reclama Nusees
update 5 Dec 2022

65 de ani de la înființarea cercetării agricole la Fundulea

Situația economică a României la jumătatea sec. al XX-lea era foarte grea, provocată de distrugerile celui de-al doilea Război Mondial, urmate de înrobitoarele îndatoriri de război, peste care s-a așezat cumplita secetă din 1946-1947.

Era o foamete generalizată și conducerea statului se străduia să găsească mijloacele pentru a ieși din această stare.

Majoritatea populației trăia în mediul rural și singurul mijloc de existență era agricultura care se găsea la nivelul Evului mediu.

Se cunoștea că porumbul a fost din totdeauna și este cultura de bază a țăranului român, din porumb se hrănea atât el cât și animalele și păsările din curte dar, din păcate, nivelul producției era foarte scăzut, în jur de 1.000 kg/ha.

Aflându-se că în Statele Unite ale Americii se obțin producții ridicate de porumb, guvernul a invitat, în 1956, un mare fermier american, Roswell Garst pentru a-l consulta în ce fel se poate ridica producția de porumb. Acesta le-a răspuns foarte clar, să se treacă la cultivarea porumbului hibrid.

Pentru a-i convinge de superioritatea seminței hibride l-a trimis pe fiul său cu sămânța de porumb din diferiți hibrizi și setul de mașini necesare. Acești hibrizi au fost însămânțați, în 1956, la Fundulea, Dragalina și Brăila.

Hibrizii respectivi au realizat producții net superioare soiurilor și populațiilor locale care se cultivau în România, convingând organele de decizie că este absolut necesar să se asigure o temeinică activitate de cercetare în domeniul culturii porumbului.

Astfel că, prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 330/1 ianuarie 1957 s-a înființat Institutul de Cercetări pentru Cultura Porumbului (ICCP), cu sediul în fostul GAS-Fundulea.

Locul a fost ales de prof. Nicolae Giosan, care a fost numit director, împreună cu primii angajați la institut.

Prof. N. Giosan a avut dezlegare din partea guvernului, personal de la Gh. Gheorghiu-Dej, să aducă la Fundulea pe cei mai buni specialișt din țară, chiar dacă unii erau scoși din activitate pe motive politice.

Grupul de specialiști a ales GAS Fundulea pentru ICCP pentru că avea terenuri foarte bune, cu suprafețe de păduri în jur care să asigure spații de izolare pentru crearea liniilor consangvinizate și se găsea în apropiere Mostiștea care să asigure apă pentru irigat.

Primii aduși la Fundulea au fost:

– prof. dr. doc. Nicolae Hulpoi, ca director științific;

– dr. doc. Nicolae Sarpe – secretar științific;

– prof. dr. doc. Nicolae A. Saulescu – genetist și ameliorator recunoscut;

– prof. dr. doc. Irimie Staicu – specialist în agrofitotehnie;

– ing. Grigore Coculescu – specialist în fertilizarea culturilor;

– ing. Florea Paulian – specialist în protecția plantelor.

Toate tipurile de presă din România prezentau cu lux de amănunte evenimentul național, înființarea ICCP-Fundulea. Un asemenea eveniment mai avusese loc cu 30 ani în urmă, în 1927, când s-a înființat Institutul de Cercetări Agronomice al României (ICAR). Eram student în anul V la Agronomie la București și anul V, în acea perioadă, era destinat în totalitate efectuării practicii în producție. Aflând din presă de înființarea ICCP, m-am prezentat la practică la Fundulea. De aceea, încerc să prezint anumite aspect din începuturile acestui institut, cunoscându-l de la fața locului, din interiorul său.

În afară de cei prezenți mai sus, la Fundulea se mai găsea ing. Tiberiu Mureșan și ing. Al. Covor care locuiau cu familiile la Tipei. Octavian Cosmin și Ion Păcurar, precum și primii absolvenți din seria 1957 de la Agronomia București.

Zoe și Constantin Tapu, Traian Sarca și Alexandru Bărbulescu.

Din seria următoare (1958) au mai venit Ion Picu, Constantin Pintilie și Vasile Popescu.

Din 1957 începuse activitatea foarte serios:

– prof. N. Hulpei a înființat și a organizat primul laborator de culturi irigte din cercetarea agricolă românească pus în funcțiune încă din anul următor (1958). Aici mi-am pregătit și eu teza de doctorat sub conducerea prof. N. Hulpoi.

– prof. N. Săulescu a început imediat crearea liniilor consangvinizate de porumb din soiurile și populațiile locale de porumb românești cultivate în spații izolate, în pădure. Din ele a produs în continuare hibrizii de porumb românești și acțiunea de generalizare a culturii porumbului hibrid în România a fost destul de scurtă, de 7 ani.

– prof. Ir. Staicu a organizat laboratorul de agrotehnică, Gr. Coculescu pe cel de îngrășăminte și Fl. Popescu laboratorul de protecția plantelor.

Loturile experimentale cu hibrizi de porumb din SUA, Canada, Italia, URSS au fost amplasate la Tipei, sub conducerea ing. T. Mureșan, ajutat de tehniciana Vasilchia Sarca.

Absolvenții de la Agronomia București angajați la Institut, precum și studenți practicanți erau cazați la ferma Progresul, unde se găsea și cantina, dar toți lucrau la Tipei.

Colaborator al ing. Mureșan era ing. Cârnu, care a stat mai puțin în institut, dar el nu are nicio legătură cu marele agronom Vlad Cârnu Munteanu decedat în 1904 și apare în mod eronat apare în lucrarea 60 ani de la înființarea INCDA-Fundulea.

Loturile experimentale cu hibrizi de porumb de la Tipei se lucrau după tehnologia americană cu distanța de 100 cm între rânduri.

Actuala curte a institutului a fost a unui boier care a fost preluată de GAS Fundulea și conținea câteva clădiri (unele se mai găsesc și în present), iar în rest se găsea o plantație de vie bătrână cu multe goluri.

Pentru a se ajunge la ce se vede astăzi, Institutul a avut șansa de a avea în frunte conducători de mare valoare precum N. Giosan, T. Mureșan, N. Ceapoiu, Cr. Hera,

A.V. Vrânceanu.

Acțiunea de înfrumusețare prin plantarea de arbori și arbuști din specii de foioase și conifer s-a realizat sub conducerea acad. Nichifor Ceapoiu fiind ajutat de un administrator harnic și priceput, Stefan Gațe din Fundulea.

Rezultatele foarte bune obținute în cultura porumbului au determinat conducerea statului să extindă această activitate la toate cerealele și plantele tehnice și astfel, prin HCM 305/1961, are loc unificarea ICCP Fundulea cu ICAR București rezultând Institutul de Cercetări Agricole București – Fundulea. În baza Legii nr.1/1962 devine ICCPT Fundulea, subordonat Institutului Central de Cercetări Agricole (ICCA) București, transformat în 1969 în actuala Academie de Stiințe Agricole și Silvice.

O activitate de vârf a avut-o Institutul Fundulea în anii ’70-’80, când ziariștii îl numeau „Nava amiral a cercetări agricole românești“.

Cu regret menționez că, din cei cu care am lucrat în 1957 la Fundulea, nu se mai găsește niciunul în viață.

Pe teritoriul localității Fundulea activitatea de cercetare s-a extins prin înființarea în 1976 a Stațiunii de Cercetări pentru Plante Medicinale și Aromate, iar din 1981 a Institutului de Cercetare și Producție pentru Cultura și industrializarea Sfeclei de Zahăr și Substanțelor Dulci care coordona cultura sfeclei pe 250.00 ha și industrializarea sfeclei în cele 33 de fabrici existente atunci în România.

În acest fel, localitatea Fundulea devenise o adevărată citadelă a cercetării agricole românești.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Articole înrudite