reclama youtube lumeasatuluitv
update 11 Dec 2019

De la Institutul de Cercetări Agricole al României la Academia de Științe Agricole a României (I)

De la Institutul de Cercetări Agricole al României la Academia de Științe Agricole a României (I)

Academia de Științe Agricole și Silvice a României (ASAS) a împlinit anul acesta 50 de ani de la înființare. Cu această ocazie am primit la redacție un document care punctează momentele cheie din istoria cercetării agricole românești din ultimul secol.

Eveniment de sărbătoare pentru cercetarea agricolă românească:

  • • 50 de ani de la înființarea Academiei de Științe Agricole și Silvice (1969-2019);
  • • 92 de ani de cercetare științifică agricolă instituționalizată în România (1927-2019);
  • • Institutul de Cercetări Agronomice al României (ICAR) a luat ființă în temeiul Legii nr. 32 din 1927 promulgată prin Înaltul Decret Regal nr. 1205/1927;
  • • Susținători ai înființării de unități de învățământ și cercetare – ferme model au fost:
  • Ion Ionescu de la Brad;
  • Petre S. Aurelian;
  • Haralamb Vasiliu;
  • Vlad Cârnu Munteanu;
  • Corneliu Roman

Cercetarea agricolă instituționalizată a fost creată ca urmare a nevoii de a determina progres cantitativ, calitativ și economic într-un sector de maximă importanță pentru economia României Mari. Așadar, Institutul de Cercetări Agronomice al României a luat ființă sub presiunea necesității de a determina științific progresul agriculturii românești asemenea țărilor europene.

În perioada premergătoare înființării ICAR, profesorul Gh. Ionescu-Șișești spunea referitor la necesitatea cercetării agricole: „Mai mult decât alt domeniu, în agricultură cercetarea locală (autohtonă) este singura care poate da soluții juste. Un procedeu industrial se poate aplica cu deplin succes oriunde, un motor funcționează la fel în diferite țări, aceste creații ale spiritului uman se pot împrumuta cu succes din alte țări, în agricultură însă planta, animalele, tehnicile culturale trebuie adaptate regiunii respective și țării respective, cu condițiile ei specifice de climă, sol și de structura socială.‟

  • • Profesorul Gheorghe Ionescu-Șișești a cerut o lege de înființare a ICAR și a stațiunilor agronomice.
  • • Constantin Garoflid, ministrul Agriculturii și Domeniilor în perioada 1926-1928, a avut un rol important în promovarea legii în Parlament, susținând elaborarea și aprobarea legii de înființare a ICAR și Stațiunilor agricole. Acesta spune în favoarea proiectului de lege: „Populația care sporește și nevoile crescânde ale fiscului impun dezlegarea problemei agrare într-un singur chip – prin sporirea producției, deci tehnica agricolă trebuie perfecționată și agricultura intensificată. Însă aceste posibilități nu pot fi realizate decât aplicând agriculturii noastre metodele și cuceririle științei. Desigur, datele științei generale și tehnicile din alte țări ne stau la dispoziție, dar valabilitatea lor pentru împrejurările noastre particulare este limitată.“

Prin Legea nr. 32/1927 ICAR era dotat cu 11 ha din terenul Academiei de Înalte Studii Agronomice București, cu vecinătățile bine definite. Tototdată, i-au fost acordate 40 ha din terenul de la Băneasa, cu vecinătăți de asemenea bine definite, precum și cu „toate terenurile, clădirile și întregul inventar aflate în folosința institutului, a stațiunilor și laboratoarelor ce depind de ele, care trec în deplina proprietate a Institutului de Cercetări Agronomice al României‟. Stațiunile de cercetări centrale aveau ca misiune dezvoltarea științifică a producției principalelor sectoare.

  • • În 1933, printr-o decizie ministerială, s-a trecut în patrimoniul ICAR rezerva de stat pentru crearea unor stațiuni noi, având temei și articolul 10 și 11 din Legea nr. 32/1927 care prevedea că „Institutul poate înființa stațiuni de cercetare în diferite regiuni ale țării, diferite după sol și climă“.
  • • Prin Decretul-Lege nr. 1.500/1940, publicat în Monitorul Oficial, au fost numiți 47 de membri titulari, membri fondatori ai Academiei de Agricultură a României, printre care:
  • Gheorghe Ionescu-Șișești;
  • Grigore Antipa;
  • Constantin I. C. Brătianu;
  • Alexandru Ciucă;
  • Gheorghe K. Constantinescu;
  • Marin Drăcea;
  • Constantin Garoflid;
  • Aurelian Pană;
  • Nicolae Săulescu;
  • Traian Sãvulescu;

Conducerea Academiei de Agricultură a României a fost asigurată de către:

  • Constantin Garoflid – președinte;
  • ­Gheorghe Ionescu-Șișești – vicepreședinte;
  • Alexandru Ciucă – vicepreședinte;
  • Aurelian Pană – vicepreședinte;
  • Nicolae Săulescu – secretar general.
  • • În anul 1943, în ICAR s-a înființat un Laborator special pentru Studiul Eroziunii Solului, cu obiectivul stabilirea mijloacelor de luptă contra acestei calamități.
  • • În 1957, ICAR se reorganizează prin transformarea unor Secții ale Institutului în Institute de profil noi și un număr de stațiuni și centre de cercetare (100 de stațiuni, în 1962).

Coordonator al activității de cercetare devine institutul Central de Cercetări Agricole (ICCA). ICAR-ul își încetează activitatea, care este continuată de entitatea nou creată.

  • • Înainte de ICAR a fost înființat, în anul 1926, prin legea privind îmbunătățirea și apărarea sănătății animalelor, Institutul Național Zootehnic.

Scopul Institutului Național Zootehnic:

  • studiul științific și practic al chestiunilor din domeniul zootehnic național;
  • formarea de specialiști în diferite ramuri ale zootehniei;
  • elaborarea de îndrumări privind

creșterea și hrănirea animalelor.

Institutul Național Zootehnic se compunea din:

– Secțiuni;

– Stațiuni experimentale sau ferme.

În 1947, prin Legea nr. 176 publicată în Monitorul Oficial nr. 127/07.06.1947, Institutul Național Zootehnic se reorganizează în Institutul de Cercetări Zootehnice al României, scopul acestuia fiind creșterea animalelor de rasă din diferite specii.

Institutul Central de Cercetări Agricole, conform Legii nr. 1/1962, avea în structură:

  • Institutul de Cercetări pentru Cereale și Plante Tehnice Fundulea, înființat prin HCM nr. 305/22.05.1961 prin unificarea ICAR cu Institutul de Cercetări pentru Cultura Porumbului Fundulea;
  • Institutul de Cercetări Horti –Viticole;
  • • În 1967 are loc divizarea Institutului de Cercetări Horti-Viticole în trei institute:
  • Institutul de Cercetări Pomicole Mărăcineni;
  • Institutul de Cercetări pentru Viticultură și Vinificație Valea Călugărească;
  • Institutul pentru Cercetări în Legumicultură și Floricultură Țigănești – Vidra.
  • • Institutul de Cercetări Zootehnice este reorganizat prin Legea nr. 176/1947.
  • • Institutul de Cercetări Veterinare este înființat în anul 1895.
  • • Institutul de Mecanizare a Agriculturii este înființat prin HCM nr. 543/16.04.1952 prin transformarea Stațiunii de Încercare a Mașinilor și Uneltelor Agricole a ICAR prin Directiva Ministerială nr. 1145/1930.
  • • Se mai înființează Secția de Economie Agrară și Secția de Pedologie.

Tot în cadrul ICCA, prin HCM nr. 2380/1967, s-au înființat:

  • Institutul de Cercetări pentru Cultura Cartofului și a Sfeclei de Zahăr (condus de dr. Matei Berindei);
  • Institutul de Cercetări pentru Protecția Plantelor București;
  • Institutul de Cercetări pentru Economie Agrară prin reorganizarea Secției de Economie Agrară din ICCA;
  • Stațiuni experimentale de cercetări agricole regionale;
  • Stațiunea Centrală pentru Apicultură și Sericicultură.

Prof. univ. dr. ing. dr. h. c. Valeriu TABĂRĂ


În prima sa structură, ICAR avea șase secții științifice:
  1. Secțiunea fitogenetică și fitotehnie;
  2. Secțiunea de chimie, microbiologie și fizică agricolă;
  3. Secțiunea de fitopatologie, entomologie și parazitologie agricolă;
  4. Secțiunea de creștere a animalelor necesare agriculturii;
  5. Secțiunea de mașini, îmbunătățiri funciare și construcției rurale;
  6. Secțiunea de economie rurală.

(Va urma)

Articole recente - Lumea Satului