În apropierea Sărbătorilor Pascale ciobanii au șansa de a-și spori considerabil veniturile prin vânzarea mieilor. Anul acesta prețul de comercializare a mielului în viu este mai mare decât în 2023, spune Marin Botea, fermier din comuna Bucov, Prahova. Acesta adaugă că, cel puțin la nivelul județului Prahova, crescătorii de oi au făcut încasări bune și că mieii puși la vânzare au fost de calitate.

„Nu mai găsești oameni care să muncească în stâne“

– Cum este astăzi acest sector de creștere a oilor în România?

– Oieritul în țara noastră este în proporție de 80% distrus. Nu mai există forță de muncă, tinerii nu mai sunt interesați să muncească la stână. Nu mai sunt oameni de bază pe care să îi angajezi.

– Dar România stă totuși bine din punctul de vedere al numărului de efective.

– Da, dar lucrurile sunt mai simple dacă vorbim despre afacerile de familie; altfel, dacă ai nevoie de forță de muncă, e greu. Eu vreau, spre exemplu, să reînființez această fermă, să cumpăr 150 de oi și cinci vaci. Apoi vreau să aduc aici o familie din Covasna, care să se ocupe de animale. Le asigur toate condițiile. La stâne ciobanii dorm aproape în aer liber, dar aici au dormitor, baie, bucătarie.

– Înțeleg că există această lipsă a forței de muncă, dar mai sunt și alte probleme? Cât de profitabil mai este să fii cioban?

– Până acum trei ani nu era rentabil, dar de atunci a crescut prețul brânzei la 35-40 de lei, iar mielul în viu se vinde cu 23 lei/kg. În zonă la noi, la Albești, Prahova, există un grec care achiziționează mieii crescătorilor la acest preț. Însă, până acum trei ani, nu era o afacere profitabilă.

„Unii miei cântăresc acum și mai mult de 20 de kg“

– Cum a fost anul acesta cu fătările în stâne?

– A fost bine, dar Paștele a picat târziu și unii miei sunt deja cam mari. Asta ar fi un dezavantaj pentru unii crescători. La noi în zonă toți mieii s-au vândut către grecul de care vă spuneam. Și la prețul oferit a fost foarte bine.

– Cam la ce greutate a ajuns un miel?

– Cca 16-17 kg în viu dar cei care au fost fătați în decembrie sunt mai mari, unii cântăresc și mai mult 20 de kilograme.

– Care este calitatea cărnii de miel anul acesta?

– Calitatea este foarte bună, au fost condiții prielnice pentru creșterea oilor. Cine a hrănit mieii cu porumb va avea și calitate, cine le-a dat doar paie...

– Se vorbea în urmă cu ceva timp că ciobănitul nu ar fi avantajos dacă nu ar exista piața externă către care România trimite mieii. Ce spuneți de asta?

– Este adevărat și cred că 80% din producție pleacă către export. Vă dați seama că un cioban cu multe efective din Arad, spre exemplu, cu 38.000 de oi, este nevoit să trimită animalele la export. Altfel ce ar face cu ele?

„Vin ai lor, pleacă ai lor și pe nimeni nu interesează ciobănitul“

– Cum poate profita România de această șansă a exportului, mai ales către Țările Arabe?

– Cred că exportul este o alternativă bună, dar ar trebui noi, românii, să nu mai cumpărăm, spre exemplu, brânză făcută în Bulgaria și vândută la noi la prețul de 3,50 lei/kg și să luăm produse românești. Ar trebui să cumpărăm produse românești și să nu mai aducem de afară tot ce este prost și să consumăm ce producem noi pentru că este bun și calitativ.

– Oaia este un animal de la care putem valorifica aproape totul: lapte, carne, lână.

– Cui să mai valorificăm lâna? Gropile sunt pline de lână aruncată. Între timp, germanii izolează casele cu acest produs și noi îi dăm foc.

– Și ce perspective avem pentru mai bine?

– Vin ai lor, pleacă ai lor, deci îi votăm pe aceiași. Ce perspective să avem? Tot alea vechi vor rămâne.

– Deci problemele din acest sector rămân tot pe umerii celor care muncesc efectiv, pe umerii crescătorilor. Că la nivel de decizie...

– Da, așa este. Este clară treaba, nici nu vor să audă.

„La nivelul județului Prahova nu au fost depuse cereri pentru înființarea de centre de sacrificare temporare autorizate. În mod normal acestea funcționează doar premergător Sărbătorilor Pascale, iar animalele trebuie și în acest caz să fie însoțite de documente de înregistrare sanitar-veterinară. Centrele trebuie și ele să îndeplinească norme privind igiena sacrificării și comercializării, carnea trebuie marcată (ștampilată), iar subprodusele de genul masei gastrointestinale trebuie eliminate sub control sanitar-veterinar.“ – Mircea Chirițescu, consilier superior DSVSA Prahova.

„Pentru a putea fi primite în centre de sacrificare temporare sau abatoare autorizate, aceste animale trebuie să fie însoțite de un certificat sanitar-veterinar care atestă starea lor de sănătate. Trebuie să fie clinic sănătoase, cu acțiuni veterinare la zi. Comercializarea produselor specifice sărbătorilor pascale se face doar dacă acestea provin din unități autorizate. Pe raza județului Prahova există trei abatoare autorizate pentru sacrificarea mieilor. Noi recomandăm cetățenilor ca achiziționarea de carne de miel să se facă numai de la unități autorizate. Astfel există certitudinea că prelucrarea, depozitarea și comercializarea se fac cu respectarea legislației sanitare-veterinare.“ – Mircea Chirițescu, consilier superior DSVSA Prahova.

Laura ZMARANDA

Am cunoscut în ultima vreme mulți tineri implicați în agricultură. Știu că există această temere că generațiile bătrâne de agricultori nu au cui să predea mai departe ștafeta, dar se pare că acest lucru se schimbă. Unul dintre tinerii ale căror ferme le-am vizitat este Ionuț Matei din Gura Vitioarei, Prahova.

„Am vrut să am o fermă după modelul celor de afară“

După întâlnirea cu acest tânăr, am avut certitudinea că se schimbă chipul satului românesc. El este dovada că din urma generațiilor trecute vin tineri curajoși care încă mai vor să muncească pământul, care cresc în curtea gospodăriei lor animale și fac acest lucru cu  același respect cu care o făceau bunicii și străbunicii noștri. Mulți s-au întors în țară după ani de pribegie prin străinătate, cum este și cazul lui Ionuț, și-au redescoperit originile și au pus umărul la construcția noii generații de mici fermieri. Prin munca lor, ferma de subzistență, așa cum le place europenilor să o numească, este de fapt un motor al economiei multor familii din mediul rural. Ionuț Matei a construit, alături de familia sa, un cămin și o microfermă cu 40 de vaci de lapte. S-a întors din Elveția acum patru ani pentru că, deși îi era bine, acolo se simțea străin. Astăzi cu laptele pe care îl obține își hrănește familia și vinde către toți cei care îl caută. Și nu sunt puțini.

„Am crescut de mic cu animale și, văzând în afară că nu se lucrează ca la noi cu furca și coasa, după o experiență de șapte ani în Elveția la o fermă de vaci de luptă, m-am întors în țară. Am vrut să fac ceva frumos, după modelul a ceea ce am văzut în străinătate. În patru ani am reușit să fac tot ceea ce se vede acum. Sistemul de creștere a animalelor este diferit prin tehnologie, iar fermierii străini au altă mentalitate. Se lucrează mai puțin fizic și mai mult cu utilaje. Până să plec în Elveția am zis că nu vreau animale în curtea mea, că nu o să cresc nici găini, dar când am văzut acolo cum se lucrează și că nu este atât de greu a început să îmi placă. Acum chiar iubesc ceea ce fac și nu aș putea să mai stau fără animale.“

„Am investit inițial 15.000 de euro“

Întors în țară, a construit grajdul și a început să învețe din propriile greșeli. Spune că a fost avertizat că nu este rentabil să fi crescător de vaci și că această afacere te poate aduce la sapă de lemn, dar că nu a fost descurajat. Așa a descoperit că poți trăi decent din veniturile unei microferme, doar că trebuie să ai răbdare până apare profitul și să fii conștient că la început pierderile pot fi mari dacă nu te sfătuiești cu cineva care cunoaște bine acest domeniu.

„Am avut 15.000 de euro. M-au ajutat și părinții, iar tatăl meu încă îmi trimite bani din Elveția. Deși am fost ajutat să termin grajdul și să cumpăr animale, tot a trebuit să împrumut o parte din bani. La început am avut doar două vaci de la fratele meu; avea o fermă, dar a renunțat la ea. Laptele pe care îl obțineam de la cele două vaci am început să îl vindem pe la vecini. Când am văzut că se caută laptele, am zis că trebuie să ne extindem și că, dacă tot avem banii ăștia strânși, să facem o fermă mare. Primele exemplare, 12 vaci Holstein,

le-am cumpărat de la Deva, în 2020. Atunci m-am înscris și în Asociația Crescătorilor de Taurine Prahova. Pe parcurs mi-am dat seama că nu îmi place rasa asta, așa că în ultimii doi ani am început să cumpăr exemplare din rasa Bălțata Românească. M-am sfătuit cu mai mulți crescători și toți mi-au spus că este o rasă mixtă care se adaptează și la munte, și la pășune, și la creșterea în stabulație. Primele exemplare nu aveau chiar o genetică de top, ci medie, iar un exemplar a costat în jur de 1.000 de euro. Nu am cumpărat toate animalele deodată, ci câte două sau trei exemplare pe an și am înmulțit efectivul. Anul acesta am deja trei juninci fătate aici și anul viitor mi-am propus să avem zece. Așa voi proceda în fiecare an, voi păstra tineretul.“

„Cele mai bune exemplare dau 60 de litri pe zi“

Ca și alți crescători de animale, Ionuț spune că lipsa pășunilor îl pune în mare dificultate. La asta se adaugă și faptul că în ultimii ani prețurile furajelor au crescut mult peste posibilitățile micilor fermieri. Doar cu promisiunea de a primi niște terenuri pe care să le cultive pentru a-și asigura propria bază furajeră, între timp tânărul a trebuit să găsească totuși soluții pentru a scoate animalele la pășunat.

„Nu am teren și nici pășune, așa că furajele le cumpărăm. Au spus cei de la primărie că anul viitor ne vor acorda pășune, dar vom vedea cât și cum. Nu știm momentan nimic. Au spus autoritățile că vor da niște bani pentru siloz celor care au terenuri și animale. Se vor face contracte, am înțeles, dar unde se vor face și cum nu știu. Nu cred că asta mă va ajuta cu ceva pentru că eu cumpăr tot cu prețul integral furajul. Cumpăr absolut tot, lucernă, silozul de porumb, tărâțele. În 2020, prețul la porumb era de 60-70 de bani, dar acum un an l-am cumpărat și cu 2 lei/kg de porumb. Adică mai mult decât dublu. Într-adevăr, și la lapte s-au dublat prețurile, în 2020 vindeam cu 3 lei/litru, iar acum vindem cu 6 lei. Chiar și așa este greu. Mi-a promis cineva de aici din zonă care are foarte multe terenuri că îmi va da câteva hectare ca să cultiv lucernă.“

Producția de lapte este condiționată de hrana administrată animalelor, iar tânărul fermier le asigură vacilor sale un regim furajer echilibrat. Cu ajutorul unui echipament special, furajele sunt tocate și amestecate și astfel pierderile de nutreț din timpul hrănirii animalelor sunt reduse cu cca 80%.

„Duc vacile la pășunat în livezile oamenilor și le mut cu remorca, câte zece în diferite locații. Pe cele cu lapte le țin acasă. Le asigur un amestec de lucernă cu siloz de porumb, tărâțe de grâu și mălai furajer, iar de la cele mai bune exemplare obțin în jur de 60 de litri pe zi.“

„Îmbuteliem laptele în sticle de plastic de doi litri și le etichetăm“

Valorificarea către procesatori este pierdere curată pentru micii fermierii, spune Ionuț. Așa că misiunea de a rezista pe piață îi revine fiecăruia dintre ei. Datorită seriozității de care a dat dovadă, Ionuț a reușit să câștige încrederea clienților săi și livrează zilnic cca 400 de litri de lapte către magazine din județul Prahova, dar și către persoane fizice. Nu rămâne niciodată cu lapte pe stoc și asta spune multe despre calitatea produsului pe care îl pune pe masa oamenilor.

„Acum avem 12 vaci în lactație, restul fiind în repaus mamar. Când am început în 2020 am avut noroc cu pandemia pentru că oamenii au căutat soluții pentru a le fi livrate produsele acasă. Și asta am făcut, am început să livrăm lapte. Îmbuteliem lapte în PET-uri de doi litri, îl etichetăm și îl vindem către magazine sau persoane fizice. Avem aici, la fermă, un frigider unde punem comenzile, cu bilețele, oamenii vin personal să își ia lapte și ne lasă banii în schimb.“

Pentru a ușura procesul de muls, a inventat un echipament. Folosește în acest sens o pompă de vacuum pe care a montat o țeavă de aer cu robineți de grădină și mulge la bidon. Costurile acestui echipament au fost în jur de 3.000 de lei. Pentru moment este suficient, dar pe viitor ar fi nevoie de o instalație de muls care să ducă laptele direct în tancul de răcire pe care îl folosim vara.

• „Mi-aș dori ca această fermă să devină una de top. Cu animale puține, dar de top. Nu îmi doresc o fermă cu 1.000 de vaci, ci una cu maximum 50 de exemplare, cu tot cu tineret. Avem un trai liniștit și decent și mai multă muncă nu putem face, dar nici să angajăm un om nu ne permitem. O familie trăiește decent chiar de pe urma a doar 20 de vaci, doar că nu mai ai liber, nu ai sărbători, muncești de luni până duminică.“
• În ceea ce privește investițiile făcute, Ionuț nu a ținut o evidență strictă a lor. A folosit toată agoniseala pe care a avut-o pentru a dezvolta această fermă și este mândru de ceea ce a reușit să facă. Spune că, la un moment dat, va apărea și profitul, dar crede că va mai dura cel puțin doi sau trei ani până va reuși să amortizeze toată suma alocată acestui proiect. Între timp, va continua să investească în această ferma nu doar bani, ci și mult suflet.

Laura ZMARANDA

MATERIALUL VIDEO

Lansarea Centrului de cunoștințe, educație și inovare în agroecologie Wallachia Organics

Consorțiul de clustere Inter-Bio, în colaborare cu Primăria orașului Breaza, lansează, cu ocazia celebrării Zilei europene a agriculturii ecologice, Centrul de Cunoștințe, Educație și Inovare în Agricultură – WALLACHIA Organics.

Ziua europeană a agriculturii ecologice a fost lansată de Parlamentul European, Comisia Europeană și Consiliul European în anul 2021 cu scopul de a spori conștientizarea cetățenilor europeni privind avantajele acestor practici pentru fermieri și consumatori și pentru a susține atingerea țintei de 25% suprafață organică, în 2023. Ca parte din mișcarea europeană organică Inter-Bio invită tinerii, cetățenii, consumatorii, fermierii la acest eveniment ce se va desfășura la Breaza, cu expunerea unor produse ecologice certificate.

Viitorul centru își propune să colaboreze cu alte centre similare din țară și străinătate, să valorifice experiența dobândită la Innovation Hub Bio Danubius Cluster, centru dezvoltat în cadrul proiectului european Agro-ecology Transect, precum și cunoștințele dezvoltate în cadrul unor comunități de practică prin intermediul proiectului Organic Targets for Europe.

„Ziua agriculturii organice este un prilej de a ne adresa cetățenilor, consumatorilor și, în special, tinerei generații asupra acestui tip de agricultură care este în armonie cu natura și biodiversitatea. Ne adresăm, în special, tinerilor fermieri și tinerilor consumatori pentru a-i mobiliza să înțeleagă și să promoveze aceste valori pentru a reuși să renunțe la practici dăunătoare sănătății care au invadat societatea românească. Prin bunăvoința Primăriei orașului Breaza vom avea un prim centru de educație, cunoștințe și inovare în domeniu“, a declarat prof. univ. Costin Lianu, președinte Inter-Bio.

Consorțiul de clustere Inter-Bio cuprinde Innovation Hub Bio Danubius, Bio Concept Valea Prahovei, Bio Oltenia și Bionest.

(I.B.)

De mult timp nu am mai avut dorința de a sta la țară, cu bunicii și restul rudelor ce se mai ivesc de-a lungul zilelor prin curte, venite de pretutindeni. Serile, diminețile și după-amiezile aici au un farmec aparte... au sunet, au peisaje, au emoții, iar nostalgia copilăriei nu-și întârzie apariția.

Tot ce fac acum, când sunt mai mare, este un cerc evolutiv prin care am mai trecut, dar de fiecare dată mai schimbat și mai… înaintat în vârstă.

Unde locuiesc bunicii mei, mai exact comuna Sângeru, din județul Prahova, nu mai este chiar satul românesc de altădată, ci mai degrabă un amestec între prezent și trecut, cu magazine, curți din ce în ce mai diferite și multe altele. Pe lângă noile construcții ridicate, mai răsare și câte o căsuța sau o moară pitorească veche, care arată, de fapt, cum timpul trece, iar ceea ce altădată era loc de cinste, astăzi este al naturii și al nepăsării oamenilor față de moștenirea lăsată.

Totuși, în pofida celor spuse mai sus, locul este minunat și plin de istorie neștiută despre traseele de retragere ale turcilor din războiul ruso-turc, trocul între țărani și boieri, bisericile-cetate și tot felul de obiective cu o valoarea inestimabilă.

Locul nu trebuie lăsat să piară în negura timpului, ci să crească odată cu noi, pentru a avea continuitate și prosperitate pe viitor.

Doar mergând pe străzi și ulițe, vezi în orice parte te-ai uita dealuri pline ochi de copaci, stânci și cerul printre ele.

Cui nu-i place să mănânce fructe din pom sau să culeagă legume direct de pe pământ? Lucrul acesta mi se pare fascinant, mai ales că majoritatea timpului mi-l petrec pe pământ orășenesc.

Încă sunt lucruri de prezentat cu lux de amănunte în lumea satului, oameni, obiceiuri, modul de gândire... câte și mai câte.

Într - o singură plimbare, vezi un om scoțând apă din fântână, altul care merge șchiopătând la pâine, un altul care curăță grădina de buruieni... tot mereu ai ce să faci și niciodată nu te plictisești. Chit că te uiți în sus, vezi pasărelele brăzdând cerul… Chit că te uiți în jos, vezi furnicile și iarba… Iar în stânga și în dreapta, în față și în spate, minunatul loc numit Pământ.

Totul are un alt sens la țară, când observi pretutindeni activitatea fiecărei ființe în parte. Iar acum, cu gândirea mea de 16 ani, realizez de unde aveau marii scriitori și povestitorii atâta inspirație.

Lumea satului, o altă lume...

Alexandru OPREA-BANU

Membrii consorțiului de inovare digitală Wallachia eHub au efectuat în județele Dâmbovița și Prahova primele experimente dedicate transformării verzi și digitale, respectiv utilizarea tehnologiilor digitale integrate în drone pentru susținerea practicilor agroecologice.

Experimentele au fost coordonate de clusterul Danube Engineering Hub, USH Pro Business și Asociația Inter-Bio și s-au derulat în localitățile Ion Luca Caragiale și Bucov, vizând plantații ale unor ferme ecologice, precum MerryBerry și pășuni din zona Dealu Frumos. În cadrul experimentelor au fost testați anumiți parametri, precum recunoașterea timpurie prin analiză spectrală a stării de sănătate a plantelor, intervenția precisă cu biostimulatori sau apă în acele zone identificate ca afectate, tratarea cu noi tipuri de fertilizatori a culturilor și pășunilor. La experimente au participat producători de drone sau de servicii digitale aferente testărilor cu drone („Drone profesionale“, „Top Servicii Drone“), producători de fertilizatori și biostimulatori ecologici („Agro Danubius Trading“, membru Inter-Bio), autorități publice (conducerea primăriei Bucov), fermieri, cercetători, ofertanți de servicii financiare.

„Suntem încântați că acest model de testare, înainte de a investi (test before invest), devine o practică a centrului nostru de digitalizare prin contribuția membrilor clusterului Danube Engineering Hub, care vor combina în viitor acest tip de intervenție cu soluții de engineering și geospațiale“, a declarat prof. univ. Irina Rădulescu, manager cluster Danube Engineering Hub.

„Vom urmări evoluțiile în aceste teste prin monitorizarea vegetației din zonele testate și vom continua experimentele noastre, intenționând să dezvoltăm caravane de ofertare tehnologică dedicate dezvoltării rurale, agroecologiei și comunităților inteligente. De asemenea, vom lansa oferte de acest gen la evenimentele noastre de la Jupiter (Forum Smart Village) din iulie 2023 și Sinaia (Conferința Internațională InnopRo) din noiembrie 2023“, a declarat Costin Trandafir, manager compania Heveco și președinte Danube Engineering Hub.

„Tranziția verde și digitală este un obiectiv asumat în cadrul activităților noastre către care converg mai multe proiecte europene. Pe lângă proiectul de transformare digitală Wallachia eHub, derulăm proiecte dedicate agriculturii ecologice, agroecologiei (Agroecology-Transect, Organic Target4EU, Prosme) în care principalii beneficiari sunt structurile de piață (fermieri, asociații, clustere) din domeniul producției, procesării și comercializării agroalimentare, precum și autorități publice locale. Pentru acești beneficiari, noile practici agricole implică nu doar respectarea unor noi norme de agroecologiei, ci și utilizarea în acest scop a tehnologiilor digitale“, a declarat Costin Lianu, președinte Asociația Inter-Bio, director general USH Pro Business și coordonator al proiectelor europene sus-menționate.

(I.B.)

Ciobanul Tudorică păstorește o fermă de producție de ovine din rasa Țigaie, situată în zona comunei Balta Doamnei, județul Prahova, cu o capacitate de aproximativ 1.800 de capete. La o primă vedere, am zis că fermierul se bucură din plin de produsele rezultate în urma exploatării oilor: lână semifină, carne, lapte. Dar lucrurile nu stau deloc așa…

Oile sale sunt animale relativ ușor de crescut, nu sunt pretențioase cu privire la tipul de hrană și au o rezistență crescută la boli și la zonele unde precipitațiile sunt foarte mari. Anul trecut a fost mai secetos, prețurile mai mari, dar, cu toate acestea, ciobanul Tudorică nu s-a împrumutat la bănci pentru a le cumpăra furaje. „Când m-oi împrumuta, le și vând. Un bătrân din sat mi-a dat un sfat: pentru 500 de oi, 500 de milioane să ai economisiți la CEC, pentru că nu se știe când vei avea un an mai greu și trebuie să treci peste necaz. Oile pe care le am le țin și cu biscuiți Eugenia“, spune fermierul. Pășunea oferă cel mai ieftin furaj.

„De Paște nu am vândut. Nu am stricat mieii din cauza pieilor“

„De trei ani de zile nu le mai mulgem pentru că nu mai este forță de muncă. Creștem miei și vindem o dată pe an la arabi“, ne împărtășește Tudorică metoda găsită în momentul de criză. O altă strategie folosită pentru a eficientiza producția este renunțarea la a mai sacrifica miei, din motive obiective: „De Paște nu am vândut. Nu am stricat mieii din cauza pieilor. Dacă tai, trebuie să jupoi, rămân cu ditamai stivă de piei, ce fac? Așa, îi dau vii la Constanța.“

Oile din rasa Țigaie produc o lână fină, ce poate fi folosită la confecționarea păturilor și a stofelor mai groase. Dar acestea sunt doar amintiri din Epoca de Aur. „Acum, toți ciobanii stau cu stavilă de lână, nu ne întreabă nimeni. Pe timpul lui Ceaușescu, când plecau cei care le tundeau, erau verificați să nu înfășoare lână pe foarfece, să o fure“, povestește cu nostalgie Tudorică, care este convins că în alte țări lâna nu este un calvar pentru ciobani.

Acesta ne-a povestit că a fost împreună cu alți fermieri într-o excursie organizată de ministrul Agriculturii de la vremea respectivă, Valeriu Tabără, în Franța, cu prilejul unei expoziții. A vizitat ferme, fabrici, a fost foarte frumos. Dar recent, în timp ce se uita la televizor, Tudorică a revăzut locurile de atunci, în cadrul unui reportaj în care se prezenta o tehnologie nouă de plantat în solarii. „Săpau niște șanțuri, puneau lână, apoi pământ și plantau răsadul de roșie. Rezultatul este unul de excepție, fructele erau de calitate. Am zis să pun și eu câteva fire, ca un experiment. Nimeni nu s-a născut deștept.“

Cât privește viitorul ciobăniei în România, ciobanul nu mai este tot așa de optimist. „I-aș mulțumi lui Dumnezeu să fim sănătoși, să trăim. Tinerilor nu le mai place la oi, dar oaia e bună și banii nu au miros. Asta e treaba“, conchide acesta.

Anca LĂPUȘNEANU

Într-un interviu acordat pentru emisiunea „Din lumea satului“, difuzată la Agro TV, de primarul comunei Balta Doamnei, județul Prahova, domnul Cristinel Matei, acesta ne-a spus ce a realizat până acum și ce planuri de viitor are. Am intrat direct în problemele care îi interesează pe locuitori.

Reporter: Cum se prezintă comuna în momentul de față?

Cristinel Matei: Comuna Balta Doamnei este un bazin legumicol. Cu o suprafață de 3.533 ha, din care 200 ha le avem cu solarii acoperite.

Rep.: Care sunt proiectele care v-au încununat mandatul și care sunt obiectivele pe anul acesta?

C.M.: Canalizarea, în primul rând. Pe lângă aceasta, avem prin Compania Națională de Investiții (CNI) și o sală de sport. Am accesat pe Planul Național de Redresare și Reziliența (PNNR) două proiecte care au fost eligibile și finanțabile, C10 și C15. C10 este partea de digitalizare a instituției, C15 este dotarea cu mobilier a școlilor.

Revin la canalizare, până la sfârșitul anului acesta îmi doresc să semnez contractul de finanțare și să ne apucăm de lucrare.

Am avut un proiect important, un centru de situații de urgență cu autospecială, o mașină de descarcerare, ambulanță ISU cu un medic care stă la dispoziția comunei, el fiind din comuna învecinată, ne mai bucurăm de un centru medical care s-a construit din 2016 până în prezent.

Electricitate – gospodăriile, instituțiile și societățile comerciale sunt racordate în procent de 100% la rețeaua de distribuție a energiei electrice.

Alimentarea cu energie electrică a comunei se face cu o rețea de distribuție de medie tensiune (LEA 20 KV), care vine din rețeaua de 110 KV.

Rețeaua de joasă tensiune, de tip aerian, destinată consumatorilor casnici și iluminatului public, este racordată la posturi de tip aerian. Rețelele electrice sunt pe stâlpi din beton precomprimat tip RENEL, iar iluminatul public se realizează cu lămpi cu vapori de mercur.

În prezent, locuitorii comunei beneficiază de rețeaua de alimentare cu gaz metan. Există rețea de apă potabilă în localitate, în proporție de 100%. Infrastructura de telecomunicații din Comună Baltă Doamnei este bine dezvoltată.

Rep.: Cum privesc fermierii din comuna Balta Doamnei ideea de asociere?

C.M.: În momentul de față avem patru crescători de animale: bovine, caprine, ovine care nu s-au asociat încă. Ne dorim acest lucru. Încercăm acest lucru și în sectorul legumicultorilor. Dar, când aducem vorba, apar diverse probleme, devin tot mai reticenți, vom găsi noi o soluție, până la urmă.

În privința crescătorilor de animale avem contractele de închiriere pentru pășunat, pe care le-am semnat: ovine, în jur de 1.500 de capete, 150 de caprine și 80 de văcuțe; în fiecare dimineață fermierii transportă laptele la Ploiești, în Hala Centrală, unde îl vinde la dozator.

Rep.: Ce v-ați dori pentru comunitate, în viitorul apropiat?

C.M.: Eu îmi doresc construirea unui depozit free, dar situația se complică puțin pentru că nu mă ajută prea mult. La momentul acesta, producătorii din Balta Doamnei vând roșiile la poartă pentru că în piețe, să spun adevărul, nu prea avem loc. M-am gândit să construim un depozit pentru noi, dar nu ne ajută pentru că marfa noastră este perisabilă. O roșie, dacă o ții mai mult de 3 zile, își pierde din calitate, se înmoaie. Trebuie să găsim pe cineva să ia marfa.

Anca LĂPUȘNEANU

Cristian Munteanu din comuna Olari, județul Prahova, este olar de mai bine de 12 ani. A dobândit această pasiune după ce a vizitat mai multe ateliere de olărit din Marginea, o comună din județul Suceava, renumită pentru ceramica neagră care se produce aici. I-a plăcut atât de mult această artă tradițională încât și-a propus să devină unul dintre meșterii care dau viață lutului. A învățat tot ce se putea despre meșteșug, iar astăzi lutul se transformă în mâinile sale în fel și chip. La o vizită pe care i-am făcut-o l-am rugat să arate etapele prin care trecere lutul înainte de a deveni o lucrare superbă.

Pentru olărit avem nevoie de roata olarului și lut. Lutul trebuie frământat pentru a deveni mai moale și ușor de modelat. Prepararea lutului presupune o muncă în plus pentru olar, de aceea mulți dintre meșteri optează pentru procurarea acestuia de la diverse firme specializate din țară. După ce lutul a devenit moale, se trântește pe roată. Cu ajutorul mâinilor și a apei încercăm să îi redăm o formă. Prin mișcări de ridicare/coborâre formăm o formă de „turnuleț“. Trebuie să fim atenți ca să nu întâlnim impurități pe lucrare și să ne împiedice să-i redăm o formă.

Următorul lucru pe care trebuie să îl facem este găuritul. Cu ambele mâini cuprindem lutul și cu degetele mari presăm în mijloc. Mișcările trebuie să fie lente pentru că, în caz contrar, se deformează și nu îl vom mai putea lucra. Mai apoi, cu aceleași mișcări de ridicare/coborâre îi redăm o formă. La final folosim o unealtă care se numește pieptăn sau fișcheș. Acesta poate fi procurat de la meșterii care lucrează în lemn. Cu ajutorul lui, subțiem obiectul. Procesul de lucru pentru un vas mare poate dura aproximativ 10 minute. După ce este finisat, este decupat de pe roată cu ajutorul unei sfoare. Vasele se lasă o scurtă vreme pentru a se elimina surplusul de apă. Dacă este un vas care necesită o toartă, se atașează pe obiect imediat după ce a fost luat de pe roată. Procesul de uscare a vaselor cu toartă este mai lent deoarece există riscul de a se desprinde de pe vas. Trebuie să ținem cont ca obiectele să fie puse la umbră sau acoperite cu o folie.

Următoarea etapă a unui obiect din lut este decorarea. Pentru decorare, meșterul folosește culori de bază preum alb, albastru, verde, negru. Culorile sunt preparate din caulin (un lut alb) și se amestecă cu pigmenți de culoare. „De cele mai multe ori îmi decorez vasele cu motive tradiționale. Unul dintre acestea este cununa miresei care constă din semicercuri, linii și o pată de culoare verde circulară sau ochiul iepurelui din culoare albă și albastră. Se pot adăuga 3-4 motive pe un vas. Culoare se usucă odată cu vasele și poate dura aproximativ 2-3 zile“, a precizat Cristian Munteanu.

După ce vasul a fost uscat se introduce la cuptor și se arde. Obținem o culoare roșiatică. Tratamentul termic se face la o temperatură de aproximativ 1.000°C și poate dura până la 14 ore. Acest timp îi sporește rezistența vasului.

După ce am făcut prima ardere, pentru a spori rezistența obiectelor și pentru a fi utilizate este necesar să scufundăm obiectul într-o baie de glazură (un amestec de smalț cu apă) pentru a obține o pastă asemănătoare laptelui. Scufundăm vasul în compoziția făcută și îl umplem cu glazură pentru 3 secunde. La final, obiectul are o culoare mai albă și se bagă din nou la cuptor.

„Deseori îmi inscripționez numele pe obiecte. Am observat că clienții sunt mai atrași de obiectele personalizate. Sunt încântat să văd că românii încă sunt interesați de obiectele tradiționale. Acestea se găsesc la prețuri accesibile, de la 20 de lei. Fac această meserie din pasiune, de aceea mi-am propus să transmit și generațiilor viitoare din farmecul olăritului. Țin cursuri de olărit la diverse școli din București și observ că tinerele generații sunt interesate să învețe. Mi-am propus ca până anul viitor să am o școală de olărit pentru elevi aici, în comuna Olari“, a spus meșterul popular.

Liliana POSTICA

„Fiecărui vin trebuie să îi acorzi o șansă.“ Este mărturisirea administratorului de la crama Lacerta din Podgoria Dealu Mare din județul Prahova, dl Mihai Băniță. Între limitele plantației Lacerta se desfășoară o „lume nouă“ a vinului, plăsmuită prin tehnologii de vinificare tradiționale, dar adaptată gusturilor moderne și închipuită sub forma unui brand care reprezintă comuniunea naturii cu omul și cu vinul. Fiecare etichetă are un simbol grafic ușor de reținut, o șopârlă sau un cameleon. A fost ales acest simbol pentru că podgoria Dealu Mare este un tărâm al șopârlelor. De fapt, prezența lor aici este un indicator al faptului că regiunea este foarte prielnică pentru cultura viței-de-vie.

Primii opt ani au fost rezervați exclusiv investițiilor

Crama Lacerta este o investiție începută în 2003, cu o suprafață inițială de 10 ha. Astăzi plantațiile se întind pe 82 de ha. Între 2003 și 2010 întreaga suprafață a fost replantată cu cca 70% sortimente de struguri roșii (șase soiuri) și doar 30% sortimente de struguri albi (șase soiuri). După finalizarea investițiilor în replantare și reconversie, în 2010 a început construcția cramei. Construcția cramei și a brandului a durat un an, iar debutul pe piață al primei sticle de vin marca Lacerta avut loc în 2011. „Practic, primii opt ani au fost doar pentru investiții, dar impactul primelor produse a fost spectaculos. Am ieșit în piață cu vinuri roșii făcute din producția anului 2009, și cu vinuri albe din recolta anului 2010. În opinia mea, 2009 a fost probabil ultimul an de excepție în podgoria Dealu Mare. Atunci a fost un an cu un potențial calitativ foarte ridicat în obținerea vinurilor roșii și, chiar dacă au fost struguri dintr-o plantație foarte tânără, calitatea a fost foarte bună.“

Politica cramei Lacerta este de a limita producția la hectar la cca 7,5 tone, dar potențialul cantitativ, spune administratorul, este mult mai mare pentru că aici sunt niște condiții extrem de favorabile pentru cultura viței-de-vie. „Este o zonă care oferă condiții pedoclimatice foarte bune pentru cultura viței-de-vie. Aici plouă, în general, 600-700 litri pe an, ceea ce este un lucru foarte bun pentru vița-de-vie, doar că și repartiția ploilor în timpul anului este foarte importantă. Cu toate acestea, noi ne dorim să concentrăm calitate într-o cantitate mai mică.“

În anii viticoli slabi se văd diferențele de calitate a sistemelor de procesare

În general, toamnele sunt lungi, iar recoltarea la crama Lacerta se face până târziu, spre 1 noiembrie. Recoltarea este manuală, urmează sortarea, desciorchinarea strugurilor și zdorbirea lor. Următoarea etapă presupune doar folosirea gravitației prin niște canale din podeaua zonei unde se realizează sortarea și zdrobirea.

„Tehnologia de vinificare este clasică, dar încercăm să intervenim cât mai puțin. Zona de gravitație folosită înainte de prefermentare implică doar mici intervenții. Sistemul acesta este avantajos mai ales în anii viticoli slabi pentru că atunci diferențele între nivelul de calitate a diverselor sisteme de procesare sunt mai evidente. În principiu, îmbuteliem vinurile albe și roze, primăvara, în februarie-aprilie, iar vinurile roșii încercăm să le maturăm cel puțin un an în butoaie de lemn. Avem cca 700 de baricuri în uz. Astfel, din lemnul de stejar se transferă nuanțe de aromă, taninuri și se realizează o microoxigenare. După aceea facem un lot omogen într-o cisternă în care punem cantitatea din cca 30 de baricuri și îmbuteliem. Vinurile roșii nu sunt scoase pe piață mai repede de trei ani. Un an stau la maturare în baricuri și apoi rămân la învechit măcar un an și jumătate în sticlă.“

Din cauza faptului că via a fost recent plantată, dl Băniță, spune că terasele au intrat în producție eșalonat și atunci în primii ani s-au obținut cantități mai mici de vin. Ca urmare, a fost mai dificil, dar chiar și așa intervalul de maturare a fost respectat.

În general, vinurile obținute din Podgoria Dealu Mare sunt mai structurate, mai grele și cu mai multe taninuri.

Japonia și Coreea de Sud, principalii clienți din export

„Cel mai «tânăr» vin pe care îl vindem la ora actuală este din recolta 2018. Dacă este mai «tânăr» de atât, vinul este posibil să fie mai dur și mai taninos. În ceea ce privește comercializarea, vindem foarte mult în sistemul corporate, pentru diverse evenimente, dar și retail. Exportăm cca 20% din producția de vinuri în 20 de țări, iar cei mai importanți clienți sunt Japonia și Coreea de Sud. Am deschis la Viena un depozit de unde livrăm către vestul Europei. Astfel transportul este mult mai ieftin decât dacă livrarea s-ar face din România. Vinificăm cca 550 de tone pe an și îmbuteliem cca 300.000 de sticle.“

O altă modalitate de comercializare, mult mai personală, dacă putem spune așa, este prin deschiderea porților cramei pentru vizitatori și organizarea de degustări.

„Crama se află la doar o oră de București, este deschisă inclusiv sâmbăta și duminica și nu există o limită a numărului de participanți la degustare. Prezentările sunt făcute de personalul cramei, de oameni care sunt foarte conectați la ceea ce se întâmplă aici și fiecare tur este personalizat în funcție de vizitatori. Aproape 5.000 de persoane ne vizitează în fiecare an.“

„În momentul în care ne-am propus să creăm acest brand am știut că trebuie să fie un nume ușor de ținut minte, relativ scurt și care să fie însoțit de un simbol grafic. Avem două branduri, respectiv Lacerta și Cameleon, pentru care încercăm la fiecare ediție să menținem calitatea vinurilor.“ – Mihai Băniță

„În gama de vinuri, 30% o reprezintă vinurile albe, 10%  roze și restul sunt vinuri roșii. De asemenea, avem un vin monovarietal, două cupaje pe vinuri albe și patru cupaje la vinuri roșii.“ – Mihai Băniță

Laura ZMARANDA

Forumul Regional de Viticultură, organizat spre sfârșitul lunii iunie în crama Lacerta din podgoria Dealu Mare din Prahova a fost gândit sub forma a patru ateliere cu diferite teme. Respectiv, bunele practici în aplicarea produselor (o abordare teoretică despre importanța pe care o are utilizarea corectă a produselor conform recomandărilor de pe etichetă), prezentarea produselor noi destinate viticulturii (s-a pus accentul pe partea de făinare, boala cu care viticulturii se confruntă an de an, dar mai ales anul acesta). Un alt atelier a fost despre tehnicile de aplicare a produselor, (demonstrație practică), iar în ultima parte a forumului s-a discutat despre managementul efluenților și fost prezentat sistemul de colectare a deșeurilor Rem Dry, un sistem care ajută agricultorii să managerieze apele cu efluenți din produsele de protecția plantelor.

Produse pentru toate problemele fitosanitare din podgorii

Felicia Fumea, reprezentant vânzări culturi speciale: „Compania Syngenta cuprinde tot ceea ce înseamnă programul tehnologic al viței-de-vie, începând cu făinarea și terminând cu molia viței-de-vie. Portofoliul de produse dedicate făinării începe cu Thiovit Jet, un produs pe bază de sulf. Atunci când este aplicat în doză mai mare acesta poate fi folosit împotriva acarienilor. Acesta se diferențiază de restul produselor prin faptul că microgranulele lui se descompun foarte repede, soluția se omogenizează rapid și nu înfundă diuzele. Topazul este un triazol pe bază de penuconazol, ca substanță activă. Doza lui este de 0,3-05 litri pe hectar, este un produs sistemic pentru care recomandăm aplicarea de la lăstrari de 5 cm până aproape de scuturat. În funcție de lungimea lăstarilor, de fenofaza de vegetație a culturii, se modifică și doza lui de utilizare. Topazul lucrează sistemic în plantă, dar are și efect de gaz care se ridică de pe părțile tratate ale plantei și acționează și asupra celor pe care nu s-a aplicat tratament. Acest produs acționează și împotriva putregaiului negru. Dynali este un produs foarte complex cu două substanțe active, ciflufenamid și difenoconazol, și acționează împotriva făinării, a putregaiului negru, dar și împotriva pătării roșii a frunzelor. Este recomandată aplicarea unor tratamente succesive, după scutural, la interval de 10-12 zile. Este, de asemenea, un produs sistemic, cu efect de gazare, cu acțiune translaminară. Tot împotriva făinării, a putregaiului cenușiu și a manei recomandăm folosirea Universalis în doză de 2 litri la hectar. Are efect revigorant asupra plantelor. Taegro este un produs bio (folosit împotriva făinării și a putregaiului), are o suspensie omogenă care, aplicată foliar, acționează asupra sistemului imunitar al plantei, dându-i o vigoare aparte și este recomandat pe toată perioada de vegetație. Datorită faptului că are un efect ecotoxicologic foarte bun poate fi folosit atât în agricultura ecologică, cât și în sistemul integrat de protecție a culturii.“

Proiect cu capcane „smart“

Iulian Zafiu, director vânzări culturi speciale: „Orondis ultra, lansat anul trecut, este un produs cu două substanțe active, oxatiapropilin și mandipropamid, inovator care, deși se folosește într-o doză foarte mică, poate controla foarte bine mana. Ca tratament de siguranță, Orondis Ultra poate fi aplicat de două ori, înainte de înflorit și imediat după scuturare. Pergado F are două substanțe active, folpet și mandipropamid. Acesta poate fi aplicat chiar în momentul înfloritului. Dacă înflorirea se desfășoară în condiții de temperatură scăzută și ploi, iar presiunea apariției manei este mare putem aplica Pergado în plin înflorit (dar și la scuturare) pentru că nu se întâmplă nimic, nu apar probleme de meiere sau mergeluire. Doza recomandată la hectar este 2,5 kg. Coprantol Duo are două forme de cupru (hidroxid și oxiclorură în doze egale de 140 de grame/litru). Doza recomandată este de 2,5 kg/ha și poate fi folosit de la compactare, atunci când lăstarii au 5-7 cm, și până la înflorit. Avantajele acestui produs sunt forma de prezentare, respectiv microgranularea sub formă de pepite care se dizolvă foarte ușor, nu face praf și, ca atare, nu există pierderi de produs. Unul dintre produsele folosite împotriva acarienilor este Vertimec, în doză de 1 litru/ha, aplicat în perioada dezmuguritului până la lăstari de 20 cm. În ceea ce privește molia viței-de-vie, anul acesta avem un proiect cu capcane smart, cu cameră foto, cu feromoni, cu hârtie lipicioasă. Avem la Grebănu un lot experimental unde am instalat aceste capcane care ne dau informații despre stadiul de dezvoltare a fluturelui, când apar larvele, câte sunt și astfel știm exact când trebuie să aplicăm tratamentul cu Afirm, un alt produs folosit împotriva acarienilor. Prin aplicația de pe telefon primești un raport zilnic și vezi care este presiunea unui potențial atac al dăunătorilor.“

• ---

  Andreea Caimac, manager marketing culturi speciale Europa S-E: „Pe termen mediu așteptăm ca politica europeană să își spună cuvântul în ceea ce privește utilizarea produselor de protecția plantelor. Compania Syngenta investește în portofoliul de produse cu substanțe active care să răspundă noilor cerințe ale Comisiei Europene pe partea de utilizare sustenabilă, durabilă, fără remanență foarte mare în produsul finit, dar și în produsele biologice. Acesta este un punct strategic pentru Syngenta și în viitorul apropiat vom veni cu mai multe soluții în această direcție.“
• Andreea Caimac, manager marketing culturi speciale Europa S-E: „Încercăm să fim foarte prezenți în această zonă, de aceea avem o echipă special dedicată care alocă timp și resurse pentru a vizita viticultorii din această zonă, a le prezenta cele mai noi tehnologii ale noastre și pentru a găsi împreună soluții care să le rezolve problemele.“

  ---

Laura ZMARANDA

Liceul Tehnologic „Gheorghe Ionescu-Șișești“ a împlinit 115 ani de la înființare, fiind un liceu cu tradiție pentru învățământul agricol românesc și printre cele mai vechi din țară. La ceremonia organizată la începutul lunii mai au participat reprezentanți ai Ministerului Agriculturii, președintele ASAS – Valeriu Tabără, autorități, mulți dintre aceștia fiind foști elevi ai liceului.

Istoric

Liceul din comuna Valea Călugărească, județul Prahova, a fost înființat de către Spiru Haret în anul 1907 și s-a numit Școala Elementară de Viticultură, având inițial două clase. În timpul Primului Război Mondial, școala a fost închisă. Ulterior, în perioada 1919-1928, s-a numit Școala Inferioară de Viticultură și avea cursuri de patru ani, din care trei ani erau de teorie și unul era de practică. În acea perioadă au fost construite noua clădire și un imobil în care locuia personalul liceului; această organizare s-a menținut până în 1948, când instituția de învățământ a fost redenumită „Școala medie tehnică viticolă”, tot cu durată de patru ani. Începând cu anul 1955, aici sunt două tipuri de școală – școala profesională, cu o durată de 3 ani și cea tehnică de maiștri viticoli, care are o durată de patru ani. În 1962, unitatea de învățământ se transformă în Școala Tehnică Viticolă, iar în 1990 devine Grup Școlar Agricol. În 2009 liceul este numit Colegiul Agricol „Gheorghe Ionescu-Șișești“ Valea Călugărească, iar 9 ani mai târziu va fi denumit Liceul Tehnologic „Gheorghe Ionescu-Șișești“ comuna Valea Călugărească, așa cum se numește și acum, în 2022.

25 hectare de teren, în proprietate

Liceul are în proprietate 25 de hectare de teren, din care sunt gestionate trei hectare de livadă (meri, peri, cireși, vișini) și un hectar de nuci. De asemenea, s-au înființat și plantații de lavandă, aronia și aluni. Restul terenului, 18,8 hectare, este dat în arendă, pe acest teren fiind plantată viță-de-vie cu struguri de masa, pe care elevii îi folosesc ca materie didactică pentru instruire. Tot de aici se obțin și venituri substanțiale când intră via pe rod. Liceul Agricol „Gheorghe Ionescu-Șișești“ pregătește generații de învingători, profesorii știind foarte bine că actualii elevi pregătiți acum vor asigura viitorul României. De altfel, agricultura și industria alimentaraă ocupă peste 72% din ponderea claselor acestui liceu iar calificările sunt multe și variate: tehnician veterinar, apicultor, sericicultor, horticultor, lucrător în agroturism. Cele mai căutate specializări sunt tehnician veterinar, bucătar-ospătar, mecanic auto, tehnician analize produse alimentare, tehnician în gastronomie.

Cui se adresează liceul din Valea Călugărească

Liceul se adresează în primul rând tinerilor din mediul rural cu vârste de până în 14 ani, dar și adulților (pentru formare continuă) din zona Văii Cricovului și din Podgoria Dealu Mare care doresc să păstreze tradiția locală, să genereze noi tradiții, să aibă parteneriate la nivel regional, interregional și internațional și care consideră agricultura și industria alimentară un mod de viață sănătos (inclusiv prin promovarea produselor ecologice), o alternativă durabilă de afirmare, oferind avantaje materiale direct proporționale cu efortul depus.

Derivate din misiunea școlii, țintele strategice reprezintă intențiile majore ce vor fi realizate prin proiectul de dezvoltare a unității școlare, acestea fiind: perpetuarea tradiției de pregătire în domeniul agricol – promovarea învățământului pentru o agricultură ecologică; formarea unei noi tradiții în domeniul industriei alimentare și în domeniul factorilor de mediu; încurajarea și sprijinirea altor activități necesare spațiului rural; recalificarea forței de muncă din mediul rural pentru desfășurarea unor activități agricole și neagricole în condițiile respectării calității mediului; inserția profesională a absolvenților datorită parteneriatelor încheiate cu agenți economici; perpetuarea tradițiilor și a obiceiurilor populare din zona Văii Cricovului și din Podgoria Dealu Mare, precum și dezvoltarea relațiilor de parteneriat regional, interregional și internațional. „Din păcate, copiii fug de ideea de agricultură, cuvântul fiind sinonim cu sapa pentru ei. Încercăm să le explicăm că agricultura înseamnă mult mai mult decât atât. De aceea, ne concentrăm foarte mult pe promovarea liceului. Anual, toți profesorii merg și promovează în toate școlile din întreg bazinul Văii Cricovului acest liceu, dar și în presă și prin întâlniri cu părinții – posibile înainte de pandemie“, spune directorul Liceului Agricol „Gheorghe Ionescu-Șișești“, doamna profesor Mihaela Barbu.

Cum era liceul în anii '70

Una dintre absolventele Liceului Tehnologic „Gheorghe Ionescu-Șișești“ este Maria Bogdan, colega noastră, care a absolvit în 1978. Maria ține legătura cu foștii colegi și își amintește cu drag de perioada liceului, o instituție care a format generații de specialiști în horticultură. „Pe vremea noastră – câțiva ani și după noi, poate până prin 1986 –, liceul pregătea strict specialiști în horticultură. Era printre cele mai bune din țară. Cred că rata de promovare la bacalaureat se menținea la peste 95%, de fapt 100%, că nu era voie să nu ai bacalaureat, iar procentul de reușită la examentul de admitere în facultate – examente adevărate, nu grilă, nu medii – oscila între 30 și 70%. Profesorii aveau o dedicare rară, făceau un gen de voluntariat, de dragul performanțelor obținute de noi, plus că aveau un rol esențial în educarea fiecăruia dintre noi. Faptul că s-au legat și păstrat prietenii profesor-elev peste ani spune multe. Liceul a livrat sute, poate mii de ingineri, doctori în științe, profesori universitari ori în învățământul gimnazial sau liceal, antreprenori în agricultură, dar și ofițeri în MapN, scriitori, actori, avocați etc“, povestește absolventa promoției 1978, Maria Bogdan.

Focus pe practică, nu doar pe teorie

În această unitate de învățământ se pune mare accent pe practică, iar activitățile și proiectele sunt din cele mai diverse. De pildă, unul dintre programele liceului poartă denumirea de „Ecoprovocare“. Ce se se întâmplă în cadrul acestui program? Ei bine, elevii participă la activități de ecologizare, de plantare de puieți forestieri – cu participarea ecoambasadorilor liceului în parteneriat cu Ocolul Silvic, plantare de copaci –, așa cum a fost cazul plantării de aronia chiar în livada liceului, la realizarea de grădini multifuncționale, precum și la activități ce au ca scop informarea tinerilor cu privire la necesitatea unei alimentații sănătoase, în contextul actual. Patronul liceului este Sfântul Gheorghe, ziua liceului fiind sărbătorită în fiecare an în data de 23 aprilie. Liceul poartă numele celui care și-a dedicat viața agriculturii și cercetării, marelui Gheorghe Ionescu-Șișești. Modest, Gheorghe Ionescu-Șișești se considera „un om obișnuit, care a căutat doar să-și facă datoria oriunde a lucrat“.

Liceul Tehnologic „Gheorghe Ionescu-Șișești“ din comuna Valea Călugărească, județul Prahova, a fost înființat după atacul de filoxeră din 1882, primii profesori având o misiune destul de dificilă – să formeze specialiști care să poată repună pe picioare sectorul viticol românesc. În toți acești ani, în acest liceu s-au format viticultori și fermieri, mulți dintre proprietarii de crame, oenologi sau viticultori pornindu-și cariera de aici.

Simona-Nicole David

Orașul Mizil este situat în estul județului Prahova, la îngemănarea dealurilor cu Câmpia Bărăganului și în preajma vestitelor podgorii ale Tohanilor, Istriței și Pietroaselor.

Obiective ale modernizării

La Mizil funcționează fabrici de poliuretan, mobilă, saltele, armament, produse alimentare. De asemenea, este și un centru viticol. Este un oraș avantajat prin poziționarea lui geografică și poate dezvolta și un turism de tranzit. În vecinătatea orașului se află o zonă considerată rezervație hidrologică cu izvoare minerale – Băile Boboci, unde potențialul turistic și balnear poate fi valorificat. Modernizarea Mizilului este în plin proces.

Ministerul Dezvoltării a semnat recent o finanțare pentru proiectul „Îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei din Oraşul Mizil“, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 13. Proiectul are două componente. Prima se referă la îmbunătăţirea serviciilor sociale, educaţionale, culturale și recreative și vizează modernizarea, reabilitarea şi dotarea Şcolii Gimnaziale „Sfântul Nicolae“, modernizarea, reabilitarea şi dotarea Casei de Cultură a Oraşului Mizil, respectiv înfiinţarea unui centru multifuncţional pentru tineret, prin schimbarea folosinței inițiale a vechiului sediu al Primăriei oraşului Mizil.

Cea de-a doua componentă urmărește îmbunătăţirea spațiilor publice urbane, proiectul incluzând, la acest capitol, modernizarea străzilor Ţepeş Vodă, Zorilor și Griviţei), dar și amenajarea unui teren de sport.

Situația fondurilor europene

Pentru primarul orașului Mizil, Silviu-Călin Negraru, fondurile europene reprezintă gura de oxigen de care are nevoie pentru a rezolva anumite probleme ale urbei.

În acest sens, există mai multe contracte de finanțare pentru implementarea unor proiecte de ecologizare, construirea unei platforme comunale de depozitare și gospodărire a gunoiului de grajd în oraș. Sursa finanțării o reprezintă fondurile mixte. Există și proiecte de infrastructură rutieră – modernizare străzi din pământ în orașul Mizil, iar sursa finanțării sunt fondurile naționale.

Primarul are și proiecte de școli și grădinițe – Reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotarea Liceului tehnologic „Tase Dumitrescu“, Mizil, sursa finanțării fiind fondurile europene, creșterea eficienței energetice a Corpului nr. 5 al Liceului Teoretic „Grigore Tocilescu“ oraș Mizil, având ca sursă de finanțare fonduri europene. Lista continuă cu proiecte de unități medicale, respectiv Reabilitare, extindere și dotare infrastructură Ambulatoriu Integrat din cadrul Spitalului Orășenesc „Sfânta Filofteia“ Mizil, sursa finanțării fiind fondurile europene, Creșterea eficienței energetice la Spitalul Orășenesc „Sfânta Filofteia“ Mizil – Pavilionul principal, proiecte de apă și canal – Reabilitarea și modernizarea sistemelor de apă și canalizare în județul Prahova (proiect fazat) beneficiar SC HIDROPRAHOVA SA, localități: Breaza, Sinaia, Câmpina, Mizil, Vălenii de Munte, Plopeni, Urlați, sursa finanțării fiind, de asemenea, fondurile europene.

Modernizarea drumurilor judeţene din zona Urlaţi – Mizil – Sălciile

Conducerea Consiliului Judeţean a anunţat anul trecut că a semnat ordinul de începere a lucrărilor în cadrul unuia dintre cele mai mari proiecte europene derulate în ultimii ani în Prahova, cel de modernizare a drumurilor judeţene 102K, 100C şi 102D. Proiectul european are o valoare de circa 150 de milioane de lei și vizează modernizarea unor drumuri importante din zona de sud-est a judeţului (zonă care asigură conexiunea spre Ialomiţa), fiind încadrate de ADR în prioritatea unu de dezvoltare a Regiunii Sud Muntenia. Lucrările se vor derula în Urlați, Mizil, Baba Ana, Ceptura, Ciorani, Fântânele, Fulga, Sălciile, Vadu Săpat şi Tomşani, pentru refacerea structurii celor trei drumuri, a podurilor și a podețelor pe o lungime de peste 40 de kilometri.

Pe lângă dezvoltarea infrastructurii rutiere şi fluidizarea traficului între Prahova şi Ialomiţa, proiectul contribuie şi la dezvoltarea economică şi turistică a zonei încadrate generic în aşa-zisul Drum al Vinului, pe lângă alte proiecte şi parteneriate pregătite de CJ Prahova.

Scurt istoric. Se pare că regiunea a fost locuită încă din neolitic, lucru dovedit de descoperirile de la Pietroasele, respectiv cetatea de la Gruiul Dării și castrul construit de Constantin Cel Mare în perioada campaniei din anul 332 împotriva goților de la nord de Dunăre, Monteoru, care a dat numele unei înfloritoare culturi din epoca bronzului, și Năeni, necropola tracică care datează din perioada 800 – 600 î.Hr. Prima mențiune documentară a localității se regăsește în catastifele Brașovului, în anul 1529. Localitatea este atestată documentar sub numele Eșteu într-un pergament slavon, emis la cancelaria lui Mihnea Turcitu la data de 6 iulie 1585. Din acest document reiese că așezarea are o vechime de câteva secole, fiind recunoscută și de comercianții de chilimuri și scoarțe.

Anca Lăpușneanu

„Vor să ne bage istoria în saci și să o vândă ca ciment! Nu vom permite așa ceva!“

În ultimele zile ale lunii august a fost frământare mare la Slănic-Prahova. Localnicii au ieșit în stradă pentru a protesta și împiedica excavarea tufului vulcanic din zona Muntelui Verde, numit și Piatra Verde, „Dacul Adormit“ ori „Sfinxul Slănicului“. Deși este recomandat ca obiectiv turistic, acesta nu se regăsește în vreo formă de protecție. Nu face parte nici din Natura 2000, nu este nici rezervație geologică sau naturală ori monument al naturii. Apare totuși în perimetrul unui sit arheologic. Din acest motiv pesemne, în anul 2000, Primăria și Consiliul Local s-au gândit să facă un ban grămadă, așa că au concesionat 45.500 mp, care se suprapun și Muntelui Verde, unei firme de ciment din Dâmbovița, fix pentru exploatarea gipsului și a tufului vulcanic. Muntele Verde este văzut ca un simbol al orașului, de aceea sosirea utilajelor i-a iritat la culme pe localnici, care au reușit să stopeze temporar excavarea.

De altfel, autoritățile nu sunt la prima ispravă de acest fel. Sau, ca să vorbim pe șleau, chiar dacă Muntele Verde ar fi fost inclus în vreo rezervație, acest lucru nu ar fi împiedicat soarta pe care o are de aproape 20 de ani. Știm foarte bine că Primăria și Consiliul Local și-au permis să concesioneze, tot prin anii 2000 sau chiar mai devreme, Muntele de Sare sau Grota Miresei, obiectiv clasificat ca monument al naturii. Când o rezervație de acest tip, de notorietate națională, a intrat în proprietatea unui om de afaceri, a fost multă stupoare și cam atât. Chiar și când grota s-a prăbușit din cauze naturale, dar și pentru că a lipsit o minimă conservare, răspunsul (dat chiar semnatarei acestui articol) celui care a concesionat monumentul naturii a fost unul stupefiant: „Și ce-ați fi vrut, să stau cu umbrela deasupra, să nu-l plouă“? (n.n. muntele să nu-l plouă).

Scurt istoric ale unor decizii administrative cel puțin ciudate

Revenind la Muntele Verde, oamenii se tem ca masivul  să nu fie ras de pe fața pământului... Și e posibil să se întâmple acest lucru. Sau nu. E o chestiune de loterie. Loteria însemnând interesul conducătorilor pentru mediu. Și pentru un element unic în peisajul slănicean. Ca să respectăm adevărul, firma care a concesionat are toate documentele puse la punct: contract de închiriere cu orașul Slănic, modificat prin trei acte adiționale, ultimul semnat anul trecut, ce prelungește înțelegerea până în anul 2025, cu un preț de 0,33 lei/mp/lună; licență de concesiune pentru exploatarea gipsului și tufului vulcanic în perimetrul Slănic – Piatra Verde, eliberată de Agenția Națională pentru Resurse Minerale București în anul 2000 și modificată în 2013 și 2020; aviz emis de ANRM-Compartimentul de Inspecție Teritorială Ploiești pentru anul 2021; autorizația de mediu din 2011, revizuită în 2019, cu viza pentru perioada ianuarie 2021-ianuarie 2022. Iar la sfârșit, compania spune explicit: „Suprafața închiriată de la Consiliul Local Slănic se suprapune zonei de exploatare și face parte din perimetrul de exploatare, instituit de către Agenția Națională pentru Resurse Minerale), acesta neaflându-se pe o arie naturală protejată“. Cu alte cuvinte, proprietarii fabricii de ciment, care întâmplător sunt reprezentanții unei companii din Germania, n-au venit de capul lor la Slănic și nici prin abuz de putere, ci cu voie de la stăpânire. A se citi reprezentanți ai statului român. Deocamdată, la presiunea oamenilor, șefii administrației locale, dar și firma, care și-a retras utilajele, au făcut un pas în spate. Primarul chiar a promis că va solicita Consiliului Local rezilierea înțelegerii, dar într-un fel le-a scos ochii localnicilor, amintindu-le posibilele consecințe ale unei atare acțiuni: „Trebuie să ne așteptăm la o luptă grea, pentru că rezilierea contractului presupune deschiderea unui litigiu în instanță și să dăm înapoi banii pe care i-am încasat de la companie.“

De ce țin oamenii atât de tare la Muntele Verde?

Pentru că s-au născut cu el. Pentru că străjuiește orașul de secole. Pentru culoarea stranie a pietrelor. Pentru că au descoperit că stâncile formează un chip care se asemuiește unui dac, de unde și denumirile de sfinx sau „dacul adormit“. Pentru că tuful (piatră sedimentară) vulcanic de la Slănic a căpătat prin procesul de zeolitizare proprietăți deosebite care îi conferă utilități variate, mai ales în procesele de depoluare a apelor, de îndepărtare a ionilor radioactivi din sol etc. Importanța economică a acestor minerale supranumite „pietre ale viitorului“ – susțin reprezentanții societății civile din oraș – nu este pe deplin înțeleasă în economia românească, de la Piatra Verde exploatându-se doar material de construcții și gips. În 2016, slănicenii au inițiat o petiție pentru salvarea Muntelui Verde și pentru declararea perimetrului drept rezervație geologică sau monument al naturii. Orice, numai să nu fie distrus. Credeți că vreo autoritate s-a preocupat de acest lucru? Nu! În Prahova găsim în situl Natura 2000 zone care nu au nici pe departe valoarea „Dacului adormit“, cum ar fi câmpiile din sudul județului, dar nicio acțiune nu s-a consemnat pentru Slănic.

O rază de speranță tot ar fi...

Direcția Județeană de Cultură Prahova a transmis că lucrările în zona sitului arheologic „Așezarea din epoca fierului de la Groșani-Piatra Verde“ nu au avizul acestei instituții, ca atare a cerut imperativ sistarea lucrărilor: „Lucrările sunt efectuate fără avizul Direcției, cu încălcarea prevederilor Legii 50/1991 și OG 43/2000 privind protecția patrimoniului arheologic și declararea unor situri arheologice ca zone de interes național. Vă rugăm, în conformitate cu atribuțiile ce vă revin, să luați măsurile ce se impun pentru SISTAREA lucrărilor neautorizate.“

O imagine de dată recentă a sensibilizat toată țara. Cu tricolorul în brațe, oamenii au făcut lanț uman în jurul Muntelui Verde, considerată comoara lor naturală, jurând că n-o să dea voie nimănui să le ia „dacul adormit“: „Vor să ne bage istoria în saci și să o vândă ca ciment! Nu vom permite așa ceva!“

Maria Bogdan

Mănăstirea Pissiota, din Poienarii Burchii (Prahova), este așezământ monahal de măicuțe, redeschis după 1990, prin nevoința obștilor conduse de starețele stavrofore Mihaela Novacovski și Irina Călin. Biserica este considerată unicat în peisajul mănăstiresc sudic, dar la fel de multă curiozitate stârnește numele acestui lăcaș.

Trebuie să spunem întâi de toate că această localitate din partea de sud-vest a județului Prahova, Poienarii Burchii, este atestată documentar din 1594, când proprietara moșiei „Poeana“, Doamna Stanca, soția domnitorului Mihai Viteazul, închină satul mănăstirii Simonopetras, de la Sfântul Munte Athos. Lăcașul însă este unul de dată recentă, fiind construit între anii 1928-1929 de industriașul Nicolae Pissiota (1860-1940) și soția sa Zoe Pissiota (1868-1940). Dar cine este și de unde vine acest ctitor ce-și doarme somnul de veci alături de soție și familie, chiar în cripta lăcașului?

Ei bine, Nicolae Nacu Pissiota este un aromân născut în anul 1860 la Hrupiste, lângă Lacul Kastoria, în Grecia, pe atunci, parte a Imperiului Otoman. Famila se ocupa cu oieritul, dar micul Nacu, fiind un elev meritoriu, este purtat prin școli. Ajunge să studieze la Paris, însă aici se îmbolnăvește de tuberculoză, maladia obligându-l să se întoarcă acasă, undeva în Munții Pindului, unde se însănătoșește miraculos după un an.

Revine la Paris, termină studiile cu diplomă de inginer la Școala de Drumuri și Poduri (École Nationale des Ponts et Chausssées) între anii 1888-1892, după care, la sfatul amicului său, viitorul general și diplomat Burghele, se stabiliește în România, ca angajat la Căile Ferate Române. Își consolidează apoi propria sa firmă, perioadă în care construiește, printre altele, Atelierele Grivița și podul de cale ferată de peste râul Buzău. Se căsătorește în 1894 cu Zoe Eustațiu, cu care are trei copii. La sfârșitul Primului Război Mondial, drept mulțumire că familia sa a scăpat teafără, cumpără de la generalul Angelescu, fost ministru de război, o proprietate la Poienarii Burchii, pentru a construi o mănăstire și un dispensar sătesc. Ținând cont de ziditori, arhitectul Ioan Giurgea imprimă bisericii influențe macedonene, de stil bizantin, cu unele trăsături din renașterea italiană. Se spune că ar fi unică în acest stil din sudul României. Pictura a fost realizată de Costin Petrescu și ucenicul Gheorghe Eftimiu, aceiași care au pictat frescele interioare ale Ateneului Român sau Catedrala de la Alba Iulia. De portretele ctitorilor și ale patriarhilor Miron Cristea și Justinian Marina s-a ocupat artistul Vasile Rudeanu.

Catapeteasma bisericii este sculptată în lemn de trandafir și de cireș adus din Grecia, mobilierul în lemn de stejar, cu motive naționale (autor – Anghel Dima), iar pardoseala este din marmură roșie de Carrara. Piesa de rezistență este, desigur, Icoana Maicii Domnului cu Pruncul – făcătoare de minuni. Între anii 1928 și 1948 a fost mănăstire de călugări, apoi de maici, până în 1962, când comuniștii desființează lăcașul și-i dau alte utilizări. După 31 de ani de ruină, ușile mănăstirii se redeschid. Au loc costisitoare lucrări de refacere (turlă, acoperiș, refacere frescă, brâu de piatră la exterior, chilii, stăreție, clopotniță, anexe pentru vizitatori), iar dispensarul a fost reclădit și transformat în așezământ pentru bătrâni. Interesant este că primii care au oferit ajutor substanțial sunt exact urmașii industriașului Pissiota...

Maria BOGDAN

În lucrarea Sarea în preistoria României, semnată de dr. Dan Monah, una dintre personalitățile marcante ale arheologiei preistorice, se afirmă că geologii români au inventariat în țară peste 300 de mari depozite de sare, ce acoperă o suprafață de circa 30.000 kmp. Acestea sunt grupate în două mari zone salifere: prima, în exteriorul arcului carpatic, se întinde din nordul țării (Suceava) și până prin Valea Jiului, trecând prin Carpații de Curbură, pe o bandă care ar însuma 1.500 km și o lățime de câțiva kilometri; a doua, în Transilvania, care ar ocupa în jur de 16.200 kmp. În afara acestora mai sunt câteva zăcăminte importante în Maramureș și în Moldova, în afara Carpaților, la Ibănești – Dorohoi și la Hârlău.

Sarea se pare că ar fi exploatată pe teritoriul României de azi de prin anii 6000 î.Hr. Două situri de valoare excepțională din județul Neamț stau mărturie: Lunca (Vânători) și Țolici (Petricani); pentru primul, așezat pe linia zăcământului de la Oglinzi, cercetătorii de la Muzeal Județean Neamț și Universitatea din Regensburg (Germania) au stabilit vechimea prin anii 6050 î.Hr., iar pentru al doilea datarea este localizată în perioada 6.000-3.500 î. Hr. De asemenea, cercetările de la Băile Figa (Bistrița-Năsăud) au scos la lumină, conservate ideal, instalații de lemn de acum 3.000 de ani, jgheaburi mari, troace, lopeți, baroase decupate din trunchiuri de copac, vase de lemn și ciocane masive de minerit realizate din piatră, toate utilizate la exploatarea sării. Evident că dacii exploatau sarea înainte de cucerirea romană. Dar aceștia au venit cu un plus de tehnologie, atât cât putea fi, în acele vremuri, iar urme ale salinelor romane s-au găsit la Ocna Sibiu, Ocna Mureș, Cojocna, Sic, Ocna Dej, Domnești, Mărtiniș, Ocnele Mari, Mănastur, Bata, Reteag, Ciceu, Cristur, Arpas, Beclean etc.

Sarea, azi

Venind în zilele noastre, Societatea Națională a Sării-Salrom are în exploatare 7 saline, corespunzătoare sucursalelor din subordine: Slănic (Prahova), Râmnicu Vâlcea (Vâlcea),Târgu Ocna (Bacău), Praid (Harghita), Cacica (Suceava), Ocna Dej (Cluj) și Ocna Mureș (Alba). Alte saline și-au pierdut interesul pentru exploatare (închise), dar nu și din punct de vedere turistic: Turda (Cluj), Coștiui (Maramureș), Ocna Șugatag (Maramureș), Rona de Sus (Maramureș), Ocna Sibiului (Sibiu), Cojocna (Cluj), Sic (Cluj), Doftana (Telega, Prahova). Dincolo de importanța economică a exploatărilor de sare, că mai sunt sau nu active, acestea au avut două efecte majore de-a lungul timpului: pe lângă saline s-au consolidat și dezvoltat localități urbane importante; proprietățile curative inclusiv ale apelor sărate au transformat aceste așezări într-o reală industrie turistică. În cele ce urmează vom scrie, pe scurt, despre exploatările active.

Slănic Prahova

Zăcământul, cu vârsta fixată prin Tortonian Superior, se întinde pe o suprafață de 10 kmp. Începuturile istoriei salinei datează din jurul anului 1685, când spătarul Mihail Cantacuzino, realizând potențialul zonei, a cumpărat moșia Slănic, deschizând mina Valea Verde (1688), apoi Baia Baciului (1689-1691). Ulterior, aproape până în zilele noastre, s-a exploatat sare din minele Mihai, Carol, Unirea și Victoria. Minea Unirea (208 m adâncime) a devenit, după ce s-a închis, cel mai important obiectiv de vizitat din stațiune, având în adâncuri camere amenajate, busturi în sare ale lui Burebista, Traian și Decebal, Mihai Viteazul și Mihai Eminescu, terenuri de sport, locuri de joacă pentru copii, carting, jocuri mecanice, spațiu delimitat pentru tratament. Dar la fel de căutate sunt, în ordine, Baia Baciului și Baia Roșie, ambele concesionate, Baia Verde (domeniul public) și Muntele Verde, precum și baza de tratament.

Râmnicu Vâlcea (Ocnele Mari)

Conform descoperirilor arheologice, pe aceste locuri s-a aflat vestitul centru tribal „Buridava“, despre care a scris istoricul grec Ptolemeu. Exploatarea de la Ocnele Mari este cumva localizată în timpul domniei lui Constantin Brincoveanu. Primele „găuri“ sunt săpate la Cărpiniș, dar acestea se surpă, lăsând loc lacului „Din Brazi“. Mai târziu se efectuează altele, din care se exploateză 15 ani, dar și acestea se prăbușesc, formând „Balta Roșie“. Apar, cu timpul, minele Sf. Ioan Vechi, Sf. Ioan cel Nou, Pavel (1 Mai). Din 1993 au început lucrările la mina nouă din punctul Cocenești. Salina Ocnele Mari oferă condiții de relaxare, agrement și tratament (sport, spații de joacă, restaurant și cramă, un magazin de souveniruri și de băuturi răcoritoare, fast-food, tratament), dar foarte vizitată este biserica cu hramul Sf. Varvara și Sf. Gheorghe. În afară se găsesc, foarte cătate și acestea, ștrandurile Ocnele Mari și Ocnița.

Târgu Ocna, Bacău

Cea mai veche mărturie scrisă despre zăcământul de sare de la Tg. Ocna datează din anul 1380. Este, de fapt, un hrisov domnesc din care rezultă plata unei catități de 2.000 ocale de sare pentru construcția unui pod de piatră. Dezvoltarea exploatarii este pusă apoi pe seama domnitorului Ștefan cel Mare, acesta întărind privilegiul acordat ctitoriei de la Putna de a se aproviziona cu sare de la Târgu Ocna. Prin secolul al XVIII-lea, ocnașii condamnați la muncă pentru grave delicate stăteau în adâncul minei zile în șir; Grigore Ghica a fost atât de impresionat de soarta acestora încât a luat primele măsuri de cazare a lor în afara ocnei. Exploatarea s-a realizat în minele Moldova Veche (mina Carol I), Moldova Nouă (mina Carol II), Pilot (aici a funcționat, în perioada 1974-2005, un sanatoriu), Trotuș și Unirea. Din punct de vedere turistic, este exploatat orizontul IX al minei Trotuș, amplasat la 240 m adâncime și desfășurat pe 13.000 mp. În adâncuri se găsește o biserică ortodoxă, spații pentru activități sportive și de joacă, jocuri mecanice, punct de prim ajutor, lac cu apă sărată și cascadă, iar în afară, baza de tratament a fost completată cu ștrand, un muzeu al sării etc. (Va urma)

Primele atestări documentare

În analiza „Exploatarea zacămintelor de sare din România”, prof. univ. dr. ing. Dumitru Fodor, membru titular al Academiei de Științe Tehnice din România, scrie că primele documente care semnalează existența unor ocne de sare s-ar referi la Turda (1075), Rona și Ocna Șugatag (1191), Ocna Dej (1236), Cojocna (1291) și Ocna Sibiului (1326) – în Transilvania și Maramureș și Tg. Ocna (1380), Trotuș (1.570), Ghitioara (1557), Ocnele Mari (1408), Ocnele Mici (1517), Telega (1563) – în Moldova și Țara Românească. Mai târziu apar exploatări la Praid, Vișeu, Câmpulung pe Tisa, Teișani, Sărari, Grozesti, Ibănești etc. Spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, în Transilvania se produceau anual 100.000 tone de sare, în Țara Românească – 8.000 tone, iar în Moldova, în jur de 13.000 tone. În anul 1938, producția României Mari se ridica la 350 000 de tone sare, iar prin anii 1990-2000 cantitatea de sare solidă era de 2 milioane tone/an, iar cea de sare în soluție depășea 3 milioane tone/an.

Maria BOGDAN

Cu un PIB de 40,9 miliarde de lei, Prahova este a cincea economie a țării, după București, Cluj, Timiș și Constanța. Statistica nu-i bucură pe localnici, fiindcă vorbim despre un regres; o lungă perioadă de timp, până prin anul 1995, exceptând Capitala, Prahova a fost cel mai puternic județ din țară, cu o contribuție la PIB-ul național de 4,1%, față de 3,9%, în prezent. Reculul a fost cauzat de prăbușirea unor coloși care aveau legătură cu industria extractivă și de prelucrare. Este adevărat, aceste capacități au fost înlocuite, printre altele, cu 14 parcuri industriale (locul I în țară), dar tot nu s-au creat mecanismele prin care județul să-și recapete statutul și forța de altădată. În afară de a include municipiul Ploiești, supranumit „orașul Aurului Negru“, județul Prahova și-a câștigat notorietatea și prin cea mai căutată zonă de munte, Valea Prahovei, cu Sinaia, socotită „Perla Carpaților“ și, pentru spațiul rural, prin renumita podgorie „Dealu Mare“.

Situat în regiunea istorică Muntenia, la câteva zeci de kilometri nord de București, județul Prahova are o suprafață de 4.716 km², fiind al 33-lea, din țară, ca întindere. Este organizat administrativ în 104 localități: 2 municipii, 12 orașe (cu 53 de așezări asimilate) și 90 de comune, cu 405 sate. Relieful este foarte echilibrat, muntele, dealurile și câmpia ocupând suprafețe aproape egale.

Populația, în descreștere

Până în 2002, Prahova a avut cea mai numeroasă populație din România, după București, evident. Între timp a căzut pe locul secund, după Iași, numărând 712.447 de locuitori – populație rezidentă, respectiv, 787.529 de locuitori, populație după domiciliu. Deși județul numără al doilea cel mai mare număr de orașe din România, după Suceava, gradul de urbanizare este de 48,74%, nesocotind aici așa-zisele zone metropolitane, un proiect eșuat parțial în toată țara. Din 2007 și până în 2020, populația Prahovei a scăzut cu 11,02%, mai cu seamă în mediul urban, evoluție inexplicabilă dată fiind totuși puterea economică a zonei.

Buget și infrastructură publică

În anul 2019, județul Prahova a avut al șaselea cel mai mare buget din țară, după București, Timiș, Cluj, Iași și Constanța. În același an, doar 6 așezări rurale au avut bugete proprii (cele care reflectă puterea economică reală a unei comunități) mai mari de 10 milioane de lei: Ariceștii Rahtivani, Blejoi, Brazi, Filipeștii de Pădure, Florești și Păulești. Însă, în ultimii ani, primăriile rurale au înțeles că secretul dezvoltării îl reprezintă fondurile europene, astfel că există câteva comune care au excelat în acest domeniu: Drajna – 8 proiecte europene, Gorgota – 5, Drăgănești și Puchenii Mari – câte 4 fiecare, Cornu – 3 etc. De-a lungul timpului, autoritățile au avut ambiția să aducă în județ proiecte gigant, constituite în premiere naționale, cum ar fi primul sens giratoriu suspendat din România (Ploiești-Păulești), cel mai mare parc urban (de peste 50 ha), dar au uitat, din păcate, să asigure utilitățile imediate, respectiv alimentarea cu gaze și canalizarea. Aproape că nu este permis ca Prahova să aibă realizări atât de modeste în aceste două domenii. Consiliul județean s-a angajat ca, până în 2027, să introducă rețeaua de gaze în toate localitățile, să ducă spre 80% grad de acoperire cu canalizare și să realizeze mari proiecte de infrastructură (drum de legătură direct Valea Prahovei–Valea Teleajenului, drum nou Valea Doftanei–Săcele etc.)

Cultură și educație

Prahova deține 1.074 de monumente istorice, cel mai mare număr dintre județele țării, după București. Cu toate acestea, cu excepția Văii Prahovei, nu are faima altor zone din țară, cum ar fi Suceava sau Maramureș – cu mănăstirile sau bisericile din lemn din patrimoniul UNESCO. Județul are 23 de mănăstiri și schituri, câteva dintre acestea fiind monumente de importanță națională (Sinaia, Turnu, Apostolache, Brebu etc.), iar altele cu valoare extraordinară pentru lumea creștină (Ghighiu, Suzana, Caraiman, Cheia, Crasna, Jercălăi etc.). 19 dintre acestea se găsesc în mediul rural. Partea de cultură este completată de: 37 de muzee, unele unicat- Muzeul Ceasului ori al Petrolului, din Ploiești, monumente istorice de valoare națională excepțională (Castelul Peleș-Sinaia, Casa memorială „Nicolae Iorga“, din Vălenii de Munte, muzeele Hasdeu și Grigorescu, din Câmpina, Conacul Bellu, din Urlați), 31 de situri din neolitic, epoca bronzului și din perioada dacică (Drajna, Dumbrăvești și Târgșoru Vechi), 345 de biblioteci, care dețineau peste 4,3 milioane de volume, teatru, filarmonică etc. Infrastructura educațională este reprezentată de 234 de entități juridice (cu peste 800 de școli) care dispuneau de 4.187 săli de clasă (inclusiv amfiteatre), 4.187 de laboratoare, 173 săli de gimnastică, 160 de ateliere școlare, 213 terenuri de sport, 1 bazin de înot și 11.273 PC.

Sănătate

În 1990, Prahova avea o infrastructură sumară de sănătate: 16 spitale, 243 de dispensare medicale, 2 sanatorii TBC, 2 preventorii și 30 de creșe. După 30 de ani, datele INS arată că județul a rămas tot la 16 spitale la stat, în vreme ce mediul privat a construit 10 unități sanitare cu paturi. Infrastructura este completată cu 351 de cabinete medicale de familie, 64 de cabinete medicale de medicină generală, 462 de cabinete stomatologice +154 de laboratoare dentare, 370 de cabinete medicale de specialitate, 232 de farmacii + 59 de puncte farmaceutice, 60 de laboratoare medicale. Principalele cifre care oglindesc acest sistem la nivel de județ țin de: 5,3 paturi de spital la 1.000 de locuitori, cifră sub media națională; 0,8 de proceduri medicale (CT, RMN, angioplastii) pentru un locuitor, sub media națională, de 0,9 proceduri/locuitor; 16,5 numărul de medici/10.000 locuitori, cifră mult sub media pe țară (31,1); rata de asigurare a asistenților medicali – 71,4 la 10.000 de locuitori, sub valoarea medie pe țară, de 74,9 etc. Și din nou ne-am putea pune întrebarea de ce nu s-a construit în sistemul public măcar un spital nou în 30 de ani și, de asemenea, de ce o forță economică, așa cum este Prahova, are rezultate sub media națională la indicatorii de sănătate.

Producția industrială

Prahova a fost și este un județ industrializat. Principalele ponderi le dețin industria extractivă, de prelucrare a țițeiului (3 din cele cinci rafinării active din România sunt în Prahova) și cocsificare a cărbunelui, industria alimentară, a băuturilor, a tutunului și industria de mașini și echipamente.

În județ își desfășoară activitatea 24.211 de firme (5,15% din numărul total național), din care 1.908 (7,88%) au capital străin, provenit din 82 de țări. Cifra de afaceri cumulată a urcat, în 2019, până la 11,77 mld. euro, cu o rată medie a profitului de 5,9%. Structura economică, după ponderea cifrei de afaceri, indică următoarea ordine: industrie – 41%, comerț – 35%, servicii – 15%, construcții – 5%, agricultură – 2%, turism – 1%, cercetare-dezvoltare Hi Tech – sub 1%. Industria alimentară și de băuturi este bine reprezentată prin unități de panificație, preparate din carne, produse lactate, conserve din legume și fructe, băuturi spirtoase, sucuri naturale și băuturi carbogazoase, vinuri.

Agricultură și silvicultură

Suprafața agricolă a județului este de 270 mii de hectare (2% din teritoriul agrar național și 57% din suprafața județului), fiind distribuită astfel: 53,2% suprafață arabilă, 25,9% pășuni, 14,3% fânețe, 3,6% livezi și 3,1% podgorii de viță-de-vie. În economia județului, ponderea agriculturii a scăzut de la 2,26% (1,45 mld. lei), în anul 2012, la 1,94% (1.68 mld. lei), în anul 2018. Județul nu excelează în agricultură, însă deține câteva centre agrare importante: Valea Călugărească, Urlați, Ceptura și Tohani – viticultură; Balta Doamnei, Gherghița și parțial Puchenii Mari – importante bazine legumicole; Gornet – arbuști fructiferi (zmeură); Băicoi, Măgurele, Drajna, Cerașu, Bertea, Vălenii de Munte etc. –pomicultură. În sectorul zootehnic s-a înregistrat o creștere a numărului de bovine, ovine și caprine, păsări și albine, dar și o diminuare de 17,3% a porcinelor. Prahova are un fond forestier de 145.000 ha, 63% din suprafață aflându-se în proprietatea statului și 37% în proprietate privată. Direcția de Statistică Prahova constată o menținere constantă a suprafeței fondului forestier și o creștere cu 100 ha a suprafețelor împădurite.

Turism

Turismul în județ este susținut în proporție covârșitoare de stațiunile de pe Valea Prahovei: Sinaia, Bușteni și Azuga. Acestea și-au dezvoltat o infrastructură solidă pentru sporturile de iarnă, dar și pentru petrecerea timpului liber în restul anotimpurilor. La Sinaia se găsește unul dintre cele mai vizitate obiective din România, Castelul Peleș, reședința Familiei Regale, la care se adaugă Mănăstirea Sinaia, precum și Castelul Cantacuzino și Crucea Caraiman, din Bușteni. Vorbind despre natură, să amintim fie și numai Sfinxul și Babele, din interiorul Parcului Național Bucegi. Ca importanță turistică urmează Slănic, cu celebra Mină Unirea, și băile Baciului, Verde și Roșie ori Muntele Verde, precum și Cheia (Măneciu), ultima neavând însă infrastructură publică de agrement, ci doar farmecul unor plimbări pe Muntele Ciucaș. Pentru spațiul rural, din păcate, din toate ideile și proiectele CJ Prahova (drumurile Vinului, Fructelor, Sării și Voievozilor) nu a rezultat mare lucru; doar mediul privat a făcut atractivă podgoria Dealu Mare și sunt palide încercări de dezvoltare a așezărilor din zona de deal și de munte. În agroturism Prahova are a se lăuda numai cu Valea Doftanei, dar și aici meritul le aparține antreprenorilor.

• Drumuri: 2.231 km, din care 579 km modernizați, 1.310 km cu îmbrăcăminte asfaltică ușoară, 239 km din piatră și 103 km din pământ (32 km de drumuri județene și 71 km comunale);
• Alimentare cu apă: 14 orașe (100%) și 80 de comune (88,88%);
• Populația deservită cu alimentare cu apă: 600.234 de locuitori (84,24%);
• Rețea de canalizare: 14 orașe (100%) și 29 de comune (32,22%);
• Populația deservită rețea de canalizare: 321.682 de persoane (45,15%);
• Rețea de gaze: 13 orașe (92,85%) și 41 de comune (45,55%).

(Date INS, 2019)

Maria Bogdan

Comisariatul Județean Prahova al Gărzii Naționale de Mediu a anunțat că Primăria Iordăcheanu a fost amendată cu 25.000 lei pentru depozitările necontrolate de deșeuri găsite în localitate. În comunicatul de presă al instituției se precizează: „La data controlului, pe raza comunei, în apropierea DC 60, care face legătura între satele Iordăcheanu și Valea Cucului, s-a constatat că sunt depozitate deșeuri rezultate din construcții, demolări, saci, vegetale, deșeuri voluminoase (saltele), mobilier, deșeuri din plastic.

Pentru neconformitățile constatate, comisarii au stabilit măsuri cu termen și caracter obligatoriu de realizare, în sarcina Primăriei Iordăcheanu, pentru valorificarea/eliminarea deșeurilor și salubrizarea zonelor afectate de depozitări neconforme.”

În ultima perioadă, GNM-CJ Prahova a efectuat mai multe verificări și a dispus sancțiuni:

• 15.000 lei unui firme din Ploiești, pentru un șantier ce nu repectă anumite norme;
• 50.000 lei Primăria Băicoi, pentru depozitările necontrolate de deșeuri din spatele bisericii de pe DN1;
• 100.000 lei Vega Ploiești;
• 40.000 lei unui operator din Mizil pentru nerespectarea prevederilor Legii 211/2011 privind regimul deșeurilor;
• 50.000 Primăria Urlați tot pentru depozite necontrolate de deșeuri;
• 47.000 lei unei agent economic din Urlați pentru abandonarea deșeurilor pe un curs de apă;
• 50.000 lei Primăria Puchenii Mari pentru abandonări masive de deșeuri ulterior împinse în suprafața deținută de Romsilva.

Profilurile, profesorii, orele la clasă, laboratoarele și numeroasele ore de practică desfășurate în diverse condiții și locuri, calitatea învățământului în general, dar și implicarea corpului didactic în pregătirea teoretică și practică a elevilor, iată doar câteva din motivele pentru care părinții înclină, iar copiii, pentru a deveni buni profesioniști în domeniu, aleg să-și formeze deprinderi și să-și consolideze cunoștințele în cadrul Liceului Agricol „Gheorghe Ionescu-Șișești“ din Valea Călugărească. Nu întâmplător mulți agenți economici din zonă își ,,extrag“ din fiecare promoție de aici viitori colaboratori.

Liceul cu profil agricol de la Valea Călugărească a fost înființat în 1907 de către ministrul Învățământului la acea vreme, Spiru Haret. Astăzi oferă trei tipuri de învățământ: liceal, profesional, profesional dual și postliceal.

Așadar, o unitate de învățământ cu tradiție, bine ancorată în nevoile agriculturii din orice perioadă, respectiva unitate de învățământ a pregătit – și continuă s-o facă – profesioniști de marcă, generații de învingători, profesorii realizând că actualii elevi, pregătiți temeinic acum, vor asigura un viitor solid  României de mâine.

„În acest an, agricultura și industria alimentară ocupă peste 72% din ponderea claselor acestui liceu, spunea recent directorul liceului, doamna profesor Mihaela Barbu. Iar calificările, continuă domnia sa, sunt multe și variate: tehnician veterinar, apicultor-sericicultor, horticultor, tehnician protecția plantelor, tehnician în controlul produselor agroalimentare și lucrător în agroturism.“

Potrivit doamnei director, cele mai căutate specializări sunt tehnician veterinar, bucătar-ospătar, mecanic auto, tehnician analize produse alimentare, tehnician în gastronomie.

De asemenea, liceul mai are și forma de învățământ postliceal, aici calificările fiind pentru tehnician protecția plantelor și tehnician în controlul produselor agroalimentare.

Țintele strategice ale liceului

Liceul se adresează în primul rând tinerilor din mediul rural cu vârste de până în 14 ani, dar și adulților (pentru formare continuă) din zona Văii Cricovului și din Podgoria Dealu Mare, care doresc să păstreze tradiția locală, să genereze noi tradiții, să aibă parteneriate la nivel regional, interregional și internațional și care văd agricultura și industria alimentară un mod de viață sănătos (inclusiv prin promovarea produselor ecologice), o alternativă durabilă de afirmare și avantaje materiale direct proporționale cu efortul depus.

Derivate din misiunea școlii, țintele strategice reprezintă intențiile majore ce vor fi realizate prin proiectul de dezvoltare a unității școlare, acestea fiind: perpetuarea tradiției de pregătire în domeniul agricol – promovarea învățământului pentru o agricultură ecologică; formarea unei noi tradiții în domeniul industriei alimentare și în domeniul factorilor de mediu; încurajarea și sprijinirea altor activități necesare spațiului rural; recalificarea forței de muncă din mediul rural pentru desfășurarea unor activități agricole și neagricole în condițiile respectării calității mediului; inserția profesională a absolvenților, datorită parteneriatelor încheiate cu agenți economici; perpetuarea tradițiilor și a obiceiurilor populare din zona Văii Cricovului și din Podgoria Dealu Mare, precum și dezvoltarea relațiilor de parteneriat regional, interregional și internațional. „Din păcate, copiii fug de ideea de agricultură, cuvântul fiind sinonim cu sapa pentru ei. Încercăm să le explicăm că agricultura înseamnă mult mai mult decât atât. De aceea, ne concentrăm foarte mult pe promovarea liceului. Anual, toți profesorii merg și promovează în toate școlile din întreg bazinul Văii Cricovului acest liceu, dar și în presă și prin întâlniri cu părinții – posibile înainte de pandemie”, ne mai explică directorul Liceului.

Dedicare și profesionalism, așa ar putea fi caracterizată activitatea corpului didactic de aici, însușiri împărtășite și... învățăceilor lor.

Practica, activitate de bază pentru elevii dornici să învețe

În această unitate de învățământ se pune mare accent pe practică, iar activitățile și proiectele sunt din cele mai diverse. De pildă, unul dintre programele liceului poartă denumirea de „Ecoprovocare“. Ce se se întâmplă în cadrul acestui program? Ei bine, elevii participă la activități de ecologizare, de plantare de puieți forestieri – cu participarea ecoambasadorilor liceului în parteneriat cu Ocolul Silvic, plantare de copaci – așa cum a fost cazul plantării de aronia chiar în livada liceului, la realizarea de grădini multifuncționale, precum și la activități ce au ca scop informarea tinerilor cu privire la necesitatea unei alimentații sănătoase, în contextul actual.

Patronul liceului, aveam să aflu, este Sfântul Gheorghe, ziua liceului fiind sărbătorită în fiecare an în data de 23 aprilie.

Liceul poartă numele celui care și-a dedicat viața agriculturii și cercetării, marelui Gheorghe Ionescu-Șișești. Modest, specific intelectualilor de înaltă ținută, acesta se considera „un om obișnuit care a căutat doar să-și facă datoria oriunde a lucrat“.

Simona Nicole David

Președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, a anunțat că drumul județean 102C, Cislău-Bărăști-Scărișoara-Buda Crăciunești-limită Prahova, va fi complet reabilitat până la sfârșitul acestui an: „o mare parte a acestui drum nu a fost niciodată asfaltat.

Este un proiect complex, cu multe consolidări, are o lungime de peste 11 km și este finanțat din fonduri proprii ale Consiliului Județean Buzău. Reabilitarea lui deschide și calea dezvoltării unei zone superbe, cu un mare potențial turistic, cu trasee turistice care pot încânta pe oricine. Un loc de seamă în istoria locului îl are Doamna Neaga, fiica lui Vlaicu Clucerul din Cislău și soția lui Mihnea Turcitul, domn al Țării Românești.”

Noua cale rutieră intră în Prahova prin satul Mireșul Mic, din comuna Sângeru, de unde are ramificații spre coridoarele importante fie prin Lapoș-Jugureni-Gura Vadului-Mizil la DN1B Ploiești Buzău, fie prin Sângeru-Apostolache-Bălțești, la DN1A, Ploiești-Cheia-Brașov. Cu mulți ani în urmă, autoritățile din cele două județe au mai creat un drum (DJ 100 H) care leagă Prahova, prin Lapoș, de Buzău, prin Tisău.

Maria Bogdan

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat deunăzi vreme că a fost transmisă, pentru validarea de către Agenția Națională de Achiziții Publice, documentația pentru licitația destinată execuției lucrărilor tronsonului Ploiești (Dumbrava)-Buzău a autostrăzii A7, care face legătura între București (prin nodul la autostrada A3, de la Dumbrava) și nordul Moldovei.

Drulă a precizat: „După validarea de către ANAP, licitația pentru execuția lucrărilor, adică efectiv construire, va fi publică pe SICAP pentru depunerea de oferte. Imediat după semnarea contractului, constructorul va putea intra în teren.„ Termen de execuție a lucrărilor este de 20 de luni. Autostrada este împărțită în 3 loturi: Nod Dumbrava pe A3 București până la Mizil-21km; Mizil până la Pietroasele-28,35km; Pietroasele până la Buzău-13,90km.

Pe aceste tronsoane sunt prevăzute 6 noduri rutiere, 42 de poduri/ pasaje /viaducte, 4 parcări/spații de servicii și 2 centre de întreținere, perdele forestiere de-a lungul întregii autostrăzi și stații de încărcare pentru vehicule electrice.

Costurile, care vor fi suportate din banii PNRR, ajung la 5 miliarde de lei. Cel mai scump dintre sectoare este cel Prahova, estimat la 1,6-1,95 miliarde de lei.

Urmează Mizil-Pietroasele, cu 1,47 până la 1,74 miliarde de lei și Pietroasele-Buzău, cu 1,16 până la 1,37 miliarde de lei.