Adama Sultan iulie 2020
update 10 Jul 2020

Rolul și importanța aerului în viața plantelor

În perioada de toamnă-iarnă-primăvară apare fenomenul de băltire a apei provenite din ploi sau din topirea zăpezii. Acesta se întâlnește în special pe terenurile grele, argiloase, compactate, în care infiltrarea apei se face cu mare greutate. Băltirea mai poate avea loc la desprimăvărare, când se topește zăpada și nu se poate infiltra în solul care a fost puternic înghețat. Culturile care se găsesc sub stratul de apă mai mult de 48 ore, de regulă, sunt compromise din lipsă de aer. Tot așa se poate întâmpla iarna, când deasupra stratului de zăpadă s-a format o pojghiță de gheață care nu permite accesul aerului.

Aerul are rol important atât deasupra cât și în interiorul solului, cu mențiunea că aerul din interior este diferit, în ceea ce privește compoziția, de aerul atmosferic de deasupra solului, astfel:

                     În atmosferă    În stratul superior al solului

Oxigenul                    21%      10-20%

Azotul                       78%      78,5-80%

Dioxidul de carbon    0,03%    0,2-3,5%

Se mai găsesc urme de amoniac și vapori de apă.

Rolul oxigenului apare de la germinația seminței și în tot cursul vieții plantelor. Prin procesul de respirație în plante pătrunde oxigenul care realizează oxidarea hidraților de carbon din care rezultă energia necesară creșterii și dezvoltării plantelor.

În solul corect aerisit se dezvoltă microorganismele aerobe care descompun materia organică și rezultă substanțele nutritive pentru plante. Într-un teren afânat și aerisit sistemul radicular se dezvoltă mai bine, asigurând explorarea unui volum mai mare de sol din care își procură apa și substanțele nutritive, iar fenomenul de secetă este mai puțin resimțit.

Prezența oxigenului este benefică pentru bacteriile fixatoare de azot și simbiotice. Când proporția oxigenului în aerul din sol scade sub 5% activitatea rădăcinilor încetează.

Azotul din aer este un gaz inert și deasupra unui hectar de teren se găsesc 300.000 t de azot care nu poate fi folosit de plante decât după intervenția microorganismelor care îl transformă în săruri de azot.

De asemenea, bacteriile simbiotice (Rhizobium) fixează zilnic 10 cm3 azot/m2 sol, asigurând ca după cultura de mazăre să se găsească în sol 60 kg/ha de azot, iar după lucernă 280 kg/ha de azot.

Amoniacul (NH3) există în aer în cantităţi reduse. El este oxidat de bacteriile nitrificatoare şi transformat în nitraţi.

Dioxidul de carbon (CO2) este folosit în procesul de fotosinteză. Apa din sol încărcată cu CO2 are putere de solubilizare mai mare.

Vaporii de apă existenţi în aerul din sol pot condensa şi formează „roua interioară“ care poate constitui o sursă secundară de aprovizionare cu apă.

Din cele de mai sus rezultă importanţa afânării solului pentru accesul aerului.

Cel mai indicat este ca 1/3 din porii solului să fie ocupaţi cu aer şi 2/3 cu apă. La capacitatea de câmp pentru apă a solului, capacitatea de aer este:

  • 30-40% pe solul nisipos, când mineralizarea humusului este 2,5-3% anual;
  • 10-25% pe solul lutos, când mineralizarea humusului este 1,3-1,8% anual;
  • 5-15% pe solul argilos, când mineralizarea humusului este 0,8-1,3% anual.

Regimul aerohidric optim al solului se realizează atunci când densitatea aparentă (Da) este 1,1-1,4 g/cm3.

Porozitatea optimă de aeraţie a solului are următoarele valori:

  • porozitatea totală: 48-60%, din care:

– porozitate capilară 30-36%;

– porozitate de aeraţie 18-24%.

  • se consideră porozitate deficitară când are valori de 6-10%, moderată – 11-22% şi bună cu valori între 23-30%.

Aerul favorizează regimul termic al solului deoarece are conductibilitate termică scăzută. Primenirea aerului se realizează prin difuziune, prin variaţiile de temperatură, prin schimbarea presiunii atmosferice, prin vânt, cu apa de ploaie, prin galeriile realizate de râme, de cârtiţe.

Măsurile de dirijare a regimului de aer din sol sunt:

– menţinerea solului într-o stare optimă de afânare;

– distrugerea crustei ori de câte ori se formează;

– eliminarea excesului de apă prin şanţuri de scurgere, drenaj;

– aplicarea îngrăşămintelor organice care îmbunătăţesc însuşirile solului;

– irigaţia intermitentă – apa elimină aerul încărcat cu CO2 din sol şi după infiltrarea apei pătrunde aer oxigenat;

– asolamente cu sole înierbate care asigură îmbunătăţirea structurii solului şi deci reglarea regimului de aer;

– efectuarea praşilelor chiar dacă lipsesc buruienile;

– pe suprafeţele prea afânate se execută tăvălugirea;

– când se formează pojghiţă de gheaţă deasupra stratului de zăpadă se trece cu grape uşoare sau cu turme de oi.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Revista Lumea Satului nr. 23, 1-15 decembrie 2016 – pag. 24

Influenţa substanţelor eco în dezvoltarea plantelor

Ziua Porţilor Deschise în Legumicultură a adunat la Bursuceni, judeţul Suceava, legumicultori şi specialişti din ţară. Cunoscut pentru pasiunea lui pentru legumicultură şi rezultatele obţinute la culturile sale în urma cercetării, Vasile Mătrăşoaie este ales de marile firme producătoare şi distribuitoare de material genetic, de noi tehnologii aplicabile în legumicultură şi de substanţe ecologice pentru tratarea plantelor când vine vorba de experienţe în teren.

Pentru a demonstra calitatea produselor obţinute în ferma sa şi influenţa substanţelor eco în dezvoltarea plantelor, Vasile Mătrăşoaie a organizat o întâlnire în câmpul experimental al familiei, cei prezenţi discutând despre tehnologie, seminţe, combaterea dăunătorilor, desfacerea produselor, accesarea proiectelor europene. Alături de fiul său Marius Mătrăşoaie, legumicultorul din Bursuceni a reuşit să se impună pe piaţa legumicolă, oferind consumatorilor peste 100 de soiuri de roşii, mai multe soiuri de cartofi, 40 de soiuri de ardei graşi, 11 soiuri de ardei capia, 42 de soiuri de vinete şi din acest an mai multe plante aromatice sau cu beneficii medicale.

Stimulatori şi fertilizanţi foliari prezentaţi în teren

La această manifestare a participat compania Aectra Agrochemicals, prezenţa firmei fiind legată de faptul că Vasile Mătrăşoaie foloseşte substanţele acestei companii, inclusiv pe cele noi, abia intrate pe piaţă anul acesta.

Aşa cum am aflat de la Lucian Cojoacă, director de vânzări pe partea de fito şi horticultură şi responsabil cu dezvoltarea de produse noi şi promovarea celor existente, „prezentăm tehnologia Aectra propusă de noi pentru acest an agricol pentru tot ciclul de cultură, începând cu refacerea solului, creşterea rădăcinilor, legarea fructelor dar şi noutăţile anului 2017. Pe terenul experimental din Bursuceni putem vedea avantajele şi dezavantajele fiecărui produs folosit, le descriem pe fiecare în parte. Folosirea acestor substanţe certificate ecologic în obţinerea de legume de calitate este foarte necesară pentru că aduce un plus de calitate, un plus de producţie. Sunt stimulatori care imprimă rezistenţă la îngheţul târziu de primăvară sau cel devreme de toamnă, dar şi care induc apariţia de flori şi ulterior legarea fructelor, stimulatori şi fertilizanţi foliari care cresc masa fructelor“, ne-a declarat ing. Lucian Cojoacă.

Produse care îmbunătăţesc calitatea legumelor

De mare interes pentru fermieri a fost prezentarea unui produs care măreşte toleranţa plantei la factorii de stres, cum ar fi frigul, căldura excesivă, seceta sau umezeala ridicată, Terra-Sorb Foliar, un ameliorator care reduce fitotoxicitatea plantei din cauza folosirii în exces a pesticidelor. Acest produs prelungeşte perioada de vegetaţie la culturile de legume cu o lună de zile în timpul toamnei târzii, mărind rezistenţa la frig a plantelor.

Pentru regenerarea solurilor îmbătrânite din cauza exploatării la maximum, pe terenul experimental de la Bursuceni a fost folosit Blackjak, un produs care ajută la îmbunătăţirea structurii solului, fiind în acelaşi timp un stimulator care ajută rădăcinile plantelor să absoarbă mai uşor cantităţi mari de nutrienţi.

„Am venit cu toţii în câmp pentru a vedea rezultatul folosirii biostimulatorilor. Folosirea acestora nu înlocuieşte fertilizarea de bază, însă sporeşte calitatea fructelor şi producţia. Am tratat cu Atonik de la Aectra sămânţa pentru 2 ha de orz şi grâu şi rezultatul a fost foarte bun, a răsărit cu 2 săptămâni mai devreme faţă de seminţele care nu au fost tratate, plantate experimental pe acelaşi teren. Loturile demonstrative se întind pe 1 ha şi 80 de ari. Am un solar în care am o varietate de legume la care am folosit numai produse de la Aectra şi alte solarii în care am folosit alte produse ecologice pentru a avea legume bune, curate, fără toxicitate. Este o diferenţă în ceea ce priveşte calitatea gustativă, vigurozitatea plantei, durata de maturizare. Am încercat la toate culturile diferite substanţe de la diferiţi producători, am folosit câte un pic din fiecare, iar de anul viitor folosesc pentru fiecare tip de cultură ce a mers bine“, ne-a spus Vasile Mătrăşoaie.

Tehnologie aplicată după carte pentru rezultate remarcabile

Specialiştii firmei clujene şi cei ai Direcţiei Agricole Suceava au reamintit celor prezenţi că, indiferent de compania producătoare, când se folosesc substanţe chimice în agricultură, fie că sunt eco sau nu, trebuie să ştie în primul rând ce substanţă se potriveşte cel mai bine la cultura existentă şi ce doreşte să obţină în urma aplicării, să ştie momentul optim de aplicare, să se respecte indicaţiile pe care specialiştii din domeniu le dau, să se aplice numai în dozele prescrise, să cunoască importanţa utilizării stimulatorilor şi fertilizanţilor foliari atunci când trebuie. „Dacă se face tehnologia după carte, se respectă indicaţiile şi recomandările producă­torilor, se cere sfatul specialiştilor şi prezenţa acestora în câmp pentru alegerea celei mai bune soluţii pentru o anumită cultură, întot­deauna vor fi rezultate foarte bune“, a precizat Lucian Cojoacă.

„Agricultura ecologică este practicată la scară mică la noi“

Costurile de producţie pentru legumele obţinute ecologic au fost un alt punct de interes, Vasile Mătrăşoaie precizând că, în primul rând să ai desfacerea asigurată presupune să ai o clientelă bine definită, care să cunoască ceea ce faci, pe care de cele mai multe ori să o inviţi să-şi recolteze produsele direct din câmp şi care să fie dispusă să plătească efortul de a obţine un astfel de produs.

„Agricultura ecologică este practicată la scară mică la noi. Problema este dacă noi, în calitate de consumatori, putem plăti preţul sau nu. Oamenii conştientizează şi fac distincţie între produsele eco şi celelalte, este o nişă care plăteşte şi va plăti, dar marea masă a populaţiei nu este dispusă să plătească preţul produsului eco. La momentul actual preţul mediu al unui kilogram de tomate standard este de 3-4 lei. Ca să ai o cultură ecologică la un profit minim pentru a relua producţia anul viitor şi a acoperi eventualele pierderi preţul nu trebuie să fie sub 10 lei. Cine plăteşte 10 lei? În oraşele mari sunt oameni care dau aceşti bani, dar marea masă a consumatorilor nu este dispusă să plătească“, a fost de părere ing. Lucian Cojoacă.

Selectarea celor mai bune produse

Ziua Porţilor Deschise în Legumicultură a fost un bun prilej pentru Vasile Mătrăşoaie să prezinte rezultatul cercetărilor din ultimul an agricol. „Am testat numeroase soiuri, sunt în retragere la roşii, din 104 soiuri cultivate pentru testare în ultimii ani, mă rezum la doar 10 soiuri, din 40 de soiuri de ardei graşi, în producţie vor fi maxim 8, din 11 soiuri de ardei capia vor rămâne mai puţin de jumătate, din 42 de soiuri de vinete vor rămâne în producţie mai puţin de 10, vinete spic, vinete tip gogoşari, vinete roşii, vinete mov, vinete albe cu capac mov. Mai sunt 9 soiuri de roşii care nu se copilesc deloc, se pun pe biloane la 80 de cm, au gust şi culoare“, ne-a spus Vasile Mătrăşoaie.

Pe lângă vestitele legume, pe terenurile de la Bursuceni se cultivă şi plante medicinale, suprafaţa ocupată de acestea urmând să crească în viitor. Busuiocul cu frunza mare pentru sarmale şi salată, ceaiul Mursalski, Kiwano – castravetele ţepos, castravetele amar pentru diabetici sau momordica, Lufa sau „burete vegetal“, Urzica – parfumată sau Agastache sunt doar câteva dintre noutăţile care de anul viitor vor ocupa suprafeţe mai mari de producţie în ferma familiei

GALERIE FOTO

Silviu Buculei

Revista Lumea Satului nr. 20, 16-31 octombrie 2016 – pag. 10-12

Meiul, o plantă cu valențe multiple

Face parte din familia Gramineae, fiind o plantă folosită îndeobște ca nutreț pentru vite, dar în ultima vreme i s-au găsit numeroase alte valențe, germenii de mei fiind incluși într-un top al superalimentelor naturale pentru întărirea sănătății, alături de orz, in, pătrunjel, aloe, algele marine etc. Se presupune că ar fi apărut în cultură acum 7.000 de ani, în China și Transcaucazia.

Utilizare: meiul este considerat o bună sursă de proteine și fibre. Conține complexul de vitamine B, vitamina C, magneziu, fier, potasiu și fosfor. Printre întrebuințări, îl regăsim ca remediu pentru conținutul ridicat de colesterol (rău), indigestia cronică, gaze, balonări, greață, ulcerații stomacale, hiperaciditate, probleme cardiace. În hrana animalelor, folosit ca furaj verde sau fân ori boabe (păsări), se remarcă prin valoarea nutritivă ridicată (10-11% substanțe proteice, 3-4% grăsimi, 8-10% celuloză).

cultura meiului

Descriere, soiuri: tulpina este erectă, înaltă de 70-90 cm, pubescentă; frunzele lineare sunt așezate alternativ, au limbul lat, de 10-20 mm; inflorescența este sub formă de panicul lung, răsfirat, cu fruct pseudocariopsă; rădăcina fasciculată are o capacitate slabă de a pătrunde în profunzimea solului. În cultură sunt recunoscute soiurile Marte, Matador, Mirel, Marius, Mărgărit, Raduga, Minerva, cele mai multe dintre acestea fiind produse la Fundulea.

Cerințele față de factorii de vegetație: temperatura medie de germinație a semințelor este de 10-12°C. Este o plantă iubitoare de căldură, nu are cerințe foarte ridicate față de umiditate, este rezistentă la secetă, preferă solurile bine aprovizionate. La noi se cultivă cel mai adesea în cultură succesivă sau dublă, în zonele de câmpie și, mai rar, în cele colinare.

Tehnologie de cultură, recoltare: cele mai bune premergătoare sunt cerealele de toamnă, rapița, cartofii timpurii, leguminoasele anuale. Terenurile, în prealabil fertilizate cu azot, în doze de 50-80 kg s.a./ha, se pregătesc mai rar prin arătură și mai des printr-o trecere cu combinatorul, concomitent cu semănatul. În cultură dublă, epoca ideală de semănat este 20 iulie în zonele de câmpie și 10 iulie, în cele colinare. Urmează o tăvălugire ușoară și o erbicidare sau două, pre și postemergent, pentru combaterea buruienilor. Folosit ca furaj masă verde sau ca fân, se recoltează în faza de lapte-ceară a boabelor. Pentru boabe, recoltarea se face când fructul s-a maturat complet. Producția de masă verde este de 15-25 t/ha, cea de fân, de 3-6 t/ha, iar de boabe, de 1.500-2.500 kg/ha.

Maria Bogdan

Revista Lumea Satului nr. 20, 16-31 octombrie 2016 – pag. 22

Rolul rotației culturilor în creșterea producției agricole

Fiecare plantă agricolă are propriu regim de hrană, de creștere și dezvoltare. Menținerea unei culturi pe același teren mai mulți ani duce la diminuarea continuă a nivelului producției.

Aceasta impune o rotație dirijată a culturilor agricole deoarece:

• Au consumuri diferite de substanțe nutritive: cerealele consumă mai mult azot și fosfor, leguminoasele consumă mai multe fosfor și calciu, floarea-soarelui și sfecla-de-zahăr consumă mai mult potasiu. Raportul N:P:K la diferitele culturi este: la porumb 2,8:1:2; la grâu 2,5:1:2,3; la floarea-soarelui 1,5:1:8,8; la sfecla-de-zahăr 2,8:1:3 etc.

• Au consumuri diferite de apă pe parcursul perioadei de vegetație. Exemplu: fasolea 4.000 m3/ha, porumbul 5.100 m3/ha, sfecla-de-zahăr 7.100 m3/ha. Recunoscute ca cele mai mari consumatoare de apă sunt porumbul, floarea-soarelui, sfecla-de-zahăr și lucerna.

pg14 figura1

• Au sistemul radicular dezvoltat la diferite adâncimi în sol, de unde își extrag substanțele nutritive și apa (fig. 1). Cerealele păioase au rădăcina fasciculată răspândită mai mult în stratul superior al solului. Porumbul își întinde rădăcina până la 2,4 m, explorând un volum mare de sol. Leguminoasele au rădăcini pivotante care pătrund mai adânc în sol (lucerna până la 10 m), de unde aduc la suprafață calciu și fosfor atât de necesare pentru refacerea structurii solului și pentru nutriția plantelor.

• După recoltare rămân cantități diferite de materie organică în sol și pe sol din care se obțin substanțele nutritive și humusul. Astfel, cerealele păioase (rădăcini + miriște) 1,5-2 t/ha, mazărea 1,5-2 t/ha, porumbul (cu tulpini) 4-6,5 t/ha, sfecla (colete + frunze) 5-6 t/ha, lucerna 10 t/ha.

• La unele culturi sistemul radicular are însușirea de a solubiliza substanțele minerale greu solubile din sol. Așa sunt ovăzul și secara, precum și culturile leguminoase.

pag14 Lan de porumb

• Fiecare cultură este invadată de anumite specii de buruieni care în cazul monoculturii se înmulțesc foarte repede. La grâu, în monocultură s-au găsit 525 de buruieni/m2, după porumb – 183 de buruieni/m2, iar în rotația de 3 ani 67 de buruieni/m2. La porumb, în monocultură – 163 de buruieni/m2, după grâu – 88 de buruieni, iar în rotația de 3 ani 45 de buruieni/m2. De regulă, culturile de secară și rapiță lasă terenul curat de buruieni. La fel, culturile prășitoare bine întreținute asigură terenuri curate.

• Culturi sau grupe de culturi au boli și dăunători specifici. Porumbul și grâul au cel puțin 10 boli comune. Tanymecus atacă porumbul, floarea-soarelui și sfecla-de-zahăr. Cercosporioza la sfecla-de-zahăr a înregistrat atac de 1,7-3,4 ori mai mare în monocultură.

• Lucrarea solului diferă la diferitele culturi. Dacă ne referim la lucrarea de bază a solului, cerealele păioase se pot însămânța într-un teren lucrat superficial cu grapa cu discuri sau în arătură la 15-18 cm, pe când cartoful și sfecla-de-zahăr pretind arătură la 28-30 cm.

pag14 sfecla zahar

• Erbicidarea este specifică fiecărei culturi deoarece și buruienile care trebuie combătute sunt diferite. Unele erbicide au un anumit grad de remanență și chiar persistență, care pot deveni fitotoxice pentru alte culturi.

• Îngrășămintele aplicate diferă atât ca doză cât și ca sortiment în funcție de cultura fertilizată, așa cum am văzut mai sus. O parte din efectul lor poate fi folosit de plantele postmergătoare.

• Diferitele culturi au acțiune diferită asupra însușirilor solului. Plantele prășitoare, prin diferitele lucrări asupra solului, contribuie la distrugerea structurii solului, pe când culturile perene (graminee + leguminoase) asigură o bună structurare a solului.

pag14 Lan de grau

Astfel, greutatea volumetrică în rotația grâu-porumb a fost 1,41 g/cm3, pe când după trifoi 1,25 g/cm3. Porozitatea totală a solului a fost 44,67% în rotația grâu-porumb și 50,65% după trifoi, iar porozitatea de aerație 12,67, respectiv 18,34%. Stabilitatea hidrică a structurii a fost 33,7% în monocultura de porumb și 46,2% după lucernă.

Din cele de mai sus rezultă paleta largă de deosebiri între diferitele culturi.

Practicarea monoculturii determină epuizarea diferitelor straturi de sol, de apă și elemente nutritive și înmulțirea anumitor specii de buruieni, boli și dăunători.

Folosind rotația culturilor se schimbă mediul natural de înmulțire a acestora și prin alternarea măsurilor agrotehnice se împiedică dezvoltarea nestânjenită a agenților dăunători. În acest fel se pot obține producții superioare la toate culturile.

La Institutul Fundulea, socotind 100% producția de porumb obținută în monocultură, a fost 108% în rotația grâu-porumb și 132% în rotația de 3 ani, iar producția de grâu socotită 100% în rotația porumb-grâu a fost 145% după soia și 219% după lucernă.

Prin urmare, există o multitudine de motive care ne determină să renunțăm la monocultură și să practicăm o rotație cât mai judicioasă a culturilor agricole.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Revista Lumea Satului nr. 19, 1-15 octombrie 2016 – pag. 14-16

Condiții optime pentru germinarea semințelor și răsărirea plantelor

Începând cu luna august, când se însămânțează rapița, se declanșează campania însămânțărilor de toamnă care se desfășoară în continuare în septembrie-octombrie cu orzul, orzoaica, grâul, secara, triticale, unele plante furajere, legume etc.

Reușita culturilor respective este condiționată de asigurarea condițiilor optime pentru germinarea semințelor și răsărirea în totalitate a plantelor.

Pentru a înțelege mai bine procesele care au loc în sămânță în timpul germinării, prezentăm o secțiune longitudinală în bobul de grâu (fig. 1) din care se rețin două elemente importante:

graminee fig1

1. embrionul, care reprezintă, în stare latentă, viitoarea plantă;

2. endospermul, care constituie magazia cu substanțe de rezervă pentru hrănirea plantelor în timpul germinației.

La alte specii (fasolea, soia, sfecla ș.a.) substanțele de rezervă se găsesc în cotiledoane.

Semințele diferitelor specii de plante pot fi:

– amidonoase, când conțin 68-71% hidrați de carbon și 9-14% substanțe proteice;

– albuminoase, când conțin 25-28% hidrați de carbon și 35-40% substanțe proteice;

– oleaginoase, când conțin 46-55% grăsimi și 15-20% substanțe proteice.

Procesul de germinație începe cu îmbibarea seminței cu apă, la început de către substanțele coloidale din sămânță iar ulterior, după ce intervin enzimele și are loc hidrolizarea amidonului, în substanțe simple; absorbția apei are loc pe cale osmotică.

Cantitatea de apă absorbită de semințe în timpul germinației diferă de la o specie la alta și este de 40-60% din greutatea boabelor la cereale și ajunge la 150-180% la leguminoase.

Pentru declanșarea germinației semințelor este necesar să acționeze următorii factori:

– apa, care constituie mediul în care au loc reacțiile biochimice și diviziunea celulelor embrionului;

– oxigenul, care accelerează procesul de acționare a enzimelor care transformă substanțele cu molecula mare în substanțe simple care hrănesc embrionul;

– un prag minim de temperatură specific fiecărei specii de substanțe.

Când au fost realizate toate aceste condiții pentru germinarea semințelor începe activitatea enzimatică astfel:

– amilaza transformă amidonul în glucoză și maltoză și mai departe maltoza este transfor­mată în glucoză și levuloză;

– proteaza transformă substanțele proteice în aminoacizi și amoniac;

– lipaza transformă substanțele grase în acizi grași și glicerină.

În urma acestor transformări, în sămânță se formează un lichid lăptos foarte bun pentru hrănirea embrionului.

Din componentele seminței hidrații de carbon furnizează energia necesară proceselor biochimice, iar substanțele asigură materialul necesar pentru creșterea plantelor.

Celulele embrionului încep diviziunea, embrionul crește, scoate mai întâi radicule (protejate de coleoriză) care se fixează de sol, scoate apoi și tulpinița (protejată de coleoptil) care străbate stratul de sol și iese la suprafață (fig. 2). Din acest moment, beneficiind de lumină, începe procesul de fotosinteză prin care se produce hrana necesară creșterii tinerei plante și din acest moment procesul de germinație s-a încheiat.

graminee fig2

Germinația semințelor poate fi hipogeică, atunci când cotiledoanele rămân în pământ (la grâu, porumb, mazăre ș.a.) și epigeică, atunci când scoate cotiledoanele afară din sol (la fasole, sfeclă ș.a.)

Dacă la încorporarea seminței în sol au fost asigurați toți factorii care determină germinarea rapidă și uniformă, acum foarte important este ca toate plantele să străbată stratul de sol și să iasă uniform la suprafață pentru a începe fotosinteza.

Aceasta depinde de calitatea pregătirii patului germinativ care determină calitatea semănatului, germinarea și răsărirea plantelor, asigurarea densității și a uniformității de creștere și dezvoltare a plantelor.

Patul germinativ necorespunzător determină pierderi de apă prin evaporare, încorporarea seminței la adâncimi diferite și, implicit, germinarea și răsărirea eșalonată, cu goluri, cu plante debilitate ușor atacate de boli și dăunători și concurate de buruieni.

Prin urmare, reușita înființării culturilor agricole este determinată de buna pregătire a patului germinativ și semănatul în epoca optimă și de cea mai bună calitate, prin care se asigură germinarea rapidă a semințelor și răsărirea explozivă și uniformă a plantelor.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Revista Lumea Satului nr. 16, 16-31 august 2016 – pag. 14-16

Aspecte ale șiștăvirii şi ofilirii la plantele agricole

Creșterea și dezvoltarea în condiții optime a plantelor agricole sunt condiționate de o multitudine de factori dar, în mod deosebit, de factorul APĂ.

Sunt cazuri când unii agricultori seamănă și așteaptă recoltarea fără adaosuri de alte inputuri (îngrășăminte, pesticide ș.a.).

În anii ploioși reușesc chiar în asemenea condiții să recolteze ceva. Însă, dacă este secetă, nu se obține nimic. Prin urmare, apa este hotărâtoare în obținerea de recolte.

Apa înmagazinată în sol trebuie să fie cât mai ușor accesibilă plantelor și pentru aceasta trebuie să se găsească în cantități suficiente. De exemplu, pentru grâu aprovizionarea optimă cu apă este de 1.200-1.500 mc/ha. La un conținut de 300-600 mc/ha este secetă puternică.

La coeficientul de ofilire (Co) solul mai conține 11-12% apă care este reținută cu forțe de peste 15 bari. Or, se știe că plantele au capacitatea de a absorbi apa din sol cu forțe de maximum 15 bari, ceea ce înseamnă că apa existentă în sol, la nivelul Co, este inaccesibilă plantelor, motiv pentru care se produce fenomenul de ofilire. S-a stabilit că grâul consumă în întreaga perioadă de vegetație cca 470 mm apă la soiurile tardive și 450 mm la soiurile timpurii. În faza de înspicare grâul consumă 4-4,5 mm apă/zi, având coeficientul de transpirație 350-550 mm.

(Coeficientul de transpirație reprezintă cantitatea de apă necesară pentru ca planta să formeze 1 kg de substanță uscată.)

Insuficiența apei în faza de înspicare – umplerea bobului, însoțită de arșiță, creează dezechilibre în circuitul apei în plante. Transpirația depășește capacitatea de absorbție a apei din sol, se dereglează metabolismul și transportul asimilatelor din frunze în bob.

În asemenea condiții are loc procesul de ofilire (veștejire) a plantelor.

Prin urmare, ofilirea are loc atunci când cantitatea de apă eliminată de plante prin transpirație depășește cantitatea de apă absorbită de sistemul radicular al plantelor din sol.

Acest fenomen poate avea loc:

– când conținutul solului în umiditate este scăzut, sub coeficientul de ofilire;

– deși solul are umiditate, pe timpul arșiței transpirația depășește capacitatea de absorbție a apei din sol;

– când solul, deși are umiditate, fiind tasat-compactat și în lipsa oxigenului, procesul de respirație al rădăcinilor este diminuat și deci nu se produce energia necesară procesului de absorbție a apei;

– la fel, pe solul tasat, se acumulează cantități mari de CO2 care este inhibitor.

De regulă, ofilirea are loc atunci când plantele pierd 20-30% din apă.

La plantele ofilite au loc următoarele transformări ale substanței organice:

– scăderea cantității de glucide din cauza scăderii fotosintezei;

– creșterea cantității de zaharoză pe seama polizaharidelor din frunzele inferioare;

– creșterea cantității de monozaharide pe seama dizaharidelor hidrolizate.

Ofilirea poate fi trecătoare și are loc în orele însorite de la mijlocul zilei, când transpirația este intensă și frunzele nu mai sunt aprovizionate cu suficientă apă, deși solul are umiditate. Dar seara și noaptea își revin.

Ofilirea poate și durabilă, când solul are umiditate scăzută și plantele nu-și mai pot acoperi pierderile de apă prin transpirație.

Șiștăvirea boabelor are loc când insuficiența de umiditate apare în perioada dintre înflorire și coacerea în ceară deoarece migrarea substanțelor către bob este diminuată și greutatea bobului scade cu până la 50%. Dacă deficitul de umiditate apare mai târziu, greutatea scade mai puțin, cu cca 10%.

În asemenea condiții bobul se oprește în dezvoltare, pierde din conținutul în apă, se încrețește (zbârcește), devine șiștav.

Boabele cu acest aspect nu sunt căutate nici la comercializare și nici pentru panificație sau pentru sămânță.

Porumbul în perioada de vară consumă 4 l apă/zi fiecare plantă.

La o densitate de 60.000 plante/ha rezultă un consum de 240.000 l/zi/ha.

Pe întreaga perioadă de vegetație o plantă poate transpira cca 200 l apă. După fecundare consumă 5-6 mm/ha, iar în zilele cu insolație puternică consumă 9-10 mm/ha, ceea ce înseamnă că o ploaie de 20 mm se consumă în 2 zile. S-a dovedit că radiațiile albastre-violet măresc de 1,5 ori intensitatea transpirației față de radiațiile roșii-galbene.

Apreciind gradul de rezistență la stresul hidric, se constată că:

– dacă se ia meiul ca martor, sorgul este mai sensibil cu 12%, iar porumbul cu 55-60%;

– dacă se ia mazărea ca martor, fasolea este mai sensibilă de 1,45 ori, iar soia de 1,75 ori.

Porumbul, în condiții de secetă, își reglează dezvoltarea știuleților, în sensul că boabele de la vârful știuleților nu se mai formează pe o porțiune mai mare sau mai mică conform deficitelor existente, iar boabele formate pe restul știuletelui au aspectul șiștav.

Prin urmare, trebuie găsite soluțiile în fiecare caz în parte pentru creșterea și dezvoltarea normală a plantelor agricole, evitându-se fenomenele de ofilire și șiștăvire.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Revista Lumea Satului nr. 14, 16-31 iulie 2016 – pag. 14-15

Reacția plantelor la secetă

Se prognozează o vară 2016 secetoasă. Zile de secetă și arșiță sunt considerate cele cu temperatura de peste 32 de grade Celsius și umiditatea atmosferică sub 30%. Prin secetă se înțelege un interval de minimum 10 zile fără precipitații.

În perioada de secetă plantele se veștejesc, adică transpirația depășește capacitatea acestora de a absorbi apa din sol.

Veștejirea poate fi trecătoare și are loc în orele puternic însorite ale zilei, când plantele transpiră intens și frunzele nu sunt aprovizionate cu apă suficientă, deși solul are umiditate. Când se răcorește, spre seară, își revin la normal.

Dar veștejirea poate fi durabilă și apare la o umiditate scăzută a solului, din care plantele nu-și mai pot acoperi pierderile de apă prin transpirație, cu consecințe destul de grave pentru plante.

La porumb, de exemplu, veștejirea trecătoare apare când pierde 15,6% din apă, iar la veștejirea durabilă pierde 40% din apă.

În urma veștejirii la grâu are loc un transport masiv de substanțe proteice din plantă în boabe. Așa se explică de ce grâul crescut la umiditate mai redusă și temperaturi ridicate are un conținut de proteină mai mare în boabe. Aceasta deoarece scade fotosinteza producătoare de carbohidrați, în schimb se intensifică respirația când se consumă din rezerva de carbohidrați. Se scurtează perioada de formare a bobului, reducând timpul de depozitare a carbohidraților și în final conținutul în proteină este mai ridicat.

După o perioadă de veștejire plantele rezistă mai bine la secetă, însă cu influențe negative asupra nivelului recoltei.

La plantele veștejite stomatele se închid, frunzele se răsucesc (la porumb se fac sul) pentru a diminua transpirația și în aceste condiții se reduce fotosinteza. În schimb, respirația se intensifică și consumă din substanțele de rezervă, diminuându-se recolta.

Creșterea rezistenței la secetă are loc prin hidroliza amidonului în monozaharide, iar proteina în aminoacizi, prin aceasta împiedicându-se coagularea protoplasmei.

În condiții de secetă apare concurența între diferitele organe ale plantei pentru apă:

– frunzele tinere, cu forță de scurgere mai mare, absorb apa din frunzele bătrâne care se usucă și cad;

– frunzele tinere pot sustrage apa și din vârfurile de creștere și creșterea plantelor este oprită;

– pot sustrage apa din flori și ovarele avortează, iar fructele tinere cad.

La o fază mai avansată a secetei apar modificări în activitatea enzimelor din plante:

– se intensifică activitatea amilazei care transformă poliglucidele în glucide simple;

– substanțele proteice din frunzele bătrâne se descompun în aminoacizi liberi care sunt absorbiți de frunzele tinere;

– se acumulează acizi organici care neutrali­zează amoniacul rezultat din degradarea proteinelor.

Rezistența la secetă se datorează proprietăților protoplasmei celulelor care permit menținerea în viață a plantelor în timpul secetei și reluarea proceselor vitale, cu intensitate sporită, când din nou solul este aprovizionat cu apă.

Plantele evită supraîncălzirea printr-o transpirație activă deoarece la temperatura de peste 45 grade C protoplasma coagulează și planta moare. Prin urmare, rezistența la secetă este condiționată de proprietățile protoplasmei de a suporta deshidratarea cu minimum de periclitare a funcțiilor fiziologice ale acesteia.

La plantele veștejite au loc următoarele transformări de substanțe organice:

– scade conținutul de glucide din frunze deoarece scade fotosinteza;

– crește cantitatea de zahăr pe baza polizaharidelor din frunzele inferioare;

– crește conținutul de monozaharide pe baza zaharozei care se hidrolizează.

Plantele rezistente la secetă se caracterizează prin:

– au stomate și ostiole mai mici și în adâncitură pentru a reduce transpirația;

– au sistem radicular bine dezvoltat și în adâncime pentru a folosi apa freatică;

– au vase conducătoare cu diametrul mai mare, cu capacitate de absorbție ridicată;

– au frunze mici și suprafață foliară redusă, se pot răsuci, schimba poziția pentru a reduce din energia solară primită;

– frunzele au cuticula mai groasă, sunt prevăzute cu strat de ceară, cu peri;

– au presiune osmotică ridicată pentru a folosi apa reținută strâns de sol și au respirație redusă pentru a nu consuma mult din rezerve;

– posedă capacitate de translocare rapidă a hidraților de carbon rezultați din fotosinteză pentru a crea loc noilor carbohidrați.

Cu cât cantitatea de apă legată este mai mare față de apa liberă, celulele rezistă mai bine la temperaturi ridicate.

Dintre plantele de cultură, cu rezistență mai bună la secetă, menționăm: meiul, sorgul, porumbul, grâul, secara, orzul, floarea-soarelui, șofrănelul, năutul, sparceta, lucerna. Mai puțin rezistente sunt: cartoful, fasolea, sfecla, ovăzul, mazărea, soia, muștarul, trifoiul.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Cum poți înființa o cultură de garofițe

Garofițele (Dianthus spp.) aparțin familiei Caryophyllaceae, ce cuprinde aproximativ 300 de specii de plante, majoritatea fiind originare din Europa și Asia, apoi din Africa de Nord și doar una singură din America de Nord Arctică. (D. repens). Denumirea de Dianthus provine din grecescul Dios și înseamnă Dumnezeu, iar Anthos înseamnă floare. Prin urmare aceasta se poate traduce ca fiind floarea divină.

Specii și cultivaruri

D. alpinus (în imaginea de mai sus) este o specie perenă de talie mică, prezintă tulpină ușor ramificată și flori de culoare roz intens.

Dianthus caryophillus

D. caryophylus var. semperflorens este o specie perenă ce poate fi cultivată și ca plantă anuală sau bienală. Aceasta cuprinde mai multe varietăți, printre care garoafa de seră ce se înmulțește prin butași în spații protejate, garoafa de vară (Chabaud) care se înmulțește prin semințe și se cultivă ca plantă anuală înflorind atât vara, cât și toamna, garoafa de Viena ce se înmulțește prin semințe și se cultivă numai ca plantă bienală și garoafa Grenadin care poate fi cultivată ca plantă bienală.

D. chinensis sau garoafa chinezească se poate cultiva ca plantă anuală sau bienală. Prezintă o tulpină și ramificații mai scurte și viguroase cu noduri pronunțate și frunze linear lanceolate, de culoare verde deschis. Florile sunt simple sau involte cu petale cu marginea dințată. Pot fi unicolore sau în combinații de culori dispuse în cercuri sau striuri.

dianthus barbatus

D. barbatus sau garoafa turcească (în imaginea de mai sus) este o specie perenă cultivată ca bienală sau anuală. Frunzele de la bază sunt pețiolate, dispuse în rozetă, iar florile sunt numeroase, de dimensiuni mici, unite în cime corimbiforme. Petalele au marginea fin dințată și sunt de diferite nuanțe, de la alb-roz până la roșu și violet.

0 Dianthus deltoides

D. deltoides prezintă frunze fine și flori roz cu o pată purpurie de forma literei grecești delta.

dianthus plumarius

D. plumarius prezintă tulpini foarte ramificate, de 20-30 cm, ce formează o tufă densă. Frunzele sunt lanceolate, de culoare albăstruie. Florile sunt solitare, puternic parfumate, simple sau duble, de culoare cărămizie, violet, alb etc.

dianthus superbus

D. superbus prezintă lăstari numeroși cu înălțimi de 35-65 cm ce îi conferă un aspect de tufă ce poate fi cultivată ca plantă bienală. Culoarea frunzelor este verde deschis, iar forma acestora este liniar obtuză. Florile sunt așezate în panicule corimbiforme ce înfloresc în prima parte a verii, deosebit de parfumate, iar culoarea acestora variază de la alb, roz, lila sau violet.

Dianthus spp. s-a adaptat cu ușurință la condițiile pedoclimatice ale țării noastre și a căpătat tradiție, devenind o specie rustică. Este regăsită chiar și ca plantă endemică în munții Piatra Craiului și se numește Dianthus callizonus – garofița Pietrei Craiului.

Tehnologie de cultură și exigențe ecologice

În funcție de perioada de vegetație și cultivarul utilizat, planta poate avea caracter anual, bienal sau peren. Cultura speciilor anuale și bienale se realizează prin semințe, iar speciile perene se înmulțesc fie prin semințe, fie pe cale vegetativă (divizarea tufei, marcotaj, butășire).

În 1962, odată cu înființarea Laboratorului de Floricultură și Plante Rare la Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău, a fost luată în studiu specia de garofița Dianthus Chabaud, iar soiul cel mai apreciat și introdus în programul de selecție conservativă a fost soiul Feuer Koning, comercializat chiar și în prezent. Soiul poate fi cultivat ca plantă anuală sau perenă, în jardiniere sau ghivece, iar în câmp, prin protejare pe timpul iernii (folie de mulcire, paie). Soiul prezintă aspect de tufă cu înălțimea de 45-55 cm. Prezintă flori roșii, involte, deosebit de parfumate, cu o perioadă de înflorire din luna iunie până la căderea brumei.

Înființarea culturii debutează cu producerea răsadurilor. Semințele se seamănă în răsadnițe, solarii sau seră, începând cu prima decadă a lunii februarie. Pentru o răsărire uniformă în aproximativ o săptămână este necesară o temperatură de 18-21°C, cu mențiunea că după răsărire, pentru obținerea unei tufe bogate, viguroase, cu internoduri scurte, este necesară scăderea temperaturii la 13-16°C, dar să se asigure cât mai multă lumină. Dacă semănătura este prea deasă se recomandă repicarea la 2 frunze adevărate (aproximativ două săptămâni de la răsărire). Lucrările de îngrijire a răsadurilor constau în menținerea în optim a factorilor de vegetație, în special asigurarea necesarului de apă prin udări repetate și aerisirea zilnică a spațiilor de producere. Cu 10-12 zile înainte de plantat se recomandă călirea răsadurilor prin mărirea perioadei de aerisire, chiar și pe timpul nopții. Înființarea culturii se realizează în câmp în ultima decadă a lunii aprilie.

Specia suportă mai multe variante tehnologice în funcție de sistemul de irigare. Pe teren nemodelat se respectă distanțele de 25-30 cm între plante pe rând, iar între rânduri de la 50-70 cm. Irigarea se poate face prin microaspersie sau picurare. De asemenea, cultura se poate înființa și pe teren modelat la 70 cm între rânduri și 25-30 cm între plante/rând, folosindu-se irigarea pe rigole.

Lucrările de îngrijire sunt cele specifice, respectiv 2-3 prășile manuale și 1-2 mecanice pentru combaterea buruienilor și menținerea solului afânat, irigarea în timp optim a culturii, fertilizarea și aplicarea de tratamente pentru prevenirea și combaterea atacului principalilor agenți patogeni.

Specia manifestă cerințe ridicate față de lumină, necesită temperatură moderată pentru o creștere vegetativă și înflorire echilibrată. Preferă solurile calcaroase sau lutonisipoase, bine drenate, unde nu apare procesul de băltire.

Recoltarea florilor se realizează în faza de deschidere aproape completă a inflorescenței, prin rupere sau tăiere.

Bianca ZAMFIR, Camelia BRATU, cercetători științifici SCDL Buzău

Cinci plante care resping țânțarii

Gălbenelele

Aceste flori minunate au, pe lângă aspect, culoare, proprietăți medicinale, și o calitate deosebită – țin țânțarii la distanță. Prezența lor în grădină vă va feri familia și animalele de țânțari. Ceea ce este interesant este faptul că ele pot fi plantate atât primăvara, cât și toamna. Tot ce trebuie să faceți este să le asigurați o zonă însorită și un sol fertil. Pentru a vă păzi cât mai eficient plantați-le cât mai aproape de zona de luat masa sau unde stați mai mult în grădină. În acest sens, puteți folosi spațiul din grădină sau, și mai bine, le plantați într-un recipient, ghiveci, coș pe care să-l puteți muta apoi când și unde doriți.

planta galbenele

Roinița

Melisa sau „floarea stupului“, așa cum mai este numită această plantă, are o serie întreagă de proprietăți, nu doar curative, ci și repelente pentru fluturi și păsări, dacă doriți ca acestea să nu vă viziteze grădina. Plantați câteva tufe de roiniță pentru că vă poate oferi extrem de multe beneficii. Sub formă de ceai, tinctură băi sau chiar ca umplu­tură în realizarea unei pernițe aromatice, ea poate face minuni. Grație uleiurilor volatile, frunzele au efect ușor sedativ, oferind un somn liniștitor, o acțiune antivirală și antibiotică, dar este considerată și cea mai bună plantă împotriva bolilor de inimă. Nu are nevoie de prea multă îngrijire, în schimb mirosul ei va debusola țânțarii atunci când vor încerca să găsească gazdele lor obișnuite în grădină.

planta roinita

Busuiocul

Considerat la indieni planta lui Krishna și a lui Vishnu, iar la romani planta dragostei și a fertilității, busuiocul a avut întotdeauna o aură sacră. Dincolo de această dimensiune spirituală, busuiocul are incredibile proprietăți vindecătoare. El poate fi recoltat din iunie până toamna târziu și folosit proaspăt, sub formă de tinctură, ceai, băi sau ulei volatil. Pentru efectul repelent împotriva țânțarilor acesta se plantează în ghivece individuale pentru a fi mutate în spațiile unde doriți să aveți protecție împotriva insectelor înțepătoare.

planta busuioc

Lavanda

Dacă vreți să renunțați la spray-urile din comerț pline de chimicale, aflați că lavanda poate fi o soluție naturală, plăcut mirositoare și eficientă în a ține țânțarii departe de familie. De altfel, acest ulei este de multe ori folosit ca ingredient în substanțele repelente de pe piață, doar că în compoziția acestora mai apare și DEET (dietil toluamida), o substanță chimică despre care cercetările spun că până la 15% este absorbită prin piele direct în fluxul sanguin, afectând celulele nervoase și determinând schimbări comportamentale. De aceea, mult mai sănătos ar fi să apelăm la uleiul de lavandă pe care să îl diluăm într-un alt ulei cum ar fi cel din migdale dulci, nucă de cocos sau uleiul organic de soia care și el, aplicat pe piele, va avea același efect împotriva țânțarilor. Lavanda vă poate apăra înveselind totodată grădina sau poate fi o bună santinelă plantată într-un ghiveci și ținută în preajma membrilor familiei.

planta lavanda

Usturoiul

Dacă stați mai mult prin grădină și aveți zone umbroase sau mai umede în care știți că sălășluiesc țânțarii, vă puteți feri de ei cu ajutorul usturoiului. Pregătiți într-un blender un amestec din 4 căței de usturoi și câteva linguri de apă, treceți mujdeiul obținut printr-o strecurătoare, pentru că veți avea nevoie doar de uleiul din usturoi, nu și de pulpă, apoi amestecați totul cu 3,5 litri de apă. Turnați lichidul într-un recipient cu pulverizator și stropiți zonele în care își fac veacul țânțarii. În felul acesta veți scăpa nu doar de țânțari, ci prin efectul antibacterian al usturoiului veți feri și plantele de multe boli. Din păcate, metoda poate fi aplicată doar în grădină, pentru că în casă mirosul v-ar ține și pe dumneavoastră la distanță. În schimb, puteți folosi atât în casă cât și pe piele ulei de mentă. Va avea același efect împotriva țânțarilor.

usturoi capatana

Patricia Alexandra POP

Plantele care cresc fără sol şi se hrănesc cu aer

Din dorinţa de a fi cât mai aproape de natură adeseori aducem în locuinţele noastre tot mai multe elemente naturale. Printre acestea se numără şi florile pentru că, plantate în ghiveci, acestea nu doar înfrumuseţează o încăpere, ci contribuie şi la crearea unui mediu de viaţă mai sănătos. Şi nu este greu să avem o plantă, două în casă pentru că paleta este variată şi ne putem alege florile după bunul plac – mai mari, mai mici, cu flori sau nu, în funcţie de cum avem timp să le îngrijim ş.a.m.d. Însă cum vi se pare ideea de a avea plante în casă care nu au nevoie de pământ, deci nici de ghiveci care adesea ocupă mult loc? Poate vi se pare straniu, însă chiar există astfel de plante, aeriene sau aerofite, care nu au nevoie de pământ şi se hrănesc cu... aer.

Cum îngrijim plantele?

Plantele aerofite au un aspect plăcut şi pot transforma o încăpere banală într-una modernă şi asta datorită dimensiunilor mici care permit ca acestea să fie aşezate într-o vază sau bol transparent, în ghivece suspendate sau pur şi simplu pe o farfurie, creând o imagine estetică plăcută privirii. Îngrijirea plantelor este cu mult mai simplă faţă de cele care necesită pământ şi asta deoarece îşi iau nutrienţii esenţiali din particulele de praf din aer, aşadar nu necesită aplicarea unor produse speciale, fertilizatori sau îngrăşăminte. Nici în ceea ce priveşte apa nu sunt foarte pretenţioase; ele trebuie udate, sub formă de duş sau scufundate în apă, destul de rar deoarece stochează o cantitate însemnată de apă şi sunt ajutate de umiditatea din aer, deci dacă mai uităm să le udăm nu riscăm să le pierdem foarte uşor. Lumina ar fi singurul element de care au mai mare nevoie, însă acest aspect se referă la existenţa luminii naturale în încăpere şi nu la amplasarea plantelor cât mai aproape de fereastră.

În lume sunt recunoscute peste 500 de specii, iar la noi în ţară sunt consacrate în special Tillandsiile. Specia este cunoscută şi chiar comercializată şi la noi în ţară; plantele provin din import, însă există intenţia de a le introduce în cultură, mai ales că interesul a crescut în ultimii ani, fiind din ce în ce mai căutată. Planta poate fi amplasată atât în încăperi, cât şi pe terasă ori balcon sau chiar pe scoarţa copacilor din curte. Fiind o plantă fără sol, este ferită de boli, fiindu-i asigurată o dezvoltare constantă, foarte rare fiind cazurile în care dobândeşte o boală virală sau fungică. În funcţie de specie, acestea pot avea şi flori, cele mai întâlnite fiind cele în nuanţe roz.

Loredana Larissa SOFRON

Ricinul, planta cu "două feţe"

De origine subtropicală şi tropicală, ricinul este o plantă recunoscută pentru proprietăţile curative ale uleiului obţinut din seminţele sale. Întrebuinţările variate ale acestui ulei recomandă ricinul drept o plantă-medicament cu spectru larg. Însă ricinul ascunde un secret „mortal“. Seminţele sale conţin şi o proteină toxică ce poate provoca probleme grave de sănătate omului. De aceea este extrem de important ca recoltarea şi manipularea plantei cu „două feţe“ să se realizeze cu mare atenţie. Deşi în România această plantă nu este cultivată aproape deloc, oferă perspective importante celor care vor să pună bazele unui business agricol. Ca exemplu de reuşită vă prezentăm cazul domnului Ioan Conţ, un fermier din Cluj care, vreme de patru ani, a experimentat cultivarea ricinului, soiul Ricinus Communis (Ricinus Impala). În tot acest răstimp şi-a însuşit „secretele“ agrotehnice ale cultivării acestei plante. În rândurile următoare ne împărtăşeşte câteva dintre noţiunile de bază pentru înfiinţarea unei plantaţii de ricin.

Recomandări pentru înfiinţarea plantaţiei

Semănatul se execută primăvara în luna aprilie, iar germinaţia începe la temperaturi medii zilnice de cca. 10°C. La 12-13°C răsărirea se petrece uniform după 7-8 zile de la semănat. Plantele tinere sunt foarte sensibile la ger, la -1°C stagnează în dezvoltare. Între -2 şi -3°C frunzele se prezintă ca arse şi multe dintre plante pier.

Înflorirea se petrece în condiţii bune la 15-20°C, iar maturizarea la 20-25°C. Semănarea se poate face atât mecanizat, cât şi manual. După experienţa de patru ani de zile în cultivarea ricinului dl Conţ spune că a constatat că, mărind distanţele între plante la 55-70 cm între rânduri şi la 60-70 cm între plante, acestea au avut o dezvoltare foarte bună. În cărţile de specialitate se spune că, pentru înfiinţarea unui hectar cu ricin, sunt necesare 25-30 kg de sămânţă. Anul acesta, fermierul din Cluj a pus ricin şi în ghivece biodegradabile. Este un studiu prin care speră să câştige aproximativ o lună de vegetaţie a plantei pe care ulterior să o planteze în câmp. Astfel evită şi pericolul de a pierde recolta din cauza unor îngheţuri timpuri de toamnă.

Lucrări agrotehnice

Ricinul se îngrijeşte foarte uşor. Are nevoie de mult soare, de apă în cantităţi moderate, nu are preferinţă de sol, dar e bine ca pământul în care este cultivat să fie bogat şi bine drenat. Pentru a obţine o recoltă bună trebuie să se realizeze două prăşile mecanice şi una manuală pentru a elimina buruienile şi dăunătorii. Alte lucrări presupun ierbicidarea, răritul plantelor, aplicarea tratamentele fitosanitare, recoltatul, decapsulatul, curăţarea de corpuri străine şi seminţe neconforme, depozitare şi prelucrare. Costurile pentru înfiinţarea şi întreţinerea plantaţiei se repartizează către arătura de toamnă care costă aproximativ 500 lei, discuitul de primăvară  înainte de semănat  aproximativ 250 lei. Urmează apoi semănatul meca­nizat care costă în jur de 250 lei. Preţul unui kilogram de sămânţă ameliorată este de cca 450 lei. Preţul pentru 15 kilograme de sămânţă necesară pentru înfiinţarea unui hectar este de  6.750 lei.

Boli şi dăunători

Cultura de ricin poate fi afectată de anumite boli şi de dăunători, de aceea sunt necesare unele tratamente fitosanitare. Putregaiul cenuşiu al ciorchinilor este o boală care apare în anii ploioşi şi se manifestă în timpul coacerii ciorchinilor. Practic, aceştia putrezesc, pierd capsulele sau cad cu totul la pământ. Omida capsulelor de bumbac are o lungime de circa 4 cm şi o culoare variabilă de la verzui la roşcat-violet sau chiar brun-închis. Capul omidei este de culoare brunie. Omizile apar de 2-3 ori pe an şi cauzează pagube majorităţii culturilor. La ricin omizile atacă mugurii şi florile, pe care le distrug complet. Murgociul (buha semănăturilor) este omida unui fluture. Ea este de culoare cenuşie-deschis, are până la 4-6 cm lungime şi prezintă pe cap două pete negre. Trăieşte în pământ, iar ziua stă încolăcită, la mică adâncime, în apropierea plantelor. Murgociul atacă plantele mai ales în cursul nopţii, rozând tulpina aproape de suprafaţa pământului. Plantele atacate se ofilesc şi se usucă. Atunci când atacul este mai slab, chiar dacă plantele nu pier, ele rămân mici şi nu pot da o producţie normală.

Atenţie la recoltarea corectă!

Recoltarea soiului Ricinus Communis (Ricinus Impala), cel cultivat de fermierul din Cluj, se face manual. Ciorchinii de ricin se coc treptat, de aceea recoltarea se face în trei sau patru reprize, pe măsura coacerii. Nu se recomandă amânarea recoltării primilor ciorchini pentru a aştepta coacerea celorlalţi deoarece, din cauza vântului sau chiar în momentul recoltării, o parte din sămânţă (cea mai bună, coaptă şi grea) se scutură. Momentul optim de recoltare se stabileşte după aspectul ciorchinelui. Acesta trebuie să fie de culoare brună-cenuşie, învelişul seminţelor trebuie să fie uscat, iar sămânţa să poată fi scoasă cu uşurinţă din învelişul său. Seminţele de ricin conţin o proteină toxică, de aceea recoltarea manuală implică anumite riscuri. Compuşii alergenici de pe suprafaţa plantelor pot provoca leziuni nervoase permanente, de aceea este foarte important ca, în cazul recoltării manuale, culegătorii să poarte mănuşi de protecţie, bluză cu mânecă lungă şi pantaloni întregi. După recoltare urmează uscarea capsulelor, decapsularea şi obţinerea seminţelor, eliminarea impurităţilor şi seminţelor neconforme, depozitarea şi însăcuirea, procesarea sau livrarea către procesatori pentru obţinerea uleiului de ricin.

Ca plantă pentru cultură şi procesare industrială, sămânţa selecţionată şi certificată costă aproximativ 450 lei/kg. Preţul seminţei pentru plante de grădină porneşte de la 0.50 lei/ boaba. În condiţiile acestea preţul unui kilogram ajunge la 1.500 lei. Dezavantajul este faptul că astfel sunt comercializate doar cantităţi mici şi sporadice.

În România, de cercetarea şi ameliorarea ricinului se ocupă Staţiunea de Cercetare Dezvoltare Agricolă Teleorman. Cercetătorii de aici au obţinut următoarele soiuri: Teleorman (1987), Vlasca (1991), Dragon (2004), Cristian (2004), Rivas (2004). Acestea sunt adaptate condiţiilor climatice, sunt superioare din punct de vedere productiv, calitativ, dar şi din punctul de vedere al stabilităţii producţiei. În plus, sunt pretabile la recoltarea mecanizată, sunt rezistente la boli şi dăunători şi condiţii de stres hidric şi termic.

Laura ZMARANDA

Biostimulatorii, suplimente nutritive pentru plante

Aşa cum ne-am obişnuit cu suplimentele alimentare care fortifică organismul uman ajutându-l să treacă mai uşor peste perioadele de stres, boală sau temperaturi extreme ar trebui să înţelegem că şi plantele pe care le cultivăm ar putea beneficia de un plus de energie din partea unor substanţe care nu pot fi sintetizate în surplus, dar care pot fi asimilate din exterior. Aceste substanţe sunt cunoscute astăzi pe piaţă drept biostimulatori, chiar denumirea făcând referire la stimularea propriilor sisteme de apărare a plantei, ajutând-o să fie mai viguroasă şi mai productivă.

Biostimulatori naturali sau de sinteză?

Ceea ce trebuie ştiut însă despre aceşti biostimulatori este că pe piaţă există produse care au la bază substanţe naturale, dar şi produse de sinteză obţinute chimic. Majoritatea produselor comercializate în România folosesc silicaţi sau alte produse de sinteză care au structură chimică asemănătoare hormonilor existenţi în plante (auxine, inhibitori, gibereline) cu excepţia retardaţilor care nu se sintetizează în plante, dar care sunt obţinuţi prin procese de sinteză.

Rolul acestor substanţe este de a dirija creşterea şi dezvoltarea plantelor prin reglarea echilibrului metabolic. Însă excesul, deficitul de lumină, temperaturile extreme pot influenţa echilibrul hormonal.

Dacă la produsele de sinteză întotdeauna există acest amendament, biostimulatorii obţinuţi din substanţe naturale sunt asimilaţi mai uşor de plante şi nu creează dezechilibre. Un astfel de produs care are la bază acidul silicic asimilabil am găsit la reprezentanţa unei companii din Olanda. „Suntem singurii pe piaţă care folosim acidul silicic asimilabil, majoritatea folosind silicaţi. Practic, noi folosim substanţe naturale din sol, separăm substanţele, extragem siliciu printr-un procedeu brevetat de stabilizare a siliciului în soluţie, iar punctul forte este faptul că acest siliciu este asimilat de plantă“, după cum susţine Viorel Ionescu (foto), reprezentantul firmei din Olanda.

De ce este atât de preţios siliciul?

Chiar dacă siliciul este al doilea element cel mai prezent în mediul nostru de zi cu zi, regăsindu-l nu doar în natură ci şi în plastic, în electronică el are o valoare deosebită prin beneficiile aduse organismelor care îl sintetizează. În agricultură siliciul conferă plantei o rezistenţă sporită la stresul biotic şi abiotic, o masă foliară mai bogată, deci mai multă fotosinteză, mai multă glucoză, o tulpină mai groasă, o cantitate mai mare de apă în ţesuturi, ceea ce oferă o rezistenţă sporită la factorii de stres (temperatură, furtună, secetă).

„În România testele efectuate în perioada 2012-2014 au indicat la porumb un spor de producţie de 3.000 kg boabe la ha, iar la grâu între 1.500-2.000 kg/ha faţă de martor. În horticultură, viticultură, pomicultură am avut clienţi care ne-au sunat disperaţi şi ne spuneau că nu mai pot continua tratamentul pentru că pomul nu mai rezistă la surplusul de producţie şi s-a impus rărirea manuală“, argumentează Viorel Ionescu.

Dacă ne întrebăm de ce siliciu, ne întoarcem la anii 1970 la Institutul de Cercetare a Stufului din Tulcea care, împreună cu oameni de ştiinţă din China şi Japonia, a descoperit că siliciul are o importanţă vitală pe planetă atât la nivel vegetal, animal cât şi uman. În anii ‘50, doi doctori din Finlanda au făcut un studiu de combatere a osteoporozei la femei în Anglia şi au demonstrat că femeile din mediul rural sunt mult mai puţin predispuse la osteoporoză comparativ cu femeile din mediul urban, explicaţia fiind că acestea asimilau mult mai mult siliciu prin mâinile nespălate, fructele nespălate, mâncate direct din natură. Chiar dacă praful ajungea în corp, el era dizolvat de acizii din corpul uman, dar acidul silicic din stomac era asimilat şi întărea sistemul osos.

Cât şi cum se aplică?

În funcţie de cultură diferă cantitatea aplicată. Spre exemplu, la grâu sunt suficienţi 2 litri la hectar în 4 etape, la floarea-soarelui avem nevoie de 2,5 litri, iar la porumb de 2,6 litri/ha. În schimb, în horticultura protejată sunt necesari 3 litri la hectar. Fiind un foliar se aplică la nivelul frunzelor, iar costurile sunt de 90 euro la hectar. „Mulţi ar spune că este un produs scump, dar reducem costurile de tratament cu 50%. În funcţie de analiza solului reducem îngrăşămintele cu 40-50% şi înregistrăm un spor de productivitate între 25 şi 50% în funcţie de soi şi hibrid. Spre exemplu, la cultura de lucernă în judeţul Brăila sporul a fost de 120 euro la hectar, un câştig net pentru fermier. La fel în Zimnicea, unde am aflat de la fermierul cu care lucrăm că la grâu s-a înregistrat o concentraţie în proteină de 24% comparativ cu martorul care a înregistrat 18%.

Patricia Alexandra POP

Hortus Florshow România 15-18 mai 2014

Facultatea de Horticultură din București vă invită la cea de a treia ediție a evenimentului HORTUS FLORSHOW ROMANIA 2014, manifestare dedicată HORTICULTURII (floricultură, pomicultură, legumicultură) ce se adresează profesioniștilor din sector și publicului larg. 
Evenimentul are loc în București, în cadrul Manifestării Zilele Horticulturii Bucureștene (ediția a XI-a), în parteneriat cu Universitatea de Stiințe Agronomice și Medicină Veterinară (USAMV) din București și este organizat de Green Box SRL.
 
Perioada de desfășurare: 15-18 mai 2014 în București, orele 10-18.

Loc de desfășurare:
  •  zone externe din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București
ZONĂ STANDURI CU VÂNZARE (intrarea principală în campusul USAMV - Agronomia): 50 de standuri.
Suprafața standard de 40 mp pe care fiecare expozant și-o amenajează cum dorește (cu cort, mobilier etc propriu). Poate fi împărțită între 2 sau 3 expozanți.
Taxă pentru 4 zile / 40 mp este de 650 ron + TVA = 806 RON.
 
Există acces la apă și curent electric, pază permanentă, parcare, acces cu mașinile pentru a descărca materialele.
 
Există posibilitatea de cazare la prețuri accesibile în caminele studentești pentru cei din afara Bucureștiului.
 
Categorii de produse ce pot fi expuse și vândute:
Plante ornamentale și flori
Produse horticole
Material săditor floricol, pomicol și legumicol
Produse și accesorii pentru grădinărit
Amenajări exterioare
Mașini și instalații horticole
Articole pentru florării
Servicii pentru întreprinderi
Produse agro-alimentare tradiționale și de artizanat
 
Evenimente colaterale (GRATUIT): în cadrul campusului universitar
Simpozion tehnico-științific pe teme de horticultură
Demonstrații practice în livadă și parcul dendrologic
Demonstrații de artă florală
Vizitarea serei de cercetare Hortinvest 

Acces liber pentru vizitatori în spațiile dedicate evenimentului.
 
De aici puteti descarca:
1. Flyerul de prezentare Hortus Florshow București 2014 (PDF)
2. Formularul de inscriere ca expozant (PDF)
Cei interesați sunt rugați să completeze și să expedieze formularul prin fax sau email la adresele și conform indicațiilor din formular, până la data de 04.05.2014.
 
Pentru informații suplimentare:
Mobil: + 40 723 777 924
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Viorica Lagunovschi-Luchian

0745254406
 

Să valorificăm eficient energia solară prin plante

Cât iarna încă mai răsfaţă meleagurile româneşti acoperindu-le cu mantia sa albă, vă propun ca la adăpostul cald al căminului să reflectaţi asupra unui subiect interesant – valorificarea energiei solare prin plante, ce aduce o serie de beneficii pentru culturile agricole.

Rodnicia pământului depinde de energia solară

Se ştie că unica sursă de energie pentru Terra este Soarele şi această energie trebuie valorificată cât mai eficient de către agricultori.

Se consideră că limita rodniciei pământului este determinată, în primul rând, de coeficientul folosirii energiei solare prin plantele verzi în procesul de fotosinteză. Acestea captează energia solară pe care o transformă în energie chimică şi o depozitează în substanţele complexe pe care le sintetizează.

Din totalul cantităţii de energie luminoasă care ajunge pe pământ plantele folosesc doar 1-3%. Din energia solară absorbită de frunze 10% se transformă în energie chimică în procesul de fotosinteză.

Durata de strălucire a soarelui în Câmpia Română este de 1.970-2.150 ore, iar în zonele de deal şi de munte 1.750-1.800 ore.

Energia calorică furnizată de Soare în zonele agricole este de 3.800-4.100°C. Într-o zi de vară senină ajung pe sol 1,2 cal/cm2/minut.

Constanta termică a principalelor culturi agricole este 2.500-3.000°C.

Prin urmare, rămân nefolosite peste 1.000°C în intervalul iunie–iulie – octombrie–noiembrie.

Menţineţi permanent terenul cultivat

Pentru a valorifica un volum cât mai mare din energia solară este necesar ca terenul agricol să fie permanent ocupat cu plante.

În zonele irigate acest deziderat este mai uşor realizabil deoarece după culturile care se recoltează în vară urmează „culturile duble“ (culturile în mirişte).

În experienţele executate de noi la Fundulea, sub coordonarea dr. ing. Ion Picu, se demonstrează că această posibilitate este pe deplin realizabilă.

Se folosesc soiuri (hibrizi) extratimpurii de porumb, floarea-soarelui, soia, fasole care, dacă sunt însămânţate până la 3 iulie, asigură producerea de boabe în condiţii rentabile. Aceasta deoarece cheltuielile de producţie sunt reduse. Se însămânţează direct în mirişte, se aplică o erbicidare şi culturile cresc rapid, ocupă terenul şi apariţia eventualelor buruieni este stopată. Doar o fertilizare cu azot şi eventual o praşilă plus irigarea asigură producţii ridicate. Ajung la maturitate în octombrie şi o brumă timpurie de toamnă este bine-venită deoarece acţionează ca un desican care grăbeşte maturizarea şi uşurează recoltarea mecanizată.

La fel se pot folosi culturile pentru siloz cu foarte bune rezultate.

Aşadar, se obţin suplimentar producţii ce se pot folosi în furajare, în alimentaţia oamenilor, în industrie şi mai ales pentru biocombustibil.

Rezultă că, în zonele irigate, sintagma „permanent verde“ este uşor de realizat şi se foloseşte cea mai mare parte din energia solară furnizată în perioada cu condiţii de temperatură favorabilă plantelor. Totodată, prin aceasta, în zonele irigate se previne şi sărăturarea secundară a solului.

Ce se poate face la neirigat? Este cel mai indicat ogorul negru?

Acesta are avantajele lui, însă nu valorifică energia soarelui în scopul producerii de materie organică.

Rolul buruienilor

Însă dacă stimulăm, printr-o dezmiriştire, răsărirea buruienilor din stratul superior al solului, reducând rezervele de seminţe, şi le lăsăm să crească, fără a ajunge la stadiul de a produce sămânţă, aceste buruieni, în regim controlat, sunt de preferat deoarece:

– protejează solul de acţiunea mecanică a picăturilor de ploaie care produc spargerea agregatelor şi for­marea de praf care astupă porii solului, reducând permeabilitatea;

– micşorează eroziunea solului prin apă şi prin vânt;

– măresc solubilitatea substanţelor mai greu solubile din sol;

– prin sistemul radicular dezvoltat contribuie la îmbunătăţirea structurii solului;

– se reduce din levigarea substanţelor nutritive şi în primul rând a nitraţilor;

– afânează straturile compactate ale solului;

– contribuie la fixarea nisipurilor şi taluzul canalelor;

– unele sunt gazde pentru insectele folositoare;

– unele buruieni sunt plante melifere, plante medicinale;

– se asigură hrană pentru vieţuitoarele solului şi menţinerea biodiversităţii;

– în condiţii de secetă unele se folosesc în furajare şi chiar în alimentaţia omului.

Chiar dacă consumă apă şi substanţe nutritive până când sunt distruse printr-o lucrare cu grapa cu discuri, înainte de a produce sămânţă, această masă vegetală contribuie la îmbogăţirea solului în materie organică şi la îmbunătăţirea fertilităţii solului.

În funcţie de gradul de îmburuienare, de speciile de buruieni şi de regimul precipitaţiilor din perioada de vară-toamnă, se pot realiza 2-3 cicluri de îmburuienări (înverziri) ale solului care pot aduce 20-30 t/ha masă vegetală fără nicio cheltuială cu transportul şi administrarea acesteia.

Apa consumată de buruieni se va reface din precipitaţiile din perioada următoare şi în special din sezonul rece, dar o parte se întoarce în sol şi cu masa verde care conţine circa 80% apă.

La fel, substanţele nutritive consumate de buruieni se întorc în sol odată cu masa vegetală tăiată.

Prin urmare, cu ajutorul buruienilor putem valorifica cea mai mare parte a energiei solare şi prin buruieni realizăm avantajele menţionate mai sus.

Se mai pot folosi şi aşa-numitele „plante tactice“ precum rapiţa sau muştarul semănate în mirişte. Ele cresc şi acumulează energia solară până la intrarea în iarnă şi rămân pe teren pentru a favoriza acumularea zăpezii. Prin aceasta se realizează atât materia organică pentru creşterea fertilităţii solului, cât şi rezerve de apă pentru viitoarele culturi.

Este la îndemâna agricultorului ca, beneficiind de utilaje agricole performante şi de mare productivitate, să realizeze cu mici eforturi şi cu cheltuieli reduse valorificarea cât mai deplină a energiei solare în vederea obţinerii de producţii ridicate concomitent cu îmbunătăţirea fertilităţii solului.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Protejaţi-vă sănătatea cu miraculoasele plante ale sezonului rece!

Este vremea recoltării fructelor şi rădăcinilor de la plantele cu proprietăţi terapeutice. Învăţaţi ce este de făcut şi cum pot fi ele folosite, pentru a vă întări organismul în lupta cu virozele, răcelile şi alte afecţiuni ce dau bătăi de cap multora dintre noi. Petre Biolan, specialistul nostru în plante de leac, ne dezvăluie o parte dintre plantele care ne dăruiesc din zestrea lor terapeutică în această perioadă a anului.

Porumbarul (Prunus spinosa) este un arbust cu ghimpi, care poate atinge o înălţime de până la trei metri, cu ramuri spinoase, flori albe şi fructe mici, sferice, de culoare neagră-vineţie. La acest moment este vremea fructelor. Micile bobiţe negre-albăstrui conţin fosfaţi, vitamina C, tanin etc.

Acestea au acţiune astringentă şi diuretică, efect antidiareic şi antidizenteric, fiind recomandate în dureri de stomac, diaree, dizenterie, afec­ţiuni renale, dischinezii biliare, gută, tuse convulsivă. Recoltaţi aceste fructe după căderea brumei, deoarece înainte de acest moment fructele sunt foarte acre.

Se poate face decoct din o linguriţă de fructe uscate la o cană de apă. Se beau 2 căni pe zi.

Păpădia (Taraxacun officinale) este campioana detoxifierii. Datorită principiilor amare, tonifică ficatul obosit, stimulează activitatea rinichilor şi a intestinelor. Prin aceste calităţi are un rol esenţial în eliminarea toxinelor, fiind indicată în toate afecţiunile în care există dereglări glandulare. Creşte diureza, măreşte secreţia glandulară şi normalizează circulaţia sângelui.

În luna noiembrie de la păpădie se poate recolta rădăcina după următorul principiu: din 4 plante 3 sunt recoltate, iar una rămâne tocmai pentru a asigura perpetuarea speciei. Pentru această operaţiune se foloseşte cazmaua sau o furcă de cartofi ajustată (se retează furca la circa 15 cm şi se lasă doar 3 componente de la mijloc).

După spălarea rapidă se despică rădăcinile mai groase şi se pun la uscat. Acestea sunt bogate în acid cafeic, tanin, mucilagii etc., ingrediente care o recomandă în bolile hepatice, reumatism sau ca laxativ. Pentru sezonul hibernal vă recomand un amestec din păpădie şi hrean, eficient în cazul bronşitelor cronice, al bolilor intestinale şi al afecţiunilor reumatice. Pentru acesta aveţi nevoie de 100 g rădăcină de păpădie uscată, 10 g hrean ras şi 1 litru de apă. Fierbeţi rădăcina de păpădie până când volumul apei scade la jumătate, apoi adăugaţi hreanul. După răcire filtraţi soluţia rezultată şi păstraţi-o la frigider maximum 5 zile. Recomandarea specialiştilor este să luaţi câte 4 linguri de trei ori pe zi, timp de o săptămână.

Socul (Sambucus nigra) este un arbust care atinge maximum 5 m, recunoscut mai ales pentru florile sale parfumate din care se face socata la începutul verii. Totuşi nu despre socată este momentul să vorbim, ci despre fructele sub formă de bobiţe negre, prinse în bucheţele precum florile.

Recoltaţi aceste fructe (ele încă se mai găsesc în zonele de munte) pentru că sunt un redutabil concurent al vaccinurilor antigripale. Datorită conţinutului bogat în vitamina C, vitaminelor din complex B, potasiului, zaharurilor, uleiului esenţial şi aminoacizilor toate preparatele din fructe de soc ajută la eliminarea toxinelor din organism, cresc imunitatea, distrug microbii şi scad febra. Aşadar, reprezintă un veritabil medicament natural împotriva guturaiului, rinitelor, infecţiilor urinare şi acneei. Totuşi, atenţie, consumul în exces poate provoca arsuri la stomac sau iritări ale gâtului. După recoltare preparaţi fructele sub formă de sirop, tinctură, suc sau dulceaţă sau puneţi-le la frigider, unde le puteţi păstra 24-48 de ore.

Câteva tartine cu dulceaţă din fructe de soc ar fi excelente în zilele de iarnă. Aveţi nevoie de 1 kg fructe de soc, 1 kg zahăr, 150 ml apă, 3-4 linguri zeamă de lămâie, 1 plic zahăr vanilat. Spălaţi fructele şi lăsaţi-le să se scurgă de apă. Fierbeţi apa şi zahărul într-un vas timp de 20-25 minute la foc iute, până se formează un sirop mai gros. Adăugaţi apoi fructele de soc şi continuaţi fierberea încă 40-50 de minute. Când dulceaţa este aproape gata adăugaţi zahărul vanilat şi zeama de lămâie. Puneţi dulceaţa fierbinte în borcane spălate şi sterilizate. Fructele de soc vor stimula sistemul imunitar, pregătind organismul împotriva gripelor virale.

Urzica (Urtica dioica), inamicul numărul 1 din cauza ţepilor ei, este de fapt o adevărată minune, graţie proprietăţilor ei medicinale. În noiembrie, după ce dau primele brume, se dezgroapă cu o cazma, se spală rapid şi se usucă în casă la căldură. Rădăcinile de urzică au în componenţă fier, vitamine, flavonoide, mucilagii, care ne pot ajuta în scăderea acidului uric din sânge, în boli reumatismale. Atât partea aeriană, cât şi rădăcina plantei pot fi folosite în băi locale, loţiune capilară, tincturi, pulbere, infuzie sau chiar suc. Consumaţi câte o jumătate de linguriţă din pulberea obţinută din rădăcină de 4 ori pe zi, pe stomacul gol.

Nalba mare (Althaea officinalis) o găsiţi de la câmpie până la deal, în zonele umede. Acum, în luna noiembrie, cât încă sunt condiţii bune din punct de vedere meteorologic (nu a dat îngheţul la sol), puteţi recolta rădăcinile. Dar atenţie, nu smulgeţi tot, lăsaţi plante şi pentru sezonul următor. Pentru recoltare ajutaţi-vă de o sapă, spălaţi rădăcinile rapid, iar pe cele groase despicaţi-le şi puneţi-le la uscat. Nalba conţine vitamine, tanin, mucilagii, motiv pentru care are efect foarte bun în laringite, bronşite, constipaţie. În acest sens puneţi cam o lingură de rădăcină de nalbă uscată la o cană cu apă şi consumaţi 2-3 căni pe zi.

Ienupărul (Duniperus communis) este un arbust cu frunze persistente foarte răspândit la altitudinea de 800-1.500 m. De la ienupăr se recoltează pseudobacele ajunse la maturitate.

Caracteristica acestei plante este că pe acelaşi arbust se află un amestec de pseudofructe (mature şi imature). Cele mature sunt negre-albăstrui, cele imature sunt verzi.

Pentru recoltare se aşază o prelată de polietilenă sub arbust şi după aceea se scutură sau se bat fructele cu nuiaua, dar cu atenţie, să nu cadă fructele imature. Pseudofructele de ienupăr conţin răşini, acizi graşi, ulei volatil. De aceea sunt considerate un foarte bun dezinfectant al căilor renale, foarte bun diuretic, antireumatismal, depurativ. Pentru a obţine aceste efecte pregătiţi o infuzie dintr-o jumătate de linguriţă de fructe uscate la o cană de apă şi beţi pe parcursul unei zile.

Atenţie însă, nu consumaţi în cantităţi prea mari, deoarece pot fi toxice. Şi încă un aspect important: să nu confundaţi Duniperus communis cu Duniperus sabina. Indiciul stă în pseudofructe. La Duniperus communis acestea au o stea cu 3 colţuri, iar la sabina cu 4 colţuri.

Vâscul (Viscum album), pe care în mod normal îl cumpărăm de Crăciun pentru a ne împodobi casa şi pentru a ne apăra de rele, are şi proprietăţi tămăduitoare, faţă de ruda sa, o specie care creşte pe stejar, dar căruia îi cad frunzele toamna şi nu are efecte terapeutice. Vâscul medicinal creşte semiparazit pe plop, măr, prun, păr etc. Recoltarea se face cu ajutorul unei prăjini care are un cârlig la capăt, iar fructele şi ramurile groase se îndepărtează. Deoarece vâscul are în componenţă alcooli, vitamine (C şi E), aminoacizi, polipeptide, saponozide triterpenice, el poate fi folosit pentru scăderea ten­siunii arteriale, este antispasmolitic, vasodilatator coronorian şi periferic. Folosiţi vâscul ca macerat la rece. Puneţi 1 lingură de plantă la o jumătate de litru de apă, lăsaţi peste noapte, circa 8 ore, şi consumaţi în cursul unei zile. Se poate folosi şi ca pulbere (2 vârfuri de cuţit pe zi).

Atenţie! Nu este indicat persoanelor care au suferit accidente vasculare. Dacă în timpul tratamentului persoana are tulburări de ritm cardiac şi respirator se opreşte tratamentul.

Patricia Alexandra POP

Protecţia plantelor primăvara

• Rapiţa

Primăvara reprezintă un moment-cheie pentru cultura de rapiţă, ca urmare a numărului mare de boli şi dăunători care trebuie permanent ţinuţi sub control, mai ales putregaiurile care se dezvoltă repede pe frunzele necrozate şi pot distruge plantele. Din acest motiv, specialiştii consideră că, în acest anotimp, combaterea chimică a acestora este absolut necesară pentru a avea o cultură viguroasă şi sănătoasă.

Tratamente împotriva bolilor

Tratamentele aplicate primăvara pot salva producția de rapiță, după ce planta a suportat vremea nefavorabilă din timpul iernii.

„Practic, succesul în cultura rapiței este reprezentat de posibilitatea intervenției în protecția plantelor în toate stadiile de dezvoltare. Experiența BASF în managementul culturii de rapiță poate oferi o soluție adecvată pentru orice problemă, pentru că BASF este numărul unu din Europa în protecția rapiței, atât la combaterea buruienilor cât și a bolilor“ – a declarat Daniel Daia, director regional la BASF.

Conform domniei sale, fungicidul Caramba Turbo trebuie aplicat în luna martie, când plantele intră în vegetație, în special împotriva putregaiurilor, dar și a alternariozei sau făinării. Doza este de 1 l/ha. Menționăm că produsul are efect puternic de regulator de creștere. Deci, ajută rapița să se regenereze rapid, în cazul în care se produce o deteriorare din cauza înghețului.

Caramba Turbo este un fungicid pe bază de metconazol şi mepiquat clorură. Are acţiune sistemică, cu efect preventiv, evitând răspândirea infecţiilor. Produsul este rapid absorbit în plantă, cu distribuţie acropetală. Datorită calităților sale, contribuie pri­măvara și la o mai bună arhitectură a tufei.

Împotriva aceleiași game de boli, directorul regional a recomandat un program preventiv cu fungicidul Pictor. Tratamentul se aplică de la faza de buton galben până la înfloritul total. Doza: 0,5 l/ha. Acest produs este pe bază de două substanţe active, boscalid din grupa carboximide şi dimoxistrobin din clasa strobilurinelor, translocate acropetal. Are acţiune sistemică şi translaminară. Are efect preventiv, împiedicând germinarea sporilor şi creşterea miceliului ciupercilor.

Combaterea dăunătorilor

Directorul regional recomandă ca, primăvara, combaterea dăunătorilor să se realizeze cu insecticidul Fastac (substanță activă alfacipermetrin), în doză de 0,075-0,2 l/ha. Are acţiune de șoc, prin contact şi ingestie, împotriva adulţilor şi larvelor, cu efect asupra sistemului lor nervos. Se recomandă aplicarea la avertizare. Prin eliminarea rapidă a adulţilor şi larvelor, se previn pierderile de recoltă, asigurând totodată o producție de calitate. Produsul are spectru larg de acțiune împotriva unui număr mare de insecte dăunătoare din diferite grupe, putând fi utilizat la mai multe culturi, inclusiv în horticultură. Este rezistent la acțiunea de spălare a ploilor.

Principalele boli

- Alternaria brassicae – Alternarioza

- Botrytis cinerea – Putregaiul cenușiu

- Erysiphe cruciferarum – Făinarea

- Phoma lingam – Putregaiul negru

- Sclerotinia sclerotiorum – Putregaiul alb

Principalii dăunători

- Athalia rosae – Viespea rapiței

- Brevicoryne brassicae – Păduchele cenușiu al cruciferelor

- Ceutorhynchus assimilis – Gărgărița semințelor

- Ceutorhynchus quadridens – Gărgărița pătată

- Ceutorhynchus napi – Gărgărița mare a tulpinilor de rapiță

- Dasineura brassicae – Țânțarul silicvelor

- Epicometis hirta – Gândacul păros

- Meligethes aeneus – Gândacul lucios

- Psylliodes chrysocephala – Puricele cruciferelor

Combaterea buruienilor

Combaterea buruienilor este la fel de importantă ca și cea a dăunătorilor, deoarece pagubele cauzate pot fi cuprinse între 10 și 20%, dar pot ajunge până la 60 – 80% din recoltă. Gama de buruieni și produse care le combat este foarte largă, însă vă prezentăm doar o parte.

Câteva produse pentru erbicidarea cerealelor păioase, aplicate postemergent

alt

Buruieni prezente în cultura de grâu

- Polygonum convolvulus – hrișcă urcătoare

- Cirsium arvense – palamidă

- Galium aparine – turiță

- Matricaria sp. – mușețel

- Galeopsis tetrahit – lungurică

- Papaver rhoeas – mac sălbatic

- Convolvulus arvensis – volbură

- Soncus arvensis – susai

- Sinapis Arvensis – muștar de câmp

- Centaurea Cyanus – albăstriță sau vinețele

- Raphanus raphanistrum – ridiche sălbatică

- Delphinium consolida – nemțișor de câmp

- Chenopodium album – spanac alb

- Agrostemma ginthago – neghină

- Anthemis sp. – romaniță

 REVISTA LUMEA SATULUI NR.6, 16-31 MARTIE 2013

Plantele, depoluatori naturali pentru locuinţele noastre

Pe cei mai mulţi dintre noi viaţa ne obligă să ne petrecem aproape 80% din timp în spaţii interioare, ajungând să respirăm zilnic circa 12 mc de aer care provine în întregime din aceste spaţii închise. Având în vedere că cele mai multe încăperi emană chiar ele, prin obiectele pe care le conţin, o cantitate mare de substanţe nocive, ar fi cel puţin interesant, dacă nu util, să aflăm care sunt modalităţile prin care putem transforma casa sau biroul într-un spaţiu mai curat.

În anii ’90 apare noţiunea de „clădiri bolnave“

Cercetarea privind calitatea aerului este o preocupare veche a oamenilor de ştiinţă. Studiile în acest sens au fost realizate în SUA, încă din anii ’70, când NASA era foarte preocupată de măsurarea parametrilor care indică calitatea aerului din interiorul rachetelor spaţiale. Bill Wolverton a fost primul care a măsurat influenţa plantelor asupra aerului în care se aflau şi capacitatea acestora de a absorbi diverşi compuşi chimici. Tot el a fost cel care a creat primul biofiltru conceput prin asocierea unei plante şi a unui vas cu carbon activ ce conţinea microorganisme. Autorul noului mecanism a realizat că întreaga plantă participă la procesul de purificare a aerului, atât frunzele şi rădăcinile, cât şi microorganismele ataşate pe rădăcinile sale. De asemenea, a observat că unele plante sunt mai eficiente decât altele la absorbţia unor substanţe poluante.

Mai târziu, în anii ’90, curăţarea aerului cu ajutorul plantelor devine tot mai răspândită, experimente în acest sens făcându-se în toată lumea. Se descoperă, printre altele, că plantele pot fi eficiente şi în tratarea sindromului clădirilor bolnave“, afecţiune care se manifestă pentru locuitorii acestora prin dureri de cap, tuse seacă, ameţeală, lipsă de concentrare etc.

De toate aceste simptome este răspunzătoare contaminarea cu diverşi poluanţi prezenţi în interiorul acestor clădiri: substanţe chimice, unde electro­magnetice sau proasta ventilaţie.

Cine strică aerul caselor noastre?

În primul rând, substanţele chimice şi compuşii organici volatili. De menţionat aici: formaldehida, benzenul, toluenul, xilenii, eterii de glicol, prezente în detergenţi, vopsele, lipiciuri, mochete, covoare, obiecte din plastic. Apoi, dacă beneficiaţi de încălzire înseamnă că aveţi aragaz ori sobe, iar acestea emană monoxid de carbon. Intoxicaţia cu acest gaz se manifestă prin greaţă, palpitaţii, înceţoşarea privirii şi poate fi mortală.

Ftalaţii care apar în compoziţia PVC-ului (policlorura de vinil) şi a altor plastice sunt consideraţi perturbatori endocrini şi periculoşi pentru rinichi, ficat şi alte organe. DEHP şi DINIP, doi dintre cei mai periculoşi ftalaţi, se găsesc în jucăriile de plastic şi sunt cu atât mai periculoşi cu cât se acumulează în ţesutul gras uman. Studiile oamenilor de ştiinţă au demonstrat că insecticidele, produsele contra ţânţarilor sau furnicilor, odorizantele, precum şi celelalte produse de întreţinere a lemnului sau locuinţei în general poluează atât de mult aerul încât, la un moment dat, prezintă risc de cancer şi pot afecta organele reproducătoare. De asemenea, mucegaiul poate elibera în aer spori şi microtoxine, ce pot duce la alergii respiratorii şi iritaţii ale mucoaselor sau chiar la afecţiuni mai grave precum infecţii pulmonare, pneumonii. Tot în categoria poluatori intră şi fibrele minerale prezente în compoziţia vatei izolante (de sticlă sau minerală). Particulele fine ale acestor fibre eliberate în aer sunt iritante pentru ochi şi piele, cancerigene şi pot provoca leziuni sau microleziuni ale plămânilor. Progresul tehnologic de care ne bucurăm nu aduce numai confort şi plăcere, pentru că aparatele electro­casnice emit câmpuri electro-magnetice de 50-60 Hz când funcţionează şi câmpuri electrice când sunt în stare de veghe (conectate la priză fără a funcţiona). În cazul acestora efectele asupra sănătăţii variază în funcţie de intensitate şi durata expunerii. Nu degeaba se spune că e bine ca în dormitor să nu existe aparatură electrică. Ele pot da senzaţii de oboseală, dureri de cap, afecţiuni cardio-vasculare sau neurologice şi sunt suspecte că ar cauza leucemie la copii.

Soluţii împotriva poluatorilor

Aflând toate aceste lucruri, am spune că suntem zilnic bombardaţi, agresaţi fără a fi în conflict cu nimeni, ci doar cu natura, cu legile fireşti şi naturale pe care noi le încălcăm sistematic, adăugând în viaţa noastră obiecte şi substanţe aparent inofensive, care ne otrăvesc lent, dar sigur. Chiar şi în această situaţie, pe care singuri o creăm, natura vine cu soluţii – simple şi ingenioase, care presupun doar prezenţa plantelor în viaţa noastră. Adoptarea acestora reprezintă aşadar nu doar un gest frumos faţă de natură, o achiziţie interesantă pentru designul locuinţei, ci în primul rând o modalitate practică de a ne feri de agresiunea factorilor nocivi. Amplasate strategic în casă sau birou, plantele devin armata noastră protectoare. Un exemplu de aplicare a „bioepurării“ sunt grădinile ecologice create în unele spitale din Japonia, care, pe lângă curăţarea aerului, au şi un efect psihologic benefic asupra bolnavilor. La fel de bine se pot crea adevărate ziduri vegetale ce au acelaşi scop. Pe lângă aceste lucruri, nu renunţaţi la obiceiurile sănătoase. Aerisiţi cât mai des încăperea dimineaţa sau seara, când aerul de afară este mai curat, păstraţi umiditatea la nivel optim şi utilizaţi produse de curăţenie cât mai puţin nocive.

Alegerea plantelor potrivite

Conform testelor efectuate de NASA, nu toate plantele au aceeaşi putere de filtrare a aerului şi nu toate absorb aceleaşi substanţe poluante. E necesară deci o cunoaştere a specializării fiecăreia.

De asemenea, fiecare încăpere a casei are unele substanţe poluante în cantitate mai mare decât altele, deci o împărţire a plantelor pe încăperi este foarte utilă.

Mai jos vă prezentăm o listă cu unele dintre plantele cele mai eficiente în absorbţia de compuşi organici volatili (COV) şi încăperile în care se potrivesc cel mai bine.

alt

Patricia Alexandra POP
REVISTA LUMEA SATULUI NR.6, 16-31 MARTIE 2013

Abonează-te la acest feed RSS