reclama youtube lumeasatuluitv
update 17 Jan 2020

Fermierii protestează, autoritățile promit

Data de 7 iunie a marcat cel mai amplu protest al fermierilor de la începutul acestei veri. Deși inițial au fost anunțați 10.000 de participanți cu greu s-au adunat în Parcul Izvor din fața Palatului Parlamentului 2.000 de agricultori.

Ce se dorește

Concret, producătorii agricoli au solicitat autorităților reglementarea fiscalizării în sensul că subvențiile nu trebuie supuse fiscalizării, au cerut ca vânzarea terenurilor agricole către străini să fie stopată în regim de urgență dar și reglementări clare pe Legea Vânătorii, cea care, după „expirarea“ OUG 60/2015, blochează din nou pășunatul între 6 decembrie și 24 aprilie și limitează numărul de câini la turma de oi. Fermierii au mai cerut și adoptarea Legii 321, pentru comercializarea produselor românești în supermarketuri. „A fost o întâlnire reușită. Optimiști fiind, așteptăm acum promisiunile celor care au reprezentat statul și ați auzit și dumneavoastră promisiunile pe care le-au făcut. Așteptăm, nu știu cât, dar prea mult nu, să vedem ce se întâmplă cu promisiunile lor și în special cu Legea 321 care ne interesează, dar și cu Legea vânzării terenurilor agricole pentru străini“, a declarat președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Laurențiu Baciu la finalul protestului.

Autoritățile în stradă

Probabil că este pentru prima dată după 89 când autoritățile au coborât în stradă să răspundă doleanțelor manifestanților. „Așa ar fi normal să se întâmple de fiecare dată când oamenii au nemulțumiri. Un asemenea comportament ar trebui să fie regula nu excepția“, a declarat Baciu la vederea autorităților. Prezent în mulțime, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, le-a promis fermierilor că vor primi integral subvențiile până la finalul lunii iunie, iar pe tema Legii vânzării terenurilor agricole către străini se va vorbi foarte „serios și responsabil“. De asemenea, președintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților, Nini Săpunaru, a anunțat că se lucrează la o serie de acte normative de interes pentru agricultori, care vor fi supuse dezbaterii publice. „Avem deja un proiect în discuție (al Legii vânzării terenurilor n.r.) numai că aștept ca dumneavoastră, reprezentanții producătorilor să veniți și să îl agreăm împreună, pentru că este o lege de care dumneavoastră beneficiați în primul rând. Trebuie să ne consultăm, așa cum ne-am consultat întotdeauna pe toate actele legislative cu dumneavoastră și cu Parlamentul și cele două Comisii de Agricultură. Este foarte important să nu iasă o lege fără acceptul fermierilor. Vă propun, să agreăm un proiect de act legislativ pe care să îl promovăm cât mai rapid“, a spus Achim Irimescu. În privința reglementării vânzării produselor românești în supermarketuri prin Legea 321, Nini Săpunaru ne-a declarat că „trebuie făcut ceva pentru că așa nu se mai poate. A ajuns ca produsele lactate în special, dar și celelalte produse agro-alimentare din supermarketuri să fie în România mai scumpe decât în Germania sau în Franța“.

Supermarketurile, sceptice

„Studiile şi analizele interne Kaufland România ne-au confirmat că acest demers legislativ (Legea 321) ar putea determina o nesiguranţă pe piaţă şi nu rezolvă problemele agriculturii din România: lipsa infrastructurii adecvate de producţie şi de depozitare, fiscalizarea şi controlul sectorului de producţie (de exemplu controlul pesticidelor), lipsa asocierii între producători, lipsa unei strategii naţionale cu privire la combaterea efectelor meteo. Cu certitudine, având în vedere condiţiile actuale, propunerile de modificare a Legii 321/2009 nu vor putea fi puse în practică“, se menţionează într-un comunicat Kaufland România.

Bogdan Panțuru