cemrom iulie 2018

Stațiunea de cercetare pomicolă din Băneasa, un loc încărcat de istorie

Puțini știu că pe bulevardul Ion Ionescu de la Brad din sectorul 1 al capitalei se află una dintre cele mai impozante și spectaculoase case ale Bucureștiului. Este vorba despre fosta reşedinţă a Mareşalului Ion Antonescu şi sediul Consiliului de Miniştri din timpul războiului. Construcția a fost ridicată sub viziunea filozofului Nae Ionescu și construită de arhitectul C.M. Cantacuzino în anul 1938.

În prezent, clădirea istorică găzduiește sediul Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa. Casa face parte din patrimoniul architectural al României, iar personalitatea sa se integrează armonios cu specificul Staţiunii. Instituția s-a ocupat de renovarea parțială și întreținerea clădirii și a încercat să o aducă la strălucirea de altădată, fiind în simbioză totală cu trecutul istoric al acestui monument.

„Edificiul a adăpostit oameni de mare valoare pentru cultura şi viaţa românească precum Nae Ionescu, cunoscut istoric si filosof român, Mareşalul Ion Antonescu şi istoricul Mircea Vulcănescu. Acestea sunt numai câteva nume care susţin valoarea şi suportul istoric al clădirii. Construcția ei a durat doi ani. Proiectul  a fost realizat de arhitectul M. Cantacuzino la rugămintea doctorului Malaxa pentru Nae Ionescu, tocmai pentru a deschide o școală de agricultură. Ulterior a început războiul, iar mareșalul Antonescu și-a stabilit, aici, reședința de vară și sediul consiliului de miniștri. Această zonă e încărcată de istorie, păcat că nu reușim să o promovăm așa cum trebuie și cum ar fi trebuit. Până la urmă face parte din trecutul României. În curând, vom începe un program amplu de reabilitare, e clar că trebuie să venim cu investiții în această clădire, să o reparăm și să o aducem la adevărata ei valoare. De asemenea, dorim să o deschidem publicului“, explică Viorel Oltenacu, dir. Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa.

Un teren dorit de mulți

Din cele peste 60 de hectare, Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Pomicolă Băneasa mai gestionează doar 31 de hectare din teren. Retrocedările prin compensare au diminuat constant suprafața de teren pe care sunt plantați pomii fructiferi.

„Ne-am confruntat cu anumiți «doritori» care au făcut tot ce s-a putut ca noi să devenim o țintă. Într-adevăr, noi eram o țintă foarte vulnerabilă. Am rezistat și am apărat patrimoniul, deoarece aparține statului și trebuie protejat. Înainte stațiunea beneficia de o suprafață de 61 de hectare, acum mai avem doar 31. Nu este mult, dar nici puțin. Ușor, ușor, stațiunea va reface patrimoniul“, spune Viorel Oltenacu, dir. Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa.

1000 de fenotipuri de piersic şi nectarin

Instituția conservă, în colecţiile naţionale, tezaurul genetic pentru speciile cais, piersic şi nectarin, cantonate în zona de sud a României, tezaur concretizat în peste 655 fenotipuri de cais şi 950 fenotipuri de piersic şi nectarin.

Staţiunea  împlinește în anul 2019 frumoasa vârstă de 42. În toţi acest timp, cercetătorii staţiunii, inginerii, tehnicienii și muncitorii şi-au adus contribuţia prin crearea de soiuri noi de cais, nectarin, prun, vişin, dar și tehnologii pentru cultivarea pomilor în sistem intensiv şi gospodăresc, a căpşunilor şi arbuştilor fructiferi şi ornamentali, precum şi pentru producerea de material săditor pomicol şi ornamental. Și asta nu e tot...

„Agricultura are un trend al ei, în ultimul timp s-a tot modernizat. Este clar că trebuie să reîncepem această activitate de cercetare și dezvoltare. În momentul de față nu mai putem discuta despre plantațiile clasice cu distanțe mari de plantare, acum vorbim de plantații în sisteme super intensive cu distanțe mici de plantare. Acestea sunt dotate cu sisteme de susținere, de protecție. Trebuie să reîncepem să venim cu toate aceste noutăți pe specii și să obținem informații concludente pe care să le prezentăm și  promovăm celor care sunt interesați“, conchide Viorel Oltenacu, dir. Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa.

Ruxandra HĂBEANU

Din 26 de stațiuni pomicole, mai avem 9... aflate la limita supraviețuirii

În 1989 România avea 26 de stațiuni de cercetare pomicolă cu tot atâtea pepiniere și mii de hectare pe care se înmulțeau pomii altoiți și se făcea producție. Din păcate, locul acestor stațiuni a fost luat de platforme comerciale și cartiere rezidențiale. 17 stațiuni s-au închis, iar România a pierdut colecții întregi de soiuri și genotipuri și câmpurile de hibrizi care reprezentau munca de zeci de ani a cercetătorilor români. Este o pierdere care, din păcate, nu se poate recupera. Un hibrid pierdut este pierdut pentru totdeauna.

În România cercetarea și ameliorarea piersicului au început cu peste 100 de ani în urmă și în decursul anilor s-au făcut pași mici, dar siguri. Au apărut o serie de soiuri create în principalele centre, unde clima și solul au permis o evoluție favorabilă a solului, respectiv în stațiunile de la Băneasa, Constanța și Oradea. S-au dezvoltat laboratoarele de ameliorare genetică și au fost realizate sute de combinații hibride între cei mai buni genitori. Au fost omologate aproximativ 100 de soiuri, iar 60-65 dintre ele încă se regăsesc în plantațiile comerciale. Din nefericire, după 1989 majoritatea plantațiilor existente (mii de hectare de piersic) erau îmbătrânite și o lungă perioadă de timp au fost lăsate în paragină, terenurile s-au redistribuit și abia în ultimii ani a început revigorarea piersicului prin posibilitatea accesării fondurilor europene. Ultimele creații încep acum să își găsească locul în plantațiile prezentului și ale viitorului.

Un „tezaur“ genetic distrus

În România nu a existat un sprijin pentru cercetarea piersicului, spune Melania Dumitru, dar în peri­oada 1970-1980 s-au înființat colecțiile naționale de piersic și cais de la Constanța, Băneasa și apoi Oradea. „Înființarea lor a fost un lucru extraordinar pentru că s-a acumulat în centrele respective o cantitate extraordinar de mare de soiuri create pe toată planeta. Numai colecția de la Constanța avea în anul 2000 aproximativ 853 de soiuri. Colecțiile au fost reîntinerite, dar, ca urmare a dezmembrării terenurilor, s-a pierdut material enorm, iar un soi pierdut dintr-o colecție nu mai poate fi recuperat. Apoi existau câmpurile de hibrizi cu peste 2.500 de exemplare numai din soiurile dwarf și semidwarf. Existau peste 6.000 de hibrizi clasici de piersici pavi și nectarine. Acum mai există o singură colecție de piersic, cais și migdal, la Constanța, în care sunt păstrate cca 560 de soiuri. Este totuși o biodiversitate din care poți obține rezultate. România a beneficiat de aceste colecții extraordinare, care erau un «tezaur» genetic național. Ar fi trebuit să existe mai multă grijă și cercetarea piersicului să fi fost sprijinită. Până acum nu a existat acest sprijin. Sper că poate ce a mai rămas va fi prezervat și conservat corespunzător. Am avut dintotdeauna soiuri locale cu rezistență la principalele boli și dăunători, la temperaturile și tipurile de sol de aici. De aceea cultura piersicului ar trebui reconsiderată.“ Speranța revigorării culturii de piersic în România stă în programele noi pentru dezvoltarea pomicolă și în înțelegerea faptului că soiurile românești sunt foarte valoroase și că merită să le înmulțim. Și, după cum spunea Florin Stănică, prorectorul USAMV București, „poate ar trebui să ne gândim și noi, ca și alte țări, să facem programe private de ameliorare. La ora aceasta 90% din lume este controlată de pepiniere sau firme private. Soluții trebuie găsite pentru că avem încă un patrimoniu interesant pe care trebuie să îl dezvoltăm. Numărul pepinierelor care produc acum pomi certificați este foarte mic, iar în România avem vreo 100 de pepiniere, multe fiind mici, private, şi nu produc material săditor certificat. Dezastrul agriculturii din prima parte a anilor 1990 se resimte în continuare.“

Creațiile anului 2012

Dintre soiurile clasice obținute la București-Băneasa, pe lângă cele vechi – Congres, Triumf, Victoria – sunt și unele noi – Amalia, Alexia sau Antonia. La Constanța au fost obținute soiuri de piersici și nectarine apreciate acum în întreaga Europă și în China, patria de origine a piersicului. Este vorba despre gama soiurilor de piersic plate – Florin, fruct cu pulpă galben-portocalie, Filip și Monica, fructe cu pulpă albă. Ambele soiuri au aromă, parfum și sunt delicioase. Alte soiuri valoroase obținute la stațiunea din Constanța sunt soiul clasic de piersic Raluca și cel de nectarin clasic, Costin. Poate că sunt soiuri mai puțin cunoscute în țară decât în străinătate, dar acestea sunt condițiile de la noi. Ultimele trei soiuri noi au fost obținute în 2012 și au fost brevetate în 2014. Minodora și Mimi sunt soiuri care oferă piersici mari, sferocoidale, cu pulpă portocalie, iar Iustin este un soi ale cărui fructe au formă plată, iar pulpa este albă. Este vorba despre soiuri denumite pavi, care includ piersici speciale pentru industrializare – feliuțele de pulpă nu se dezintegrează la fierbere, rămân intacte, au un conținut foarte ridicat în zahăr și substanțe pectice, iar prin procesare aroma lor se intensifică. Astfel se obțin dulceață și compot de calitate superioară, care „bat“ chiar compotul de ananas. Dna Melania spune că amelioratorii s-au străduit în decursul zecilor de ani să obțină soiuri extratimpurii, timpurii, de mijloc, târzii și foarte tardive astfel încât să poată fi asigurat un consum permanent de fructe proaspete. Un alt obiectiv este crearea unor soiuri care să răspundă tuturor gusturilor. Tendința modernă este aceea de revenire la soiurile ancestrale, care aveau pulpă roșie, sanguină.

Laura ZMARANDA

Revista Lumea Satului nr. 15, 1-15 august 2017 – pag. 18-19

Abonează-te la acest feed RSS