Pescuit 23 Ianuarie 2023, 22:17

Păstrăvaria Ianca, „minunea“ din inima „Saharei“ oltenești

Scris de

Direcţia Silvică Olt îşi rotunjeşte veniturile din vânzarea puietului de păstrăv crescut la Ianca, în inima „Saharei“ olteneşti. Păstrăvăria, înfiinţată cu foarte mulţi ani în urmă, funcţionează datorită unui izvor cu apă rece, asemeni celei de munte, descoperit în urma cutremurului din 1977. Izvorul care alimentează păstrăvăria se află în fond forestier înconjurat de perdele de salcâm.

Aceasta a revenit Direcţiei Silvice de câțiva ani şi a fost repopulată. Icrele pentru puietul de „păstrăv curcubeu“ sunt importate din Danemarca, iar vânzarea de puiet pare să fie începutul unei afaceri frumoase.

Timpul a dovedit faptul că pentru păstrăvărie e mult mai rentabil să vândă puiet decât să ducă păstrăvul la stadiul de maturitate, la 250-300 de grame ca să-l pună pe piață.

Sursa principală de apă

Întregul proces de producţie într-o păstrăvărie este influențat de apă. Este recomandată o cantitate cât mai mare de apă rece, cu o temperatură cât mai constantă, bogată în oxigen dizolvat, curată, izvorând dintr-un bazin împădurit cu cât mai puţine exploatări, bogat în săruri minerale bune și pentru peşti. În cadrul Păstrăvăriei Ianca sursa de apă este o captare de izvoare de suprafaţă aflată la circa 300 m de păstrăvărie. De la izvoare până la păstrăvărie apa este adusă prin intermediul unei conducte metalice îngropate în sol.

Păstrăvii sunt peşti pretențioși în ceea ce privește temperatura apei şi conţinutul în oxigen a acesteia. Cu cât o apă este mai rece, cu atât conţinutul ei în oxigen dizolvat este mai mare. Păstrăvii au un optim de dezvoltare (de hrănire) când temperatura apei are o anumită valoare, aceasta variind de la o specie la alta. Astfel că pentru păstrăvul curcubeu este de 15-19°C, iar pentru păstrăvul danez variază între 9-19°C. Păstrăvul curcubeu se hrăneşte până la o temperatură de 23°C, suportând un timp şi o temperatură de 28°C, cu condiţia ca apa să se primenească încontinuu. Păstrăvul curcubeu solicită o apă a cărei temperatură să nu scadă iarna sub 5°C.

Puieţii de o vară mor când temperatura apei se schimbă brusc cu 3-4°C, iar peştii adulţi când temperatura înregistrează variaţii bruşte de 7-10°C. Temperatura apei influenţează şi perioada de reproducere, aceasta având loc când apa atinge valoarea temperaturii de 6-8°C, dar la Păstrăvăria Ianca nu se are în vedere și acest aspect pentru că nu este prevăzut ca în viitor să se păstreze reproducători deoarece este mai eficient să se importe icre direct fecundate.

Pe perioada verii, când se înregistrează presiuni scăzute în timpul furtunilor, schimbărilor bruște de timp de la vreme frumoasă la ploaie etc. oxigenul dizolvat este eliberat şi valoarea lui este mult mai mică. Specialiștii spun că pentru păstrăv este recomandată o apă în care conţinutul normal de O2 nu scade sub 9 mg/l, ceea ce corespunde temperaturii de 19-20°C în zonele colinare şi de câmpie şi respectiv în păstrăvăriile de la munte 18-19°C.

Tehnologia zilelor noastre permite posibilitatea creşterii conţinutului în oxigen dizolvat din apa bazinelor prin căderi artificiale prin amestecarea apei cu aerul atmosferic cu ajutorul unor aparate electrice-aeratoare sau prin menţinerea unor plante submerse care, ziua, când apa e mai caldă, eliberează oxigen.

Avantajul păstrăvăriei Ianca este că în ea se creşte păstrăv curcubeu, iar această specie de pește se pare că este ultimul pe scara exigenţei faţă de conţinutul de oxigen. Determinarea cantităţii de oxigen dizolvat în apă (O2) se face prin metode de laborator, acesta fiind, de fapt, și una dintre condiţiile de bază la constituirea unei păstrăvării.

Reacţia apei (pH)

Pentru o păstrăvărie important este ca pH-ul unei ape să fie cât mai stabil. Majoritatea organismelor acvatice sunt adaptate la o anumită valoare a acestuia şi nu suportă schimbările bruşte ale lui. Cea mai bună apă pentru dezvoltarea salmonidelor este cea cu pH neutru (7), putând ajunge până la alcalin (8). Un pH mai mic de 6 sau cu valoare peste 8,5 este impropriu pentru salmonide întrucât slăbeşte organismul acestora şi-l expune la boli; pH-ul are valori mai mici iarna decât vara ca urmare a lipsei materiilor organice din apă în anotimpul friguros. Valoarea pH-ului se determină fie cu ajutorul hârtiei de turnesol, fie cu ajutorul unor aparate speciale numite pehametre. Se introduce o fâşie de hârtie indicatoare în apă; se scoate şi se compară apoi după 2-3 mi­nute cu scara culorilor. Culoarea roşu închis sau deschis indică pH 2-3, cea galbenă-portocalie pH 4, verde-deschis pH 7, verde închis spre albastru pH 9.

Alcalinitatea este dată de conţinutul în calciu şi magneziu al unei ape (primul fiind sub formă de bicarbonat de calciu) şi alte săruri alcaline. Duritatea unei ape este şi ea în funcţie de conţinutul celor două săruri amintite (calciu şi magneziu). Se spune că o apă este dură când dizolvă greu săpunul şi că este slabă când face clăbuci şi fierbe cu uşurinţă legumele. Apele noastre de munte au duritatea cuprinsă între 2-15 grade germane.

Bioxidul de carbon sau anhidrida carbonică (CO2) nu este indicată în apele de păstrăv. O cantitate de 2 mg/l poate fi tolerată de păstrăv. Este prezent în cantitate mare în unele izvoare. El poate fi eliminat prin construirea de praguri pentru căderea apei şi înlocuirea lui cu oxigen preluat de apă din aerul atmosferic. Prezenţa lui în ape care alimentează casa incubatoarelor şi trocile cu puieţi provoacă boala bulelor de gaz, foarte periculoasă pentru puieţi.

O păstrăvărie nu se construieşte acolo unde debitul nu este constant pe tot parcursul anului.

Pentru puieţi cantităţile de apă necesare sunt mai mari, consumul de oxigen dizolvat al acestora fiind dublu faţă de greutate, în comparaţie cu păstrăvul adult. În general, este necesar un debit de 30-60 litri/minut pentru10.000 de puieţi de 2-3 luni şi dublu pentru puieţii până în toamnă. Păstrăvăria Ianca dispune de un debit de 80 litri pe secundă, care de multe ori se întâmplă să scadă din cauza „furtului de apă“, cauzat de devierea parţială a izvoarelor spre culturile legumicole ale locuitorilor comunei Ianca, vara debitul scăzând chiar la aproximativ jumătate (40 l/sec.) din cel iniţial. Aceste scăderi de debit fac ca activitatea de producţie din cadrul păstrăvăriei să fie îngreunată, fiind nevoie de un surplus de oxigen dizolvat (introdus din aer).

Păstrăvul nu suportă apa tulbure decât un interval de timp foarte scurt. Fiind o păstrăvărie proiectată pentru a produce 10 tone păstrăv de consum şi având și probleme legate de debit şi, respectiv, de cantitatea de oxigen dizolvat în apă, în Păstrăvăria Ianca nu se ţin exemplare de păstrăv pentru reproducere, preferându-se importul de icre embrionate din Danemarca din specia numită convenţional păstrăv danez. Ca particularităţi genetice ale păstrăvului danez, amintim: rezistenţă ridicată la boli, creşteri rapide în greutate, un interval de temperatură optimă de hrănire mai larg (9-19°C) etc.


Hrana

   Hrana care se foloseşte în creşterea păstrăvilor poate fi de următoarele tipuri:

  • Hrană umedă;
  • Hrană granulată (uscată);
  • Hrană mixtă.

 În Păstrăvăria Ianca se foloseşte în exclusivitate hrana granulată, preferându-se cea din import.


Creşterea puietului de păstrăv

O grijă deosebită se acordă menţinerii debitului normal de apă (pentru ca icrele să nu ducă lipsa de oxigen dizolvat ), controlului permanent al temperaturii, asigurării mediului optim pentru incubaţia icrelor (semiîntuneric), precum şi scoaterii zilnice a icrelor moarte, curăţirii filtrelor ori de câte ori este nevoie etc. Perioada de incubaţie este de cca 330-380 grade zile pentru icrele de păstrăv curcubeu. Urmează ecloziunea din icre a puieţilor, o săptămână. Pe măsură ce puieţii au fost eclozaţi din icre, ei se îngrămădesc la intrarea apei în incubatoare, adică acolo unde apa conţine mai mult oxigen dizolvat. Așadar, se mărește debitul de apă pentru a evita rănirea puieţilor. În această fază puieţii eclozaţi au nevoie de lumină, iar capacele de pe incubatoare se vor ridica treptat, având grijă să nu fie expuşi direct razelor solare. Urmează îngrijirea puieţilor de păstrăv, ce se va face ţinând seama de două aspecte:

  • Creşterea puieţilor în troci
  • Creşterea puieţilor în bazinele de puieţi

Puieţii sunt ţinuţi în incubatoare 4-5 săptămâni, timp în care resorbţia pungii vitelinese produce în proporţie de 2/3, moment în care începe hrănirea lor. După această perioadă puieţii se trec în troci, începând hrănirea. În troci, puieții sunt de obicei în număr de cca 10.000-12.000 bucăți/troacă și se cresc acolo 2 luni. Se recomandă ca o zi pe săptămână să nu se administreze hrană, această recomandare fiind valabilă pentru toate stadiile de dezvoltare.

După această perioadă, puieții sunt trecuți în bazinele de creştere pentru puieți sortaţi pe trei categorii, în funcţie de talia lor. În acest stadiu de dezvoltare puieţii sunt crescuţi în număr mai mic pe metru pătrat de luciu de apă, densitatea medie recomandată la începutul perioadei de creştere în bazine fiind de maximum 1.000/m2. Stagiul în aceste bazine durează 5-6 luni, după care sunt sortaţi pe trei categorii de mărime şi trecuţi în bazine.


Anca LĂPUȘNEANU


Vizualizari 1736
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti