cemrom iulie 2018
update 12 Nov 2018

România, un jucător important pe piața de miere a UE

Apicultura este un domeniu în care România a progresat substanțial în ultimii ani. În 1990, efectivul era de 1.091.000 de familii de albine, iar în 2016, ultimul luat în evidențe de INS, acesta a ajuns la 1.437.394 familii de albine.

Cel mai mare regres al apiculturii s-a înregistrat în 1999, când se ajunsese la un total național de 614.326 de stupi, an din care sectorul a început să-și revină, 2009 fiind primul în care s-a depășit milionul de familii. Astăzi, cel mai mare producător este Vâlcea (87.411 de familii), urmat, la mică distanță, de Mehedinți (87.072 de familii).

Pe regiuni de dezvoltare, cele mai mai mari efective sunt în Sud-Vest Oltenia (294.144 de stupi) și Sud-Muntenia, cu 215.928 de familii. Urmează regiunea Centru – 203.706 de familii, Nord-Est – 199.880, Nord-Vest – 184.130, Vest – 177.884, Sud-Est – 147.063 și București/Ilfov – 14.659. Potrivit MADR, în 2015, 22.930 de români aveau afaceri în apicultură, iar 1.545 dintre aceștia dispuneau de mai mult de 150 de stupi. În același an, producția de miere a fost de 34.999 tone.

Peste 12.000 de tone au fost exportate, principalele destinații fiind Germania și Italia. Dacă ne încălzește cu ceva, trebuie să mai aflăm că în 2017, conform datelor centralizate la nivel continental, România este țara cu cea mai mare producție de miere din Uniunea Europeană (35.000 tone), beneficiind totodată de 10% din fondurile alocate în domeniu de comunitatea europeană. Pe locurile următoare se situează Spania, cu 32.200 tone, și Ungaria, cu 30.700 tone.

Cea mai productivă fermă din Ungaria vinde laptele unui procesator din România

Ultima oprire din circuitul Holstein Ro Progresiv Tour ne-a dus în curtea unei ferme de elită din Ungaria. Printr-un management riguros și investiții masive, ferma Lakto KFT a ajuns să producă o cantitate de lapte impresionantă, iar administratorul ei, Kövágó Ignác, primește de 3 ani consecutivi titlul de Crescătorul anului din partea Asociației crescătorilor de vaci Holstein din Ungaria.

Ferma Lakto KFT se află azi în topul celor mai productive ferme de lapte din Ungaria. Preluată în urmă cu 20 de ani de familia Ignác, pe când producția de lapte era de 1.200 de litri de la 600 de vaci, ferma s-a dezvoltat în urma investițiilor masive făcute în timp. Proprietarul fermei, domnul Kövágó Ignác, spune că au avut multe proiecte, au investit constant, dar au fost sprijiniți și guvernamental. În felul acesta au accesat multe fonduri cu care au achiziționat utilaje, o sală de muls rotativă cu 40 de locuri, echipamente și s-au făcut două reabilitări ale fermei. Chiar și acum există în derulare un proiect în valoare de 4 mil. euro, pentru că și-au propus continuu să modernizeze ferma.

În prezent, unitatea deține 900 de vaci la muls, plus tineretul aferent și 1.200 ha de teren agricol care asigură mare parte din furajarea animalelor. Managementul fermei este asigurat de 4 tehnicieni, 2 asistenți și 3 agronomi, printre ei aflându-se și fiul proprietarului.

Cu o echipă restrânsă, dar cu mari investiții, ferma a reușit performanța de a ajunge pe primul loc la nivel național cu cea mai mare producție de lapte pe cap de vacă – adică 13.860 litri pe lanctație standard. În plus, aceasta este singura fermă în care vacile se mulg de 4 ori pe zi, la interval de 6 ore. Și mai este o regulă de la care nu se face rabat: cine ridică vocea sau atinge animalul automat este concediat. Normal, atât timp cât proprietarul are un respect deosebit pentru „fetele sale“ care produc banii, așa cum le numește pe cele 900 de văcuțe care dau lapte.

Bunăstarea animalelor este pe primul loc, iar performanța acestora i-a adus domnului Ignác în trei ani consecutivi titlul de Crescătorul anului, iar ca recunoștință pentru efortul depus asociația Holstein din Ungaria i-a oferit anul trecut un inel de aur. De altfel, succesul fermei are la bază o relație strânsă cu asociația crescătorilor de Holstein. Spre exemplu, cu ajutorul datelor oferite de asociație reușesc să ducă la bun sfârșit potrivirea perechilor. Informațiile trimise în timp util îi ajută să facă ameliorarea animalelor, managementul și dezvoltarea fermei. Tot cu ajutorul asociației au reușit să încheie colaborări externe, dar și să trimită animale la concursuri internaționale cu care au reprezentat Ungaria.

Perioada de exploatație a unei vaci poate fi și de 9 ani, însă conducerea fermei nu ține foarte mult la acest aspect pentru că, în funcție de piață poate vinde animalele bătrâne sau poate întineri efectivul, spunea domnul Ignác. Se lucrează mult cu material genetic sexat, ceea ce înseamnă că managementul reproducției este foarte bine organizat. Acest lucru îi permite ca anual să scoată la vânzare circa 120 de juninci, iar prețul unei juninci este de peste 2.000 de euro.

Și ar mai fi ceva interesant de spus: întreaga cantitate de lapte, adică 30.000 de litri pe zi, ajunge la un procesator din România. Și legătura cu România nu este doar la nivelul valorificării laptelui, ci și al colaborării cu fermierii români axați pe creșterea rasei Holstein. Spre exemplu, Nicușor Șerban, unul dintre fermierii care au vizitat această unitate, a cumpărat în urmă cu 4 ani peste 300 de juninci gestante, ceea ce înseamnă că o mare parte din efectivul fermierului român provine din această fermă.

Secretul acestor campioane depinde mult și de furajare. Vizitând zonele de depozitare a furajelor am aflat de la domnul Ignatz că silozul de porumb este alfa și omega producției de lapte. Din punct de vedere calitativ ceea ce am văzut este un furaj de primă clasă, iar acest lucru se datorează faptului că este bine conservat, prin tasare și lactobacili.

Întrebat care este rețeta de furajare, proprietarul fermei spune că procedează în felul următor: cu două săptămâni înainte de fătare este pregătit rumenul, iar după fătare, timp de 30 de zile, vacile primesc o furajare ușoară, mai slabă în aport energetic și proteic, dar și un premix pentru tampon gastric. Treptat se introduce un amestec special de furaje care să pregătească animalele pentru producția mare de lapte. Acest amestec de furaj are la bază 60% furaj fibros și 10% concentrat, ceea ce înseamnă 30% substanță uscată.

Patricia Alexandra POP

KWS Semințe a lansat programul de digitalizare a activității agricole, dedicat fermierilor din România

KWS Semințe a lansat programul de digitalizare a activității agricole, dedicat fermierilor din România, în scopul gestionării optimizate a fermelor și monitorizării cât mai precise a culturilor.

Din 2018, KWS Semințe propune partenerilor locali trecerea la o nouă eră agricolă, prin digitalizarea operațiunilor din fermă. Astfel, compania pune la dispoziția fermierilor români două servicii conexe, dedicate managementului modern și performant al culturilor și al tuturor activităților din fermă, ambele utilizând mediul digital. Ca urmare, aceștia pot beneficia de un soft de gestiune al fermei, dezvoltat împreună cu AgroVIR, și de o aplicație pentru monitorizarea culturilor, bazată pe informații colectate prin scanare aeriană, proiect desfășurat de KWS Semințe împreună partenerii specializați LA ORIZONT și AGREMO.

Prin utilizarea softului de gestiune a fermelor se obține o mai bună structurare a datelor despre activitățile și procesele din fermă, privind parcelele, utilajele, angajații etc. Fermierii au acces rapid și simplu la informații complete, ceea ce le permite crearea unei imagini de ansamblu asupra ciclului de producție, prin generarea de rapoarte și analize, dar și o cunoaștere în detaliu a fiecărei etape în parte și a resurselor utilizate.

Acest soft propus de KWS Semințe reprezintă un mijloc modern și facil de creștere a ratei de profitabilitate a business-urilor agricole din România. Prin acest nou pas făcut alături de fermierii români, KWS Semințe își consolidează statutul de partener de încredere, capabil să se adapteze cerințelor pieței și evoluției acesteia.

A doua componentă a programului de digitalizare desfășurat de KWS Semințe este reprezentată de programul-pilot de monitorizare a terenurilor cultivate cu porumb KWS prin scanare aeriană. Prin acesta, KWS Semințe vine în sprijinul fermierilor români nu doar cu cele mai avansate soluții din domeniul genetic, ci și cu metode moderne de analiză, măsurare și diagnosticare a stării agronomice și fitosanitare a culturilor. Aceste analize sunt focalizate pe trei etape majore ale dezvoltării culturilor, monitorizarea oferind informații despre eficiența semănatului, necesarul de nutrienți și nivelul de îmburuienare, gradul de stres al culturilor etc., iar în urma analizei se poate realiza o estimare precisă a producției.

Soluția digitală prezentată sprijină fermierii să ia decizii bine documentate, cu o cunoaștere aprofundată a evoluției culturii. Aplicația oferă date care permit calculul pierderilor la semănat, stabilirea necesităților de replantare, evaluarea pagubelor produse de factorii climatici sau dăunători, planificarea recoltării etc. Este un instrument util în special fermelor cu suprafețe mari, care pot economisi sume importante în fiecare an.

„În domeniul agricol, informația înseamnă putere și, de asemenea, informația înseamnă bani. Deciziile pe care trebuie să le ia fermerii diferă de la sezon la sezon, de aceea este nevoie ca aceștia să dispună de date actualizate în etapele cruciale de dezvoltare a culturilor. Partenerii noștri nu pot fi prezenți 24 de ore pe fiecare parcelă de teren, de aceea este nevoie de o monitorizare automatizată care poate oferi un raport complet asupra evoluției culturii. În baza acestora, fermierii vor putea să intervină eficient în culturi. Considerăm că rezultatele analizelor aeriene vor fi foarte interesante și pentru membrii Departamentelor de Cercetare, Management al Produsului și Vânzări din cadrul KWS, în baza acestor date ne vom putea îmbunătăți oferta și recomandările pentru a răspunde tot mai bine specificului fiecărei ferme în parte”, a declarat Doriana Nițu, Director General KWS Semințe. 

KWS Semințe a selectat ferme din vestul, sudul și sud-estul țării pentru a face parte din proiectul-pilot, urmând ca în anii viitori să beneficieze de integrarea în acest program fermieri din întreaga Românie.

Programul se desfășoară în parteneriat cu LA ORIZONT, companie specializată în scanarea aeriană a culturilor cu ajutorul dronelor, și AGREMO, companie care oferă analiza informațiilor obținute în urma survolurilor și a colectării datelor. 

Despre KWS Semințe

KWS Semințe, subsidiară a Grupului german KWS Saat SE, se află în topul primilor trei producători din domeniul semințelor din România. Compania este activă pe piața locală din anul 2002, bucurându-se în prezent de o echipă motivată și profesionistă, care a crescut în aproape 15 ani la peste 125 angajați.

Cu o prezență remarcabilă în peste 70 de țări din lume, KWS pune accentul pe cercetare, evoluție și performanță, ducând mai departe vasta experiență în domeniul ameliorării genetice. Astfel, KWS s-a dovedit întotdeauna a fi partener apropiat și de încredere al fermierului de pretutindeni.

De peste 150 de ani, compania KWS își aduce permanenta contribuție la susținerea fiecărui fermier cu soluții inovative și personalizate pentru recolte performante, profitabile, independență și prosperitate pe termen lung.

Despre AgroVIR

AgroVIR este un actor important pe piaţa de gestiune agricolă regională, fiind unul dintre reprezentanţii soluţiilor inovatoare de pe piaţa locală. Softul omonim a fost dezvoltat de ingineri agronomi, de aceea reprezintă soluția optimă pentru domeniul agricol, răspunzând cerințelor specifice și nevoilor semnalate de businessurile din această arie economică. 

Despre AGREMO

AGREMO oferă soluții bazate pe tehnologia Cloud Computing și folosește date colectate prin scanarea terenurilor cu ajutorul dronelor în scopul îmbunătățirii proceselor agricole. Cu ajutorul rapoartelor AGREMO, consultanții, fermerii, precum și furnizorii de semințe și input-uri pot planifica, monitoriza și analiza activitățile agricole și pot ști ce se întâmplă în cultură la orice moment din sezonul agricol. Până acum, AGREMO a realizat analize pe 90 de tipuri de plante, printre care porumb, soia, arbori, cartofi.

Despre LA ORIZONT

LA ORIZONT s-a remarcat în zona profesională a serviciilor de scanare aeriană, acționând cu echipamente specializate în 4 domenii de intervenție: Agricultură de Precizie, Inspecție și Detecție, Faună și Mediu, Publicitate și Media. Utilizând tehnologie de ultimă generație (drone multirotor, avioane ULM, camere RGB, multispectrale și termice), capabilă de a scana mii de hectare într-o singură zi și a atinge rezoluții de 1,2 cm/pixel, compania a inclus în portofoliul său de parteneri companii multinaționale lidere în furnizarea de input-uri în agricultură, societăți de asigurare, institute de cercetare, facultăți și organizații neguvernamentale de talie mondială.

Pentru mai multe detalii: Violeta Niculae, Director Strategie şi Inovare KWS Semințe – Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., Roxana Pârvulescu, Specialist Marketing KWS Semințe – Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Cu doar 8.000 de euro România ar putea avea aparatul care testează prospețimea produselor la raft

Nu au fost puține știrile care anunțau consumatorii că au fost găsite la comercializare, spre exemplu, produse din carne congelată, cu o vechime de câțiva ani sau că pentru a vinde totuși marfa expirată s-au folosit tot felul de metode pentru a păstra aparența prospețimii. În contextul acesta, ce spuneți, nu ar fi ideal ca în fiecare magazin sau măcar în cele mai mari dintre ele să existe un aparat care să ne arate pe loc cât de proaspete sunt produsele din carne? Deocamdată nu avem fizic așa ceva. Dar proiectul acestui aparat există. A fost conceput de o echipă de cercetători ai Centrului 3NanoSAE – Universitatea București – condusă de profesorul universitar Ioan Stamatin. Din lipsa fondurilor, proiectul cercetătorilor s-a încheiat în 2015 fără a fi scos practic un prototip. Aparatul a rămas doar schițat pe hârtie, nu a fost dezvoltat și ca urmare nu a ajuns la consumatori. Cine ar fi avut interesul, în afară de cercetătorii care l-au creat, să promoveze un astfel de aparat care să ne spună nouă, consumatorilor, că produsele pe care le cumpărăm sunt proaspete? Nimeni, se pare. De fapt, ar putea fi chiar incomod pentru unii să existe acest aparat. Mă întreb câte astfel de proiecte au rămas „îngropate“ și dacă scopul real al îngropării lor este lipsa banilor. Sau poate că este premeditată această situație?

Eficient, ieftin și cu rezultate pe loc

Proiectul aparatului care măsoară prospețimea produselor are o istorie de șase ani și a fost realizat în colaborare cu Institutul Optoelectronica. Inițial scopul aparatului a fost acela de a recunoaște bancnotele aflate sub incidența radiațiilor ultraviolete. Ulterior proiectul a deraiat de la direcția stabilită anterior pentru că cercetătorii și-au propus o altă miză. „Am continuat să îmbunătățim aparatul pentru că ne interesa cum putem avea la nivelul consumatorului un instrument pe care acesta să îl folosească pentru a testa la raft prospețimea produselor din carne sau a vegetalelor. Ne-am chinuit să înțelegem ce tip de instrument putem concepe în acest scop. Trebuia să fie ușor de folosit de către consumator și să fie ieftin. Există la ora actuală în lume aparate similare, dar foarte complexe și scumpe. Acestea fac investigații microbiologice, analize spec­trale etc. Dar rezultatele lor sunt uneori tardive, chiar și la o săptămână. Și noi voiam să realizăm un aparat care să îți spună pe loc dacă produsul este în regulă, iar rezultatul să fie ușor de interpretat de absolut oricine.“

Principiu de funcționare

Profesorul Ioan Stamatin spune că, pentru a pune în funcțiune acest aparat, echipa sa a trebuit să combine o serie de principii din domenii diferite precum analiza spectrală, tehnologia sateliților și cartografierea solurilor. În final, a fost conceput un aparat cu un principiu de funcționare relativ simplu, și anume răspunsul diferit al materiei la diferite lungimi de undă a radiațiilor. Fiecare tip de materie organică – este valabil pentru textura cărnii și vegetalelor, dar și pentru microorganismele care se pot dezvolta în timp –, sub acțiunea diferitelor lungimi de undă a radiațiilor electromagnetice, are o reflectanță diferită. „Ochiul uman nu poate să distingă, spre exemplu, când se iluminează cu infraroșu, dar o cameră de înaltă perfor­manță, cu rezoluție înaltă, cu multe frame-uri pe secundă poate lua amprenta radiației reflectate de către fiecare element dintr-un material și microfloră. Cu acest aparat iluminăm practic prin diferite lungimi de undă și după aceea, printr-un software, recompunem imaginea sau înlăturăm anumite lungimi de undă din poze. Această recompunere a imaginilor îți permite ție, consumatorul, să distingi imediat, prin puncte luminoase diferite, că microorganismele sunt dezvoltate peste limită, spre exemplu. Avertizarea este afișată și pe ecran sub forma unui mesaj de genul „nivel critic“.

p 42 NBI carne

Util pentru producători, distribuitori și consumatori

„Deși nu am inventat o tehnologie nouă, am conceput totuși un aparat care se prefigura ca o necesitate pentru consumator, în special. Acest dispozitiv cu anumite lungimi de undă, personalizat pe categorii de produse – pui, vită, porc, pește, curcan etc. – oferea oamenilor șansa de a controla singuri prospețimea produselor pe care le cumpără de la raft. Dacă, spre exemplu, consumatorul a cumpărat pește, apasă butonul pește și selectează astfel lungimile de undă. Aparatul îi dă pe loc răspunsul despre gradul de prospețime. Sunt situații în care carnea pare foarte proaspătă și când o iluminezi constați că există microfloră, nedezvoltată încă până la limita patologiei, dar peste limita acceptată de agențiile sanitar-veterinare.“

Această metodă de investigare nu este exclusivă pentru cumpărători. Este la fel de utilă și pentru producători și distribuitori.

„Orice fruct, orice carne, indiferent de gradul de prospețime, au microflora lor inițială. De aceea se spune că produsul are un anumit termen de valabilitate pentru că, indiferent de modul de ambalare, microflora se dezvoltă. Imaginile făcute astăzi vor arăta o anumită microfloră, iar după câteva zile va fi o altă arie a microflorei. Raportul celor două imagini arată practic gradul de degradare a produsului respectiv. Și atunci ne-am propus să găsim o soluție pentru a identifica eventualele probleme apărute pe lanțul trasabilității produselor din carne.“

Identificarea problemelor apărute pe lanțul trasabilității

Cu ajutorul acestui aparat prima verificare poate fi făcută chiar la producător, înainte ca produsele să plece către comercializare. Se înregistrează niște imagini, niște rezultate și avem practic punctul zero al istoriei trasabilității acelui produs. Având aceste prime imagini, ulterior se poate identifica cu ușurință dacă în timpul transportului s-a întâmplat ceva, dacă produsul a fost dezghețat de mai multe ori sau spălat de mai multe ori. Prin acest sistem de iluminare spectrală specifică unor tipuri de lungimi de undă consumatorul poate afla dacă legumele și fructele au fost tratate cu substanțe chimice și dacă sunt necesare mai multe spălări sau dacă este nevoie să fie îndepărtată coaja, spre exemplu.

„Toate concluziile proiectului nostru au condus către faptul că această tehnologie este fezabilă. De aceea, corect ar fi ca proiectele noastre să fie evaluate, să se stabilească dacă sunt de perspectivă și să ni se acorde fonduri încă trei ani pentru a scoate un prototip. Prețul aparatului depinde de camera spectrală folosită, dar prototipul gândit de noi ar costa cca 8.000 de euro“.

Laura ZMARANDA

Mare laudă pentru nimic! România, penultima ca putere de cumpărare

Mare euforie la București pentru faptul că, în 2017, România a urcat un loc în clasament și a devenit a 16-a economie din UE. Și la fel de triumfalist a fost lansată statistica potrivit căreia, în trimestrul I din 2018, PIB-ul României a crescut cu 4,2% față de perioada similară a anului trecut, ceea ce ar fi făcut – vezi, Doamne –, să fim a 5-a economie din UE. Le dăm o veste proastă oficialilor noștri: cifrele de mai sus nu reprezintă nimic pentru populație atâta vreme cât PIB-ul pe cap de locuitor, exprimat în puterea de cumpărare standard, păstrează România în coada clasamentului.

Datele Eurostat arată așa:

– în 2017 Produsul Intern Brut al Uniunii Europene s-a ridicat la 15.300 miliarde euro (prețuri curente), iar PIB-ul României a fost de 187,8 miliarde euro, echivalentul a 1,2% din PIB-ul UE. Această cifră face ca țara noastră să fie considerată a 16-a economie din Uniune. Pentru prima dată, România devansează Grecia ca nivel al PIB general;

– Produsul Intern Brut (PIB) al României în primul trimestru din 2018 a fost de 176 de miliarde de lei, în creștere cu 4,2% față de același trimestru din 2017. Cu o creștere de 4,2%, România este a cincea economie din UE.

Facem o precizare: de fapt, prin ieșirea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din UE, România, chiar dacă în 2017 a depășit Grecia ca PIB, rămâne tot pe locul al 16-lea, la fel ca în 2016.

În analiza de față noi vom folosi cifrele din 2016 și 2015, acestea fiind singurele statistici complete puse la dispoziție de site-ul Uniunii Europene (surse: Eurostat și Fondul Monetar Internațional).

Întrebare

Este justificată această beție a Bucureștiului când vorbește despre creșteri economice incredibile? Sau când tratează locul al 16-lea ca și cum l-am fi prins pe Dumnezeu de-un picior? Ori când distorsionează realitatea, vorbind despre a 5-a putere economică, folosind un procent de creștere economică care n-are nicio legătură cu volumul PIB în clasamentul european? Răspunsul nostru este limpede: NU! Pur și simplu ne îmbătăm cu apă rece. Și să vedem de ce stau lucrurile astfel. România este a 8-a țară ca suprafață și a 6-a ca populație din zona Uniunii Europene. Teoretic, dezvoltarea economică, în condițiile unei piețe libere și a unui sistem pe care l-am îmbrățișat laolaltă cu toate țările capitaliste ale lumii, ar trebui să fie în strânsă legătură cu cei doi indicatori, suprafață și populație, la care, evident, se mai adaugă și alte criterii (nu le discutăm azi pe acestea). Așa se întâmplă în Germania, Franța, Suedia, Italia etc. România, dacă vrea să jubileze pentru nu știm care performanțe, ar fi trebuit să fie într-un TOP 10 ca putere economică în UE. Orice altceva e vorbă-n vânt. În fine, ca o concesie, nici TOP 16 n-ar fi fost de lepădat dacă am fi păstrat această poziție și sub aspectul puterii de cumpărare. Însă acolo suntem pe penultimul loc în UE!

Suprafață (mii kmp)

585 tabel suprafata

Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord: 248,5 km

Populație

585 tabel populatie

Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord: 65.808.573 de locuitori

Țări mai mici decât noi, dar care au PIB-ul și de 4,20 ori mai mare!

Sunt țări mai mici decât România ca suprafață și populație și care au PIB-ul general mai mare decât Bucureștiul. Iată câteva exemple: Olanda, suprafață mai mică de 5,74 ori, populație mai puțină cu aproximativ 2,5 milioane de locuitori, PIB general mai mare de 4,20 ori; Belgia, suprafață de 7,81 ori mai mică și populație cu 8,2 milioane locuitori mai scăzută, PIB-ul general de 2,56 ori mai mare. Și putem continua cu Austria, Suedia, Finlanda etc. Veți spune că nu este corect să ne raportăm la țările capitaliste, care au oricum un avans economic față de fostul bloc socialist. Bine, atunci să luăm exemple din fostele țări socialiste. Cehia, de exemplu. Această țară are un PIB cu 4 miliarde de euro mai mare decât al României, deși are o suprafață a țării de 3 ori mai mică. La fel se întâmplă și-n cazul Sloveniei, Slovaciei, Estoniei, Letoniei, Poloniei. Până și ultima venită în UE, Croația, stă mai bine decât România. Și noi ce facem? Ne bucurăm c-am depășit Grecia în 2017, țară care se confruntă cu grave probleme financiare din 2008 încoace, cauzate inclusiv de politicile populiste (creșteri nesustenabile de salarii în sectorul public, pensii speciale cu duiumul, lipsa investițiilor) prezente și pe la noi. Am depășit această țară fiindcă a stagnat ori a regresat ea, nu că am fi avut noi nu se știe care merite extraordinare.

Produsul intern brut global 2016 (milioane de dolari, Fondul Monetar International)

585 tabel pib 2016

Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord: 2.760.960

Zona Euro: 13.478.334        UE: 19.205.364

Adevărul gol-goluț: suntem la coada UE!

PIB-ul general, care plasează România la jumătatea clasamentului UE, oricum nu reprezintă un indicator care să reflecte cu fidelitate nivelul de trai al populației. Și nici nu-i încălzește pe români această cifră. Cetățenii acestei țări se uită la cu totul altceva, la faptul că PIB-ul pe cap de locuitor face ca România să fie pe locul 26 din 27 țări membre ale UE.

Locul 27, dacă e să introducem și Regatul Unit în ecuație. Și aici e aici: în afară de Bulgaria, toate celelalte țări fost comuniste ne-au întrecut, deși nu au nici pe departe resursele României. După PIB/cap locuitor exprimat în puterea de cumpărare standard, România se clasează tot pe penultimul loc în UE, cu toată creșterea economică clamată de oficialii bucureșteni. Practic, românii sunt la 58% din puterea de cumpărare a UE și la distanță uriașă față de nivelul de trai din Luxemburg (țara cu cel mai ridicat standard de viață din UE), Irlanda, Austria, Olanda, Danemarca, Germania ori Suedia. Dintre fostele țări comuniste, Cehia, Slovenia, Slovacia, Estonia sau Lituania fac tot posibilul să se apropie de media UE și oricum cetățenii statelor respective au un nivel de viață cu cel puțin 17% mai ridicat decât al nostru.

PIB pe cap locuitor 2015 calculat în baza parității puterii de cumpărare

(dolari, statistică a Fondului Monetar Internațional)

585 tabel pib 2015

Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord: 41.159

PIB/cap locuitor 2016 exprimat în puterea de cumpărare standard

(în procente față de media UE), Eurostat

585 tabel pib 2016 putere cumparare

Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord: 107

Investiții în scădere continuă din 2007 încoace

Doriți să aflați un motiv pentru care România se joacă de-a cifrele și nu a devenit o economie solidă? Nu are investiții suficiente. Și tot Eurostat ne spune asta. Alături de Letonia, Grecia și Estonia, după 2007 România a înregistrat cel mai semnificativ declin al investițiilor. Mai clar, statistica UE spune în felul următor: „În perioada 2007-2017 cel mai mare declin al investițiilor din sectorul public și privat, ca procent din PIB, s-a înregistrat în Letonia (19,9%, în 2017, față de 36,4%, în 2007; minus 16,5 puncte procentuale), Grecia (minus 13,4 puncte procentuale), Estonia (minus 12,9 puncte procentuale), România (minus 12,5 puncte procentuale), Spania (minus 10,4 puncte pro­centuale), Slovenia (minus 10,3 puncte procentuale), Lituania (minus 9,8 puncte procentuale) și Bulgaria (minus 9,1 puncte procentuale). În contrast, în perioada 2007-2017, o majorare a nivelului investițiilor, ca procent din PIB, a fost raportată în Suedia (de la 23,9%, în 2007 la 24,9%, în 2017; plus un punct procentual), Austria (0,6 puncte procentuale) și Germania (0,2 puncte procentuale), în timp ce în Belgia a rămas aproape stabilă (0,1 puncte procentuale).“

Maria BOGDAN

Va reuși România să se opună plafonării?

Viitorul României depinde în mare parte de deciziile politicienilor români, dar soarta ne poate fi pecetluită și de noile reguli impuse la nivelul Uniunii Europene în noul exercițiu 2021-2027. Urmează o perioadă în care țara noastră trebuie să-și găsească lideri capabili să negocieze în forță și în funcție de specificitatea României decizii, bugete și măsuri de aplicare a acestora. Politica Agricolă Comună (PAC) este un subiect fierbinte pentru că fie ne va aduce „vânt în pânze“, fie ne va îneca nu doar agricultura, ci și economia în general. Iată mai multe opinii pe acest subiect.

Daniel Constantin, deputat

– Ce ar trebui să știe românii despre noua Politică Agricolă Română?

– După 11 ani, România nu ar trebui să se considere doar un stat aderat, ci pe deplin integrat, care să-și impună punctele de vedere și să ia toate avantajele atât din Politica Agricolă Comună, cât și din Ghidul Financiar 2020-2027. Sunt însă momente nu foarte ușoare, pentru că asistăm la două chestiuni neprevăzute, pe care eu nu le-am avut în 2013-2014: fenomenul de migrație și Brexit-ul. Aceste două elemente au impact direct asupra bugetului și Politicii Agricole Comune (PAC). Cred că România trebuie să scoată în față oamenii care au experiență, care pot deveni și lideri, dacă vreți, pe domeniu agricol la nivel european, buni negociatori care să știe să-și impună punctele de vedere. Unul dintre obiective ar trebui să fie acela de a nu fi de acord cu micșorarea bugetului pentru PAC. Cred că este un element important mai ales în țara noastră și, dacă se menține la nivel european, cu atât mai mult România va avea de câștigat. Un al doilea obiectiv este cel legat de plafonare, dar aici desigur va trebui luată o decizie politică. Cred că fermele mari din țara noastră au capitalizat foarte bine, însă subvenția pe hectar rămâne încă o componentă importantă în cifra lor de afaceri și aici cred că trebuie să fie multe negocieri înainte de a emite punctul de vedere al țării noastre. În egală măsură trebuie să vedem ce facem cu diminuarea bugetului pe Pilonul II pentru că, deși per ansamblu se pare că România nu va pierde, nici nu va câștiga foarte mult. Totuşi, dacă facem comparație cu 2014, când s-au câștigat aproape 5 mld. euro, nu știu dacă trebuie să ne mulțumim. România este posibil să aibă probleme cu bugetul național și atunci o diminuare a Pilonului II și o compensare de la bugetul național s-ar putea să nu fie posibile. Spre exemplu, în momentul de față România trebuie să cofinanțeze 5% pentru că încă este sub asistență internațională. Din 9 mld. euro înseamnă 400 mil. euro. Dacă la această sumă se mai adaugă și 10%, cât reprezintă diminuarea bugetului pe Pilonul II, adică încă 800 mil. euro, ajungem la 1,2 mld. euro care trebuie dați din bugetul de stat. Vă reamintesc că bugetul anual al MADR este în jur de 1 mld. euro. Deci, nu știu dacă vom avea capacitatea să suplinim aceste lucruri.

Claudiu Frânc, președintele Federației Naționale a Crescătorilor de Bovine din România

– Care ar trebui să fie poziţia României în faţa negocierilor privind noua Politică Agricolă Comună?

– România are deja o poziţie oficială, agreată de toate organizaţiile profesionale; am avut două runde de discuţii la MADR, în care s-au stabilit clar un program şi un pachet de măsuri cu care România intră în negocieri în cadrul PAC. Întăresc cuvântul intră pentru că acolo decizia se ia împreună cu toate statele europene ale UE. Poziţia de pe care pleacă România este destul de serioasă în ceea ce priveşte interesul fermierilor şi specificitatea agriculturii româneşti. Avem câteva lucruri foarte importante de care trebuie să ţinem seama: plafonarea, una dintre marile probleme, pentru că nu suntem de acord cu aceasta. În acest sens, din fericire, grupul ţărilor de la Visegrád, 4 state, au semnat deja un protocol prin care vor susţine împreună ideea neplafonării, continuarea plăţilor pe suprafaţă şi nu trecerea la plata pe fermă. Aici este un atuu, dar ce se va întâmpla în discuţiile mari vom vedea, pentru că reacţia comisarului european nu este îmbucurătoare. Acesta a spus că plafonarea va fi undeva la 60.000 euro/exploataţie, ceea ce ne-ar pune într-o situaţie foarte gravă după ce ne-am chinuit să comasăm terenurile. Apoi, discutăm de convergenţa plăţilor, vrem acelaşi nivel de plăţi la nivelul UE. Prin faptul că România va avea preşedinţia UE exact în momentul în care vor dospi toate regulamentele europene privind PAC-ul avem şansa să introducem în regulament specificitatea agriculturii româneşti. Echipa care va pleca acolo va trebui să ştie ce să negocieze, unde poate ceda, cât poate ceda şi ce poate obţine în schimbul a ceea ce a cedat.

Sorin Chiru, director general al Institutului Naţional pentru Cercetare Dezvoltare pentru cartof şi sfeclă de zahăr de la Braşov

– Ce ar trebui să reprezinte noul PAC pentru România după 2021?

– Având în vedere că institutul nostru funcţionează din punct de vedere economic ca o societate comercială, bineînţeles că suntem foarte interesaţi de noua PAC şi de orice formă de ajutor pentru cele 830 ha pe care le avem în exploatare. Încă sunt decalaje între ţara noastră şi restul ţărilor din UE, cele care formează nucleul dur şi care au avut timp 50 de ani să se capitalizeze. De aceea considerăm util ca această politică să ţină cont şi de interesele fermierilor români care în mare măsură ar solicita în continuare menţinerea unui sistem de sprijin al agriculturii. Nu cred că ar trebui să existe o plafonare a subvenţiilor. Cei care ne vor reprezenta trebuie să aibă în vedere interesele fermierilor români.

Dimitrie Muscă, director general CAI Curtici, județul Arad

– Ce aveți de spus în privința plafonării subvențiilor?

– Eu, Muscă, lucrez 7.600 ha la Olari și Curtici . Acest pământ este al oamenilor, nu al lui Muscă. Eu sunt doar directorul societății. Acei oameni care s-au unit, care și-au pus pământul împreună, de ce ar trebui să fie frustrați și să li se spună că pentru 5.000 ha vor primi doar 200.000-300.000 euro? Ce am făcut? Cu ce am greșit? Că ne-am unit, am crescut productivitatea muncii, am automatizat fluxul tehnologic, cu alte cuvinte ne-am dezvoltat atât pe verticală, cât și pe orizontală? Încercăm să aducem oameni calificați, să avem grijă de familiile lor, să-i plătim pe acești oameni și vine cineva să spună nu, te plafonez. Vă dați seama că am tăia aripile celor care s-au asociat și vor să se asocieze. Dacă astăzi se discută aceste lucruri, ce vină au oamenii că s-au unit? Îi punem să destrame asociațiile, facem 3.000 de firme cu 2-3 ha de pământ? Și care este viitorul?

Lumea este împărțită în două. Pe de o parte se spune că populația va crește foarte mult până în 2050, că vom fi foarte mulți pe Terra și nu vom avea ce mânca. Pe de altă parte vin marii bogătași ai lumii și spun că suntem prea mulți și trebuie să reducem numărul populației. Așadar, nu avem o politică globală coerentă. Asta se întâmplă pentru că această politică o fac niște oameni și nu întotdeauna sunt luminați, cum se întâmplă și la noi în țară uneori. Ajung oameni slab pregătiți profesional, politic etc. să ocupe poziții de conducere care să decidă soarta țării sau a Uniunii. Sper totuși ca toate acestea să fie trecătoare, pentru că ar fi în neconcordanță cu ce se întâmplă la nivel mondial. Există o tendință de globalizare, se unesc fabrici de mașini, de avioane, de pesticide, se cumpără unele pe altele. Sper să fie o văpaie care se va stinge repede. Marea Britanie a ieșit din UE, noi nu vrem să ieșim, aici este locul nostru, însă nu vrem nici să fim umilii Europei. Trebuie să fim stăpâni pe noi, să ne spunem punctul de vedere și să spunem clar: „Asta nu acceptăm.“ Să ne uităm la vecinii noștri din Ungaria care nu s-au supus imigranților și nu au acceptat vânzarea terenurilor, nici măcar la arendare sau concesionare. Nimeni nu le-a făcut nimic, iar noi ne speriem de ce vom păți. Nu vom păți nimic, avem nevoie doar de oameni competenți care știu să se bată pentru România.

Nicușor Șerban, proprietarul fermei Agroserv Măriuța, județul Ialomița

– Cum credeți că ar trebui gestionați banii în noul exercițiu 2020-2027?

– Din punctul meu de vedere, dacă noua PAC, indiferent de mărimea sumelor pe care le va aloca, nu va gândi și o direcționare a sumelor condiționată de performanță, Europa va continua să importe produse din lumea largă și România cu atât mai mult. Nu trebuie să facem efort să vindem grâu în Indonezia și porumb în Egipt, trebuie să facem eforturi să vindem lapte, carne, ouă și produse din aceste materii prime. Avem capacitatea și profesionalismul să producem mâncare în România pentru români. Noi vorbim despre cum să cucerim piețe, când nu suntem în stare să asigurăm necesarul intern? Este păcat! Gândiți-vă că suntem o țară care are toate formele de relief de la litoral până la golul alpin, deci putem face turism, agricultură, zootehnie, producție alimentară intensivă și mai puțin intensivă. Vreau să atrag atenția că avem o gravă problemă – forța de muncă. Am ajuns să facem eforturi fantastice în a pregăti tinerii după ce vin în fermă. Avem nevoie ca școala să fie lângă noi cu oameni pregătiți. Oamenii fără școală pot fi ușor conduși de politic, e adevărat, dar nu asta ne interesează!

Patricia Alexandra Pop

Brebul s-a întors acasă, pe râurile din România

Castorul este unul dintre cele mai simpatice personaje ale poveștilor și filmelor pentru copii. Este evidențiat prin inteligența sa și, mai ales, iscusința pe care o are de a construi baraje. Cândva o prezență obișnuită și în România, motiv pentru care a devenit erou de basme populare, castorul a dispărut în urmă cu aproape două secole. Acum biberul sau brebul, cum i se spune pe românește, a revenit.

Blană nobilă, carne gustoasă și leac pentru boli

Brebul este un rozător semiacvatic ce trăiește pe malurile râurilor, mari sau mici. De fapt, este cel mai mare animal din specia rozătoarelor, având o lungime de cca 90 cm și putând atinge o greutate cuprinsă între 10 - 25 kg. Corpul său este alungit și se termină cu o coadă lată, turtită, caracteristică. Locuiește în adăposturi construite pe malul râurilor din lemn, papură, trestie și alte plante acvatice. Accesul în adăpost este întotdeauna subacvatic. În acest fel brebii își protejează „casa“ de prădători.

De-a lungul timpului acest animal a fost vânat cu îndârjire. Blana sa roșcată și foarte fină este deosebit de apreciată. În Evul Mediu căciulile și caftanele din blană de biber erau considerate ca un însemn al apartenenței la marea boierime, ca să nu mai spunem că se folosea, prin tradiție, la tivirea pelerinei domnitorilor. Mai târziu, în familiile maghiare din Transilvania blana de biber, numită hoda, a devenit un dar de mare preț pentru mirese.

Pentru că este un animal foarte curat, carnea sa era consumată cu plăcere, iar coada era considerată o delicatesă. Atât de curat era considerat încât la catolici și la protestanți se permitea consumul cărnii de breb chiar și în timpul postului.

Un alt motiv pentru care biberul a fost atât de vânat este acela că grăsimea sa și secreția unor glande, numită castoreum, erau considerate un panaceu universal.

Toate aceste motive au făcut ca la sfârșitul secolului al XIX-lea în întreaga Europă să nu mai supraviețuiască decât puțin peste 1.000 de exemplare. În România ultima atestare documentară a brebului datează din anul 1823, când cel din urmă castor a fost ucis la Moldova Veche, în județul Caraș-Severin. Judecând însă după numeroase toponime provenind de la denumirea acestui animal – Breb, Breboaia, Brebeni, Brebina, Brebenei, Bibor, Biber, Biborțeni, avem motive să credem că au fost timpuri când era foarte răspândit pe râurile din România.

„Inginerul“ ecosistemelor de pe râuri

La fel au crezut și specialiștii de la Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice Brașov. De aceea, încă din anul 1998 a fost demarat un experiment. 182 de castori europeni au fost aduși din Bavaria, una dintre puținele zone unde au reușit să supraviețuiască, și au fost eliberați în România, în mai multe locuri aflate pe cursul râurilor Olt, Mureș și Ialomița.

Scopurile urmărite au fost multiple. Pe lângă sporirea biodiversității, s-a mai dorit și îmbunătățirea stării ecosistemelor din lungul cursurilor de apă. „Castorul îndeplinește un rol ecologic major în reglarea debitului râurilor de munte prin minibarajele pe care le construiește. Aceste minibaraje ridică linia de curgere a apei, creează condiții de sedimentare și reduc volumul materialului transportat de curentul apei, contribuind direct la purificarea acesteia. De asemenea, castorul este recunoscut ca un restaurator desăvârșit, care poate remodela ecosistemele semiacvatice, oferind condiții favorabile dezvoltării speciilor de plante și animale“, spunea acum câțiva ani dna Georgeta Ionescu, director de proiect din partea ICAS Brașov.

Acest lucru se datorează modului de hrănire a brebului. Vara se hrănește preponderent cu plante acvatice și erbacee pe care le găsește în apropierea teritoriului pe care îl ocupă. Iarna consumă lujerii tineri ai arborilor de pe malurile apelor și lacurilor, cu predilecție a diferitelor specii de salcie, plop, anin. În perioada de toamnă prezența speciei în teren devine ușor de observat, acesta doborând un număr mare de arbori pentru a-și asigura necesarul de hrană pentru perioada grea din timpul iernii și pentru refacerea adăposturilor/barajelor. Crengile aflate sub apă constituie hrana predilectă în timpul sezonului rece. Dar efectul doborârii arborilor este mult mai amplu: barajele formate pe cursul râurilor medii sau mici ridică nivelul apei, protejând castorii de prădători și mărindu-le teritoriul. Prin inundarea unor suprafețe de teren se favorizează creșterea plantelor hidrofile precum papura și trestia, plante cu rizomi foarte hrănitori, care constituie hrana din timpul verii.

Un succes peste așteptări

Proiectul celor de la ICAS Brașov, demarat acum 20 de ani, poate fi considerat o reușită absolută, apreciază, în unanimitate, toți specialiștii în mediu. Nu numai că s-au înmulțit, dar la ora actuală castorii au ajuns să populeze și alte zone decât cele în care au fost plasați inițial. Ei au migrat de-a lungul râurilor și s-au răspândit și pe alte cursuri de apă. Colonii de brebi au fost semnalate pe cursurile râurilor Prahova și Teleajen. Alte exemplare au fost observate în Delta Dunării. Chiar dacă, deocamdată, nu au ajuns pe micile râuri de munte, repopularea României cu această specie este un succes. E doar o chestiune de timp ca arealul lor să se extindă și mai mult.

„Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA a îmbrățișat încă de la început acest proiect“, ne-a spus dl Octavian Anghel, directorul comercial al ROMSILVA. „În zonele în care s-a observat că s-au așezat familii de castori nu s-au mai efectuat lucrările curente de întreținere, tocmai pentru a-i proteja. La ora actuală, aceste animale sunt protejate prin lege. Uciderea unui breb înseamnă, pe lângă un dosar penal, și o amendă de 6.000 de euro. Din păcate, prea puține dintre râurile interioare de la noi din țară sunt împădurite pe ambele maluri. Asta face ca înmulțirea să nu se producă chiar atât de repede“, a mai adăugat domnia-sa.

Pe de altă parte, brebii au început să creeze și probleme: „În ultimii ani au produs distrugeri destul de însemnate în fondul forestier. Nu avem cifre exacte, pentru că până anul acesta nu am făcut o evaluare, dar nu sunt deloc neglijabile“, consideră dl Sorin Checiu, director al Direcției Silvice Ialomița. „Nu ne așteptam la un asemenea rezultat atunci când s-a început popularea. Acum castorii sunt aproape în toate zonele împădurite de pe Ialomița, de la Urziceni și până la vărsarea în Dunăre“, ne-a mai povestit domnia sa. „Din păcate, nu există baraje, pentru că Ialomița are cursul destul de rapid și albia lată. Se pot vedea doar copaci doborâți pe marginea râurilor“, a adăugat dl Checiu.

Cât despre viitor, în mare parte acesta depinde de Ministerul Mediului. Probabil că nu peste mult timp va fi introdusă o cotă de vânătoare pentru aceste animale. Un nou prilej pentru vânători să își etaleze măiestria (brebul este foarte greu de vânat) și pentru activiștii de mediu să pro­testeze. Dar până atunci putem înregistra o reușită imensă pentru ecosistem!

Alexandru GRIGORIEV

  • Publicat în Mediu

Câte produse tradiționale are România

Produsele alimentare tradiţionale reprezintă o categorie aparte de produse care, pe lângă valoarea intrinsecă dată de păstrarea şi continuarea obiceiurilor regionale şi naţionale în contextul actual de piaţă, trebuie să răspundă unor exigenţe manifestate de consumatori mai ales în ceea ce priveşte siguranţa alimentară şi valoarea nutritivă. Creşterea producţiei acestei categorii de alimente, în aceste condiţii, devine o problemă pentru producători, în special pentru cei de talie mică. În acest număr vom publica primul articol, dintr-o serie, dedicat domeniului produselor tradiționale. În continuare o prezentare succintă a evoluției acestor produse în România.

Definiție

Principala calitate a produselor tradiţionale, alături de asigurarea subzistenţei producătorilor, este de valorificare a materiilor prime locale. Reţetele în general simple, bazate pe câteva ingrediente procesate uneori la fel de simplu, devin produse de calitate, apreciate de consumatori. România, înainte de a deveni ţară membră, a elaborat o legislaţie naţională pentru protecţia acelor categorii de produse agroalimentare care făceau dovada unei tradiţii din generaţie în generaţie. Astfel, prima definiţie a produsului „tradiţional“ a fost dată într-un act normativ adoptat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR), în Ordinul nr. 690/2004, care menţiona la art.4 că „produsul trebuie să fie fabricat din materii prime tradiţionale, să prezinte o compoziţie tradiţională sau un mod de producţie şi/sau de prelucrare care reflectă un tip tradiţional de producţie şi/sau de prelucrare“. Principala calitate a produselor tradiţionale, alături de asigurarea subzistenţei producătorilor, este de valorificare a materiilor prime locale.

Promovarea deficitară

Această problemă, a promovării deficitare a produselor agroalimentare româneşti, este dată de o serie de cauze, cum ar fi: calitatea variabilă a produselor pe perioade mai lungi de timp, dificultatea onorării unor volume mari şi constante, slaba prezenţă a unor distribuitori autohtoni pe piaţa internaţională, precum şi brandingul slab sau inexistent al respectivelor produse. O parte dintre probleme are la bază slaba asociere între producători. O altă parte ţine de nivelul de sofisticare şi de ambiţie antreprenorială autohtonă. Nu în ultimul rând, sprijinul public, deşi mai activ în ultimii ani, încă nu joacă un rol suficient de puternic în promovarea produselor româneşti. De asemenea, există un potenţial bun, dar încă nevalorificat, de recunoaştere şi de promovare a mărcilor locale prin includerea acestora în schemele de calitate din UE, respectiv: Specialitate tradiţională garantată (STG), Denumire de Origine Protejată (DOP) şi Indicaţie Geografică Protejată (IGP) sau certificare ecologică. Alegerea de către consuma­tori a unui produs tradiţional este determinată de nevoia fiziologică sau nutriţională, dar şi de alţi factori, precum: gust, venit, disponibilitate, cunoaştere.

Evoluția produselor tradiţionale

produse traditionale fig1

Date operative MADR 2013/în baza Ordinului nr. 690/2004

Până în luna noiembrie 2013, România avea înregistrate în baza Ordinului Ministerului Agriculturii Pădurilor şi Dezvoltării Rurale nr. 690/2004 pentru aprobarea Normei privind condiţiile şi criteriile pentru atestarea produselor tradiţionale, publicat în MO nr. 938/14.10.2004, un număr de 4.402 produse alimentare.

Dinamica produselor tradiţionale

produse traditionale fig2

Date operative MADR 2013/în baza Ordinului nr. 690/2004

Ţinând cont de dinamica înregistrării în baza ordinului nr. 690/2004 din anul 2005, când România nu era ţară membră a Uniunii Europene, şi având în vedere că legislaţia privind produsele tradiţionale a permis înregistrarea şi atestarea în Registrul produselor tradiţionale a unui număr însemnat de produse agroalimentare ce de multe ori s-au dovedit mult prea permisivă şi neclară s-a impus o analiză pentru protecţia consumatorilor împotriva practicilor abuzive şi astfel impunerea unor măsuri care să garanteze corectitudinea tranzacţiilor comerciale.

Categorii de produse atestate

produse traditionale fig4

Date operative MADR 2014/în baza Ordinului nr. 724/2013/date la 18 noiembrie 2014

Faţă de ordinul nr. 690/2004, care, timp de 9 ani, la nivel naţional avea înregistrat un număr de 4.402 produse alimentare, în primul an de implementare au fost înregistrate 280 de produse, pe ordinul nr. 724/2013 dinamica înregistrării acestor produse în Registrul Naţional al Produselor Tradiţionale (RNPT) se prezintă astfel (în data de 18 noiembrie 2014) – 261 de produse atestate tradiţional, din care 101 sunt produse din carne, 69 produse din lapte, 33 la categoria pâine, produse de panificaţie şi patiserie, ca şi la cele realizate din legume şi fructe, 15 produse atestate pe categoria peşte şi doar 10 la băuturi.

Situația produselor atestate

produse traditionale fig3

Date operative MADR 2014 în baza Ordinului nr. 724/2013/date la 18 noiembrie 2014

Un număr de 19 judeţe nu au atestat niciun pro­dus: Bacău, Bistriţa Năsăud, Brăila, Caraş-Severin, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Mehedinţi, Teleorman, Timiş, Vaslui, Vrancea, Ilfov.

Drd. ing. Ioana Toma

România: Creștere economică puternică, însă în curs de încetinire

Creșterea PIB-ului real a continuat și în 2017, determinată de creșterea consumului privat, impulsionat la rândul său de o politică fiscală expansionistă. Se estimează că creșterea PIB-ului real va încetini în 2018, dar va rămâne robustă. Piața muncii se așteaptă să rămână rigidă pe parcursul orizontului de prognoză. Inflația a crescut la sfârșitul anului 2017 și prognoza arată că va continua să crească, în continuare, în 2018, înainte de a se tempera, într-o oarecare măsură, în 2019. Se preconizează că deficitul bugetar va crește  semnificativ, în mare parte din cauza majorărilor salariale din sectorul public. Acestea sunt principalele concluzii pentru România din cadrul previziunilor economice de primăvară, publicate de Comisia Europeană joi, 3 mai 2018.

Pierre Moscovici, comisarul pentru afaceri economice și financiare, impozitare și vămi, a afirmat: „Europa se bucură în continuare de o creștere economică solidă, care a ajutat la reducerea șomajului la cel mai mic nivel din ultimii zece ani. Investițiile sunt în creștere, finanțele publice se îmbunătățesc, iar deficitul public din zona euro urmează să scadă la doar 0,7% din PIB în acest an. Cel mai mare risc pentru această perspectivă optimistă este protecționismul, care nu trebuie să devină noua normă, deoarece nu ar face altceva decât să îi afecteze pe aceia dintre noi pe care trebuie să îi protejăm.”

Pe ansamblul Uniunii, ratele de creștere înregistrate în UE și în zona euro au depășit așteptările din 2017, atingând cel mai înalt nivel din ultimii 10 ani, și anume 2,4%. Se așteaptă ca această creștere să își mențină ritmul susținut în 2018 și să încetinească ușor în 2019, rata ei fiind estimată la 2,3% și, respectiv, la 2,0% atât în UE, cât și în zona euro. Consumul privat este în continuare puternic, iar exporturile și investițiile au înregistrat creșteri. Rata șomajului continuă să scadă, situându-se în prezent aproape la nivelurile din perioada anterioară crizei. Economia este însă mai expusă factorilor de risc externi tot mai puternici și cu un caracter negativ mai pronunțat. O creștere economică solidă favorizează reducerea în continuare a deficitului și a datoriei publice, precum și o îmbunătățire a condițiilor de pe piața muncii. În prezent, deficitul consolidat pentru zona euro este mai mic de 1% din PIB, preconizându-se că, în cursul acestui an, va scădea sub 3% în toate statele membre din zona euro.

Previziunile economice de primăvară se bazează pe o serie de ipoteze tehnice referitoare la evoluția cursurilor de schimb, a ratelor dobânzilor și a prețurilor produselor de bază, întemeiate pe informațiile disponibile până la data de 23 aprilie. Pentru toate celelalte date integrate în previziuni, inclusiv ipotezele referitoare la politicile publice, acestea iau în considerare informațiile disponibile până la data de 23 aprilie, inclusiv. Cu excepția cazului în care politicile sunt anunțate în mod credibil și sunt detaliate în mod corespunzător, proiecțiile pornesc de la ipoteza că nu se modifică nimic la nivelul acestora.

În acest an, Comisia Europeană a revenit la publicarea, în fiecare an, a două seturi de previziuni cuprinzătoare (în primăvară și în toamnă) și a două seturi de previziuni intermediare (în iarnă și în vară), în locul celor trei (de iarnă, primăvară și toamnă) pe care le-a publicat în fiecare an începând din 2012. Previziunile intermediare examinează evoluția anuală și trimestrială a PIB-ului și evoluția inflației pentru anul în curs și pentru anii următori pentru toate statele membre și pentru zona euro, precum și datele consolidate la nivelul UE.

Următoarele previziuni economice ale Comisiei Europene vor fi previziunile economice intermediare din vara anului 2018, care vor fi publicate în luna iulie.

Sursa: https://ec.europa.eu

România poate exporta lână în Africa de Sud

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a finalizat o altă acțiune întreprinsă în cadrul strategiei de extindere și de deschidere de noi piețe de desfacere pentru produsele autohtone.

Una dintre oportunitățile identificate a fost piața importantă reprezentată de Repulica Africa de Sud.

În acest sens, reprezentanții instituției au inițiat demersuri către Direcția de Sănătate Animală din cadrul Departamentului pentru Agricultură, Păduri și Piscicultură din Republica Africa de Sud, cu scopul de a stabili și concretiza sectoare de colaborare în aria specifică.

În urma discuțiilor tehnice și a interesului manifestat pentru importul de lână și mohair din țară noastră, cele două părți au negociat și au agreat un certficat sanitar veterinar pentru export.

Prin deschiderea acestei piețe, s-a creat posibilitatea pentru mulți crescători de animale să valorifice și acest produs.

Pentru a veni în sprijinul crescătorilor de animale și pentru a facilita exportul acestui tip de produs, ANSVSA a dispus structurilor teritoriale ca, prin intermediul medicilor veterinari cu atribuții de certificare, să informeze operatorii economici autorizați despre această oportunitate și asupra cerințelor necesare.

Cei interesați pot consulta modelul de certificat, postat pe site-ul ANSVSA: www.ansvsa.ro, modulul: „Certificate sanitare veterinare pentru exportul subproduselor de origine animală ce nu sunt destinate consumului uman”, accesând link-ul:

http://www.ansvsa.ro/wp-content/uploads/2017/12/CSV_Africa_de_Sud_mohair_lana_netratata_spalata.pdf

Fermele de suine din România vs. fermele de suine din Polonia

În urma vizitelor la peste 50 de ferme de suine din țara noastră, dar și din experiența proprie de 15 ani în fermă, constatăm că la noi sunt reguli, zicem noi, mult prea aspre privind măsurile de biosecuritate aplicate de fermierul nostru față de fermierul polonez, spre exemplu. Vizitând câteva dintre fermele de suine din Polonia am observat că aceștia pun mare preț pe investiții mari, care urmăresc o îmbunătățire constantă în timp, asigurând în primul rând calitatea potențialului genetic. Atunci, ne-am zis, de ce oare alții pot, iar noi nu? Oare cu ce suntem noi, românii, mai prejos decât alții?

Cum este pe la alții

În mod cert, după cum bine știți, aproape fiecare stat își susține poporul. Și aici putem aminti de statul danez, care oferă o mare sumă de bani pentru extinderea fermelor în afara țării, dar și de Polonia, renumită pentru creșterea și multiplicarea porcilor. Aici, spre exemplu, am văzut ferme de familie preluate din tată în fiu, susținute cu diferite forme de creditare (dobânzi mici). Proprietarii acestora au fost primii care au accesat fonduri europene în procent de peste 95% într-o scurtă perioadă de timp. Să vorbim puțin și de statul spaniol care a pus la punct proceduri de multiplicare a purceilor cu potențial genetic ridicat, dar care nu este foarte strict în privința măsurilor de biosecuritate și nici măcar în menținerea unei curățenii exemplare. Sigur că vecinii noștri ruși, trecând printr-un focar de pestă porcină africană, au înăsprit condițiile de biosecuritate, cu investiții majore de 5-7% din totalul investiției. Dar, desigur, regula de aur este mai degrabă să previi decât să combați.

Românii, mai catolici decât papa

Însă noi, românii, suntem mai catolici decât papa. Aducem purcei pentru creștere și îngrășare din toate fermele din Europa, luând astfel tot ce ni se dă, bun sau mai puțin bun. Dorim să facem performanțe cu produșii altora și rezistăm cu stoicism căci așa-i românul, se mulțumește cu orice. Porcii din Danemarca sunt relativ buni, dar foarte scumpi (92 euro cu TVA pe cap), SPF plus indemni de orice boală zic ei. Animalele au totuși mari probleme de adaptare la noi condiții și prezintă o problemă digestivă nativă: enterită proliferativă (ILEITĂ). Să lămurim câteva aspecte: boala se exprimă clinic la purceii înțărcați după o incubație de 3-6 săptămâni. Ca stare generală, porcii bolnavi au poftă de mâncare cu apetit capricios, urmată de o scădere în greutate, dar boala rămâne în stare latentă, nefiind însoțită mereu de scaune diareice. În formele de enterită necrozată, cât și ileită regională, porcii prezintă diaree cu fecale apoase și o slăbire progresivă. În formă avansată a bolii, enterita hemoragică se manifestă cu diaree hemoragică, fecale de culoare roșie spre brună sau chiar negricioasă și anemie. Porcii sunt palizi, au culoare albă, ușor gălbuie a pielii, sunt abătuți și apatici, stau mai mult culcați și se ridică greoi la mâncare. În acest caz, se intervine cu administrare în masă a Tilozinei pulbere administrate în furaj (maximum 25 g/kg corp) asociate  cu un probiotic: Enteroferm.

De aceea recomand folosirea la începutul perioadei de populare, în apa de băut, a vitaminelor: Jecuplex, Supravitaminol sau Ankaselevit (unul dintre acestea) pentru a păstra un status bun al efectivului trecut prin multe încercări (stresul de transport, stresul cauzat de aclimatizare, stresul de schimbare locație, stresul de regrupare în efectivul de suine).

Boala aduce după sine și pagube însemnate financiar, cu pierderi din efectiv prin mortalitate cuprinsă între 5-6%, cadavrele au culoarea palidă și sunt deshidratate, la deschiderea cadavrelor intestinul subțire prezintă îngroșarea peretelui, fiind rezultatul proliferării mucoasei și edemul acestuia. În enterita proliferativă hemoragică peretele intestinului este îngroșat, cu conținut hemoragic, dar aceasta nu trebuie confundată cu dizenteria porcului, care este asemănătoare ca semne clinice. Dat fiind faptul că nu sunt cunoscute încă măsuri eficiente atât de profilaxie, cât mai ales de combatere a bolii, se recomandă să nu se facă achiziții de animale din fermele cu focar sau cu antecedente de boală și se interzice transferul de animale din efective cu semne de boală în ferme  sănătoase. Antibioticele folosite sunt: TILOZINA ȘI TIAMULINUL, care se folosesc atât preventiv, cât și curativ, de care danezii s-ar folosi cu succes, chiar și ca promotor de creștere.

Să vorbim puțin și de produșii aduși din fermele din Ungaria, rezonabili cumva ca preț (65-75 euro cu TVA/cap) vaccinați de PRRS. Prețul variază și în funcție de media purceilor; dacă sunt sub 25 kg media, prețul scade și sub 65 euro/cap. Același preț scăzut îl au și produșii masculi din fermele de scroafe BUNICI din care se opresc scrofițele pentru repro­ducție înlocuire matcă. Acest lucru este motivat de următorul aspect: există un sex ratio de 1:1 femele și masculi la o fătare. Aceștia sunt produși care nu excelează la capitolul SMZ (spor mediu zilnic), având un maxim potențial genetic de 800 g/SMZ.

Sunt produși ai fermelor din Germania care au un preț între 70-75 euro cu TVA, vaccinați, dar și aceștia au problemele lor: de obicei afecțiuni respiratorii, tuse, dispnee (greutate în respirație) în care intervenim preventiv în masă cu probiotic și antibiotic în furaj, în amestec sau apa de băut (medicator). Recomand Doxxicol sau injectarea în masă de Draxxin (antibiotic din noua generație) cu rezultate spectaculoase, administrare 1 ml/30 kg greutate vie, intramuscular în regiunea gâtului.

În încheiere, sper să reușim să avem fermele noastre de reproducție și să creștem produșii obținuți.

Ing. zootehnist Loredana Mocanu,
CATLOR CONSULTING SRL, tel.: 0758.674.671

Participarea României la cea de-a 83-a ediție a Expoziţiei Internaționale “Săptămâna verde”, 2018

În perioada 19 - 28 ianuarie 2018 va avea loc, la Berlin, Germania, cea de a 83- a ediţie a expoziţiei internaţionale „Săptămâna Verde”, la care Bulgaria va fi țară parteneră. La ediţia din acest an, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) va participa cu un stand la care vor fi prezenți experți din cadrul direcțiilor tehnice iar din partea conducerii instituției va participa secretarul general, Constantin Ilie Aprodu. În desfășurarea evenimentelor de la standul României, la care și-au anunțat prezența mai mulți oficiali, MADR va beneficia de sprijinul Ambasadei României la Berlin.

La standul MADR din incinta expoziției, vizitatorii vor putea degusta produse românești înregistrate cu Indicație Geografică Protejată precum: Magiun de prune TOPOLOVENI din judeţul Argeş, Salam de Sibiu al celor 6 membri ai Asociaţiei Producătorilor de Salam de Sibiu, din judeţele Bacău, Sibiu, Braşov, Călăraşi, Ilfov şi Bucureşti, Novac afumat din Ţara Bârsei, judeţul Braşov. Totodată, Telemeaua de Ibănești de la membrii Asociației pentru promovarea produselor tradiționale de pe Valea Gurghiului, județul Mureş, produs înregistrat cu Denumire de Origine Protejată, va putea fi degustată de cei interesați.

La „Săptămâna Verde” vor fi expuse și produse a căror documentație se află în diverse stadii de verificare la direcțiile de specialitate ale Comisiei Europene: cârnații de Pleșcoi, din județul Buzău, Scrumbia de Dunăre afumată de la membrii Asociației Ro-Pescador din Tulcea şi Cașcavalul de Săveni de la Asociația Producătorilor din Botoșani.

De asemenea, vor mai fi oferite, spre degustare, alte patru produse a căror documentaţie este în curs de finalizare pentru a obține protecție europeană: Telemea de Sibiu de la Asociaţia Producătorilor de Telemea de Sibiu, Virșli de Hunedoara de la Asociația pentru Promovarea Produsului “Virşli de Hunedoara”, Brânză de Vaideeni obținută de membrii Cooperativei Agricolă Vaideeni și Salată cu icre de ştiucă de la Asociația Ro-Pescador din Tulcea.

Membrii asociaţiilor din judeţele care fac parte din filialele locale ale Federaţiei Naţionale a Producătorilor de Produse Tradiţionale le vor oferi vizitatorilor, spre degustare, preparate din diferite regiuni ale României, cum ar fi produse din lapte: brânză, caşcaval afumat și neafumat, telemea, brânză de burduf în coajă de brad şi în membrană naturală, caş afumat/neafumat.

De asemenea, vor putea fi degustate atât produse din carne (cârnaţi de porc sau oaie, slănină afumată, costiță afumată, muşchi afumat, ghiudem, babic, cârnați picanți, cârnați de casă, pecie afumată, peștișor afumat, clisă afumată, costiță afumată, jumări de porc, cârnați de porc, carne afumată la garniță, mușchi perpelit etc.) cât și produse de panificaţie şi patiserie (cozonac Domnesc, Cozonac Comoara Măcinului, pâine cu cartofi, pâine împletită la tavă). Nu vor lipsi nici produsele din pește (baghetă pescărească, batog afumat, păstrăv ardelenesc, pastramă pescărească, icre de crap, de știucă, sardeluță marinată în ulei picant, batog de somn, pastramă de somn) și nici băuturile spirtoase precum: Pălincă, Țuică de Argeș și Țuică Zetea de Medieșul aurit, dar și cu vin alb şi roşu.

Oaspeții târgului se vor putea delecta, de asemenea, cu delicatese precum dulceață de cireșe amare, căpșuni, vișine, zmeură, gem de prune, zacuscă și tocană de legume, dar și cu vestitele prune uscate de Leleasca. La standul MADR se vor regăsi și gustoasele mere de Voinești.

Motivele tradiționale din ii românești, cu elemente de etnografie și folclor din Oltenia și Crișana, se vor regăsi în decorul standului MADR și îi vor introduce pe vizitatori într-o atmosferă care inspiră tradiție tipic românească. Reamintim că IA face parte din anul 2017 din patrimoniul cultural al UNESCO.

Pentru prima dată la un târg internațional, reprezentanții MADR vor prezenta, în cadrul standului, 16 produse din cele 30 înregistrate în Registrul național al produselor montane: suc natural din mere ”KOP”, suc natural din pere ”KOP”, suc natural din mere şi sfeclă roşie ”KOP”, suc natural de mere, suc natural de pere, suc natural de mere și pere, miere din județul Caraș Severin, cașcaval de Ibănești, smântână de Ibănești, urdă de Ibănești din județul Mureș, cașcaval țărănesc Valdostana, brânză de burduf Valdostana, cașcaval Valdostana din județul Prahova, sana, iaurt și chefir din județul Harghita.

Începând cu anul 2003, MADR a participat la „Săptămâna Verde” de la Berlin, în fiecare an, cu stand propriu.

***

În perioada 18-21 ianuarie 2018, la Berlin, are loc și a 10-a ediție a Forumului cu tema  ”Modelarea viitorului producției animale – durabil, responsabil, eficient”.

Forumul Global pentru Alimentație și Agricultură și conferința miniștrilor agriculturii au avut loc din 2009 și au păstrat nivelul ridicat al unui format central ce se adresează aspectelor globale referitoare la agricultură și securitate alimentară.

Cele doua evenimente reprezintă repere pentru agenda internațională a sectorului agricol la începutul fiecărui an.

Din 2019 România va avea prima pepinieră certificată ecologic

Manuela Roșian, consultant de fonduri europene, și Traian Mărginean Urs, agricultor, și-au unit forțele pentru a demara o afacere în pomicultură. După ce a terminat facultatea și a lucrat 8 ani într-o multinațională unde scria proiecte europene pentru apă și canal, Manuela a hotărât să joace pe cont propriu un dublu rol, atât de solicitant, cât și de consultant pentru a dezvolta Pepiniera ROZA MUR, care oferă material săditor certificat ecologic. Cum au fost primii trei ani de afacere și cu ce gânduri privește spre viitor ne spune chiar ea.

– Când și cum a demarat afacerea voastră?

– În urmă cu trei ani am început să producem material de înmulțire – pomi fructiferi și trandafiri certi­ficați ecologic.

– Ce soiuri de pomi fructiferi aveți?

– În prezent avem peste 20 de soiuri de pomi și trandafiri. Anul acesta am reușit să producem inclusiv trandafirul de kazanlak, soiul bulgăresc cu cea mai mare producție de ulei. Informații mai multe despre soiurile noastre se găsesc pe pagina de Facebook ROZA MUR la secțiunea albume.

– Cu ce investiții ați pornit? Aveați terenul necesar sau ați cumpărat?

– La început cu 10.000 de trandafiri plantați pe 2.000 mp, iar pe parcurs am tot învățat și ne-am extins. În prezent cultura este rotită pe 9 ha.

– Dar ce v-a determinat să investiți în pomi fructiferi și trandafiri?

– Eu sunt consultant de fonduri europene, iar Traian are experiență în altoirea pomilor și a trandafirilor, el lucrând ani buni prin diverse țări. Din 1987 tot asta face. Din experiența economică pe care am acumulat-o până în prezent am tras concluzia că agricultura este profitabilă în prezent, în special afacerile de nișă, astfel că am căutat o nișă care să se potrivească pe profilul terenurilor pe care le deținem.

– Ce suprafață dedicată afacerii aveți în acest moment ?

– Avem 9 ha în Ciumbrud și 3 ha în Ponor, județul Alba. În Ciumbrud este pepiniera de pomi fructiferi și trandafiri, iar în Ponor cultivăm fructe de pădure, în principiu zmeur și mur, pentru că acolo este altitudine mai mare și sunt condiții ideale pentru ele.

– Cât material săditor ați vândut până acum?

– În primul an, după ce am scos primii pomi, am vândut toată producția pe care am obținut-o noi și am mai cumpărat din sat încă o treime, în jur de 25.000 de pomi și trandafiri. Pentru mine acest număr a fost o trezire la realitate, total neașteptat, noi neavând experiență, publicitate sau altceva; acesta a fost și motivul pentru care m-am gândit să investesc și să cred mai mult în această afacere. Ne-am înscris la cursuri, învățăm permanent, pentru că vrem să fim la curent cu noile tehnologii.

– Și ce ați învățat despre acest domeniu?

– Am fost la cursuri de pomicultor; pentru Traian era nevoie de o diplomă, însă la mine era esențial să găsesc o metodă de control și să înțeleg toate procesele care se derulează în pepinieră. Ce am învățat anul trecut împreună și nu știa el era partea asta de altoit în containere, microsere, am învățat un pic despre altoirea în spațiu steril... Chiar am planificat să mergem la o pepineră în Italia să vedem exact cum se face. Vrem să ne specializăm. Un alt aspect pe care l-am învățat a fost despre agricultura ecologică, pentru că suntem singurii din țară certificați ecologic pentru puieți.

– Care sunt cele mai mari provocări ale afacerii?

– Avem probleme cu găsirea materialului săditor pentru că în țară nu este niciun producător de material săditor ecologic, iar în străinătate există în Olanda, dar au doar măr și cireș.

Ministerul Agriculturii ne dă derogare să lucrăm cu portaltoi neecologic, dar în scurt timp acest lucru nu se va mai întâmpla. Și atunci este important să găsim soluții. În plus, ca peste tot, cea mai mare problemă din pepinieră sunt oamenii.

– Mergeți pe soiuri românești sau din import?

– Deocamdată doar pe soiuri românești. Avem material săditor cu certificat albastru, adică virus free și ecologic.

– Practic, aveți cea mai valoroasă etichetă, materialul săditor ar trebui să se vândă ca pâinea caldă.

– Corect. În special pentru cei care accesează fonduri europene pentru livezi. Dacă scriu în proiect că vor înființa livezi eco au 20% suplimentar în bani, iar noi, așa cum am mai spus, suntem singurii.

– Cu cât veți vinde în primăvară pomii din categoria I?

– Prețul fluctuează în funcție de cerințele pieței. În anul care tocmai a trecut, de exemplu, un pom calitatea a doua s-a vândut cu 4 lei, iar cel de calitatea întâi cu minimum 7 lei. Vorbim desigur de prețul fără TVA. Anul trecut ne-am triplat suprafața de plantare. Procesul de producție este unul lung, și anume în anul 1 se plantează portaltoiul și se altoiește, iar anul 2 este pentru aclimatizare și formarea coroanei. Bineînțeles, în prezent noi avem producție continuă, dar acest termen lung pentru obținerea unei culturi determină și prețul.

– Este o afacere rentabilă să investești într-o pepinieră, să înmulțești material săditor?

– Este rentabil, dar depinde și cum se face. De exemplu, acum pentru ceea ce vrem să plantăm, pen­tru un hectar de teren investițiile cu materialul săditor și toate lucrările aferente ajung la 45.000 euro. Pentru altoire, o ramură cu 10 muguri costă 4,6 lei. Dacă tu plantezi 50.000 de pomi la hectar și trebuie să cumperi 50.000 de muguri, iar rata de prindere este de 60%, costurile de producție sunt mari. Și riscurile sunt mari, din 10 muguri se pot prinde 6 sau 8; dacă altoitorul nu prinde bine, ai pierdere, dacă vine gerul, iar ai pierderi. De aceea am vrea să accesăm fonduri europene.

– Ați întocmit deja proiectul de finanțare pe fonduri europene, ce valoare are și în ce veți investi banii?

– Valoarea proiectului este de 500.000 euro și vom investi în înființarea în regim ecologic a 4 ha de pepinieră cu certificările albastru ecologic și în utilaje (tractor, plug vibrator, săpăligi electrice pe benzină) pentru că încercăm să ne optimizăm. Până acum ne-am chinuit cu tractor închiriat, cu două motocultoare cumpărate, cu zilieri.

– Cu câți oameni lucrați?

– Câte 4, 6,10, depinde cum găsim. Cu forța de muncă este cea mai mare problemă, pentru că nimeni nu vrea să vină, iar dacă nu ești între ei, cine știe ce fac. Dacă reușim să reducem forța de muncă prin achiziționarea utilajelor este foarte bine.

– În ce stadiu sunteți cu proiectul?

– A fost depus în ianuarie...

– Care este procentul de cofinanțare?

– 10%.

– Știu că Submăsura 41a destinată investițiilor în pomicultură nu a inclus inițial și pepinierele, cum vă adaptați pentru a fi în conformitate cu cerințele măsurii?

– Ne-am pregătit corect de la început. Am înființat firma cu codurile CAEN corecte, am luat terenuri în arendă pentru a putea respecta cerințele legale cu privire la certificări și prevederile pentru combaterea bolilor și virușilor, ne-am înscris ca producători certificați de semințe și material de plantare floricol și fructifer. Anul trecut ne-am înscris în agricultura ecologică, dar avem și terenuri care nu sunt ecologice. Ghidul Solicitantului stipulează că acele cheltuieli eligibile cu materialul săditor sunt valabile doar pentru prima înființare a culturii, astfel am încercat să luăm terenuri suplimentare pentru care să nu existe probabilitatea sau dubiul că am mai fi avut înainte cultură. Acele terenuri la APIA au fost neproductive, pentru că așa trebuiau să fie, iar terenurile neproductive nu sunt eligibile nici la SO-uri, nici la partea cu agricultura ecologică.

Proiectul nostru propune nu doar înființarea unor terenuri noi de cultură sau achiziția de utilaje, ci și informarea și educarea clienților noștri cu privire la ce înseamnă materialul de plantare fructifer de calitate, certificat virus free și ecologic, ce înseamnă material de plantare fructifer calitatea I sau calitatea II. Dorim să facem o serie de filmulețe prin care să învățăm oamenii cum să cumpere, ce să cumpere, când să cumpere sau să planteze, cum să întrețină ceea ce au achiziționat, cum să facă tăierile etc. Filmulețele vor fi disponibile pe pagina de Facebook - Pepiniera Roza Mur, pe un canal de Youtube pe care îl vom crea, dar și pe site-ul care va fi înființat în timpul implementării proiectului. 

– De unde procurați materialul săditor pentru altoire?

– De la Institutele de cercetare din țară și din străinătate.

– Credeți că oamenii care cumpără pomi fructiferi știu diferența între eticheta albastră, galbenă sau alta, între o calitate sau alta?

– Sigur nu. Dar până la ei problema este că pe piață găsim pe același stand la vânzare, la același preț, toate cele trei categorii de pomi. Cu 15 lei/bucata găsești pomi și cu etichetă albă, și cu etichetă galbenă, dar și albastră. Magazinele mari îți cer ca document de proveniență certificatul de producător și cel fitosanitar, dar nu se informează cu privire la standardul de certificare sau de calitate al tuturor pomilor. Astfel cel care trebuie să fie informat cu privire la ceea ce cumpără ar trebui să fie cumpărătorul. El ar trebui să se uite la etichetele cele galbene sau albastre; albastrul arată categoria superioară, galbenul faptul că soiul este original, iar categoria lui biologică este inferioară celor cu eticheta albastră. Pomii cu etichetă albă sunt de evitat, ei nefiind certificați.

Un alt aspect de urmărit la achiziția materialului săditor ar fi rădăcinile și ramurile; rădăcinile trebuie să fie bine dezvoltate și de culoare deschisă, lucioase, să nu fie veștejite sau rănite, acesta fiind motivul pentru care noi preferăm să vindem materialul cu rădăcină nudă, ca să poată fi inspectată rădăcina. Iar crengile trebuie să fie de 3 sau 5 și să nu fie vătămate sau înmugurite la achiziție.

– Ce presupune să devii pepinieră de material săditor certificat ecologic?

– Este un proces destul de lung și de costisitor. În acest proces sunt implicate 2 instituții ale statului și o instituție privată. Pentru a deveni certificat este necesar să ai o formă de organizare juridică în conformitate cu legislația în vigoare, apoi trebuie să faci dovada că materialele de altoire (semințe, portalotoi sau altoi) au fost achiziționate de la producători certificați, analize de sol, inspecții etc. Toate acestea presupun niște costuri (doar achiziția etichetei albastre de la Institutul de Certificare a Semințelor costă 0.35 bani bucata, pe lângă toate cele menționate anterior). Iar pentru a fi certificat și ecologic, procesul este unul și mai lung (durează 3 ani pentru ca terenul să fie considerat ecologic și să obții certificare pentru cultură), presupune inspecții anuale de la Organismul de certificare, precum și de la Direcția Agricolă, rapoarte de inspecții, dovedirea provenienței materialelor (dovedirea faptului că nu există producători de materie primă ecologică, obținerea derogării pentru folosirea materialelor obținute în agricultura convențională) etc., plus costurile pe care le presupun toate aceste operațiuni.

Patricia Alexandra POP

GALERIE FOTO


Abandonul școlar, o problemă majoră a României

Potrivit ultimului raport UNICEF realizat în 2012 împreună cu Institutul de Științe ale Educației, în anul școlar 2009-2010 1,4% dintre elevii din învățământul primar și 1,7% dintre elevii din învățământul gimnazial au abandonat școala. Adăugând la aceasta procentul copiilor care nu au frecventat niciodată școala (3,68% în învățământul primar și 3,75% în învățământul gimnazial), România avea peste 44 mii de copii de vârsta învățământului primar și peste 48 mii de copii de vârsta învățământului gimnazial în afara sistemului de educație. În 2016 datele Institutului Național de Statistică arată că rata abandonului școlar în învățământul primar și gimnazial era de 1,8%, în învățământul liceal și profesional de 3,6%, iar în învățământul postliceal și de maiștri – de 9,7%. Gradul de cuprindere școlară pentru populația cu vârstă de 0-23 ani continuă însă să țină România departe de media europeană.

Vorbind despre abandonul școlar (elevi înscriși, dar care abandonează pe parcurs școala) și referindu-ne la anul școlar 2009-2010, cuprins în studiul UNICEF, mitul potrivit căruia în mediul rural ar exista mai mulți factori care să determine abandonul nu se confirmă în totalitate. Cel puțin situația este oarecum echilibrată între rural și urban până în clasa a V-a inclusiv, perioadă după care, într-adevăr, există o rată mai mare de abandon la sate (vezi tabel).

Pe lângă cei care au abandonat învățământul, există și copii care nu au mers niciodată la școală. În metodologia UNICEF există mai multe subcategorii în afara sistemului de educație: copii care au avut o experiență școlară dar au abandonat, cei care nu au fost niciodată la școală și nici nu vor intra în viitor în sistemul de educație și cei care nu au fost niciodată la școală, dar vor intra, cu întârziere, în sistem. În perioada 2005-2009, numărul copiilor cu vârsta de 7-10 ani care nu frecventau învățământul preșcolar, primar sau gimnazial a crescut de la 18 mii (2%) la peste 44 mii (5%). În același interval analizat, numărul copiilor în vârstă de 11-14 ani care se aflau în afara sistemului de educație a fost cuprins între 38 de mii și aproximativ 50 de mii. Cauza principală de abandon o reprezintă situația economică precară a numeroase familii, însă între categoriile sociale există un decalaj major între populația majoritară de vârstă școlară și copiii aparținând minorității rome. O anchetă din 2011, realizată de Romani Criss și UNICEF, arată că, din 597 de copii romi în vârstă de 7-11 ani, 44,2% nu urmează nicio formă de școlarizare, iar din 636 de copii romi de 12-16 ani, 64,62% se află în situația de neparticipare/abandon. De asemenea, abandon s-a înregistrat și în rândul copiilor cu dizabilități. Autoritatea Națională a Protecției Copilului arata că, în 2011, aproape 2.500 de copii cu handicap erau neșcolarizați.

Gradul de cuprindere a populației școlare în licee este de 76,6%

În anul școlar/universitar 2016-2017, populația școlară din sistemul național de educație a fost de 3.597, 3 mii de elevi și studenți, în scădere cu 45,3 mii față de anul școlar/universitar precedent. 15,1% din populația școlară s-a regăsit în învățământul antepreșcolar și preșcolar, 47,1% – în învățământului primar și gimnazial și 18,1% – în cel liceal. Învățământul profesional este singurul care a înregistrat o creștere semnificativă (+15,7 de mii elevi), ajungând la 84,4 mii de elevi, dar rămâne în continuare nivelul educațional cel mai puțin reprezentat în totalul populației școlare (2,3%). În învățământul superior au fost înscriși 531,6 mii de studenți. Gradul de cuprindere școlară pentru populația în vârstă de 0-23 ani a fost mai mare în învățământul primar și gimnazial. Media se situează la 81,5%. Pe grupe de vârstă, situația este următoarea: 3/5 ani – 83%; 6/10 ani – 89,2%; 11/14 ani – 90,65%; 15/18 ani – 76,6%; 19/23 ani – 65,35%. În învățământul superior se remarcă o diferență majoră între populația școlară feminină față de cea masculină, respectiv 72,8%, față de 57,9%.

Locul III în UE la abandonul școlar

Potrivit Eurostat, care analizează datele din 2016, cel mai ridicat procentaj al abandonului în statele din Uniunea Europeană s-a înregistrat în Malta (19,6%), Spania (19%) și România (18,5%). La polul opus se situează Croația (2,8%), Lituania (4,8%) și Slovenia (4,9%). Comparativ cu 2006, abandonul școlar a scăzut în toate țările membre, cu excepția Cehiei, României și Slovaciei. În România, poate și pe fondul migrației, dar nu numai, abandonul școlar a urcat de la 17,9%, în 2006, la 18,5%, în 2016.

Pentru 2020, UE își propune să coboare abandonul școlar sub pragul de 10%. 15 țări îndeplinesc deja acest obiectiv: Belgia, Danemarca, Irlanda, Grecia, Franța, Croația, Italia, Cipru, Letonia, Lituania, Olanda, Austria, Luxemburg, Slovenia și Finlanda. Cum va face România să ajungă la acest procent? Greu de spus!

Maria Bogdan

Berea a devenit băutura cea mai consumată în România

Una dintre tendințele pe care toți analiștii le-au constatat în privința consumului de băuturi alcoolice, este cea a creșterii cererii de bere. Desigur că berea nu este o noutate în țara noastră. Ba, dimpotrivă, putem spune că are deja o istorie remarcabilă. Mai mult a devenit un element social și chiar a generat expresii lingvistice. Astfel se face că, de multe ori, ne întrebăm prietenii „când bem o bere?“, în loc de „când ne vedem?“. Inutil să mai amintim că într-o mare parte din scrierile lui Caragiale berea constituie un element nelipsit din decor. Dacă e să judecăm după descrierile din cea de-a doua jumătate a secolului XIX, verile în oraș nu puteau fi suportate decât acompaniate de bere. Mai târziu, berea a pătruns și la sat. Astfel, localitatea Bragadiru, acum orășel satelit al Capitalei, își trage numele de la fabricantul de bere Bragadiru, care a construit o fabrică în jurul căreia s-a dezvoltat localitatea. Una dintre poveștile cu bere pe care se cuvine a le aminti, este legată de perioadele petrecute de Majestatea Sa Mihai I la Săvârșin. Localnicii mai în vârstă își amintesc cum, în unele zile, tânărul rege, împreună cu membri ai suitei sale, alcătuiau o echipă care juca popice împotriva echipei sătenilor. Când câștiga echipa sătenilor, învingătorii erau cinstiși cu bere adusă de la palat. Dacă victoria era a Regelui, atunci învinșii își tratau adversarii cu țuică bătrână. Iată deci, că apetitul pentru bere exista încă de atunci și în mediul rural.

În 15 ani, consumul de bere s-a dublat!

Astăzi, la sat sau la oraș, vară sau iarnă, berea a devenit una dintre cele mai solicitate băuturi. Este consumată deopotrivă în localuri sau acasă. Desigur, părerile sunt împărțite asupra efectelor creșterii consumului, dar nu ne-am propus să le evaluăm aici. În schimb, trebuie să spunem că s-a diminuat consumul de alcooluri tari și cel de vin.

În tabelul de mai jos am prezentat evoluția consumului mediu pe cap de locuitor de bere și de vin, începând din 1991 și până în 2015.

bere tabel

E suficientă doar o privire pentru a constata că, în intervalul amintit, consumul de bere s-a dublat, ajungând de la 42,1 litri/cap locuitor, în 1991, la peste 88, în 2015. În același interval, consumul de vin a variat ușor, cu creșteri mari în perioada 1995-2004, pentru ca apoi să scadă, revenind la valoarea de referință.

Bem un pahar de bere în fiecare zi

Dincolo de aspectul cultural sau social, berea reprezintă și o ramură a industriei alimentare, cu serioase implicații și asupra agriculturii.

„Peste 97% din berea consumată în România este produsă local, iar 70% din ingrediente provin din țară. Ca urmare, sectorul berii reușește să genereze un adevărat lanț de efecte pozitive pentru economie“, a declarat d-na Julia Leferman, Director General al  Asociației „Berarii României“. Această organizație reunește șase dintre cei mai mari producători de bere din țara noastră, care, la un loc, produc 80% din berea consumată în România. Din organizație mai fac parte și doi importanți producători de materie primă pentru această atât de râvnită licoare.

Conform calculelor, membrii asociației contribuie anual la bugetele locale și la cel central cu peste 530 milioane de euro, iar valoarea adăugată în sectoarele conexe depășește 860 milioane euro.

În ciuda unei ușoare scăderi a numărului de locuri de muncă în producția de bere, la nivelul membrilor Asociației, de la 3.700 în 2015 la 3.600 în 2016, industria berii rămâne un stimul important al economiei și contribuie la crearea unui număr de 85.000 locuri de muncă la nivel național.

În ceea ce privește consumul de bere, în anul 2017 acesta a crescut cu aproximativ 2% față de 2016. Așa se face că fiecare român a băut, în medie, aproape 90 de litri de bere. Adică aproximativ o litră (250 ml.) pe zi...

10.000 de agricultori lucrează pentru bere

Dar, dincolo de aceste aspecte directe, producția de bere are implicații și asupra agriculturii. Componentele esențiale sunt hameiul și orzul.

Culturile de orz pentru bere sunt amplasate în județele Timiș, Constanța, Buzău, Prahova, Cluj, Argeș. Esențial pentru cultivarea orzului de bere este ca zonele să fie mai răcoroase, cu soluri de tip cernoziom, brun-roșcat de pădure. Important de notat este că din suprafața totală cultivată cu orz la nivel național, doar 15-18% reprezintă suprafețele cultivate cu orz pentru bere. Numărul de ferme implicate în cultivarea orzului pentru bere este în acest moment de aproximativ 280-300.

Principalele dificultăți întâmpinate în cultivarea orzului de bere sunt legate de condițiile climatice și de sol. Având în vedere că, în final, cultura de orz pentru bere este o cultură tehnică, agricultorii trebuie să fie bine echipați mecanic. Standardul de întreținere al terenurilor agricole și al culturilor trebuie să fie foarte înalt, astfel încât, în final, să se regăsească în calitatea băuturii.

La fel se întâmplă și în cazul hameiului, care are un specific aparte. 80% din producția din România este realizată în județul Mureș. Esențială pentru creșterea hameiului este clima. Sunt necesare cantități moderate de apă, temperaturi moderate (maxim 35 grade) și un sol argilo-nisipos, bogat în substanțe nutritive. Suprafața totală cultivată cu hamei la nivelul țării este de 220 hectare. Potențialul de creștere în viitor a suprafețelor cultivate cu această plantă nu depășește 500 hectare, fiind limitat de suprafața existentă a spalierilor și a sistemului de susținere al hameiului. La ora actuală există, la nivel național, doar 4 producători, care însumează cca. 200 de angajați.

Costurile ridicate pentru cultivarea hameiului sunt, determinate de numărul mare al intervențiilor mecanizate și manuale, atât pe câmp, cât și pentru culegerea, uscarea și depozitarea hameiului în spații frigorifice.

În ceea ce privește locurile de muncă create în agricultură ca urmare a producției de bere, numărul acestora atinge peste 10.000, la nivelul întregii țări, afirmă „Berarii României“. Multe dintre ele se află în zone unde oferta în domeniul locurilor de muncă este săracă.

În acest context, nu ne rămâne decât ca în zilele calde, la un grătar, să savurăm o bere autohtonă, cu gândul la cei care au produs-o. Și, de ce nu, chiar și acum, în sezonul rece...

Alexandru GRIGORIEV

Până în anul 2020 România ar putea avea 10.000 ha cu plantații nou înființate

În cadrul târgului INDAGRA a avut loc o întâlnire a pomicultorilor organizată de Casa Olandeză a Pomicultorului, o inițiativă lăudabilă care are loc de câteva ori pe an și care își propune dezbaterea unor probleme esențiale privind implementarea proiectelor ce vor fi finanțate din fonduri europene.

De această dată în vizorul specialiștilor a fost Submăsura 4.1.a – Investiții în exploatații pomicole: „Fără aceste întâlniri riscăm să rămânem cu proiecte scrise și nefinanțate. Lucrurile merg bine și, cum am informat și Ministerul Agriculturii, suntem surprinși de interesul mare care s-a născut în acest an, avem deja peste 300 de proiecte depuse. Mai sunt câteva lucruri de cizelat în ceea ce privește costul standard și de pepinieristică. Problema pepinierelor pomicole nu a fost inițial gândită, dar dacă la mijlocul acestei Submăsuri 4.1.a există pepiniere care doresc să fie susținute financiar e foarte bine și vom scrie aceste costuri standard și aceste ghiduri“, declara pentru Lumea Satului Mihai Coman, directorul Institutului de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură de la Mărăcineni la finalul întâlnirii.

Făcând o analiză a ceea ce s-a întâmplat din 2015 până în prezent, concluzia este că nu există niciun contract finalizat, ci doar plăți parțiale. De ce? Cauzele sunt multe: birocrația, numărul mare de documente solicitate la momentul depunerii dosarelor, termenele foarte lungi de obținere a acestora, lipsa materialului săditor certificat, lipsa firmelor specializate în execuția integrată a lucrărilor de înființare și a personalului calificat în pomicultură. „Inițial, când am gândit acest proiect și am văzut suma, speram ca suprafața de livadă până în anul 2020 sau imediat după să fie de peste 10.000 de hectare. Acum, în 2017, ne aflăm la jumătatea perioadei de susținere financiară și putem spune că s-au făcut proiecte, s-au avizat pentru jumătate din bani, însă, dacă ne uităm la suprafață, aceasta este de până la 4.000 ha. Acest lucru înseamnă că sunt foarte multe alte cheltuieli care se fac în afară de materialul săditor.

Domnul Valeriu Tabără, prezent și el la această întâlnire, a semnalat faptul că în această submăsură nu primesc o atenție deosebită bazinele pomicole, ci dimpotrivă banii par a fi risipiți pe proiecte, după cum și-a manifestat interesul fiecare. „Dacă Polonia se bucură de bazine pomicole de 40.000 de hectare pe o singură specie – măr, România, cu cele 10.000 ha de livezi pe care sperăm să le ridicăm cu această submăsură din PNDR, face doar un mic progres. Înseamnă puțin, dar în același timp mult, pentru că se reîncepe refacerea suprafețelor pomicole. Venim de la peste 300.000 ha, de la un ritm de plantare de 4.000-5.000 ha/an, și nu sunt nostalgic. Asta s-a întâmplat în România. Cu acest pas ne întoarcem la refacerea acestor livezi, este doar un început“, remarca și Mihai Coman.

Tot în cadrul acestei întâlniri s-a vorbit despre dorința ca acest program pomicol să se continue și după 2020. „România are obligația ca, acolo unde trebuie, să continue negocierile pentru reluarea acestei submăsuri sub o formă sau alta (PNDR sau reconversie), spunea Mihai Coman.

  • Valoarea celor 327 de proiecte depuse în sesiunea mai – august 2017, cu prelungire până la 30 septembrie, se ridică la 149.388.858 euro. Pentru aceeași Submăsură 4.1 a – Investiții în exploatații pomicole se va deschide o nouă sesiune în luna decembrie a acestui an și, conform deciziilor adoptate în cadrul Comitetului de Monitorizare desfășurat în luna septembrie, alocarea aferentă pentru anul 2017 este de circa 85 mil. euro.
  • În topul investițiilor pomicole ca suprafață stau 3 specii: afin, nuc și alun, dar în aceeași măsură ca număr de plante avem cireșul și mărul. Pentru afin, nuc și alun materialul săditor se produce în România, dar pentru măr și cireș, fiind vorba de soiuri universale, pomii certificați pot fi cumpărați și de la pepinierele din Europa. Vorbim desigur de soiurile care au fost testate și sunt avizate de rețeaua de stațiuni pomicole din țară.

De aceeași părere este și Mihai Ciobanu, consultant pe fonduri europene: „Ar trebui făcute demersuri ca în 2020, în noul program european, pomicultura să ocupe un loc important și să fie alocată o sumă mai mare. Să ne uităm la Polonia sau mai bine la Republica Moldova, care are 20.000 ha numai de nuc și toate investițiile sunt făcute pe fonduri rambursabile de la Banca Mondială, în timp ce noi mai avem 2.000 ha de nuc.“

Pentru creșterea gradului de accesare a acestei submăsuri oficialii români au operat o serie de simplificări, dintre acestea enumerăm: au eliminat obligativitatea folosirii soiurilor testate științific, se permite procesarea fructelor provenite de la terți, nota de favorabilitate a scăzut de la 2.4 la 2.0, scăderea dimensiunii fermelor eligibile de la 8.000 euro la 4.000 euro, creșterea pla­fonului de sprijin pentru pepiniere de la 600.000 euro la 1.050.000 euro, permiterea utilizării materialului de plantare fructifer CAC pentru alun și nuc pentru sesiunile deschise în anul 2017. Problema este dacă, la momentul implementării proiectelor, va exista suficient material săditor certificat pe piața din România. Mai ales că în această perioadă este un termen de refacere a plantațiilor mamă și fiecare stat a semnat ordine care au copiat niște directive europene prin care se îngrădește suprafața totală cu material săditor standard sau CAC (necertificat).

Am cerut părerea specialistului pentru a obține o perspectivă a demersului început în acest an prin Submăsura 4.1.a întrebând cum va arăta sectorul pomicol în 2020. Iată și răspunsul: „În 2020 toate livezile părăsite vor fi defrișate, lucru deosebit de important, pentru că ele reprezintă o sursă importantă de boli și dăunători în România. Să nu uităm că după 1990 ne-am trezit cu 300.000 ha, din care în anul 2000 o bună parte erau părăsite. Ele și-au făcut ciclul de 20-25 de ani. Va fi o pomicultură mult mai modernă, nu ne trebuie suprafețe mari, ci pot fi și mai mici, dar cu densități mari, intensive, superintensive cu 3.000-4.000 de pomi/ha. Nu vom ajunge să acoperim cererea de fructe, investiția în pomicultură necesită răbdare, de aceea este obligatoriu încă un ciclu de dezvoltare pentru a putea vorbi de un consum de 60-70% din producția internă.

„În opinia mea, programul pomicol merge bine, doar că lungimea sesiunilor ar trebui să aibă 6-8 luni pentru că este un proces anevoios. Trebuie foarte multe documente, studiu pedologic, ridicarea topo, curbe de nivel, studiu hidrogeologic și proiectul tehnic, ceea ce durează dacă vrei să faci proiecte bune, implementabile și, în final, de succes. Din păcate, multe dintre proiectele depuse le-am văzut, sunt proaste, nu vor fi un succes pe termen lung. Am remarcat totuși disponibilitatea celor de la AFIR de a mai elimina din documente și a le munta către faza de contractare, pentru că nu sunt esențiale la faza de depunere. Ceea ce nu merge bine este implementarea proiectelor, procedurile nu sunt foarte clare pentru acest stadiu sau, mai bine spus, sunt clare la nivel de procedură, dar nu sunt înțelese de experții din teritoriu, fiind un domeniu nou pentru ei. Au primele cereri de plată, primele dosare de achi­ziții. La celelalte măsuri au avut timp să învețe din 2004 până în 2017. Implementarea merge greu, niciun proiect nu este finalizat, dar acesta nu este un semnal de alarmă foarte mare pentru că mai avem 3 ani de implementare. Pomicultura va absorbi toți banii, ba chiar ar trebui făcute demersuri la nivel de secretari de stat care merg la Bruxelles să pregătească o cerere suplimentară pentru cei 10% care se pot obține ușor pe această măsură și eventual banii necheltuiți pe alte măsuri să fie realocați pomiculturii. Spun asta pentru că o livadă este o investiție cu impact economic, are o durată de minimum 18 ani la superintensiv până la 80 de ani la afin sau alun“, a afirmat Mihai Ciobanu, consultant pe fonduri europene.

Patricia Alexandra POP

România anului 2017 mai are 10.422 km de drumuri din pământ!

Celelalte utilități publice sunt asigurate de la bine și foarte bine la... prost

Știați că, în România anului 2017, mai avem încă 15 km de drumuri naționale din pământ? Iar dacă ne referim la alte categorii de căi rutiere, stăm chiar mult-mult mai rău, cu 1.933 km de drumuri județene și 8.476 km de drumuri comunale din pământ! Nici în privința altor utilități, deși s-au făcut progrese remarcabile, n-am atins țintele asumate prin apartenența noastră la UE: socotind și orașele, beneficiază de sistem de alimentare cu apă 78.78% dintre localități, de canalizare – 37,22%, iar de gaz metan – 28,70%.

În analiza de astăzi ne vom raporta, acolo unde Institutul Național de Statistică are date, la anul 1990. Asta ca să vedem ce am făcut noi în 27 de ani, din care 10 ca beneficiari ai fondurilor europene. Și au fost câteva miliarde de euro pe care le-am fi putut accesa pentru aceste programe de infrastructură.

36,11% din drumuri sunt nemodernizate + nu se știe câte în orașe

În 1990 România dispunea de o rețea totală de drumuri în lungime de 72.816 km (naționale – 14.683 km, județene și comunale – 58.133 km). Dintre acestea erau modernizate 16.592 km de artere de circulație, iar 20.544 km aveau îmbrăcăminți asfaltice ușoare. Presupunem că 35.680 km de drumuri erau pietruite și/sau din pământ (49% din totalul drumurilor).

sate asfaltate

În 2016 rețeaua totală de drumuri a crescut cu 13.264 km, respectiv până la 86.080 km: 17.612 km sunt drumuri naționale, din care 747 km de autostrăzi, 35.361 km drumuri jude­țene și 33.107 km drumuri comunale. Și tot în 2016 România mai are 31.084 km de drumuri de început de secol XX, adică nemodernizate: pietruite – 20.660 km și din pământ – 10.424 km. Acest lucru înseamnă un procent de 36,11% din totalul căilor rutiere, cifră cam mare pentru o țară cu pretenții, așa cum ne socotim. Cu alte cuvinte, față de 1990 am dres busuiocul în procent de 13%.

Modernizate sunt căile rutiere pe o lungime de 33.928 km, iar cu îmbrăcăminte asfaltică ușoară – pe 21.068 km.

În privința drumurilor orășenești să zicem că țara stă un pic mai bine: în 1990 aveam 21.065 km de străzi orășenești, din care modernizate 12.082 km, iar în 2016 rețeaua de străzi a crescut la 31.101 km, din care modernizate 20.972 km de străzi. Presupunem că diferența înseamnă străzi pietruite sau chiar din pământ. INS nu are date statistice în acest sens.

Apă – 78,78%, gaz metan – 28,70%, canalizare – 21,17%

La nivel național, populația deservită de sistemul public de alimentare cu apă era, în 2016, de 12.853.110 de locuitori. România dispunea de o lungime totală a rețelei simple de distribuție a apei potabile de 79.677,6 km, din care urban 29.476,7 km. Numărul localităților conectate la o rețea de alimentare cu apă este de 2.506, respectiv 317 orașe și 2.189 de comune. Acest lucru înseamnă că 3 orașe (din 320) și 1.672 de comune (total 2.861) din România nu au apă la chiuvetă (procent cumulat – 21,22% dintre localități nu dispun de apă în sistem centralizat). Situația ar putea fi mai rea de atât pentru că, în cazul comunelor, nu toate satele au fost conectate la sistem.

Cât despre canalizare, acest serviciu e lux în mediul rural. Dar o să vedeți că ceva progrese s-au făcut. O statistică simplă arată în felul următor: locuitori cu gospodăriile conectate la sistemele de canalizare și epurare a apelor uzate – 9.415.524 de persoane; lungime rețea canalizare – 34.353,4 km, față de 13.756 km în 1990; număr de localități cu rețea de canalizare la nivel național – 313 orașe și 871 de comune (21,17 % din totalul de 3.181 de unități administrativ-teritoriale). Avem, așadar, fără sistem de canalizare 7 orașe și 2.310 de comune. Referindu-ne strict la mediul rural, procentul de localități fără această modernitate care ține până la urmă de mediu și, prin extensie, de sănătate este de 69,56%. În 27 de ani sistemul a fost introdus în 56 de orașe și 871 de comune. Spre comparație, în 1990 exista un sistem de colectare/epurare a apelor menajere în 257 de orașe și în nicio comună.

În privința gazului metan, cifrele vorbesc mai mult decât oricare alte cuvinte: lungimea totală a conductelor de distribuție a gazelor, la nivel național – 39.668,8 km (10. 777,6 km, în 1990); număr de localități unde se distribuie gaze – 245 de orașe (din 320) și 668 de comune (din 2.861); procent de acoperire cu gaz metan – 28,70%!

Regiunea de Nord-Vest, cele mai multe sate cu rețea de canalizare

Canalizarea în mediul rural este privită, pe alocuri, drept o investiție fără cap și fără coadă în sensul în care, în zonele de munte, satele dintr-o comună nu vor putea fi conectate la o rețea de colectare / epurare a apelor uzate pentru simplul motiv că nu sunt sistematizate. Statistica spune că avem canalizare în 871 de comune, dar știm din practică ori din ce am văzut că rar se întâmplă ca rețeaua să fie finalizată în fiecare cătun. Observăm că, în regiunile transilvane sau din vestul țării, acolo unde intravilanul este concentrat, iar casele sunt dispuse pe străzi simetrice (stilul săsesc, de exemplu, ori comunele sistematizate după anii 1980), numărul de comune unde s-a investit în canalizare este mai mare. Din acest punct de vedere, modernitatea a atins cel mai mult ruralul din Regiunea de Nord-Vest și Centru. Surprinzător, Regiunea de Nord-Est, despre care se spune mereu și mereu că ar fi polul sărăciei din România, este pe locul al treilea între regiuni, după numărul de localități cu canalizare. Acum nu știm în ce fel este și funcțional. Cel mai rău stă, surprinzător, Regiunea Sud-Muntenia, cu numai 86 de comune conectate la o rețea. Dintre județe, Clujul pare cel mai dezvoltat, cu 46 de comune care au investit în canalizare, acesta fiind urmat de Bacău – 42, Harghita – 36, Mureș – 36, Suceava – 36, Vâlcea – 33, Timiș – 31, Caraș Severin – 31, Iași – 31 și Bistrița Năsăud – 30. La polul opus sunt Brăila – cu o singură comună cu rețea de canalizare, Giurgiu – 2, Teleorman – 4, Ialomița – 5, Călărași – 6, Botoșani – 6 și Vrancea – 8.

sate cu canalizare

Numărul comunelor pe fiecare județ care dispun de rețea de canalizare

  • Bihor – 27
  • Bistrița Năsăud – 30
  • Cluj – 46
  • Maramureș – 26
  • Satu Mare – 22
  • Sălaj – 11
  • Alba – 21
  • Brașov – 19
  • Covasna – 23
  • Harghita – 36
  • Mureș – 36
  • Sibiu – 23
  • Bacău – 42
  • Botoșani – 6
  • Iași – 31
  • Neamț – 17
  • Suceava – 36
  • Vaslui – 17
  • Arad – 28
  • Caraș Severin – 31
  • Hunedoara – 23
  • Timiș – 31
  • Argeș – 26
  • Călărași – 6
  • Dâmbovița – 17
  • Giurgiu – 2
  • Ialomița – 5
  • Prahova – 26
  • Teleorman – 4
  • Ilfov – 19
  • Dolj – 11
  • Gorj – 12
  • Mehedinți – 17
  • Olt – 18
  • Vâlcea – 33
  • Brăila – 1
  • Buzău – 14
  • Constanța – 25
  • Galați – 24
  • Tulcea – 21
  • Vrancea – 8

Maria Bogdan

  • Publicat în Sate

Alianța Industriei Semințelor din România (AISR) în sprijinul fermierilor din România

AISR are ca misiune principală promovarea și susținerea utilizării semințelor certificate de către agricultori, în scopul creșterii producției agricole în România.

  • Asociația AISR are 14 membrii reprezentând cele mai importante companii românești și străine care produc, procesează și comercializează semințe în România.
  • Activitățile de producere, prelucrare și comercializare a semințelor în România se desfășoară în conformitate și cu stricta respectare a legislației în vigoare.
  • Actuala legislație națională transpune legislația europeană (CE) și internațională (OECD) specifică privind calitatea semințelor și a materialului săditor.
  • Fermierii români au acces la sămânță și material săditor la aceleași standarde de calitate și performanță valabile în întreaga Uniune Europeană.
  • Limitele inferioare impuse de legislația națională în ceea ce privește germinația sunt aceleași ca și în celelalte state membre.
  • Sămânța provenită din alte state membre îndeplinește condițiile de calitate impuse de legislație.

Pentru informații suplimentare, vă rugăm contactați Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Marile branduri lucrează în România pentru calitate

„Din păcate, foarte mulți oameni consideră că fashion și design înseamnă doar linie stilistică, dar nu este deloc așa“, spune dna Carmen Ghițuleasa, director general al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Textile și Pielărie. De fapt, completează domnia sa, în spatele acestei industrii se află studii și experimente științifice care aduc argumente nu doar în favoarea esteticii, ci și a sănătății. Institutul de Textile și Pielărie este singurul dedicat acestei industrii în România și a împlinit recent 65 de ani de cercetare în slujba a două domenii, și anume textile – confecții și pielărie – încălțăminte.

La start cu alte instituții de cercetare

Activitatea de bază a institutului, spune directorul acestuia, o constituie cercetarea științifică, cu precădere cea aplicativă. Pentru a avea însă rezultate, institutul se înscrie la startul pentru competițiile naționale și europene de finanțare, laolaltă cu alte foruri de cercetare.

„În felul acesta, institutul se autofinanțează. Exploatăm fiecare oportunitate, fiecare competiție de proiecte. În plus, atragem finanțări private prin servicii de testare și investigare pe care le realizăm în laboratoarele noastre acreditate RENAR. Testăm din punct de vedere fizico-mecanic, fizico-chimic și din punct de vedere ecotoxicologic materia primă (textile, pielărie și cauciuc), pe tot fluxul de producție, până la produsul finit.“ Proiectele câștigate sunt apoi derulate în consorții multidisciplinare împreună cu agenți economici de profil sau din domenii conexe care utilizează produsele institutului. Astfel, companiile participă direct la proiectele de cercetare. „Activitatea de cercetare a institutului este pusă în slujba industriei și ține pasul cu aceasta. Este adevărat că în ultima perioadă multe fabrici textile s-au închis din diverse motive, dar sectorul de textile-pielărie este încă unul tradițional și reprezentativ pentru România, cu o producție semnificativă la PIB și la export. În acest institut totul se face cu multă muncă, dăruire și suflet. Sunt branduri mari, renumite care lucrează în România și vă spun că nu ar veni aici dacă industria românească nu ar reuși să se ridice la nivelul calitativ solicitat. Nu numai prețul este cel care dictează comenzile, ci în primul rând nivelul calitativ. Suntem în sud-estul Europei, înconjurați de țări care au, de asemenea, industrii dezvoltate, tarife mici, manoperă redusă, dar cu toate acestea marile branduri lucrează în România în primul rând pentru calitate“, afirmă Carmen Ghițuleasa.

Conexiuni între domeniul textil și sănătate

Foarte dezvoltat în alte țări, conceptul de personalizare a hainelor începe să prindă contur și în țara noastră. „Prin personalizare înțelegem, în primul rând, o haină care să vină purtătorului. În acest sens Institutul din România a fost primul din sud-vestul Europei care a achiziționat, prin câștigarea unui proiect sectorial coordonat de Ministerul Economiei, o cabină 3D Body Scanning. Cu ajutorul acestui instrument foarte precis s-au putut elabora standardele de mărimi antropometrice pentru femei, bărbați, copii pentru diferite categorii de vârstă, în scopul corelării dimensiunilor corpului cu cele ale confecţiilor. Ultima actualizare a acestor date a fost realizată în 1970. Astfel, toți operatorii economici care activează în domeniu pot accesa aceste standarde de la Asociația de Standardizare din România.“ Potrivit dnei Ghițuleasa, interesant este faptul că, dincolo de acest obiectiv principal al realizării standardelor antropometrice, măsurătorile făcute cu ajutorul 3D Body Scanner au pus în evidență și alte aspecte conexe domeniului textil care au legătură cu sănătatea. Utilizând 3DBody Scanner pentru copii s-au evidențiat obezitatea la copii și tot mai multe deformări ale coloanei vertebrale din cauza posturii greșite în bănci, a ghiozdanelor care sunt mult prea grele sau a unei vieți sedentare.

Dna Ghițuleasa spune că rezultatele obținute cu acest echipament (standardele antropometrice) pot fi utilizate, spre exemplu, de domeniul medical și de cele care se preocupă de proiectarea mobilierului școlar sau a interioarelor autoturismelor.

Unul dintre cele mai recente proiecte ale Institutului de Cercetare-Dezvoltare Textile și Pielărie s-a concentrat pe realizarea a patru colecții, cu câte zece exponate, ce au la bază costumul popular românesc. Colecția, prin care s-a dorit transpunerea a tot ce este mai frumos în costumul popular și etimologia poporului român într-o formă modernă, este rezultatul activității de cercetare prin colaborarea specialiștilor din domeniul textil și al artelor. Practic, colecția reprezintă o bogăție coloristică și de elemente decorative. Pentru  croirea hainelor s-au folosit materiale naturale, in, bumbac, cânepă, iar elementele decorative au fost imprimate digital pe materiale uni. Colecțiile au fost realizate pe zone geografice din care au fost inspirate piesele costumului, dar și elementele decorative. Imprimarea digitală este o tehnologie avansată folosită în decorarea materialelor textile. Prețurile costumelor variază în funcție de materialele folosite și de model, dar media este de 1.000 de lei pe ansamblu.

GALERIE FOTO


Laura ZMARANDA

„România este o piață importantă pentru Syngenta“

La sfârșitul lunii august, compania Syngenta a organizat la București un eveniment deosebit de important pentru activitatea sa: conferința globală a specialiștilor Syngenta în domeniul tratamentului semințelor.

Dl Andrei Măruțescu, directorul de comunicare și relații publice pentru România și Republica Moldova al Syngenta, ne-a făcut o prezentare generală a evenimentului: „Partea de tratament a seminței are o importanță din ce în ce mai mare pentru creșterea randamentului culturilor. Noi suntem convinși că sămânța reprezintă, pentru orice fermier, punctul de plecare spre culturi cu randament maxim. În contextul actual al modificărilor climatice, de cele mai multe ori în defavoarea fermierilor, devine tot mai important să protejăm sămânța, adică să protejăm investiția, astfel încât fermierii să obțină culturi cu un randament cât mai mare“, a subliniat domnia sa.

„Obiectivul nostru – noi tehnologii la îndemâna fermierilor“

„În aceste zile aici, la București s-au întâlnit peste 150 de specialiști, din 40 de țări, conducători ai departamentelor specializate în cercetarea, producția și aducerea pe piață a tot ceea ce înseamnă produse pentru protecția semințelor în cadrul companiei Syngenta. Ei au dezbătut problemele majore din domeniu, precum și utilizarea produselor, cercetarea și inovarea în acest scop. Cu acest prilej i-am avut alături pe dl John Paar, vicepreședintele Departamentului de Protecție a Culturilor din cadrul companiei, și pe dna Ioana Tudor, directorul global al direcției Tratament Sămânță a Syngenta.

În momentul de față, Syngenta reprezintă un jucător important de pe piață. În cifre, vânzările din anul 2016 s-au ridicat la 13 miliarde de dolari, iar în România vorbim despre o creștere cu două cifre. Important însă este ceea ce pregătim și ceea ce putem oferi fermierilor români. Suntem o companie bazată în principal pe cercetare-dezvoltare, iar obiectivul nostru este să aducem permanent la dispoziția fermierilor cele mai noi tehnologii în domeniul protecției plantelor și al semințelor de calitate superioară, cu o genetică superioară. De altfel, în următorii doi ani așteptăm lansarea a cel puțin trei produse noi. Evident că termenul acesta depinde de reglementările și de obținerea aprobărilor necesare pentru a aduce pe piață aceste produse. Suntem convinși că orice beneficiu adus în mâna fermierilor este pentru competitivitatea agriculturii din România“, a mai arătat directorul de comunicare și relații publice.

Syngenta rămâne o firmă elvețiană

În ceea ce privește cumpărarea Syngenta de către China Chem, citându-l pe dl John Paar, Andrei Măruțescu a spus: „Cumpărarea de către China Chem nu reprezintă sfârșitul Syngenta, ci, dimpotrivă, o relansare. Considerăm această tranzacție benefică pentru ambele părți și spunem tuturor că Syngenta rămâne Syngenta, o companie cu sediul central în Elveția, care va continua să investească în cercetare și dezvoltare, în beneficiul și pentru fermieri.“

Despre noile produse a căror lansare o pregătește compania a făcut câteva dezvăluiri dna Ioana Tudor, directorul global al direcției „Tratament Sămânță“ a Syngenta: „Pe partea de fungicide, unul dintre produse este Vibrance, un fungicid cu totul special prin spectrul larg de boli împotriva cărora protejează. Practic, lista lor se întinde pe trei pagini.

În România îl vom lansa în varianta pentru cereale, porumb și sfeclă de zahăr. În alte țări din afara UE produsul a fost deja lansat. Sperăm ca în sezonul următor să aducem pentru porumb produsul Maxim Quatro, care a rezultat în urma unei combinații de patru substanțe active de fungicid reunite într-unul singur. E foarte ușor de aplicat, foarte concentrat și este un produs care s-a dovedit constant peste tot în lume. Acest aspect este foarte important pentru România, care este una dintre țările mari producătoare de semințe. Cele produse în România sunt exportate în foarte multe țări din Europa și din afara ei. Al treilea produs protejează semințele de factorii de stres de mediu, de prea multă secetă sau, dimpotrivă, de prea multă ploaie. Pentru România, în acest sens ne-am concentrat pe floarea-soarelui, care este una dintre cele mai importante culturi din zonă.“

„România are un potențial fantastic!“

Dl Sergiu Staicu este noul director general al Syngenta România. Declarațiile sale s-au bucurat de un interes deosebit. „Provocările cu care se întâlnește fermierul din România, la fel ca și oportunitățile pe care agricultura românească le oferă, au determinat compania să prevadă și pentru anii următori o creștere a volumului activității în România. Practic, ne apropiem de creșteri cu două cifre față de activitatea din anul trecut. În ceea ce privește provocările cu care se confruntă fermierii români, primul lucru care îmi vine în minte sunt extremele care s-au înregistrat anul acesta. Nu sunt extreme specifice neapărat anului 2017, dar cred totuși că în această primăvară am văzut fenomene mai puțin obișnuite, și mă gândesc la zăpada și la frigul din aprilie, care ne-au luat pe nepregătite, mă uit la ultimele 30 de zile în care temperaturile de peste 35-40 de grade au fost constant la ordinea zilei.

Abilitatea fermierilor și a companiilor care sunt alături de fermieri pentru a găsi acele culturi sau acea structură de culturi care să reducă, pe cât posibil, din impactul acestor extreme reprezintă cheia succesului, cred eu.

Oportunitățile vin din potențialul pe care România îl are. Avem mai bine de opt milioane și jumătate de teren arabil care este în folosință, ceea ce reprezintă jumătate din suprafața agricolă a Franței, reprezentând un potențial fantastic. Ne uităm la poziția geostrategică pe care o are România în bazinul Mării Negre. Doar aceste două elemente, fără a mai vorbi de cele legate de calitatea solului, sunt suficiente pentru a da dimensiunile oportunității pe care agricultura României o are. Vedem în ultima perioadă, de la intrarea României în UE, chiar dacă au trecut zece ani de la acel moment, din perspectivă tehnologică, un progres semnificativ care s-a întâmplat în România. Punând toate aceste lucruri la un loc, rezultă oportunitățile pe care fermierii le au“, a prezentat domnia sa provocările și oportunitățile cu care echipa sa are de a face.

Cantitatea și calitatea merg mână în mână

Întrebat despre culturile speciale, acesta a declarat: „Vorbind despre cultura viței-de-vie, în ultimii ani am avut probleme de reconversie și cred că în momentul de față vedem deja efectele: sunt din ce în ce mai multe suprafețe care vin în producție, sunt producători care s-au consolidat și sunt producători mai mici care au apărut pe această piață. Efectele benefice ale acestor programe cred că sunt deja vizibile în suprafețele de producție, în calitatea produsului finit, respectiv în calitatea vinului românesc. La fel se întâmplă și în zona pomiculturii și a legumiculturii, începem să vedem rodul acestor investiții. Prin echipa noastră din România suntem alături de fermieri și căutăm să îi ajutăm să capteze cât mai mult din potențialul existent în acel domeniu de investiție. Când ai o vie sau o livadă intensivă sau superintensivă este foarte important să lucrezi și cu o tehnologia care să îți permită să folosești la maximum acel potențial. Prin echipa tehnică oferim aceste tehnologii menite, pe de o parte, a crește randamentul și a crește productivitatea pe suprafață și, în același timp, de a respecta cerințele din perspectiva reziduurilor din produsul finit. Ambele aspecte sunt la fel de importante. E important să avem cantitate, dar este la fel de important să avem și calitate, să respectăm cerințele impuse de zona de producție și de poziția în lanțul de producție.“

Trăgând concluzia, Sergiu Stancu a rezumat astfel viziunea Syngenta asupra pieței românești: „România este o piață importantă pentru Syngenta. Inclusiv organizarea aici a conferinței legate de tratamentul semințelor o dovedește. Vom continua să ne întărim prezența pe piață și alături de fermieri, de clienții noștri cu produse bazate pe cercetare și dezvoltare, adaptate condițiilor din România.“

Alexandru GRIGORIEV

Abonează-te la acest feed RSS