update 3 Feb 2023

S.O.S. Dispare cercetarea științifică în domeniul sfeclei de zahăr!

Sfecla de zahăr este o specie mai nouă, luată mai târziu în cultură pentru producerea zahărului. Multă vreme omenirea a consumat zahăr provenit din trestia de zahăr. Primele cantități de zahăr obținute din sfecla de zahăr le-a realizat Achard în Germania. În 1802 acesta pune în funcțiune, în Silezia, prima fabrică de zahăr din sfeclă.

În țara noastră primele încercări de cultivare a sfeclei de zahăr s-au făcut de către marele agronom Petre S. Aurelian începând cu anul 1863 la Școala Centrală de Agricultură Pantelimon, mutată în 1869 la Herăstrău (azi USAMV – București), cu rezultate promițătoare.

Experții străini propovăduiau că solul și clima din România nu sunt favorabile culturii sfeclei de zahăr.

Dar agrochimistul Corneliu Roman, directorul stațiunii Agronomice București, în experiențele sale a demonstrat că în România sunt condiții foarte bune pentru cultura sfeclei de zahăr. Ca urmare, au fost înființate primele fabrici de zahăr la Sascut, în 1875, și la Chitila, în 1876. În anul 1958 a fost creat primul laborator de cercetare a sfeclei de zahăr în cadrul ICAR-lui.

Apreciind rezultatele importante ale acestei culturi, în 1961 s-a înființat la Brașov Stațiunea de Cercetări pentru Cultura Sfeclei de Zahăr care, începând cu 1967, a început și cercetarea cartofului. Astfel s-a înființat Institutul de cercetări pentru cartof și sfecla de zahăr.

Întrucât cercetările privind cultura sfeclei de zahăr erau separate de partea de industrializare, un grup de cercetători, în frunte cu dr. doc. Zenobie Stănescu, a întocmit o documentație către conducerea statului prin care demonstra necesitatea unui institut separat pentru cultura și industrializarea sfeclei de zahăr. Astfel s-a aprobat, în 1981, înființarea Institutului de Cercetare și Producție pentru Cultura și Industrializarea sfeclei de zahăr și a Substanțelor dulci Fundulea.

La început institutul a funcționat într-o clădire a ICCPT-Fundulea până s-a construit noul institut.

Acesta a fost construit în apropierea gării CFR și a noii fabrici de zahăr, începând din primăvara anului 1984 și în mai puțin de 1 an a fost inaugurat, în prezența conducerii statului, în octombrie 1984.

Directorul general al Institutului, prof. dr. ing. Vasile Popescu, a coordonat construcția lui și dotarea corespunzătoare.

Construcția modernă a institutului cuprindea:

  • pavilionul central din parter și 2 nivele, cu laboratoare, birouri, bibliotecă, sală de expoziție, amfiteatru, etc.
  • stație pilot pentru fabricarea zahărului;
  • stație pilot pentru fabricarea substanțelor dulci;
  • stație modernă de condiționat semințe din verigi biologice superioare;
  • sere, casă de vegetație, cameră de climatizare și alte anexe;
  • atelier mecanic dotat corespunzător.

Toate acestea erau dotate la nivel european de ultimă generație.

Institutul dispunea de 1.200 ha teren pe care se realizau câmpurile experimentale, se producea sămânță și erau organizate două ferme de producție.

Totul era nou, modern și se începuse o activitate foarte intensă, cu cercetători tineri care realizau soiuri și hibrizi de sfeclă de zahăr și culturi pentru substanțele dulci, precum și tehnologiile moderne de cultură pentru plantele respective.

Institutul asigura sămânță pentru cele 250.000 ha care se cultivau cu sfeclă de zahăr și coordona această activitate pe întreaga țară, împreună cu cele 4 stațiuni: Brașov, Roman, Arad și Giurgiu.

În același timp, coordona și procesul de fabricare a zahărului în cele 33 de fabrici existente.

La Ghimbav-Brașov institutul avea o fabrică modernă de condiționat sămânța de sfeclă de zahăr.

Întreaga activitate se desfășura foarte bine.

În toamna anului 1987, directorul general Vasile Popescu s-a retras din activitate pe motiv de sănătate. Au rămas alți colegi care au continuat activitatea până în 1990.

Atunci s-a rupt firul.

Fabrica de zahăr a fost vândută străinilor și din ea s-a luat tot ce a fost metal și s-a dat la fier vechi.

Institutul a fost desființat, iar anumite spații au fost închiriate unui restaurant și unui atelier de termopane etc.

Partea de cercetare a sfeclei de zahăr s-a concentrat la Stațiunea Brașov, care era mai bine dotată, și s-a unit cu cartoful, formând Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof și Sfeclă de Zahăr.

Dar lipsa de finanțare și de preocupare la nivel central a făcut ca în prezent să mai existe un singur cercetător la cultura sfeclei de zahăr, și acesta de 80 de ani, dr. ing. Ion Gherman, angajat cu o jumătate de normă.

Prin urmare, de la un institut și patru stațiuni cu peste 40 de cercetători care asigurau sămânță, tehnologii de cultură și de prelucrare a sfeclei de zahăr s-a ajuns la ½ normă, și aceasta în scădere.

În calitate de semnatar al acestui articol și de specialist care a condus construcția și funcționarea acestui institut de cercetări, mărturisesc că mă doare sufletul când văd ce a mai rămas din munca și strădania noastră.

Oare la Ministerul Agriculturii, la Ministerul Cercetării, la Academia de Științe Agricole și Silvice Gh. Ionescu-Sisești nu se găsește nimeni care să se întrebe unde o să ajungă România?

Sau la Guvern, la Parlament, unde se găsesc destui oameni care cunosc situația agriculturii și rolul ei în România, nimeni nu are nimic de spus?

Cu durere în suflet, închei.

Vasile POPESCU

Articole înrudite

Articole recente - Lumea Satului