Rezultatele ultimilor ani de cercetare la Stațiunea Dancu - Iași
Scris de Lumea SatuluiÎn cercetarea științifică din România există doi poli. Cel al lipsei totale de investiții și implicit al absenței oricăror rezultate în domeniu și cel al cercetării care a a rezistat presiunilor impuse de lipsa resurselor. Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Dancu Iași face parte din categoria unităților care s-au salvat de la dispariție. Și, mai mult decât atât, completează portofoliul cercetării românești cu rezultate importante în sectorul de creștere a bovinelor. Ce arată retrospectiva activității de cercetare la stațiunea de la Iași aflăm dintr-un material pus la dispoziția noastră de directorul unității, Steofil Creangă.
Reproducţie şi biotehnologii
Prin activitatea de cercetare desfăşurată în cadrul laboratorului de reproducţie şi biotehnologii de reproducţie s-a urmărit optimizarea proceselor de reproducție, creşterea ratei de concepție, scurtarea intervalului fătare-concepție şi a intervalului între fătări, precum şi creşterea vieţii reproductive şi productive a vacilor.
- creşterea ratei de concepție la vacile cu monte repetate prin utilizarea diferitelor scheme de tratament, cu 10-20%;
- optimizarea proceselor de reproducţie la vaci prin diferite metode aplicate în perioada de gestaţie avansată şi puerperium: scăderea ponderii infecţiilor genitale cu 5-10%, reducerea intervalelor fătare –concepție cu 20-40 zile, comparativ cu lotul martor;
- creşterea imunităţii nespecifice la vaci postpartum prin utilizarea unor imunomodulatori în perioada puerperală, de tipul Polidin, Imunostimulent „SRL parvum“, cu efecte de reducere a incidenţei afecţiunilor genitale inflamatorii, stimularea funcţiei sexuale şi creşterea ratei de concepţie cu 10-15%;
- testarea în condiţii de fermă a biotehnologiei transferului de embrioni la vaci de rasa Bălțată cu Negru Românească şi Sura de stepă; stabilirea protocolului de superovulaţie şi sincronizarea estrului la donatoare şi receptoare de embrioni;
- îmbunătăţirea arsenalului terapeutic de combatere a infecundităţii la vaci prin diferite scheme de tratamente hormonale. La vacile din loturile experimentale diagnosticate cu diverse tulburări ovariene (corp luteal persistent, chişti ovarieni, hipotrofie ovariană) ratele de gestaţie au fost între 50-70%, iar intervalele medii între tratament şi IA fecundă au variat între 53-82 zile;
- creşterea fecundităţii cu 20-30% la vacile cu estru normal şi indus prin administrarea de gonadoreline, tip Receptal, în perioada de însămânţare.
Nutriţie şi tehnologii de creştere a taurinelor
În cadrul laboratorului de nutriţie şi tehnologii de creştere a taurinelor s-a desfăşurat o activitate de cercetare în direcţia creşterii calităţii furajelor şi optimizării raţiilor de furajare a animalelor pe categorii de vârstă, stări fiziologice, sezon şi nivele productiv, precum şi îmbunătăţirea tehnologiilor de creştere şi exploatare pentru vacile de lapte înalt productive. Principalele rezultate s-au materializat în următoarele:
- elaborarea unei tehnologii de creştere a tineretului taurin în vârstă de 0-3 luni în cuşti individuale în afara adăpostului şi a tineretului taurin 3-6 luni în boxe colective cu sistem de ventilaţie îmbunătăţit. Impactul economic a fost reducerea morbidităţii şi mortalităţii la viţeii cu 20-25%, creşterea sporului mediu zilnic la 600-700 g/zi, ceea ce a permis realizarea unei greutăţi corporale medii de 150 kg la 6 luni, iar la tineretul mascul îngrăşat realizarea unui spor mediu de 1.200-1.300 g/zi;
- îmbunătăţirea indicilor de creştere şi dezvoltare la viţei în perioada de înţărcare prin utilizarea unor arome furajere, cu influenţe pozitive asupra palatabilităţii furajelor, crescând ingestia de furaje, nutrienţi specifici;
- optimizarea parametrilor de reproducţie şi producţie la primipare printr-o tehnologie de hrănire îmbunătăţită, cu o raţie de bază alcătuită din nutreţuri de volum de bună calitate (fân, nutreţ murat) administrate la discreţie şi cantităţi minime de concentrate (porumb uruit – 80%, orz – 10%, şrot de floarea-soarelui – 10%), câte 1,5-2 kg/cap, care a permis realizarea unor sporuri medii de 750-900 g/zi, o greutate medie la prima montă de 400-440 kg, vârsta medie la prima fătare 26-28 luni; producţia de lapte la 100 zile de peste 1.900 kg/cap; producţia de lapte la lactaţia I-a de peste 5.000 kg/cap, cu o cantitate de grăsime de peste 190 kg/cap, fecunditatea la prima IA între 45-65%, cu un indice de însămânţare de 1,45;
- creşterea performanţelor de producţie la îngrăşarea tăuraşilor de carne: spor mediu zilnic între 980-1.300 g/cap, cu un consum mediu zilnic de substanţă uscată de 7,7 kg/zi; randament la sacrificare 50-52%; creşterea calităţii carcasei prin utilizarea unor raţii zilnice cu următoarea structură: nutreţ murat de porumb la discreţie, fân de lucernă 2-3 kg/cap, orz măcinat 1,1 kg/cap (75%), şrot de floarea-soarelui (25%) şi substanţă uscată la furajele utilizate între 32-35%;
- reducerea perioadei de îngrăşare a tineretului taurin cu 35-40 zile/cap, sporuri medii de până la 1.086 g/cap, un consum specific de 7,72 kg SU/kg, randament la sacrificare peste 50%, carcase de calitate superioară prin adausul în raţia furajeră tradiţională de soia boabe netratată termic în cantitate de 0,25-0,5 kg/cap, comparativ cu lotul martor;
- optimizarea indicilor de creştere şi dezvoltare, reducerea totală a mortalităţii şi scăderea cu 23% a morbidităţii determinate de afecţiuni respiratorii, sporuri de creştere mai mari cu 15% la tineretul taurin de prăsilă prin optimizarea parametrilor de microclimat din adăpost.
Laura ZMARANDA
Articole recente - Lumea Satului
- TRATAMENTE CU FUNGICIDE pentru culturile de cereale de toamnă
- Vreau să fiu din nou copil!
- Domeniile Ostrov a înregistrat creșteri în volum și valoare. Cum arată vânzările și ce spun despre „gustul” românilor
- Pesta rumegătoarelor mici (PRM)
- Importanța erbicidării de toamnă a culturilor de cereale păioase
- Darabani: Campionat mondial de borș moldovenesc la „Zilele Nordului“
- Festivalul tomatelor și al biodiversității horticole la Sibiu
- Strategii holistice prin care fermierii români pot îmbunătăți în mod sustenabil productivitatea culturilor
- CU FRUNȚILE PLECATE
- Tranzacție finalizată privind achiziția Deleplanque, Strube și van Waveren de către grupul RAGT Semences