Adama Sultan iulie 2020
update 25 Sep 2020

Colegiul Tehnologic Viaceslav Harnaj. Festivitatea de absolvire a primei generații de mecanici agricoli în sistem dual

Anul școlar 2019-2020 a însemnat un real motiv de bucurie printre toți cei angrenați în domeniul agricol. A fost de fapt validarea muncii mai multor oameni, iar acest lucru s-a observat la festivitatea de absolvire a primei generații de elevi care a studiat în cadrul proiectului susținut de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Mașini Agricole din România.

Toamna anului 2017 venea cu un proiect ambițios menit să creeze specialiști în utilaje și mașini agricole, iar ceea ce atunci părea doar o provocare, astăzi a devenit realitate. Dacă inițial se dorea înființarea unei astfel de clase, interesul crescut a condus la formarea a două clase. Entuziasmul a fost mare, pentru că elevii erau susținuți financiar de una dintre companiile membre APIMAR, și mai mult decât atât, aveau promisiunea de angajare după finalizarea celor 3 ani de studiu.

„Au absolvit 29 de elevi, însă eu îi îndemn să nu se oprească aici, să își continue studiile. Mai mult de jumătate dintre elevi sunt deja angajați în cadrul companiilor la care au făcut practică, ceea pentru noi este o mare mândrie, iar pentru investitori eu spun că a fost și o mare bucurie pentru că susținerea nu a fost în zadar. Susținerea nu este doar pentru un an, ci pentru trei ani de zile, se semnează un contract, nu vorbim de costuri mici“, a declarat Felicia Stroe, director Colegiul Tehnologic Viaceslav Harnaj.

Chiar dacă festivitatea de absolvire s-a desfășurat în cadru restrâns din cauza pandemiei de coronavirus, momentul a fost unul aparte. Emoțiile elevilor, ale cadrelor didactice precum și ale elevilor au fost mărturiile unei încercări cu multe provocări. Mulți dintre ei vor continua studiile pentru a obține diploma de bacalaureat și intenționează chiar să studieze și la o facultate de profil pentru a deveni cu adevărat specialiști.

„Este un proiect ambițios, un proiect la care membrii APIMAR se gândeau de mai mult timp, pentru că din discuțiile pe care le-am avut  a reieșit această lipsă de personal calificat în cadrul pieței de mașini și utilaje agricole, și atunci a fost luată decizia de a face ceva, de a nu mai aștepta nimic din partea nimănui. Am inițiat acest proiect, am avut și dificultăți, ne-am lovit de acea birocrație existentă probabil în toate domeniile în ceea ce privește relația cu statul. Am trecut peste toate, iar elevii au reușit să învețe tot ceea ce înseamnă partea de mecanică. Cei 29 de elevi care au absolvit sper să ajungă în câmpul muncii la companiile care au investit în ei, însă dacă vor fi elevi care nu vor dori acest lucru, pot merge să lucreze și în altă parte. Nu o considerăm o pierdere, așa cum poate ar spune multă lume, ci credem că un elev bine instruit pe o anumită marcă de utilaje, care va fi angajat de un fermier care deține utilaje de la respectiva companie devine pentru noi un avantaj. Acele utilaje vor fi bine întreținute, ceea ce înseamnă intervenții de service mai mici pentru echipa respectivului operator economic“, a punctat Mihai Ivașcu, reprezentantul APIMAR.


Am fost alături de elevi în prima zi de școală, la practică, dar și la momentul absolvirii și sperăm să ne reîntâlnim și cu alte ocazii, pe câmp, în ferme sau la evenimente de profil.


Larissa DINU (SOFRON)

REPORTAJUL VIDEO

Media