cemrom iulie 2018

Rezultatele ultimilor ani de cercetare la Stațiunea Dancu - Iași

În cercetarea științifică din România există doi poli. Cel al lipsei totale de investiții și implicit al absenței oricăror rezultate în domeniu și cel al cercetării care a a rezistat presiunilor impuse de lipsa resurselor. Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Dancu Iași face parte din categoria unităților care s-au salvat de la dispariție. Și, mai mult decât atât, completează portofoliul cercetării românești cu rezultate importante în sectorul de creștere a bovinelor. Ce arată retrospectiva activității de cercetare la stațiunea de la Iași aflăm dintr-un material pus la dispoziția noastră de directorul unității, Steofil Creangă.

Reproducţie şi biotehnologii

Prin activitatea de cercetare desfăşurată în cadrul laboratorului de reproducţie şi biotehnologii de reproducţie s-a urmărit optimizarea proceselor de reproducție, creşterea ratei de concepție, scurtarea intervalului fătare-concepție şi a intervalului între fătări, precum şi creşterea vieţii reproductive şi productive a vacilor.

  • creşterea ratei de concepție la vacile cu monte repetate prin utilizarea diferitelor scheme de tratament, cu 10-20%;
  • optimizarea proceselor de reproducţie la vaci prin diferite metode aplicate în perioada de gestaţie avansată şi puerperium: scăderea ponderii infecţiilor genitale cu 5-10%, reducerea intervalelor fătare –concepție cu 20-40 zile, comparativ cu lotul martor;
  • creşterea imunităţii nespecifice la vaci post­partum prin utilizarea unor imunomodulatori în peri­oada puerperală, de tipul Polidin, Imunostimulent „SRL parvum“, cu efecte de reducere a incidenţei afecţiunilor genitale inflamatorii, stimularea funcţiei sexuale şi creşterea ratei de concepţie cu 10-15%;
  • testarea în condiţii de fermă a biotehnologiei transferului de embrioni la vaci de rasa Bălțată cu Negru Românească şi Sura de stepă; stabilirea protocolului de superovulaţie şi sincronizarea estrului la donatoare şi receptoare de embrioni;
  • îmbunătăţirea arsenalului terapeutic de combatere a infecundităţii la vaci prin diferite scheme de tratamente hormonale. La vacile din loturile experimentale diagnosticate cu diverse tulburări ovariene (corp luteal persistent, chişti ovarieni, hipotrofie ovariană) ratele de gestaţie au fost între 50-70%, iar intervalele medii între tratament şi IA fecundă au variat între 53-82 zile;
  • creşterea fecundităţii cu 20-30% la vacile cu estru normal şi indus prin administrarea de gonadoreline, tip Receptal, în perioada de însămânţare.

Nutriţie şi tehnologii de creştere a taurinelor

În cadrul laboratorului de nutriţie şi tehnologii de creştere a taurinelor s-a desfăşurat o activitate de cercetare în direcţia creşterii calităţii furajelor şi optimizării raţiilor de furajare a animalelor pe categorii de vârstă, stări fiziologice, sezon şi nivele productiv, precum şi îmbunătăţirea tehnologiilor de creştere şi exploatare pentru vacile de lapte înalt productive. Principalele rezultate s-au materializat în următoarele:

  • elaborarea unei tehnologii de creştere a tineretului taurin în vârstă de 0-3 luni în cuşti individuale în afara adăpostului şi a tineretului taurin 3-6 luni în boxe colective cu sistem de ventilaţie îmbunătăţit. Impactul economic a fost reducerea morbidităţii şi mortalităţii la viţeii cu 20-25%, creşterea sporului mediu zilnic la 600-700 g/zi, ceea ce a permis realizarea unei greutăţi corporale medii de 150 kg la 6 luni, iar la tineretul mascul îngrăşat realizarea unui spor mediu de 1.200-1.300 g/zi;
  • îmbunătăţirea indicilor de creştere şi dezvoltare la viţei în perioada de înţărcare prin utilizarea unor arome furajere, cu influenţe pozitive asupra palatabilităţii furajelor, crescând ingestia de furaje, nutrienţi specifici;
  • optimizarea parametrilor de reproducţie şi producţie la primipare printr-o tehnologie de hrănire îmbunătăţită, cu o raţie de bază alcătuită din nutreţuri de volum de bună calitate (fân, nutreţ murat) administrate la discreţie şi cantităţi minime de concentrate (porumb uruit – 80%, orz – 10%, şrot de floarea-soarelui – 10%), câte 1,5-2 kg/cap, care a permis realizarea unor sporuri medii de 750-900 g/zi, o greutate medie la prima montă de 400-440 kg, vârsta medie la prima fătare 26-28 luni; producţia de lapte la 100 zile de peste 1.900 kg/cap; producţia de lapte la lactaţia I-a de peste 5.000 kg/cap, cu o cantitate de grăsime de peste 190 kg/cap, fecunditatea la prima IA între 45-65%, cu un indice de însămânţare de 1,45;
  • creşterea performanţelor de producţie la îngrăşarea tăuraşilor de carne: spor mediu zilnic între 980-1.300 g/cap, cu un consum mediu zilnic de substanţă uscată de 7,7 kg/zi; randament la sacrificare 50-52%; creşterea calităţii carcasei prin utilizarea unor raţii zilnice cu următoarea structură: nutreţ murat de porumb la discreţie, fân de lucernă 2-3 kg/cap, orz măcinat 1,1 kg/cap (75%), şrot de floarea-soarelui (25%) şi substanţă uscată la furajele utilizate între 32-35%;
  • reducerea perioadei de îngrăşare a tineretului taurin cu 35-40 zile/cap, sporuri medii de până la 1.086 g/cap, un consum specific de 7,72 kg SU/kg, randament la sacrificare peste 50%, carcase de calitate superioară prin adausul în raţia furajeră tradiţională de soia boabe netratată termic în cantitate de 0,25-0,5 kg/cap, comparativ cu lotul martor;
  • optimizarea indicilor de creştere şi dezvoltare, reducerea totală a mortalităţii şi scăderea cu 23% a morbidităţii determinate de afecţiuni respiratorii, sporuri de creştere mai mari cu 15% la tineretul taurin de prăsilă prin optimizarea parametrilor de microclimat din adăpost.

Laura ZMARANDA

Un soi inedit cu multe avantaje - pepenele cu aromă de coniac

O nouă cultură agricolă se pregătește să ia cu asalt exploatațiile din România. Este vorba de pepenele cu aromă de coniac. Acest soi a fost aclimatizat după 20 de ani de cercetări și are mai multe proveniențe. Materialul genetic a fost colectat din diverse zone de origine și selectat în cadrul procesului de ameliorare. Costel Vînătoru, cercetător la ISCDL Buzău, dezvăluie pentru revista Lumea Satului care sunt avantajele înființării unei asemenea culturi și ce tehnologie putem aplica pentru a obține rezultate optime.

Pe lângă aroma sa deosebită și gustul unic pe care îl conferă, acest soi de pepene se remarcă și printr-un conținut bogat de glucide, proteine și vitamine. Fructul este folosit în medicina umană ca diuretic și regenerator de țesuturi. De asemenea, pepenele cu aromă de coniac este recomandat în anemii, reumatism și tuberculoză pulmonară.

„Cultura pepenelui cu aromă de coniac vine ca o noutate pe piața din România, fructul fiind mult mai mic decât pepenele galben obișnuit. Dacă până acum tăiam pepenele cu fruct mare și nu-l consumam pe tot, iată că acest fruct de dimensiuni mult mai mici se poate consuma la o singură masă. Pepenele galben se cultivă pentru fructele sale care se consumă la maturitatea fiziologică în stare proaspătă, în salate de fructe sau utilizate la prepararea unor dulceţuri. De asemenea, fructele acestei plante, fiind de dimensiuni mici, se pot mura mult mai bine și pot fi folosite la pregătirea diverselor conserve“, spune Costel Vînătoru, cercetător la SCDL Buzău.

Producții timpurii și de calitate

Pentru a obţine o producţie mai timpurie, cultura se poate înfiinţa prin semănare de răsaduri altoite, iar plantele pot fi palisate pe spalieri. Este o cultură cu un cost de înființare mare, dar prezintă și o serie de avantaje: rodul poate ajunge până la 6 kg/plantă, se obțin producții cu 10-15 zile mai timpurii, cultura este mai bine aerisită, lumina pătrunde mai ușor, iar fructele se coc mai uniform și nu mai vin în contact cu solul și astfel nu se mai depreciază prin putrezire. În plus, tratamentele fitosanitare pot fi efec­tuate mult mai ușor.

„Pentru producerea răsadurilor se seamănă câte o sămânţă în ghivece sau cuburi nutritive, folosind 2-2,5 kg de seminţe pentru producerea răsadurilor cu care se plantează 1 ha de cultură. În momentul plantării răsadul trebuie să aibă 45-60 de zile. Sistemul de susținere se instalează ca la castraveți, iar plantele se conduc cu ajutorul sforilor, care se leagă cu un capăt la baza plantelor și cu celălalt la sârma spalierului. După plantare, în cultură se completează golurile şi se efectuează lucrările de îngrijire. Recoltarea începe mai devreme şi se realizează o producţie de 25-30 t/ha. În cadrul asolamentului pepenele galben trebuie să revină pe aceeaşi solă după 3-4 ani pentru a se obține producții de calitate și a se evita prezența unui număr mare de boli și dăunători. Bune premergătoare pentru această cultură sunt lucerna, trifoiul, mazărea şi fasolea de grădină, dar și  plantele din grupa rădăcinoaselor sau bulboaselor“, explică Costel Vînătoru.

Semănatul direct în câmp se face, de obicei, la sfârşitul lunii aprilie sau în prima jumătate a lunii mai, când temperatura din sol, la adâncimea de 8-10 cm, ajunge la 12-13°C şi are tendinţe de creştere.

„Pe coronamentul de 94 sau 105 cm se seamănă un rând la 10-15 cm de marginea acestuia, la adâncimea de 3-4 cm și se distribuie seminţele fie echidistant, fie câte 2-3 la cuib. Norma de semănat este de 3-4 kg/ha. Pentru asigurarea răsăririi se va aplica o udare prin aspersiune dacă primăvara este secetoasă. Toamna, după desfiinţarea culturii premergătoare, se efectuează fertilizarea de bază cu 30-40 t/ha gunoi de grajd, 300-400 kg/ha superfosfat şi 200-250 kg/ha sulfat de potasiu. Îngrăşămintele se încorporează prin arătura adâncă de toamnă la 28-30 cm adâncime. Primăvara se administrează 150-200 kg/ha azotat de amoniu, iar dacă se lucrează pe suprafeţe mari şi terenul este îmburuienat se recomandă erbicidarea; de regulă se pot folosi aceleași erbicide ca în cazul castraveţilor și se grăpează pentru afânarea solului şi  încorporarea îngrăşămintelor. Terenul poate fi modelat în straturi înălţate cu lăţimea la coronament de 94 cm sau 105 cm“, mai adaugă Vînătoru.

Lucrările de îngrijire

Răritul culturii se face când plantele au 2-3 frunze adevărate, la distanţa de 30-35 cm între plante pe rând sau lăsând 2 plante la cuib, pentru a asigura densitatea de 20-24.000 plante/ha.

„Pentru combaterea buruienilor se fac praşile, manuale sau mecanice, în primele faze de vegetaţie, apoi acest lucru nu mai este necesar. În cazul în care terenul este puternic îmburuienat, se pot folosi erbicide selective specifice speciei. Dacă este secetă, se aplică udări în prima parte a perioadei de vegetaţie, apoi acestea se întrerup când fructele sunt formate şi au mărimea unui măr pentru a favoriza acumularea de glucide. Dacă terenurile sunt cu fertilitate scăzută, se recomandă o fertilizare fazială în perioada creşterii intense a fructelor cu 120-150 kg/ha azotat de amoniu şi 80-100 kg/ha sulfat de potasiu“, spune cercetătorul Costel Vînătoru.

Potrivit specialiștilor, producţia este de 20-25 t/ha, dar poate crește semnificativ dacă se folosesc semințe hibride sau verigi tehnologice suplimentare, precum fertirigarea, mulcirea sau stimularea florilor.

„Recoltarea începe în decada a doua a lunii iulie şi durează până la sfârşitul lunii august. Se recoltează manual, pe alese, fructele care au culoarea specifică cultivarului, miros şi aromă caracteristică pentru unele cultivaruri. Cererea pentru acest gen de fructe este în creștere datorită aromei inconfundabile și mult mai concentrate. Se va începe și vânzarea de semințe după ce soiul va fi omologat și brevetat, proces ce necesită încă doi ani. Deocamdată se pot oferi promoțional semințe“, conchide Costel Vînătoru.

 Ruxandra HĂBEANU

Toamna se numără performanța la USAMV Iași

De curând, la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară ,,Ion Ionescu de la Brad“ din Iași (USAMV) a avut loc inaugurarea unei clădiri noi de cercetare care a costat 10 milioane de euro și la care s-a lucrat peste 10 de ani, destinată specializărilor din Industria alimentară: Tehnologia Prelucrării Produselor Agricole, Protecția Consumatorului și a Mediului și Controlul și Expertiza Produselor Alimentare, în cadrul căreia studenții acestor specializări vor beneficia de șase ateliere, unde vor fi prelucrate produse alimentare. Mai concret, este vorba de ateliere de microproducție pentru prelucrare lapte, prelucrare carne, carmangerie, patiserie, panificație și procesare bere. Odată cu inaugurarea noii clădiri, studenții acestor specializări vor avea acces și la 18 laboratoare didactice, 4 laboratoare de cercetare și 3 săli de conferințe ultramoderne.

Un deceniu pentru cercetare

usamv IMG 2338

Lucrările la noua clădire de la USAMV Iași, de aproape 7.000 mp, au început în anul 2008, iar timp de zece ani s-au investit 10 milioane de euro, ne spune prof. dr. Ioan Ţenu, de la Departamentul de Pedotehnică: „Fondul de investiție privind domeniul industriei alimentare a început la USAMV Iași în anul 2008 și deservește activitatea de formare a specialiștilor din acest amplu domeniu. Ținând cont că universitatea noastră are la ora actuală trei specializări din cadrul acestui domeniu, respectiv Tehnologia Prelucrării Produselor Agricole, Protecția Consumatorului și a Mediului și Controlul și Expertiza Produselor Alimentare, era absolut necesară realizarea unei astfel de baze materiale, astfel încât studenții să poată aplica în practică toate cunoștințele teoretice pe care le dobândesc în cadrul activității de curs și seminar. Acest corp a costat în jur de 10 milioane de euro și este un obiectiv de investiție complex, care are spații de producție, spații pentru cursuri și pentru activitatea de laborator, respec­tiv de cercetare și de educație, cu rolul de a-i obișnui pe studenți să înțeleagă procesele de lucru din industria alimentară.“

Pregătire practică la nivelul cerințelor pieței muncii

usamv IMG 2363

În noul corp de clădire se găsesc săli de curs și de seminarii, dar și 6 microlaboratoare de producție în care studenţii vor dobândi activități de producție, în așa fel încât pregătirea lor practică să fie la nivelul cerințelor pieței muncii, adaugă același ilustru profesor.

„Sunt 3 săli de curs pentru desfășurarea diverselor activități, de la cursuri și până la conferințe internaționale, 22 de laboratoare didactice și de cercetare dotate cu tot ce este necesar, astfel încât să se realizeze o activitate performantă privind formarea viitorilor specialiști. Pe lângă aceste utilități, obiectivul de investiție va include și 6 ateliere de microproducție, care simulează funcționarea marilor fabrici de producţie a alimentelor, respectiv ateliere de microproducție pentru: fabricarea berii, prelucrarea laptelui, prelucrarea cărnii, patiserie și panificație. Toate acestea sunt echipate cu linii tehnologice performante și complete, dar de mică capacitate, astfel încât, practic, să îi obișnuiască pe studenți să realizeze diferite produse, în funcție de rețeta dorită, atât produse găsite în rețeaua comercială, cât și produse realizate pe bază de cercetare. De altfel, rolul acestor materiale de microproducție nu este de a realiza producție, ci de a face educație, astfel încât studenții să vină să lucreze și să poată acumula și să dobândească activități de producție, respectiv să capete cunoștințe strict profesionale în domeniul în care se pregătesc.“

usamv IMG 2366 1

Materia primă – respectiv: carnea, făina sau laptele – provine de la fermele USAMV: „Materia primă, în mare parte, provine tot de la USAMV, prin fermele pe care le avem, respectiv laptele de la ferma de vaci de la Rediu, iar produsele pentru fabricarea făinii se achiziționează de la ferma vegetală în care se cultivă diferite culturi. În ceea ce privește producția obținută, aceasta nu este destinată exclusiv comercializării, ci privește în primul rând formarea și pregătirea studenților din domeniul industriei alimentare, dar acolo unde se va constata că producția corespunde din punct de vedere calitativ, ea sigur poate fi comercializată fie prin intermediul cantinei, fie vom organiza un sector special pentru comercializarea produselor realizate în aceste ateliere.“ 

Produse după rețete proprii

În țară există astfel de ateliere, dar nu la nivelul în care sunt realizate cele de față, respectiv să aibă toate liniile tehnologice și să fie, în același timp, de mică capacitate și flexibile, reamintește distinsul prof. dr. Ioan Ţenu: „Privind industria alimentară, singurul centru care exista înainte de anii ’90 se afla la Galați. De altfel, și la ora actuală acolo există toate laboratoarele și atelierele de microproducție, din toate sectoarele, din industria alimentară. Dar acestea de aici, așa cum le-am conceput sau mai bine zis cum sunt realizate, sunt aduse la zi din punct de vedere tehnologic deoarece am avut în vedere ca toate liniile tehnologice să fie de mică capacitate, flexibile și să permită studenților să realizeze diferite produse, după rețete proprii. De exemplu, la fabrica de bere producția este de 250 l/șarjă, deci asta înseamnă că pot fi realizate lunar în jur de 4 până la 5 șarje de bere, dar fiecare șarjă poate să fi diferită, deci ca atare studenții au posibilitatea să-și implementeze rețetele proprii. Pe de altă parte, la fabrica de lapte capacitatea nu este una industrială, ci undeva la maximum 500 l/zi, care permite obținerea tuturor sortimentelor de brânzeturi și de lapte de consum.“

usamv IMG 2325

Materii prime sănătoase în defavoarea medicamentelor

Noua clădire de la Iași este dovada că cercetarea în domeniul agricol a început să prindă aripi prin intermediul mecanizării, care pe zi ce trece este tot mai avansată, în contextul în care agricultura și industria alimentară sunt sectoare de bază, care asigură mâncarea necesară omenirii: „Cercetarea agricolă din acest moment este undeva unde (…) aproape că nu visam acum 10-15 ani, mai ales din punctul de vedere al mecanizării, unde eu sunt specialist. Dacă atunci efectuam lucrările de mecanizare, iar toate tehnologiile se bazau pur și simplu pe un agregat simplu și respectiv pe o resursă energetică, așa cum este un tractor, la ora actuală cercetarea a avansat atât de mult încât practic au intervenit roboții, iar forța de muncă începe să fie din ce în ce mai puțin utilizată, iar utilajele din agricultură ajung să fie conduse de operatori și nu de mecanizatori. Ca atare, sigur că văd un viitor foarte frumos pentru agricultură! De altfel, vrem, nu vrem trebuie să asigurăm acestor două sectoare importante, cum sunt agricultura și industria alimentară, importanța cuvenită. Și sigur că, datorită creșterii demografice, trebuie ca producția agricolă să crească, iar acest lucru este posibil doar folosind tehnologii noi. De altfel, o viață sănătoasă nu trebuie să se bazeze pe medicamente, ci pe alimentație, și atunci avem nevoie de materii prime sănătoase. În acest sens, ne dorim să reușim și să punem în funcțiune toate atelierele necesare pentru microproducție și să putem convingem absolvenții că la universitatea noastră se poate realiza un program de studiu performant pe domeniul industriei alimentare“, a încheiat prof. dr. Ioan Ţenu, fost prorector cu activitatea educaţională la USAMV Iași.

Beatrice Alexandra MODIGA

Iarna aceasta vom avea cartofi mai puțini și mai scumpi

– Domnule Sorin Chiru, reprezentaţi Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr Braşov, cunoaşteţi bine acest sector, de aceea vă întreb, dacă vom avea pe piață în această iarnă cartofi românești și cum stăm cu producția din acest an.

– Din punctul de vedere al producției, nu stăm deloc bine din cauză că ploile căzute în iunie – iulie, după aproape 90 de zile de secetă, au creat probleme mari în special în modul de aplicare a tratamentelor pentru controlul manei. Cei care au reușit să aplice tratamentele au rezultate foarte bune și chiar depășesc media producțiilor de anul trecut în unitățile mari, iar cei care nu au reușit să aplice au avut probleme. Producțiile au fost afectate ca volum, dar și din punct de vedere fitosanitar. În acest caz sunt probleme mari la păstrare. De aceea, una peste alta, deși nu s-a finalizat recoltarea, după aprecierile noastre producția din acest an va fi sub producția medie a anului trecut. Anul acesta cei care au fost la Ziua Verde a Cartofului desfășurată în județul Harghita au putut observa situații deosebite, nemaiîntâlnite, în sensul că fermierii au trebuit să intre cu tractoare 4x4 să poată aplica tratamentul împotriva manei, pentru că apa încă era pe biloane. Acolo sunt ceva probleme. Unde s-a aplicat la timp și corespunzător, producțiile sunt deosebite. În plus, am constatat că peste tot dimensiunile tuberculilor sunt mai mari decât cele normale. Ceea ce înseamnă că, acolo unde cultura a beneficiat de tratamente, și producțiile sunt mulțumitoare.

– Având în vedere că anul acesta producția va fi mai mică decât anul trecut, înseamnă că lăsăm în continuare loc importurilor?

– Acest lucru este relativ pentru că va ține mai mult de strategia celor care aduc cartofi din afară. De ce? Pentru că, chiar și cu o producție mai mică cu 10-15% mai mică, există suficient cartof românesc. Și dorința mea este ca cei care consumă cartofi să cumpere cartof românesc, pentru că este un produs de calitate, care se poate ridica la nivelul celor mai exigente pretenții ale gospodinelor. Suntem pe paralela 45°, avem condiții climatice foarte bune, deci consumați cartof românesc, pentru că vă va satisface și, în plus, în felul acesta îi veți ajuta pe fermierii români și nu numai, tot lanțul implicat în industria cartofului. Cei care pot face o comparație între cartoful care vine din import și cartoful nostru vor vedea o diferență de gust, textură, sațietate.

– Vom avea și un preț mai mare la cartofi?

– Da. Comparativ cu anul trecut cartoful are anul acesta un preț mai motivant pentru fermier. Să nu uităm că anul trecut se vindea cu 20-30 de bani, iar acum deja în zona noastră Brașov, Covasna, Harghita, Suceava se vinde chiar și cu 80-90 de bani, ceea ce este bine pentru posibilitatea de a relua activitatea și de a înregistra și un profit făcând în continuare tentantă această cultură. La această tentație se adaugă și o informație nouă venită de la MADR care suplimentează fondurile pentru cartoful sămânță și cel timpuriu pentru procesare, ceea ce este foarte important. Sunt motive economice care ar putea duce la creșterea suprafeței de cartof de sămânță diminuate în ultimul timp.

Patricia Alexandra Pop

Proiect dedicat monitorizării tratamentelor cu neonicotinoide

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a finanțat proiectul sectorial ADER 4.1.5 „Realizarea unui sistem de monitorizare şi cuantificare a efectelor tratamentului seminţelor cu insecticide neonicotinoide (imidacloprid, clotianidin şi tiametoxam) la culturile de porumb, floarea-soarelui şi rapiţă, asupra producţiei agricole şi a populaţiilor de Apis mellifera, în condiţiile agropedoclimatice specifice ţării noastre”.

Echipa proiectului este formată din 5 parteneri, astfel: Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Plantelor (conducător de proiect), Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Secuieni, Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Pitești, Institutul de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Fundulea și Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură.

Proiectul vine în sprijinul fermierilor pentru asigurarea unor recolte superioare cantitativ şi calitativ şi, în același timp, pune la dispoziţia autorităţilor cercetări aprofundate referitoare la efectele tratamentului semințelor cu insecticide neonicotinoide (imidacloprid, clotianidin, tiametoxam) la culturile de porumb, floarea soarelui și rapiță, precum şi influenţa acestor tratamente asupra producției agricole și a populațiilor de Apis mellifera, în condițiile agro-pedoclimatice specifice zonelor din sudul țării, dealurile subcarpatice și centrul Moldovei, zone în care culturile menționate ocupă suprafețe importante.

Pe lângă stabilirea eficacităţii insecticidelor aplicate în tratamentul chimic al seminţei pentru combaterea dăunătorilor de sol (Tanymecus dilaticollis, Agriotes sp., Phyllotreta sp. și       Psilliodes sp.), în cadrul proiectului s-au efectuat și o serie de analize pentru determinarea nivelului de reziduuri de insecticide neonicotinoide (imidacloprid, clotianidin și tiametoxam), atât în plante, cât și în produse ale stupului. Conform datelor preliminare, în urma analizelor pentru determinarea nivelului de reziduuri de imidacloprid, clotianidin și tiametoxam, rezultă faptul că în majoritatea probelor analizate, cantitățile de reziduuri au fost sub limita cuantificabilă.

Cercetările pentru clarificarea efectelor neonicotinoidelor asupra albinelor în România necesită pe mai departe investigații foarte complexe, în special prin studii de caz, în condiții reale de depopulări și mortalități de familii de albine la culturile vizate.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale are în vedere aplicarea legislației europene în materie, cu preocupare pentru protejarea în aceeași măsură a veniturilor apicultorilor și a fermierilor. Autoritatea Națională Fitosanitară este atentă la toate instrumentele existente la nivelul Uniunii Europene, iar prin acțiunile sale nu urmărește decât respectarea legislației, punând pe primul plan producătorii agricoli, beneficiarii serviciilor noastre.

Sursa: madr.ro

130 de ani de cercetare ştiinţifică organizată în agricultura României

În rândul unor specialiști agronomi s-a acreditat ideea, în mod eronat, că cercetarea științifică organizată în agricultura din țara noastră a început odată cu înființarea Institutului de Cercetări Agronomice din România (ICAR) în anii 1927-1928.

În mod voit sau fără o documentare temeinică s-au neglijat realizările obținute în cercetarea agricolă românească înainte de înființarea ICAR-ului.

Încercăm să aducem în atenție o parte din activitatea de cercetare științifică modernă din agricultura României care a început odată cu înființarea Stațiunii Agronomice București în anul 1886, adică acum 130 de ani.

Stațiunea Agronomică era afiliată Școlii Centrale de Agricultură Herăstrău și avea aceeași conducere, pe marele agronom Vlad Cârnu-Munteanu. După decesul acestuia, conducerea Stațiunii a revenit agronomului chimist Corneliu Roman. La început stațiunea a funcționat în diferite sedii, pe lângă școală și numai în anul 1905 s-a mutat în sediul propriu.

Construcția sediului Stațiunii Agronomice București s-a realizat la Șoseaua Kiseleff, pe actualul teritoriu al Muzeului Satului. Ea era amplasată pe locul unde se află în prezent construcția în care a funcționat, un timp, Ministerul Culturii.

În anii ’50, când eram student la Agronomie, în acest sediu încă funcționau câteva laboratoare ale Institutului Agronomic. Ce păcat că nu a fost lăsată și această clădire în curtea Muzeului Satului, fiind prima construcție din țară destinată cercetării științifice din agricultură! Primele rezultate ale Stațiunii au fost publicate în anii 1891-1901 și se referă la: Les céréales roumaines, Le sol arable de la Roumanie și Vinurile României.

În acord cu Ministerul Agriculturii, Stațiunea efectua analiza calității producției de cereale, analize privind fertilitatea solului, analiza calității strugurilor ș.a.

Totodată, în stațiune se executau experiențe cu îngrășăminte, experiențe fitotehnice etc. Stațiunea a publicat studii asupra maturității rapiței, experiențe culturale cu sfecla-de-zahăr, cu varietăți de cartof, cu porumbul timpuriu. Toate acestea au fost realizate de Corneliu Roman, alături de care au activat Ion Enescu, I. Păsăreanu și D. Căruntu și care din 1904 au editat Analele Stațiunii Agronomice.

O preocupare importantă a Stațiunii a fost studiul calității grâului pe județe la care se urmăreau indicii: masa hectolitrică (MH), masa a 1.000 boabe (MMB), facultatea germinativă, sticlozitatea bobului, conținutul în proteină, umiditatea, indici care erau foarte importanți la exportul grâului.

Au fost realizate studii importante asupra culturii și industrializării sfeclei-de-zahăr deoarece multe voci din exterior afirmau că în România nu sunt condiții favorabile pentru cultura acestei plante, informații care au fost total infirmate de rezultatele stațiunii.

De asemenea, s-au făcut cercetări asupra culturii și compoziției florii-soarelui care au scos în evidență condițiile prielnice din țara noastră pentru extinderea acestei culturi. Prin urmare, Stațiunea Agronomică București a fost precursorul cercetării științifice în agricultura româ­nească, fiind dezvoltată ulterior, pe o treaptă superioară, de ICAR și în continuare de ASAS.

Considerăm că este necesar să așezăm eveni­mentele în cronologia lor firească privind cercetarea agricolă în România.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Petre Daea vrea să șteargă datoriile stațiunilor de cercetare prin hotărâri de Guvern

Datoriile stațiunilor de cercetare ar putea fi șterse până la finele anului, prin hotărâri de Guvern, astfel încât activitatea de cercetare din sectorul agricol să se poate dezvolta, a declarat, luni, ministrul de resort, Petre Daea, prezent la un eveniment pe tema problemelor în horticultură.

El a fost întrebat de jurnaliști care sunt planurile ministerului privind ștergerea datoriilor institutelor de cercetare din acest sector.

"În acest an ne-am propus să rezolvăm toate problemele pe care le avem la stațiunile de cercetare, în așa fel încât, prin hotărâre de Guvern, să le curățim (de datorii — n.r.) și să le dăm o șansă meritată și obligatorie, astfel încât activitatea de cercetare în România să se îmbunătățească. Din fericire, am reușit să dăm drumul la 17 hotărâri de Guvern care au văzut lumina tiparului la Monitorul Oficial. Sunt în lucru, în avizare, 13 și alte 19 care au avut mici observații și sperăm ca, până la sfârșitul anului — eu îmi propusesem până la 1 noiembrie să fac acest lucru, din nefericire nu am reușit — dar până la sfârșitul anului să scoatem toate hotărârile de Guvern, astfel încât să dăm un cadru juridic clar, limpede, pentru stațiuni, pentru a intra în direcție dreaptă pe culoarul acesta al cercetării", a afirmat ministrul.

Daea a susținut că dezvoltarea sectorului de cercetare este esențială, în contextul schimbărilor climatice.

El a adăugat că, anul viitor, programul de irigații va fi obiectivul principal de investiții al Ministerului Agriculturii.

"Anul viitor vom continua proiectele pe care le-am început. Avem un program de guvernare bine stabilit, cu obiective foarte clare, cu termene, cu responsabilități, cu sume pe care le-am prins în schița de buget pentru 2018. Vom continua cu programul de irigații, care este primul obiectiv de investiții al țării în atenția noastră, cu combaterea grindinei, cu programul de tomate, cu programul la suine, cu programul în avicultură, cu programul lânii, că tot este de actualitate și mereu mă cronometrați pe culoarul ăsta, parcă n-ar mai fi și alte culoare pe care să alergăm împreună", a spus Daea.

Ministrul a mai anunțat că urmărește acordarea de sume importante pentru zona montană, în așa fel încât să fie valorificate resursele de la munte.

În luna mai, Șerban Valeca, ministrul Cercetării și Inovării, declara că toate structurile de cercetare agricolă au datorii foarte mari și numărul cercetătorilor s-a diminuat foarte mult, revitalizarea acestui domeniu fiind o prioritate pentru actuale guvernare.

"Problema de fond este că tot domeniul cercetării a fost în mare suferință, dar un domeniu este în cea mai mare suferință, și anume cercetarea agricolă. Practic, toate institutele și (...) stațiunile de cercetare (...) le-am găsit cu datorii foarte mari la bugetul de stat și la terți. Totodată, un raport al Curții de Conturi, pe care l-am primit în urmă cu două săptămâni, conține și analiza personalului din cercetarea agricolă. Din nefericire, au rămas, nu ca angajați, ci ca cercetători, cei care pot derula programe, sub 600 în toată România, situația este groaznică", a declarat Valeca.

Ministrul a adăugat că, potrivit unor estimări, la nivel național mai sunt în total aproximativ 9.000 de cercetători în toate domeniile, fiind avute în vedere măsuri pentru încurajarea atragerii de personal către cercetare.

"Prin politicile pe care le vom dezvolta, un vector important va fi un sistem de bonificații pentru cei care execută programe și angajează personal în cercetare. Vor primi la competițiile de programe puncte suplimentare cei care vor angaja cercetători pe o perioadă de minimum cinci ani, astfel încât, dacă doi sau trei ani durează programul finanțat de minister, cel care rămâne în domeniu să mai stea cel puțin doi ani în plus", a precizat Șerban Valeca.

El a susținut că cercetarea agricolă va beneficia de cea mai importantă susținere financiară, alături de marile proiecte internaționale în care este implicată România.

"Am obținut de la bugetul de stat o suplimentare cu aproape 30% a bugetului, deci o finanțare suplimentară, iar eforturile se vor distribui cu preponderență către (...) cercetarea agricolă și pe cei trei mari piloni (...), adică laserul de la Măgurele, Danubius-RI, un proiect pe care îl gestionează România și sunt alte cinci țări implicate, și proiectul Alfred de la Mioveni (...). Deci, vor fi trei piloni aflați în diverse stadii, în jurul cărora se vor dezvolta clustere, adică parcuri științifice și tehnologice", a mai spus ministrul Cercetării și Inovării.

Sursa: AGERPRES

Cercetarea, o investiție profitabilă pe termen lung

Agricultura, linia de start pentru producerea alimentelor pe care le consumăm, nu se mai face ca acum 100 de ani, iar la baza întregii dezvoltări este cercetarea. De fapt, piramida care s-a clădit în toți acești ani de evoluție se sprijină pe cercetare. S-au demontat tot felul de mituri cu privire la cum se face corect agricultură și cum se îngrijește pământul, s-au adus argumente științifice și asta a asigurat progresul. Totuși, provocarea continuă pentru că tindem acum spre o altă extremă. Aproape că nu mai există siguranța că ceea ce consumăm este sănătos. Profitul a fost pus mai presus de sănătatea consumatorului. Și iată că revenim la cercetare. Vrem să avem certitudinea că ceea ce mâncăm nu ne omoară? Atunci să investim mai mult în cercetare, pentru că de aici vin informațiile.

Paradoxul celor două grădini

cercetare c

– Dna director, se alocă puțini bani cercetării, iar acest lucru conduce și la o vizibilitate scăzută a acestui domeniu extrem de important. Sunt informații pe care cercetarea le poate oferi, dar care nu ajung la oameni.

– Așa este. Dacă cercetarea și-ar găsi locul și ar fi finanțată corespunzător, atunci și toți cei implicați în lanțul alimentar – producători, procesatori, consumatori – ar fi mai informați. Vă dau un exemplu. Metalele grele sau alți contaminanți pot să blocheze unele procese metabolice din organism și să ne îmbolnăvească. Sunt ca niște otrăvuri. Poate cu mai multă educație și informare în sensul acesta nu am mai auzi că există agricultori care cultivă o grădină pentru ei și o alta pentru piață. Firește, aceasta din urmă este tratată cu tot felul de substanțe chimice pentru a obține cât mai multă producție, fără însă ca agricultorul să se fi consultat în prealabil cu un inginer agronom, așa că dozele aplicate sunt stabilite după ureche. La final se obțin producții bune, ademenitoare ca aspect, dar problema este că nu știm cantitatea de substanțe agrochimice care se află în aceste produse. Un lucru la care puțini agricultori se gândesc este faptul că, deși pentru ei cultivă separat o grădină în care nu folosesc substanțe chimice sau cel puțin nu la fel de multe, apa freatică este aceeași și până la urmă este contaminat și solul grădinii personale, ca să spun așa. Și atunci se consumă resurse, dar nu obținem produse de calitate care pot fi consumate în siguranță. Este păcat, pentru că pământul nostru este roditor. La fel este și în industria alimentară. Se folosește carne de bună calitate, dar după aceea se pun mulți aditivi, se mai și afumă peste măsură și se obține un produs care ne poate îmbolnăvi.

Informarea este cheia

– Este îngrijorător, mai ales că măsurile de control al acestui fenomen sunt limitate.

– Oricâte instituții și laboratoare de control ar fi, nu pot să verifice sute și sute de mii de produse. Toate con­troalele se fac prin sondaj. Ai găsit un produs nociv și l-ai scos. Informarea este cheia. Oamenii trebuie să fie educați din școli, prin proiecte, seminarii. Și vă spun, cercetarea își are rolul ei în dezvoltarea societății. Nu este vorba doar despre a scoate un produs mai bun pe piață, pentru că e posibil ca între alte sute de produse acesta să nu se vadă, dar este vorba despre informațiile noi pe care cercetarea le poate oferi. Ar trebui în acest sens să existe niște programe cu asociațiile de producători. Prin intermediul lor se pot disemina foarte multe informații. Oamenii ar trebui să știe, spre exemplu, că cenușa frunzelor arse toamna în grădini și curți conține dioxină, o substanță toxică, și de aceea nu este recomandat să fie împrăștiată. Aceasta trebuie strânsă și pusă într-o groapă. Sunt multe lucruri care pot fi spuse, însă doar prin proiecte se poate face o diseminare pe scară largă. În momentul de față Institutul de Bioresurse Alimentare București are în derulare un proiect privind transferul de tehnologie și de cunoștințe către întreprinderi. Astfel se va mări aria de cunoaștere a nevoilor industriei din România și vor putea fi realizate proiecte mai mici în colaborare cu parteneri din acest sector. Acest proiect are o valoare de aproape 3 milioane de euro, iar acum s-a ajuns la stadiul de încheiere a contractelor subsidiare cu diferite companii care au solicitat ajutorul IBA București pentru găsirea unor soluții.

cercetare a

Lipsesc verigi importante din lanțurile alimentare

– Să vorbim despre producătorul român care, deși are resurse financiare limitate, realizează totuși un produs sănătos și de bună calitate. Problemele lui încep când ajunge pe piață și trebuie să concureze, spre exemplu, cu produsele de import care nu sunt de calitate, dar sunt ieftine și, implicit, preferate de consumatori.

– Vă dau un exemplu. Înainte se cultivau roșii, dar exista și industria procesatoare. Roșiile românești sunt gustoase, dar sunt mai puțin rezistente și faptul că puteau fi procesate imediat era un avantaj. Nu exista riscul pierderilor. Faptul că s-au distrus lanțurile alimentare este o problemă. Dacă avem industrie procesatoare putem produce oricât, pentru că există această plasă de siguranță. Nu s-a vândut produsul direct în piață, atunci poate fi transformat și vândut sub altă formă. Înainte existau niște lanțuri bine stabilite, dar s-au distrus după Revoluție. Nu putem interzice importurile, dar putem dezvolta niște proiecte naționale prin care să stimulăm producătorii și procesatorii mici.

„Din nimic nu iese cercetare, dar se știe că un leu investit în acest sector înseamnă zece în economie. Se invocă de multe ori faptul că se dau bani la cercetare, dar nu se alocă pentru investiții. Dar haideți să privim cercetarea ca o investiție. Vă spun, a fost o perioadă scurtă, prin 2007-2008, când au fost mai mulți bani pentru cercetare și s-a văzut acest lucru. Chiar și managerii întreprinderilor spuneau că au exportat mai mult, că au avut cunoștințe mai multe datorită colaborării cu noi și că au intrat și pe alte nișe de producție. Investiția în cercetare se vede într-un an sau doi la nivelul societății.“

Laura ZMARANDA

Institutul de la Fundulea - „Templul grâului“, după 60 de ani de existență

  1. An de reper în istoria cercetării agricole românești, când s-a înființat Institutul de Cercetare și Dezvoltare Agricolă de la Fundulea, unitate care la vremea aceea avea preocupări legate de ameliorarea pe criterii științifice a porumbului. Mai târziu, tematica de cercetare a cuprins și alte culturi. Institutul s-a unificat apoi cu unele departamente din fostul ICAR și astfel a luat ființă Institutul pentru Cercetări Cereale și Plante Tehnice care a devenit recunoscut atât pe plan național, cât și internațional. După 60 de ani de existență, la Ziua Grâului și a Orzului, organizată sub cupola institutului pe 12 iunie, ICDA Fundulea a fost numit „institut-fanion“ și „templu al grâului“. O umilă recunoaștere a meritelor pe care le au cercetătorii de aici.

Dir. general Pompiliu Mustățea

„După Revoluție ne-a fost foarte greu să ne menținem pentru că finanțarea de la stat s-a redus în fiecare an, ajungând la un moment dat să fie sistată. Atunci s-a trecut la mobilizare, dacă pot spune așa. Am creat soiuri și hibrizi competitivi și ulterior din fermele de producție pe care le avem s-au vândut cantități importante de sămânță de floarea-soarelui, porumb, grâu care au asigurat finanțarea activității de cercetare din institut. Fără această ramură de producție și comercializare a semințelor, institutul ar fi avut aceeași soartă ca alte instituții și stațiuni de cercetare dispărute. După aceea, Ministerele Agriculturii și Educației Naționale au scos la licitație proiecte pe diferite domenii. Accesând aceste proiecte în număr mare, am reușit să supraviețuim și chiar să avem un profit anual. Ne-am menținut și pentru că încă mai avem ceva teren arabil în folosință, 1.864 ha din 7.000 ha, cât aveam în 1988. Încercăm să ne menținem și să creștem din punct de vedere științific. Până acum am fost raportați la cercetări de top efectuate de alte centre de ameliorare cu o putere financiară mult mai mare. Dacă în 2010 aveam doar un specialist în cercetare fundamentală, la Novi Sad existau 18. Acum avem și noi patru tineri cercetători.“

Acad. prof. dr. Gheorghe Sin

„Evenimentul de astăzi are două semnificații. Pe de o parte se face această marcare de zeci de ani de existență a institutului, dar sunt prezentate fermierilor și informații cu privire la ultimele realizări. Ziua Grâului și Orzului este o acțiune care are loc în fiecare an, benefică pentru ambele părți pentru că, practic, soiurile institutului sunt cultivate pe 80% din suprafața arabilă a țării și în momentul de față există o varietate mare de culturi pe care le are încă în studiu. Aș vrea să remarc câteva aspecte, și anume că activitatea institutului se desfășoară în continuare cu toate dificultățile întâmpinate din cauza unei subfinanțări și a presiunii făcute asupra fondului funciar pe care îl mai are. Institutul are preocupări cu privire la ce se întâmplă pe plan mondial, motiv pentru care își îmbunătățește metodele de cercetare atât în domeniul ameliorării plantelor, respectiv al creării de noi soiuri, cât și al verigilor tehnologice potrivite pentru a evidenția potențialul productiv.“

Acad. prof. dr. Valeriu Tabără

„Institutul de la Fundulea este un templu pentru că aici nu s-a crezut în importuri, ci în forțe proprii și s-au creat materiale biologice de o excepțională valoare. La Institutul de la Fundulea s-a făcut pionierat în hibridarea florii-soarelui, s-au obținut rezultate excepționale la soia, la inul de ulei și fuior. De aici s-a pornit. Chiar dacă în ultimii ani nu s-a mai acordat atenția cuvenită cercetării, ameliorarea grâului a continuat. Și, vă spun, este foarte greu ca România să fie bătută la acest capitol, indiferent de soiurile care se aduc din afară. Soiurile create aici au o calitate excepțională, sunt panificabile, au o capacitate mare de producție și adaptabilitate la condițiile noastre climatice. Soiurile aduse din străinătate nu au acest avantaj și asta este o altă caracteristică de templu. Se știe că zeii de import nu au avut niciodată trăinicie. Cei locali au dat elementele de viață și evoluție ulterioară. Cam același lucru este și astăzi la grâu. Ce vedem aici la Fundulea este rezultatul unor cercetări excepționale și al unei gândiri în perspectivă.“

Șeful Laboratorului Plante Autogame, Gheorghe Ittu

„De la mijlocul anilor '70 până în prezent institutul a reușit să ocupe cu soiurile sale cca 80% din suprafața cultivată. Asta pentru că soiurile create au fost apreciate de fermieri. În continuare preocuparea noastră este să menținem competitivitatea. Când vorbim despre realizările ultimilor zece ani trebuie să menționăm soiul cu ponderea cea mai mare în producție. Glossa este un soi cu adaptabilitate bună, calitate pentru panificație, rezistent la arșiță și secetă. Avem și soiuri noi care se extind în teritoriu. Spre exemplu Pitar, un soi înregistrat anul trecut și pentru care anul acesta am rezervat 33 de hectare unde s-au aplicat diferite verigi tehnologice. Pitar este un soi de excepție pentru panificație, are un conținut mai mare de proteină decât celelalte soiuri, însă fără să scadă semnificativ producția. De regulă, această corelație proteină-producție este negativă. Acest soi face excepție de la regulă și astfel oferim fermierilor un soi de foarte bună calitate.“

În ultimii ani politica managerială a institutului s-a axat pe menținerea pe piață prin crearea unor soiuri competitive. Un alt obiectiv a fost „cucerirea“ altor state. O reușită confirmată de faptul că o parte dintre soiurile create la Fundulea au fost înregistrate și în Canada, Ungaria, Turcia, Republica Kirchiză și Argentina.

Directorul general al institutului spune că unitatea a „pierdut“ cumva piața semințelor de porumb și floarea-soarelui. În cazul porumbului marca ICDA Fundulea, la maturitate hibrizii încă pierd apa rapid și ăsta a fost un dezavantaj care s-a văzut pe piață. Însă, prin cercetările recente ale institutului, s-a reușit îmbunătățirea acestui caracter deficitar și există șanse ca în anii următori ICDA Fundulea să se extindă pe piața porumbului.

Institutul de la Fundulea a fost primul care a introdus fenomenul heterozis la floarea-soarelui. România a fost prima țară din lume care a obținut acest succes. Totuși în piață institutul a înregistrat o scădere drastică la floarea-soarelui. Consecință a faptului că hibrizii creați la ICDA Fundulea nu aveau rezistență la erbicide, fermierii s-au îndreptat spre firmele concurente. Însă directorul general, Pompiliu Mustățea, spune că anul acesta și anul viitor vor avea primii hibrizi cu rezistență la ierbicide și este posibilă revenirea pe piața semințelor de floarea-soarelui.

Laura ZMARANDA

Revista Lumea Satului nr. 13, 1-15 iulie 2017 – pag. 10-11

Trecut și prezent la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Iași

Se tot vorbește în ultima vreme despre slaba finanțare a cercetării agricole românești, despre importurile tot mai ample de material săditor, în condițiile în care cei mai indicați pomi ar fi cei creați special pentru specificul țării noastre. Totuși, nu am fost tot timpul tributari importurilor, ba chiar exportam material săditor în vestul Europei, iar de la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Iași erau livrați aproximativ un milion de pomi peste hotare. Ce se întâmplă astăzi în cadrul stațiunii și ce material săditor este creat la Iași am aflat chiar de la directorul stațiunii, domnul inginer Gelu Corneanu.

Trecut glorios

Stațiunea ieșeană funcționează încă dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial, a fost înființată în anul 1930 într-un regim privat, apoi a trecut în subordinea Institutului de Cercetări Agricole al României, redenumit Academia de Științe Agricole și Silvice. Deține aproximativ 700 ha, dintre care cca 500 ha plantate, cu o diversitate amplă de specii pomicole, însă primează mărul, cireșul, vișinul și prunul, 100 ha ocupă pepiniera, iar diferența este destinată clădirilor și spațiilor de lucru. „Trecutul a fost unul mai mult decât lăudabil, spun asta pentru că până în anul 1996 de aici se exportau cca 1 milion de pomi în vestul Europei. La acea vreme calitatea materialului săditor era acceptată și de către marile puteri pomicole, dar și prețul de achiziție destul de mic era convenabil pentru vestici“, a specificat directorul stațiunii, un specialist în domeniu cu o vechime de mai bine de 26 de ani.

Ce se întâmplă în prezent?

În prezent, la stațiunea ieșeană se produc aproximativ 160.000 de pomi anual, iar directorul stațiunii a precizat că situația financiară nu este chiar excelentă, pentru că de mai bine de 20 de ani finanțarea este bazată pe propriile forțe, neprimind ajutor din partea altor instituții ale statului. „În ultimii 15 ani, aproximativ 20% din materialul săditor pe care l-am produs a mers către cei care au înființat plantații între 1 și 3 ha, nu s-a aruncat nimeni la zeci de hectare și nici nu au fost programe de ajutor pentru acest sector. Restul de 80% a mers către cei care au plantat în propria curte sau livadă diferite specii pentru propriul consum. Cred că suntem printre singurele țări care comercializează material săditor de înaltă calitate amatorilor“, a mai adăugat Corneanu.

Întrebat dacă stațiunea ar putea pune la dispoziție material săditor suficient pentru înființarea livezilor în perioada acestui exercițiu financiar în care sunt asigurate fonduri pentru investiții în pomicultură, directorul stațiunii susține că da, însă sunt necesare anumite contracte încheiate anterior: „Ne plângem că nu avem suficient material săditor produs în România, autohton cum se spune, care se consideră a fi cel mai potrivit pentru că este adaptat condițiilor pedoclimatice de la noi din țară, dar cei care susțin acest lucru nu iau în considerare toate aspectele. Problema este un pic mai delicată pentru că pomii se cumpără peste tot în lume doar pe bază de contracte. O stațiune nu are de unde ști ce portaltoi, ce soi preferă în următorii ani cumpărătorii, iar o stațiune, indiferent de condițiile de care dispune, nu poate produce întâmplător material săditor. Sunt cumpărători care solicită soiuri sau portaltoi pe care noi nu le avem și suntem nevoiți să luăm măsuri, să importăm ramuri altoi din alte țări ș.a.m.d. Avem și portaltoiuri românești dar, dacă vreți, moda nu este doar la haine sau imobiliare, ci și în pomicultură.“

Vânzare în regim de magazin

În regim de magazin, de la stațiunea de la Iași se pot achiziționa pomi fructiferi. Într-o încăpere, materialul săditor este așezat pe specii și soiuri, iar cumpărătorii își pot alege pomul dorit după ce îl studiază cu atenție și primește informațiile necesare. Prețul pomilor este cel de producător, 15 lei/buc. pentru amatori, iar la peste 1.000 de bucăți prețul scade la 10 lei.

„De exemplu, la specia măr pomii sunt așezați pe soiuri, dar ținând cont de perioada de coacere a fructelor, tocmai pentru ca și cumpărătorul amator, care vrea să aibă câțiva meri în gospodărie, să își aleagă pomii, astfel încât să aibă fructe chiar din vară. Pe fiecare container sunt lipite și informațiile despre pom, astfel încât cel care cumpără să aibă toate cunoștințele de care are nevoie. Sunt prezente toate soiurile pe care le producem, fie de anul II, fie de anul III. Părul îl înmulțim doar pe portaltoi vegetativ, pe marcota de gutui. Sunt prezentate la fel, tot în funcție de perioada de coacere a fructelor, avem și soiuri românești, dar și din străinătate. La specia prun, 90% sunt soiuri românești. Aici aș vrea să menționez soiul Dajan, special pentru prepararea țuicii. Este foarte important să nu fie plantat în zonele colinare, unde temperaturile scad mai repede, pentru că este posibil ca fructele să nu se mai coacă și deci să nu iasă țuica bună. La prun este neapărat nevoie ca stropirile să se realizeze ca la carte pentru că există riscul să se piardă toată producția. Caisul și piersicul sunt bine re­prezentate în cadrul stațiunii noastre; avem cca 500 de soiuri din aceste 2 specii aduse din toată lumea. Avem și vișin și cireș, iar la cireș avem 32 de soiuri în cadrul stațiunii, pentru că nu poți produce soiuri care nu sunt proprietatea statului de reședință. A cumpăra licența pentru un soi costă extraordinar de mult, iar pentru o instituție care funcționează din venituri proprii acest lucru devine foarte dificil“, a mai completat directorul Corneanu.

În cadrul stațiunii cireșul este bine reprezentat. Pe lângă cele 32 de soiuri brevetate, cinste îi mai face și lotul demonstrativ care are 7,5 ha, reprezentând una dintre cele mai mari suprafețe de loturi demonstrative și colecții de cireș din țară, atât ca suprafață, cât și ca număr de pomi și de soiuri.

„Dacă până în 2007 prețul/kg de măr ajungea chiar și la 2,5 lei, odată cu intrarea în UE am scăzut la 1 leu și chiar mai puțin. Asta înseamnă până la urmă o piață liberă și nu avem ce face. Noi nu producem prea mult, dar ne lipsesc fabricile de conserve, uscătoriile de prune sau distileriile și acest lucru se resimte enorm în ziua de astăzi. Statul nu mai intervine să creeze aceste verigi, de aceea noi, fermierii, trebuie să facem acest lucru“ – ing. Gelu Corneanu.

Ion BANU, Larissa SOFRON

Revista Lumea Satului nr. 9, 1-15 mai 2017 – pag. 22-23

IBNA Balotești, un vârf al cercetării românești

Recent, Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare în Biologie și Nutriție Animală de la Balotești, mai cunoscut sub acronimul IBNA, a împlinit 46 de activitate. Evenimentul a fost marcat, așa cum se cade la un institut de cercetare, printr-un simpozion. Cu această ocazie au fost prezentate cele mai recente rezultate ale activității cercetătorilor din acest prestigios colectiv.

Un loc atractiv pentru tinerii cercetători

IBNA a fost înființat în anul 1970, ca institut de cercetare pentru nutriția animalelor. Treptat, pe lângă activitatea inițială, au început să apară și lucrări de cercetare legate de fiziologia animală, astfel încât și denumirea a fost schimbată în acest sens. În anii ‘90, când cercetarea românească a intrat în derivă, IBNA a reușit să supraviețuiască. În ultimii ani, a reușit chiar să se dezvolte, astfel încât la ora actuală se ridică la nivelul instituțiilor similare din UE, spune dl prof. dr. Horia Grosu, directorul general al Institutului. Finanțarea activității se face cu mijloace proprii. Conform afirmațiilor conducătorului instituției, veniturile obținute în 2016 sunt duble față de cele din 2005. Cercetătorii sunt implicați atât în proiecte naționale, cât și în activități desfășurate în colaborare cu oameni de știință din alte țări. IBNA a fost dotat cu aparatură modernă, la cele mai înalte standarde.

Pe lângă laboratoare, au mai fost dezvoltate și o stație pilot de testare și pro­ducere a nutrețurilor, o biobază experimentală și un laborator de asigurare a calității. Dar, ceea ce este mai important în opinia dlui Horia Grosu, este că Institutul este atractiv pentru tinerii cercetători români, care pot să dezvolte o carieră în țară. Că așa este. Acest fapt este demonstrat de media de vârstă a colectivului de cercetători.

Principalul obiectiv al cercetătorilor de la IBNA este elaborarea unor strategii alternative de obținere a nutrețurilor pentru animale care să minimizeze impactul asupra mediului și să nu intre în competiție cu hrana omului.

Hrană mai bună, pentru rezultate mai bune

Așa cum spuneam, în cadrul simpozionului dedicat marcării a 46 de ani de activitate, au fost prezentate unele dintre cele mai noi cercetări ale specialiștilor IBNA. Ca un cadru general pentru acestea a fost proiectul intitulat „Live Nutrition“, coordonat de către dl dr. Cătălin Dragomir, directorul științific al Institutului. Premisa de la care a pornit acest proiect a fost aceea că o nutriție corectă a animalelor din fermă este un factor de creștere a profitabilității. De aici și necesitatea diseminării către fermieri și producătorii de furaje a bunelor practici și a celor mai noi rezultate ale cercetării științifice. În acest scop a fost redactat un manual, în română și în engleză, cuprinzând aceste bune practici. De asemenea, a fost elaborată și o platformă electronică, e-learning, aflată la dispoziția celor interesați.

Doamna Mihaela Hăbeanu a prezentat rezultatele studiilor asupra utilizării plantelor ameliorate în hrana animalelor de fermă. În cadrul acestui proiect s-a studiat impactul inului, soiei, semințelor de floarea-soarelui, mazării, grâului, dar și al semințelor de cânepă în alimentația suinelor. Au fost elaborate rețete de hrănire a porcilor care să cuprindă și aceste produse.

Pe aceeași linie se înscrie și studiul prezentat de dna Smaranda Toma, referitor la efectele șroturilor alternative, din in și camelină, asupra metabolismului ruminal. Una dintre premisele studiului a fost cultivarea pe scară tot mai largă a camelinei (inului sălbatic). Această plantă necesită cantități mici de apă și fertilizare redusă. Producția obținută este de până la două tone/ha, iar cheltuielile de producție pentru un hectar nu depășesc 1.000 de lei. Uleiul obținut este utilizat, în ultima decadă, pentru obținerea de kerosen. Potențialul nutritiv al camelinei, ca și al inului, este unul de excepție: proteină între 35 și 40% și grăsimi între 29 și 41%. Dar, ceea ce este cu totul deosebit, este conținutul excepțional de ridicat de acid omega-3 α-linoleic și alți acizi grași polinesaturați. De asemenea, camelina este și o importantă sursă de aminoacizi esențiali, polifenoli și vitamină E. Prin urmare, șroturile de in și camelină pot fi o excelentă componentă în hrana animalelor. Așa cum a demonstrat studiul efectuat pe suine, includerea a 12% șroturi de camelină în hrana animalelor a condus la obținerea unei cărni cu un conținut ridicat de acizi omega-3. Astfel, carnea porcilor hrăniți astfel se poate încadra în categoria alimentelor funcționale, cu un rol activ în protecția sănătății consumatorilor. În plus, s-a constatat că această rețetă de hrană produce și o creștere a imunității porcilor.

Noi surse de furaje

contributia zootehniei IBNA Balotesti

În sfera preocupărilor pentru identificarea a noi surse de furaje pentru animale s-a înscris și rezultatul studiului prezentat de dna Mihaela Sărăcilă. Domnia sa a vorbit despre cercetările întreprinse pentru valorificarea unor subproduse industriale prin dezvoltarea unor strategii nutriționale inovative pentru animalele de fermă. În condițiile dezvoltării și diversificării produselor industriei alimentare, apar o serie de subproduse care sunt tratate, în general, ca deșeuri. Cercetătorii s-au întrebat în ce măsură acestea ar putea fi valorificate în hrana animalelor. În studiul despre care vorbim au analizat rezultatele folosirii șroturilor de rapiță, semințe de struguri, fructe de cătină, de dovleac și de in asupra găinilor de carne și de ouă. Rezultatele au întrecut așteptările. Concluzia este că, folosind adaosuri de hrană provenite din aceste produse, se îmbună­tățește atât calitatea cărnii, cât și cea a ouălelor. În plus, efi­ciența economică înregistrează o creștere ca urmare a scăderii prețului furajelor.

„Sunteți la un nivel foarte bun!“

Alte studii s-au axat asupra relației dintre calitatea nutrețurilor folosite și cea a cărnii obținute. Așa sunt, de exemplu, studiile prezentate de dna Carmen Giurescu, care a cercetat influența calității șroturilor asupra eficienței hrănirii și a siguranței lanțului alimentar, și cel prezentat de dna Gina Pistol, referitor la dezvoltarea unor strategii nutriționale în vederea îmbunătățirii imunității la porci.

De mult interes s-a bucurat și prezentarea dnei Cristina Lazăr, referitoare la o metodă de estimare a calității carcasei ovinelor și caprinelor vii, folosind ecografia.

Cele enumerate au constituit doar o parte dintre temele abordate. Ceea ce se cuvine însă a mai fi menționat este prezența și intervenția unor reprezentanți ai fermierilor în cadrul simpozionului. Dintre ei, îi menționăm pe dl dr. Nicolae Zeneci, președintele Asociației Generale a Crescătorilor de Taurine din România, și pe dl Cristian Lungu, președintele Asociației Distribuitorilor de Lapte prin Dozatoare. Cei doi au ridicat o serie de probleme de care fermierii se lovesc în activitatea curentă și pentru rezolvarea cărora și-ar dori ajutorul cercetătorilor.

În final, dna Paula Ursu, director al Departamentului „Cercetare“ din cadrul MADR, a dorit să arate prețuirea pe care o acordă rezultatelor IBNA. „Sunteți la un nivel foarte bun și mi-aș dori ca, pe viitor, să existe la Minister mai multe proiecte depuse de dumneavoastră, atât în calitate de coordonatori, cât și de cercetători“, a spus domnia sa.

Alexandru GRIGORIEV

Revista Lumea Satului nr. 2, 16-31 ianuarie 2017 – pag. 34-35

Institutul Arvalis, un model pentru cercetarea agricolă

Este un lucru acceptat că Franța este una dintre țările în care cercetarea agricolă se bucură de o atenție deosebită. Cel mai important institut francez din domeniu este Institutul Arvalis. Ceea ce îl deosebește de alte întreprinderi asemănătoare este modul în care este organizat, finanțat și condus. Profitând de prezența la congresul APPR (Asociația Producătorilor de Porumb din România) a dlui Gilles Espagnol, directorul Diviziei de Cercetare în Domeniul Porumbului din acest institut, l-am rugat să explice cititorilor noștri, în câteva cuvinte, specificul Arvalis.

„Arvalis – Institutul tehnic a luat naștere prin fuziunea a două alte institute: Institutul tehnic pentru cereale și furaje, care era axat pe studiul cerealelor păioase, în special al grâului și al furajelor, și al AGPM Technique, divizia tehnică a AGPM (Asociation Générale de Producteurs de Maȉs). AGPM este, ca să spun așa, echivalentul francez al APPR (Asociația Producătorilor de Porumb din România). Prin fuziunea acestora, a fost creat Arvalis, un institut care «acoperă» peste 23 milioane de hectare de terenuri agricole. La ora actuală este cel mai mare institut de cercetări agricole din Franța. Mai există unul, apropiat ca mărime, al cărui domeniu de activitate îl reprezintă plantele oleaginoase, respectiv floarea-soarelui și rapița“, a precizat domnia sa

„Consiliul de administrație al Arvalis este alcătuit din agricultori care reprezintă fiecare sector al agriculturii. Practic, sunt reprezentate interesele generale ale agricultorilor. În consecință, Consiliul de administrație este constituit în exclusivitate din agricultori, legați între ei de taxele pe care le plătesc. Ca rezultat, ei sunt cei care dirijează, ei sunt cei care finanțează. Nu este un institut de stat. Este foarte diferit. Pentru că nu este finanțat absolut deloc de stat, cu atât mai puțin din fonduri publice, se bazează în mare măsură pe autofinanțare, astfel încât să poată fi cât mai autonom posibil. Pentru aceasta, valorifică prestațiile, cercetările și experimentele sale, care reprezintă un mijloc de obținere a veniturilor nece­sare“, a detaliat dl Espagnol.

Rezultatul este că acest institut se află într-o conexiune directă cu nevoile fermierilor și cercetează cu prioritate acele chestiuni care pun cele mai mari probleme agricultorilor.

Cercetările Institutului sunt axate pe cultura cerealelor păioase, a porumbului, a leguminoaselor și cartofului. Spre exemplu, la București, Gilles Espagnol a prezentat rezultatele unui studiu realizat de Institutul Arvalis privind cultivarea porumbului în regim de stres hidric. Fiind vorba despre un organism care funcționează pe baza cotizațiilor plătite de ei, fermierii francezi sunt bucuroși să vină în ajutorul cercetătorilor. Acest lucru se petrece fie prin simpla punere la dispoziție a datelor necesare cercetărilor, fie prin găzduirea unor loturi demonstrative sau prin desfășurarea în ferme a cercetărilor specialiștilor institutului. Cotizațiile plătite reprezintă o sumă mai degrabă simbolică pentru fiecare fermier în parte. Dar, având în vedere numărul total al agricultorilor, care în Franța se ridică la mai multe milioane, suma totală este una de invidiat chiar și pentru institute de cercetare finanțate de mari corporații ori de stat.

Un astfel de model ar putea fi aplicat și la noi în țară, dacă fermierii s-ar asocia. O taxă de, să spunem, 10 euro/hectar/an (adică echivalentul a 10 kg de grâu la cel mai prost curs al pieței), ar însemna, la o suprafață de cca șase milioane hectare de teren arabil, nu mai puțin de 60 milioane euro. Un buget absolut respectabil. Pentru a ajunge aici lipsește doar voința!

Alexandru GRIGORIEV

Revista Lumea Satului nr. 2, 16-31 ianuarie 2017 – pag. 42

Restructurarea cercetării agricole - același scop, viziuni diferite

Finanțarea deficitară, reducerea personalului, datoriile existente care au condus la blocarea conturilor și la sechestrarea unor bunuri de către ANAF. Toate au fost cuie bătute treptat în sicriul cercetării agricole. Ce se întâmplă acum? MADR și ASAS își dispută dreptul de conducere a reorganizării acestui sector muribund. Când și cum se va încheia această luptă rămâne de văzut. Să sperăm că nu se va împlini proverbul popular: „Copilul cu două moașe moare cu buricul netăiat“. În rândurile următoare vă redăm opiniile reprezentanților celor două instituții.

Gheorghe Sin, președintele ASAS: „MADR nu va putea să păstreze echidistanța față de culorile politice“

„În ultimii 20 de ani au fost diminuate suprafețele administrate de institutele și stațiunile de cercetare, ca urmare a retrocedărilor pentru reconstituirea dreptului de proprietate. Nu de puține ori acestea au avut loc prin încălcarea legislației în vigoare. În prezent, unitățile de cercetare au în administrare 32.000 ha, reprezentând o cincime din cât aveau în anul 1990. S-a redus numărul de cercetători, activitatea lor nu mai este atractivă din cauza salariilor mici și nesigure, prin actualul sistem de finanțare. În plus, cercetătorii cu experiență care pot forma tinerii sunt din ce în ce mai puțin. Unii s-au pensionat, iar alții au acceptat ofertele generoase ale firmelor străine.

Finanțarea cercetării agricole a fost deficitară, fapt care a dus la cumularea unor datorii la stat și furnizori și la imposibilitatea dotării corespunzătoare activității normale de cercetare. Legile nr. 45/2009 și nr. 72/2012 prevăd ca finanțarea cercetării agricole să se facă din venituri proprii și prin subvenții de la bugetul de stat, dar nu s-a asigurat nici măcar finanțarea de la buget care ar trebui să acopere cel puțin salariile personalului de cercetare, așa cum se întâmplă în toate țările. Veniturile proprii provin din câștigarea prin competiție a unor proiecte și din valorificarea produselor unităților de cercetare (semințe, material de plantat, lapte, animale de reproducție). Acestea constituie sursa reală de finanțare, care s-a redus de-a lungul anilor ca urmare a diminuării suprafețelor de teren, precum și a fondurilor de susținere a proiectelor. Cum să funcționeze o unitate de cercetare zootehnică autofinanțându-se din vânzarea unor reproducători și a laptelui care are un preț de vânzare sub costul de producție? Pentru a menține în funcțiune unitatea, conducerea ei a preferat să facă datorii în loc să ducă la faliment, respectiv desființare. Singura unitate zootehnică care funcționează relativ bine este IBNA Balotești, care a primit finanțare bugetară prin programul nucleu ca institut național de la ANCSI și are și o sursă suplimentară de venituri – o fabrică de nutrețuri combinate. Mai fac o mențiune: unitățile de cercetare, ca instituții publice, sunt obligate să deruleze banii numai prin trezorerie, cu o serie de restricții care le afectează activitatea. Având patrimoniul în domeniul public, nu pot să garanteze credite. Nu au beneficiat de programul SAPARD și de alte facilități ale finanțării europene, la care nu au nici acum acces pentru că au datorii. Toate acestea nu au permis o dotare tehnică necesară, găsindu-se într-o situație inferioară unor ferme private, care au beneficiat de fonduri europene. Un alt exemplu: firmele private (străine) oferă fermierilor semințe, pesticide și alte input-uri la început de campanie, cu plata la recoltarea culturilor. O unitate de cercetare publică nu poate face acest lucru din cauza unor reguli „contabilicești“. Concurența pe piață, la valorificarea semințelor, este neloială și defavorabilă unităților de cercetare.

Acumularea datoriilor, în opinia mea, nu este indiciu al unui management necorespunzător, ci al lipsei unei finanțări firești de care trebuia să beneficieze unitățile de cercetare. Sunt unități care nu au datorii, acestea fiind institutele naționale care au primit o finanțare „nucleu“ (de bază) de la Agenția Națională de Cercetare Științifică și stațiuni care au suprafețe mai mari disponibile pentru producerea de semințe, dar și acestea au o activitate de cercetare limitată. Volumul datoriei de 200 milioane lei ar putea fi echivalent cu finanțarea de la bugetul de stat prevăzută de lege. Motivația nefinanțării bugetare, exprimată de Ministerul Finanțelor și Ministerul Agriculturii, ar consta în nepromovarea HG de reorganizare a fiecărei unități (sarcină a celor două ministere) și în faptul că o anulare a datoriei și finanțarea de la buget ar constitui ajutor de stat. Nu pot înțelege de ce în România susținerea bugetară a cercetării agricole este ajutor de stat, iar în celelalte țări UE nu. Noi considerăm că factorii decizionali nu au dorit rezolvarea favorabilă a acestei probleme. Din această situație, în care s-au mai aflat unitățile de cercetare, s-a ieșit prin promovarea unei Ordonanțe a Guvernului. Practic, se acordă un fond Ministerului Agriculturii, care îl transmite (prin ASAS) unităților de cercetare. Astfel acestea își plătesc datoriile, iar banii respectivi se reîntorc la stat. Trebuie numai să se dorească acest lucru, ca semn al conștientizării asupra importanței cercetării agricole. Conform unor anexe la lege, rețeaua de cercetare are 68 de unități, din care 13 propuse pentru desființare, la care se pot adăuga încă pe-atâtea. Pentru reducerea cheltuielilor se propune fuziunea unor unități și concentrarea activității în unitățile cu potențial științific și tehnic. Apoi se va face o reevaluare a tematicii de cercetare în contextul reorganizării, se va rezolva problema datoriilor și se face o finanțare conform prevederilor legii existente. Toate aceste acțiuni presupun câteva modificări și completări ale Legii nr. 45/2009.“

„Subordonarea unităților la MADR ar putea înlesni intervenția factorului politic, cu referire la păstrarea patrimoniului funciar și la numirea directorilor. De-a lungul anilor, ASAS a reușit să mențină echidistanța față de culorile politice, oricare dintre ele a fost la cârma țării. Noi considerăm că MADR nu va reuși acest lucru.“

Niculina Tâlvăr, consilier al ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale: „Primele semnale pozitive ar putea apărea în cinci-șase ani“

„Cercetarea agricolă este aproape de colaps, nu aș zice că s-a ajuns încă aici, pentru că mai avem unități de cercetare. Se lucrează, dar nu la nivelul la care ne dorim. Motivele care au condus la această situație sunt mai multe. Este vorba și despre o subfinanțare cronică și modul de conducere, managementul cercetării agricole, iar cadrul legislativ actual nu mi se pare că încurajează progresul acestui domeniu. În prezent, unitățile de cercetare au datorii foarte mari atât la furnizori, cât și la bugetul de stat. Din cauza acestora multe dintre ele sunt executate silit de ANAF și nu pot participa la competițiile pentru proiecte europene și naționale. Salariile sunt foarte mici, iar tinerii cercetători vin și apoi pleacă; acum mai sunt doar 550 de cercetători.

În ceea ce privește finanțarea cred că nu a fost întotdeauna foarte clar cum trebuie făcută. Înainte de 1990 se făcea în două moduri, prin finanțare de la bugetul de stat și autofinanțare. Pentru că nu s-a lămurit foarte clar cum se face această finanțare, s-au acumulat datoriile de acum. S-a încercat lămurirea acestui aspect prin etapele succesive de reorganizare prin care au trecut unitățile de cercetare. Prima reorganizare mai serioasă a fost prin 2002, cu Legea nr. 290. Problema nu a fost rezolvată pentru că legea nu a fost aplicată. După numai șapte ani a fost elaborată Legea nr. 45 din 2009. Prin aceasta tot sistemul de cercetare, în jur de 80 de unități, a trecut în subordinea ASAS. În mod normal, cercetarea trebuia să fie reorganizată în baza acestei legi, dar nu s-a întâmplat așa. Ce-i drept, aceasta are un articol care spune că unitățile de cercetare pot fi finanțate de la bugetul de stat chiar dacă nu au trecut prin acest proces de reorganizare. Ca să se lămurească complet acest aspect a apărut în legea bugetului de stat un articol care spune că unitățile de cercetare nereorganizate ar putea fi finanțate, dar acest lucru trebuie numit ajutor de stat. Revenind la proiectul nostru, viziunea echipei care a lucrat la inițiativă, cu susținerea dlui ministru, este de a reorganiza Academia în așa fel încât aceasta să nu mai fie doar în raport de colaborare cu ministerul, ci să fie în raport de coordonare. Să fie for de consacrare științifică și atât. Iar unitățile de cercetare (80-81 la număr) să intre în subordinea MADR, dar prin Agenția Națională pentru Managementul Cercetării și Dezvoltării Agricole. Este nevoie să schimbăm modul de a face marketingul cercetării agricole, dinamica activității, pentru că așa nu mai poate continua. Și prin reorganizare să schimbăm și modul de finanțare. Cel puțin în primă fază ne-am propus să preluăm unitățile și să nu mai existe acest paralelism între cele 80 de unități (fiecare să vină cu idei, proiecte de cercetare). Ne dorim să realizăm o organizare piramidală, iar institutul de ramură, ca să spun așa, să conducă. Nu este o regulă care se va aplica în toate cazurile pentru că unele institute sunt unice, cum este cel de la Dăbuleni, Banca de Gene de la Suceava. Vom organiza sectorul piramidal în așa fel încât să avem coerență în ceea ce privește strategia de reorganizare și o convergență către Agenția Națională care să sprijine și să dinamizeze activitatea de cercetare. Această Agenție va controla (poate și îndruma – n.r.) și va face rapoarte, pentru că la ora actuală nu se întâmplă acest lucru. În ceea ce privește finanțarea, ne-am propus să finanțăm integral de la bugetul de stat, iar veniturile realizate să fie virate la bugetul de stat, cu posibilitatea reținerii de către unitate a unui procent de 10%, bani care să fie folosiți pentru stimularea cercetătorilor, în special. Prin acest proiect de lege înaintat de noi, unitățile vor deveni instituții publice și astfel nu se mai poate considera că au datorii la bugetul de stat. În plus, prin modul în care se va face finanțarea unitățile vor avea resurse pentru a participa la proiecte europene și naționale. Un alt avantaj este că prin PNDR ar putea fi sprijinite pentru retehnologizare. Dacă legea va trece de Guvern și Parlament, cred că primele semnale pozitive, vizibile, ale reorganizării propuse de noi ar putea apărea în cinci-șase ani.“

„Modul de conducere a ASAS nu este tocmai cel potrivit, este anacronic. Academia ar trebui să fie for de consacrare științifică, nu să facă și managementul cercetării agricole. Firește că nu sunt singurii care se fac vinovați, dar au contribuit la această situație pentru că, de 20 de ani, răspunderea este în mare parte a lor. Cercetarea agricolă a fost în subordinea lor. “

Laura Zmaranda

Revista Lumea Satului nr. 19, 1-15 octombrie 2016 – pag. 48-50

România este interesată de transferul de 'know-how' argentinian în cercetare agricolă și genetică

România este interesată de transferul de 'know-how' argentinian în cercetare agricolă și genetică, dar și în ceea ce privește gestiunea fermelor și asocierea, unde Argentina are o experiență de peste 150 de ani, a declarat ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu, care se află într-o vizită oficială la Buenos Aires.

"Partea română este interesată de transferul de 'know-how' argentinian pe diferite domenii: cercetare, genetică, soiuri rezistente la secetă, tehnologii de reducere a lucrărilor solului cu reducere de costuri. De exemplu, aplicând o anumită tehnologie, ei reușesc să aibă un consum de motorină de numai 2,8 litri la hectar, în comparație cu Franța, care are un consum de 70 de litri la hectar. Este vorba de o însămânțare directă în miriște, pentru că prin arat se pierde multă apă și se strică structura solului. În plus, odată cu semănatul, se introduc în sol îngrășăminte și se tratează împotriva bolilor și dăunătorilor", a explicat șeful de la MADR.

Totodată, ministrul Agriculturii a precizat că există interes și în privința gestiunii fermelor medii și mici și a gestiunii durabile a apei.

"În plus, suntem interesați pe gestiunea fermelor medii și mici și gestiunea durabilă a apei. Argentina are o experiență în cooperație și asociere de peste 150 de ani, are experiență pe micro-managementul fermelor. Este foarte important și util să deschidem noi pespective pentru agricultura românească", a adăugat Irimescu.

Ministrul român al Agriculturii efectuează o vizită oficială la Buenos Aires, în perioada 27 — 30 iulie 2016, la invitația ministrului Agroindustriei din Republica Argentina, Ricardo Buryaille.

Programul vizitei a inclus joi întâlniri cu experți din ministerul argentinian de profil, dar și cu reprezentanți ai companiilor din domeniu, interesați de stabilirea unor contacte directe cu parteneri din România.

Achim Irimescu va vizita vineri expoziția 'La Rural' — a cărei ediție 2016 aniversează 130 de ani de la înființarea Societății Rurale Argentiniene — pentru cunoașterea diversității potențialului agro-zootehnic al Argentinei, dar și pentru contacte directe cu ceilalți miniștri ai Agriculturii care au confirmat participarea la eveniment din țări ale Americii Latine (Brazilia, Chile, Columbia, Panama, Costa Rica) și din state de pe alte continente.

AGERPRES

Cercetarea agricolă, la ASAS sau MADR?

În ultimii 25 de ani, cercetarea agricolă românească urmează un continuu curs descendent, mai cu seamă din cauza neimplicării autorităților într-un domeniu care ne-a făcut cinste cândva. Putem lua doar un singur exemplu, nu neapărat cel mai elocvent, care să susțină afirmația: în România au fost creați primii hibrizi de floarea-soarelui. Deci aveam cercetare! Acum institutele și stațiunile de cercetare nu au finanțare, nu au o bază materială modernă și nici măcar la fel de mulți oameni pregătiți deoarece prea puţini se mai apleacă spre un domeniu aflat în agonie de un sfert de veac. Și așa s-a ajuns ca, de la ceea ce aveam bun cândva, să ne uităm spre multinaționale cum le oferă fermierilor hibrizi și soiuri pe care și cercetarea agricolă românească le-ar fi putut pune la dispoziție. Totuși, se mai pot liniști aceste ape tulburi?

Cercetarea în subordinea MADR

Aceasta este soluția propusă de ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, care susține că prin finanțarea de la bugetul de stat și crearea unui institut național care să realizeze un bun management, cercetarea agricolă ar putea redeveni ce a fost cândva.

„Cred că suntem cu toții de acord că fără rezultatele cercetării, mare progres în agricultură nu se poate face. Din păcate, cercetarea românească este practic în colaps, în stare de faliment, din mai multe cauze.(...) Am discutat cu președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice, precum și cu alte persoane din domeniu și avem un proiect de restructurare care prevede crearea unui institut național care să preia managementul unităților de cercetare de la ASAS. Sigur că va avea finanțare și ASAS-ul care este un for științific și are un rol extrem de important, dar se simte nevoia unui influx de management mai dinamic. În acest sens e clar că trebuie anulate datoriile, sunt aproape 200 de milioane, și trebuie asigurată finanțare pentru a putea oferi niște salarii corecte cercetătorilor și pentru a evita ca tinerii valoroși să părăsească sectorul. Sigur, sper ca în perioada următoare și în urma consultărilor cu fermierii, pentru că ei sunt beneficiarii cercetării, nu ASAS-ul, nu MADR-ul, să se reglementeze această situație“, a declarat ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, în cadrul conferinței anuale a Ligii Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).

Oriunde, numai să fie finanțată

Opiniile reprezentaților unităților de cercetare sunt împărțite. Unii se opun drastic acestei schimbări, alții sunt imparțiali și punctează faptul că nu contează în subordinea cui se află cercetarea agricolă, ci mai degrabă contează dacă și cum va fi finanțată.

„Problema reorganizării cercetării agricole în România se discută de mai mult timp, la nivel declarativ s-au propus câteva variante, iar de curând domnul ministru Achim Irimescu a spus că va apărea un proiect de lege în care se va stipula că unitățile de cercetare din domeniul agricol vor trece în subordinea MADR. Problema finanțării este grija principală, deși mai toată lumea o cunoaște, nimeni nu a luat măsuri concrete pentru a o rezolva. Pentru că degeaba încercăm să implementăm diferite forme de organizare dacă nu se asigură și finanțare pentru a deveni competitivi în piață. Aceasta ar fi soluția principală: finanțarea. Contează mai puțin că managementul este asigurat de o entitate sau alta, deși noi credem că ar fi bine ca, existând deja un corp format la Academie care provine din sistem, interfața între unitățile de cercetare și MADR, care poate să preia activitatea de cercetare, să fie ASAS-ul“, susține conf. dr. ing. Marian Verzea, directorul general al Institutului Național de Cercetare - Dezvoltare Agricolă Fundulea.

„Problema cercetării agricole este o poveste mai veche, care nu a ajuns la un rezultat până în acest moment. Însă ideea este că noi ne confruntăm zi de zi, indiferent de discuții. În primul rând este vorba de lipsa banilor, apoi a personalului care începe să plece, precum și de faptul că nu ne putem plăti utilitățile. Mai ales acum pentru că pentru noi, pomicultorii, 2015 a fost un an foarte prost și efectele se văd în acest moment. Tocmai din aceste motive am dori să se finalizeze aceste discuții și unitățile de cercetare, indiferent sub ce formă vor funcționa, să aibă finanțare, iar oamenii care ne coordonează să fie pregătiți. Avem probleme cu care cercetarea europeană nu se confruntă, am ajuns o oaie neagră a sistemului agricol“, a punctat dr. ing. Ion Platon, directorul Staţiunii de Cercetare şi Producţie Pomicolă Bistriţa.

În subordinea ASAS-ului

Există și reprezentați din teritoriu care sunt vehemenți în ceea ce privește coordonarea cercetării agricole de către Ministerul Agriculturii și asta din diferite motive. Pe de o parte doamna director a Stațiunii de Cercetare - Dezvoltare Secuieni, dr. ing. Elena Trotuș, se opune acestei schimbări și a declarat: „Daca Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Secuieni ar fi fost în subordinea MADR-ului, probabil demult s-ar fi vorbit despre această stațiune la timpul trecut și spun asta pentru că la noi în județ au fost și există interese pentru ca stațiunea să fie închisă, tocmai pentru ca terenurile care încă mai există în domeniul public al statului să fie retrocedate. Dacă va avea loc această trecere, cred că despre activitatea stațiunilor se va mai vorbi 2, maximum 3 ani. Pentru că vom avea parte de conduceri politice, iar acel teren, cât mai este acum, va fi cu ușurință retrocedat, iar unitățile nu vor mai avea baza materială necesară pentru a-și putea desfășura activitatea de cercetare-dezvoltare.“

Pe de altă parte, opiniile negative vin și dinspre fermieri, mulți dintre ei nu au încredere în noua propunere și chiar se tem de faptul că la mijloc există interese ascunse.

„Opinia fermierilor este negativă. Nu suntem de acord ca cercetarea agricolă să fie în subordinea MADR, ci să fie numai finanțată de minister. Spunem acest lucru pentru că în minister nu există specialiști care să coordoneze această activitate, așa cum există la ASAS, de pildă. Și apoi e posibil să aibă idei ascunse în privinţa terenurilor, puține, care au mai rămas unităților de cercetare. M-am întâlnit cu mai mulți fermieri, iar opinia mai multor reprezentanți ai agricultorilor din Ardeal, din vestul sau sudul țării, este aceeași, nu sunt de acord ca cercetarea agricolă să treacă în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale“, a declarat dr. ing. Adelina Popescu, directorul executiv al Asociației Fermierilor din România.

Loredana Larissa SOFRON

Revista Lumea Satului nr 11, 1-15 iunie 2016, paginile 12-13

Cercetarea agricolă, anchilozată într-o perpetuă reorganizare

În Aula Magna a ASAS a avut loc, în cadrul deschiderii Simpozionului internaţional „Economie Agrară și Dezvoltare Rurală – realități și perspective pentru România“, organizat de ICEADR – Bucureşti, în colaborare cu Facultatea de Management, Inginerie Economică în Agricultură și Dezvoltare Rurală – USAMV Bucureşti, IEA – Academia Română, Facultatea EAM – ASE Bucureşti, IEA – Belgrad, Serbia, IEFS – Chişinău, R. Moldova și sub patronajul Academiei de Știinţe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu Șișești“, dezbaterea cu tema „Cercetarea agricolă, la răscruce de drumuri“.

Propuneri pentru comunitatea științifică

În cuvântul său, ministrul Achim Irimescu i-a invitat la minister (în săptămâna 23-30 nov.) pe responsabilii din mediul academic, universităţi şi Ministerul Educaţiei ca să caute împreună soluţii cât mai pragmatice, aplicabile în scurt timp pentru restructurarea cercetării agricole. Datoriile au crescut la 140 milioane de lei şi nu cred că va exista vreun premier al României care să accepte preluarea datoriilor fără un plan de restructurare viabil şi extrem de bine gândit. Decidem rapid şi după aceea mergem la premierul Cioloş cu propuneri de anulare a datoriilor şi de finanţare corespunzătoare a cercetării“, a anunţat Irimescu. El a mai cerut ca planul de restructurare să fie dublat de o strategie adevărată a cercetării.

Din această perspectivă reiterăm propunerile noastre, având ca argumente Strategia Europa 2020, chiar dacă doi ani sunt deja pierduţi:

a) Creşterea economică inteligentă, sustenabilă şi favorabilă incluziunii, în perioada 2014 - 2020, a ţărilor membre UE, având ca obiectiv câştigarea competiţiei cu celelalte naţiuni din piaţă pe baza educaţiei, competenţei şi învăţarea pe tot parcursul vieţii, în care un loc important îl au cercetarea şi inovarea.

b) Directiva UE prin care cheltuielile destinate cercetării trebuie: să reprezinte 3% din PIB, din care 1% din fonduri publice, prevedere care a figurat în OG 57/2002, dar care a fost abrogată.

c) Cele 8 mild. euro din Programul structural al UE şi cele 4,5 mild. euro prevăzuţi în bugetul PAC pe perioada 2014 - 2020 pentru cercetare-inovare.

1. Reconstrucţia şi revigorarea cercetării agronomice trebuie fundamentată în raport de contribuţia agriculturii cu 6% la formarea PIB-lui, circa 36-38 mild. lei/an. Aceasta înseamnă ca MADR să obţină alocarea de la buget a cel puţin 380-400 mil lei (1%) în medie/exerciţiu financiar dintr-un total de 760-800 mil lei cheltuieli (2% din contribuția la PIB) pe perioada 2016-2020, pentru finanţarea cercetării desfăşurate în toate entităţile de cercetare agricolă aflate acum în subordinea/coordonarea MADR, MEN şi ASAS, precum şi a celor private. Așa se aco­peră întregul ecosistem, păstrarea fondului genetic al României, iar cercetarea să fie capa­bilă să pună la dispoziţie soluţiile necesare politicilor agricole, să sprijine producătorii agricoli, indiferent de mărimea şi organizarea juridică, cu bunuri şi cunoştinţe tangibile şi intangibile, seminţe, material biologic, tehnologii, soluţii economice etc.

Reorganizarea trebuie să țină cont de caracterul extensiv, fărâmițat și diver­sificat, dar și de provocările agriculturii pentru siguranța alimentară a populației.

Cercetarea gestionată de ASAS să fie finanţată, conform Legii nr. 45/2009, cu filă distinctă de la bugetul de stat, în bugetul MADR. Fără a nega şi unele deficienţe de management, cercetarea, atât cât mai este, supravieţuieşte prin pasiunea „vechii gărzi“ care şi-a continuat cercetările şi după pensionare, dar care s-a redus, din păcate, pe cale naturală.

2) Restructurarea unităţilor şi instituţiilor de c-d din agricultură astfel:

a) 8 institute zonale de c-d de drept public, cu personalitate juridică, pe actualele regiuni statistice, care să cuprindă staţiunile de c-d din aria regională ca baze de cercetare şi transferul rezultatelor, a bunelor practici agricole, centre de formare continuă a producătorilor agricoli şi a practicii elevilor, studenţilor şi doctoranzilor.

b) INCD-urile şi institutele de ramură să îndeplinească rolul de centre de excelenţă în subordinea/coordonarea ASAS, care să valorifice rezultatele cercetărilor zonale, participarea la proiecte europene, dar şi formarea continuă a cercetătorilor. Astfel, entităţile de cercetare se pot reduce la maximum 20 cu personalitate juridică, se lărgeşte aria de rezolvare a problemelor agriculturii zonale, se reduc cheltuielile de administraţie, are loc concentrarea și mai buna folosire a capacității umane și materiale a cercetării.

3) Odată cu reorganizarea, ne obligă experienţa de până acum, indiferent de soluţia adoptată, să se stabilească numărul de cercetători – deblocarea posturilor vacante şi/sau suplimentarea la unele entităţi de cercetare şi dimensionarea fondurilor necesare finanţării cercetării agricole pentru acoperirea diversităţii pe întregul ecosistem al României.

4) Conducerea unitară şi indepen­dentă a cercetării agricole faţă de factorul politic așa cum a rezultat din chestionarul efectuat în rândul cercetătorilor.

Ştiinţa, baza tehnologiilor

Ştiinţa constituie baza tehnologiilor, a locurilor de muncă şi bunăstarea de mâine reflectate în ponderea cheltuielilor cu cercetarea la nivel UE astfel: Franţa cu 2,25%, Germania cu 2,84%, Suedia cu 3,37% etc., faţă de sub 0,5% în România care trebuie să dezvolte, să atragă şi să păstreze talentele din cercetare faptic şi nu declarativ. Cercetătorii au nevoie de acces la cele mai bune infrastructuri, iar „specialiştii“ MFP să părăsească gândirea păguboasă că cercetătorii sunt neproductivi şi măresc numărul „bugetarilor“(!)

Îmi pun speranţa că diferendele vor fi surmontate, fie și cu „mintea românului de pe urmă“, dar ţinând cont de adevărurile exprimate de savantul Albert Einstein: „Dacă experimentele nu se potrivesc cu teoria, schimbă experimentele“, dar „nu putem rezolva problemele folosind acelaşi tip de gândire cu care au fost create“. Numai aşa se va împlini reconstrucţia şi revigo­rarea cercetării agricole, atât de dorită şi aşteptată de comunitatea ştiinţifică. Parafrazându-l pe Marin Preda, dacă cercetare nu este, nici spor de cunoaştere nu vom avea, iar progresul şi fondurile puse la dispoziţie de UE vor fi pierdute.

Ce mai poţi spune azi decât să te întrebi dacă cei care îşi doresc „reforma“ cercetării agricole pătrund adevărul peren al celor citate. Înfăptuim reconstrucţia şi revigorarea cercetării prin desfiinţare, aşa cum s-a întâmplat cu industria și agricultura?!

Ec. dr. Mircea M TOMA

Cercetarea şi producţia, la voia întâmplării

Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare – Iaşi.

• O unitate de cercetare uitată.

• Suprafaţa de plantaţii viticole scade continuu.

• O reorganizare a cercetării care se lasă aşteptată.

• Sechestrul, o soluţie a finanţării?

Înfiinţată în 1957, Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Vitivinicolă – Iaşi s-a făcut de-a lungul anilor remarcată în întreaga Moldovă prin rezultatele obţinute de cercetătorii de aici. Să amintim doar de obţinerea unor noi soiuri de struguri de masă ca Gelu, Paula, Mara - rezistent la boli şi dăunători, Ozana sau a celor pentru vin: Golia - rezistent la ger, Raluca, Unirea ş.a. care s-au bucurat de aprecieri deosebite din partea viticultorilor. În acelaşi timp, cercetătorii de aici au realizat clone din soiurile care alcătuiesc podgoriile din judeţul Iaşi: Frâncuşa la Cotnari, Busuioacă la Bohotin acordând, atunci când erau solicitaţi, consultanţă în toate problemele de agrotehnică viticolă la standarde de ultimă oră. Dar toate acestea sunt de domeniul trecutului. Acum, din cele 450 ha de plantaţii pe care staţiunea le avea până în 2005, au mai rămas, ne spune doamna dr. Doina Damian, directorul instituţiei, doar 125 ha, dintre care 47 ha sunt în litigiu.

Problemă acută – lipsa finanţării

„Trăim de la o zi la alta, continuă doamna director, în condiţiile în care suntem înglodaţi în datorii. Din această cauză, din aprilie până în septembrie 2014, cu utilităţile tăiate, practic nu am mai putut să ne continuăm activitatea. De-abia odată cu începerea recoltării am vândut struguri, am plătit o parte din datoriile la furnizori, taxele şi impozitele locale şi le-am reeşalonat pe cele rămase. Am reuşit să plătim în parte şi salariile restante astfel încât acum suntem la nivelul lunii august 2014.“

Consecinţa imediată a acestei situaţii este evidentă în mişcarea personalului. Staţiunea mai are 43 de salariaţi, dintre care doar şapte sunt cercetători.

„Din cauza salariilor şi aşa mici şi plătite, cum se spune, din an în Paşti, o parte din personal, mulţi dintre ei deosebit de capabili, e nevoită să-şi caute de lucru în altă parte şi e păcat.“

Care este consecinţa, până la urmă, a lipsei de finanţare care este evidentă în activitatea de zi cu zi? Aflăm, de pildă, că în 2014 lucrările în plantaţii au fost efectuate la minimum, doar întreţinerea efectivă şi tratamentele. În rest, cele care ţin de lucrările solului sau lucrările în verde: cârnit, copilit, desfrunzit au fost ignorate, obţinând în final o medie de 6.600 kg de struguri la hectar, „o producţie mulţumitoare, subliniază doamna director, dacă ţinem cont de condiţiile în care s-a lucrat“. Lipsa acută a finanţării este evidentă şi la combinatul de vinificaţie, unde se impun retehnologizarea şi modernizarea utilajelor cu care staţiunea a fost dotată din 1970.

Aceeaşi situaţie şi în ceea ce priveşte spaţiile de depozitare şi condiţionare, care nu sunt dotate cu utilaje moderne. Cei aproape 50 de ani de existenţă influenţează, fireşte, calitatea vinului, ca să nu mai amintim de faptul că în ultimii ani staţiunea a obţinut circa 40 de vagoane, faţă de capacitatea de 480 de vagoane produsă anual altădată.

„Sprijinul“ statului şi soluţii care se aşteaptă

Ce este de făcut? La această întrebare doamna director dr. Doina Damian nu ezită:

„Se impune respectarea legii, trebuie ca Statul, în speţă ASAS, coordonatorul de credite, să şteargă, cum se spune, arieratele şi să salveze astfel unitatea. Vorbeam de lipsa acută a finanţării. E adevărat că o parte din nevoile noastre trebuie asigurate din venituri proprii. Dar cum s-o facem, în condiţiile în care, vă spuneam mai înainte, suprafaţa cu plantaţii a scăzut an cu an, iar vinul pe care îl obţinem trebuie să facă faţă unei concurenţe acerbe a produselor venite din afara ţării? Pentru a ieşi pe piaţă ar trebui să vindem vinul la preţuri în pierdere. Mai mult, din cauza cantităţii reduse de vin, nu putem intra în marile magazine, unde una dintre condiţii este o aprovizionare ritmică tot timpul anului.

Se vorbeşte, de asemenea, de reorganizarea cercetării în agricultură. Conform unui proiect, pentru care ni s-a cerut părerea, ar urma ca unitatea noastră să fuzioneze cu Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură – Iaşi şi cu cea de la Fălticeni - Suceava. Nu am fost de acord pentru că în proiect nu există niciun cuvânt care să amintească de existenţa noastră, ceea ce ar însemna că rămânem ca până acum, un fel de copil vitreg.

Şi revin la bani: în bună măsură ieşirea din această situaţie ar fi obţinerea de către staţiune a materialului săditor viticol, aşa cum până în 2007 am livrat la Cotnari cantităţi mari de Frâncuşă, Tămâioasă Românească ş.a. E drept că avem şi acum unele comenzi, dar cantităţi mici.

Cât priveşte «sprijinul» de la stat, să mai amintesc doar faptul că ANAF a pus sechestru pe multe utilaje din combinatul de vinificaţie, a sigilat, de asemenea, o cantitate importantă de rachiu care stă uitată în depozit în ciuda numeroaselor adrese pe care le-am trimis şi, în sfârşit, tot ANAF-ul a blocat sumele pe care le-am primit datorită unor proiecte câştigate de noi, bani de care aveam atâta nevoie.

În cadrul acţiunii de reorganizare, despre care se vorbeşte, probabil vom putea încheia contracte de prestări servicii, de asociere pentru întreţinerea plantaţiilor cu agenţi economici importanţi, iar la sfârşitul lunii februarie se pare că există posibilitatea accesării de fonduri europene prin Măsura 16.1. Aşteptăm.“

Activitatea continuă

În ciuda tuturor acestor greutăţi, lucrătorii şi cercetătorii staţiunii ieşene îşi continuă treaba. Se lucrează timid la tăiat în vie, pregătirea materialului pentru altoire, altoitul propriu-zis, iar cercetătorii, câţi au mai rămas, continuă munca de cercetare. Între realizări, să amintim colecţia ampelografică pe 2,3 ha – o sursă importantă de germoplasmă – care cuprinde 470 de soiuri româneşti şi străine aflate acum în anul III, precum şi serviciile de consultanţă de specialitate pe care le acordă la solicitarea atât a agenţilor economici cât şi a micilor fermieri.

„Într-un cuvânt, accentuează doamna director, încercăm să ne facem datoria, chiar dacă cei care diriguiesc cercetarea ne-au uitat. Sperăm ca în cel de al 12-lea ceas o instituţie ca a noastră, ca de altfel şi altele din ţară, să fie salvate.“

Stelian Ciocoiu

Cercetarea agricolă: 25 de ani de perpetuă reorganizare (II)

1) Reconstrucţia şi revigorarea cercetării agronomice trebuie fundamentate de la contribuţia agriculturii de 6% la formarea PIB-lui de circa 36-38 miliarde lei. În perioada 2007-2010 cheltuielile totale cu cercetarea agricolă au scăzut de la 552,1 mil. lei la 170,7 mil. lei, iar fondurile publice de la 249,4 mil. lei la 96,8 mil lei (0,03% din PIB). Chiar dacă nivelul acceptat al cheltuielilor totale cu cercetarea este de numai 2% din PIB, aceasta nu schimbă situaţia finanţării cercetării din fonduri publice în procent 1% din PIB, respectiv alocarea a cel puţin 360- 380 mil. lei/exerciţiu financiar dintr-un total de 720-790 mil. lei cheltuieli pentru finanţarea entităţilor de cercetate agricolă din subordinea/coordonarea actuală a MADR, MEN şi ASAS.

MADR trebuie să susţină şi să obţină fonduri necesare, prin bugetul naţional, de minimum 0,6% din PIB pentru finanţarea cercetării agricole din fonduri publice, în acord cu participarea agriculturii la formarea acestuia şi care să fie capabilă să-i pună la dispoziţie soluţiile necesare politicilor agricole şi să sprijine producătorii agricoli indiferent de mărimea şi forma lor organizatorică.

Cercetarea gestionată de ASAS să fie finanţată, conform Legii nr. 45/2009, de la bugetul de stat PRIN bugetul MADR şi NU din sumele gestionate de acesta pentru diverse programe, inclusiv planul sectorial. Despre ce cercetare agricolă mai vorbeam azi dacă şi acad. Gheorghe Ionescu-Şişeşti gândea şi acţiona la fel ca „reformatorii“ zilelor noastre?

2) Restructurarea unităţilor şi instituţiilor de c-d din agricultură să se realizeze în 8 institute zonale de c-d de drept public, cu personalitate juridică pe actualele regiuni statistice şi care să cuprindă cele 45 de staţiuni din aria regională ca baze de cercetare (cu sau fără personalitate juridică), pentru transferul rezultatelor cercetării, a bunelor practici agricole, centre de formare continuă a producătorilor agricoli şi a practicii elevilor şi studenţilor, doctoranzilor. ASAS să asigure conducerea unitară şi independenţa faţă de factorul politic al cercetării. Prin aceasta se lărgeşte aria de rezolvare a problemelor agriculturii zonale, se reduc cheltuielile de administraţie. De asemenea, propunem ca 3-5 institute de ramură (cereale, plante tehnice, pomicultura, viticultura, legumicultura, zootehnia) să devină centre de excelenţă care să valorifice rezultatele cercetărilor zonale, participarea la proiecte europene, dar şi formarea continuă a cercetătorilor. INCD-urile să revină în coordonarea ASAS, iar prin propunerile făcute entităţile de cercetare se pot reduce de la 66 la maximum 20 cu personalitate juridică. În acelaşi timp, ASAS trebuie să rămână coloana vertebrală a cercetării româneşti în acord cu Legea nr. 45/2009 care defineşte institutele/staţiunile de drept public, iar rezultatele cercetării de utilitate publică, chiar dacă o parte se valorifică în regim comercial, cel puţin până la dezvoltarea cercetării private.

3) Odată cu reorganizarea, experienţa de până acum ne obligă, indiferent de soluţia adoptată, să se stabilească şi numărul de cercetători – creatorii sporului de cunoaştere şi progres necesari, deblocarea posturilor vacante şi/sau suplimentarea la unele entităţi de cercetare şi dimensionarea fondurilor necesare finanţării cercetării agricole.

Propunerile au în vedere avertismentul dat de preşedintele INRA – Franţa, Bertrand Hervieu, în AULA – ASAS, în 23 august 2003 citat. O spune un om care avea în gestiune un buget de circa 785 mil. de dolari în 2003(?!), faţă de un buget estimat de noi de 180 mil. euro, echivalentul a 780 mil. lei (2% din 39 miliarde lei participarea agriculturii la PIB), dintre care 390 mil. lei (1%) de la bugetul de stat, estimări medii anuale a cheltuielilor cu cercetarea în perioada 2014-2020.

Fundamentările au în vedere o ţintă a „masei critice“ de 4.500 personal contractual, dintre care 1.850 în cercetare (925 de cercetători atestaţi), 950 în dezvoltarea-tehnologică şi 850 pentru suportul cercetării (personalul administrativ). Estimările pot fi revizuite, dar trebuie avut în vedere că cercetarea trebuie să soluţioneze cerinţele celor 3.829 mii de producători individual şi 31 mii de entităţi juridice care activează în agricultură (societăţi comerciale, asociaţii agricole, PFA, ferme şi grupuri de producător), dar care să fie capabilă să participe şi la programele şi atragerea fondurilor UE destinate cercetării agricole. Numărul stabilit reprezintă aproximativ 50% din personalul deţinut de INRA de 8.427 de salariaţi, dintre care 1.837 de cercetători, la care se adaugă 2.000 de doctoranzi, 1.800 de studenţi şi 2.000 de stagiari, iar în Franţa erau 388 de entităţi, dintre care 213 unităţi de cercetare şi alte entităţi care realizează cercetare agricolă sau activităţi conexe, pentru a servi o suprafaţă de circa 30 mil ha exploatate de 3,9% din populaţia activă, faţă de 33,7% în România.

Propunerile noastre au în vedere adevărul spus de acad. Gheorghe Ionescu-Şişeşti: „Nu se poate îndruma temeinic agricultura dacă nu vom avea întinse cercetări ştiinţifice aplicate condiţiilor noastre de pământ şi climă la plante şi adaptate mediului nostru, la organizarea economică cea mai potrivită pentru condiţiile economice şi sociale în care ne găsim“.Ce mai poţi spune azi decât să te întrebi dacă cei care îşi doresc „reforma“ cercetării agricole pătrund adevărul peren al celor citate. Ştiinţa la nivel mondial constituie baza tehnologiilor, locurilor de muncă şi bunăstarea de mâine reflectate în ponderea cheltuielilor cu cercetarea la nivel UE-27 de 2,02% din PIB, Franţa cu 2,25%, Germania cu 2,84%, Suedia cu 3,37% etc., faţă de sub 0,5% în România, care trebuie să dezvolte, să atragă şi să păstreze talentele din cercetare faptic şi nu declarativ. În acelaşi timp, cercetătorii au nevoie de acces la cele mai bune infrastructuri. Diriguitorii cercetării trebuie să părăsească gândirea păguboasă că cercetătorii sunt neproductivi şi măresc numărul „bugetarilor“ (!)

Îmi pun speranţa că diferendele vor fi surmontate prin aplicarea a priori „a minţii românului de pe urmă“, ţinând cont de adevărurile exprimate de savantul Albert Einstein: „Dacă experimentele nu se potrivesc cu teoria, schimbă experimentele“, dar şi că „nu putem rezolva problemele folosind acelaşi tip de gândire cu care au fost create“, se vor împlini reconstrucţia şi revigorarea cercetării agronomice, atât de dorite şi aşteptate de comunitatea ştiinţifică. Parafrazându-l pe Marin Preda, „dacă cercetare nu este, nici spor de cunoaştere nu vom avea.“

Dr. ec. Mircea TOMA

„Statul a cam uitat de cercetarea agricolă“, declară dr. ing. Gelu Corneanu, directorul SCDP Iaşi

• În 13 ani au fost create 31 de noi soiuri de fructe.

• Piaţa, invadată cu mere din stăinătate.

• Accesul la fonduri europene... fără cofinanţare.

Alături de celelalte unităţi de profil care mai există, Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Iaşi este cunoscută în ţară şi peste hotare pentru rezultatele obţinute. Să amintim doar că în perioada 1999 – 2013 cercetătorii de aici au obţinut 24 noi soiuri de cireş, trei soiuri de vişin şi patru soiuri de nuc. Staţiunea dispune, de asemenea, de un valoros fond de germoplasme care cuprinde o colecţie naţională de cireş cu 550 de soiuri elite, hibrizi şi populaţii locale, o colecţie naţională de vişin cu 115 soiuri, hibrizi şi biotopuri locale şi o colecţie naţională de piersici, toate acestea fiind o valoroasă bază de studiu pentru cercetătorii români şi străini.

Munca asiduă, pasiunea şi rezultatele obţinute au fost răsplătite de-a lungul anilor cu numeroase premii şi diplome, între care şi Medalia de aur „Gânditorul de la Hamangia“ obţinute de dl dr. ing. Gelu Corneanu, directorul staţiunii, la cea de a XVI-a ediţie a Salonului Internaţional al Cercetării, Inovării şi Transferului Tehnologic „Inventica“ Iaşi, 2014.

– Acum când, domnule director, se face bilanţul muncii în anul care a trecut, cum a fost 2014 pentru staţiunea pe care o conduceţi?

– Pentru noi, ca pentru toţi pomicultorii din această parte de ţară, a fost un an cu rezultate submediocre. Să amintesc doar faptul că, în prima fază, într-o săptămână a plouat cât într-un an întreg, apoi temperaturile scăzute - pe 21 aprilie, când mărul era în floare, s-a înregistrat minus 1 grad – au făcut ca 70 la sută din floare să îngheţe. A urmat o secetă în luna iulie şi, în sfârşit, un fenomen care s-a manifestat şi în plantaţiile noastre – o arsură a fructelor care nu este cauza unei boli generate de bacterii sau viroze, ci este cauza insolaţiei. Un fenomen pe care specialiştii vor trebui să-l aibă în vedere pentru că, spune un cercetător american, în următorii 20 de ani peste jumătate din fructe vor fi afectate de această arsură solară.

– Toate aceste fenomene nu ţin de voinţa omului. Îmi spuneaţi, însă, că există şi alte situaţii care afectează activitatea staţiunii, a pomiculturii în general.

– Nu exagerez dacă spun că suntem afectaţi direct de situaţia din Ucraina. Cum circa 50 la sută din legumele şi fructele, cu precădere din estul Europei, plecau pe piaţa Rusiei, măsurile luate de această ţară ca urmare a sancţiunilor UE ne privesc direct. Aţi observat şi dumneavoastră că piaţa este plină de mere aduse din Polonia, Ungaria etc. Fructele aduse cu tirurile în cantităţi uriaşe nu plătesc TVA şi de aceea sunt vândute mai ieftin în condiţiile în care taxa pe valoarea adăugată reprezintă un sfert din preţul mărfii. Or, agentul economic din ţară, staţiunea nu pot face astfel de reduceri. Şi iată un calcul simplu: 50 la sută din cantitatea de mere recoltată o reprezintă materia primă pentru suc. Or, kilogramul de mere dus la fabrică se plăteşte doar cu 12 bani, ceea ce reprezintă preţul numai pentru cules, fără a mai vorbi de preţul de cost şi alte cheltuieli.

Mai mult, un kilogram de mere se obţine cu 60-80 de bani. Dacă se adaugă şi păstrarea în depozit pe timpul iernii 2-3 luni, ceea ce înseamnă încă 30-40 de bani, preţul de cost pentru un kilogram de mere depăşeşte 1-1,10 lei pe kilogram, la care se adaugă şi profitul intermediarilor. Iată de ce mărul românesc este mai puţin căutat de consumatori, care preferă să cumpere fructe mai ieftine.

– Cercetarea, lucru ştiut, nu înseamnă producţii-record. Întrebarea firească este cum vă descurcaţi.

– În mod normal staţiunea trebuie să se descurce din venituri proprii şi ceea ce nu ajunge să fie completat de stat. Or, în condiţiile în care staţiunea, ca de altfel şi celelalte unităţi de cercetare, a rămas doar cu jumătate din suprafaţă, nu putem obţine producţii maxime pentru că pe aceasta care ne-a mai rămas avem loturi demonstrative, creăm soiuri noi, hibrizi, introducem anumite scheme tehnologice etc. Avem nevoie de aparatură modernă în laboratoare, de utilaje, dintre care multe sunt din anii '50 – '60. Mai mult, plătim taxe la diverse instituţii astfel încât, pentru a ajunge un pom în pepinieră, staţiunea este nevoită să plătească anual circa 40 mii de euro.

Pe scurt, putem spune că statul, care ar trebui să facă infuzie de capital în cercetare, domeniu pe care se sprijină progresul pe mai departe al agriculturii româneşti, ne-a cam uitat. De altfel, putem spune că suntem singurele instituţii de cercetare care nu au fost deloc finanţate de la bugetul de stat. Mai mult, până în luna august a anului trecut nu am avut voie să accesăm fonduri europene de dezvoltare. Acum o putem face, dar avem nevoie de cofinanţare. De unde?

E adevărat că în 2010 statul a plătit, la presiunea Băncii Mondiale, arieratele pentru trei ani. De atunci însă, ca să spunem aşa, nicio veste. Într-un cuvânt, ne descurcăm tot mai greu de la un an la altul, încercăm să păstrăm cei 11 cercetători care rezistă eroic cu salarii minime, făcând de toate, nu numai cercetare, aşa cum s-ar cuveni. Cel puţin deocamdată nu prea sunt perspective, în condiţiile în care suma aferentă cercetării în agricultură într-un an reprezintă cam jumătate din cea destinată de Guvern pentru întreţinerea câinilor maidanezi! După câte ştiu, toate unităţile de profil, inclusiv staţiunea noastră, pentru a-şi desfăşura activitatea în condiţii cât de cât normale, au nevoie de sprijinul statului, suma necesară acestor arierate nedepăşind 60 milioane de lei. Aşteptăm ca măcar în acest an cei care diriguiesc cercetarea românească să ţină cont de nevoile acestui domeniu, de care, spun încă o dată, depinde dezvoltarea pe mai departe a agriculturii. Aş aminti doar faptul că în următorii cinci ani staţiunile de cercetări pomicole, inclusiv pepiniera unităţii noastre, trebuie să livreze pomiculturii româneşti 20 de milioane de puieţi. Iată încă un argument care impune sprijinul financiar al statului.

Stelian Ciocoiu

Statul e „prinţ“ doar în poveşti. Cercetarea, „Cenuşăreasa“ agriculturii româneşti

Toată lumea vorbeşte, mai ales în ultimii ani, de iminenţa unei crize alimentare la nivel mondial. Şi tocmai pentru a contracara efectele unei asemenea crize, în bugetul pe 2015 Uniunea Europeană alocă în premieră mai multe miliarde de euro cercetării în domeniul agricol. Despre cercetarea românească ne vorbeşte în continuare profesorul Gheorghe Sin, preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice.

– Domnule profesor, dacă ar fi să comparaţi starea cercetării ştiinţifice din agricultura românească din anul 2014 cu situaţia de acum 25 de ani, la ce concluzie aţi ajunge?

– Ce pot să spun este că, din 1989 până acum, potenţialul de cercetare a scăzut. S-a redus numărul de cercetători, s-a redus numărul de unităţi de cercetare... De exemplu, în 1989 aveam aproape 3.000 de cercetători care deserveau 120 de unităţi, iar acum avem 460 de cercetători angajaţi în 60 de centre de cercetare în agricultură. Iar dacă în 1989 unităţile de cercetare îşi desfăşurau activitatea având la dispoziţie 160.000 ha de teren, acum au rămas cu sub 30.000 ha. Deci se observă o scădere substanţială, iar aceasta spune foarte mult referitor la potenţialul de cercetare. Sigur, trebuie să fim totuşi realişti. Nici nu ştiu dacă ar fi fost bine să menţinem numărul de cercetători şi de unităţi de acum 25 de ani... Oricum, de atunci şi până acum unele unităţi de cercetare s-au transformat în societăţi comerciale pierzându-şi în acest proces profilul de cercetare şi respectiv domeniul de activitate. Alte unităţi s-au desfiinţat din cauza faptului că obiectul de lucru pe care se efectuau cercetările, respectiv terenurile agricole, au fost retrocedate în virtutea legii care reconstituia dreptul de proprietate. Dar ce cred că este important în acest moment este nu atât numărul unităţilor de cercetare cât faptul că pe noi ne interesează acum ca aceste unităţi pe care le avem să aibă potenţialul de a desfăşura o activitate normală şi să abordeze probleme actuale cu care se confruntă agricultura românească. Iar aceste probleme rezultă tocmai din provocările cu care se confruntă, de fapt, întreaga omenire... Este vorba de schimbările climatice, de deteriorarea continuă a resurselor naturale şi mă refer aici în principal la apă şi la sol, proces care influenţează posibilitatea noastră de a produce hrană şi de a o pune la dispoziţia populaţiei, care şi ea este în continuă creştere.

– Care ar fi principala dificultate cu care se confruntă cercetarea agricolă româ­nească în anul 2014?

– În primul rând, această dificultate rezidă din sistemul de finanţare... Este vorba de modul în care a fost gândită această finanţare încă din 1996, an în care, practic, cercetarea a fost lăsată în voia sorţii. Concret, în acel an s-a decis ca activitatea de cercetare să se finanţeze numai din venituri proprii. Drept urmare, după 1996 veniturile proprii s-au redus de la an la an, dar şi atractivitatea pentru acest domeniu... Chiar şi în aceste condiţii activitatea de cercetare a continuat şi, în ciuda tuturor vicisitudinilor, s-au obţinut rezultate notabile care pot fi valorificate cu succes de agricultorii români.

– Cu alte cuvinte, cercetarea se află sub tutela statului, dar când vine vorba de bani acelaşi stat vă lasă să vă descurcaţi cum puteţi?

– Teoretic, potrivit legii, finanţarea se face fie din venituri proprii, fie din alocaţii bugetare. Veniturile proprii provin din realizarea unor proiecte câştigate în diferite „competiţii“ organizate de Ministerul Agriculturii în cadrul Planului Sectorial şi de Ministerul Educaţiei în cadrul diferitelor programe pe care le derulează. Tot la venituri proprii se mai includ şi banii proveniţi din vânzarea unor produse cum sunt seminţele sau produsele zootehnice. Din păcate, în ultimii ani aceste venituri s-au redus foarte mult mai ales din cauza diminuării suprafeţelor de teren pe care le aveam în administrare. De exemplu, Institutul de la Fundulea, care înainte deţinea 7.500 ha, iar acum mai are doar 1.800 ha. Ce fonduri mai poţi obţine din comercializarea seminţelor cu o suprafaţă atât de redusă? În privinţa subvenţiilor de la stat, la care am avea dreptul potrivit legii, în prezent acestea lipsesc cu desăvârşire. Şi asta în condiţiile în care aceste subvenţii există în toate ţările Uniunii Europene. Astfel, în alocaţiile bugetare ale ţărilor UE se prevede asigurarea, în primul rând, a salariilor cercetătorilor. Iar acest lucru oferă stabilitatea şi continuitatea personalului şi a activităţii de cercetare. Or, în cazul în care te bazezi numai pe veniturile proprii, care azi sunt, mâine nu mai sunt, intervine un proces de demoralizare a personalului cu repercusiuni asupra activităţii pe care o desfăşoară.

– Se tot vorbeşte de ani buni de fondurile europene, de accesarea lor... Nu există nicio portiţă ca cercetarea din agricultură, din zootehnie să primească bani de la Uniunea Europeană?

– În niciun caz... Cercetarea a fost exclusă din start de la accesarea fondurilor europene care s-au alocat până acum. Mă refer în principal la Programul SAPARD, dar şi la proiectele cu finanţare europeană care s-au adresat exclusiv producătorilor agricoli. De ce nu s-au alocat bani europeni cercetării? Dat fiind faptul că institutele de cercetare sunt instituţii publice, ele n-au avut dreptul să primească bani europeni. Este o situaţie care a creat o discrepanţă între unităţile de producţie şi cele de cercetare care, neavând această înlesnire de a utiliza fondurile europene, a rămas să se descurce cum pot, din veniturile proprii. Totuşi, acum, în noul plan de dezvoltare rurală există o prevedere care dă posibilitatea ca unităţile de cercetare, în colaborare cu agenţii economici – şi mă refer aici la fermieri – să poată dezvolta proiecte care să permită finanţarea cu bani europeni. Suntem la început în acest proces în sensul că d-abia acum se stabilesc regulile de acces la banii europeni. Sper să avem şi succes... Problema este că, chiar dacă vom avea fonduri suficiente, am rămas cu un număr redus de cercetători. Dar dacă situaţia o va cere sunt convins că vom avea personal suficient.

– Cu alte cuvinte, aceste instituţii au un dublu statut. Sunt de stat, dar nu sunt plătite de stat. Cum vedeţi rezolvarea acestei probleme?

– Eu nu văd o rezolvare decât cu ajutorul UE. Dacă tot vorbim să ne aliniem la standardele Uniunii Europene, la regulile care sunt acolo, atunci să le aplicăm şi în domeniul cercetării agricole. Adică să existe o finanţare directă de la buget care să susţină activitatea în proporţie de 40-60%, iar restul să provină din venituri proprii. Acest model se regăseşte în toate ţările UE, inclusiv în ţări precum Bulgaria sau Cehia.

– În opinia dumneavoastră, unde ar trebui să se afilieze institutele de cercetare?

– Cu siguranţă trebuie să aparţină de Ministerul Agriculturii. Şi e logic să fie aşa pentru că aceste institute au un profil agricol fie că vorbim de culturile horticole sau de câmp, fie de zootehnie. Or, Ministerul Agriculturii este direct interesat să folosească această forţă a cercetării care aduce produse noi, novatoare, de soiuri de plante sau rase de animale. 

Bogdan Panţuru

Abonează-te la acest feed RSS