Lumea satului 750x100

update 23 Oct 2020

Colegiul Tehnologic Viaceslav Harnaj. Festivitatea de absolvire a primei generații de mecanici agricoli în sistem dual

Anul școlar 2019-2020 a însemnat un real motiv de bucurie printre toți cei angrenați în domeniul agricol. A fost de fapt validarea muncii mai multor oameni, iar acest lucru s-a observat la festivitatea de absolvire a primei generații de elevi care a studiat în cadrul proiectului susținut de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Mașini Agricole din România.

Toamna anului 2017 venea cu un proiect ambițios menit să creeze specialiști în utilaje și mașini agricole, iar ceea ce atunci părea doar o provocare, astăzi a devenit realitate. Dacă inițial se dorea înființarea unei astfel de clase, interesul crescut a condus la formarea a două clase. Entuziasmul a fost mare, pentru că elevii erau susținuți financiar de una dintre companiile membre APIMAR, și mai mult decât atât, aveau promisiunea de angajare după finalizarea celor 3 ani de studiu.

„Au absolvit 29 de elevi, însă eu îi îndemn să nu se oprească aici, să își continue studiile. Mai mult de jumătate dintre elevi sunt deja angajați în cadrul companiilor la care au făcut practică, ceea pentru noi este o mare mândrie, iar pentru investitori eu spun că a fost și o mare bucurie pentru că susținerea nu a fost în zadar. Susținerea nu este doar pentru un an, ci pentru trei ani de zile, se semnează un contract, nu vorbim de costuri mici“, a declarat Felicia Stroe, director Colegiul Tehnologic Viaceslav Harnaj.

Chiar dacă festivitatea de absolvire s-a desfășurat în cadru restrâns din cauza pandemiei de coronavirus, momentul a fost unul aparte. Emoțiile elevilor, ale cadrelor didactice precum și ale elevilor au fost mărturiile unei încercări cu multe provocări. Mulți dintre ei vor continua studiile pentru a obține diploma de bacalaureat și intenționează chiar să studieze și la o facultate de profil pentru a deveni cu adevărat specialiști.

„Este un proiect ambițios, un proiect la care membrii APIMAR se gândeau de mai mult timp, pentru că din discuțiile pe care le-am avut  a reieșit această lipsă de personal calificat în cadrul pieței de mașini și utilaje agricole, și atunci a fost luată decizia de a face ceva, de a nu mai aștepta nimic din partea nimănui. Am inițiat acest proiect, am avut și dificultăți, ne-am lovit de acea birocrație existentă probabil în toate domeniile în ceea ce privește relația cu statul. Am trecut peste toate, iar elevii au reușit să învețe tot ceea ce înseamnă partea de mecanică. Cei 29 de elevi care au absolvit sper să ajungă în câmpul muncii la companiile care au investit în ei, însă dacă vor fi elevi care nu vor dori acest lucru, pot merge să lucreze și în altă parte. Nu o considerăm o pierdere, așa cum poate ar spune multă lume, ci credem că un elev bine instruit pe o anumită marcă de utilaje, care va fi angajat de un fermier care deține utilaje de la respectiva companie devine pentru noi un avantaj. Acele utilaje vor fi bine întreținute, ceea ce înseamnă intervenții de service mai mici pentru echipa respectivului operator economic“, a punctat Mihai Ivașcu, reprezentantul APIMAR.


Am fost alături de elevi în prima zi de școală, la practică, dar și la momentul absolvirii și sperăm să ne reîntâlnim și cu alte ocazii, pe câmp, în ferme sau la evenimente de profil.


Larissa DINU (SOFRON)

REPORTAJUL VIDEO

Ministerul Agriculturii susține învățământul liceal agricol începând cu acest an școlar

Începând cu anul școlar 2019-2020, MADR împreună cu Ministerul Educației Naționale urmează să selecteze dintr-un număr de peste 150 de licee tehnologice care au clase de agricultură, licee tehnologice care au în prezent profil preponderent agricol. Măsura va fi luată ca urmare a apariției Legii nr. 57/2019. Reamintim că în conformitate cu prevederile Programului de Guvernare, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a elaborat proiectul de lege care reglementează activitatea liceelor agricole, în sensul stopării declinului acestora, asigurând corelarea programei școlare și a specializărilor cu noile realități din agricultură.

În vederea dezvoltării învățământului liceal agricol, MADR va asigura finanțarea unor investiții și a unor cheltuieli materiale, după cum urmează:

a) Construcții agricole și zootehnice, inclusiv modernizarea acestora;

b) Achiziționarea de combine, tractoare și echipamente de lucru specifice acestora, mijloace de transport, echipamente pentru irigații, motoare și alte tipuri de echipamente pentru dotarea laboratoarelor didactice și a atelierelor mecanice, animale vii și echipamente specifice activității în zootehnie și medicină veterinară, echipamente de procesare;

c) Înființarea de plantații pomicole, viticole, sere, solarii și răsadnițe;

d) Alte tipuri de construcții precum cantine, internate, săli de sport, inclusiv modernizarea acestora.

Liceele tehnologice cu profil preponderent agricol, care nu au în proprietate sau în administrare terenuri agricole, vor primi în folosință, cu sprijinul MADR, o suprafață de teren de minimum 10 ha pentru constituirea loturilor didactice.

Practica de specialitate a liceelor tehnologice cu profil preponderent agricol se va asigura cu sprijinul unităților subordonate MADR, în colaborare cu inspectoratele școlare județene, respectiv al municipiului București.

O altă măsură ce va fi luată în sprijinul învățământului agricol o reprezintă înființarea de noi specializări în domeniul agricol în funcție de nevoile identificate la nivel local sau zonal.

Prin realizarea acestor investiții, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale urmărește să creeze condițiile necesare pentru a atrage cât mai mulți elevi, în cadrul acestei forme de învățământ, de asigurare a forței de muncă tânără în agricultură, cu un nivel corespunzător de pregătire profesională, astfel încât să răspundem cerințelor actuale și de perspectivă ale sectorul agricol.

Liceul „Vasile Adamachi“, din Iași, de la școală pentru orfanii de război la colegiu agricol de industrie alimentară

De la statutul de Școală pentru orfanii de război cu rele apucături din momentul înființării sale în 1921 de către Principesa Olga Sturza, președinta Societății „Ocrotirea Orfanilor de Război“, la Liceul Agroindustrial în perioada comunistă și apoi la Colegiul Agricol și de Industrie Alimentară „Vasile Adamachi“ nu a fost decât un pas mare… Mare și foarte important pentru dezvoltarea școlii și a culturii sale organizaționale. Conducerea liceului ne spune că în acest moment motivele de a veni la un liceu agricol sunt multiple, însă primordial ar fi faptul că s-au schimbat mentalitățile tinerilor și ale familiilor lor privind accesul la meseriile din agricultură.

Colegiul de ieri și de astăzi

colegiuVA 6

„Ne mândrim cu tradiția școlii, cu făuritorii ei, cu absolvenții de prestigiu formați de-a lungul a aproape un secol, cu rezultatele care ne-au crescut prestigiul în comunitate și în rândul instituțiilor de învățământ ieșean. Ne mândrim cu elevii și profesorii noștri, cu tot personalul, dar și cu frumusețea locului în care se află școala de aproape un secol!“, ne spune prof. dr. Beatrice Carmen Zelinschi, directorul liceului.

colegiuVA 2

Pentru acest liceu, anul școlar 2018-2019 a început cu provocări mari și cu bune intenții. „Provocările sunt multiple și determinate de dorința noastră de a deveni cât mai buni! În primul rând ne concentrăm să avem rezultate bune și foarte bune la examenele naționale, bacalaureat și competențe profesionale. Totodată, ne dorim să avem elevi care să ne reprezinte cu brio la olimpiadele și concursurile școlare de profil în anul acesta școlar, dar visăm și la o bază materială pe care ar trebui să o aibă orice colegiu agricol în secolul al XXI-lea, respectiv echipamente și mașini agricole de ultimă generație pe care să le utilizăm în vederea realizării lucrărilor din ferma didactică și la care să aibă acces elevii pentru o pregătire temeinică și eficientă“, adaugă Lorica Axinte, directorul adjunct.

Fermier din… pasiune

colegiuVA IMG 20180712 102413

Pe dealul Copoului, rezultatele elevilor la examenele naționale de bacalaureat și competențe profesionale sunt mai bune decât în ultimii 2 ani. „Avem absolvenți care, din pasiune pentru specializarea absolvită – agricultura ecologică și pentru viitoarea meserie de fermier, continuă studiile la nivel universitar pentru a reveni în mediul rural de unde provin și a implementa prin afacerea proprie ceea ce au învățat. Am avut rezultate foarte bune și la olimpiadele de agricultură și industrie alimentară la nivel național și județean, acestea fiind rodul eforturilor elevilor și profesorilor coordonatori care i-au pregătit“, susține prof. dr. Beatrice Carmen Zelinschi.

Baza materială, învechită

Cu privire la baza tehnică și materială a liceului, prof. dr. Beatrice Carmen Zelinschi ne spune că echipamentele și mașinile agricole sunt învechite, dar cu toate acestea pregătirea elevilor se realizează conform planurilor de învățământ. „Aici ați atins un punct sensibil! Eforturile noastre de a îmbunătăți baza materială necesară pentru activitățile din ferma didactică, deși susținute prin veniturile proprii obținute pe parcurs, nu au fost suficiente pentru a avea echipamentele și mașinile agricole necesare dezvoltării unei agriculturi moderne. Există în dotarea școlii mașini agricole din anii 1975-1980, care încă funcționează, fiind permanent reparate și întreținute de către elevii noștri sub coordonarea maiștrilor instructori, cu care reușim să facem toate lucrările agricole importante și necesare pe parcursul anului. Pregătirea practică a elevilor se realizează conform planurilor de învățământ în ferma didactică a școlii, dar și la parteneri de practică și agenți economici, deschiderea acestora fiind în special pentru vizite de studiu în fermele reprezentative și mai puțin spre efectuarea stagiilor de practică efective.“

Șanse pentru elevi...

colegiuVA 7

Colegiul Agricol și de Industrie Alimentară „Vasile Adamachi“ a obținut titlul de Școală Europeană de două ori și oferă elevilor oportunitatea de a realiza stagiile de practică la diferiți agenți economici importanți din țară și străinătate, fiind implicați și în Proiectul ROSE, ne precizează Lorica Axinte, directorul adjunct.

„Școala noastră are o ofertă educațională atractivă și relevantă, cu specializări diverse: tehnician în agricultura ecologică, tehnician în industria alimentară, tehnician în activități economice, tehnician protecția mediului și organizator banqueting, iar la școala profesională calificările: mecanic auto și brutar-patiser, oferind astfel viitorilor săi elevi beneficii tangibile și reale. Dispunem de internat și cantină, avem multiple participări la proiecte europene, obținând titlul de Școală Europeană de două ori până acum, oferim elevilor oportunitatea de a realiza stagii de practică la agenți economici importanți, dar și în străinătate (în țări precum Spania, Portugalia și Cipru prin proiecte Erasmus+), realizăm prin Proiectul ROSE, implementat încă din 2017, activități remediale pentru creșterea procentului de promovare a bacalaureatului și de consiliere privind alegerea carierei, dar oferim și activități extracurriculare diverse și atractive, burse din partea școlii pentru performanțe în activitatea școlară și suntem deschiși spre nou și comunicare eficientă. Partenerii noștri, agenții economici, le oferă oportunitatea realizării practicii comasate în condiții foarte bune, iar activitățile din ferma didactică a școlii sunt realizate de către elevii noștri care practic își fac aici ucenicia pentru a susține și organiza propria fermă după finalizarea studiilor. Totodată, oferim posibilitatea elevilor de a realiza ore de conducere auto pentru obținerea permisului auto categoria B, cu cele două mașini, dar și a celui de tractorist de brazdă.“

Beatrice Alexandra MODIGA

Abonează-te la acest feed RSS