reclama youtube lumeasatuluitv
update 6 Dec 2019

Reactoarele 3 și 4, plătite de consumatori

Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a aprobat, recent, raportul ministerului Energiei, cu privire la proiectul unităților 3 și 4 de la Centrala Cernavodă, stabilind că este o investiție prioritară pentru România. Iar investitorul este o companie chineză. Legat de acest proiect, Lavinia Andrei, președintele organizației nonguvernamentale de mediu Terra Mileniul III a declarat că ”Din informațiile noastre, compania chineză care va construi reactoarele a cerut garanții de stat pentru o rată internă de rentabilitate de 15%. P

roiectul reactoarelor 3 și 4 a fost evaluat la 6,5 miliarde de euro în condițiile unei rate interne de rentabilitate de 11,3%, deci prețul final va fi mult mai mare”. Cu alte cuvinte, consumatorii români de energie vor fi cei care vor suporta din buzunarele proprii ajutoarele de stat pe care le promite Guvernul pentru realizarea reactoarelor 3 și 4.