Începută în sânul familiei, tradiția pisciculturii continuă de trei generații, fiecare generație continuând să contribuie la bunul mers al fermelor piscicole. Amenajările piscicole de care Sabina Atodiresei se ocupă cu întreaga familie au o suprafață de peste 800 hectare în județele Botoșani și Iași și realizează o producție de aproximativ 1.300 tone de pește. Pentru a ajunge pe masa clienților, peștele este îngrijit în iazuri între doi și cinci ani.

Tradiția pisciculturii continuă de trei generații

Atodiresei Sabina tocmai am absolvit masterul Managementul Calității și Siguranței Alimentelor, în cadrul Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad“ Iași, iar acum poate să se ocupe în totalitate de cele două ferme situate în Hudești, județul Botoșani, și Podu Iloaiei, județul Iași, fiind specialist marketing în cadrul afacerii de familie.

Businessul a început inițial cu ferma din județul Botoșani, în anul 1998, continuând apoi cu extinderea afacerii când, în 2016, ferma din județul Iași a fost achiziționată. Cel mai recent, SC Pirania SRL s-a clasat pe primul loc în Botoșani, județ care deține cea mai mare suprafață piscicolă exploatată, și pe al patrulea în Topul Național din România, iar Rompescaris SRL a fost prima în clasamentul județului Iași și pe locul opt în cel național. Cele două județe produc un sfert din peștele produs în piscicultura românească.

Produse preparate din pește atestate ca produse tradiționale

Ferma crește peștele de la larve la pește de consum, personalul monitorizând constant ciclul de producție.

„Pe lângă producția de pește, din aprilie 2022 am început să aducem plus valoare peștelui nostru prin producerea produselor din pește. Această idee a venit din dorința de a atrage mai mulți oameni spre consumul de pește, pentru a arăta că mâncatul sănătos poate fi simplu și frumos și, nu în ultimul rând, pentru a arăta cum novacul este un pește care are o mulțime de valori nutritive. Am început cu zacusca din pește și ardei copt și pasta din pește, iar restul produselor actuale (zacusca de pește și ciuperci, peștele afumat, cârnații afumați din pește) au apărut în lunile următoare. Anul acesta, în luna martie, primele produse lansate au fost atestate ca produse tradiționale, fiind înregistrate în Registrul național al produselor tradiționale“, specifică tânăra.

Pasiune pentru alimentație sănătoasă și dorința de a lucra în businessuri sustenabile

Implicarea Sabinei în business s-a simțit cel mai mult în această ultimă parte, cea de producție a produselor din pește. Pe lângă implicarea activă în pregătirea și asigurarea acestora, responsabilitățile sale includ promovarea produselor și a fermei, prezența la târguri și festivaluri de specialitate, căutarea de furnizori potriviți, relaționarea cu aceștia.

„Pasiunea mea pentru acest domeniu a fost cultivată de mică, fiind crescută într-o familie ce are activități în domeniu de trei generații. Niciodată nu ne-a fost impus, mie sau fratelui meu, să continuăm afacerea, alegerea în carieră fiind mereu în mâinile noastre. Faptul că eu am fost cea dintre noi doi care a decis să continue tradiția de familie se poate atribui pasiunii mele pentru alimentație sănătoasă și dorinței de a lucra în businessuri sustenabile, locale, tradiționale. Cred că experiența unui tânăr care lucrează în acest domeniu este asemănătoare cu cea a oricărui tânăr lucrând în orice alt domeniu. Este intimidant să fii la începutul drumului în carieră, când ai impresia că nu știi nimic, că nu vei reuși nimic și sindromul impostorului te lovește. Cu toate acestea, nimic nu se compară cu sentimentul de mulțumire când realizezi că munca ta dă rezultate“, mai mărturisește Sabina Atodiresei, specialist marketing în cadrul Bunătăți de la Iaz.

Piscicultură multitrofică integrată, viitorul acvaculturii durabile

Amenajările piscicole de care se îngrijește tânăra au o suprafață de peste 800 hectare în județele Botoșani și Iași și realizează o producție de aproximativ 1.300 tone de pește.

„Pentru a ajunge pe masa clienților, peștele este îngrijit în iazurile noastre între doi și cinci ani. În acest timp crapul, de exemplu, este hrănit cu amestecuri de cereale cultivate în împrejurimile amenajărilor piscicole, precum grâu, porumb, orz, mazăre, floarea-soarelui, tărâțe de grâu și altele. Celelalte specii care sunt asociate creșterii crapului, respectiv cosaşul, novacul, sângerul, lopătarul şi altele, nu sunt furajate, ele consumând doar hrana naturală disponibilă în mediul acvatic. Acest sistem de creștere complex este din ce în ce mai promovat la nivel mondial sub denumirea de piscicultură multitrofică integrată, fiind considerat viitorul acvaculturii durabile. Calitatea apei, a furajelor și priceperea fermierilor sunt pe deplin reflectate în calitatea și gustul peștelui obținut, pe care îl prezentăm cu mândrie“, adaugă tânăra.

Producția de la Bunătăți de la Iaz este reprezentată de crap, cosaş, novac, sânger, caras, șalău, somn, știucă, lin, lopătar.

„Producțiile noastre fluctuează mult și este mult influențată de calendarul ortodox. Cele mai mari perioade de vânzare sunt zilele de dinaintea dezlegărilor la pește. Perioada postului de Crăciun este cu cea mai mare vânzare de pește și produse de pește. De asemenea, pentru produsele din pește, cele mai mari vânzări se fac la festivalurile tematice, mai ales cele din toamnă. Atât peștele, cât și produsele din pește se pot găsi în pescăriile proprii din Botoșani, în Piața Mare (incinta halei de legume) și Piața Mică, în Iași, dar și în magazinele colaboratorilor“, menționează antreprenoarea.

Printre echipamente sunt folosite electropompe, hrănitoarea automată, dispersorul de furaj, o gamă variată pentru o astfel de suprafață piscicolă, specifică aceasta.

„Avem: electropompe cu debit 20l/sec, 4 aeratoare de tip Splash, pHmetre digital, hrănitoare automate. Hrănitoarea automată are o capacitate de 60 de kilograme. Furajul este preluat din siloz pneumatic de o suflantă și distribuit la o distanță de până la 5 m. Dispersorul de furaj cu suflantă asigură o administrare continuă a furajului, aproape fără frecare (în comparație cu sistemul cu discuri centrifugale), păstrând intactă granula. Dispersorul de hrană este recomandat pentru administrarea furajului cu granulație între 2-7 mm. Capacul silozului este detașabil și se deschide ușor. Setările programa­torului sunt simplu de efectuat, se setează ora, începutul și sfârșitul perioadei zilnice de furajare, durata unei mese (în secunde), numărul de mese/zi cu ajutorul tastelor. Se introduce timpul total de furajare și numărul de hrăniri în funcție de rația zilnică calculată, iar ceasul împarte timpul de furajare în numărul de mese setate, în mod egal pe durata unei zile. Distribuie până la 100 g/min. Motor: 500W/230V.“

Acvacultura este printre cele mai ignorate ramuri ale industriei agroalimentare

Probabil cea mai mare problemă din domeniu este lipsa de recunoaștere din partea autorităților din domeniul agroalimentar. Acvacultura este printre cele mai ignorate ramuri ale industriei agroalimentare, programele de finanțare adeseori neglijând nevoile specifice domeniului sau chiar excluzând fermele piscicole din anumite programe de finanțare. O altă problemă este lipsa de promovare a produselor din pește, a beneficiilor acestora din partea autorităților. De asemenea, problema cormoranilor poate fi reamintită, România fiind singura țară din Uniunea Europeană care protejează aceste păsări. Cu toate acestea, tânăra recomandă acest domeniu tuturor celor care sunt pasionați și pregătiți pentru muncă.

„Cum acest domeniu este unul nișat, competiția nu este la același nivel cu alte industrii alimentare din punctul de vedere al numărului de participanți, dar majoritatea comercianților sunt persoane cu o experiență vastă în domeniu, cunoștințe de moment și/sau mult patos pentru ceea ce fac. Pentru a lucra în acest domeniu trebuie să ai clar atât etica muncii, cât și pasiune“, încheie Atodiresei Sabina, specialist marketing în cadrul Bunătăți de la Iaz.

Beatrice Alexandra MODIGA

Anul 1955 marca o premieră pentru județul Vrancea prin construirea unei păstrăvării în satul Lepșa al cărui nume l-a și împrumutat, comuna Tulnici, la 67 de kilometri de Focșani. Este singura unitate piscicolă de acest fel din regiune și este încă reprezentativă pentru județ. Cu toate acestea, ultimele investiții importante în modernizarea ei au fost făcute acum 46 de ani. Recent, Regia Națională a Pădurilor a anunțat că specialiștii din cadrul Direcției Silvice Vrancea au depus la Compania Națională de Investiții proiectul de reabilitare, modernizare și extindere a Păstrăvăriei Lepșa în vederea redării acesteia în circuitul turistic.

Producția actuală nu acoperă cererea

Construită în urmă cu 67 de ani, păstrăvăria de la Lepşa a avut ca obiectiv de activitate producerea de păstrăv-curcubeu, un peşte despre care se spune că are calităţi valoroase, o rezistență crescută în fața bolilor și care se adaptează cu ușurință la factorii de mediu. Structura inițială a unității piscicole a fost păstrată, astfel încât astăzi păstrăvăria are 19 bazine și o „maternitate“ unde sunt ținuți puieții de păstrăv. Aceasta a fost concepută să asigure o producție de păstrăv de 10 tone anual, dar cererea crescută de pește din ultimii ani a făcut ca această cantitate să fie sub solicitările existente. Potențialul turistic al acestei zone a făcut posibilă dezvoltarea ei economică prin construirea mai multor pensiuni. Cea mai mare parte a acestora își asigură necesarul de păstrăv pentru bucătărie de la păstrăvăria Lepșa, dar unitatea are însă clienți constanți și în țară, unde livrează păstrăv către restaurante mari. Potrivit specialiștilor de la Direcția Silvică Vrancea, realizarea investițiilor propuse ar permite creșterea capacității de producție a păstrăvăriei de la 10 tone până la 20-30 de tone anual, dar și reluarea producției de puiet de păstrăv indigen pentru repopularea apelor de munte.

Ce prevede proiectul de modernizare

În momentul de față, în cadrul păstrăvăriei se realizează un studiu de fezabilitate, iar debutul implementării propriu-zise a proiectului de reabilitare și modernizare va avea loc anul viitor, pe 7 aprilie.

Proiectul de reabilitare, modernizare și dotare a păstrăvăriei este foarte complex, implicând și realizarea de spaţii de procesare şi valorificare a păstrăvului, respectiv hale pentru procesarea păstrăvului, pentru peşte afumat, fileuri nedezosate. Potrivit Regiei Naționale a Pădurilor, „proiectul prevede şi crearea unei surse suplimentare de apă pentru dezvoltarea puietului printr-o reţea de puţuri forate, reabilitarea deversoarelor şi a prizelor de captare a apei din râul Putna şi pârâul Lepşa, realizarea de filtre pentru curăţirea şi limpezirea apei provenite din cele două surse. De asemenea, vor fi refăcute şi betonate bazinele de creştere şi canalul colector.“ Ambițiile pentru păstrăvăria Lepșa sunt mari pentru că această „renaștere“ a ei implică și includerea pe lista obiectivelor turistice deschise pentru turiștii care ajung în zonă. Dezvoltarea păstrăvăriei către zona de agrement presupune construirea a şase căsuţe şi spaţii recreative sau sportive.

• Una dintre speciile cele mai agreate pentru creșterea în exploatații piscicole este păstrăvul curcubeu (Oncorhynchus mykiss gairdneri), o varietate care se pretează cel mai bine pentru sistemele de creștere intensivă. Acesta este un pește răpitor ce poate fi întâlnit în apele de munte adânci şi întinse. Păstrăvul curcubeu are o creștere rapidă, greutatea medie a unui pește adult (3-4 ani) variază între 1,5-2,5 kg, iar lungimea între 25-30 cm.

• Compania Națională de Investiții (CNI) a scos la licitație proiectarea și execuția de lucrări pentru obiectivul de investiție „Reabilitare, modernizare și dotare Păstrăvăria Lepșa, comuna Tulnici, județul Vrancea“, care are o valoare estimată a lucrărilor de aproape 15 milioane de lei.

• În exploatațiile piscicole perioada de reproducere a păstrăvului curcubeu are loc din luna februarie până în luna mai, iar o femelă depune până la 2.000 de icre.

• Potrivit statisticilor, crapul și păstrăvul reprezintă cele mai importante două specii de pește din producția anuală obținută din apele dulci. Producția de păstrăv este estimată la cca 2.000 tone, iar cererea de păstrăv este mai mare de 4.500 tone/an.

Laura ZMARANDA

La Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Piscicultură Nucet, judeţul Dâmboviţa, a fost finalizat cu succes proiectul Crearea Centrului și a serviciilor de gestionare, de înlocuire şi de consiliere pentru fermele de acvacultură, finanţat prin Programul Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime. În acest sens, o clădire aflată în curtea staţiunii, nefuncţională de ani buni, a fost renovată şi amenajată cu scopul de a-i primi pe cei care vor oferi suportul teoretic şi tehnic necesar fermierilor care au nevoie de consiliere de specialitate în domeniul acvaculturii.

Scurt istoric

Staţiunea Nucet are o importanță deosebită atât din punct de vedere istoric, cât și științific. A fost construită la iniţiativa lui Grigore Antipa, iar când a fost inaugurată, prin anul 1944, era unicat în Europa. În anul 1974, când Institutul de Cercetări Piscicole era desfiinţat, Stațiunea de la Nucet prelua întreaga „moștenire“: programele de cercetare şi laboratoarele, biblioteca, precum și marea majoritate a personalului. Pentru o perioadă de 40 de ani, în cadrul stațiunii Nucet activitatea de cercetare s-a axat pe piscicultura practicată în iazuri şi heleşteie.

În cei peste 75 de ani au existat  mai multe etape importante marcate de rezultate științifice care au fost posibile și datorită bazei logistice experimentale, dar și facilităţilor tehnologice legate de reproducerea artificială a peştilor, precum și datorită specialiştilor de la staţiune. O preocupare importantă a staţiunii a reprezentat-o ameliorarea genetică a crapului de cultură, care s-a concretizat în două rezultate remarcabile prin crearea rasei de crap Frăsinet, adaptată condiţiilor din zona de sud a ţării, şi a rasei de crap Podul Iloaiei, pentru nordul Moldovei.

Sturionul care a dus faima stațiunii în Europa

După 1990 nu a fost uşor pentru unitatea de cercetare să facă faţă transformărilor economice, dar activitatea de cercetare a continuat. Astfel, s-a început aclimatizarea sturionului Polyodon spathula, iar adaptabilitatea speciei la condiţiile ecologice şi tehnologice din România a reprezentat un succes, chiar dacă a însemnat un efort continuu și elaborat peste 20 de ani. Este cel mai important rezultat de cercetare obținut în ultimii ani şi situează România pe locuri fruntaşe în Europa şi în lume. Suntem singura ţară din Europa care a reuşit reproducerea sturionului în captivitate. În lume, suntem pe locul al treilea, după SUA şi China. În această comună din județul Dâmbovița se produc anual 1 milion de boabe de icre embrionate, din care ies 200.000 de pui de sturion. Fermieri de pretutindeni vin în județ special pentru sturionul american.

Personalul din centru va sprijini potenţialii beneficiari în vederea accesării de fonduri, elaborarea de studii de fezabilitate și memorii justificative, fundamentarea sprijinului pe proiectele depuse în cadrul Măsurii II 10, rapoarte de evaluare a impactului mediu, elaborarea planurilor de afaceri, stabilirea unor soluţii tehnice în cadrul modernizării fermelor de acvacultură, evaluarea şi cuantificarea serviciilor de mediu în fermele piscicole tradiţionale, stabilirea fezabilităţii unor idei etc.

Prin intermediul Centrului de la Nucet piscicultorii vor fi consiliați și în vederea alegerii zonei, a terenului optim care se pretează pentru derularea investiţiei. Sprijinul oferit de centru va continua inclusiv în timpul implementării proiectelor, dar şi după această perioadă pentru a se asigura că procesele, fluxurile, soluţiile şi serviciile furnizate funcţionează în parametrii stabiliţi, produc efectele dorite şi rezultatul este cel aşteptat.

Anca LĂPUȘNEANU

Comisia Europeană a prelungit cu doi ani valabilitatea mai multor norme UE privind ajutoarele de stat aplicabile în sectoarele agricol, forestier și al pescuitului, care altfel ar expira la sfârșitul anului 2020. Aceasta include o prelungire, până la 31 decembrie 2022, a Orientărilor UE pentru ajutoarele de stat în sectoarele agricole și forestiere și în zonele rurale, Regulamentul de exceptare pe categorii aplicabil ajutoarelor de stat în domeniile agriculturii, silviculturii, pescuitului și acvaculturii, precum și Regulamentul privind ajutorul de minimis pentru pescuit și acvacultură. Toate cele trei regulamente expirau la 31 decembrie 2020 și sunt în curs de revizuire de către Comisie.

Proiectarea viitoarelor norme va depinde în mare măsură de rezultatul reformei în curs a politicii agricole comune (PAC) și a politicii comune în domeniul pescuitului (PCP). Având în vedere că viitoarele cadre juridice ale PAC și PCP sunt încă în curs de adoptare, Comisia a considerat necesară extinderea valabilității normelor actuale privind ajutoarele de stat.

Noile norme privind ajutoarele de stat, strâns aliniate la PAC și PCP reformate, vor fi dezvoltate în perioada de extindere, în vederea intrării în vigoare la 1 ianuarie 2023. Datorită focarului de coronavirus, Comisia a modificat, de asemenea, regulile pentru a permite acordarea de ajutoare de stat întreprinderilor care nu erau deja în dificultate la 31 decembrie 2019, dar au devenit întreprinderi în dificultate în perioada 1 ianuarie 2020 până la 30 iunie 2021. (Pentru mai multe informații: Marta Wieczorek - Tel. +32 229 58197; Giulia Astuti - Tel .: +32 229 55344)

A consemnat Teofilia Banu

La sfârșitul lunii aprilie și începutul lunii mai, amenajările piscicole sunt pregătite pentru noul sezon prin repopularea bazinelor, în funcție de specificul fiecărei amenajări. În rândurile următoare, cu sprijinul Stațiunii de Dezvoltare și Cercetare pentru Piscicultură Nucet, prezentăm caracteristicile celor mai comune specii de pești din piscicultura românească.

Sturionii au viață lungă, atingând chiar și vârsta de peste 50 de ani. Pot crește până la 4 metri lungime și cântăresc peste 200 kg. Se hrănesc cu organisme de origine animală, de exemplu zooplancton, viermi, crustacee și moluște. Indivizii mai mari se pot hrăni și cu pește, dar doar câteva specii sunt considerate prădătoare. Maturizarea sexuală a sturionilor este foarte lentă în comparație cu peștele teleost modern. Femelele sunt apte de reproducere începând cu vârsta de 15-20 de ani, iar masculii de la vârsta de 12-18 ani. Reproducerea are loc în acea porțiune a râului unde apa este adâncă, curentul este suficient de puternic pentru a împiedica așezarea particulelor suspendate, iar fundul este acoperit cu pietre sau pietrișuri. Mărimea ouălor variază în funcție de specie, dar, în general, ouăle au diametrul de 2-4 mm, sunt foarte lipicioase și prezintă numeroase micropile.

Știuca (Esox lucius) trăiește în toate apele calme și circulante în care se găsesc și ciprinide (numele unei familii taxonomice de pești, numită și „familia crapului“, care cuprinde cca. 2.500 de specii de peștii). Știucile trăiesc la suprafață, în ape calme, puțin adânci și ierboase, unde se pot ascunde printre plante, în special printre stuf. Acestea depun icrele în vegetație la începutul primăverii, la sfârșitul lunii martie, începutul lunii aprilie sau chiar de la sfârșitul lunii februarie până la sfârșitul lunii mai, imediat ce zăpada și gheața se topesc și apa începe să se încălzească. Știucile sunt pești sedentari care se dezvoltă acolo unde trăiesc.

Somnul (Silurus glanis) este un carnivor feroce care se hrănește cu pește, amfibieni și animale mici acvatice. Creșterea lui este rapidă în sezonul de vară, atingând până la 100 g la sfârșitul primului an și 1 kg până la sfârșitul celui de-al doilea an de viață. Tipic pentru peștii prădători, somnul poate trăi mulți ani, atingând o lungime de 2 metri și cântărind peste 30 kg.

Șalăul (Stizostedion lucioperca) este un pește tipic care preferă apele calde și calme (nu trăiește în ape reofile). Această specie preferă fundurile apelor nisipoase sau nisipoase-noroioase mai degrabă decât cele cu noroi-lut. Șalăul depune icre primăvara la scurt timp după biban, când temperatura apei ajunge la 12 grade Celsius până la 16 grade Celsius. Acest lucru se întâmplă, în general, la sfârșitul lunii aprilie sau începutul lunii mai. Pentru depunerea icrelor alege apa cu o adâncime de cel puțin 1 m adâncime, cu nisip sau pietriș. Ouăle, cu un diametru de 1,0-1,5 mm, sunt depuse pe vegetație și eclozează după 8 până la 10 zile, la o temperatură de 11 grade Celsius până la 14 grade Celsius.

Linul (Tinca tinca) este un pește de apă dulce care preferă apele statice, cu fund de pământ. Această specie se hrănește cu plante, diferite specii de moluște, insecte, crustacee, viermi. Linul atinge maturitatea sexuală la vârsta de 3-4 ani, iar reproducerea are loc mai târziu decât în cazul altor ciprinide, atunci când temperatura apei atinge 22-25 grade Celsius. O femelă poate depune până la 300.000 de icre. Acestea aderă la vegetație, iar diametrul lor variază de la 1,0 la 1,2 mm. Timpul de incubație este de 3-7 zile.

Laura ZMARANDA

La sfârșitul lunii februarie, la Direcția pentru Agricultură Județeană Iași (DAJ), Cătălin Eugen Platon – preşedinte ROMFISH, Asociaţia Naţională a Producătorilor din Pescărie – a vorbit despre problema cormoranilor şi a pagubelor pe care le produc pisciculturii şi stocurilor de peşte din apele interioare şi ale mărilor. Mai precis, acesta semnalează faptul că de mai bine de două decenii piscicultura românească este ameninţată de creşterea populaţiilor de cormorani, păsări care hrănesc exclusiv cu peşte şi care sunt protejate de legislaţia europeană în virtutea faptului că migrează. Reprezentantul asociației specifică faptul că trebuie găsită o soluţie în colaborare cu cei de la Ministerul Mediului, cu ornitologii, pentru a pune în aplicare un management al populaţiei cormoranilor.

Soluţia viabilă – controlul la cuib

În cadrul întâlnirii s-a vorbit despre faptul că reglementările europene stabilesc protecţia până la un nivel care să îndeplinească condițiile ecologice, științifice și culturale, ținând seama în același timp de condițiile economice și de recreere sau pentru a adapta populația acestor specii la nivelul respectiv.

„Însă nimeni nu reuşeşte să ne spună care este acest nivel. Şi, în acest mod simplu, de la o populaţie de circa 5.000 de exemplare în anii ’60 avem, la nivel european, circa 1.800.000 de exemplare, dintre care 100.000 sunt în România“, menționează Cătălin Eugen Platon.

Conform lui Platon, cormoranul consumă zilnic până la un kilogram de peşte, uneori dintr-o singură înghiţitură. De obicei, sunt organizaţi în grupuri de 200-1.000 de exemplare, care vizitează zilnic fermele piscicole aflate la distanţe de până la 50 de kilometri de locul de cuibărire sau de adăpost.

„Acest lucru înseamnă că zilnic un fermier piscicol pierde între 200 şi 1.000 de kilograme de peşte. În România există inventariată o populaţie de circa 80.000-120.000 de cormorani, care stau circa 210 de zile dintr-un an în preajma amenajărilor piscicole. Astfel, circa 21.000 de tone de peşte anual sunt pierdute doar din cauza cormoranilor de către fermierii piscicoli, adică 2/3 din producţie. Şi, în timp ce pentru agricultură se primesc 250 euro/ha pentru a lăsa 10% din recoltă pe câmp pentru hrana pasărilor, în piscicultură, pentru a lăsa 66% din recoltă pentru hrana păsărilor, nu se primeşte nimic. Soluţia viabilă din punct de vedere etic este controlul la cuib al cormoranilor. În cazul în care nu vor fi adoptate măsuri eficiente, fermierii piscicoli ar putea renunţa la afacerile lor“, adaugă preşedintele ROMFISH – Asociaţia Naţională a Producătorilor din Pescărie.

279 euro/ha de heleşteu ar acoperi prejudiciul

Preşedintele Romfish arată că sunt studii care arată faptul că un cormoran consumă în medie 672 g de peşte zilnic (între 441 g şi 1.095 g/zi); dimensiunile peştelui consumat se încadrează între 40 şi 335 mm, predilect între 100 şi 149 mm, adică puiet, dimensiuni la care mecanismele de compensare prin densitate sunt total ineficiente.. „Deoarece cormoranul, ca pasăre de mari dimensiuni cu durată mare de viață, începe să se reproducă abia pe la 3-5 ani, populația totală din Europa se cifrează probabil la (cel puțin) 1,7-1,8 milioane de păsări“, a punctat preşedintele ROMFISH.

Reprezentantul asociaţiei declară că nu cere exter­minarea cormoranilor ca soluţie, cum se face în alte ţări, ci dimpotrivă, cere o măsură compensatorie deoarece pentru peşte nu se acordă subvenţii. Acesta specifică că suma de 279 euro/ha de heleşteu este una care ar acoperi prejudiciul. „S-au găsit în jur de 25 de metode prin care să-i ţinem la distanţă, respectiv plase, tunuri de gaze, laser, sperietori de ciori, dar nicio soluţie nu dă rezultate deoarece cormoranii sunt foarte deştepţi şi s-au obișnuit. În Anglia și America cormoranii sunt împuşcaţi de fermieri, iar populaţia este ţinută sub control, la fel şi în Ungaria. În schimb, în Suedia se face control la cuib, se ung ouăle cu ulei ca să nu mai iasă puiul. La noi nu poţi să te apropii de ei, trebuie să-i laşi să mănânce şi te uiţi la ei“, a mai punctat Platon.

Pagubă de 300.000 t în UE

Aceste păsări fac să dispară anual peste 300.000 de tone de pește din apele europene. În multe state membre UE (Franța, Spania, Italia, Germania, Ungaria, România și Republica Cehă) cantitatea de pește consumată de cormorani este mult mai mare decât producția obținută de pescuitul profesionist din apele interioare și din crescătoriile de pește de consum. „În schimb, în România, în baza datelor oficiale comunicate de către Guvernul României Comisiei Europene, populaţia de cormorani, atât a celui mare (P. carbo sinensis), cât şi a celui pitic (P. pygmeus), date parţiale şi bazate pe estimări şi modele matematice, nu pe activităţi zilnice în teren, aşa cum fac fermierii piscicoli, se cifrează la: 20.000-30.000 în pasaj spre alte ţări, 42.800-61.000 la cuibărit, cu depunerea a 5 ouă de către fiecare pereche şi o rată de eclozare şi supravieţuire de 60%, deci încă 75.000 de pui, plus exemplarele care nu au ajuns încă la vârsta reproducerii (3-5 ani), şi 15.000-50.000 exemplare la iernat. România deţine 25% din suprafaţa amenajată pentru piscicultură din Uniunea Europeană şi, deşi în 1988 producea 55.000 de tone de peşte de consum doar în piscicultură, acum producţia internă a României este de 12.500 de tone de peşte în piscicultură, 3.500 de tone din pescuit comercial în apele interioare şi 8.000 de tone din pescuitul la Marea Neagră. În acest moment, România importă anual 120.000 de tone de peşte, în principal congelat, dintre care 15.000 de tone aparţin speciilor care se produc şi în România (crap, caras, păstrăv).

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat la postul public de televiziune că a avut o discuţie cu comisarul european Karmenu Vella, responsabil pentru mediu, afaceri maritime şi pescuit, referitoare la cormorani. „Am avut o discuţie cu comisarul şi în februarie voi avea o altă discuţie cu acesta, pentru că atunci ne-am înţeles să facem un plan de management, să stabilim pentru România care sunt măsurile, iar aceste acţiuni trebuie să le facem împreună cu Mediul, pentru că ei gestionează problematica. Eu gestionez posibilitatea de a hrăni populaţia. Eu ştiu ce este de făcut. Voi veni cu un plan foarte clar în discuţiile pe care le voi avea la nivelul Comisiei Europene, cu comisarul, în aşa fel încât să-l punem pune în valoare şi să putem rezolva această problemă“, a explicat Daea.

Beatrice Alexandra MODIGA

• Un proiect de 300.000 de euro finanțat prin Programul Operațional de Pescuit

România are o salbă de lacuri piscicole cu un potențial extraordinar de valorificare. Nu în toate cazurile aceste lacuri sunt exploatate corespunzător, dar în anumite regiuni turismul piscicol a cunoscut o dezvoltare vizibilă. S-a investit în infrastructură, iar în jurul lacurilor s-au realizat amenajări turistice. Lacul Măgura 2 din comuna Hotarele, județul Giurgiu, este de notorietate în rândul pescarilor și a fost nominalizat în topul celor mai bune 10 lacuri de pescuit din România.

La pescuit, dar în condiții excelente

„Ideea construirii unei astfel de cabane în această regiune a fost inedită. Este, de altfel, o premieră pentru această parte a țării. Pentru că lacul Măgura 2 era deja cunoscut în rândul pes­carilor, am considerat că această cabană, cu toate facilitățile ei, era necesară. Proiectul s-a concre­tizat ca urmare a faptului că Hotarele, comuna al cărei primar sunt, a făcut parte dintr-un FLAG al Programului Operațional de Pescuit, cu sediul la Giurgiu. Am obținut finanțarea, iar construcția a început în luna iunie 2015. La finalul anului era deja finalizată.“

Cabana piscicolă de la Hotarele este un proiect implementat cu 300.000 de euro, bani obținuți prin Programul Operațional de Pescuit. Investiția s-a concentrat pe construcția cabanei, a drumurilor de acces de aproximativ 2 km (se poate ajunge aici pe orice vreme), plantarea a 1.500 m de gard american, decolmatarea lacului, construirea a cinci pontoane, asigurarea iluminatului public și alimentarea cu energie. Pentru agrement au fost cum­părate cinci biciclete, un ATV și două bărci.

„Este un proiect de care suntem foarte mândri, care acum începe să producă și primii bani, dar și notorietate pentru comuna Hotarele. Până la urmă asta ne-am dorit. Să creăm un loc despre care să se vorbească și care să fie asociat cu comuna.“

Prețuri și facilități

Peisajul care mărginește lacul Măgura 2 parcă este rupt dintr-o poveste. Colinele ușoare ale câmpiei cochetează cu marginile lacului. Multă vegetație, apă și liniște. Este o zonă superbă în care puteți practica pescuitul, dar în același timp vă puteți reconecta la natură. În vecinătatea lacului se află și pădurea Măgura, despre care Silvian Manea spune că are, de asemenea, un potențial turistic extraordinar. „Suntem angrenați într-un parteneriat româno-bulgar prin care ne-am propus să realizăm în pădurea Măgura o pistă de biciclete. Dacă vom realiza și acest lucru cred că va fi o reușită la superlativ.“ 

Construcția cabanei piscicole de pe lacul Măgura 2 este prevăzută cu patru camere cu băi proprii, bucătărie și un living mai mult decât generos. Prețul de închiriere a întregii cabane de 24 ore este de 200 de lei. Dacă vreți să pescuiți sau să folosiți ATV-ul, bărcile sau bicicletele, costurile se suplimentează. Cantitatea maximă care poate fi reținută pe lacul Măgura 2 este de 5 kilograme de pește din specia caras sau amur, iar ziua de pescuit costă 100 de lei. În ultimii ani lacul fost populat masiv cu crap românesc, ten, șalău, somn, ştiucă şi caras.

GALERIE FOTO

Laura ZMARANDA

Deși în interviul acesta vorbim despre o afacere cu pește, din care cu siguranță veți desprinde multe informații tehnice, trebuie spus că istoria Păstrăvăriei Doftana are un iz special. Zilele ei de glorie îmbrăcate în aura unei copilării fericite petrecută în natură, alături de bunici, distrugerea ei după Revoluție și renașterea din propria-i cenușă par a fi file de poveste. Dar o poveste adevărată trăită prin toți porii de Vasile Lupu, cel care a reanimat Valea Doftanei uitată de autoritățile locale. Aflați cum reușește să mențină viu acest loc și cum rezistă pe piață.

– Care este trecutul acestui loc și ce vă leagă de aceste meleaguri?

– În anii 1960, pe acest platou situat la 1.100 m alti­tudine, la poalele Munților Predeluț-Prișcu exista o gos­podărie comunală cu saivane pentru oi, porci, vaci, dar și bazine pentru creșterea păstrăvului. Datorită specifi­cului, gospodăria a fost denumită și recunoscută de-a lungul timpului drept Păstrăvăria Doftana (Prișcu). Aceasta mai dispunea de un bazin de creștere a alevi­nilor care avea rolul de a crește puieții primiți de la alte păstrăvării din țară, dar și de o casă de incubație pentru producția de puiet. Capacitatea de producție nu era mare pentru că viza doar consumul local, însă era un furnizor sigur de puiet pentru popularea pârâurilor din jur. Bunicul meu administra această păstrăvărie pe atunci.

– Deci, ați copilărit în această zonă...

– Da. Copil cum eram, năzdrăvan, cum sunt toți copiii de altfel, îmi amintesc că mai săltam grătarele bazinelor să mai scape peștii pe râu, îmi confecționam câte o undiță și porneam pe râu la pescuit. Apoi veneam la bunicu să-i spun că am găsit și pe râu păstrăv. Pe de altă parte, era o mare plăcere dimineața când ne trezeam și mergeam să strângem de pe marginea bazinelor păstrăvul care sărea noaptea afară, probabil în dorința de a prinde insecte. Aveam un coș de nuiele în care puneam peștele și apoi mergeam cu el la râu, îl evisceram, îi dădeam sare și îl duceam la afumat.

– După momentul Revoluției, ce s-a întâmplat cu această păstrăvărie?

– Totul a fost bine până când primarul Emil Cojocărescu, care a făcut onoare acestei comune, a decedat. După acest moment a început și declinul. Bazinele s-au colmatat, canalul de aduc­țiune a secat, iar în 2009 când am revenit aici am găsit doar ruine și rămășițe a ceea ce a fost odată. Era un loc părăsit, plin de ciulini.

– Anii frumoși ai copilăriei v-au ajutat să vă alegeți și drumul în viață?

– M-a atras întotdeauna natura, așa că am ales să lucrez în domeniul silvic, am fost pădurar, apoi după Revoluție am plecat în Franța, unde am lucrat în construcții. Nici acolo nu a fost ușor, însă am avut puțin noroc și după 5 ani m-am întors cu niște bănuți pe care i-am investit în țară.

– V-ați reîntors pe meleagurile copilăriei, dar cum ați făcut să intrați în posesia acestui teren și ce suprafață administrați acum?

– Drumul pentru a închiria acest teren nu a fost ușor. M-am luptat cu niște mentalități, a fost greu să conving oamenii că aici se poate face ceva care să aducă bani la buget. În ceea ce mă privește am doar de dat, de primit ajutor din partea cuiva, nici vorbă. Plătesc chirie pentru teren, apa, impozitul pe profit și nimic la schimb. Am 23.000 mp, din care 8.000 mp sunt dedicați activității piscicole. Circa 4.000 mp reprezintă luciul de apă, adică 6 bazine alimentate toate cu apa râului Doftana care parcurge în drumul ei 3-4 km de la izvoare până la păstrăvărie, traversând versanți stâncoși de calcar.

– Vorbim de un sistem de creștere natural, opus celui intensiv?

– Da, peștele este crescut în sistem extensiv sau mai bine zis tradițional, pentru că noi îi hrănim o dată la 2 zile cu hrană certificată bio (fără organisme modificate genetic) importată din Austria. Furajele au în compoziție 60% făină de pește, ulei de pește, rapiță, soia, proteine de mazăre, vitamine și minerale necesare creșterii. Am putea spune că le asigurăm doar un supliment de hrană, nu îi îngrășăm forțat. Un ciclu de producție, adică din stadiul de icre embrionate până la greutatea de comercializare (500 g), durează 28-30 de luni, spre deosebire de sistemul intensiv și super-intensiv unde peștele ajunge din stadiul de icră embrionată la greutatea de comercializare în 10-12 luni. Avantajul nostru este că această apă care alimentează păstrăvăria este bogată în microorganisme care ajung din belșug în bazine și cu care se hrănesc păstrăvii. Furajele date de noi reprezintă doar 25-30% din hrana lor, de aceea se și prelungește durata de creștere. Cei care au sisteme convenționale și le-au adaptat modului lui de viață, în sensul că îi asigură oxigenul necesar, temperatura optimă de hrănire, îl furajează de 3-4 ori pe zi. În felul acesta peștele este forțat și crește rapid. În schimb, eu din octombrie până în aprilie, când peștele intră într-un fel de hibernare, îl hră­nesc o dată pe săptămână. Practic, noi am păstrat cadrul lui natural de creștere și dezvoltare, doar că îl ținem captiv în niște bazine.

– Cum sunt organizate bazinele, îi aveți pe categorii de vârstă?

– Da. Primul este bazinul de precreștere, unde avem puieți de o vară, cu o greutate de 8-10 g. Bazinul în care se află are 50 m lungime pe 10 lățime, ceea ce înseamnă cam 500 mc de apă, unde trăiesc circa 200.000 de păstrăvi. Încercăm să-i ținem la densități cât mai mici, ca să trăiască în condiții cât mai bune. La final de ciclu vom putea obține de aici o producție de 20-25 de tone de păstrăv. În următorul bazin avem păstrăvi de două veri, iar în iunie-iulie 2017 vor fi buni de valorificat. Alături avem alte două bazine cu păstrăvi mai mari, de doi ani și jumătate, care au ajuns la greutatea de comercializare de 500-700 g. Dacă vorbim de ultimele două bazine, unul este acum în igienizare, iar în al doilea se află cele mai mari exemplare. Aici am o linie genetică de reproducători din cele 4 specii – fântânel, curcubeu, indigen și auriu la care țin foarte mult. Aceștia sunt rechinii mei, cum le spun eu, sunt în al 6-lea an de viață și nu mă ating de ei. Îi țin pentru producția de caviar de păstrăv, unul dintre produsele noastre – icre galbene și roșii (pentru că avem printre ei și somonați).

– Văd că bazinele sunt căptușite cu o membrană, ce rol are ea?

– Este o membrană atestată tehnic pentru a fi folosită la apa potabilă, iar ea ne ajută atunci când trebuie să dezinfectăm bazinele. După fiecare ciclu de producție bazinele se curăță cu o pompă cu presiune, cu var. Nu folosim tratamente chimice la nicio intervenție, chiar dacă au și peștii afecțiuni. Singurul lucru pe care îl aplicăm este sarea de salină și varul.

– Există și pierderi?

– Da. Spre exemplu, în bazinul aflat acum în igienizare vom pune 150.000-200.000 de alevini, pentru a avea producție de păstrăv în 2019. Dar până atunci probabil vor rămâne jumătate din ei. Restul mor, neintervenind cu chimicale, antibiotice. Este o selecție naturală, care mor, mor, care trăiesc sunt sigur că sunt sănătoși și în ei investesc. Deci, cam 50% pierd din investiția inițială.

– De unde vă procurați materialul biologic?

– O parte îi obțin din reproducători și o parte din import. Aduc din Insula Bărbatului, aflată în Marele Regat Unit, unde există o zonă nepoluată.

– Care sunt parametrii care dau garanția unui păstrăv de calitate?

– Oamenii trebuie să știe că în cazul păstrăvului de Doftana textura cărnii este consistentă, pentru că este permanent în mișcare. Într-un sistem convențional în care există o hrănitoare automată peștele este mult mai leneș, carnea este fadă, uneori are gust de baltă. Păstrăvul, în general, este considerat o delicatesă pentru că este singurul pește a cărui carne nu miroase și nu are gust specific de pește. Uneori, când merg pe la târguri, chiar glumesc și spun clienților care întrebă dacă ceea ce vând este pește: nu, este păstrăv.

– Trebuie să rezistați pe piață, ce produse valorificați din carnea acestui pește?

– Avem un magazin de desfacere în Piața Centrală din Câmpina, unde avem un bazin cu păstrăv proaspăt. Însă vedetele produselor noastre sunt păstrăvul copt la jar și afumat, păstrăvul afumat în cobză de brad Doftana, la care se adaugă zacusca de păstrăv și cârnații de păstrăv, acestea 4 fiind atestate ca produse tradiționale. În plus, mai avem caviarul de păstrăv obținut o dată pe an prin mulgere de la păstrăvii mari. Aceste icre se mănâncă ca atare, conțin multe proteine și sunt afrodisiace. De aceea, pentru zile speciale, eu am o vorbă: caviar de păstrăv pe pâine prăjită cu unt, șampanie de Moet și multă dragoste!

Patricia Alexandra POP

Revista Lumea Satului nr. 22, 16-30 noiembrie 2016 – pag. 30-32

Colecției de cărți a editurii Coral Sanivet București i s-a mai adăugat o lucrare intitulată Bolile Peștilor de Acvacultură, metode de diagnostic tratament și biosecuritate, avându-i ca autori pe Paul Dăscălescu și Mihaela Costea, specialiști din cadrul Institutului Național de Diagnostic și Sănătate Animală (IDSA), Laboratorul Național de Referință pentru Bolile Peștilor, acreditat RENAR.

Structurată în cinci părți – Metode de diagnostic, Bolile peștilor de acvacultură din România, Intoxicații la pești, Managementul sănătății peștilor și biosecuritatea, Metode și produse medicamentoase utilizate în tratamentul peștilor – lucrarea se adresează atât fermierilor şi personalului piscicol din unităţile de creştere care pot observa modificările de comportament şi alimentaţie şi pot identifica primele semne de îmbolnăvire, cât şi medicilor veterinari care au ca obiect de activitate și amenajările piscicole. Mai mult, această lucrare poate fi considerată un ghid util pentru personalul care lucrează direct în unitățile piscicole, fermieri, deținători de bunuri piscicole, proprietari de terenuri care vor să-și amenajeze o crescătorie piscicolă etc. Astfel aceștia pot fi la curent cu cele mai noi metode cu privire la modul de supraveghere a unor suspiciuni de boală, metode de prevenire, precum și ultimele reglementări legislative în managementul sănătății și biosecuritatea efectivelor piscicole.

Lucrarea reprezintă în mare măsură rezultatele activității de teren și de laborator a specialiștilor din cadrul Laboratorului Național de Referință pentru bolile peștilor din cadrul IDSA care, în decursul a 30 de ani de activitate, au identificat pentru prima dată în țara noastră mai multe afecțiuni specifice precum Septicemia hemoragică virală, Herpesviroza crapului koi, Yersinioza salmonidelor, boli produse de grupul mixobacteriilor și au descris prin mijloace moderne de laborator Virusul Viremiei de primăvară a crapului, virusul Necrozei pancreatice infecțioase, Herpesvirusul crapului koi, bacteria Aeromonas salmonicida – agentul cauzator al Furunculozei salmonidelor sau Yersinia ruckeri – agentul etiologic al bolii „Gura roșie“.

S-a considerat necesar în volumul de față să fie prezentate și principalele particularități anatomice și fiziologice ale peștilor pentru că s-a constatat că în multe cazuri nu erau cunoscute noțiuni elementare anatomofiziologice care constituie baza de pornire a oricărui fenomen morbid apărut în unitatea aflată în gestiune. În acest volum sunt prezentate criteriile de diagnostic pentru bolile peștilor crescuți în sistem intensiv, dar și examenul clinic, anatomopatologic, modul de prelevare a probelor şi trimiterea acestora către laborator, analizele care se efectuează și modul de interpretare a rezultatelor în Buletinul de analiză. Lucrarea pune un accent deosebit și pe condițiile de calitate a apei și principalele elemente fizico-chimice ale acesteia care pot influența starea de sănătate a efectivului piscicol.

Revista Lumea Satului nr 11, 1-15 iunie 2016, pagina 38

Situată în nord-vestul judeţului Călăraşi, la 58 km de Bucureşti şi la distanţă egală de Fundulea şi Lehliu, comuna Săruleşti este supranumită azi Mecca pescarilor de crap. Lacul Săruleşti şi iazurile din amenajarea Mostiştea reprezintă, din perspectiva dezvoltării viitoare, poate cea mai importantă resursă a comunităţii, alături, evident, de solul roditor al Bărăganului de Sud. Localitatea se întinde pe 73,86 kmp, are 7 sate (Săruleşti-Gară, sat reşedinţă, Săruleşti, Sănduliţa, Măgureni, Polceşti, Solacolu şi Sătucu) şi o populaţie de 3.174 de locuitori.

Prima atestare documentară a comunei este plasată în anul 1606. Sfârşitul secolului al XIX-lea consemnează existenţa aşezării Pârlita-Săruleşti, cu satele Manciu şi Sulimanu. După mai multe reforme, cu schimbări de graniţe, număr şi denumiri de sate şi unităţi administrative, localitatea trece în anul 1981 din Ilfov în nou-înfiinţatul judeţ Călăraşi. Este interesant să amintim că numele se leagă de drumul de odinioară al negustorilor de sare, iar în anul 1964, din considerente de rezonanţă nepotrivită, satul Pârlita a fost rebotezat Măgureni, Manciu a devenit Sătucu, iar Sulimanu se transformă tot în Săruleşti.

Infrastructura de transport şi utilităţi

Comuna este traversată de Autostrada Soarelui, care nu are însă nicio ieşire, şi de calea ferată Bucureşti – Constanţa, cu staţie la Săruleşti. Artera rutieră cea mai importantă este drumul judeţean DJ 303, cu trecere prin satele Săruleşti, Sănduliţa şi Săruleşti Gară şi conec­tare, la nord, în DN 3 Bucureşti – Călăraşi – Constanţa, iar la sud, în DN 31 Călăraşi – Olteniţa. În interior, reţeaua de drumuri de interes local depăşeşte 40 km, cele mai multe căi de acces fiind doar pietruite.

Cele mai îndepărtate sate de centrul administrativ sunt Solacolu şi Sătucu (aproximativ 15 km) şi Poloceşti (6 m). Comuna nu dispune de sistem de alimentare cu gaze, iar apa în sistem centralizat a fost introdusă doar parţial.

Agricultură, turism de agrement şi pescuit sportiv

Câmpia Mostiştei, subdiviziune a Câmpiei Bărăganului de Sud, pe care sunt amplasate cele şapte sate, asigură poate cea mai de impact resursă pentru locuitori, solul extrem de fertil. Aşadar, agricultura este activitatea de bază în comună şi ea se practică pe aproape 6.000 ha, preponderente fiind culturile de porumb, grâu şi floarea-soarelui. Ca unităţi agricole, s-au consolidat în ultimii ani 6-7 ferme vegetale şi, neaşteptat, la Săruleşti-Gară există o crescătorie de fazani. Patrimoniul public şi privat al statului (Primăria şi Romsilva) este alcătuit şi dintr-o suprafaţă forestieră de 77 ha (inclusiv vestita Pădure a Măcelarului). De departe însă Lacul Săruleşti şi bălţile ori iazurile amenajate pe râul Mostiştea sunt cea mai de preţ avere a comunei, cea care ar putea oferi o altă perspectivă de dezvoltare. Apărut dintr-o eroare hidrotehnică, Lacul Săruleşti, care înglobează şi nişte foste amenajări piscicole, a devenit până la urmă punctul de atracţie şi de întâlnire a pescarilor de crap din toată Europa. Şi nu numai. Aici s-au organizat „Cupa naţiunilor“ şi „Cupa mondială la crap“, cu participanţi din 20 de ţări, şi tot aici au fost stabilite câteva recorduri mondiale, cu capturi omologate de 37,3 kg. Nimic nu face localităţii o publicitate mai bună decât pasiunea comună pentru pescuit a sportivilor şi profesioniştilor din toată lumea. Trebuie doar speculată această oportunitate. În afară de crap, aici mai cresc bibanul, şalăul, ştiuca, somnul, plătica, babuşca şi carasul. Luciul de apă este gestionat de întreprinzători privaţi. Probabil că la aceştia ar sta secretul unui mai clar progres al turismului de agrement şi de pescuit.

Educaţie în 4 şcoli şi 4 grădiniţe

La Săruleşti-Gară a funcţionat până prin anii ’90 un liceu agroindustrial. Astăzi, clădirea respectivă s-a transformat în şcoală cu clase pentru învăţământul preşcolar, primar şi gimnazial, unde studiază 346 de elevi şi 135 de preşcolari. Şi tot la Săruleşti-Gară a fost construită o grădiniţă pentru 70 de copii. În alte două sate, respectiv Sănduliţa şi Săruleşti-Sat (aşa este denumit cel mai des, spre a se face deosebirea de Săruleşti-Gară), există grădiniţe cu program normal şi şcoli cu clasele I-IV, pentru 125 de copii. La Solacolu funcţionează câteva clase primare, pentru 16 elevi. Fără şcoli şi grădiniţe sunt satele Măgureni, Poloceşti şi Sătucu, elevii de aici fiind transportaţi cu microbuzele speciale la cea mai apropiată unitate de învăţământ. Vorbind despre clădiri cu simboluri istorice şi de arhitectură, putem consemna ruinele bisericii din satul Măgureni şi clădirea monument istoric cu rol de sediu al administraţiei locale, ce a aparţinut compozitorului Mihail Andricu (1894-1974), unul dintre ctitorii muzicii simfonice de cameră din România. Printre personalităţile care s-au născut pe teritoriul comunei se numără etnomuzicologul Alexandru Brăiloiu şi poeta Magdalena Brăiloiu.

Care sunt planurile primarului pentru comuna pe care o conduce

La ultima noastră vizită în localitatea de pe Valea Mostiştei am stat de vorbă cu primarul Călin Petre Alexandru, aflat la primul mandat. Acesta ne-a împărtăşit din experienţa sa de trei ani în fruntea administraţiei. Prima dată a renovat şi modernizat sediul Primăriei Săruleşti: „Cădirea este un fost conac boieresc, edificat prin anul 1890. Construcţia a fost preluată de comunişti, retrocedată moştenitorilor compozitorului Andricu şi cumpărată de primărie în 2002. Acest lung pelerinaj nu i-a făcut bine; imobilul arăta foarte rău. Noi am făcut consolidări, am amenajat şi modernizat interiorul şi exteriorul, am înlocuit acoperişul, păstrând în întregime elementele de arhitectură iniţiale. Totul ne-a costat în jur de 300.000 lei.“ Primăria a continuat programul de modernizare a unităţilor de învăţământ, dar important este că localitatea a reuşit să obţină de la Guvernul României două microbuze şcolare pentru transportul elevilor. Pentru infrastructura rutieră, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală desfăşurat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a fost obţinută suma de 10 milioane de lei: „Avem un proiect pentru asfaltarea a 8,5 km de drumuri şi până acum am realizat lucrarea pe mai bine de 4 km în satul Săruleşti-Gară. Aceasta ar fi investiţia de suflet pe care sper să o şi închei până la sfârşitul mandatului.“ Prin GAL „Valea Mostiştei“, administraţia a achiziţionat un buldoexcavator, iar un alt proiect urmează să definitiveze un drum de exploataţie agricolă între Săruleşti-Sat şi Săruleşti-Gară, pentru a evita circulaţia utilajelor pe şoseaua principală, dar şi pentru a scurta distanţa între sate, altfel cu ocolire de 10 km. Pentru următorii ani, printre programele de dezvoltare locală figurează investiţii precum introducerea gazului metan, pietruirea a 3 km de drum, asfaltarea a încă 4,5 km de şosea şi extinderea alimentării cu apă. În opinia primarului, cea mai mare dificultate a comunităţii o reprezintă lipsa locurilor de muncă, aspect asupra căruia îşi propune să se concentreze în perioada imediată.

Maria Bogdan

Se spune că afacerile pornite din pasiune sunt cele care aduc şi cea mai mare satisfacţie. De acest lucru s-a convins şi Cornel Ivanov, tulceanul care a înfiinţat o fermă piscicolă modernă pe amplasamentul unei foste fabrici de zahăr.

Început curajos, rezultate pe măsură

Cu toate că activa în domeniul piscicol dinainte de anii ’90, Cornel Ivanov a început demersurile noii afaceri în anul 2000, atunci când a transformat o staţie de epurare a unei foste fabrici de zahăr într-o amenajare piscicolă: „Mă întrebați ce am găsit aici după ’90. Doar nişte betoane! Toţi s-au mirat când am cumpărat terenul şi credeau că am achiziţionat-o pentru betoane, însă o cumpărasem pentru bazinele în care aveam de gând să cresc peşte. Efectiv, am transformat o staţie de epurare, o zonă roşie, într-o amenajare piscicolă, o zonă verde.“

Dacă în acest moment ferma piscicolă de la Babadag dispune de condiții moderne de funcționare, la startul afacerii bărcile și motopompele au fost cumpărate în regim second-hand.

Modernizare prin fonduri europene

Cele 100 de hectare, suprafața de care dispune amenajarea, au parcurs un amplu proces de modernizare în urma aprobării unui proiect prin Programul Operațional de Pescuit. „Programul a fost ca o mană cerească pentru noi. Lucram numai cu motopompe termice, adâncimea bazinelor era mică, dar am accesat un proiect POP în valoare de două milioane de euro şi am reuşit să facem această amenajare care, zic eu, este una dintre cele mai bune din zonă. Am supraînălţat digurile, am procurat staţii de pompare, am tras linie electrică de medie tensiune, am construit depozite, magazii de furaje (şi mari şi mici), moară de furaje plus tot felul de utilaje. În concluzie, este o fermă dotată, cum şi-ar dori mulţi să aibă“, susține Ivanov.

Chiar dacă pentru mulți dintre fermierii care au accesat fonduri europene demersul până la obținerea banilor a fost unul greoi, pentru Cornel Ivanov acesta a decurs firesc, fără prea multe bariere, experiența de 15 ani la Institutul Delta Dunării în domeniul proiectării spunându-și cuvântul.

Obiectivul pepinierei: creșterea puietului de crap

Proprietarul pepinierei susține faptul că principalul obiectiv al acesteia este creșterea puietului de crap, care este vândut cu 10 lei/kg, cu 1 leu mai mult decât kilogramul de policultură. „Suntem în primul an de producţie de la terminarea programului, avem în acest moment ciprilin de crap, singer, novac și cosaşi. Ferma are în dotare şi aproximativ 90 ha de teren arabil. O parte neirigat, unde cultivăm cerealele care ne sunt necesare pentru furajarea peştelui, iar şrotul de soia îl cumpărăm. Producem furaje după tehnologia efectivă, făcută de Institutul de Cercetări şi Proiectări Delta Dunării. Rezultatele sunt relativ bune, peşte peste 3.500 kg/ha, şi mă bucur că, aplicând nişte tehnologii care păreau învechite, reuşim să facem producţia actuală“, a mai adăugat Ivanov.

Cu toate că are o producție bună care ar putea avea o creștere considerabilă, Cornel Ivanov susține că întâmpină și probleme: braconierii. O mare parte din producția de pește este sustrasă din bazine de către pescari.

Ferma de vaci – soluția pentru îngrășământ natural

Performanțele fermei piscicole de la Babadag sunt date și de utilizarea îngrășămintelor. În acest sens, înființarea unei ferme de vaci a fost cea mai la îndemână soluție. „Nu găsim cel mai bun îngrăşământ nicăieri în zonă şi astfel am fost obligaţi să ne creştem noi vacile, care vor face gunoiul de grajd pe care îl vom împrăştia în bazine pentru a ne garanta o producție în jur de 3.500-4.000 kg peşte/hectar. Astfel avem 80-90 de animale, însă nu avem rase pure pentru că nu creștem pentru producția de carne ori lapte, îngrășământul fiind produsul vizat“, conchide Cornel Ivanov.

Loredana Larissa SOFRON

Crearea cadrului necesar pentru dezvoltarea acvaculturii în scopul creşterii aportului acestei activităţi la circuitul economic şi al scăderii presiunii exercitate de cererea de produse pescăreşti pe resursa piscicolă naturală se numără printre priorităţile Ministerului Apelor, Pădurilor şi Pisciculturii, potrivit Programului de Guvernare 2013 - 2016.

Capitol piscicultură prevede, ca direcţii de acţiune, activităţi durabile de pescuit, dezvoltarea infrastructurii în vederea eficientizării economice a pescuitului comercial, precum şi crearea cadrului necesar pentru dezvoltarea acvaculturii, în scopul creşterii aportului acestei activităţi la circuitul economic şi al scăderii presiunii exercitate de cererea de produse pescăreşti pe resursa piscicolă naturală.

În ceea ce priveşte administrarea sistemului naţional de meteorologie, sunt menţionate îmbunătăţirea prognozelor, integrarea acestora cu prognozele hidrologice în scopul cunoaşterii şi prognozării unor fenomene complexe şi conjugate, precum şi eficientizarea fluxului informaţional către populaţie şi factori de decizie, la nivel central şi local, asigurarea monitorizării meteorologice şi hidrologice în scopul asigurării protecţiei vieţii şi a bunurilor materiale, precum şi prognoze, atenţionări şi avertizări integrate hidro-meteorologice, în vederea informării populaţiei şi a factorilor de decizie, pentru prevenirea şi/sau diminuarea efectelor datorate fenomenelor meteorologice periculoase.

"Politicile în domeniul apelor şi pădurilor vor urmări gestionarea durabilă şi eficientă a resurselor naturale în scopul creşterii beneficiilor economice ale populaţiei, fără periclitarea dreptului constituţional la un mediu sănătos, asigurarea unui management durabil al apelor, inclusiv prevenirea riscului şi diminuarea efectelor calamităţilor naturale pentru creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor şi asigurarea unui management durabil al pădurilor şi al faunei cinegetice'', mai prevede Programul de Guvernare al Cabinetului Ponta.

Sursa AGERPRES