reclama youtube lumeasatuluitv

Negru Aromat, un soi de struguri creat la ICDVV Valea Călugărească

Cercetarea în agricultură a avut mult de suferit după Revoluție și asta în principal din cauza slabei finanțări de care stațiunile din domeniu au avut parte. Însă, chiar și așa rezultatele cercetării se pot observa în prezent, drept dovadă că specialiștii au reușit să își facă treaba și în condiții dificile. Un exemplu că se poate face performanță este Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Valea Călugărească deoarece activitatea de cercetare aici nu a fost întreruptă și, mai mult decât atât, viticultorii beneficiază și de rezultatele ei. Una dintre cele mai recente realizări ale Institutului este lansarea vinului Negru Aromat, produs din soiul de struguri cu același nume, creat chiar la Valea Călugărească.

Plantații vechi… plantații noi

În prezent, Institutul dispune doar de 60 ha cu vie din cauza faptului că în acest moment foarte multe terenuri sunt în litigii. Aceste 60 ha nu înseamnă doar plantații pe rod, ci și colecții ampelografice, loturi demonstrative și poligoane experimentale pentru că, deși aici se produce și se comercializează vin, cercetarea este principala activitate. Nu lipsesc nici plantațiile noi; pe 3,5 ha existând astfel de plantații, iar reprezentanții Institutului intențio­nează să înființeze alte 3 ha cu plantații bază cu soiuri noi și clone tocmai pentru a putea furniza pepinierelor private material bază.

Am vizitat viile de aici pentru a vedea cum arată după fenomenele meteorologice din această primăvară, iar din discuția avută cu domnul director am aflat cum se prezintă situația și care sunt rezultatele în prezent în ceea ce privește activitatea de bază. „Grindina nu a lăsat aceleași efecte ca în alte părți, înregistrându-se totuși o pierdere de circa 40%. Vița-de-vie are o putere de regenerare fantastică, noi am luat măsurile nece­sare, am stropit cu produse pe bază de cupru și sperăm ca prin tehnologie să recupe­răm cumva o parte din această pierdere“, a declarat Ion Marian, directorul ICDVV Valea Călugărească.

Acesta a punctat faptul că, în ciuda tuturor condițiilor din ultimii ani, cercetătorii de aici s-au ocupat inclusiv de crearea de noi soiuri și de selecție clonală. În prezent, soiul vedetă al Institutului este Negru Aromat.

Un nou vin în piață

Pentru a obține un nou soi de struguri este nevoie de 21 de ani. Astfel, soiul a fost omologat în anul 1987, de aceea mulți îl consideră ca fiind unul vechi, ne-a precizat directorul Institutului. Soiul Negru Aromat este autofertil, are vigoarea butucului mijlocie și florile herma­frodite. Strugurii au bobul mic și sferic, pielița de culoare neagră-albăstruie și groasă, pulpa este verzuie, zemoasă, cu gust plăcut și aromat, iar greutatea unui strugure este în jur de 130 grame.

Totuși, de ce este nevoie de un astfel de vin în piață? „Pentru că este un soi unic! În prezent, nu există pe piață un vin roșu aromat. Există vinuri aromate albe obținute din Tămâioasă, din Muscat Ottonel, rosé din Busuioacă de Bohotin, dar un vin roșu nu exista și atunci cred că el va surprinde. Noi vom lansa în curând acest vin, iar toți cei care l-au degustat până în prezent sunt surprinși de complexul lui polifenolic. Este un soi foarte rezistent, provine din Cabernet Saugvinion și Muscat Otonel. Are și rezistență genetică foarte bună, oferă producții bune, chiar se pot obține 16 t/ha, dar pentru că de obicei se dorește ca producția să fie de calitate, 8 t/ha este cea mai indicată, asta ținând cont și de regulile impuse pentru obținerea vinurilor cu origine protejată care limitează producția. Pe lângă cantitatea de struguri pe care o oferă și calitatea vinului obținut, cred că viticultorii vor obține și un preț mulțumitor pentru el“, a precizat Ion Marian.

Institutul de la Valea Călugărească și-a desfășurat activitatea și datorită activității de producere a vinului. Din acest motiv așteptările pentru noul vin sunt destul de mari, motiv pentru care înscriu vinul și la concursurile de specialitate din țară și străinătate.

Cercetare, dar cu cine?

În acest moment la Valea Călugărească lucrează 62 de persoane, chiar dacă schema de personal prevede 91 de persoane. „Sperăm să se ajungă și la o creștere salarială, care în momentul de față împiedică tinerii să se orienteze spre acest domeniu. Cei care vin… pleacă, nu prea rămân. Nivelul salarial este foarte mic pentru primele etape în cercetare, este mic și pentru cei care lucrează în administrație și fără ei nu putem funcționa normal. Avem nevoie de investiții majore; am început să primim banii anul trecut pentru investiții, așa că pentru următorii 3-4 ani avem un program îndrăzneț. Aparatură avem, chiar la nivel internațional, marea noastră problemă este însă cu renovarea clădirilor, de aceea vrem să realizăm și proiecte europene pentru a începe aceste demersuri deoarece unele clădiri nu au mai fost renovate de 20-30 de ani“, a conchis directorul ICDVV Valea Călugărească.

Larissa SOFRON

Liceele agricole în Prahova... multe au fost, puține au mai rămas!

În blamata (pe bună dreptate sau, după unii, poate nu?) perioadă comunistă, Prahova avea trei licee agricole: Colegiul Agricol „Gh. Ionescu Șișești“ Valea Călugărească, specializat în horticultură; Liceul Tehnologic „Tase Dumitrescu“ din Mizil, cu profil dominant veterinar; Liceul Tehnologic Bărcănești, specializat în mecanică agricolă. Ulterior, în 1996, acestora li s-a adăugat Liceul Tehnologic Agromontan „Romeo Constantinescu“ din Vălenii de Munte.

Unul din patru

Reformele repetate din educație au făcut ca astăzi doar un singur liceu din cele patru să mai poată fi socotit agricol, cel de la Valea Călugărească. Pentru anul școlar 2019-2020, oferta educațională cuprinde clase pentru tehnician în agricultură, agricultură ecologică, horticultură și tehnician veterinar (învățământ liceal), protecția plantelor (învățământ postliceal), mecanic auto (învățământ profesional). Restul calificărilor țin de industria alimentară.

La Mizil, având poate în vedere și oferta de pe piața muncii, a fost abandonat cu totul profilul veterinar, fiind înființată și păstrată o singură clasă de mecanic agricol. Celelalte calificări vizează domenii precum turismul, comerțul, alte activități economice. Liceul Tehnologic Agricol Bărcănești s-a reformat integral, având astăzi clase la învățământul preșcolar (grădiniță), primar (clasă pregătitoare), gimnazial, școală profesională și liceu, zi și seral. De agricultură mai amintește doar clasa de mecanic agricol de la învățământul profesional și cea de cadastru, postliceal. Cu specializări dominante în resurse naturale și protecția mediului, preparator produse din lapte, patiserie, mecanic de întreținere, școala numai agricolă nu mai poate fi! În fine, la ultimul venit în categoria „agricultură“, am numit Liceul Tehnologic Agromontan „Romeo Constantinescu“ din Vălenii de Munte, mai există o clasă de tehnician agromontan și alta, la învățământul dual, de apicultor.

Totul depinde de MADR

Această situație face ca sarcina Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, care va prelua, alături de Ministerul Educației, finanțarea unor licee agricole, să fie mult mai ușoară. Mai exact, MADR a rămas să selecteze, din totalul celor 150 de unități de învățământ existente la nivel național, un număr deocamdată neștiut de școli pe care să le ajute în finanțarea unor investiții precum: construcții agricole și zootehnice, achiziționarea de combine, tractoare și echipamente de lucru, mijloace de transport, echipamente pentru irigații, motoare și alte tipuri de echipamente pentru dotarea laboratoarelor didactice și a atelierelor mecanice, animale vii și echipamente specifice activității în zootehnie și medicină veterinară, înființarea de plantații pomicole, viticole, sere, solarii și răsadnițe, cantine, internate, săli de sport, inclusiv modernizarea acestora. MADR a folosit explicit sintagma „profil preponderent agricol“. Ei bine, se pare că în țară mai există 48 de școli care se încadrează în această categorie, iar în Prahova liceu cu „profil preponderent agricol“ ar mai fi doar Colegiul Agricol „Gh. Ionescu Șișești“ din Valea Călugărească. Deci doar această școală ar mai putea beneficia de programul MADR.

Maria BOGDAN

Producția de struguri a fost compromisă în Dealu Mare

Efectele schimbărilor climatice se resimt tot mai mult și în fermele agricultorilor români. Primăvara aceasta a început cu secetă severă și a continuat cu ploi torențiale și grindină. În data de 30 aprilie, aceste fenomene s-au abătut asupra județului Prahova, acolo unde peste 3.200 ha de vie au fost afectate, iar grindina cât nuca ori căpșuna a distrus toată munca viticultorilor și gospodarilor. Chiar dacă în zonă există sistem antigrindină și au fost lansate rachete antigrindină, de această dată nu a fost eficient pentru că gheața s-a format la 11.000 metri înălțime, iar raza de acțiune a lansatoarelor ajunge până la 8.000 metri.

45 de minute de dezastru în Valea Călugărească

În viile din Valea Călugărească efectele grindinei sunt dramatice. Fiecare parcelă și implicit fiecare soi a avut de suferit, deși la prima vedere în unele zone plantele par să arate destul de bine, majoritatea nu vor rodi în acest an și poate nici în următoarea campanie. „Grindina a fost după-amiază, a ținut în jur de 45 de minute și a distrus tot ce era pe coarde. Chiar dacă pe coarde sunt ochi care nu au pornit în vegetație, ei au fost afectați, iar lăstarii tineri distruși. Sunt butuci pe care nu găsim nici măcar un strugure, pe ici acolo mai apare câte unul, adică producția pe care o vom obține nu va ajunge nici măcar la 1 tonă/ha“, a specificat ing. Marcel Cazacu.

În aceste condiții grele, viticultorii trebuie să lucreze via cu mai multă atenție, să aibă grijă de fiecare lăstar, să-l ciupească, astfel încât aparatul foliar să fie cât mai dezvoltat pentru ca planta să aibă mai mari șanse de rodire anul viitor.

„La data în care a căzut grindina lăstarii aveau între 8 și 10 cm, se anunța un an foarte bun pentru că iarna a fost blândă, nu ne-am confruntat cu probleme de îngheț și chiar dacă la începutul anului era mai puțină apă în sol, via se refăcuse după ce au venit primele ploi din primăvară. În comună sunt aproximativ 180 ha de vie, multe dintre ele refăcute sau înființate cu fonduri europene. Acum toată această suprafață a fost afectată! Am mai întâlnit astfel de fenomene meteorologice, dar niciodată nu s-a întâmplat să cadă grindina 45 de minute și pe o distanță atât de mare“, a mai completat Cazacu.

Specialist cu state vechi, domnul Marcel Cazacu a mai precizat faptul că viticultorii s-au mai confruntat de-a lungul timpului cu astfel de fenomene, nu la fel de puternice ce-i drept, dar niciodată la final de aprilie, ci începând cu luna iunie. Cei mai mulți viticultori nu aveau asigurări deoarece acestea se încheie cel mai adesea începând cu jumătatea lunii mai, atunci când se pot realiza corect evaluările în vie. Așadar via are nevoie de lucrări suplimentare și este necesară cicatrizarea lăstarilor pentru a evita instalarea bolilor.

3 struguri pe 100 metri

Și viticultorii din Urlați au avut de suferit, motiv pentru care cel mai probabil vinul se va scumpi și mai mult în acest an, iar de pe piață va lipsi Feteasca Neagră producție 2019.

„Fiecare parcelă de vie dintre cele 100 ha pe care le lucrăm a fost afectată. 50 ha au fost afectate în proporție de 100%, cele situate pe teritoriul Urlațiului, iar cealaltă suprafață de vie care este situată la Ceptura este afectată în proporție de 40-50%. Este clar că nu vom avea producție în acest an, însă sperăm să putem face ceva astfel încât măcar anul viitor să avem rod. Va fi greu pentru că de exemplu în prima săptămână de după grindină nu s-a îmbunătățit cultura deloc. Grindina a durat în jur de 20 de minute, după care a plouat“, a declarat Angelica Ciobanu, inginer în cadrul fermei Domeniile Urlați.

Aceasta a mai completat faptul că înainte de acest fenomen via arăta foarte bine, existau lăstari de 10-15 cm, iar după grindină nu se mai pot observa lăstari fertili. Din acest motiv au fost demarate deja stropirile pentru cicatrizarea plantelor și vor urma și alte lucrări pentru a pregăti via pentru următorul sezon. Mai mult decât atât, dacă până acum se obțineau 8 tone/ha într-o plantație de Fetească Neagră, în urma analizării viilor au putut fi numărați 3 struguri pe o suprafață de 100 metri.

Larissa SOFORN

MAI JOS REPORTAJUL VIDEO

Trifănitul viilor, un obicei reînviat la „Crama de lemn 1777“

Din 2015, la Muzeul „Crama de lemn 1777“ din Valea Călugărească (Prahova) a fost revigorat un străvechi obicei cu origini tracice, mai apoi din spațiul creștin ortodox, trifănitul viilor. Anul acesta evenimentul la care au luat parte viticultori, preoți și invitați din județ a avut loc în ajunul sărbătorii creștine a

Sf. Mucenic Trifon, care s-a celebrat la 1 februarie. Despre această tradiție specifică României și Bulgariei, de altfel două comunități viticole, ne-a vorbit muzeograful Emilia Savelovici.

– Ce este, de fapt, trifănitul viilor (arezanul viilor, gurbanul viilor sau târcolitul viilor)?

– Este un străvechi obicei, cu origini tracice, sunt de părere specialiștii, care mai apoi a fost legat de Sf. Mucenic Trifon. Recuzita specifică viticultorilor la trifănitul viilor, pe 1 februarie, amintește ceva clar legat de ritualul dionisiac și de ritualul sacrificial, lucru care astăzi, la revigorarea acestui obicei, nu se mai respectă.

– Să explicăm...

– Legat de ritualul dionisiac, noi știm la sfârșitul lunii ianuarie că seva din vița-de-vie începe să se deplaseze, iar coarda poartă viață. Ce făceau viticultorii noștri la 1 februarie? Chemau preotul să facă sfeștanie în plantație. Apoi tăiau o coardă de viță-de-vie pe care o puneau la frunte sau la mijloc. De ce? Pentru că bolile predilecte ale viticultorilor, pe parcursul unui an de muncă, erau insolația și durerile de șale. Ei făceau lucrul acesta crezând realmente că, în transferul de energie de la plantă la om, se vor vindeca. La noi în zonă am observat că, atunci când merg la cules, unii dintre viticultori, mai ales cei în vârstă, se încing cu o coardă de viță-de-vie. Și când i-am întrebat de ce fac asta mi-au zis că așa au moștenit de la părinți. S-a pierdut semnificația gestului, care ținea de energia vie a plantei.

– Iar ritualul sacrificial ce presupune?

– În trecut, pe dealuri, viticultorii și livezenii, în general, dar și legumicultorii alegeau punctul cel mai înalt și făceau acolo un foc mare, iar bărbații beau un pahar cu vin, dar aruncau licoarea și-n foc, după care se întorceau în sat și continuau petrecerea acasă, în familie. Ce însemna petrecerea? Era ideea de voie bună pentru că începea sezonul muncilor, iar în afară de sfeștanie oamenii se pregăteau pentru muncile din vie. În plus, beau și petreceau în ziua Sf. Trifon pentru ca această bună dispoziție și belșug să fie și în roade.

– Acum, după ce ați readus obiceiul în zilele noastre, ce faceți de fapt, în ce constă trifănitul?

– Aș vrea să spun că, revigorând acest obicei de Sf. Trifon, nu-i meritul nostru, este o bună-lucrare. Am rugat câțiva preoți să vină să ne ajute și au fost de acord, iar viticultorii au fost invitați și ei, să facem sfeștania viței-de-vie. Le-am depănat poveștile noastre identitare și le-am vorbit despre Sf. Trifon, ca patron al viticultorilor (dar și al grădinarilor și livezenilor), supranumit și doctor fără de arginți. În ortodoxie, sfântul este recunoscut ca vindecător al bolilor de ochi și al durerilor de cap. Slujba de sfințire a apei conține acatistul și moliftele sfântului, care se citesc o singură dară în an, pe 1 februarie sau în ajun. Moliftele sunt un fel de blesteme, fiindcă sfântul este și patronul insecte­lor, iar preoții le rostesc ca să iasă dăunătorii din plante (viermi, gândaci, molii, fluturi, omizi, târâtoare, păsările care distrug rodul, șoarecii), toți sunt alungați. Oamenii vin cu ulcioarele din lut și iau agheasmă, se duc acasă și sfeștania o continuă ei, fie că stropesc butucii cu apă sfințită (sub formă de cruce), fie că o pun în prima soluție de stropit. Vin nu doar acum, ci și peste o zi sau două, să ia apă sfințită.

trifon DSC 0006

– Deci, să zicem că obiceiul a trecut spațiul muzeistic și s-a dus în vie sau la viticultori acasă...

– Da. Cu timpul vom completa obiceiul pentru că recent am fost Academia Română să studiez despre trifănit și știți ce mai făceau românii noștri, în bunătatea lor, de 1 februarie? Dădeau de pomană familiilor nevoiașe o măsură de făină de porumb, brânză și ceapă cu sare. Și ofereau în cantitate mare, ca să sature familia nevoiașă; ei credeau că, în așa fel, și Sf. Trifon se va îndupleca și va sătura gângăniile, să nu mai vină să le distrugă recoltele. Cum am interpreta noi, cei de astăzi, acest lucru? Tot ce facem legat de aproapele nostru se răsfrânge în univers, se răsfrânge peste via noastră, peste grădina noastră, peste pomii noștri... Acum 100 de ani nu exista vie care să nu aibă o cruce pe care era scrisă rugăciunea Sf. Trifon sau conținea numai icoana acestuia.

– Trifănitul se mai practică în vreo țară sau în România se mai întâlnește undeva?

– Sf. Trifon este foarte cinstit în spațiul creștinesc sârb și rus, este ocrotitorul Moscovei, toți văd latura aceasta, de doctor fără de arginți; noi și bulgarii, că totuși suntem comunități viticole, îl cinstim prin acest obicei de trifănit. La noi, în România, da, se mai practică, dar sub alte denumiri, în Dobrogea, Vrancea, Vâlcea, Giurgiu, Dolj, Mehedinți, izolat în anumite localități din Transilvania etc. Sunt zone în care la această sărbătoare se implică primarii, comunitatea în întregime, bisericile, toate celebrând inclusiv începerea noului an viticol.

Muzeul „Crama de lemn 1777“ este o reconstituire a celei mai vechi crame din anul 1777, ce s-a păstrat până în anul 1985. Ea a fost construită de Consiliul Județean Prahova, prin Muzeul de Istorie și Arheologie Prahova, cu piese recuperate din vechea cramă, pe un teren donat de arheologul Nina Grigore, cea a cărei familie a donat nenumărate obiecte vechi din arsenalul viticol și se pregătește, de asemenea, să cedeze cu titlu gratuit peste 400 mp pentru extinderea curții muzeului. Într-o oarecare măsură, ca să dăm Cezarului ce-i al Cezarului, existența muzeului i se datorează.

Sf. Mare Mucenic Trifon s-a născut în Frigia, o veche regiune istorică din partea central-vestică a Asiei Mici (azi, Turcia), în satul Campsada (Lampsacus, după alte surse), aproape de cetatea Apamia. Încă de mic a primit de la Dumnezeu harul Sfântului Duh și puterea de a face minuni. El este cel care ar fi vindecat-o pe frumoasa fiică a împăratului roman Gordian (anii 238-244), posedată de un diavol ce s-a arătat ca un câine negru, cu ochii de foc și care ar fi spus că nimeni nu-l poate face să iasă din copilă, în afară de Sf. Trifon, de care de altfel se și teme. Chiar se afirmă că demonul le-ar fi vorbit regelui și supușilor că singurii asupra cărora nu are putere „sunt cei care cred în Dumnezeu, Iisus Unul Născut, Petru și Pavel, martirizați la Roma“. De frică, toți s-au convertit pe loc la creștinism. Însă mai târziu, în timpul împăratului Decius (249-251), cel care a pornit una dintre cele mai mari prigoane împotriva creștinilor, Sf. Trifon a fost chemat de eparhul Acvilin, care i-a poruncit să se lepede de credința sa. Pentru că Sf. Trifon a refuzat, a fost supus unor torturi îngrozitoare: a fost lovit cu bâtele, a fost ars, scrijelit cu gheare de fier și i s-au bătut cuie în tălpi. Dar sfântul a îndurat totul cu răbdare. În cele din urmă a fost condamnat la tăierea capului. Sf. Trifon s-a rugat înainte de execuție, mulțumind lui Dumnezeu pentru că l-a întărit și l-a mai rugat să-i miluiască pe toți cei care-l vor chema în ajutor.

Maria Bogdan

Octavian Bellu, despre perioada petrecută la Liceul Horticol de la Valea Călugărească

În urmă cu mult timp, Colegiul Agricol „Gh. I. Șișești“ Valea Călugărească, Prahova, care avea profil exclusiv horticol, era unul dintre cele mai redutabile din țară. Corpul profesoral era unul de excepție, promoțiile de elevi, de asemenea, foarte bune, cu o rată de accedere în învățământul superior de 40-50%. Procent care, pe vremea respectivă, când examenele de admitere erau cu adevărat examene, iar concurența urcase la 11-12 candidați pe loc, nu era deloc la îndemâna oricui! În 1974, la această școală și-a început cariera în învățământ și reputatul antrenor de gimnastică Octavian Bellu. Ceea ce vreau să spun este că, indiferent câtă glorie sportivă a atins, marele antrenor nu a lipsit niciodată de la orice fel de eveniment care a implicat liceul, foștii săi colegi și cele patru generații de elevi cărora le-a predat la catedra de educație-fizică și, în completare, la alte discipline.

Așa s-a întâmplat și deunăzi când la Valea Călugărească s-au revăzut după 40 de ani elevii uneia dintre cele mai bune generații, cu un șef de promoție (Nina Preda-Marc) care și în facultate, la Iași, s-a situat printre primii ca medie de absolvire. O reîntâlnire după patru decenii, profesori de demult și foști liceeni gata și ei de pensionare, plină de nostalgii, bucurie și emoție deopotrivă! La catedră, în simbolica strigare a catalogului, au stat, câți au venit și câți mai sunt, dascălii de altădată: Oliviu Găzdac, Octavian Bellu, Doina Răileanu-Apostol, Maria Ignat, Liliana Rădulescu, Maria Rădulescu, Toni Nica și Adrian Negulescu. În bănci, și ei câți au venit și câți mai sunt, elevi din toată țara (Prahova, Neamț, Vrancea, Tulcea, Constanța, Ilfov, Buzău, Dâmbovița) ajunși, la rândul lor, profesori, ingineri, oameni de afaceri, funcționari și... bunici!

Octavian Bellu la Liceul Horticol Valea Calugareasca Prahova

Pentru a înțelege legăturile păstrate în timp între profesori și elevi trebuie să descriem, fără a nega prezentul, școala-internat de altădată de la Valea Călugărească. A fost ca o mare familie. Un loc în care elevii au învățat să fie întâi de toate oameni și apoi profesioniști serioși. Unde au întâlnit rigoarea, au asumat-o și au respectat-o. Cine n-a făcut asta, n-a rezistat. Un loc unde, grație unui standard impus de profesori, s-a instituit un real cod al valorilor. Corpul profesoral era unul de elită, cu dascăli îndrăgostiți de profesia lor și poate tocmai din acest motiv au format elevi pe măsură. Și, da, era o disciplină nu chiar de fier, dar era disciplină! Și totuși, dincolo de această conduită – ori grație ei? – profesorii au știut să fie foarte apropiați de elevi. Totul se desfășura sub semnul exigenței, dar era o severitate venită din respectul de sine, pentru catedră, menire și elev, suplinită cu o grijă aproape părintească față de copii. Un singur exemplu: directorul liceului ori profesorii de serviciu pe cămin verificau personal ca meniul la cantină să fie cel mai bun posibil!

Nu știu dacă în toate școlile, pesemne că în multe, dar la Valea – da, ca semn de gratitudine târzie s-au legat statornice prietenii între profesori și elevi. Iar toți la un loc privesc școala ca pe unul dintre cele mai frumoase momente din viață și locul de care sunt atrași și la care revin ori de câte ori au prilejul. La fel a făcut și face și Octavian Bellu, reputatul antrenor al naționalei feminine de gimnastică, profesorul care a făcut glorie în lumea întreagă cu acest sport, urcând și menținând România vreme de peste două decenii și jumătate în elita mondială a gimnasticii. Iată ce a spus domnia sa, căreia și semnatara articolului de față i-a fost elevă două generații mai târziu, despre liceu și timpul petrecut la Valea Călugărească (1974-1978): „Este greu să spun, în câteva cuvinte, ce a reprezentat experiența de la Valea Călugărească pentru mine! Am avut norocul să descopăr un spațiu extrem de complex, cu implicarea atât de variată și atât de individualizată a unor oameni cu totul speciali în procesul de instruire și educație. Am învățat mai mult decât îmi imaginam ce înseamnă să relaționez cu ceilalți profesori, cu elevii, cu personalul auxiliar, cum să fac orele de dirigenție cât mai atractive (chiar dacă de multe ori abordam teme tabu în acele vremuri), cum să răspund de activități pentru care nu fusesem pregătit în facultate (practica la cules de struguri, serviciul pe cămin noaptea, obligativitatea de a avea carnet de tractorist, însoțirea elevilor în excursii, alte acțiuni specifice unui liceu viticol), cum să pun în aplicare cele învățate într-o școală fără condiții pentru desfășurarea orelor de educație-fizică. Am învățat la Valea să respect oamenii indiferent de pregătirea lor profesională, să respect munca și meseria de dascăl. Pentru că nu aveam norma întreagă, a trebuit să predau și alte materii. În consecință, m-am pregătit temeinic pentru nu fi mai prejos decât profesorul specializat în disciplina respectivă. Și poate lucrul cel mai util pentru cariera mea de după experiența de la Valea a fost să descopăr că nu poți găsi drumul către sufletul elevului decât dacă ai răbdare, tact și diplomație. Nu te poți impune în fața lui prin aroganță, trufie și suficiență

Am încercat să-i privesc pe elevi ca pe niște parteneri în procesul educației. Am încercat să le înțeleg trăirile, frustrările și idealurile, să le fiu mai întâi prieten și apoi dascăl. Și n-a fost deloc ușor. De la Valea am învățat că, oriunde te-ai afla, nu te poți impune decât prin profesionalism, perseverență și performanță. Ce am dobândit acolo am pus în aplicare în cariera mea ulterioară de antrenor și pot spune acum că nu m-am înșelat. La întâlnirea de 40 de ani am văzut oameni împliniți din toate punctele de vedere. Și ce poate fi mai reconfortant decât să simt că la devenirea lor am contribuit și eu puțin? Și am să închei cu o frază pe care am repetat-o la aproape toate inter­viurile legate de cariera mea de antrenor de gimnastică: indiferent cât de sus am ajuns din punctul de vedere al performanțelor, notorietății și gloriei sportive (oricum, extrem de volatilă), eu mi-am impus și am reușit să rămân tot profesorul de educație-fizică de la Valea Călugărească. Acolo au rămas tinerețea, exuberanța, naivitatea, idealurile, visele îndrăznețe, temeritatea și curiozitatea începutului de drum. Acum toate au devenit amintiri de neprețuit. Sper să avem încă multe ocazii să rememorăm acele vremuri pline de provocări și întâmplări care ne-au marcat pe fiecare!“

Maria Bogdan

Revista Lumea Satului nr. 22, 16-30 noiembrie 2016 – pag. 46-47

Parc de fotovoltaice pe batalurile de fosfogisps de la Valea Călugărească

În 2020 locuitorii de la Valea Călugărească, Prahova, vor fi uitat că în comuna lor a existat vreodată cea mai puternică fabrică de îngrăşăminte chimice din Muntenia. Haldele de pirită de la Romfosfochim, ridicate ca un pinten în mijlocul câmpului, singurele care mai amintesc de vechea unitate, dar care au creat şi creează în continuare probleme de mediu, prin ridicarea în aer a pulberilor, vor fi cărate în îndepărtata Chină, acolo unde se aude că specialiştii vor extrage minereuri şi metale rare din reziduuri. Restul suprafeţei, respectiv 50 ha din totalul de 140 ha, cât ocupa acum mulţi ani fabrica, este deja în curs de transformare într-un câmp de fotovoltaice.

Italienii de la Vir Company International au promis să facă pe locul batalurilor de fosfogips un parc industrial ecotehnologic, ceea ce presupune o investiţie cumulată de 100 milioane de euro. Jumătate din promisiune a fost îndeplinită. Compania a inaugurat prima parte a proiectului „Construire staţie de producere a energiei electrice bazată pe energie solară cu panouri fotovoltaice“, derulat prin Programul Operaţional Sectorial „Creşterea competitivităţii economice“ (POS CCE 2007-2013), care prevede realizarea unui parc fotovoltaic, cu o putere de 5,38 MW, pe o suprafaţă de 26 ha. Valoarea investiţiei este de 106.836.000 lei (58 de milioane de lei – fonduri nerambursabile). Înainte, însă, a fost nevoie de lucrări de decontaminare şi acoperirea reziduurilor cu o membrană specială, intervenţie care a costat 3 milioane de euro.

Reprezentanţii Vir Company au declarat că parcul ecotehnologic este cea mai mare încercare de acest tip la nivel naţional, iar primarul comunei, Vasilică Neacşu, a apreciat dublul impact pozitiv al proiectului: ecologizarea unei zone poluate şi crearea de noi locuri de muncă pentru localnici. Combinatul chimic s-a înfiinţat în 1970, dar piatră vânătă s-a fabricat la Valea Călugărească din anul 1902. După 1990 unitatea a fost privatizată, lichidată, vândută, revândută şi furată. Abia după ce n-a mai rămas nimic din ea au venit şi primele investiţii.

Maria BOGDAN

Abonează-te la acest feed RSS