Păstrăvăria de la poalele Ceahlăului
- Scris de Lumea Satului
- Publicat în Pescuit
Există oare români care să nu iubească din toată inima peștele? Prăjit, la conservă sau în supă este des folosit în rețetele tradiționale românești și este un aliment foarte căutat, mai ales în perioadele de post cu dezlegare la pește, atunci când doar acest tip de carne este permis. Una dintre cele mai apreciate specii de pește de către consumatorii români este păstrăvul. Și nouă ne place mult peștele și de aceea am fost peste măsură de bucuroși să vizităm Păstrăvăria Pustnicului din comuna Ceahlău, locul de unde vă puteți aproviziona cu păstrăv proaspăt și gustos ori de câte ori vi se face poftă de pește și unde am stat de vorbă cu Ionuț Asavei.
Producție de o tonă/lună
„Suprafața este una destul de mare, câteva hectare, iar bazinele se întind pe cca 400 mp – avem 10 bazine în care creștem păstrăv. Inițial, administratorul nostru a vrut să încerce mai multe idei de afaceri, dar aceasta cu păstrăvăria i-a plăcut cel mai mult și de aici a pornit toată povestea noastră. Deocamdată avem doar păstrăv, de trei feluri: curcubeu, fântânel și somonat. Trebuie să avem neapărat apă rece, curată și oxigen, acesta din urmă fiind cel mai important. Pe lună, producem undeva la 500 kg, cel puțin, maximul se duce și la o tonă/lună. Deocamdată, livrăm în Iași, sâmbătă de sâmbătă, dar încercăm să ne mărim piața de desfacere și la Piatra Neamț, Roman și Bacău. Ne-am dori să dezvoltăm și zona turistică, mai ales că se pot face multe pentru a atrage turiștii la noi la păstrăvărie.“
Creșterea puietului, o misiune complexă
Sunt multe păstrăvării în România, dar parcă niciuna nu se compară în ceea ce privește calitatea cu Păstrăvăria Pustnicului, care comercializează numai pește excepțional de bun. Și totul începe cu tehnologia de creștere a peștilor.
Creșterea puieților de păstrăv nu este o misiune simplă, ci presupune un proces complex, în care este nevoie de multă atenție și dedicație. Pentru a putea produce păstrăv de cea mai bună calitate este necesar să controlezi temperatura, nivelul de oxigen, dar și cel de azot al apei. De asemenea, pentru că păstrăvul este un pește care iubește apa curată, specialiștii recomandă o apă cu o vizibilitate în adâncime de minimum 60 cm. La Păstrăvăria Pustnicului se îndeplinesc negreșit toate aceste condiții și se pune un accent deosebit pe fiecare detaliu din viața fermei.
Hârzobul sau cobza, o delicatesă pescărească
În oferta de produse a acestei păstrăvării există păstrăv afumat, păstrăv curcubeu, păstrăv somonat și hârzob, la prețuri competitive, și, cel mai important, la o calitate de excepție.
La Păstrăvăria Pustnicului peștele se afumă cu lemn de cireș și brad pentru a căpăta un gust cu adevărat special. Iar, dacă vrei să te delectezi din plin cu pește afumat, îți recomandăm hârzobul.
Hârzobul sau cobza, cum i se mai spune local, conține în medie 5 păstrăvi afumați împachetați în crenguțe de brand pentru a-i „înnobila“ cu o aromă de afumat. Hârzobul are o aromă deosebită și este unul dintre cele mai bine vândute produse din oferta Păstrăvăriei Pustnicului.
Și despre păstrăvul curcubeu de la Păstrăvăria Pustnicului avem doar cuvinte de laudă. El este un pește foarte îndrăgit atât pentru coloritul său spectaculos, cât și pentru gustul ușor dulceag care face echipă perfectă cu lămâia, sucuri acrișoare, vin sec, dar și cu plante aromatice precum rozmarinul, cimbrul și pătrunjelul.
Ar mai fi multe de povestit despre bunătățile de la Păstrăvăria Pustnicului, dar cel mai bine ar fi să descoperiți pe cont propriu fiecare delicatesă.
Beatrice Alexandra MODIGA
Articole înrudite
-
Păstrăvaria Ianca, „minunea“ din inima „Saharei“ oltenești
in Pescuit -
Păstrăvăria Doftana atrage sute de turiști în fiecare weekend
in Pescuit -
Cum se creşte natural peştele la păstrăvăria Moara Domnească
in Pescuit -
USAMV Cluj-Napoca, beneficiara unui grant de cercetare de 65.000 euro pentru evaluarea bunăstării salmonidelor din păstrăvăriile românești
in Pescuit -
Valeputna, tribut adus primei păstrăvării din România
in Pescuit -
Păstrăvăria din munții Ciuc
in Pescuit -
Păstrăvăria Doftana, o poveste cu delicatese
in Zootehnie -
Hârzobul de la Păstrăvăria Cheiţa
-
Struţii... de sub poalele Ceahlăului
-
Seceta a afectat şi păstrăvăriile
Articole recente - Lumea Satului
- Reușita însămânțărilor de primăvară este condiționată de calitatea pregătirii patului germinativ
- România, o țară de izbeliște?
- Identitatea vizuală și structura BioVillMAP - prezentat de echipa GREEN ENERGY CLUSTER
- Știați că… despre Pământ
- Plăți de peste 276 milioane de euro efectuate către beneficiarii FEADR, transmise spre decontare Comisiei Europene
- Clubul Fermierilor Români susține poziția Ministrului Agriculturii la Consiliul AGRI-FISH din Bruxelles privind măsurile necesare imediate de compensarea a pierderilor fermierilor est-europeni ca urmare a importurilor de cereale și oleaginoase din Uc
- RALF 7: Cei mai buni fermieri europeni vin la București, pe 25 și 26 mai
- Hibrizii de floarea-soarelui Pioneer®, performanță și stabilitate demonstrate
- Cine ar trebui să susțină financiar construirea unui brand național de țară al vinului?
- Pactul verde (II)