Politica Agricola

Astăzi, majoritatea organizațiilor internaționale de profil anunță cea mai mare criză alimentară din istorie. Cel mai vizibil vinovat este, evident, Putin și războiul său personal împotriva Ucrainei, o țară importantă exportatoare de produse agricole, a cărei producție este necesară pentru a menține un anumit nivel de aprovizionare, cu alimente, în…
Preocuparea fermierilor de a reduce până în 2030 consumul de îngrășăminte chimice cu 20-25% fără a diminua nivelul și calitatea recoltelor se poate înfăptui prin: a) Întocmirea de asolamente raționale, cu o multitudine de culturi din care să nu lipsească leguminoasele pentru boabe și sola amelioratoare cu graminee și leguminoase…
Chiar dacă Politica Agricolă Comună (PAC) 2021-2027 este un subiect discutat, sunt încă aspecte mai puțin clare. Care sunt obiectivele PAC, ce vizează, cui se adresează, ce trebuie să facem, cum atragem fonduri, ce proiecte am putea face, care sunt criteriile de eligibilitate și cum ne ajută concret propunerile Comisiei…
Agricultura este un domeniu economic important pentru statele UE, pentru care acestea primesc fonduri europene prin intermediul Politicii Agricole Comune (PAC). Aceste fonduri susțin direct agricultorii prin Fondul european de garantare agricolă, dar și zonele rurale, acțiunea pentru climă și gestiunea resurselor naturale prin Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală,…
Comisia Europeană a lansat în luna octombrie o consultare publică pentru revizuirea legislației privind bunăstarea animalelor. Se doreşte ca în termen de doi ani să fie prezentată statelor membre și Parlamentului European o propunere legislativă nouă ca parte a strategiei sale „De la fermă la furculiță“. Aceasta va viza, pe…
Noi zicem că NU! Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, susține că Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) trebuie continuat: „Susțin de mult că este absolut necesar un nou PNDL odată ce se apropie de final PNDL I și PNDL II. Localitățile din România, în special cele cu venituri mai mici,…
Asociația Laboratorului de Solidaritate, partener în cadrul proiectului CooPerformance, împreună cu Uniunea de Ramură a Cooperativelor din Sectorul Vegetal – UNCSV și Comisia pentru Agricultură, Industrie Alimentară și Dezvoltare Rurală din Senat și Camera Deputaților, a organizat în data de 22 iunie la Senatul României o dezbatere cu tema „Cooperativele…
La sfârșitul lunii martie s-a desfăşurat seminarul web cu tema „Viitorul agriculturii ecologice; Planul de acţiune pentru dezvoltarea producţiei ecologice până în 2030“, organizat de Ag-Press.eu, la care au participat mai mulţi jurnalişti europeni înscrişi în reţea, ca urmare a prezentării de către Comisia Europeană a Planului de acţiune pentru…
Este bine cunoscut că nivelul și calitatea recoltelor într-o exploatație agricolă, precum și rezultatele sale economice sunt condiționate, în mod direct, de nivelul pregătirii profesionale a celui care o conduce. În țara noastră, problema informării micilor proprietari agricoli s-a pus încă de la începutul sec. al XX-lea, când în 1909,…
Comisia Europeană a prezentat la finele lunii decembrie Pactul ecologic european, o foaie de parcurs menită să asigure durabilitatea economiei UE, prin transformarea provocărilor legate de climă și de mediu în oportunități în toate domeniile de politică și prin garantarea unei tranziții care să fie echitabilă pentru toți și favorabilă…
Executivul a aprobat, în şedinţa de astăzi, Hotărârea privind acordarea de ajutor financiar organizațiilor de producători şi altor forme asociative pentru comercializare din sectorul fructelor şi legumelor. Actul normativ creează cadrul legal pentru acordarea de ajutor financiar organizațiilor de producători şi a altor forme asociative pentru comercializare din sectorul fructelor…
Statele membre ale Uniunii Europene au produs în 2015 o cantitate de aproximativ 317 milioane de tone de cereale, iar Franța a fost responsabilă pentru aproape un sfert din cantitatea totală (23% sau 72,6 milioane tone), urmată de Germania (15%), Polonia (9%), Marea Britanie, Spania și România, cu o cantitate…
Schema de ajutor de stat de reducere a accizei pentru motorină, utilizată la lucrări mecanizate din sectorul agricol, se aplică începând cu anul 2015, în conformitate cu legislația națională si europeană. Prin Codul Fiscal, aprobat prin Legea nr. 227/2015 s-a prevăzut un nivel diferențiat al ratei standard a accizei la…
Acesta este format din reprezentanți ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ai Ministerului Mediului, ai Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, precum și reprezentanți ai Academiei de Științe Agricole și Silvice, ai Academiei Române, ai Institutului de Economie Agrară și ai universităților/institutelor de cercetare din domeniu. Astfel, pentru a…
APIA a efectuat, in perioada 12 -18 februarie 2017, un stagiu de instruire privind Campania de primire a cererilor unice de plată pentru anul 2017 la care au participat funcționari publici cu atribuții în primirea și verificarea cererilor de plată. Programul de formare profesională a fost organizat prin împărțirea centrelor…
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că până la 31 decembrie 2016 se depun Cererile de acord prealabil pentru finanţare aferente schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură. Cererile se depun la Centrele judeţene ale APIA sau al Municipiului…
În cadrul celui de-al 4-lea Congres Internațional al Donau Soja, importanţi reprezentanţi ai ministerelor agriculturii din 4 ţări și Donau Soja au convenit asupra unei viziuni comune pentru o strategie europeană a proteinei. Dl. István Nagy, Ministrul Adjunct al Ministerului Agriculturii a reprezentat Ungaria la evenimentul care a avut loc…
Romanian Agriculture Leadership Forum, RALF, a reunit la București cei mai mari fermieri din țară, dar și reprezentanți ai agricultorilor din străinătate. Considerat un proiect de comunicare dedicat fermierilor și liderilor din industrie, evenimentul a vizat prezentarea bunelor practici și a modelelor de succes din agricultura românească și internațională. Unde…
România susține menținerea celor doi piloni ai Politicii Agricole Comune (PAC) după 2020, continuarea plăților directe și a procesului privind reducerea decalajelor între statele membre, a declarat, marți, pentru AGERPRES, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, prezent la reuniunea Consiliului Agricultură și Pescuit al UE de la Bruxelles, unde unul dintre subiectele…
Deficitul României în comerțul cu produse agroalimentare a ajuns la 498,4 milioane de euro în primele șapte luni din 2016, în creștere de peste 7 ori față de nivelul consemnat în aceeași perioadă din 2015, respectiv 69,4 milioane de euro, potrivit datelor preliminare centralizate la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale…
Guvernul a aprobat miercuri actul normativ prin care pot fi demarate plățile în avans pentru fermieri, a declarat, joi, Elena Tatomir, director general al Direcției Generale Politici Agricole și Industrie Alimentară din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). "Ieri s-a aprobat actul normativ prin care vor începe avansurile, așa…
Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti