reclama youtube lumeasatuluitv
update 21 Aug 2019

Investițiile în infrastructura educațională rurală, deficitară

România avea, în 2017, potrivit Institutului Național de Statistică, 7.047 de unități de învățământ (preșcolar, gimnazial, liceal și universitar): 6.261 sunt proprietate de stat și 786 – proprietate privată. Dintre acestea, 44,5% (3.140) sunt situate în mediul rural. Numărul de unități nu coincide cu cel al clădirilor, dat fiind faptul că o școală cu personalitate juridică are în subordine mai multe structuri, de obicei din învățământul primar (cu clase I-VI). Ca atare, statul sau proprietarii particulari au în grijă mult mai multe spații. Statistica nu oferă date certe sub acest aspect, dar deține o altă evidență, cea a infrastructurii școlare. Așa aflăm că baza materială înseamnă 146.977 săli de clasă (58.478 în mediul rural), 26.526 de laboratoare școlare (5.451 în mediul rural), 4.845 săli de gimnastică (1.914 în mediul rural), 4.863 de ateliere școlare (558 în mediul rural), 5.494 de terenuri de sport (2.336 în mediul rural) și 51 de bazine de înot (3 în mediul rural).

De ce am înșirat aceste cifre? Ca să avem idee despre câți bani ar trebui primăriile sau alte entități ale statului (consilii județene, Guvernul, senatele universitate) să aloce pentru modernizarea, dotarea, întreținerea și funcționarea școlilor. Dacă în cazul orașelor bugetele sunt cât de cât îndestulătoare, în privința comunelor lucrurile stau un pic mai rău, primăriile neavând de cele mai multe ori fonduri pentru a aduce unitățile școlare la un standard decent pentru desfășurarea procesului educațional. Și aici credem noi că este marea provocare a României, să găsească soluții pentru ca școlile din satul românesc să arate ca-n Europa secolului XXI! Adică fără grupuri sanitare în fundul curții, cu imobile racordate la sistemul de apă/canalizare, cu sistem propriu de încălzire, cu clădiri renovate și sigure, cu săli de clase modernizate, mobilier și dotări tehnico-materiale la zi etc. Ei bine, ca să n-o mai lungim, în mediul rural avem multe exemple despre... „așa nu“. Și mai avem fel de fel de promisiuni, planuri, proiecte, programe. Despre programele de investiții în școli vom vorbi astăzi.

Fonduri naționale sau locale

Prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), Guvernul României s-a angajat să livreze bani pentru mii de proiecte, între care și unitățile de învățământ din mediul urban sau rural. Nu vă gândiți însă că un proiect face dintr-o școală o unitate model; sunt intervenții episodice fie la acoperiș sau sistemul de încălzire, fie pentru modernizarea, dotarea sau extinderea unor spații etc. În prima etapă a PNDL s-au încheiat contracte de finanțare pentru 834 de școli (din care, atenție, 540 nu au autorizație de funcționare!), în valoare cumulată de 1,117 miliarde de lei. Până la sfârșitul anului trecut s-au finalizat 384 de proiecte (46,04% din total program) pentru care statul a plătit 350 mil. lei (31,34% din suma estimată). Prin PNDL II au fost depuse proiecte de finanțare pentru 2.198 de unități de învățământ (795 fără autorizație de funcționare), în valoare totală de 3,5 miliarde de lei. Până la 31 decembrie 2018 fusese decontată, în contul lucrărilor executate, suma de 188,61 mil. lei (5,3% din total). Acestor proiecte, despre care ne place să credem că vor fi duse la bun sfârșit în integralitate (să nu avem doar cifre aruncate care să dea bine politic), li se adaugă cele finanțate de la bugetele locale sau bugetele județene. Despre acestea însă nu avem o bază de date; presupunem că sunt de ordinul sutelor, dar tot pentru intervenții punctuale sau întreținere curentă (igienizări).

Fonduri europene

Autoritățile locale au la dispoziție și câteva instrumente financiare pentru a accesa bani europeni pentru infrastructura de educație. Prin Programul Național de Dezvoltare Regională, Submăsura 7.2 – „Investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică – infrastructura educațională și socială“, au fost depuse 444 de proiecte, în sumă de 168, 74 mil. euro. Contracte de finanțare au fost semnate pentru 314 proiecte (70,72%), dar unul singur din toată țara era finalizat la data de 10 ianuarie 2019! Tot în această perioadă sunt în execuție/finalizare alte 104 proiecte transferate prin procedura de tranziție din exercițiul financiar 2007-2013, valoare totală a lucrărilor ridicându-se la 6,1 mil. euro. Prin Programul Operațional Regional, la nivel național au fost depuse, în cadrul Axei prioritare 10 – „Îmbunătățirea infrastructurii educaționale“, proiecte în valoare totală de 5,45 miliarde de lei. Foarte puține dintre contracte au fost semnate până la sfârșitul anului trecut, ceea ce înseamnă că pregătirea documentației și evaluarea sunt proceduri tare migăloase. Avem și o situație la nivelul regiunilor:

– Nord-Vest (1.034 unități de învățământ cu 22.777 săli de clasă): 98 de proiecte depuse și aflate în selecție, cu o valoare nerambursabilă de 855 mil. lei;

– Centru (910 unități de învățământ cu 19.880 săli de clasă): 127 de proiecte depuse și în selecție + 1 contract de finanțare semnat, în valoare cumulată de 739 mil. lei (sumă nerambursabilă);

– Nord-Est (1.100 unități de învățământ cu 26.408 săli de clase): 152 de proiecte depuse, 9 contracte semnate, cu finanțare nerambursabilă de 890,63 mil. lei;

– Sud-Est (867 de unități cu 15.801 săli de clasă): 53 de proiecte depuse, 1 contract semnat, cu o sumă nerambursabilă disponibilă de 495,31 mil. lei;

– Sud Muntenia (1.020 unități de învățământ, cu 18.873 săli de clasă): 90 de proiecte depuse, cu o sumă nerambursabilă de 703 mil. lei;

– București-Ilfov (763 de unități de învățământ cu 14.342 săli de clasă): 72 proiecte depuse,  8 respinse, 1 contract de finanțare semnat, sumă eligibilă la dispoziție – 793,7 mil. lei;

– Sud-Vest Oltenia (731 de unități școlare cu 14.301 săli de clasă): 76 de proiecte în evaluare cu o sumă eligibilă de 444,63 mil. lei;

– Regiunea Vest (622 de unități de învățământ cu 14.595 săli de clasă): sumă alocată – 437 mil. lei, 59 de proiecte depuse, 5 respinse, 6 contractate, valoare solicitată – 527,5 mil. lei.

În loc de concluzii

Dacă în cazul PNDL este vorba despre fonduri naționale, deci n-ar exista musai o limită de timp dincolo de care se taie finanțarea, altfel stau lucrurile în privința fondurilor europene. Exercițiul bugetar european se încheie în 2020 și, indiferent câte derogări s-ar oferi, tot există o vreme când banii se pierd. Și trebuie să admitem că lucrurile se mișcă la noi cam greu și e posibil să întâmpinăm greutăți în sensul în care s-ar putea să primim sancțiuni pentru necheltuirea banilor în termenul agreat.

Maria BOGDAN

România educată

„O naţiune care nu contează în lumea ştiinţei devine o naţiune dependentă intelectual şi cultural. Ştiinţa nu este un rezervor de cunoştinţe oarecare din care extragem când şi cât avem nevoie. A nu produce ştiinţă înseamnă să ne condamnăm la lipsa accesului direct la progres şi cunoştinţe, limitarea contribuţiei la patrimoniul ştiinţific“, spunea Bertrand Hevieu, președintele INRA din Franța în Aula ASAS.

Educația și cercetarea nu sunt un lux, ci o necesitate

Vom avea vreodată educație obligatorie de 12 ani? Cine, când, cum, cu ce efecte?

Dreptul la educația obligatorie este cea mai înaltă formă de îngrijire și de respect pe care statul o poate da cetățenilor săi, consacrat prin art. 32 din Constituție și Declarația Universală a Drepturilor Omului.

În România școala nu a fost și nu este, cu excepția unor mici oaze, o bucurie, ci o pedeapsă cu care ne amenințăm copiii, iar învățarea a devenit o corvoadă. Atitudinea societății românești față de școală este una rece, cu excepția perioadei de susținere a examenelor de evaluare și bacalaureat. Mulți compatrioți își petrec anii de școală obligatorie fie încercând să memoreze mecanic niște lecții predate de dascăli fără chemare, fie căutând scurtături, căi de a păcăli sistemul sau un prost de la care să copieze, cum remarca Florin Negruțiu în republica.ro

Suntem cei mai needucați europeni

Potrivit statisticilor europene, suntem cel mai slab educat popor din Uniunea Europeană, cu un procent de 15% (9,9% în 2007) al persoanelor – între 15 și 64 de ani – cu grad ridicat de educație față de media UE-28 de 26,7% și 30,4% în Franța. Nivelul mediu de educație (absolvenți de școli profesionale, licee și școli postliceale) este de 55,6%, față de 46,4% media UE și 43,6% în Franța, iar nivelul scăzut (absolvenți de școală primară, gimnazială sau niciuna) este de 29,4%, față de 26,9% media UE și 26% în Franța, cu o rată a analfabetismului funcțional de 42% și cu o rată a abandonului școlar ridicat, de peste 11%. Să fii analfabet funcțional înseamnă să cunoști semnele, să poți citi, dar să nu înțelegi ce citești, să nu fii în stare să faci conexiuni logice, să nu reușești să ajungi la miezul unei idei“, cum remarca acad. Solomon Marcus.

Discuția despre educație în România se termină brusc după încheierea evaluărilor naționale, după bac sau după terminarea facultății. Ruptura se produce în momentul absolvirii. Ideea urmăririi evoluției absolvenților după terminarea școlii nu există. Statul consideră că și-a făcut datoria și-și iese din rolul de educator imediat după ce a scăpat de încă o promoție: ce se întâmplă în următorii 50-60 de ani cu cetățenii lui nu-l mai interesează. Acest dezinteres reprezintă cauza principală a înapoierii, a mediocrității și a ratării societății românești în ansamblu. Conform analizei economice.ro, procentul persoanelor – între 15 și 64 de ani – cu grad ridicat de educație a fost de 15% (9,9% în 2007), față de media UE de 28-26,7% și 30,4% în Franța. Nivelul mediu de educație (absolvenți de școli profesionale, licee și școli postliceale) este de 55,6%, față de 46,4% media UE și 43,6% în Franța, iar nivelul scăzut (absolvenți de școală primară, gimnazială sau niciuna) este de 29,4%, față de 26,9% media UE și 26% în Franța. Rata șomajului în rândul tinerilor cu vârsta de 20-24 de ani a ajuns la 24,1%.

Motivul? Reformele bulversante

Reformele introduse de la începutul anilor ’90 au bulversat întregul învățământ românesc, ca acum să se facă eforturi pentru revenirea la structura dinainte de ’89: reconsiderarea rolului grădiniței și începerea educației de la 6 ani până la 14 ani, 8 clase și continuată cu școli profesionale și/sau liceul între 14 și 18/19 ani, clasele IX-XI/XII, după care urmează studiile superioare între 18-22 de ani și masterat 21-25 de ani, după caz.

Învățământul superior a fost organizat pe trei cicluri, respectiv studii universitare de licență, studii universitare de masterat și studii universitare de doctorat pe baza sistemului de la Bologna. Școala doctorală și-a pierdut din esență. Teza de doctorat, în loc să prezinte rezultatul unor cercetări științifice complexe, în urma cărora sunt elaborate idei și propuneri originale în domeniul științific, a devenit punctul final al studiilor universitare, fiind considerată o formă de perfecționare profesională. Atunci de unde idei și descoperiri noi, contribuții proprii la valorile universale dacă doctorantul nu are experiență practică? Atunci de ce ne mirăm că tezele sunt plagiate?

S-a ajuns la un nou limbaj de lemn, neologistic, întrebuinţat de comentatori pe la posturi de radio şi de televiziune, cărora li se adaugă politicieni inepţi, iar cuvintele româneşti sunt înlocuite de persoane care stau prost cu vocabularul şi cu gramatica limbii române. Nu ne mai concentrăm, pentru că ne focusăm. Nu mai aşteptăm un răspuns, ci un feedback. Nu mai consimţim, ci achiesăm. Nu mai luăm în considerare, fiindcă anvizajăm. Nu mai realizăm, ci implementăm, iar cazurile sunt speţe. Nu ne mai ducem într-un loc, ci într-o locaţie. Nu mai avem frizeri şi croitorese, avem hair-stilişti şi creatoare de fashion, iar cizmarii sunt designeri. Secretarele nu-şi mai spun decât manager assistant, iar serviciul de întreţinere a devenit mentenanţă.

Am avut așteptări și chiar am sugerat Guvernului Cioloș să aloce procentul de 6% pentru finanțarea învățământului și 1% cercetării din PIB, prin bugetul pe anul 2016 conform legii, în acord cu Strategia Europa Orizont 2020, pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii, cu un program și buget de cercetare și inovare al UE pe perioada 2014 – 2020 de peste 70 mil. de euro și proiectul național al Președintelui României „România educată“ care reprezintă începutul reașezării societății pe valori, dezvoltarea unei culturi a succesului bazate pe performanță, muncă, talent, onestitate și integritate. La acest proces trebuie să contribuie toți cei interesaţi – elevii, studenţii, profesorii, părinţii, cercetătorii, dar și organizațiile reprezentative ale acestora, sindicatele, patronatele, asociaţiile profesionale, organizațiile neguvernamentale, reprezentanții mediului privat, instituțiile de educație sau de cercetare, instituţiile publice centrale şi judeţene cu atribuții în domeniu, dar și publicul larg.

Trebuie să devenim cetățeni educați care își înțeleg rolul în istorie, într-o societate globalizată.

Mircea M. TOMA

Revista Lumea Satului nr. 17, 1-15 septembrie 2016 – pag. 44-45

Exportul de „creiere“ româneşti a crescut cu 381%

De la medici, IT-işti la asistente medicale şi muncitori în construcţii şi agricultură, vestiţii căpşunari ne-am obişnuit să vedem cum, anual, zeci de mii de români iau calea străinătăţii. Mai nou, tot mai mulţi copii şi adolescenţi îşi caută destinul în Occident. Potrivit unei analize realizate de experţii de la KeysFin, piaţa serviciilor de educaţie în străinătate a crescut cu o rată de-a dreptul fulminantă, de 381% în ultimii cinci ani.

Pe noi şcoala nu ne-a pregătit pentru trecerea de la comunism la capitalismul sălbatic, pentru traiul pe credit, şi mai ales, pentru criză. Ne-am adaptat din mers, am improvizat, am învăţat mai mult la „şcoala vieţii“ decât pe băncile şcolii cum să ne descurcăm într-un prezent instabil şi cu perspectiva unui viitor imprevizibil.

Pentru copiii noştri, situaţia este cu totul alta. Dincolo de faptul că s-au născut într-o altă lume, departe de privaţiunile regimului ceauşist, au învăţat din experienţa noastră şi au primit şansa de a-şi exploata şi dezvolta abilităţile în şcolile din Occident. Datele statistice din piaţa serviciilor de educaţie în străinătate arată că, pe ansamblu, sunt câteva mii de copii şi adolescenţi care, în ultimii ani, au ales să înveţe sau să meargă în vacanţe de studiu în şcolile din Uniunea Europeană.

Dovadă că cele mai importante 16 firme care activează în domeniu (unul vast, de la taberele şi vacanţele şcolare la pachete de studii liceale şi universitare) au reuşit să îşi extindă afacerile de la 3,6 milioane de lei în 2010 la 17,2 milioane de lei în 2014. În total, luând în calcul cifra de afaceri comună a acestor companii, putem trage concluzia că părinţii au cheltuit peste 51,8 milioane de lei pentru a le asigura copiilor lor şansa de a experimenta educaţia occidentală.

„Evoluţia fulminantă a pieţei, care a marcat o creştere de 381% în ultimii cinci ani, demonstrează că românii au devenit tot mai interesaţi să îşi trimită copiii la studii în Occident, încercând să le dea un imbold spre o viaţă mai bună“, afirmă analiştii KeysFin.

„Asistăm la un adevărat export de creiere, susţinut în primul rând de părinţi, dar şi de instituţiile de învăţământ occidentale prin intermediul burselor pentru cei merituoşi. Este un rezultat direct al lipsei de performanţă a sistemului educaţional românesc, dar şi al integrării europene, al globalizării“, spun experţii care susţin că fenomenul se va amplifica în viitor.

„Datele statistice demonstrează că firmele din domeniu şi clienţii acestora au înţeles potenţialul unor asemenea servicii, de la taberele educaţionale în limbi străine la programele de studiu liceal şi universitar, iar viitorul ar putea aduce creşteri de două cifre a pieţei“, mai susţin aceştia.

IntegralEDU, Mirunette International Education SRL, Seytour SRL şi Educaţia SRL sunt printre companiile cele mai reprezentative, având în vedere cifrele de afaceri din 2014.

Toate aceste firme au marcat creşteri spectacu­loase în ultimii ani, de peste 150-200%, pe fondul dezvoltării serviciilor şi interesului tot mai mare al românilor pentru educaţia şi pregătirea cu iz occidental.

„Estimările legate de dimensiunile şi dinamica pieţei sunt relative, în condiţiile în care activităţile specifice variază de la activităţile şcolare la componenta turistică. Interesant este că, dincolo de aceşti bani, există o altă parte importantă reprezentată de sumele pe care părinţii le plătesc pentru plata studiilor şi care nu sunt evidenţiate în contabilitatea firmelor româneşti. Vorbim de sume de câteva milioane de euro anual, care trec direct din conturile părinţilor în cele ale instituţiilor de învăţământ“, afirmă experţii KeysFin.

O simplă estimare arată că, la un volum de 1.500 de copii trimişi anual de părinţi la studii în Occident, sumele încasate de acestea variază între 15 şi 30 milioane de euro/anual.

TABERELE ŞCOLARE, PRIMUL PAS

Cine sunt clienţii? Părinţi cu dare de mână, angajaţi în firme multinaţionale sau care deţin business-uri profitabile, în general români cu venituri peste medie. Potrivit experţilor, atunci când aleg să îşi canalizeze copiii spre o educaţie în Occident, primul pas îl reprezintă tabăra şcolară, o activitate menită să-i ofere copilului „gustul“ educaţiei la alt nivel. Sunt zeci de oferte în această perioadă, de la tabere în SUA, Marea Britanie, Franţa, Elveţia, Germania, Italia etc. „Tabăra îi oferă copilului experienţa studiului într-o şcoală din străinătate pe durata a 2, 3 sau 4 săptămâni, îi oferă cunoaştere în ceea ce priveşte programele de studiu oferite de liceele din străinătate, îi trezeşte curiozitatea şi entuziasmul“, afirmă Teodora Răducanu, Secondary Education Coordinator la IntegralEdu, unul dintre principalii jucători din piaţă. Elevii au şansa de a-şi îmbunătăţi nivelul lingvistic, de a studia anumite materii conform curriculei ţării respective şi de a înţelege domeniul spre care părinţii vor să-l canalizeze: business, medicină, politică, arhitectură etc. Sunt tabere în care elevii pot obţine inclusiv certificări CAMBRIDGE ESOL EXAMS, BEC, IELTS, TOEFL, TOEIC, care să-i ajute pe viitor.

Adrian Negrescu

Abonează-te la acest feed RSS