Banii istoriei...
În ce lume am ajuns să trăim? Nu ai bani și ai o boală tratabilă numai prin străinătățuri, „să fii sănătos“, asta e, ghinion... Nu ai bani să mănânci „sănătos“ – eco, bio sau cum s-o mai zice, ia colea otrăvuri cu multe E-uri de prin alimente, legume, fructe etc... Nu ai bani destui să pleci în concediu? N-are nimic, stai prin ogradă și meditează la nemurirea sufletului, te-ar sfătui cineva care-și petrece concediile prin locuri exotice. Nu ai bani pentru că nu ai serviciu? Asta e! Ghinion din nou... Ori nu ai fost destul de șmecher să-l fraierești pe vreunul să te angajeze, ori ești destul de bătrân încât să nu-i mai pese nimănui de tine... Cu alte cuvinte, dacă nu ai bani, ești „nimic“. Sigur, concluzia e una primitivă și nu ține cont de multe lucruri precum ideea de drept la viață, suflet, divinitate. Dar cum poate fi definită o societate care pune pe primul loc banii? Care pune pe primul loc câștigul? Ce nu se spune este că unde câștigă unul, pierde întotdeauna altul. Vrei recolte mari? Folosești „adjuvanți“, tu câștigi, consumatorul pierde sănătate. Unde mai pui chinul la care e supus ogorul. Iar exemplele pot continua... La infinit. Deunăzi citeam o știre. O premieră a ultimilor 30 de ani. Redau câteva fragmente din știre: „O biserică din județul Constanța a fost scoasă la licitație de către un executor judecătoresc din cauza unui litigiu între parohie și firma care a reconstruit clădirea, pentru stingerea unei datorii de aproximativ 360.000 de lei.
În 2009, parohia din localitatea Bugeac a decis reconstruirea vechii biserici, ce data din 1863, iar pentru aceasta a contractat o firmă. Societatea nu și-a primit însă banii datorați, astfel că a acționat Parohia Bugeac în instanță, iar în vara anului trecut o instanță a Judecătoriei Medgidia a încuviințat executarea silită a debitoarei, respectiv Parohia Bugeac, pentru recuperarea sumei de 359.736,31 lei debit și 300 lei cheltuieli de judecată conform titlului executoriu.“
Frumos, nu? Dacă nea Nicu este blamat că demola biserici, acum am ajuns să ni le „demolăm“ singuri pentru că nu mai avem... bani. Ce „bunătate“, ce „iertare“, ce „credință“?! Bănuțu’ e tot ce contează. Și încă ceva. Dacă pe vremea comunismului, indiferent de numărul de biserici demolate, oamenii își păstrau credința vie în „biserica din suflet“, cum bine spunea un clasic, acum a mai apărut o problemă... Oamenii au început să uite și, mai grav, să-și demoleze singuri chiar propriile biserici... din suflet...
La final, nu aș vrea să fiu înțeles greșit. Nu, banii nu sunt un lucru rău dacă îi privești cu cumpătare, înțelepciune și te raportezi la ei ca la o „unealtă“ cu ajutorul căreia poți să faci „lucruri“. Când viața ta se raportează numai și numai la bani înseamnă că tu ai devenit unealta lor, cu alte cuvinte „ți-au luat mințile“.
Ion Bogdan
