Fermierii suceveni sunt direct interesaţi să dezvolte zootehnia şi conversia de la vacile din rase pentru lapte la cele pentru carne. Un proiect-pilot realizat în parteneriat cu specialişti din Elveţia ar urma să asigure vaci pentru reproducţie şi pregătirea crescătorilor de animale din zona de munte pentru a creşte şi întreţine aceste vaci.

Crescătorii de animale din judeţul Suceava vor participa la un proiect susţinut de Elveţia. Cu sprijinul Ministerului Agriculturii din Berna şi al unui colectiv de specialişti elveţieni se va construi o fermă-pilot în judeţul Suceava pentru instruirea fermierilor. Unitatea ar urma să deţină aproximativ 300 de vaci din rasele Angus şi Charolaise. Elveţienii vor preda crescătorilor de animale suceveni lecţii de creştere intensivă a vacilor de carne şi îi vor învăţa metodele de accesare a fondurilor europene.

Conform directorului general în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Gheorghe Neaţă, a fost ales judeţul Suceava pentru acest proiect-pilot deoarece are cel mai mare efectiv de bovine din România, 170.000 de capete.

„Creşterea bovinelor pentru carne este o alternativă la vacile pentru lapte, mai ales în condiţiile în care acesta din urmă trebuie să se încadreze în rigorile europene privind numărul de germeni şi celule somatice. În ciuda demersurilor europene privind implementarea cotelor de lapte, nu s-a reuşit schimbarea, în mare măsură, a fermelor tradiţionale româneşti. Doresc din toată inima să implementez la Suceava un centru-pilot. Specialiştii din Elveţia vor să construiască în România, pe sume importante de bani, asemenea centre, iar rasa Angus se pretează foarte bine la păşunat, este o vacă de iarbă, întreţinerea ei necesitând cheltuieli mici.“

Un asemenea centru-pilot va avea adăposturi şi utilităţi, activităţile fiind în cea mai mare parte mecanizate şi va livra anual, într-un anumit areal, între 50 şi 100 de femele, care să conducă la înmulţirea efectivelor. Partea elveţiană va veni cu animalele şi specialiştii, autorităţile locale şi judeţene urmând să asigure terenurile şi adăposturile necesare.

Vacile pentru carne se pretează foarte bine la condiţiile din judeţul Suceava, nefiind nevoie de îngrijire şi furajare sofisticate. O asemenea vacă ar produce 10-12 kg de lapte doar pentru consumul zilnic al viţelului până la înţărcare, adică la 7 luni, acesta ajungând să cântărească circa 300 kg. În aceste condiţii, sacrificarea pentru carne, fără a pune la socoteală şi îngrăşarea până la 500 kg, va depăşi cu mult încasările din eventuala vânzare a laptelui

„Astfel, pas cu pas, s-ar putea ajunge, pe teritoriul României, la metisarea unui efectiv de aproximativ 1 milion de capete. Deja, la nivelul judeţului, există foarte mulţi crescători care folosesc în gospodăriile proprii însămânţarea artificială sau monta naturală cu tauri din rase de carne, producând viţei de carne, care trebuie selectaţi, colectaţi şi aduşi în centre de îngrăşare pentru a fi sacrificaţi sau a fi exportaţi în viu, inclusiv în China“, a declarat Gheorghe Neaţă, director general în cadrul MADR.

Silviu BUCULEI

•  Zona de expunere în aer liber
•  Zona de demonstrații cu mașini agricole
•  Zona de loturi demonstrative pentru principalele culturi agricole

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, lansează pe 20 mai 2014 prima sesiune de cereri de proiecte din anul 2014. Sesiunea este deschisă în perioada 20 mai – 18 iulie 2014 pentru finanțarea investițiilor de modernizare a exploataţiilor agricole prin Măsura 121 a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală. Această sesiune marchează prima cerere de proiecte cu finanțare din PNDR 2020.

Fondurile disponibile pentru această sesiune a Măsurii 121 sunt de 150 milioane de euro. Din această sumă, 35 milioane de euro vor fi destinate fermelor de familie (din totalul sumei, un procent de 50% este alocat fermelor vegetale şi 50% fermelor zootehnice). Alte 15 milioane euro sunt alocate integral pentru îndeplinirea standardelor în sectorul zootehnic.

Pentru exploatațiile agricole este disponibilă o alocare de 100 milioane euro (din totalul sumei, un procent de 50% este alocat fermelor vegetale şi 50% pentru fermele zootehnice). În cazul proiectelor de investiții în exploatații agricole, în funcție de prioritățile politicii agricole, s-a realizat o departajare foarte clară între investițiile în achizițiile de utilaje și cele în construirea sau modernizarea spațiilor destinate producției agricole. Astfel, fermierii care doresc să realizeze investiții în sectorul vegetal prin achiziții de utilaje au la dispoziție o alocare de 40.000.000 euro, iar pentru construcții – montaj, de 10.000.000 euro. Pentru sectorul zootehnic, fermierii au la dispoziție pentru achiziții de utilaje o alocare de 10.000.000 euro, iar pentru construcții – montaj, de 40.000.000 euro.

Prin Măsura 121 valoarea maximă eligibilă a unui proiect este de 125.000 de euro pentru dezvoltarea fermelor de familie. Pentru marile ferme din sectorul zootehnic, valoarea maximă eligibilă este de 2.000.000 de euro pentru un proiect de investiții privindconstrucţii-montaj și de 1.000.000 de euro pentru unul privind achiziția de utilaje și echipamente. Investițiile din sectorul vegetal vor beneficia de o valoarea maximă eligibilă de 1.000.000 euro pentru un proiect privind construcţii-montaj și de maximum 700.000 euro pentru unul de achiziție de utilaje și echipamente. Valoarea maximă eligibilă a unui proiect este de 2.000.000 de euro pentruinvestiții privind îndeplinirea standardelor.

Depunerea proiectelor se face, conform precizărilor din Ghidul Solicitantului (publicat pe pagina de internet a APDRP – www.apdrp.ro), la sediile Oficiilor Judeţene ale APDRP în intervalul orar 09:00 – 14:00 (pentru fermele de familie) și on-line pe www.apdrp.ro.

Termenul limită de depunere a tuturor proiectelor este 18 iulie 2014, ora 12:00.

Parlamentul României a adoptat pe 15 aprilie 2014 modificarea OUG nr. 74/2009 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile, ceea ce permite încheierea de contracte de finanțare care vor fi plătite cu fonduri aferente perioadei 2014 – 2020.

Măsura 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole” se încadrează în Axa I – „Creşterea competitivităţii sectorului agricol şi silvic” (conform Regulamentului (CE) 1698/2005,  art. 20 și art. 26) şi are ca obiectiv general creşterea competitivităţii sectorului agricol printr-o utilizare mai bună a resurselor umane şi a factorilor de producţie şi îndeplinirea standardelor naţionale şi comunitare. Măsura 121 are corespondent în Măsura 4 „Investiții în active fizice”, Submăsura 4.1 „Investiţii în exploataţii agricole” (Regulamentul (CE) nr. 1305/2013, art. 17) din cadrul PNDR 2020.

Dacă nu s-ar zări, undeva în dreapta, silozurile, digestoarele şi două solarii încălzite, nimic nu ar indica că aici este ferma lui Herr Christoph Stolte din Peckelsheim, o localitate din nord-vestul Germaniei. În faţa noastră este un castel în adevăratul sens al cuvântului, încadrat de clădiri înalte din piatră care ţin loc şi de ziduri. Drumul asfaltat continuă dincolo de porţile metalice cu blazon, printr-o curte interioară imensă, un tunel vegetal şi peste un pod de piatră, ridicat deasupra unei ape curgătoare, până în faţa castelului.

Un plug vechi, cu trei brăzdare, tronează pe iarba din faţa porţilor de intrare ca un adaos la vechiul blazon. De altfel este aşezat la mică distanţă de placa de piatră pe care se găseşte sculptat blazonul familiei. Acest însemn este atât pe clădirea din stânga intrării principale în curtea fermei-castel cât şi pe porţi. Albul şi roşul sunt culorile blazonului şi se regăsesc pe toate porţile metalice din curtea interioară.

Clădirea este reconstruită în 1904 şi modernizată de curând. Are aspectul unei cetăţi medievale. Toate clădirile sunt din piatră de munte şlefuită. În lateral stânga se disting corpurile administrative, atelierele şi o magazie pentru cereale, iar pe dreapta se găsesc digestoarele unei instalaţii de biogaz .

În curtea interioară, pe lângă maşini moderne şi utilaje de ultimă generaţie, odihnesc acum zece tractoare vechi (Deutz, Lantz Bulldog, Hannomag), martori tăcuţi ai veacului trecut. O roată de car sprijinită de botul unui tractor de o sută de ani face cât toate încercările mele de a reda o parte din istoria acestui loc. Sunt piese rare pe care orice muzeu şi le-ar dori.

După ce a moştenit castelul şi terenurile agricole în 1980, Crhistoph Stolte a decis să investească într-o fermă de vaci de lapte. Avea 28 ha de teren şi a cumpărat 70 de vaci Holstein Friză. Aproape douăzeci de ani a fost o activitate mulţumitoare, însă nivelul profitabilităţii a scăzut constant în fiecare an, ceea ce l-a determinat să se gândească la o schimbare.

În 1998 a regândit afacerea ca pe o fermă vegetală completată de o activitate de prestări servicii către fermierii mai mici. A vândut vacile şi a mai cumpărat utilaje. Această oportunitate l-a transformat într-un, cum spun nemţii, „contractor“. A fost o alegere bună în cele din urmă, dovadă fiind îmbunătăţirea profitului obţinut. Nu se opreşte aici şi în 2006 investeşte, alături de alţi patru parteneri, într-o fabrică de biogaz Nawaro, cu o capacitate de 500 KW.

În 2010 mai ridică încă o unitate de biogaz, de aceeaşi putere, ajungând acum la o putere instalată de 1 MW. Pentru a asigura resursele necesare bunei funcţionări a instalaţiilor, extinde culturile de porumb siloz pe încă 75 ha. Cultivă, pe lângă porumb, tot pentru biomasă, triticale şi rapiţă. Foloseşte solurile lutoase, argiloase sau nămoloase, fiind subvenţionate supli­mentar. Colectează de la fermele zootehnice din jur dejecţiile şi le foloseşte pentru alimentarea digestoarelor, în amestec cu silozul de porumb şi resturile vegetale de pe terenurile agricole proprii şi cele arendate. Aceasta deoarece legislaţia îl obligă să nu folosească mai mult de 60% siloz din porumb şi alte plante agricole pentru obţinerea de biogaz.

Afacerea fermierului german a crescut constant. Are acum circa 190 de clienţi. Prestează servicii de mentenanţă şi pentru alte opt fabrici de biogaz din regiune. Printre activităţile cele mai importante se numără împrăştierea îngrăşămintelor rezultate din procesul tehnologic de obţinere a biogazului. Face această activitate pe o rază de 100 km în jurul fermei (circa 40.000 t/an pe o suprafaţă de 1.800 ha), folosind trei împrăştietoare universale.

Seamănă pentru clienţii săi rapiţă şi porumb, cu ajutorul a trei instalaţii de semănat cu mulci. Are şi un mulcer pentru suprafeţe mari. Anual, recoltează cu Lexion-ul 570 circa 450 ha pentru fermierii care nu deţin combine de recoltat. Parcul de utilaje mai numără şapte tractoare (160-335 CP), nouă remorci de furaje (38-45 mc) şi o remorcă autoîncărcătoare model Cargos 9400. Toate utilajele le-a cumpărat de la Claas.

Pentru recoltarea furajelor deţine trei combine Jaguar (un model 850 şi două model 870), pe care le mai foloseşte circa 250 ore/an pentru recoltarea de iarbă. Pe lângă prestările de servicii şi producerea de energie termică şi electrică, face comerţ cu îngrăşăminte şi seminţe, iar din 2010 deţine şi o centrală fotovoltaică de 60 kw.

Energia termică rezultată în urma procesului de cogenerare o livrează în localitate, iar o parte o foloseşte la două sere în care cultivă trandafiri.

Toate aceste „munci“ sunt făcute de patru angajaţi permanenţi, doi ucenici şi 18 lucrători sezonieri. Fermierul lucrează alături de angajaţii săi chiar dacă este de viţă nobilă sau poate tocmai de aceea. Este un tip comunicativ, dispus să facă şi „spectacole“ destinate presei, atunci când îl solicită firmele cu care colaborează.

Cu un an în urmă a construit o „cameră“ de 1.000 mp pentru adăpostul utilajelor. Aceasta s-a dovedit a fi şi un excelent centru expoziţional la evenimentul de presă pe care Claas l-a organizat pentru a-şi prezenta noutăţile cu care va participa, în toamna aceasta, la Agritechnica. Invitaţi au fost jurnaliştii de la publicaţiile de profil din toată Europa. Suprafaţa construită, inclusiv atelierul de service, mai adună alte 1.200 mp, exceptând clădirea de locuit, care este, aşa cum am arătat mai devreme, un castel în toată regula.

Nevoia de a te adapta din mers la cerinţele pieţei este în firea acestor oameni. Dincolo de toate schimbările necesare supravieţuirii, se pot vedea însă tradiţia şi respectul pentru trecut. Christoph Stolte este mai mult decât un fermier, denumirea de „contractor“ este şi ea prea săracă pentru a defini „rotund“ activitatea sa. Doar este un fermier cu castel. Nu?

Tudor CALOTESCU

Problemele din zootehnia românească nu există de ieri, de azi, ci de ani buni. „Dacă Guvernul sau ministrul Agriculturii ar asculta vocea fermierilor cu totul altfel ar sta lucrurile“, este de părere Mozes Otvos, un fermier din Sfântu Gheorghe. Acesta susţine, în interviul acordat revistei Lumea Satului, că statul ar trebui să ajute mai mult zootehnia locală, dacă vrem să ajungem performanţi şi să avem asigurată hrana pentru populaţie. Altfel, n-o să avem mâncare nici pentru noi, darmite să mai exportăm.

– Bălţata Românească este foarte căutată de chinezi. Ce părere aveţi despre programul de export anunţat de Guvern?

– Cred că este un program bine conceput şi toţi fermierii care deţin această rasă trebuie să înţeleagă că are viitor. Eu sunt de părere că Guvernul şi ministrul Daniel Constantin au avut intenţii bune, dar există o problemă: faptul că noi trebuie să asigurăm cele 500.000 de capete de Bălţată Românească.

– Avem suficiente animale pentru export?

– În momentul de faţă nu avem suficiente animale. În total sunt în România 1,2 milioane de capete. În 2008, când s-a făcut înscrierea pentru subvenţii, au fost 1,6 mil. de capete. Dacă China vrea 500.000, aceasta înseamnă aproape jumătate din efective. Aici trebuie să ne gândim şi să dezbatem ce trebuie făcut. Pentru ca toată lumea să ţină viţica sunt necesari trei ani până ajunge gestantă. Dacă Guvernul dă o hotărâre ca această junincă să primească un ajutor de stat, atunci putem să realizăm programul. Dacă Guvernul nu se gândeşte că trebuie ajutaţi crescătorii de taurine, atunci nu se poate rezolva.

– Subvenţia ajunge la timp?

– Noi avem o fermă cu 60 de vaci din rasa Bălţata Românească. Din păcate, nu suntem ajutaţi aşa cum trebuie, iar subvenţia nu este acordată la timp. Poţi să faci cheltuieli, dar dacă nu poţi să-ţi programezi activitatea şi dacă nu primim subvenţia la datele stabilite, noi nu putem să asigurăm condiţiile necesare pentru creşterea animalelor şi nu putem să menţinem efectivele pe care le doresc cei din Guvern şi de la Ministerul Agriculturii. Noi suntem executorii. De noi depinde dacă statul poate să asigure sau nu animalele cerute de chinezi. Dacă statul nu dă un ajutor mult mai mare decât s-a acordat până în prezent, atunci programul nu se poate realiza. Acesta este bun şi ne interesează. Noi deja am fost la Semtest Târgu-Mureş să ducem nişte sperme superioare care să asigure rase corespunzătoare atât de lapte, cât şi de carne, să nu se bată joc de nimeni. Cred că dacă Guvernul ne înţelege pe noi – şi ministrul Agriculturii are o colaborare strânsă cu toţi crescătorii de taurine din România –, atunci vom putea rezolva această problemă. Noi deja am asigurat şi nişte rase de porci, am asigurat şi tineret ca să putem să îndeplini condiţiile să avem rase corespunzătoare, aşa cum a prevăzut Guvernul nostru.

– Cum vedeţi ajutorul de la Guvern?

– Ajutor de stat. În 2012 a fost prevăzută suma de 95 mil. de euro, bani pe care nu i-am primit în totalitate. În 2013 au fost prevăzute 155 mil. de euro pentru rasa de carne, plus 30 milioane de euro pentru lapte. Dacă luăm în considerare aceste sume, banii nu sunt suficienţi pentru subvenţie şi oamenii nu sunt mulţumiţi. În primul rând trebuie să fim mulţumiţi noi, crescătorii şi producătorii agricoli. Pentru 2014 sunt prevăzuţi 129 mil. de euro pentru rasa de carne şi 24, aproape 25 mil. de euro pentru rasa de lapte. Dacă pentru 2014 nu primim 195 milioane de euro, sumă care să fie împărţită şi pentru lapte, şi pentru carne, atunci în 2020 aproape că nu o să mai primim nimic. Subvenţia este necesară pentru ca oamenii să aibă încredere în Guvern, în Ministerul Agriculturii. Doar aşa crescătorii vor lupta să aibă cât mai multe animale. 

– Când pot începe exporturile în China cel mai devreme?

– Şi acum mai sunt oameni care au de vânzare animale, noi trebuie să intrăm în fiecare judeţ să vedem ce efective avem. Asociaţiile judeţene împreună cu ceilalţi crescători şi asociaţiile locale trebuie să facă o estimare, să vedem cât avem noi şi cât rămâne, că degeaba vindem totul şi rămânem fără niciun animal. Aici alta este problema: China vine şi vrea să cumpere ferma. Concret, dacă o luăm aşa, că ei vor să cumpere şi noi vrem să vindem pământul, aşa nu se poate. Noi în România suntem destul de pregătiţi. Trebuie ajutaţi fermierii tineri, nu doar cei până la 40 de ani, ci până la 45-50 de ani, că atunci se dezvoltă creierul.

– Aveţi un băiat care a decis să rămână la fermă. Acesta este motivul pentru care vreţi să vă extindeţi?

– Până acum el nu prea a zis că vrea să lucreze în agricultură. Acum vede că viitorul este reprezentat de zootehnie şi agricultură. În agricultură dacă ai bani ai noroc; dacă n-ai bani n-ai noroc. Trebuie să lucrăm în colaborare cu statul, cu Guvernul, cu Ministerul Agriculturii.

În Franţa fermierii au primit între 400 şi 700 de euro la hectar, noi am început de la 80 de euro şi am ajuns la 132-152 de euro. Foarte puţin! Cu aceşti bani nu poţi să faci ceva, iar dacă vrei să ajungi să obţii bani printr-un program european de finanţare ţi se face părul alb pentru că este birocraţie mare.

Noi avem o colaborare bună şi cu SAPARD-ul (n.r. – APDRP), şi cu prefectul judeţului, şi cu toţi primarii din comune, cu toţi crescătorii şi preşedinţii de asociaţii locale. Avem înţelegeri şi cu direcţia, şi cu inspectoratul sanitar. Anual ţinem cinci întâlniri la nivel de judeţ, unde participă toată conducerea judeţului şi toată lumea poate să ridice problemele care nu au fost rezolvate. Noi lucrăm efectiv în producţie şi ştim care sunt problemele. Aşa, de exemplu, nu sunt suficiente animale, acestea nu sunt bine plătite, iar dacă vrem să vindem carne nu avem unde. Avem noroc că este un abator la Lemnia, singurul loc unde putem să dăm oficial producţia. O altă problemă, în momentul de faţă, este legată de faptul că dacă nu ai animalele în control, nu ai registru genealogic, nu poţi să vinzi nici in China, nici în altă parte...

– Sunt puţine animale trecute în registru?

– În ţară au fost zece judeţe anul trecut, acum toată lumea trebuie să intre. Aici trebuie să plăteşti 100 lei impozit din ce primim subvenţie, plus 170 de lei pentru controlul laptelui şi înscrierea în registrul genealogic. Banii aceştia nu sunt daţi pentru registru şi pentru controlul laptelui, sunt pentru dezvoltarea zootehniei şi agriculturii din România. Premierul nu înţelege că aşa nu se poate dezvolta agricultura... Anul trecut Guvernul a pus 40 de impozite noi. Se pun numai impozite şi nu avem dezvoltare. Eu n-am nimic cu Ponta, cu Daniel Constantin, dar trebuie ca ei să înţeleagă că fără noi nu se pot dezvolta agricultura şi zootehnia.

– Se aude că vin chinezii să cumpere ferme şi îşi aduc muncitorii lor. Cum vi se pare pentru dezvoltarea zootehniei în România?

– Noi, care suntem destui în România, mergem să lucrăm în străinătate. Când nu avem loc de muncă, oamenii noştri trebuie să plece în străinătate. Este bine să îi aducem pe alţii să cumpere pământul, fermele noastre? Dacă n-ai pământ, n-ai mâncare. Dacă vindem pământul, ce mâncare o să dăm la ţara aceasta? Să rămânem slugi la alţii? Eu nu pot să fiu de acord, pentru că vreau să trăiesc în Sfântu Gheorghe şi urmaşii noştri tot aici trebuie să fie. Noi nu facem diferenţă între oameni, toţi suntem cetăţeni români, trebuie să ne ajutăm unul pe altul. Doar dacă Guvernul şi ministerul vor gândi tot aşa. Dacă o să ne asculte pe noi, atunci vom ajunge la respect şi la rezultate bune cu China.

Marius ŞERBAN

Interviu cu dr. ing. Lelior IACOB, şef serviciu CTR 3 Sud

După mai bine de două decenii, în judeţele Prahova, Argeş, Dâmboviţa şi Teleorman, pe care le coordonaţi în cadrul Centrului Tehnic Regional al Agenţiei Naţionale pentru Ameliorare şi Reproducţie, stăruie încă multe probleme privind creşterea animalelor, cu deosebire a taurinelor, în gospodăriile ţărăneşti, în principal în implementarea registrului genealogic. Faptul a fost pus în evidenţă şi la o recentă reuniune a micilor fermieri, desfăşurată la Ploieşti, cu o largă participare şi a specialiştilor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

– Care este, de fapt, obiectivul unităţii pe care o reprezentaţi?

– Obiectivul nostru este acela ca, în timpul cel mai scurt, să punem în aplicare o hotărâre a Guvernului – nr. 207/2011 privind înfiinţarea şi conducerea Registrului genealogic şi modul de acordare a ajutoarelor de stat pentru ameliorarea efectivelor de animale, respectiv Registrul genealogic şi controlul oficial al producţiei. Registrul genealogic este un instrument eficace de a asigura evidenţa performanţelor, în special la taurine, măsură ignorată, însă, de o mare parte a micilor fermieri şi nu numai, cu consecinţe foarte serioase asupra activităţii în creşterea animalelor.

Uite registrul, unde-i registrul?

– Se vorbeşte mult în ultima vreme despre acest registru, însă fără prea multe realizări. Este oare atât de greu de implementat?

– În realitate este dificil fiindcă abia acum doi ani a fost elaborată o hotărâre de Guvern care să sprijine financiar această activitate. Crescătorii de animale au fost obişnuiţi ani la rând să primească nişte drepturi financiare fără ca ei să şi răspundă unor obligaţii privind selecţia animalelor, astfel că HG nr. 207/2011 este acum pusă în aplicare. În anul 2013 au fost acreditate asociaţii ale crescătorilor de animale să deţină Registrele genealogice pe rase: Asociaţia Crescătorilor de Vaci Holstein – RO pentru rasa Holstein, Asociaţia Crescătorilor de vaci Bălţata Românească tip Simmental pentru rasa Bălţată Românească, Asociaţia Generală a Crescătorilor de Taurine din România pentru rasa Brună şi rasa Holstein Friza. Fermierul are obligaţia să-şi înscrie animalele în Controlul oficial al producţiei şi în Registrul genealogic, urmând să primească documentele de origine şi valoare productivă, fără de care nu poate să vândă cu un preţ bun, nici în ţară, nici la export, întrucât ar pierde foarte mult. Şi el, şi ţara. De fapt, ce se întâmplă? De ani de zile suferim de cea mai grea problemă, şi anume aceea că, în absenţa acestui registru, suntem obligaţi să cumpărăm material biologic numai şi numai din import. Din Anglia, Franţa, Germania, Olanda, Estonia şi chiar din Ungaria. Ca să putem emite un certificat de origine al acestor animale nu avem datele necesare, date care sunt cuprinse în registrul menţionat. În lipsa lui nu putem face nici măcar un proiect pe fonduri europene. Orice am face ne trebuie documentele respective. Fie şi numai ca să cumpărăm aceste animale de reproducţie! S-a dovedit că în multe cazuri aceste importuri nu au fost conform aşteptărilor. Şi, culmea, le-am cumpărat la preţuri foarte mari: 1.800 de euro, o diferenţă mare faţă de preţul unei vaci de rasă din ţară, care este tot de reproducţie, dar nu apare în acel registru! De fapt, acest registru a existat şi după Revoluţie pentru multe dintre marile ferme şi micii crescători de taurine: SC Koplax, SC Pancota, SC Ecoferm, Sc. NoilProd numai până în anul 2010, când a fost repede abandonat, cu consecinţele pe care le cunoaştem acum.

Atunci, cea mai mare parte a lucrătorilor noştri de la reproducţie au trebuit să plece în şomaj, iar aceste activităţi au trecut în seama asociaţiilor de creştere a animalelor şi ştim bine cum funcţionau acestea, ca şi acum, aflate în continuă formare.

În Prahova în momentul de faţă avem un efectiv de 44.000 bovine. Dintre acestea doar 23.000-24.000 de capete matcă şi doar 12.000 vaci în lactaţie. Un efectiv în scădere, dacă ne gândim că la începutul anului 1990 erau 50.000-55.000 de bovine.

– Câte dintre cele existente sunt înscrise acum în Registrul genealogic?

– Acum, în 2014, sunt înscrise în Registrul genealogic 2.300 capete de bovine. Oricum, cifrele sunt destul de mici. Noroc cu marile ferme menţionate! Mai este o problemă. Termenul de depunere a adeverinţei cu animalele înscrise în Registrul genealogic la APIA a fost scurt, timp în care a fost necesară verificarea tuturor exploataţiilor cu peste 20 capete vaci de lapte. Operaţiunea a început în luna noiembrie. Avem deja 70 de fermieri cu câte 20 de vaci. Ceilalţi nu par că se interesează. Numai că, iată, surpriză! Unii au înţeles şi au îmbrăţişat ideea. Alţii, însă, ezită, aşteaptă încă. Când au văzut ce obligaţii şi câte condiţii trebuie să îndeplinească, potrivit legii, au dat înapoi. Astfel că situaţia nu este prea clară.

– Despre ce fel de obligaţii este vorba?

– În primul rând, aplicarea biotehnologiilor moderne privind ameliorarea animalelor, respectiv însămânţarea artificială, efectuată de un număr de 60 operatori însămânţători care acoperă aproximativ toată suprafaţa judeţului Prahova. Pentru zonele greu accesibile au fost autorizaţi până la această dată 2 tauri pentru monta naturală. S-a introdus efectivul de vaci în controlul oficial al producţiei şi s-au asigurat condiţiile optime pentru efectuarea acestui control (verificarea apartenenţei de rasă, individualizare a evidenţei primare privind activitatea de reproducţie). Există cazuri când unii mici fermieri nu prea înţeleg necesitatea acestor măsuri fireşti. Unii dintre ei continuă să facă reproducţie după ureche, cu tauri neautorizaţi, cu consecinţele care decurg din aceasta. Ştim că un taur nu poate asigura decât monta a 50-70 femele… Iată de ce avem atât de multe cazuri de produşi hibrizi!

– De ce se ocoleşte însămânţarea artificială, mai ales acum, când se pune problema să trecem la extinderea vacilor de carne, cu mare căutare la export? Este o mare şansă pentru cei care nu pot face faţă concurenţei la laptele din import.

– Operaţiunea de însămânţare nu costă foarte mult, între 50-70 de lei. Desigur, se întâmplă şi cazuri când aceasta se repetă, dar lucrarea merită... O parte din micii crescători de animale au şi alte activităţi şi nu urmăresc momentul optim pentru efectuarea însămânţărilor artificiale. Desfăşurăm permanent o campanie de informare a crescătorilor cu privire la avantajele folosirii însămânţării artificiale şi înscrierea în Registrul Genealogic a animalelor ..., dar, iată, sunt încă puţini micii fermieri care sprijină ideea aceasta. Ne dorim ca toţi fermierii să se asocieze întrucât în acest fel pot beneficia mai uşor de diferite forme de sprijin. Acţionăm pentru acoperirea întregului judeţ cu personal calificat, dar singura şcoală de însămânţători se află la Cluj. Avem prahoveni care vor să facă şcolarizarea, dar este cam costisitoare!

În rest, ce să vă mai spun? Depinde cu ce şi cum ne îngrijim animalele pornind de la regula „RASĂ, MASĂ, CASĂ“. Nu mai putem ca până acum să tot trimitem vaca la cireadă, pe izlaz, pentru că rezultatele sunt cele care se văd.

Cristea BOCIOACĂ

Studii recente, realizate la nivel de judeţe, arată deja ceea ce se cunoaşte: suprafeţele agricole s-au degradat esenţial din cauza folosirii iraţionale a îngrăşămintelor chimice şi a lucrărilor mecanice neadaptate cerinţelor unui anumit tip de sol. O mai mică suprafaţă a fost afectată de alunecările de teren şi de poluările petroliere sau miniere. Vestea bună este că lucrurile încep din an în an să fie corectate ca urmare a unor programe naţionale de cartare ori studii pedologice sau pentru că fermierii solicită analiza solului în baza căreia aplică ulterior tehnologia de cultură. Dacă şi oficiile de studii pedologice judeţene vin în întâmpinarea solicitărilor agricultorilor chiar că în 15-20 de ani s-ar putea reveni la o agricultură ştiinţifică şi am salva terenurile de la degradare.

Oficiul de Studii Pedologice şi Agrochimice Prahova a realizat această deschidere încă de anul trecut, moment care a coincis cu depunerea mai multor comenzi de la fermieri pentru executarea lucrărilor de cartare agrochimică. Era mare nevoie să se ajungă în acest punct dată fiind ultima evaluare a degradării solului. Astfel, dintr-o suprafaţă totală arabilă de 271.504 ha, un procent de 0,64% s-a transformat în sol puternic acid, 9,6% – în moderat acid şi 21,7% – în slab acid. Nici aprovizionarea cu alte elemente de bază nu este mai bună, 36% din teren fiind foarte slab şi slab aprovizionat cu fosfor şi aproape 34% – slab sau mijlociu aprovizionat cu potasiu. În afară de faptul că fertilizarea chimică s-a făcut întâmplător, nefiind adaptată la cerinţa reală a plantei şi a terenului, nici aportul de îngrăşăminte naturale n-a mai fost unul pe măsură. De exemplu, Prahova avea, în urmă cu 20 de ani, 900.000 de capete de bovine, iar acum deţine în jur de 30.000, şi 600.000 de capete de ovine, faţă de 200.000, în 2013.

O analiză costă 5 lei/an/ha

Ing. Marian Marcu, directorul OSPA, ne spunea că fermierii au început să solicite studii agrochimice şi planuri de fertilizare fiindcă exploatarea terenurilor a devenit nerentabilă: „Inginerii, dar nu numai, care au în exploatare terenuri agricole au început să redescopere utilitatea studiului agrochimic. Din păcate, ei vin la noi doar atunci când observă că nu mai realizează producţii bune, chiar dacă aplică sistemul complet de lucrări şi fertilizări şi solicită analiza solului doar în parcelele unde consideră că au apărut probleme, nu pentru întreaga suprafaţă pe care o lucrează.“ Pentru OSPA studiile nu sunt neapărat un avantaj, „multă muncă şi bani puţini“, dar pentru fermieri o cartare rezolvă o mulţime de probleme, începând cu faptul că vor cheltui bani mai puţini pe îngrăşăminte, fiindcă vor aplica doar dozele de care au nevoie pământul/cultura, în funcţie de aprovizionarea cu macro şi microelemente evidenţiată de analizele chimice şi vor executa lucrările mecanice, de asemenea, în limita permisă de sol. Preţul pentru un hectar este de 20 lei (probele se iau de la două adâncimi, 1-20 cm şi 20-40 cm, o probă la 4 ha, cumulată din mai multe sondări intermediare): „Având în vedere că un studiu agrochimic este valabil pentru patru ani rezultă un cost mediu pe an de doar 5 lei/ha, preţ absolut neglijabil, pe care fermierul îl poate recupera din 5 kg de grâu. Câştigul de producţie pentru lotul în care se intervine poate să apară în primul an de la fertilizarea după planul recomandat de noi şi mai ales după amendarea terenului, pentru corectarea pH.“

Alte programe care impun cartarea

Cartările comandate sunt departe de a prezenta, la nivelul unui judeţ, o situaţie clară a solului, sub aspectul pH-ului, conţinutului de humus ori NPK şi alte elemente nutritive, clasa de calitate etc. Harta este completată cu alte analize pe care OSPA le efectuează, cum ar fi studiile de pretabilitate, obligatorii în cazul reconversiei în viticultură şi, probabil, pe viitor, în pomicultură: „În cazul utilizării fondurilor europene, un studiu pedologic, însoţit de determinările chimice, este solicitat imperativ prin proiect, să se vadă dacă terenul este propice sau nu pentru plantaţia respectivă şi dacă merită ca banii să fie cheltuiţi. Fermierul are la dispoziţie altfel toate elementele de la care apoi să aplice tehnologia de cultură, cum se zice, ca la carte. Pe urmă, sunt anumiţi producători de material săditor care oferă fermierilor puietul pentru înfiinţarea plantaţiei – noi avem astfel de cazuri la nuc, cu condiţia prezentării unui studiu similar; este modul lor de a-şi conserva prestigiul. Dacă nucul ar fi plantat într-un sol nepretabil agricultorul ar da vina pe materialul săditor, iar producătorul ar putea suporta prejudicii de imagine.“ De asemenea, fermele zootehnice sunt obligate, dacă utilizează dejecţiile rezultate de la animale în propriul sector vegetal ori dacă îl comercializează către alte unităţi, să efectueze studii agrochimice: „Există un program naţional înscris în bunele practici agricole, pentru determinarea nitraţilor, care impune o disciplină anume a folosirii dejecţiilor din sectoarele zootehnice. Una dintre condiţionalităţi este şi prezentarea studiului agrochimic pentru terenurile supuse fertilizării cu îngrăşăminte naturale rezultate din fermă.“ Garda de Mediu este instituţia care verifică dacă această măsură se aplică în conformitate cu convenţiile la care România a aderat. În fine, OSPA este cea care efectuează studii în cadrul PUG-urilor sau PUZ-urilor solicitate de primării, pentru a stabili clasa de calitate şi categoria de folosinţă a terenurilor asimilate intravilanului. Acestea pot contribui, dar într-o mai mică măsură, şi nu atât de importantă pentru agricultură, la realizarea hărţii solurilor unei judeţ. Mai nou, din 2014, primăriile trebuie să întocmească Planul de acţiune pentru protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi din surse agricole, iar una dintre anexe prevede şi obligativitatea folosirii de către fermieri a planurilor de fertilizare, planuri care nu pot fi realizate fără o analiză chimică a solului.

Monitorizarea sol-teren, un program naţional care-şi va pierde valabilitatea când se va încheia.

Din 2002, cu finanţare de la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, OSPA efectuează studiile pedologice şi agrochimice şi realizează sistemul naţional de monitorizare sol-teren pentru suprafeţele cu destinaţie agricolă privind unităţile de sol, inventarierea resurselor de sol, favorabilitatea terenurilor pentru culturile agricole, pretabilitatea pentru folosinţe, poluarea, restricţiile terenurilor la diferite utilizări şi măsurile agropedoameliorative şi antierozionale corespunzătoare. Având în vedere că un studiu pedologic are o valabilitate de zece ani, termenul de finalizare a acestui vast program fusese fixat iniţial pentru 2012. Slaba finanţare a făcut ca acesta să fie prelungit până în anul 2021, dar nici aşa, în ritmul în care vin banii, cam pentru trei comune în fiecare an, este posibil să nu se încheie la noul termen. De exemplu, în Prahova, din 104 localităţi, au fost efectuate studii pedologice şi agrochimice pentru 30 de comune, câte 10 pentru fiecare dispunere de relief, câmpie, deal şi munte. În 2013 Ministerul Agriculturii a blocat banii, astfel că nu s-au mai efectuat lucrări pedologice. Deja, dacă ţinem cont de valabilitatea unui studiu, analizele din 2002 nu mai sunt de actualitate în 2014, cu excepţia profilului de sol.

Maria BOGDAN

Preşedintele LAPAR Laurenţiu Baciu spune că, în ciuda supraproducţiei de anul trecut (recolta a fost de peste şapte milioane de tone de grâu), a început să se scoată grâu de la rezerva de stat. Un procedeu la care recurg unii depozitari – şi de ani de zile – sub pretextul reînnoirii stocurilor, cu consecinţe directe în piaţă. Într-o singură zi, de exemplu, preţul s-a redus cu zece bani pe kilogram, susţine preşedintele LAPAR.  

După preţurile mici din vara anului trecut, pe fondul supraproducţiei de grâu anunţată de ministrul Agriculturii Daniel Constantin, agricultorii români sperau ca măcar în iarnă grâul să se mai scum­pească, astfel încât să-şi mai recupereze din costuri.

Preşedintele LAPAR, Laurenţiu Baciu, spune că nici vorbă de aşa ceva, mai ales că a început să se scoată grâu de la rezerva de stat chiar în momentul în care preţul se „ridicase puţin“. Încă o lovitură la adresa fermierilor.

„Avem supraproducţie de grâu şi la ora la care vorbim noi am umblat la rezerva statului. Atât de mult grâu am avut. Consecinţa a fost scăderea preţului. Şi vreau să vă spun că într-o zi a scăzut cu 10 bani, ceea ce pentru un fermier este extraordinar de mult“, a declarat Laurenţiu Baciu, preşedintele LAPAR, în cadrul celei de-a doua ediţii a Conferinţelor AGROstandard organizată la ASAS.

Criterii mai puţin economice

Viorel Matei, preşedintele Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR), susţine că a devenit un obicei ca în fiecare an să se scoată grâu de la rezerva de stat nu pe criterii economice, ci pe alte principii, de prietenie etc.

„În vară grâul s-a cumpărat cu 0,4-0,5 lei/kg, iar acum preţul este de 0,7-0,75 lei/kg. Cei care au relaţii primesc grâu de la rezerva de stat. Nu este corect să se scoată grâu de la rezervă fără licitaţie. Sunt practici neortodoxe, mai ales că nu există o criză a grâului“, spune Matei.

El adaugă că în fiecare an există persoane care scot sute de tone de la rezerva de stat - de multe ori aflată chiar în depozitele proprii - la preţuri mult mai mici decât cele existente pe piaţă, motivaţia fiind „împrospătarea“ stocurilor de grâu, iar această practică datează încă din primii ani de după Revoluţie. În jurul datei de 20 februarie, preţurile pe piaţa liberă se situau în jurul valorii de 0,7-0,8 lei/kg la grâu, 0,6-0,8 lei/kg la porumb, 0,8 lei/kg la orz şi ovăz. Matei precizează că, la acest nivel, cei care au depozitat recolta nu rămân aproape cu nimic deoarece au fost nevoiţi să apeleze la credite pentru a asigura costurile de depozitare.

În ceea ce priveşte evoluţia preţurilor în perioada următoare, agricultorul din Timiş susţine că se aşteaptă la o creştere a acestora, deoarece depozitarilor le este frică de „condiţiile actuale de agromediu“ – pot apărea boli, îngheţuri etc. – şi mai ales de faptul că nu va fi o „supraproducţie“ de grâu.

Aceleaşi practici de ani de zile

Constantin Bazon, vicepreşedinte LAPAR, spune că scoaterea grâului de la rezerva de stat influenţează piaţa, mai ales în condiţiile în care în ultima perioadă preţurile au înregistrat o tendinţă de creştere. La grâu, de exemplu, el vorbeşte de 0,9-1 leu/kg, în timp ce la porumb se ajunge la 0,8 lei/kg.

„Sigur că scoaterea grâului din rezervă influenţează piaţa, determinând pe mulţi să lase preţurile jos. Se ştie că unii dintre proprietarii silozurilor în care se află rezerva iau grâul acum şi îl pun la loc la recoltă“, afirmă Bazon.

Cât priveşte evoluţia preţului până la noua recoltă, Bazon este de părere că acesta va fi mai degrabă stabil, în condiţiile în care nu se poate vorbi de o criză a grâului pe piaţă şi nici nu se pot avansa prognoze referitoare la nivelul recoltei din vară.

„Deocamdată, culturile arată bine, însă până undeva la sfârşitul lunii martie nu ne putem pronunţa cu privire la viitoarea recoltă“, adaugă Bazon.  

„Supraproducţia“ şi efectele ei

În toamnă, reprezentanţii LAPAR susţineau că anunţul ministrului Daniel Constantin privind supraproducţia de grâu – producţia de 7,3 milioane de tone, cea mai mare din ultimii opt ani – a aruncat în aer preţul cerealelor, punând fermierii într-o mare dificultate. Mai mult, reprezentanţii LAPAR spuneau că această declaraţie a provocat pierderi de 2,5 miliarde de euro Produsului Intern Brut.

„Dacă făceai astfel de declaraţii în Italia sau în altă ţară din UE îţi căutai de mult serviciu. Ne-au aruncat aceste preţuri ca să ne obişnuim cu ele, apoi au urmat scăderi de 40-45% într-o perioadă de o lună de zile la grâu şi porumb. La fel a fost şi la orz sau la rapiţă“, arăta la acel moment  preşedintele LAPAR într-o conferinţă de presă.

La 10 iunie, preţul grâului în România era de 227 de euro tona, pentru ca, la 4 septembrie, o tonă de grâu să coste 140 de euro. În tot acest timp pe piaţa europeană preţul de achiziţie a unei tone de grâu nu a coborât sub 180-190-200 de euro. La fel şi la porumb, unde pe 10 iunie preţul unei tone era de 208 euro în România, pentru ca, la 9 septembrie, chiar dacă nu s-a început încă recoltarea, o tonă de grâu să ajungă la numai 119 euro. În afara ţării preţul de achiziţie a unei tone de grâu era de 171 euro, declara Laurenţiu Baciu.

Ioana GUŢE

• Profitul net: 12.077.546 lei, în creştere cu 8% faţă de 2012
• Capitaluri proprii: 92.359.619 lei, in crestere cu 15%
• Rata de adecvare a capitalului: 32%
• Credite neperformante cu restanţe mai mari de 90 de zile: 1,2%
• Valoarea creditelor acordate: 642.000.000 lei
• Număr clienţi activi: 1300 

După Revoluţie, când numărul proprietarilor de pământ a crescut vertiginos, iar pământul ţării a fost fărâmiţat excesiv, evidenţa culturilor, a lucrărilor agricole, dar mai ales a tratamentelor care se fac pe fiecare parcelă a devenit o banalitate, astfel că nimeni nu mai ştie ce s-a cultivat, dar mai ales ce s-a aplicat pe solele respective. Este semnalul de alarmă tras de dr. ing. Alexandru Pascu, membru corespondent ASAS.

Avem nevoie de un istoric al lucrărilor

Înainte de Revoluţie exista Registrul de istorie a solelor, care era o oglindă a tot ce s-a cultivat şi ce s-a aplicat pe sola respectivă, aceasta în condiţiile  în care se aplicau mult mai puţine tratamente fitosanitare, iar unele plante, ca de exemplu rapiţa, se cultivau foarte puţin.

Înainte, orice preşedinte de CAP sau brigadier avea un carneţel în care îşi nota tot ce se întâmpla pe fiecare solă agricolă (culturi, îngrăşăminte aplicate, tratamente etc.), iar inginerul avea registrul de istorie a solelor pe întreaga unitate. Oare în câte ferme se mai întâmplă astăzi acest lucru?

„Recent am intrat în posesia unei agende, destinată agricultorilor, concepută de Compania KWIZDA, care de fapt este un caiet de notiţe şi evidenţă şi care are, în partea finală, 30 de file destinate evidenţei culturilor şi tratamentelor care se fac pe fiecare parcelă a fermei. Poate unora li se pare o banalitate, dar din punctul meu de vedere este un document excepţional, care nu trebuie să lipsească din nicio fermă“, declară Alexandru Pascu.

Motivul este simplu şi extrem de justificat.

„La ora actuală, dacă cumperi o parcelă de pământ te lupţi 3-4 ani ca să o aduci în echilibru cu starea de fertilitate, cu remanenţele diferitelor erbicide, cu eradicarea bolilor comune diferitelor plante“, explică Alexandru Pascu.

Informaţia asigură productivitatea

Desigur că modelul de evidenţă este perfectibil, dar este un nou început de normalizare a evidenţei activităţilor pe care le desfăşurăm pe pământurile noastre, aceasta mai ales în condiţiile actuale, în care deţinătorii de pământ din România au pierdut legătura cu pământul, iar unii n-au avut-o niciodată.

Să nu uităm că, în ultimii ani, după cum afirmă şi Alexandru Pascu, au crescut suprafeţele cultivate cu rapiţă, floarea-soarelui şi urmează să crească şi cele cu soia, toate cele trei culturi având boli comune, astfel că, dacă nu le plasăm corect în asolament, putem avea probleme deosebite, care ne pot duce la obţinerea de producţii necorespunzătoare din punct de vedere cantitativ şi calitativ.

Model de evidenţă

Aşadar, înfiinţarea unui caiet în care să fie ţinută evidenţa culturilor, a lucrărilor şi a tratamentelor pe care le faceţi an de an pe fiecare parcelă pe care o dețineţi este extrem de importantă. Pentru că rezultatele acestui mic efort se vor vedea imediat și în anii următori prin evitarea unor greșeli în rotația culturilor, a efectului remanent al unor erbicide, a efectului negativ al unor boli comune greu de combătut, toate acestea reflectându-se în producții mai mari și de bună calitate.

Pentru a veni în sprijinul celor care au înţeles necesitatea unui astfel de document vă prezentăm un posibil model de urmat, care poate fi transpus în caietul de evidență al fiecărui cultivator.

„Trebuie să ne reamintim ABC-ul agriculturii, moștenit de la înaintașii noștri care, cu mijloace rudimentare, cultivau pământul an de an, îl fertilizau în special cu îngrășăminte organice, îl mențineau curat de buruieni și nu uitau să-și noteze în fiecare an ce au făcut pe fiecare parcelă. Același lucru îl cerem și de la posesorii actuali de pământ, care cu mai puțin efort pot obține producții mult mai mari, cu condiția să țină evidența a tot ce au investit în pământul lor, să iubească pământul și să nu uite că trebuie să-l lase generațiilor viitoare cel puțin în starea de fertilitate și îngrijire în care l-au moștenit“, ne îndeamnă dr. ing. Alexandru Pascu.

Patricia Alexandra POP

„România are de suferit mult din punct de vedere economic din cauza reticenţei fermierilor de a intra în cooperative agricole“, a declarat directorul executiv al Federaţiei Pro Agro, Florentin Bercu.

Problemele înregistrate vor persista, „întrucât cei mai mulţi au impresia greşită că modelele de asociaţii actuale sunt la fel ca fostele CAP-uri. Diferenţa este că acele CAP-uri erau conduse de stat, iar cooperativele agricole actuale, înfiinţate după principiile autentice existente la nivel mondial, sunt conduse în mod democratic, prin hotărârea majorităţii membrilor, fiecare dintre aceştia având un vot.

Cooperativele agricole din România sunt încă într-o fază incipientă a dezvoltării, în comparaţie cu cele europene, care funcţionează după aceleaşi principii de zeci de ani. Reconstrucţia lor trebuie făcută după principii solide, cu răbdare şi oameni capabili. Anul 2014 – anul internaţional al fermelor de familie – ne oferă o posibilitate unică de a promova conceptul modern al cooperativei printre fermierii mici şi mijlocii“, a afirmat directorul executiv al Pro Agro.

Aceste structuri agricole reprezintă unul dintre actorii esenţiali pentru dezvoltarea rurală. Acestea asigură viabilitatea economică a zonelor rurale, inclusiv a celor defavorizate, creând şi exploatând resursele rurale importante odată cu asigurarea unui număr semnificativ de locuri de muncă. În plus, ele reprezintă principala sursă a locurilor de muncă, create direct sau indirect odată cu creşterea economică.

„Cooperativa noastră oferă membrilor valoare adăugată, costuri de producţie mai mici în schimbul a 4% din cifra lor de afaceri, iar noi ne ocupăm de maximizarea profitului prin tranzacţionarea florilor. Din 2005 avem şi membri din exterior, 25% din florile achiziţionate de noi provenind de la membrii din alte ţări“, a afirmat Bernard Oosterom, preşedinte al cooperativei FloraHolland, prezent în finalul anului trecut, alături de Florentin Bercu, la Bruxelles, la Forumul preşedinţiei Cogeca privind internaţionalizarea cooperativelor agroalimentare. FloraHolland are o cifră de afaceri de 4,4 miliarde de euro şi peste 4.000 de angajaţi.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va avea în 2014 un buget mai mare cu 7,8% faţă de 2013. Chiar dacă sumele pe care le primesc în 2014 sunt în general mai ridicate, fermierii mai au încă destule motive de nemulţumire, cum ar fi perioada limitată de subvenţionare a accizei la motorină sau taxa pe „stâlp“.

Una scrie pe hârtie, alta este în realitate

Deşi ministrul Agriculturii Daniel Constantin a tot dat asigurări că subvenţia pe suprafaţă va fi în 2014 de 160 de euro, producătorii agricoli sunt reticenţi că vor primi această sumă în totalitate. La fel s-a întâmplat şi în 2013, când ministrul a promis un anumit cuantum al subvenţiei, în final ajungând la agricultori mai puţini bani decât cei vehiculaţi de minister.

„Suntem în continuare minţiţi. În loc de 27 de euro promişi în primăvară prin PNDC acum vorbesc de 21 de euro. Din cei 139 de euro promişi vom primi 122 de euro; în toamnă, de exemplu, ne-au dat avans din SAPS (Schema de Plată Unică pe Suprafaţa) 61 de euro. Este clar că plata europeană va fi de 122 de euro, la care se vor adăuga cei 21 de euro de la bugetul naţional“, a declarat Daniel Ciobanu, vicepreşedinte LAPAR.

Cât despre subvenţionarea accizei la motorină, Ciobanu spune că, la modul în care a fost aprobată legislaţia actuală, agricultorii vor pierde o parte însemnată din bani deoarece sumele au fost alocate pe trimestre, inclusiv în perioadele în care nu se fac lucrări agricole.

Guvernul a anunţat că subvenţionează acciza la motorină, sumele alocate pentru această acţiune ridicându-se la 125 milioane de lei pentru anul 2013, respectiv 430 milioane de lei pentru 2014.

Ciobanu susţine că în 2013, cel puţin, actul normativ a intrat în vigoare cam târziu. Mai precis, a fost publicat abia în octombrie, când deja lucrările agricole erau terminate în cea mai mare parte a ţării, şi aceasta pentru că autorităţile române au întârziat să trimită notificarea la Bruxelles.

„În sud lucrările erau deja terminate şi doar agricultorii din nordul ţării au mai putut beneficia de facilitate pentru că aici lucrările erau mai întârziate. Am primit 78 de litri pe patru trimestre, fiecare trimestru având alocarea lui. Nu este deloc corect, pentru că există perioade în care nu lucrăm, iarna de exemplu, (ianuarie - martie) şi pierdem sprijinul“, a spus Ciobanu.

În plus, pentru 2014 sunt acoperite doar primele trei trimestre, rămânând pe dinafară ultimul trimestru, pentru care Ministerul Agriculturii speră să obţină bani în urma unei eventuale rectificări a bugetului instituţiei.

Îngrijorare pentru următorii ani

Daniel Ciobanu mai spune că, în iunie 2013, Ministerul Agriculturii a prezentat asociaţiilor de fermieri un grafic pe următorii şapte ani privind alocarea prin PNDC (plăţile naţionale directe complementare). El se plânge că, deşi au fost anunţate anumite sume, în realitate acestea sunt mai mici. În loc de 27 de euro, de exemplu, de la bugetul naţional s-a ajuns la 21 de euro, iar situaţia ar putea continua şi în anii următori.

„Ne îngrijorează construcţia pentru anii următori. Dacă în fiecare an lipsesc 6 euro, sumele vor fi tot mai mici“, a afirmat Ciobanu.

Ajutoarele totale acordate producătorilor agricoli din fondul naţional în 2014 se vor ridica la 2,36 miliarde de lei, din care pentru subvenţii sunt alocate 1,52 miliarde lei, plăţile pe vegetal vor atinge 663 milioane lei, iar renta viageră agricolă va beneficia de o alocare de 69 milioane de lei.

Mai mulţi bani pentru crescătorii de vaci

Din bugetul Agriculturii pe 2014, circa 585 milioane de lei (131 milioane de euro) vor merge pentru Plăţile Naţionale Directe Complementare (CNDP) în sectorul zootehnic la specia bovine, pentru cererile depuse în 2013 fermierii urmând să primească 434 lei/cap de animal şi 80 lei/tona de lapte.

În total, crescă­torii de vaci de lapte vor beneficia de circa 700 de lei pe cap de animal în 2014, în creştere semnificativă faţă de 2013, când valoarea ajutorului a fost de 500 de lei, susţine Claudiu Frânc, preşedintele Federaţiei Crescătorilor de Bovine. 

La vacile de carne încă nu se ştiu exact sumele pe care le vor primi fermierii, spune Dumitru Grigorean, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Bovine pentru Carne. Neoficial, se vehiculează circa 300 de euro pe cap de animal pentru zonele defavorizate, nivel corespunzător celui din 2013.

Grigorean mai adaugă că efec­tivul total de vaci pentru carne din România este sub 10.000 de capete. Cât priveşte efectivul total de bovine din România, acesta se ridică la 1.130.000 de capete, în cădere liberă comparativ cu 1989, când atingea circa cinci milioane de capete. Numai în 2013 au dispărut de la plată circa 400.000 de bovine, adaugă Grigorean.

Sectorul ovinelor şi al caprinelor stă ceva mai prost. Claudiu Frânc susţine că acesta va beneficia de o alocare financiară de 78 milioane de euro în 2014, ajutorul pe cap de animal diminuându-se din cauza creşterii efectivului de animale. Fermierii din zonele defavorizate vor primi, pe lângă subvenţia de 40 lei pe cap de animal, o sumă suplimentară de 6,5 euro pe cap de animal.

Fermierii nu vor să audă de taxa pe „stâlp“

Claudiu Frânc susţine că intenţia Guvernului de a introduce un impozit pe proprietate pentru construcţiile speciale exceptate până în prezent, a cărui valoare va fi de 1,5% din valoarea construcţiei, va crea probleme marilor fermieri, care nici nu vor să audă de aşa ceva.

„Am plătit destule impozite la primării până acum. O să ajungem să plătim metrul pătrat de grajd precum metrul pătrat de vilă, dacă nu se revine asupra prevederilor Ordonanţei 120 din 2013“, a mai precizat Frânc.

Guvernul a anunţat că impozitul va fi aplicat pentru construcţii precum centrale hidroelectrice, staţii şi posturi de transformare, coşuri de fum şi turnuri de răcire, iazuri pentru decantarea sterilului, heleştee sau iazuri.

Ioana Guţe

Din această lună numai producătorii care obţin certificat de calitate mai pot vinde lapte procesatorilor sau direct în pieţe. În zona de munte a judeţului Suceava, unde majoritatea locuitorilor îşi câştigă existenţa din exploatarea lemnului şi creşterea animalelor, mulţi crescători de vaci riscă să rămână cu laptele în gospodărie. În multe gospodării sunt două, trei vaci şi oamenii spun că nu au bani să-şi cumpere instalaţii de muls şi containere pentru păstrarea laptelui şi nici să plătească analizele pentru certificatele de calitate. Micii producători mai au o şansă să mai poată vinde lapte  dacă se asociază. Ei pot primi un ajutor de până la 5.000 de euro ca să cumpere în comun tancuri de păstrare şi răcire.

Conform ing. Eugen Mogoş, directorul APIA Suceava, suma de 5.000 de euro va acoperi integral costul unui tanc de răcire cu capacitatea de 1.000 de litri, inclusiv instalarea, instruirea personalului şi asigurarea service-ului. Subvenţia pentru achiziţionarea tancurilor de răcire va ajunge la beneficiari prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, în prezent aşteptându-se publicarea Ghidului solicitantului pentru a se şti ce documente sunt necesare. Eligibile pentru obţinerea ajutorului financiar sunt formele asociative care au obţinut avizul prealabil în vederea achiziţionării tancurilor de răcire. Printre altele, trebuie întocmit un centralizator cu membrii formei asociative, care să aibă până la cinci capete şi care să-şi ia angajamentul de a nu scădea efectivul de animale minimum doi ani, cererile efective urmând a fi depuse în 2014.

„Un detaliu important cade în sarcina primăriilor care trebuie să pună la dispoziţie un spaţiu cu toate utilităţile necesare pentru tancul de răcire“, a precizat Eugen Mogoş.  

Asocierea crescătorilor de animale, o problemă

Asocierea crescătorilor de animale este destul de dificilă în unele sate din zona de munte, unde distanţa dintre case este şi de câţiva kilometri, sau cătune cu foarte puţini locuitori. Un astfel de exemplu este comuna Dorna Arini, unde principala ocupaţie a localnicilor este creşterea animalelor.

„La Dorna Arini avem case şi la 12 kilometri de centrul satului, va fi o problemă cu desfacerea laptelui, mai ales că pe timp de iarnă sau pe ploaie drumul spre unele dintre locuinţe este greu accesibil din cauza pantelor abrupte. Este foarte dificil cu un tanc în comunitate să se rezolve problema laptelui conform. Am chemat câţiva fermieri care sunt mai tineri şi se ocupă de creşterea animalelor pentru a se organiza pe sate pentru că achiziţionarea în fiecare sat a unui tanc de răcire ar fi mai aproape de realitate şi ar rezolva această problemă. Noi le stăm la dispoziţie cu consultanţă juridică, îi ajutăm să pună pe picioare asociaţii în fiecare sat, dar tot ei sunt cei care vor trebui să-şi decidă soarta. Avem norocul că în zonă mai sunt câteva tancuri care aparţin de societatea care colectează laptele pentru prelucrare“, ne-a declarat Ioan Moraru, primarul comunei Dorna Arini.

De partea cealaltă, crescătorii de animale îşi doresc tancuri de răcire, dar nu ar renunţa nici la asociaţiile de creştere a animalelor create la nivel de comună. Ei consideră că o asociaţie cu mai mulţi fermieri are şanse mai mari de a negocia un preţ mai bun pentru lapte, de a concesiona păşunile comunale, de a obţine proiecte cu finanţare europeană şi de a avea o colaborare mai bună cu diverse instituţii ale statului. Mai mult decât atât, o asociaţie mare poate să plătească specialişti pentru consultanţă, jurişti care să îi asiste la semnarea contractelor sau în litigii cu cei care le cumpără laptele.

Crescătorii de animale consideră că normele de aplicare a ajutorului pentru cumpărarea tancurilor de răcire ar trebui să permită asociaţiilor să poată aplica pentru mai multe tancuri, astfel încât să existe în fiecare sat un astfel de echipament de răcire, dacă sunt îndeplinite condiţiile de eligibilitate (număr de crescători de bovine, număr de animale, distanţa dintre cătune sau sate).

„O gură de oxigen importantă pentru micii crescători de bovine“

Alexandru Crăiuţ, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Taurine „Runc“ din comuna Moldoviţa, consideră că ajutorul financiar acordat prin HG 859 din 6 noiembrie 2013 este o gură de oxigen importantă pentru micii crescători de bovine, mai ales că 80% din vacile cu lapte se găsesc în gospodăriile ţărăneşti cu până la 5 vaci cu lapte.

În cazul unor localităţi mari, un tanc de răcire cu o capacitate de 1.000 de litri nu este suficient. Este o sumă fixă de 5.000 de euro care se alocă pe comună, ceea ce înseamnă fie un tanc de 1.000 de litri, fie trei sau patru de capacităţi mai mici. În zona de munte a judeţului Suceava gospodăriile sunt foarte dispersate, distanţele sunt mari şi foarte mari şi ar fi nevoie de un tanc al micilor crescători în fiecare sat. Problema era rezolvată dacă era un tanc la un sat sau la un grup de producători. Nu-mi explic cum un cetăţean ar veni la 12-14 km la centrul de comună ca să aducă laptele. La nivel de comună ne vom implica să obţinem ajutor de minimis, dar situaţia nu va fi rezolvată în toate satele“, ne-a declarat  Alexandru Crăiuţ (foto).

Asocierea pe sate ar fi benefică

Primarul din Dorna Arini spune că punerea în aplicare a acestei măsuri care să sprijine crescătorii de animale trebuia începută mai demult, astfel încât acum să fim în faza de achiziţie sau chiar să fie puse în funcţiune tancurile de răcire pentru ca oamenii să poată valorifica deja laptele.

„Aici mă refer la instituţiile de specialitate care trebuiau să vină în sprijinul crescătorilor, la Camerele Agricole, la fosta Agenţie de Consultanţă Agricolă, care şi-a atins mai mult sau mai puţin scopul, la organismele care fac plăţi pentru agricultură. Trebuia o intervenţie mai promptă, să vină alături de autorităţi, să adune lumea, să spună ce se va întâmpla dacă ai sau nu ai lapte conform şi împreună să găsim soluţii. Datele din teritoriu trebuiau centralizate, una este un sat de câmpie cu locuinţe grupate şi alta este un sat de munte, cu case răsfirate“, a precizat Ioan Moraru.

Soluţia în zona de munte, răcirea laptelui în pârâu

Problema laptelui conform a fost o prioritate pentru Mioara Bocănici, actualmente consilier în cadrul Direcţiei Generale de Dezvoltare Rurală, Autoritate de Managament al PNDR-ului, din cadrul MADR. În perioada 2007-2008, când ocupa funcţia de director adjunct al Centrului de Formare şi Inovaţii pentru dezvoltare în Carpaţi (CEFIDEC) Vatra Dornei, Mioara Bocănici, în urma unui studiu pe zona montană din România, propunea un astfel de proiect.

„Am gândit soluţii privind vacile de lapte care păşunează în terenuri sau la stână. Soluţia în zona de munte este răcirea laptelui şi în pârâu, unde avem şi 10-12 grade temperatura apei. Or, laptele în maximum patru ore trebuie să ajungă din ugerul animalului în tancul de răcire şi să fie adus la temperatura de 4 grade Celsius, la care multiplicarea germenilor nu se mai produce“, a declarat Mioara Bocănici (foto).

Conform Direcţiei de Sănătate Veterinară şi pentru Siguranţa Animalelor, în judeţul Suceava sunt înregistraţi în registrul exploataţiilor aproape 50.000 de fermieri care au un efectiv de peste 160.000 de bovine. Datele statistice arată că, la începutul anului 2013, în judeţul Suceava se procesau zilnic, în perioada de iarnă, 250.000 litri de lapte şi 500.000 de litri de lapte în perioada primăvară-vară.

Silviu BUCULEI

Sumele solicitate de APIA pentru plățile pe suprafață se ridică la 973 milioane de lei din cele 3,1 miliarde de lei, urmând ca până la 15 februarie să fie plătiți fermierilor toți banii necesari înființării culturilor de primăvară, a anunțat, marți, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, la întâlnirea avută cu producătorii agricoli din sectorul vegetal și zootehnic.

Subvențiile au putut fi plătite începând cu primele zile ale lunii ianuarie 2014, grație promulgării Legii bugetului de stat în decembrie 2013, care a făcut posibil un împrumut de la Trezoreria Statului de 6,3 miliarde de lei. Pentru SAPS, din cele 3,1 miliarde lei, APIA a solicitat deja pentru plată suma de 979 milioane lei. (...) Pentru sectorul zootehnic, CNDP-urile pentru ovine, acolo putem deja să plătim. Este pentru prima dată și la ovine când putem să plătim atât de devreme, în luna ianuarie. S-au solicitat toți banii pentru crescătorii de ovine, 345 de milioane de lei, care încep să fie plătiți. Pentru crescătorii de ovine care sunt în zonele defavorizate și care vor primi un supliment — anul acesta de 6,5 euro — plățile vor începe la începutul lunii februarie", a spus Constantin.

Ministrul Agriculturii a prezentat marți producătorilor agricoli prioritățile legislative ale MADR, subliniind că Legea Fondului Mutual a fost deja promulgată de președintele României, iar MADR va încuraja voluntariatul la asocierea în fondurile mutuale prin introducerea unei 'prime de asigurare'.

Urmează să fie discutate în Parlament și Legea pajiștilor și Legea privind certificatele de producător", a spus ministrul.

În ceea ce privește Legea privind reorganizarea MADR și Legea privind liberalizarea pieței funciare, șeful MADR a subliniat că acestea se află într-o situație "puțin mai delicată" pentru că au fost întoarse la Parlament de către Administrația Prezidențială.

"În cazul primei legi, poziția Ministerului Agriculturii va fi cea de susținere, în continuare, a poziției inițiale, însă cea de-a doua lege va suferi o serie de modificări întemeiate. Cea mai importantă vizează ca ADS să poată fi jucător pe piața terenurilor agricole, urmând ca la nivelul MADR să fie înființată o direcție cu rol de reglementare în domeniul funciar", a adăugat ministrul Agriculturii.

Potrivit sursei citate, Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 va fi terminat, în forma integrată, până în jurul datei de 15 februarie 2014, ulterior urmând să fie transmis la Bruxelles.

Pe lângă cele 13 măsuri anunțate deja, a fost introdusă o a 14-a măsură care prevede continuarea plăților în vederea transformării fermelor de semi-subzistență în ferme care produc pentru piață. Un număr de 10.000 gospodării țărănești de semi-subzistență vor uram să primească 15.000 euro/an", a mai spus Constantin. 

Marți, la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale au avut loc două întâlniri de lucru între conducerea instituției și și producătorii agricoli din sectorul vegetal și zootehnic.AGERPRES

Anul 2013 a primit următoarea catalogare: recolte bogate, preţuri neatractive, speculative, care au anulat avantajul producţiilor bune. A fost marcat şi de câteva scandaluri, soldate, spun agricultorii, cu pierderi importante la producători şi procesatori, de exemplu aflatoxina din lapte, carne de pui infestată cu Salmonella etc. De asemenea, a fost primul an după 2007 în care nu s-a acordat subvenţia pentru motorină (ajutorul a fost reluat pentru anul agricol 2013-2014), dar şi primul în care TVA la pâine (grâu, făină, pâine) a scăzut, experimental, de la 24% la 9%. Cum văd fermierii, chiar dacă nu au tras linia finală (bilanţul se va cunoaşte prin luna februarie 2014), activitatea din 2013?

Laurenţiu Baciu, preşedintele LAPAR (Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România): „2013 a fost bun din punctul de vedere al producţiei şi poate cel mai rău, prost, nu ştiu cum să-i zic, ca preţuri de livrare. Pierderile – şi nu vorbesc doar în cazul meu, ci al majorităţii membrilor LAPAR – sunt cam de 1.000 lei/ha. Din subvenţii, iar ultima tranşă nu ştim când va fi plătită, recuperăm undeva la 600-630 lei. Rămâne aşadar un minus de 370-400 lei/ha.“

Ing. Laurenţiu Baciu a mai precizat că cel mai bun an, sub toate aspectele, a fost 2011, iar ca un paradox, 2012, cu toate problemele de climă, care au generat producţii slabe, a fost financiar mai bun decât 2013: „În 2012 pierderile de recoltă au fost compensate de preţurile foarte bune. Mulţi colegi au recunoscut că au încheiat mai bine anul trecut decât acest 2013, plasat de statistici drept cel mai productiv din ultimul deceniu. E anacronic ceea ce se întâmplă. Toate inputurile au crescut cu 30-40%, iar tu vii şi cumperi cu 50-60% mai ieftin recolta! Piaţa nu a funcţionat după mecanisme sănătoase. În mod normal, scăderea preţului de achiziţie la grâu (TVA a scăzut după campania de recoltare, deci preţul mic nu poate fi motivat de ieftinirea taxei), porumb ori floarea-soarelui ar fi trebuit să se reflecte şi în preţul din magazin, printr-o ieftinire a produsului finit. Acest lucru nu s-a întâmplat; dimpotrivă, pe alocuri au avut loc scumpiri. Diferenţa de bani, pe circuitul producător-cumpărătorul final, s-a oprit undeva, fie la intermediar, fie la procesator, fie la comerciant. O piaţă bine reglementată şi aşezată ar fi trebuit să vină şi cu ieftinirea produselor la raft, de vreme ce materia primă a fost la jumătate de preţ.“

Excepţie de la această analiză ar face grâul, dar nu în totalitate. După scăderea TVA, pâinea s-a ieftinit cu 10-15%, dar preţul nu reflectă în calculaţie şi diferenţa pe preţ de la 1,00-1,10 lei/kg de grâu, practicat în 2012 şi începutul anului 2013, şi 0,50-0,60 lei/kg grâu, după recolta din iulie 2013.

Nicu Teju, crescător de capre, Aluniş – Prahova (între timp a plecat de la Aluniş): „Pentru mine şi ferma mea 2013 a însemnat anul în care am hotărât să încep alte activităţi şi să mă las de zootehnie. Bine, fiindcă am, cum se spune, microbul în sânge, voi păstra strict pentru folosinţa familiei 50-60 de capete, iar restul efectivului, până la 240 de capre, le dau, să scap de ele.“

Nicu Teju a enumerat şase motive pentru care abandonează o activitate pe care o practică de peste 20 de ani: „Nu găsesc oameni care să mai vrea să lucreze la capre, e ceva degradant, aşa-mi spun; nu mai pot face faţă volumului de muncă şi cheltuielilor pentru cositul manual, fiindcă cel mecanic nu este posibil în condiţiile de relief de la noi; nu pot să înlocuiesc rasa Carpatină (producţie de 1,2-1,5 lapte/zi) cu una mai productivă (de exemplu Alpina, peste 3 litri lapte/zi), pentru că se aclimatizează greu şi creşte în stabulaţie, or eu nu-mi permit, pentru zona colinară şi de munte, o astfel de fermă; nu am de unde să închiriez păşuni, pentru că primăriile le dau te miri cui; subvenţiile pe păşune şi cap de animal vin întotdeauna foarte târziu (de exemplu, pentru anul 2012 ultima tranşă de bani a fost virată în luna februarie 2013); laptele şi brânza se vând cu preţuri neatractive.“ Nicu Teju spune că, dacă n-ar fi avut şi alte activităţi, care să întreţină ferma de capre, ar fi dat de mult faliment: „Din capre nu se mai poate trăi.“

Mircea Croitoru, fermier Matca – Galaţi şi vicepreşedintele Asociaţiei Profesionale Naţionale pentru Legume şi Fructe: „Cel mai bine cunosc situaţia din Matca. Făcând o medie între legumicultorii care au ieşit în pierdere şi cei care încheie anul în câştig, să zicem că ieşim pe zero. Referindu-mă la ce s-a întâmplat în cadrul asociaţiei, producţiile au fost foarte bune, să admitem că am fost pe supraproducţie, dar financiar n-au adus beneficii din două motive: în vârful nostru de recoltă au crescut şi importurile fără documente legale, fenomen care, în general, ne îngenunchează; preţurile au scăzut la producători şi s-au menţinut apro­ximativ aceleaşi la tarabă, după ce legumele trec prin mâna intermediarilor.“

Mircea Croitoru a recunoscut că o parte din vină rămâne la fermieri, incapabili să se asocieze pentru a valorifica producţia în mod organizat: „Am fost recent în Italia şi Franţa. E fantastic ce am văzut acolo, dar formele lor asociative sunt puternic susţinute de stat. Or, la noi lucrurile sunt mult mai complicate, lăsate aşa, la voia întâmplării. Ca dovadă, Paradisul legumelor de la Curtici, poate cea mai promiţătoare iniţiativă privată în domeniul cooperării, s-a închis!“ Vicepreşedintele APNLF a mai spus că anul 2013 a fost rău pentru cultivatorii de pepeni şi, în toamnă, pentru producătorii de varză: „La varză livrăm cu 0,15-0,20 lei/kg (n.n. la pieţele agroalimentare s-a vândut, în intervalul 10-18 octom­brie, cu 0,60-0,80 lei/kg), iar pepenii din România au avut un concurent foarte puternic în importurile ilegale, parcă mai agresive în 2013 decât în alţi ani.“ Pe de altă parte, inputurile se scumpesc an de an: „Vă dau exemplul de la castraveţi. O pungă cu 1.000 de seminţe a costat, la precedenta cultură, 144 lei, iar acum se cumpără cu 148 lei.“

Ing. Constantin Teodorescu, proprietar livadă mixtă (cireşi – vişini – meri - pruni) Iţeşti – Bacău: „Am avut probleme în iunie, când a plouat foarte mult şi am avut pagube la cireşe. Însă financiar am recuperat pierderile la vişine, prune şi mere. Una peste alta, 2013 a fost un an bun pentru pomicultură, cel puţin în zona noastră, şi ca producţie, şi ca preţuri. Şi vecinii mei s-au declarat la fel de mulţumiţi.“ De remarcat ar fi că ing. Teodorescu a rezolvat problema depozitării prin construirea unui spaţiu frigorific de păstrare a fructelor, care ar aduce două beneficii: păstrarea în condiţii optime a fructelor şi vânzarea recoltei în cazul merelor, când preţul este unul avantajos.

Ing. Burnel Frăţilă, preşedintele Societăţii agricole CERES Padina – Buzău: „Am avut un an bun, rodnic la toate culturile, cu creşteri substanţiale faţă de cel anterior. Chiar şi în condiţii de secetă prelungită şi fără şansa de a putea avea culturi irigate, în absenţa unor surse efective de udare, nivelul atins al producţiilor medii la ha a fost mai mult decât satisfăcător: 6.063 kg/ha la grâu, 4.587 kg/ha la orzoaică, 5.700 kg/ha la porumb, 3.452 kg/ha la rapiţă şi 2.660 kg/ha la floarea-soarelui.

Am înregistrat un profit bun. Desigur, tehnologiile aplicate au avut un cuvânt important de spus. Iar valorificarea producţiei, chiar dacă nu a putut fi la nivelul la care ne aşteptam, ne mulţumeşte totuşi. Asta fiindcă în ultimii ani am realizat mai multe spaţii de depozitare. Cu fonduri proprii!

Cât priveşte 2014, pornim cu încredere fiindcă am realizat integral programul de însămânţări cu grâu, orzoaică şi rapiţă, iar starea culturilor pe cele 1.300 ha este bună. Aşadar estimăm un bilanţ pozitiv. Şi sperăm şi la anul la fel.“

Ing. Valeriu Călin, fermier comuna Merei – Buzău: „Ferma noastră este de mărime medie. Cultivăm cereale şi plante tehnice pe 400 ha. Anul a fost bun, cu producţii excelente la mai toate culturile. În lipsa spaţiilor de depozitare adec­vate, valorificarea nu a putut fi la nivelul aşteptat. Asta fiindcă, în loc să câştigăm noi, au câştigat mai mult angrosiştii, care îşi permit să se laude acum cu... sponsorizările.

Pentru 2014 suntem încrezători că vom avea recolte mai bune. Culturile înfiinţate în toamna aceasta arată chiar foarte bine. Aşteptăm ca Guvernul să ne dea sprijinul anunţat, să ne acorde subvenţia la motorină, să nu mai schimbe de mai multe ori Codul Fiscal. Aşteptăm sprijin efectiv şi în creditarea agriculturii. Asta pentru că fără investiţii ne va fi greu să ţinem pasul cu noul. Noroc că avem utilaje, noroc că ne leagă pasiunea pentru cultura pământului. Altfel...“

Ing. Costel Trif, Societatea agricolă comuna Balta Doamnei – Prahova: „La ora bilanţului avem unul pozitiv. A fost un an, în general, bun. S-a muncit mai bine şi asta se vede acum în rezultatele financiare. Toate culturile, pe cele 1.400 ha, ne-au dat satisfacţie. Producţiile medii la ha au fost superioare celor din anul trecut. Cifrele ne dau motive de mulţumire. Cu 5.000 kg/ha la grâu, 8.000 kg/ha la porumb, 5.000 kg/ha la orz, 3.000 kg/ha la floarea-soarelui şi 4.000 kg/ha la rapiţă cred că nu putem vorbi decât de un an agricol bun. Cum tot astfel avem motive de mulţumire şi în legătură cu starea culturilor realizate în această toamnă. Este suficient să vedem cum arată acum cele 530 ha de grâu, cele 370 ha de rapiţă şi cele 90 ha de orz.

În acelaşi timp, suntem preocupaţi şi de a moderniza spaţiile de depozitare existente, dar şi de a realiza noi investiţii. Desigur, în funcţie de fondurile pe care le vom putea aloca în acest sens. O mare problemă pe care am putea-o avea ar fi şi cea legată de piaţa pământului. În România fermierii nu sunt sprijiniţi să achiziţioneze pământ aşa cum se întâmplă în alte state, cu proprii fermieri, îndemnaţi să cumpere pământ în ţările din estul Europei. Aşa că pe piaţa financiară de la noi este o concurenţă neloială. Nu-i corect.“

Maria Drăghici, administrator, Societatea agricolă Ciorani – Prahova: „Dispunem de 1.300 ha teren arabil în zona comunei. Înainte de toate vă spun că atât eu cât şi asociatul meu, dl ing. Ilie Minescu, avem motive de satisfacţie acum, la sfârşitul anului 2013.

Am obţinut în acest an cele mai bune producţii din ultimii ani, acestea fiind cu peste 30% mai mari comparativ cu anul anterior. O producţie de 4.050 kg/ha la grâul de consum şi de 4.300 kg/ha la cel de sămânţă, 4.500 kg/ha la orz, 5.100 kg/ha la porumb boabe, 3.200 kg/ha la rapiţă şi 2.910 kg/ha la floarea-soarelui ne situează pe un loc fruntaş în domeniu pe judeţul Prahova.

Pentru anul viitor avem culturi frumoase, cu o stare de vegetaţie bună, iar pe terenurile care vor fi cultivate în primăvara viitoare au fost efectuate arăturile necesare. Ne-am asigurat şi necesarul de seminţe şi de îngrăşăminte chimice. Avem toate motivele să sperăm la producţii agricole superioare. Ne preocupă deopotrivă modernizarea spaţiilor de depozitare a producţiei, precum şi realizarea unor noi spaţii, cu fonduri europene, obiectiv aflat în stadiul final de execuţie.“

O analiză a rezultatelor anului ce e gata să se încheie, dar mai cu seamă a stării de vegetaţie a culturilor înfiinţate în toamnă la nivel naţional, confirmă evoluţia agriculturii, ceea ce dă speranţa ca, într-o perioadă relativ scurtă aceasta să se poată „măsura“ cu cele din ţările dezvoltate. Mai trebuie făcuţi însă câţiva paşi, printre care rezolvarea cadastrului, pentru a putea fi reglementată piaţa financiară, constituirea de exploataţii agricole comerciale pe întreaga suprafaţă agricolă, organizarea deţinătorilor de terenuri agricole în diverse forme asociative, un sprijin financiar mai consistent şi, de ce nu, eliminarea barierelor banilor din visteriile băncilor comerciale şi pentru agricultură. Nu e mult şi nu e greu. Trebuie doar să se vrea.

Maria Bogdan, Cristea BOCIOACĂ

Până la 1 martie 2014, membrii LAPAR vor depune la Ministerul Agriculturii dosarul de acreditare pentru înfiinţarea fondului mutual. Aceştia doresc existenţa unui singur fond mutual, care să fie puternic şi să-i poată ajuta pe fermieri să facă faţă pierderilor economice, cauzate în mod special de incidenţa fenomenelor naturale.

România, a doua ţară din Europa care va avea un fond mutual

Cu toate că statul permite existenţa a trei fonduri mutuale, preşedintele LAPAR, Laurenţiu Baciu, a declarat în cadrul unei conferinţe că doreşte înfiinţarea unui singur fond care să fie puternic şi să ofere fermierilor despăgubiri pe care statul nu le poate suporta la momentul actual. „Fondul mutual înseamnă practic pentru fermieri crearea unei umbrele care i-ar ocroti de evenimentele nedorite precum seceta şi îngheţul. Iar, dacă România reuşeşte să realizeze acest fond, ar fi a doua ţară din Europa. Franţa este singura care are un fond mutual, dar pe o altă structură“, a explicat acesta.

De asemenea, liderul LAPAR apreciază că înfiinţarea fondului mutual se află pe un drum ascendent, fiind un proiect la care s-a muncit mult, iar momentan echipele de lucru din teritoriu încearcă să obţină acele adeziuni pentru a acoperi 30% din suprafaţa României, condiţie pentru realizarea fondului. Totodată, LAPAR îndeplineşte toate condiţiile înfiinţării acestui fond, având în componenţă organizaţii din mai multe sectoare, cultură mare, creşterea animalelor, horticultură şi viticultură.

Înscrierile, până pe 15 mai

Fermierii care doresc să adere la fondul mutual o pot face până pe 15 mai 2014, iar procedura nu este deloc complicată. „Trebuie doar completată o adeziune şi depusă la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). Dacă fermierul nu aderă la fondul mutual va fi penalizat cu 80% din PNDC (plăţile naţionale directe complementare), deci din subvenţia guvernamentală, nu din cea europeană“, a mai spus Laurenţiu Baciu.

Constituirea fondului mutual este realizată din contribuţia fermierilor, care reprezintă 35%, şi cea publică, însemnând un procent de 65%, compusă din fonduri europene (75%) şi de la bugetul naţional (25%).

Beţe în roate la realizarea fondului

Se pare că LAPAR nu este singura organizaţie mare ancorată în realizarea unui fond mutual.

Federaţia Naţională Pro Agro doreşte acelaşi lucru, potrivit lui Laurenţiu Baciu. Şi, tot din spusele acestuia, Pro Agro nu foloseşte metode toc­mai cinstite pentru a pune pe picioare un fond mutual.

„Din păcate, la noi întotdeauna se găseşte un Grigore care să ne încurce lucrurile. Şi astfel am ajuns în situaţia în care se doreşte constituirea încă a unui fond. Crearea a două fonduri ar însemna slăbirea aceluia de care spunem noi că avem nevoie, iar cu cât sunt mai multe, cu atât sunt mai slabe. De aceea atât Ministerul Agriculturii, cât şi LAPAR-ul au dorit crearea unui singur fond mutual.

Un fond puternic, un fond care să poată contribui la întrajutorarea fermierilor atunci când înregistrează pierderi. Dar, aşa ne place nouă, să ne punem beţe în roate şi să compromitem această acţiune prin nişte ambiţii pe care o să le înţelegeţi mai târziu“, a adăugat acesta.

Daniela CRISTESCU

Imbatranirea fortei de munca active din agricultura este o realitate la nivelul intregii Uniuni Europene, iar Romania nu este o exceptie. Pentru a-i stimula the tineri sa se instaleze in mediul rural si sa porneasca o afacere in agricultura, Reforma Politicii Agricole Comune (PAC) 2014-2020 promite mai mult sprijin pentru acestia, atat prin plati directe pe suprafata mai mari fata de media nationala cat si prin masuri dedicate de dezvoltare rurala.

In domeniul platilor directe, tinerii fermieri – adica cei sub 40 de ani care desfasoara o activitate agricola – vor primi incepand cu 2014 plati directe pe suprafata cu 25% mai mari decat media nationala, anunta comisarul european Dacian Ciolos in vara, dupa ce Parlamentul European, Consiliul de Ministri al UE si Comisia Europeana au ajuns la un acord privind reforma PAC. Suplimentarea de 25% este valabila pentru primii cinci ani si ramane la latitudinea statelor membre sa decida pentru ce suprafata se va aplica. Potrivit ultimelor informatii de la Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR), plata pe suprafata suplimentata s-ar putea oferi pentru suprafete de pana la 90 de hectare.

Pe langa aceasta forma de sprijin, prima de instalare in mediul rural a tinerilor fermieri oferita prin Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP) ar urma sa fie de pana la 70.000 euro, incepand cu 2014, fata de pana la 40.000 euro, in actualul program, 2007-2013. Insa, ca si in cazul platii suplimentare pe suprafata, forma finala in care va fi disponibila aceasta masura depinde de constrangeri bugetare, explica recent ministrul agriculturii Daniel Constantin.

Pentru Masura 112 – Instalarea tinerilor fermieri au fost disponibile 331 milioane de euro prin Programul National de Dezvoltare Rurala (PNDR) 2007 – 2013 si toate fondurile au fost contractate. In total au fost finantate 12.425 de proiecte cu o valoare de 308,8 milioane de euro. Platile efectuate se ridicau la 216,46 milioane de euro in septembrie 2013, potrivit datelor oferite de APDRP. Masura s-a dovedit foarta populara printre tinerii romani, in total fiind inscrise 22.494 de proiecte cu o valoare totala de 630 millioane de euro.

Potrivit ultimelor date de la MADR, viitorul PNDR ar putea intra in vigoare incepand cu semestrul doi din 2014.

La cat se va ridica efectiv sprijinul oferit tinerilor fermieri romani in perioada 2014 - 2020? In ce conditii va fi disponibil? Subiectul va fi discutat pe larg in cadrul celei de-a treia editii a evenimentului Focus on Agriculture organizat de Business Review pe 31 octombrie si 1 noiembrie la INDAGRA.

Acordarea plăţilor cuplate, ajutor suplimentar pentru tinerii fermieri, sprijin pentru zonele defavorizate, fonduri dedicate procesului de înverzire, introducerea la plată a ovinelor şi bovinelor, transferul din pilonul 1 în pilonul 2 a unui miliard de euro sunt doar câteva dintre propunerile celor paisprezece organizaţii ale producătorilor agricoli din România, membre ale Alianţei RO PAC, prin care acestea vor să ajute Ministerul Agriculturii în elaborarea noului Program Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020.

Măsurile au fost prezentate la Facultatea de Management, Inginerie Economică în Agricultură şi Dezvoltare Rurală, din cadrul USAMV, de către Claudiu Frânc, preşedintele Federaţiei Crescătorilor de Bovine din România. Pe lângă reprezentanţii organizaţiilor membre alianţei RO PAC, la eveniment au mai participat Daniel Constantin, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii, şi Avram Fiţiu, secretar general al Federaţiei Naţionale de Agricultură Ecologică.

Printre măsurile realizate de organizaţiile de producători în vederea elaborării PNDR 2014-2020 se numără următoarele:

Alocarea a 15% din bugetul pentru pilonul 1 către plăţile cuplate. „Susţinem plăţile cuplate deoarece acesta este singurul mod prin care vom reuşi să arătăm munca agricultorului reflectată direct în produsele agricole. Niciodată nu vom putea merge să cerem ministrului bani dacă noi nu ştim care este ponderea noastră în PIB-ul României. Şi nici politicile pe care le susţinem împreună cu Ministerul Agriculturii la Ministerul de Finanţe şi la Guvernul României nu le vom putea prezenta dacă nu avem valoarea reală a producţiei scoase din agricultură“, a precizat Claudiu Frânc.

Mai mult, acesta a dat şi un exemplu, prin care a dovedit cum în 2011 producţia laptelui fiscalizat a scăzut aproape la jumătate din lipsa subvenţiei.

„Am avut acea subvenţie de 0,3 bani pe litru de lapte, în perioada 2007-2010. În primii ani de aplicare, România a înregistrat o creştere a producţiei de lapte plecată de la procesare, de la 700.000 de tone în 2008 la 1.400.000 de tone în 2010. În 2011, când această schemă a dispărut, din cauza aderării României la spaţiul Schengen, producţia de lapte fiscalizată în România a scăzut la 800.000 de tone. Nu s-au tăiat vacile, nu a dispărut acest lapte din piaţă. Ci, din nou, acest lapte a intrat în economia neagră. În momentul în care, prin acest sistem de plată cuplată, vom reuşi să atribuim o sumă pentru a vinde marfa agricultorilor într-o formă fiscalizată, care să se reflecte în bugetul total al veniturilor din agricultură, să fiţi convinşi că şi Ministerul Agriculturii, în negocierile cu Guvernul, va reuşi să aloce mult mai mulţi bani agricultorului român.“

Plata suplimentară pentru tinerii fermieri. Măsura prevede ca toţi cei care vor accesa Măsura 112 sau care au accesat actualul PNDR să poată fi stimulaţi prin instituirea unui ajutor suplimentar de 25%.

Sprijin pentru zonele defavorizate. „Cerem pe acest segment să se atribuie un procent de 2% din sumele alocate în 2001. Iar, spre bucuria noastră, comisarul Dacian Cioloş a menţionat că s-a aprobat posibilitatea ca România să redefinească zonele cu deficit economic agricol pe cele 8 criterii, urmând ca din suprafaţa totală a României cca 20% să intre în acest pachet de plăţi pe zone defavorizate“, a explicat Frânc.

Procesul de înverzire. 30% din bugetul destinat pe pilonul 1 din PNDR 2014-2020 trebuie să reprezinte plăţi de înverzire.

Introducerea ovinelor şi bovinelor la dreptul de plată începând cu 2015, în rezerva creată prin fermierul activ şi prin plata pentru suprafeţele de păşuni pe care România le deţine în funcţie de încărcătura de animale.

„Soluţia este foarte simplă: în toată lumea se merge pe hectarul de păşune cu o unitate vită mare şi făcând acest lucru vom scoate din plată o suprafaţă destul de importantă de păşuni, pentru care şi-aşa sunt luaţi bani numai de şmecheri şi vor rămâne pentru crescătorii de vaci şi de oi care într-adevăr folosesc păşunile“, a spus preşedintele FCBR.

Transferul din pilonul 1 în pilo­nul 2 a unui miliard de euro prin cele două măsuri: rezervă din păşuni şi definiţia fermierului activ.

Program subtematic pentru instalarea tinerilor fermieri. În pilonul II, de dezvoltare rurală, o chestiune foarte importantă este programul de instalare a tinerilor, prin care, dacă va fi agreat şi adoptat de Ministerul Agriculturii, s-ar putea instala 13.000-14.000 de tineri fermieri în şapte ani, pe când prin modelul actual sunt bani doar pentru instalarea a maximum 1.200 -1.300 de tineri fermieri în şapte ani.

Măsuri multe, fonduri puţine

Referitor la propunerile Alianţei RO PAC, Daniel Constantin, ministrul Agriculturii, a menţionat că, în elaborarea măsurilor care se prefigurează a fi în număr de 14, trebuie avută în vedere alocarea financiară, care nu mai este la acelaşi nivel cu cea din 2007-2013.

„Atunci când elaborăm PNDR trebuie să ţinem cont de alocarea financiară, care nu mai  este aşa de generoasă ca cea din 2007-2013.

În egală măsură, anumite fonduri trebuie să meargă pe măsurile de înverzire, iar atunci când vorbim de 7,1 miliarde de euro pe tot PNDR-ul şi scădem în jur de 600 sau 800 milioane de euro pe zona de bunăstare la porc şi la pasăre, sigur veţi vedea că fondurile sunt din ce în ce mai puţine. Din acestea, mai scădem şi partea de infrastructură locală, 1,1 miliarde de euro – suma propusă de Ministerul Agriculturii, la care se adaugă 200 milioane de euro, care pot fi accesaţi prin grupurile de acţiune locală.

Din păcate, pe partea de investiţii, fondurile sunt din ce în ce mai puţine şi trebuie să ne concentrăm pe măsurile care ne interesează“, a explicat ministrul.

În privinţa calendarului pentru aprobarea viitorului PNDR, Daniel Constantin a precizat că, după ce vor fi preluate informaţiile de la toate asociaţiile din domeniu, la jumătatea sau sfârşitul lunii octombrie vor fi prezentate principalele direcţii de finanţare din viitorul PNDR. În luna ianuarie programul va fi trimis la Bruxelles, după care va urma procesul de negociere, care poate dura până la 6 luni de zile.

Daniela CRISTESCU