Este indicat ca suprafețele destinate însămânțărilor de primăvară să fie afânate, mărunțite și nivelate din toamnă pentru a reduce intervențiile asupra solului în primăvară, cu mari pierderi de apă. Iar ce nu s-a putut realiza în toamnă să fie încheiat în ferestrele iernii.

Din păcate, nu peste tot se respectă aceste recomandări tehnologice și primăverile secetoase și cu vânturi uscate din țara noastră fac ca orice intervenții asupra solului în primăvară să provoace mari pierderi de apă. Au fost și unele afirmații că arătura de toamnă este bine să fie lăsată în brazda crudă, adică să nu fie nivelată, pentru a reține mai bine zăpada prin coamele brazdelor.

Pe suprafețele nivelate zăpada se depune în strat uniform, se topește uniform și apa se infiltrează în sol în cantitate mai mare. Terenul respectiv se zvântă cu 7-10 zile mai repede, asigurând însămânțarea în special a culturilor din urgența I în epoca optimă.

În terenul denivelat pierderile de apă prin evaporare cresc proporțional cu suprafața expusă atmosferei și sunt mai mari cu cel puțin 25-30% față de terenul nivelat. Zăpada se depune mai mult în spațiul dintre coamele brazdelor și coamele vor fi primele dezgolite. Terenul, având culoare închisă, atrage razele solare, coamele se încălzesc și se intensifică procesul de evaporare.

Solul uscat din vârful coamelor (are 7-8% umiditate, adică doar apă higroscopică) se scurge datorită vântului sau gravitației între coame și se dezgolesc noi straturi de sol care urmează aceeași mișcare. În timp ce solul din parcelele nivelate s-a zvântat și se poate lucra, pe terenul denivelat încă se mai găsește zăpada între brazde.

Când s-a topit ultima zăpadă și se intră la nivelarea solului se provoacă mari pierderi de apă în funcție de mașina folosită:

– la o trecere cu grapa cu colți se înregistrează pierderi de 2,5-3%;

– o trecere cu combinatorul provoacă pierderi de 5,5-6%;

– când se folosește grapa cu discuri, care răscolește și vântură solul, pierderile de apă ajung la 12-15% și chiar 28-29%, fără a mai menționa că după grapa cu discuri nu se poate vorbi de pat germinativ corect pregătit.

Trecând la analiza umidității solului după nivelare, pe stratul 0-10 cm, important pentru germinarea semințelor și răsărirea plantelor, s-au constatat următoarele:

• în parcelele mărunțite și nivelate din toamnă – 22% umiditate;
• în parcelele nivelate în primăvară – 17% din care, sub coamele dezgolite – 15%, iar între coame – 19%;
• adâncimea la care a ajuns umiditatea a fost de 70 cm în parcelele nivelate din toamnă și de 48 cm în cele denivelate.

În terenul denivelat însămânțările s-au efectuat cu întârziere, sămânța a ajuns în zone cu grad diferit de umiditate, au apărut multe goluri, plantele răsărite au fost debile, ușor concurate de buruieni și expuse atacului de boli și dăunători. Floarea-soarelui însămânțată pe parcelele nivelate din toamnă a realizat o producție de 100%, iar cea însămânțată în parcelă nivelată în primăvară – 73%.

Prin urmare, s-a redus mai mult de un sfert din producția de floarea-soarelui numai ca urmare a neglijenței de a pregăti terenul din toamnă pentru însămânțările de primăvară. Credem că sunt suficiente argumente pentru a realiza, peste tot, pregătirea terenului din toamnă.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

După aproape doi ani de mandat, primarul comunei Unirea, județul Brăila, Teodora Puia, a reușit să implementeze în comună o serie de proiecte care, speră, vor contribui la dezvoltarea acesteia. Comuna are o suprafață de 62.5 ha și aproximativ 2.399 de locuitori, fiind situată la doar 20 km de orașul Brăila. Ca structură administrativ – teritorială, comuna este compusă din 2 localități, Unirea și Valea Cânepei.

Cele mai importante proiecte realizate prin PNDL2

Cu multă perseverență, primarul Teodora Puia a preluat proiectele vechi din comună și a implementat altele noi, astfel, consideră ea, acestea ar contribui la modernizarea comunei. Două din cele mai importante proiecte sunt prin Ministerul Dezvoltării și prin Proiectul Național de Dezvoltare Locală (PNDL2). Unul dintre proiecte vizează modernizarea străzii principale din Unirea, iar la ora actuală este finalizat în proporție de 80%. Acest proiect presupune asfaltarea a 8 km de drum între cele 2 localități, cu o investiție totală de cca 8 milioane de lei. Cel de-al doilea proiect este inițiat prin PNDL2 și presupune un alt drum de legătură, modernizat, între Unirea și Valea Cânepei, pe o lungime de 4 km, care va beneficia de o investiție de 6 milioane de lei.

„Am preluat aceste proiecte de la vechea conducere... Dar, din păcate, din cauza unor probleme cu muncitorii lucrările au fost blocate. Totuși, mă bucur că în 2021 am reușit să le repornesc și să intrăm pe un făgăraș normal. Mi-am propus ca, până la sfârșit de mandat, toată comuna să fie modernizată din punctul de vedere al străzilor. De aceea, țin să preciz că, la ora actuală, comuna deține cca 4 km de străzi neasfaltate, însă marele nostru noroc este să avem oportunitatea de depunere a unui nou proiect prin Programul Național de Investiții Anghel Saliny. Acest proiect presupune asfaltarea celor 4 km rămași. Cererea ne-a fost aprobată și estimez că în luna august – septembrie o să încheiem contractul de finanțare cu Ministerul Dezvoltării și, desigur, să intrăm cu dreptul în acest nou proiect“, ne-a declarat primarul.

Agricultura, de bază

Locuitorii din comuna Unirea se ocupă preponderent cu agricultura. O mare parte dintre ei dețin suprafețe mici și mari cu culturi de cereale sau legume/fructe. Totodată, localnicii au oportunitatea ca 60% din producția de legume/fructe pe care o dețin să o valorifice la o fabrică locală, „Cămara cu fructe“. Aici procesatorii cumpără producția de legume/fructe și o transformă în conserve.

O altă activitate a locuitorilor din Unirea este creșterea de animale, în special ovine sau bovine. Astfel, pe raza comunei se află un efectiv de cca 700 - 800 de capete. Însă, un lucru important este că fermierii dispun și de sprijin din partea primăriei. În acest sens, Teodora Puia precizează: „Primăria vine în sprijinul crescătorilor de animale prin punerea la dispoziție, prin contracte de închiriere, a pășunii comunale. Fermerii care nu dispun de suprafețele necesare pentru a-și crește și dezvolta afacerea vin și închiriază teren din pășunea comunală. Se plătește o taxă de închiriere de teren și un impozit de teren. Taxa nu este mare, cca 300 – 400 de lei pe ha pentru un an. Dacă este să estimăm, terenul se arendează cu cca 1.000 – 1.500 de lei, de aceea consider că este un ajutor din partea noastră pentru fermieri. Dezvoltarea lor înseamnă și dezvoltarea noastră ca și comunitate. La ora actuală avem cca 400 ha de pășune închiriate.“

Comuna Unirea prin Asociația ACOR

De asemenea, Teodora Puia consideră că este important ca mediul rural să se dezvolte în permanență și de aceea entitățile socio-economice din comună trebuie să fie promovate. Astfel, în 2020 s-a alăturat Asociației Comunelor din România (ACOR), din județul Brăila, unde a și fost aleasă secretară a asociației.

„Prin intermediul asociației ACOR încercăm să facem remarcați localnicii zonei deoarece cu siguranță merită și au ce arăta și ce spune. Totodată, comunele sunt sprijinite și de Ministerul Dezvoltării, dar și de Consiliul Județean. Acesta, în fiecare an cofinanțează proiecte în toate comunele din județ. De exemplu, anul trecut în comuna Unirea au fost 2 proiecte în confinanțare cu Consiliul Județean, prin care am reabilitat școala din comună și am construit un teren multifuncțional de sport în Valea Cânepei. În prezent funcționează 2 școli gimnaziale și 2 grădinițe, câte o școală și câte o grădiniță în fiecare localitate.“

Proiectul „A doua șansă“

Prin proiectul „A doua șansă“ din comuna Unirea li se oferă tinerilor care nu și-au finalizat studiile primare sau gimnnaziale posibilitatea să și le finalizeze. Programul a demarat în 2016, iar la început s-a înființat doar o grupă compusă din 12 tineri. Dar, în timp, cererile pentru acest program au crescut. În momentul de față sunt 3 grupe cu 36 de tineri și se preconizează că, până în 2026, aceștia își vor finaliza studiile gimnaziale. Acest program poate fi accesat de către toate categoriile de vârstă de peste 18 ani.

Investiția în educația copiilor este importantă

„În ciuda a celor ce se speculează, pot să spun că sunt multe proiecte de finanțare. De exemplu, îmi propun ca în cadrul programului PNRR să depun 4 cereri de finanțare, să finalizez PUG-ul, să reabilitez energetic clădirea grădiniței din Valea Cânepei. Totodată, îmi doresc să implementez un proiect pentru pistele de biciclete și să achiziționăm și un microbuz școlar. În 2021 am depus și un proiect pentru digitalizarea școlilor. Consider că este foarte important să investim în educația copiilor deoarece o comunitate educată are și viitor“, a conchis primarul comunei Unirea, Teodora Puia.

Liliana Postica

Curtea Constituțională a României a admis miercuri, 30 septembrie, obiecția de neconstituționalitate formulată de Președintele României și a constatat că sunt neconstituționale prevederile art. I din Legea pentru modificarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 46/2008 - Codul silvic. 

Potrivit unui comunicat transmis de Federația Sindicatelor Silva, organizația solicitase Președintelui României, Klaus Werner Iohannis, în 5 august 2020, să atace la Curtea Constituțională Proiectul de Lege Pl-x nr. 188/2020 privind unele măsuri pentru deblocarea procesului de restituire a terenurilor către foștii proprietari, adoptat de Camera Deputaților în data de 28.07.2020 și transmis spre promulgare la 3 august 2020. 

Ca urmare a demersurilor sindicatelor din silvicultură, prin care s-a solicitat stoparea unui nou „tun” pe seama pădurilor statului, Președintele României a sesizat, în data de 21 august 2020, Curtea Constituțională a României. 

Prin legiferarea acestui proiect de lege, Statul Român putea să piardă din proprietate o suprafață de cel puțin 142.722 hectare terenuri forestiere, ceea ce înseamnă aproape 5% din pădurile pe care le mai deține încă, pierdere evaluată la circa 2,6 miliarde de euro, dacă se ia în calcul doar raportat la valoarea lemnului. Totodată, ar fi deschis calea pentru pierderea, în total, a unei suprafețe de un milion de hectare de păduri aflate acum în proprietatea publică a statului. 

Prin retrocedarea acestor suprafețe de păduri, urmau a fi desființate cel puțin 20 de ocoale silvice de stat iar peste 1000 de salariați erau în pericol de a fi disponibilizați. 

Potrivit comunicatului transmis de Federația Sindicatelor Silva, proiectul de lege trimis spre promulgare conținea prevederi controversate, precum posibilitatea restituirii terenurilor forestiere pe alte amplasamente, chiar dacă pădurile respective s-au aflat în proprietatea statului înainte de anul 1948, sau introducerea noțiunii de „fond forestier proprietate privată a statului” pentru a crea posibilitatea retrocedării pădurilor aparținând statului. 

Federaţia Sindicatelor din Silvicultură Silva a apreciat că iniţiativa legislativă încalcă prevederile Constituţiei României, respectiv art. 135 alin. (2) lit. b) şi lit. d)-e), care reglementează principiile pe care Statul Român trebuie să le asigure în cadrul economiei de piaţă, art. 136 alin. (2) care garantează şi ocroteşte proprietatea publică, alin. (4) care statuează caracterul inalienabil al bunurilor proprietate publică, precum și dispozițiile art. 34 din Legea nr. 46/2008 - Codul Silvic (”terenurile forestiere proprietate publică a statului nu fac obiectul constituirii dreptului de proprietate sau al vreunui dezmembrământ al acestuia”).

Reamintim că din totalul de 6,56 milioane de hectare păduri la nivel național, au fost validate pentru reconstituirea dreptului de proprietate peste 3,3 milioane de hectare, din acestea circa 212 mii hectare păduri proprietate privată neavând nici în prezent servicii de pază sau administrare asigurate, fiind expuse unui risc iminent  de a cădea pradă tăierilor ilegale.

De altfel, ca urmare a aplicării succesive a legilor de retrocedare începând din anul 1991, s-a ajuns astăzi ca statul să mai dețină în proprietate doar 48 % din suprafața de păduri a României.

Suprafeţele de teren afectate de un ph acid s-au extins în ultimii ani. Motivele sunt multiple: unele ţin de natura solului, altele sunt determinate de excesul de îngrăşăminte sau de lucrări mult prea agresive. Indiferent care ar fi acestea, problema trebuie rezolvată pentru că ea influenţează semnificativ producţia. Şi, Slavă Domnului, pe piaţă există soluţia, un produs numit Teracalco, ce are la bază carbonat de calciu extras din calcarul munţilor noştri de firma Carmeuse. Încrederea cu care a creditat acest produs un fermier din judeţul Olt i-a adus acestuia un spor de producție greu de neglijat.

– Domnule Mihai Nicola, știu că amendamentele nu se aplică după ureche, ci se fac niște analize de sol pentru că ele sunt singurele care indică necesitățile acestuia și implicit ale plantelor care urmează a fi cultivate. Ce analize ați făcut, când le-ați făcut și ce rezultate ați obținut?

– Analizele de sol le-am făcut acum 3 ani, pe toată suprafața de 1.200 ha, în așa fel încât să știm ce aciditate avem, ce elemente nutritive sunt în sol și cam la ce nivel se situează. În urma cartării am ajuns la concluzia că trebuie să intervenim cu amendamente care să reducă aciditatea solului. De fapt, așa cum și la celelalte elemente intervenim cu îngrășăminte și completăm cantitatea de elemente necesare plantelor din îngrășăminte, tot așa trebuie să intervenim pentru reducerea acidității solului cu amendamente.

– Ce ați făcut în acest sens?

– Am luat legătura cu firma Carmeuse, m-am informat despre produsul Teracalco 95 în ceea ce privește concentrația de calciu a produsului, ce efecte are, în cât timp se observă rezultatul și am început colaborarea cu această firmă. Prima cultură la care am aplicat a fost cultura de rapiță și efectele s-au văzut imediat. Produsul acesta începe să acționează după prima ploaie. Se dizolvă ca și cum ar fi bucăți de var nestins și apoi, venind cu mijloace de pregătire a solului, se dispersează în toată masa acestuia. Acest produs se dă pe arătură, nu sub arătură ca celelalte amendamente care sunt reziduuri la îngrășămintele complexe, de exemplu.

– În ce cantitate ați folosit produsul Teracalco la rapiță?

– Cam 900-1.000 kg/ha. În primul an am dat 900 kg, anul trecut am mărit doza la 1 tonă la hectar, în așa fel încât să fie și economic.

Mi-am propus ca în fiecare an să aplic acest produs pe o suprafață de 200 ha, astfel încât în 5 ani să acoperim întreaga suprafață, iar după 5 ani să revenim cu această lucrare.

– Cât timp se menține efectul produselor?

– Timp de 4-5 ani. Suntem lângă o parcelă de porumb, anul trecut am avut aici grâu, am dat cu Teracalco și cultura arată foarte bine, frunzele sunt de un verde intens. Asta pentru că acest amendament optimizează, eficientizează folosirea îngrășămintelor chimice. Reducerea acidității duce la un răspuns mai bun al îngrășămintelor în realizarea producțiilor.

– Spuneați că folosiți Teracalco de 3 ani, ce sporuri de producție ați obținut în urma aplicării acestui produs?

– În primul an la rapiță am obținut un spor de 600 kg, dar aceste rezultate se văd și în anii 2 și 3. Produsul este foarte bun la prețul pe care îl are. Noi folosim 900-1.000 kg, sigur că nu ar fi rău să folosim și mai mult, 1.500-2.000, dar este vorba de cheltuiala pe kg, iar noi care suntem mai zgârciți spunem: „Lasă că mergem pe cantitate minimă, dar să aibă efect bun“.

– Și ați obținut un efect bun, chiar și cu o cantitate minimă...

– Da, chiar și așa. Și anul acesta voi avea spor de producție cu siguranță, cultura de porumb arată impecabil. La densitatea de peste 65.000 de plante/ha cu siguranță voi ajunge la 9-10 tone boabe/ha.

– Ce producții obțineați la porumb înainte de a folosi Teracalco?

– La porumb, în condiții normale, pe solurile noastre se fac între 6-7 tone boabe/ha.

– Cum acționează în timp produsul? În fiecare an, pe măsură ce trece timpul, efectul produsului se diminuează sau nu?

– La început, în primii 2 ani se reduce aciditatea, apoi se menține, dar după 4-5 ani trebuie revenit cu produsul pentru ca acciditatea să nu se accentueze. Asta dacă vrei ca solul să răspundă bine la îngrășăminte.

– În ce măsură s-a diminuat acest grad de aciditate? Ce valori ați obținut la prima analiză și ce valori înregistrează solul acum?

– În primul an am redus aciditatea cu 1,1, iar anul acesta analizele au arătat că de când am dat și până acum aciditatea a scăzut cu 1,6.

– Ați mai observat și alte beneficii în sol odată cu aplicarea acestui produs?

– În primul rând că solul devine mai permeabil, mai afânat, lucrările de arat și pregătire a solului se fac mai ușor. Rezistența utilajelor la pregătirea solului sunt mai mici, consumul de combustibil mai redus, iar utilajele se uzează mai puțin.

La începutul acestui an a apărut pe piața din România o stație de piroliză care, spre deosebire de cele deja existente, poate transforma biomasa și deșeurile menajere în energie cu un nivel mult mai mic de poluare datorită faptului că temperatura de ardere a fost ridicată, spre 1.200°C, prag la care dioxinele și furanii, substanțe extrem de periculoase pentru sănătate, nu se mai formează. Stația de piroliză mai are un avantaj. Biomasa care intră în fluxul tehnologic iese sub forma unui îngrășământ despre care Ionel Hornet, inventatorul stației de piroliză, spune că este o comoară. De ce?

Ce au înțeles precolumbienii și noi nu

În discuția avută la Agriplanta am aflat că produsul rezultat în urma prelucrării biomasei se numește biochar și că este un îngrășământ pe care precolumbienii l-au folosit cu 500 de ani înainte de Hristos. Cu acest îngrășământ au creat zone fertile care s-au menținut până acum. În lipsa stațiilor de piroliză de acum, precolumbienii au obținut biocharul prin arderea deșeurilor agricole în gropi sau șanțuri și apoi acoperirea lor cu sol. Acest îngrășământ este și astăzi cunoscut, dar mai mult de cei care practică agricultura ecologică. Ionel Hornet spune că povestea biocharului este mult mai complexă și că rolul lui poate fi extrem de important.

„Biocharul are niște proprietăți extraordinare. Și autoritățile române știu asta. Delegații ale oficialităților române au vizitat regiunile unde precolumbienii au creat cu ajutorul biocharului un adevărat paradis. Cu toate acestea, la întoarcerea lor în țară nu s-a schimbat nimic. Nu s-a luat nicio măsură prin care să se oprească fenomenul de deșertificare. România pierde anual prin deșertificare 1.000 de hectare. Compania noastră promovează biocharul de un an și în tot acest timp am făcut analize care au confirmat proprietățile lui. Eu cred cu tărie că acest îngrășământ natural este singurul care mai poate opri deșertificarea, pentru că are o capacitate extraordinară de reținere a apei.“

Ce proprietăți are acest îngrășământ

Biocharul se obține în urma procesului de cracare a biomasei, la 700 de grade Celsius, prin piroliză și, spune Ionel Hornet, este un produs foarte valoros, dar neutilizat de agricultori. La finalul procesului de piroliză, biocharul apare ca un cărbune fin granulat, foarte poros. De ce consideră inventatorul că acest îngrășământ este o soluție împotriva deșertificării solului sau de refacere a acestuia?

„Deșeurile agricole au un potențial important de ameliorare a solului și a biodiversității lui, a microorganismelor benefice din sol. Biocharul contribuie în mod esențial la îmbunătățirea calității și cantității de apă reținută în sol. Este suficient, spre exemplu, ca doar într-o anumită perioadă a anului să avem umiditate, pentru că biocharul administrat pe sol va reține apa, iar plantele vor avea resurse suficiente pentru dezvoltare. Prin folosirea acestui îngrășământ solul își sporește capacitate de reținere a carbonului (chiar și câteva sute de mii de ani) și a substanțelor nutritive. În plus, substanțele nutritive administrate rămân în sol în loc să ajungă în apele subterane și să provoace poluare.“

Ionel Hornet mai spune că biocharul poate fi folosit ca un instrument important de sporire a securității alimentare și a diversității culturilor agricole în zonele cu soluri foarte sărăcite, unde resursele organice sunt limitate și există o aprovizionarea inadecvată cu apă și îngrășăminte chimice.

Laura ZMARANDA

Schimbările climatice tot mai evidente și perioadele de secetă tot mai frecvente îi obligă pe agricultori să ia toate măsurile pentru o cât mai bună gestionare a apei din sol.

În acest scop solul trebuie menținut într-o bună stare de afânare pentru a putea înmagazina întreaga cantitate de apă provenită din ploi și din topirea zăpezii și apoi, prin măsuri corespunzătoare, să se asigure conservarea apei în sol prin evitarea oricăror surse de pierdere a apei prin evaporare.

Pentru aceasta sunt necesare următoarele măsuri:

I. În perioada de vară-toamnă, de regulă se execută arături pe majoritatea suprafețelor. După cerealele păioase, unde miriștea a fost destul de bogată iar în urma combinei cantitatea de paie tocate a fost destul de mare, după o eventuală dezmiriștire este necesară arătura pentru a încorpora în sol cantitatea mare de resturi vegetale. Același lucru și după cultura porumbului recoltat cu combina, unde cantitatea de tulpini tocate este foarte mare.

După culturile de mazăre, fasole, soia ș.a. lucrarea de afânare a solului se poate realiza cu cizelul întrucât cantitatea de resturi vegetale este redusă. Pe aceste suprafețe se poate aplica și sistemul de lucrări minime ale solului. Pe suprafețele cu sol greu, argilos, compactat este necesară lucrarea de scarificare la adâncimi mai mari (50-70 cm).

După executarea acestor lucrări de afânare a solului sunt necesare lucrări superficiale de mărunțire și nivelare asemănătoare cerințelor pentru pregătirea patului germinativ. Aceasta în ideea ca în primăvară să se intre direct la semănat. Asemenea lucrări se execută fie cu grapa cu discuri ușoară care lucrează în agregat cu grapa cu colți, fie cu combinatorul.

II. În perioada de iarnă se urmăresc arăturile efectuate pe teren uscat care sunt bolovănoase, precum și cele efectuate pe teren umed, unde au rezultat brazde sub formă de „curele“. Acestea, după câteva fenomene succesive de îngheț-dezgheț, se pot mărunți ușor într-una dintre „ferestrele iernii“ din lunile decembrie – ianuarie – februarie. Se lucrează cu o grapă cu discuri ușoară în agregat cu grapa cu colți sau cu combinatorul și rezultă suprafețe mărunțite și nivelate corespunzător.

Tot în această perioadă se vor finisa și alte suprafețe care nu au fost bine executate din toamnă. De asemenea, suprafețele intrate în iarnă nelucrate se vor ara sau lucra cu cizelul. Trebuie evitate prin toate mijloacele arăturile de primăvară. Ele sunt, așa cum apreciază unii colegi, o „crimă“ agrotehnică.

III. La desprimăvărare este de dorit să nu se mai execute niciun fel de lucrări asupra solului. Primăverile, care în majoritatea zonelor agricole sunt secetoase și cu vânturi uscate, pot provoca mari pierderi de apă prin evaporare pe suprafețele care sunt răscolite prin diferite lucrări.

Culturile din urgența I se pot însămânța imediat ce se zvântă terenul deoarece brazdele semănătorilor pot pătrunde ușor până la adâncimea de încorporare a seminței, în solul pregătit din toamnă. Pentru culturile care se însămânțează mai târziu, în cazul că terenul nu este îmburuienat sau tasat, se pot însămânța direct. Solul, după ce se zvântă, formează la suprafață un strat subțire uscat care constituie un mulci natural ce se opune evaporării apei.

În cazul când au apărut buruieni sau solul s-a bătătorit este necesară o lucrare de pregătire a patului germinativ, în ziua sau preziua semănatului, cu combinatorul până la adâncimea de încorporare a seminței. În mod normal trebuie excluse lucrările cu grapa cu discuri în primăvară.

Din determinările efectuate de noi, la Fundulea, cu privire la pierderile de apă din sol după lucrarea cu diferite utilaje, rezultă următoarele:

– terenul pregătit din toamnă și nelucrat în primăvară, având mulciul natural la suprafață, a avut pierderi minime;

– terenul lucrat cu grapa cu colți, după trei zile, a înregistrat 3 mm pierderi de apă prin evaporare;

– când s-a lucrat cu combinatorul – pierderi de 6,2 mm;

– când s-a lucrat cu grapa cu discuri, pierderi 12,8 până la 29 mm.

Menționăm încă o dată că nu este indicată arătura în primăvară. Din determinările noastre, în arătura de primăvară s-au înregistrat pierderi de 15-25% la porumb, 30-40% la floarea-soarelui și 50% sau compromiterea culturii de mazăre, sfeclă de zahăr, lucernă.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Revista Lumea Satului nr. 24, 16-31 decembrie 2016 – pag. 16-17

În primele trei luni ale anului, peste 3.000 ha şi-au schimbat proprietarii.

Motivul? Pe cei mai mulți bătrânețea și nevoile îi împing la gesturi disperate.

„Mișcarea“ pământului în Prahova ia, aşadar, amploare. Potrivit statisticilor Direcţiei Agricole, mii de săteni, mânaţi de nevoi de tot felul, dar şi de preţurile tot mai mari, îşi vând acum o parte dintre parcelele lor de teren, îndeosebi arendate la fermierii din sate, în special din zona de sud a judeţului.

Într-un dialog cu ing. Marian Marcu, director al Oficiului judeţean de pedologie şi purtător de cuvânt al Direcţiei agricole Prahova, aflăm astfel că situaţia de acum se explică mai întâi prin fenomenul de îmbătrânire a populaţiei de la sate, dar şi prin ofensiva fermierilor de a-şi mai rotunji perimetrele, motivată şi de nevoia acestora de a accesa mai uşor împrumuturi bancare, dar şi fonduri euro­pene. Fenomenul este mai vizibil în partea sudică a judeţului, importantă zonă cerealieră şi de plante tehnice. Este vorba de circa 3.000 ha care şi-au schimbat proprietarii în primul trimestru al anului acesta. Peste 90% dintre cumpărători sunt fermieri români şi cam peste 5%, cetăţeni din diferite ţări europene: Spania, Italia, Olanda, Franţa, Danemarca, dar şi Turcia şi Israel. Cei mai mulţi dintre aceştia au ferme în judeţ de mai mulţi ani, îndeosebi ferme zootehnice, şi au nevoie de teren pentru extinderea bazei furajere. Interlocutorul nostru mai arată că preţul de tranzacţionare a ajuns acum aproape dublu faţă de cel din anii anteriori, la peste 2.500 euro/ha. Operaţiunea se face şi în cazul existenţei a mai multor parcele risipite pe lângă sate. Mulţi dintre vânzători îşi vând câte două-trei parcele din cele pe care le deţin, cei mai mulţi dintre ei fiind arendatori la marile ferme din satul lor. Iată că Legea nr. 17-2014, care a generat fenomenul de „mişcare“ a pământului, are ca efect reducerea fărâmiţării acestuia şi nu numai.

În discuţie, existenţa clasei de mijloc de la sate...

Inginerul Marian Marcu (foto) aduce în discuţie extinderea clasei de mijloc de la sate care, prin acumularea mai multor terenuri la marii fermieri, creşte numărul acestora şi se reduce drastic numărul celor cu ferme mijlocii, familiale şi aşa lipsiţi de sprijin material din partea statului. „Din câte cunosc, spune ing. Marian Marcu, la Ministerul Agriculturii se cam ştie acest lucru. Aici se lucrează acum la un viitor act normativ prin care tinerii de la sate, care au pământ puţin sau deloc, să primească teren de la ADS sau din alte surse, spre a putea porni o afacere pe cont propriu. Avem o experienţă bună din anul trecut, când peste o sută de tineri fermieri din judeţ au accesat fonduri europene. Ştim, avem statistic în judeţ vreo 14.000 de fermieri, dintre care doar 350 deţin peste 50 ha, adevărate ferme familiale, cu bune rezultate de producţie şi economice. Ceilalţi, cu suprafeţe modeste şi cu puţine animale, se cam zbat în nevoi. Nu au bani. Nu pot accesa nici fonduri europene. Mai mult, din acest motiv mulţi dintre ei încă lucrează pământul cam după ureche. Unii au început să vină acum pe la noi, pentru studii agrochimice, îndeosebi cei care doresc să-și dezvolte fermele zootehnice şi siliţi de autorităţi să intre în legalitate la protecţia mediului.“

Cât priveşte existenţa acelor perimetre de ameliorare, interlocutorul nostru ne spune că acestea sunt acum doar o amintire, ce să mai spunem de studiile pe care le-a făcut Oficiul de pedologie în ultimii ani, despre care nu avem veşti prea bune. Statul a renunţat de multă vreme le acele perimetre de ameliorare, azi nici nu se mai vorbeşte de aşa ceva. Dintre cele 140.000 ha teren arabil din judeţul nostru, doar pe 5% se mai fac azi astfel de studii sau alte lucrări specifice, mai ales decartare agrochimică. Odată cu extin­derea mai multor ferme, se speră ca lucrurile să se schimbe, iar specialiştii în domeniu să dea semnalul cuvenit în schimbarea în bine a acestei situaţii...

Cristea BOCIOACĂ

Moștenitorii defunctului Iliescu Mircea, respectiv Ilie Iliescu Marița și copiii, nu și-au primit nici până în ziua de astăzi terenurile retrocedate conform legilor fondului funciar. Și deja s-a ajuns la a treia generație: Ilie Iliescu Marița și cei doi copii ai săi, Iliescu Stoica și Grecu Victoria, au încetat din viață. Cum a fost posibilă o întârziere atât de mare a reconstituirii dreptului la proprietate încercăm și noi să deslușim astăzi, răspunzând astfel moștenitorului Iliescu și celui care a preluat legal reprezentarea rudelor sale, dir. DAJ, ing. Aurel Anghel.

Scurt istoric

Moștenitorii ne-au expus următoarea stare a lucrurilor:

– 1995: se aprobă transferul dreptului de proprietate în acțiuni pentru 5,25 ha de la SC Agroindustriala Urziceni la SC Rovit Valea Călugărească, pe terenurile deținute de societate în comuna Plopu, pe numele Ilie Iliescu Marița;

– 1996: Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Prahova, la propunerea Comisiei locale de fond funciar, emite titlul de proprietate nr. 56.819, pe numele Ilie Iliescu Marița, pentru 0,85 ha. Diferența de 4,4 ha rămâne la SC Rovit Valea Călugărească;

– 1998: Ilie Iliescu Marița donează cele 4,4 ha copiilor Iliescu Stoica și Grecu Victoria;

– 2003: SC Rovit Valea Călugărească predă Primăriei Plopu 210,575 ha cultivate cu vie și pomi, dispuse în 9 tarlale, și listele cu proprietarii cărora urmează să li se reconstituie dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18, anexa 19; proprietarii încetează de drept să mai dețină acțiuni la Rovit.

În anexe figurează și moștenitorul Ilie Iliescu Marița, cu 4,4 ha. În mod normal, poziționarea pe terenul predat a proprietarilor de pe liste ar fi fost o simplă formalitate;

– 2007: Moștenitorul Ilie Iliescu Marița, deși urma să primească teren arabil sau echivalent în vie sau pomi, este pus în posesie cu 0,21 ha fânețe (acceptate) și 4,19 teren neproductiv (neacceptate);

– 2007: Moștenitorul Iliescu face plângere la Prefectura Prahova;

– 2008: are loc punerea în posesie pentru 0,21 ha fânețe și 2 ha pomi; diferența până la 4,4 ha rămâne în aer;

– 2008: fiul Iliescu Stoica plătește către SC Rovit suma de 9.228, 14 lei recuperare investiție, pentru 2 ha măr (T46, P 2291);

– 2009: cu acordul Primăriei Plopu, familia Iliescu folosește cele 2 ha de livadă pentru care a plătit investiția;

– 2015: Primăria Plopu retrage în mod surprinzător dreptul de folosință acordat în 2009 pentru cele 2 ha de pomi și, în mod curios, după 7 ani, Rovit rambursează familiei Iliescu suma de 9.228, 14 lei, fără dobândă sau penalizări;

– Din 2012 și până în prezent are loc o corespondență permanentă între proprietari, Primăria Plopu și Prefectura Prahova. Proprietarii invocă faptul că, din anul 2003, au fost frustrați de dreptul de folosință pentru 4,4 ha teren arabil, timp în care acesta a fost utilizat de altcineva (chiar de către Rovit, între anii 2003-2008), iar din 2009, pentru 2,21 ha. Din 2015 inclusiv din nou au fost deposedați de dreptul de folosință pentru 4,4 ha teren. Aceștia au mai spus că au fost predate, cu protocol, vie și livezi către alte localități, situate la zeci de km depărtare (Vălenii de Munte, Urlați, Ștefești etc.), înainte de a se finaliza punerea în posesie a locuitorilor și a celor care au venit pe listele / terenul de la SC Rovit Valea Călugărească, situat pe raza localității, încălcându-se astfel prevederile legale. În plus, Primăria refuză să-i pună în posesie cu echivalentul terenului inițial deținut (arabil), insistând să le ofere „mărăcini și pășune“. În aceeași situație sunt mai mulți proprietari din anexele predate de Rovit Primăriei (Oprescu, Marinov, Sustreanu etc.).

Ce spune Primăria Plopu?

Funcționarii Primăriei Plopu din cadrul Comisiei locale de fond funciar și primarul Adrian Bălănescu ne-au comunicat că a fost trimisă, la Prefectura Prahova, documentația pentru emiterea titlului de proprietate pe numele moștenitorului Iliescu, în T 41, P 1863/3 (cea refuzată în 2007). Punctul lor de vedere a fost însușit și de județ.

„Tarlaua 41 – spun reprezentanții locali – se regăsește în documentele de predare a terenului de la SC Rovit către Primăria Plopu. Pe această suprafață au existat cândva terase și vie, dar astăzi, nefiind îngrijit, terenul prezintă tufăriș și fânețe. Moștenitorul Iliescu revendică proprietatea în baza Legii nr. 18. Unde doresc dânșii livada (T 46), cea pe care au folosit-o în 2014 inclusiv, deși n-au avut niciodată plantație, s-au reconstituit dinainte drepturi pe L 247. În general suprafețele au fost retrocedate locuitorilor din Plopu pe vechile amplasamente sau celor care au avut realmente teren pe raza așezării noastre înainte de 1962. Nu ar fi fost corect să dăm afară un locuitor al comunei sau un proprietar care a demonstrat cu acte că a deținut teren la noi pentru a reconstitui o suprafață cuiva care n-a avut niciodată pământ la Plopu. Dar chiar și așa, Primăria a procedat la mai multe variante de puneri în posesie, toate refuzate de moștenitorul Iliescu, pe motiv că suprafața nu are livadă.“

Situația pare mult mai complicată de-atât. Sunt multe confuzii generate de amplasamentele predate de către ADS Prahova, de multele legi, anexe, proprietari, pretenții apărute în decursul a peste 24 de ani de aplicare a legilor fondului funciar. Cel mai sigur, variantă îmbrățișată de ambele părți, situația se va tranșa în instanță.

Maria BOGDAN

În lipsa studiilor pedologice şi agrochimice, ne putem face o părere despre calitatea terenurilor din ferma noastră analizând compoziţia buruienilor din fiecare parcelă. În decursul istoriei, prin dezvoltarea filogenetică a buruienilor, acestea au ocupat anumite teritorii cu însuşiri fizice, chimice şi biologice corespunzătoare cerinţelor lor. Prin urmare, şi în prezent ele apar în parcelele care îndeplinesc condiţiile respective şi sunt considerate ca „plante indicatoare“. Astfel:

1. Pe suprafeţele cu structura solului bună, cu reacţie neutră şi fertilitate ridicată se vor întâlni buruieni ca: volbura (Convolvulus arvensis), scânteiţa (Anagallis arvensis), nemţişor de câmp (Delphinum consolida), linariţa (Linaria vulgaris), opaiţă (Melandrium album), păpădia (Teraxacum officinalis), linte galbenă (Lathyrus aphaca), salvie de câmp (Salvia pratensis), cocoşei de câmp (Adonis aestivalis), cicoare (Cichorium intybus).

2. Pe parcelele afânate, cu o bună activitate microbiologică, bogate în azot nitric se vor întâlni următoarele buruieni: zârna (Solanum nigrum), laptele câinelui (Euphorbia peplus), trepădătoare (Mercurialis annua), urzica mică (Urtica urens), rocoină (Stellaria media).

3. Pe terenurile compactate, fără structură şi cu conţinut redus de calciu se găsesc buruienile: punguliţa (Thlaspi arvense), măcriş (Rumex acetosa), dragavei (Rumex crispus), trei fraţi pătaţi (Viola tricolor), papanaşi (Trifolium arvense), hrana vacii (Spergula arvense), mei (Panicum glabruna), piciorul cocoşului (Ranunculus acer), muşeţel (Matricaria chamomilla).

4. Pe suprafeţele neafânate, cu activitate microbiologică redusă, fără starea de „dospire“ prezentă în terenurile bogate, se pot întâlni următoarele buruieni: pălămida (Cirsium arvense), troscotul (Polygonum sp.), muşeţel prost (Matricaria inodora), iarba vântului (Apera spicaventi), tătăneasă (Symphytium officinale).

5. Pe terenurile joase, denivelate, cu crovuri şi apă stagnată se vor întâlni următoarele buruieni: coada calului (Equisetum arvense), menta (Mentha arvensis), podbal (Fusilago farfara), bălbisă (Stachys palustris), stuf (Phragmites australis).

Prin urmare, fermierul care, de regulă, cunoaşte principalele buruieni din zonă şi, eventual, însoţit de un „Determinator“ de plante, poate să identifice buruienile din fiecare parcelă şi astfel să-şi dea seama de situaţia terenului.

(Extrase din „Ferma biodinamică“, 1994)

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Situată într-o zonă cu un peisaj generos, fără însă o bună perspectivă economică, comuna Mehadia, judeţul Caraş-Severin, face eforturi şi caută soluţii, prin aleşii locali, pentru depistarea acelor activităţi specifice care să conducă la creşterea bunăstării locuitorilor ei. Astfel, Primăria, cu votul Consiliului Local, este dispusă să acorde o serie de facilităţi potenţialilor investitori, una dintre acestea fiind concesionarea unor suprafeţe extravilane, dintr-un total de 2.000 ha, la preţul simbolic de 1 leu/mp.

Pe primarul comunei Mehadia, Iancu Panduru, l-am găsit inspectând mândru un teren de fotbal în curs de amenajare. Probabil adept al dictonului latin „Mens sana in corpore sano“, încurajând sportul în general şi fotbalul în particular, a susţinut acest proiect prin GAL Poarta Almăjului, cu gândul bun că mintea sănătoasă a tinerilor, speranţa de viitor a comunei, va merge „brici“ şi-n sectorul economic dacă-şi „călesc“ sănătos trupurile în sporturile de echipă. „Mai întâi de toate aş vrea să fac o prezentare sumară a localităţii. Este un proiect nou de care a beneficiat comuna noastră, un proiect care se derulează prin Măsura 322 prin GAL Poarta Almăjului, un GAL în care mai figurează încă 11 comune şi staţiunea Băile Herculane. Terenul a fost inaugurat în perioada anilor 1980. La vremea respectivă a fost făcut de autorităţile locale prin muncă voluntară, dar s-a degradat de-a lungul vremii. În ultima perioadă am încercat să-l întreţinem, l-am împrejmuit, am ridicat ziduri de sprijin şi am amenajat un vestiar pentru sportivii care vin pe acest teren. Acum avem o echipă care joacă în diviza D, la nivel judeţean, şi o echipă de juniori şi de copii. Valoarea integrală a proiectului este de 80.000 de euro, dar nu este finalizat, suntem în faza de început“, spune optimist Iancu Panduru.

Şomaj cu aromă de fructe de pădure

Pe lângă acest teren de fotbal, amenajat la dimensiunile standard, primarul ţine să amintească faptul că tocmai s-au început lucrările şi la amenajarea unui teren de minifotbal, cu nocturnă, propice şi pentru volei şi, de asemenea, amenajarea unor vestiare şi a unor parcări. Bucuros de realizări, are însă şi mâhniri pe măsură. „Vizavi de acest teren se află clădirea Ocolului Silvic din Mehadia, ce are o răspândire destul de mare, pe mai multe comune. Cu ani în urmă avea mulţi angajaţi, iar prin anii 1994-1995 încă se mai executau lucrări de prelucrare a fructelor de pădure sau a nuielelor din care se făceau mese, scaune, fotolii, coşuleţe care mergeau la export. Eram renumiţi în toată zona. Din 1995 nu se mai lucrează nimic. Fructele de pădure, începând cu cireşele, zmeura, afinele, murele mergeau la export sau în ţară la prelucrat. Acum nu mai culege nimeni, toţi şomează! Ne-ar trebui o fabrică în zonă, un centru de prelucrare şi avem nevoie de investitori. Am dori să facem un apel pentru investitorii care ar vrea să vină aici, să vorbim nu numai despre fructele de pădure, ci şi despre alte activităţi economice. Consiliile anterioare şi Consiliul Local de acum au fost de acord ca acelor investitori care şi-ar dori să facă afaceri aici să le atribuim suprafeţe de teren pe perioada unor ani de zile, încasându-le o sumă modică, în ideea să vină cât mai mulţi pentru a crea locuri de muncă. În zona extravilană a localităţii, din terenurile pe care le avem la primărie, islazul comunal, păşunea comunală, putem să discutăm de o suprafaţă totală, undeva la 2.000 ha. Acest teren sau suprafeţe de teren le-am putea închiria, concesiona unor investitori care ar vrea să-şi dezvolte afaceri în zonă, cu activităţi specifice zonei. Suma modică pe care am percepe-o, prin acordul şi înţelegerea cu Consiliul Local, ar fi de 1leu/mp. S-ar putea face uşor aici o fabrică de prelucrare a fructelor de pădure, dar nu numai asta.“

Zootehniei locale îi dau „corniţele“

De remarcat că în zonă mai sunt prielnice pomicultura şi creşterea animalelor. În opinia primarului, o altă ramură a agriculturii, care mulţi ani a fost într-un continuu repaus, începe să renască de la an la an. „În ceea ce priveşte zootehnia avem tineri fermieri care, începând de 2-3 ani, au accesat fonduri europene pe Măsura 112, prin GAL, dezvoltându-şi microferme sau exploataţiile pe care le deţin. În aceste condiţii s-ar putea face şi fabrici de prelucrare a laptelui. În ceea ce priveşte efectivul de animale putem spune că, faţă de anii anteriori, şeptelul a început să crească. Avem un tânăr fermier, în momentul de faţă, care are în jur de 75-80 de animale pentru carne şi avem şi tineri care au investit, cumpărându-şi caprine şi ovine. Totuşi, la nivel de comună efectivul este mic, undeva la 2.500 de capete de ovine şi aproape 500 de caprine, asta în condiţiile în care acum trei ani de zile toate nu totalizau 1.000 de capete. Dar se vede o creştere de la an la an, asta şi datorită subvenţiilor la nivel de zonă, subvenţii date de APIA pe alte măsuri.“

Proiecte multe, bani puţini

Fiind la a patra investitură, Iancu Panduru n-ar vrea să-i dezamăgească pe locuitorii care l-au ales primar, ci să lucreze cât mai mult şi cât mai bine în folosul lor. Planuri are, dar n-are bani. De aceea prezenţa investitorilor ar fi un plus câştigat pentru întreaga comunitate. „Având în vedere că sunt a patra oară ales, la fiecare început de mandat mi-am propus câte ceva. Până am accesat aceste fonduri am dus lipsă de bani. Colectarea banilor la bugetul local s-a făcut destul de greu, dar am făcut un pas înainte, însă au rămas şi lucruri pe care mi le-am propus, dar nu s-au putut realiza. Spre exemplu, cum în localitate avem un liceu şi elevi de şcoală generală, în jur de 600 de elevi în total, ne-am dori să construim o sală de sport pentru copii, asta pe lângă terenul de fotbal şi minifotbal. Drept pentru care am depus un proiect în 2007, prin Campania Naţională de Investiţii, necesar şi dorit de locuitori. Pe viitor mai avem un proiect pe Măsura 322, prin care toate localităţile avem un obiectiv de realizat. Avem în plan canalizarea, apa menajeră, staţia de epurare a apei, un cămin cultural şi un after-school în Plugova. Dar am spus şi mai întăresc acum: ne dorim investitori în zootehnie, în silvicultură şi în turism. Ca primar, consider că avem facilităţi ce nu pot fi neglijate de eventualii investitori şi sunt convins că şi Consiliul Local este de acord cu mine. Îi aşteptăm şi le oferim tot sprijinul!“

Patricia Alexandra POP
Paul Rogojinaru

După ce ani de zile statul nu a luat nicio măsură pentru a-i face pe tineri să rămână la ţară, situaţia pare să se schimbe, mai ales că tot mai multe sate româneşti au început să fie depopulate. Cum vor autorităţile să-i atragă pe tineri? Cu terenuri şi bani, în speranţa că n-or să mai plece de acasă.

Autorităţile române fac eforturi disperate să atragă tinerii la sate, mai ales că multe zone, în special cele montane, au ajuns să fie depopulate. Acesta este şi motivul pentru care se întrec în tot felul de măsuri menite să stârnească interesul tinerei generaţii pentru viaţa la ţară. Aşa, de exemplu, la sfârşitul anului 2013 era publicată în MO o modificare a Legii nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală. Mai precis, autorităţile au decis să mărească de la 500 mp până la 1.000 mp suprafaţa pe care tinerii – cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani – o pot primi în mediul rural pentru construirea unei locuinţe proprietate personală. Chiar dacă lista condiţiilor ce trebuie îndeplinite este destul de mare, interesul din partea tinerilor este ridicat. Nu este, însă, singura măsură de acest fel. Chiar şi la nivel de Bruxelles preocuparea pentru mediul rural este maximă. De altfel, noua PAC prevede un sprijin de maximum 70.000 de euro (deşi la nivelul UE sprijinul maxim propus este de 70.000 de euro, acesta fiind lăsat la latitudinea statelor membre, autorităţile române au ales varianta cu 60.000 de euro) pentru instalarea tinerilor fermieri.

Nu în ultimul rând, autorităţile promit subvenţii mai mari cu 25% pentru tinerii care lucrează pământul, raportat la ceilalţi fermieri. „Este bine ca statul să dea pământ la tineri, pentru că unii vor avea idei de afaceri. 60.000 de euro este o sumă cu care poţi să începi ceva, mai ales că la ţară problema este că mulţi tineri nu au bani şi nu sunt sprijiniţi de familie“, declară Nicolae Sitaru, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Cereale şi Plante Tehnice Ialomiţa. Şi Florin Ciobanu, preşedintele Asociaţiei Tinerilor Fermieri din Olt, este de părere că ajutorul din partea statului este important, cu condiţia ca el să fie completat şi de alte măsuri. „Este bine că vin şi aceşti bani, dar trebuie completaţi cu o legislaţie agricolă adecvată, nu putem vinde produse agricole fiecare unde putem. 25% în plus la subvenţii? Nu e de neglijat, dar nici nu rezolvă mare lucru. Autorităţile ar trebui să vină cu alte idei, cofinanţare, dobânzi subvenţionate (maximum 2%, aşa cum este în Olanda).

Trebuie investit foarte mult în educaţie, degeaba dai bani la un om care nu ştie ce să facă cu ei, trebuie formare profesională“, a mai spus Ciobanu. Acesta afirmă că n-ar trebui să existe diferenţe în ceea ce priveşte vârsta până la care tinerii pot să beneficieze de ajutorul din partea statului în funcţie de program. „Pe partea de finanţare se merge până la 40 de ani, la ajutorul de minimis, până la 35 de ani (se dau cei 10.000 de euro), iar pe PNDR se poate merge până la 40 de ani“, a precizat fermierul din Olt.

Florin Ciobanu: „Trebuie să gândim proiecte integrate“

În opinia preşedintelui Asociaţiei Tinerilor Fermieri din Olt, Florin Ciobanu, decizia statului de a-i determina pe tineri să rămână la ţară prin acordarea de terenuri pentru construirea de locuinţe este o măsură nu doar în avantajul acestora, ci şi al mediului rural, în condiţiile în care depopularea satelor româneşti este destul de accentuată.

În ceea ce priveşte cei 60.000 de euro, valoarea maximă a sprijinului public nerambursabil în cuantum de 100% pentru Submăsura privind Instalarea tinerilor fermieri, Ciobanu spune că acesta este un ajutor bine-venit, mai trebuie însă ca banii să fie folosiţi cu folos.

„Noi trebuie să gândim proiecte şi programe integrate. Nu ajunge să avem bani pentru producţie, trebuie să gândim şi partea de marketing şi vânzare a produselor agricole. Atâta vreme cât nu există centre de colec­tare a produselor, procesul se blochează. Pe vechea măsură s-au accesat toţi banii, problemele sunt însă la vânzare. Trebuie să forţăm zona asocierii şi să avem acces la credite şi finanţare“, a afirmat Ciobanu.

Potrivit proiectului de buget pentru PNDR 2014-2020, sprijinul pentru insta­larea tinerilor fermieri va fi acordat pe baza unui plan de afaceri, sub formă de primă (plată forfetară) în două tranşe. Astfel, 70% din cuantumul maxim al sprijinului este acordat la primirea deciziei de finanţare, în timp ce restul de 30% din cuantumul maxim al sprijinului în maximum trei ani de la primirea deciziei de finanţare.

În cadrul PNDR 2007 – 2013, Măsura 112 – Instalarea tinerilor fermieri a atras cele mai multe cereri de finanţare, fiind depuse nu mai puţin de 22.494 de solicitări până la începutul lui decembrie 2013, din care au fost semnate 12.971 de contracte cu o valoare de aproximativ 326 milioane de euro.

Depopularea satelor, o mare problemă

Depopularea satelor româneşti, mai ales în zona montană, este o realitate de care toată lumea este conştientă. Pe lista măsurilor prioritare care ar trebui avute în vedere de autorităţi ar trebui să se afle realizarea unei politici naţionale de instalare a tinerilor agricultori, ţintirea predilectă a bugetului pilonului II prin bugetarea corespunzătoare a programului tematic pentru tineri, crearea unui credit pentru tinerii fermieri cu dobândă subvenţionată sau gestiunea echilibrată a programelor europene prin condiţionarea finanţărilor de realizarea de investiţii integrate în ferme, personalitate juridică având proprietarii cu vârste de peste 55 ani. Reprezentanţii Ropac susţin că dacă analizăm structura exploataţiilor agricole după vârsta deţinătorului, situaţia din România este similară cu cea din Bulgaria, unde fermierii tineri (sub 35 de ani) au în proprietate doar 3,1% din totalul exploataţiilor agricole (în Romănia: 4,4%), în timp ce 70% din ferme au proprietari cu vârste de peste 55 ani (în România cifra corespunzătoare este 67%).

Situaţia este mai bună în noile state membre mai avansate economic, unde tinerii fermieri au ponderi mai însemnate (7,6% în Ungaria, 12,2% în Polonia) şi unde fermierii vârstnici sunt relativ mai puţin numeroşi (55% în Ungaria, 36% în Polonia).

„Discrepanţa din structura pe vârste a populaţiei ocupate în agricultură creează îngrijorări în toate statele membre în ceea ce priveşte capacitatea de înlocuire, pe termen mediu, a forţei de muncă din acest sector“, se arată în propunerea de PNDR 2014-2020 a Ropac. Potrivit reprezentanţilor Alianţei Ropac, care reuneşte mai multe organizaţii de producători agricoli, datele statistice arată că între 2002 şi 2011 populaţia din zonele rurale a scăzut cu 12,25%.

Ioana Guţe

O stafie bântuie bărăganele, vânzarea pământurilor pentru străini, pe persoană fizică (să citez un clasic în viaţă). Preşedinte, prim-ministru, senatori, deputaţi, ziarişti, lume şi popor. Văleu! Ce nenorocire se va pogorî peste plaiurile carpato-dunărene! Ni-l iau europenii pe un pachet de ţigări americane, ungurii pe o palinkă şi talienii pe un blid de spaghete. Bine că nu-l pot lua şi extracomunitarii, că ne-am fi îmbogăţit arsenalul derizoriului cu shushi, vodkă, şi sake.

Să ne lămurim! Am mai scris în acest colţ de revistă despre problemă şi mi-am exprimat punctul de vedere privind valoarea de utilizare a indubitabilului bun public de mediu reprezentată de fertilitatea pământului. Mi-am exprimat părerea şi asupra preţului minim de vânzare, care ar putea fi dedus din valoarea producţiei agricole optenabile într-un număr de ani. Mă înscriu şi eu în corul ofiliţilor (de ce aş face excepţie?) şi constat că la preţul de vânzare sunt oarece probleme.

Legea nu spune nimic despre preţul minim la care s-ar putea vinde pământul. Aşa cum apare, acesta este fixat de vânzător, ceea ce nu-i tocmai rău, însă, subliniez, dacă proprietarul are toate drepturile, dreptul comunităţii de a avea un cuvânt de spus asupra bunului public de mediu, intrinsec conţinut, unde-i stipulat în lege? O să spuneţi că va apărea în instrucţiunile de aplicare. Adică, printr-un ordin de ministru. Adică, dupe cum bate vântul politicalelor europene. Asta chiar că este un motiv ţeapăn de oftică! Adică, la o lege organică, pentru că îmi imaginez că măcar lege organică se cheamă că ar trebui să fie, vom avea legislaţie secundară de aplicare, cât se poate de anorganică. Doar n-o să-mi spuneţi acu' că vântul este o chestie organică? Evident, există o excepţie de rigoare pe care guvernele au exceptat-o de la bir (sper să nu le dau idei taman acu’, când veni FMI-ul!).

Tot în zona preţului pământului mă oftica faptul că nu se permite negocierea. Pun şi eu o întrebare minimală. Ce se întâmplă cu pământul nevândut la preţul cerut de apropitar? Nu se mai vinde? Că legea nu face vorbire decât de faptul că nu se poate vinde la alt preţ. Punct! Nu spune nici măcar că se reia procedura de la capăt, cu literă mare! Io zic că aici legiuitorul a încălcat o minimală lege a pieţei libere, şi anume stabilirea preţului ca urmare a raportului dintre cerere şi ofertă. Cum se împacă asta cu ce am zis mai înainte? Simplu! Ăla e un preţ sub care nu se poate vinde, să-i zicem preţ de referinţă (vi se pare cunoscut termenul?) sau, dacă tot face legea vorbire despre o oarece preemţiune a statului la cumpărarea pârloagei (destul de neclare condiţiile în care statul îşi exprimă preemţiunea, fie vorba între noi!), ar putea fi baza pentru un preţ de intervenţie. Scuzaţi termenii în bruxeleză, dar se vede treaba că făr’de ea nu se poate învârti culişeru’n mămăligă p’in România dodoloaţă. Cu alte cuvinte, dacă s-au epuizat toate variantele de târguire şi nu s-a putut bea aldămaşul de către vânzător, cumpărător şi noi, martorii târguielii (prin aleşii noştri de la primărie, da’ cum credeaţi?), voinţa proprietarului de a vinde tot s-ar putea realiza prin cumpărarea pământului de către stat (cumpărare la intervenţie, tot bruxeleză!). La urma urmei, statul suntem noi, cetăţenii acestei ţări, care cred că am putea interveni ca să ne prezervăm bunul public intrinsec. Ori confund eu ceva? De ce să aibă statul numai preemţiune (oarece enteres!) şi să nu aibă şi un ultim cuvânt ca expresie a voinţei noastre, proprietarii şi beneficiarii bunului public de mediu, reamintesc pentru uituci, fertilitatea solului?

Două-trei vorbe pentru opăriţi. Unde aţi fost, fraţilor, din anul de graţie 2006, de când s-a semnat tratatul de aderare? Unde aţi fost când cu legea vânzării-cumpărării pământului către persoane juridice române? Nu aţi ştiut, bănuit, intuit, aflat (mai am verbe, spaţiu tipografic nu mai am!) că în spate sunt nişte cetăţeni ai vreunui stat de pe gogoloiu' ăsta de se învârte? Şi nu neapărat stat UE? Nu ştiţi că cea mai mare parte a produselor agricole care ne susţin PIB-ul sunt exportate de SRL-urile româneşti înfiinţate de străinezi? E o noutate pentru voi că, dacă pleacă aiurea cu pămânţii de sub ele (mai greu, da’ parcă poţi să ştii în ce parte o ia ştiinţa?), în curând n-o să mai avem nici locuri de veci?

Gheorghe Socotitorul

P.S. Domnilor opăriţi de tot felul (fără mine, evident!), ştiţi cumva (fără să-l întrebaţi pe Profesorul Valeriu Tabără) care este suprafaţa de pământ care se găseşte sub popou' alogenilor? Ori nu, pen'că taman ce aţi fost angajaţi în coru’ bocitoarelor?

Acelaşi

Legea vânzării terenurilor ar putea să treacă prin Parlament până la finalul anului, a declarat, marți, Achim Irimescu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

'Legea (Legea vânzării terenurilor către persoanele fizice din Uniunea Europeană — n.r.) trebuie să apară până la finalul anului și de asemenea normele de aplicare pentru că prin norme sperăm să clarificăm unele lucruri. Noi ne propunem să treacă până la finalul anului. Foarte important este să gândim cât mai bine lucrurile în așa fel încât să vedem reflectate în legislație interesele României, fără a fi contestate de către Comisia Europeană', a arătat Irimescu, în conferința "Iarna fierbinte a agriculturii românești".

Acesta a precizat că, dacă legea și normele de aplicare nu vor fi aprobate până la finalul anului, de la 1 ianuarie persoanele fizice din UE vor putea cumpăra liber terenuri agricole.

De asemenea, Irimescu a explicat că, dacă va fi ceva necorespunzător în textul acestei legi sau în normele de aplicare, autoritățile de la Bruxelles se vor autosesiza.

Întrebat dacă este posibil ca România să se confrunte cu o avalanșă de cereri de cumpărare de terenuri după 1 ianuarie 2014, Irimescu a precizat că acest scenariu este exclus.

'În opinia mea nu cred că vor fi avalanșe. Eu m-aș bucura dacă ar veni foarte mulți cetățeni europeni să cumpere câte 2.000 de metri pătrați cu case în zonele satelor care se prăbușesc, astfel să revigoreze mediul rural', a spus Irimescu.

Senatorii au adoptat, luni, proiectul de lege privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan de către persoane fizice și de înființare a Autorității pentru Administrarea și Reglementarea Pieței Funciare.

Proiectul de lege a avut raport favorabil din partea Comisiei pentru agricultură, silvicultură și dezvoltare rurală.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, arăta, în noiembrie, că ministerul pe care îl conduce a inițiat acest proiect de lege deoarece, conform Tratatului de aderare la Uniunea Europeană, de la 1 ianuarie 2014 se liberalizează piața funciară și este important să existe norme care să reglementeze acest lucru.

"Această liberalizare se referă la cetățenii Uniunii Europene. (..) Cetățenii din afara Uniunii Europene pot să achiziționeze terenuri agricole în extravilan numai dacă au reședința pe teritoriul unuia dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene sau în condițiile în care există tratate între Uniunea Europeană și acele state sau acorduri de liber schimb între statele membre și statele din care provin", a explicat ministrul la vremea respectivă.

Daniel Constantin a precizat că prin această lege se extinde dreptul de preempțiune la cumpărarea terenurilor și la alte categorii de persoane.

"Menținem pentru arendași, extindem la vecini, pentru că dorim comasarea terenurilor agricole, al treilea prag către tinerii fermieri, așa cum sunt definiți ei în legislația europeană ca având până în 40 de ani, pentru că ne dorim să întinerim populația care lucrează în agricultură. (...) Al patrulea prag de preempțiune se referă la stat, reprezentat de noua Autoritate pentru Reglementarea Pieței Funciare", a explicat Constantin.

AGERPRES

Străinii deţin cu acte mai mult de un milion de hectare de teren agricol în România, cifră vehiculată de Ministerul Agriculturii. Dacă se adaugă şi suprafeţele deţinute fără acte, situaţia este catastrofală, consideră reprezentanţii ROPAC. Aceştia susţin că străinii cumpără de mult timp terenuri chiar pe persoană fizică, deşi legislaţia interzice în prezent acest lucru.

Suprafeţe enorme vândute fără acte

Într-un document transmis Ministerului Agriculturii, alianţa ROPAC solicită prelungirea perioadei de tranziţie pentru cumpărarea de pământ de către cetăţenii români persoane fizice până la 1 ianuarie 2018, motivând cererea prin faptul că ţări precum Ungaria, Lituania sau Slovacia au obţinut o prelungire cuprinsă între trei şi cinci ani de la data negociată. Mai mult, ROPAC consideră lipsa de reacţie a Ministerului Agriculturii drept „un atentat la siguranţa alimentară a României“.

„Acel milion de hectare reprezintă terenuri cumpărate pe acte, dar oare câte milioane de hectare sunt cumpărate fără acte, doar cu contracte de mână pe terenuri neintabulate? Ministerul, în toate raportările sale, vorbeşte despre deţinerea în România de către străini a unei suprafeţe de un milion două sute de mii de hectare de teren la această dată. Aceasta înseamnă statistica pe acte notariale. Foarte multe terenuri, în special în partea de sud şi Moldova, unde n-a existat cadastru. Aceşti oameni deţin suprafeţe enorme de pământ fără documente şi acum, cum îi prind pe români la înghesuială, cum îi duc să semneze actele. Adevărata suprafaţă deţinută de străini în România se va vedea imediat ce se va pune în funcţiune legea prin care ei au dreptul să cumpere terenuri. Atunci se va observa dezastrul care există în piaţa funciară din România“, a declarat într-o conferinţă de presă Claudiu Frânc, preşedintele ROPAC.

În mare parte, potrivit ROPAC, terenurile nu sunt înregistrate în sistemul notarial, fiind cumpărate pe bază de titlu şi nu de carte funciară, pentru a se masca situaţia reală a cumpărărilor şi pentru a se proteja de fiscul din ţara de origine. În cazul cumpărării de pământ de către societăţi străine beneficiari neţi ai acestei acţiuni nu sunt agricultorii, care au în medie în ţara lor între 5 şi 10 hectare de teren, ci mari speculanţi funciari din Italia şi din alte ţări, precum şi Fonduri de Investiţii, Case de Pensii, Bănci, multinaţionale etc.

Teren cumpărat direct pe persoană fizică

Mai mult, preşedintele ROPAC susţine că străinii cumpără de mult terenuri pe persoană fizică în toată ţara, deşi legea interzice în prezent acest lucru.

„Sunt peste tot străini, începând din Moldova, sudul României, Banat, până-n Satu Mare. Oriunde mergem în România ştim că există cetăţeni străini care au cumpărat şi cumpără în continuare terenuri în calitate de persoane fizice, chiar dacă legea nu este încă în vigoare“, a punctat Frânc.

Membrii ROPAC se plâng, totodată, de concurenţa neloială din partea străinilor.

„Se pare că piaţa comună este doar la facere, nu şi la desfacere. Accesul la fonduri europene este infinit mai greu în România comparativ cu restul Europei, subvenţia pe suprafaţă este de câteva ori mai mică, iar fermierii români nu au acces la credite, comparativ cu cei străini care au acces uşor la credite cu dobânzi foarte mici“, a declarat Bogdan Buzescu, preşedintele CATAR, federaţie membră ROPAC.

Concurenţă neloială între români şi străini

Iar problemele nu ţin doar de finanţarea propriu-zisă, ci şi de condiţiile pe care trebuie să le întrunească fermierii pentru a beneficia de finanţare, în condiţii diferite pentru români şi străini.

„Să se ofere condiţii egale de competiţie fermierului român cu fermierul străin pe piaţa funciară românească. Nu mai vorbim de decapitalizarea fermierului român. Acestuia i se  cere să aibă şcoală, să facă cursuri, îl duc la tot felul de forme de învăţământ, de pregătire profesională, pentru că altfel nu poate accesa fonduri europene, nu poate face nimic. Acel cetăţean de pe bulevardul din Berlin vine şi cumpără teren în România fără să i se ceară niciun document“, a adăugat preşedintele ROPAC.

Suntem mult prea permisivi

Fermierii acuză Ministerul Agriculturii de lejeritatea cu care tratează vânzarea terenurilor către străini, în comparaţie cu reglementările draconice din restul Europei. România are cea mai ultraliberală poziţie a unei ţări europene faţă de condiţiile de acces la piaţa funciară, „ultimul bastion al interesului naţional“.

Pentru evitarea speculei funciare, ţările vest-europene – Franţa, Germania, Olanda, Ungaria, Polonia etc. – fac apel la un instrumentar sofisticat de protecţie a propriilor agricultori şi a resurselor funciare naţionale – instrumente juridice de preempţiune a colectivităţii locale în favoarea interesului public, instrumente fiscale, instrumente structurale de amenajare funciară şi instrumente financiare.

Ocupaţie străină pe timp de pace

„În Franţa terenul este proprietatea cetăţeanului francez, dar face parte din patrimonial naţional şi are o anumită menire pentru statul francez şi tu nu ai voie să faci ce vrei cu el. Acelaşi lucru trebuie să-l impunem şi noi, românii, şi să ne asigurăm în continuare de siguranţa alimentară a propriilor cetăţeni. În Polonia, de exemplu, cumpărarea terenurilor este limitată de la 100 km de vamă. Niciun cetăţean străin nu are voie să cumpere teren. De ce? Pentru că aceasta înseamnă ocuparea statului de către străini, fără război. Adică, dacă-i dau voie să cumpere teren în interiorul statului fără a limita o anumită suprafaţă înseamnă ocuparea statului“, a mai spus Claudiu Frânc.

Din raţionamente de securitate naţională trebuie interzisă cumpărarea pământului în zonele de frontieră pe o fâşie de 150 km distanţă faţă de ţara vecină. Terenul agricol situat până la 200 km de graniţă poate fi cumpărat doar cu avizul Ministerului Apărării şi Ministerului de Interne.

Străinii cu subvenţia, românii cu munca…

Un procent însemnat de terenuri sunt închiriate la agricultori români în aşa fel încât acestea să fie eligibile pentru subvenţie, societatea străină rămânând cu subvenţia, iar agricultorul român cu munca. Modelul agricol industrial promovat de aceşti cumpărători a adus zonele rurale vizate în situaţia de sărăcie extremă, cu multiple conflicte între străini şi populaţia locală, susţin reprezentanţii ROPAC.

„În 99% din aceste suprafeţe n-am văzut niciun străin pe tractor sau lucrând aceste suprafeţe. Tot agricultorii români muncesc aceste suprafeţe de teren. Aceşti fermieri străini rămân cu subvenţia care vine de la Uniunea Europeană, care de fapt ar trebui să intre în conturile fermierilor români. Dar sunt duse înapoi sau străinii trăiesc foarte bine pe banii care ar trebui să ajungă la fermierii români“, a mai spus preşedintele ROPAC.

Producţia de energie, investiţia preferată de străini

Terenurile nu sunt cumpărate doar pentru producţia de alimente, ci preponderent pentru producţia de energie – agrocarburanţi, energie eoliană, energie fotovoltaică, energie din biomasa agricolă. Profitul este repatriat în ţările de origine, chiar dacă o mare parte din profit este format din subvenţiile agricole de la APIA pentru terenuri ce nu produc alimente, ci energie.

„Terenurile care sunt, totuşi, lucrate de aceste societăţi nu intră în circuitul agricol, ci se duc pe culturile energetice. Şi aici vorbim de acea prevedere din proiectul ROPAC-ului în care am spus că subvenţia se aplică doar pe susţinerea producţiei alimentare. De aceea se dau aceste subvenţii fermierilor care produc mâncare, nu energie. Pe aceştia să-i susţină Ministerul Energiei“, a conchis Frânc.

Propuneri ROPAC

ROPAC propune ca, în vederea asigurării unei concurenţe loiale între fermierii români şi cei străini, pământul cumpărat de către străini să nu depăşească mai mult de 5% din suprafaţa agricolă utilă a ţării, mai mult de 5% din suprafaţa utilă a localităţii respective şi peste 1% din fâşia de frontieră, vânzarea terenurilor să se facă cu acordul Consiliului judeţean, a Consiliului local precum şi cu acordul cumulat al reprezentanţilor asociaţiilor de agricultori reprezentative de pe raza comunităţii, iar mărimea fermei în ţara de origine să fie mai mică sau egală cu a fermei cumpărătorului din România.

Mai mult, ROPAC solicită Ministerului Agriculturii ca aplicarea legii să înceapă după înfiinţarea creditului funciar pentru cetăţenii români,  achiziţia să fie realizată doar de către agricultorii activi, în vederea evitării speculaţiilor funciare, achiziţia de terenuri de către străini să fie oprită până la cumpărarea unei suprafeţe identice de către cetăţenii români în ţara respectivă, cetăţenii străini să facă dovada unei legături apropiate cu România, cu alte cuvinte să fie rezidenţi de cel puţin zece ani în România, numărul agricultorilor străini să nu depăşească 1% din numărul agricultorilor activi ai comunităţii, precum şi interzicerea cumpărării de pământ în zone protejate, precum rezervaţiile sau parcurile naţionale.

Alianţa propune ministerului ca persoanele juridice străine să poată cumpăra terenuri agricole cu condiţia să nu aibă capital majoritar străin.

Reprezentanţii ROPAC şi-au exprimat surprinderea faţă de lipsa de reacţie a MADR faţă de documentul de poziţie depus de către ROPAC la MADR în luna august 2013 referitor la principiile care trebuie să stea la baza cumpărării de pământ de către persoane fizice străine. În acelaşi timp, ROPAC îşi manifestă dezacordul faţă de conţinutul proiectului de lege propus de Ministerul Agriculturii, considerând că viziunea sa are un caracter „de expropriere funciară“ cu scop preponderent imobiliar şi energetic în favoarea speculatorilor europeni, nicidecum în favoarea agricultorilor europeni,  şi reprezintă un atentat la suveranitatea alimentară a României.

Marius ŞERBAN

Starea de tasare şi compactare se întâlneşte, cu precădere, pe solurile cu conţinut ridicat de argilă dar poate fi provocată, în special, de executarea neraţională a lucrărilor solului (lucrări numeroase, la grad de umiditate necorespunzător, cu unelte neadecvate).

Măsurarea acestora se poate efectua prin determinarea densităţii aparente (Da) şi a porozităţii solului.

Un sol afânat, proaspăt arat, are Da de 0,8-1,0 g/cm³, solul aşezat are Da 1,0-1,4 g/cm³ şi este cel mai propice creşterii şi dezvoltării plantelor, iar solul tasat şi compactat are Da mai mare de 1,5-1,6 g/cm³ şi aici regimul aerohidric şi de nutriţie a plantelor, precum şi activitatea microbiologică sunt necorespunzătoare.

Tasarea se manifestă, de regulă, până la adâncimea de 30-40 cm, iar compactarea, la peste 40-50 cm.

Porozitatea optimă este considerată atunci când spaţiul lacunar reprezintă 48-60% din volumul solului, din care porozitatea capilară 30-36%, iar cea necapilară 18-24%.

Spaţiul lacunar din sol este ocupat 2/3 cu apă şi 1/3 cu aer.

Porozitatea necapilară sau de aeraţie este socotită deficitară când are valori de 6-10%, moderată la 11-22% şi bună la 23-30%.

Ce neajunsuri au aceste soluri?

În primul rând asemenea terenuri sunt greu permeabile pentru apă. Apa din precipitaţii, în majoritate, bălteşte, se scurge la suprafaţa solului, se evaporă, deci se pierde.

Experienţele demonstrează că într-un sol afânat se infiltrează 65% din precipitaţiile căzute, iar în solul tasat şi compactat doar 9,2%. În acelaşi timp, pierderea apei din sol prin evaporare este de 13-14% în solul afânat şi depăşeşte 80% pe solul compactat.

În astfel de terenuri şi aeraţia este deficitară, motiv pentru care metabolismul rădăcinilor este stânjenit, respiraţia este redusă, proces care asigură eliberarea energiei necesare absorbţiei apei din sol.

S-a demonstrat că atunci când oxigenul din sol scade la 5% respiraţia rădăcinilor se reduce, iar la 1% se opreşte.

La fel, creşterea conţinutului în dioxid de carbon din sol la 2% opreşte respiraţia rădăcinilor.

Pe solurile tasate şi compactate lucrările se execută mult mai greu. La fiecare creştere a Da cu 0,01 g/cm³ rezistenţa la arat creşte cu 0,8-1 kgf/dm², iar consumul de motorină creşte cu 0,24 l/ha. Pe astfel de terenuri gradul de patinare a tractoarelor este de 16,9%, faţă de 9,6% pe terenul netasat, iar consumul de motorină la executarea arăturii este de peste două ori mai mare.

Cultura porumbului pe solul tasat a dus la reducerea sistemului radicular cu 41%, a suprafeţei foliare de la 5.504 cm²/plantă la 2.804 cm²/ plantă, înălţimea plantelor a scăzut de la 171 cm la 140 cm, iar producţia a scăzut cu 540-1.560 kg/ha.

La sfecla de zahăr, socotind producţia obţinută pe un sol cu Da de 1,38 g/cm3 egală cu 100%, pe solul cu Da de 1,50 g/cm3 producţia s-a redus la 55%.

Ce măsuri sunt necesare pe asemenea terenuri?

Pe solurile tasate sunt necesare arături adânci executate cu plugul prevăzut cu scormonitori, iar pe cele compactate se vor efectua lucrări de scarificare la 60-80 cm adâncime.

Se vor administra cantităţi cât mai mari de îngrăşăminte organice şi se vor încorpora în sol toate resturile vegetale.

Practicarea asolamentelor de lungă durată, din care să nu lipsească gramineele şi leguminoasele perene, contribuie la îmbunătăţirea substanţială a acestor terenuri.

Prof. dr. Vasile POPESCU

Ministerul Agriculturii vrea să restricţioneze, începând cu anul viitor, accesul persoanelor fizice la achiziţia de terenuri agricole, impunând o limită de 100 ha în extravilan. Cei care vor însă să cumpere suprafeţe mai mari nu vor avea însă nicio problemă, nu trebuie decât să îşi înfiinţeze o societate comercială, aşa cum se întâmplă şi acum. Terenurile bune au fost însă cumpărate de mult, în general de către străini.

Conform Proiectului de Lege privind vânzarea - cumpărarea terenurilor agricole situate în extravilan de către persoane fizice, acestea nu vor mai putea deţine peste 100 ha de teren agricol de la 1 ianuarie 2014. Măsurile sunt general valabile pentru persoane fizice române, dar şi străine, după cum a anunţat Daniel Constantin, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

„Esenţa legii este reprezentată de faptul că suntem în discuţii şi cu Ministerul Justiţiei şi cu toţi cei care sunt implicaţi în acest proces pentru a încerca să limităm proprietatea per­soanelor fizice la 100 ha, fie că vorbim despre persoane fizice române sau străine. Nu intervenim asupra proprietăţii, în concordanţă cu ceea ce spune Constituţia, şi anume că proprietatea este garantată în condiţiile legii. Proba­bil că aceasta va fi o lege organică care va spune că persoanele fizice care deţin terenuri agricole pot de acum înainte să aibă nu mai mult de 100 ha. Cine vrea să cumpere mai mult de 100 ha trebuie să se constituie în persoană juridică“, a spus Daniel Constantin.

El susţine că este de datoria statului să vină cu măsuri care să garanteze că fermierul din România nu este dezavantajat în faţa celui din străinătate. Tratatul de aderare prevede că de la 1 ianuarie se liberalizează piaţa funciară, astfel că persoanele fizice străine pot cumpăra terenuri în România

Dreptul de preempţiune

Legat de stabilirea dreptului de preempţiune, ministrul spune că proiectul ţine cont de coproprietari, dar şi de arendaşi, de tinerii până în 40 de ani sau de intenţia şi de interesul pe care statul îl are în zona respectivă în ideea de comasare a terenurilor agricole. Iar pentru că foarte multe terenuri s-au degradat de-a lungul timpului, noua lege prevede ca cei care cumpără terenuri să aibă cunoştinţe minime în agricultură şi să fi desfăşurat activităţi agricole minimum 5 ani. De asemenea, cei care deţin deja teren agricol în proprietate şi vor să mai cumpere trebuie să facă dovada că au desfăşurat activităţi agricole pe terenul deţinut.

„Am gândit un sistem în care, la vânzarea unui teren de către o persoană fizică sau o persoană juridică către persoane fizice, dreptul de preempţiune să fie exercitat în următoarea ordine: în primul rând coproprietarii persoane fizice ai terenurilor respective, în al doilea rând vecinii, persoane fizice, în al treilea rând arendaşii persoane fizice, în al patrulea rând persoanele fizice cu vârstă de până la 40 de ani care desfăşoară activităţi agricole pe raza administrativ-teritorială a localităţii unde este situat terenul respectiv şi, nu în ultimul rând, statul român, printr-o agenţie sau printr-un for de intervenţie pe această problemă. Sigur, dacă niciunul dintre aceştia nu-şi exercită dreptul de preempţiune, terenul respectiv poate fi achiziţionat de orice fel de persoană fizică, fie că este din localitate, fie că are peste 40 de ani“, a declarat Constantin. Acesta susţine că legea ar putea intra în vigoare spre sfârşitul anului, după ce va fi supusă dezbaterii publice.

Autoritate pentru Administrarea Pieţei Funciare

Noul proiect de lege mai prevede înfiinţarea Autorităţii pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare, fie prin transformarea Agenţiei Domeniilor Statului, fie prin constituirea unei noi instituţii.

„Vom discuta dacă ADS va prelua această sarcină sau va fi o altă autoritate care să reglementeze piaţa funciară. Cetăţeanul care vrea să vândă trebuie să notifice la primărie sau la autoritatea care trimite scrisori către cei care sunt vizaţi de dreptul de preempţiune. Aceştia trebuie să îl exercite în 90 de zile, după care tranzacţia se poate realiza“, a precizat Constantin.

Ioana GUŢE

Velcourt Group, cea mai mare companie britanică de management de teren agricol, a anunţat miercuri că intenţionează să investească în terenurile agricole din România printr-o societate mixtă înfiinţată cu Mintridge International, o companie specializată în achiziţia de teren agricol, transmite Bloomberg.

Investiţiile, care vor fi realizate prin intermediul societăţii Velcourt SRL, cu sediul la Bucureşti, vizează 'mai multe proiecte' evaluate la 14 până la 20 de milioane de euro fiecare.
'Credem că România are argumente solide pentru cei trei factori care fac din achiziţia de terenuri agricole o investiţie atractivă: perspectivele de creştere a valorii terenurilor, posibilitatea de a achiziţiona terenuri neutilizate şi calitatea terenului agricol', a declarat directorul general al Velcourt Group, James Townshend.

Compania britanică consideră că preţurile la terenurile agricole din România sunt printre cele mai mici din UE, chiar şi după o creştere anuală de 20% după 2007.

La ora actuală, circa 8,5% din suprafaţa arabilă a României este utilizată de cetăţeni străini, care au cumpărat în conformitate cu prevederile legale sau au concesionat suprafeţele de teren cu cele două condiţionări care se regăsesc în Codul Civil. Astfel, pentru persoanele fizice există obligativitatea de a avea domiciliul în România, iar pentru persoanele juridice sau asociaţii de a avea sediul în România dacă doresc să deţină teren sau să-l lucreze.
Potrivit datelor MADR, suprafaţa agricolă deţinută de străini în România la finele lui 2011 se ridică la peste 700.000 de hectare, reprezentând 8,5% din suprafaţa arabilă a României. Într-un clasament al cumpărătorilor de teren în România, pe primele locuri se află Italia, cu 24,29%, urmată de Germania cu 15,48% şi de ţările arabe cu 9,98%. Totodată, Ungaria deţinea 8,17% din cele peste 700.000 de hectare de teren agricol cumpărat în România, Spania 6,22%, Austria 6,13%, Danemarca 4,52%, Grecia şi Olanda câte 2,4% şi Turcia 0,78%.

Sursa AGERPRES

Insula Mare a Brăilei, cea mai mare exploataţie agricolă din Europa, are începând din vara anului trecut un nou concesionar, compania Agricost din Iaşi, o firmă cu capital româno-olandez, al cărei acţionar majoritar este omul de afaceri Constantin Duluţe. TCE 3 Brazi Piatra-Neamţ, deţinută de Culiţă Tărâţă, munceşte însă în continuare terenul, între cele două firme fiind „o relaţie de colaborare“.

O cooperare firească

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Ioana GUŢE
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.2, 16-31 IANUARIE 2013

Autorităţile ar trebui să instituie un mix de politici pentru comasarea terenurilor agricole din România deoarece, în următorii ani, acest lucru va contribui la dezvoltarea sistemelor de irigaţii şi la reducerea dependenţei excesive a agriculturii româneşti de starea vremii, se arată în studiul 'Rata de schimb de echilibru şi factorii săi - cazul României', realizat pentru Comisia Naţională de Prognoză (CNP).

Comasarea terenurilor agricole s-ar putea baza pe doi piloni, respectiv pe acordarea de prime pentru cedarea terenurilor de către fermierii vârstnici şi pe descurajarea nelucrării terenurilor agricole din proprietatea persoanelor fizice.

Studiul arată că deşi există în momentul de faţă un proiect de lege benefic în ceea ce priveşte acordarea de prime pentru cedarea terenurilor, acesta ar trebui modificat în sensul creşterii sumelor acordate pentru stimularea vânzării terenurilor.

"Este importantă descurajarea nelucrării terenurilor agricole prin aplicarea pentru terenurile agricole nelucrate, proprietate a persoanelor fizice, a impozitului corespunzător terenurilor intravilane cu destinaţia curţi-construcţii. O astfel de sancţiune există şi este aplicată din 2007, dar numai în cazul terenurilor deţinute de persoane juridice", se menţionează în studiu.

De asemenea, comasarea terenurilor agricole va duce în următorii ani şi la dezvoltarea sistemelor de irigaţii şi reducerea dependenţei excesive a agriculturii româneşti de starea vremii, în condiţiile în care, în prezent, plata irigaţiilor poate fi făcută numai de exploataţiile agricole medii şi mari.

Potrivit estimărilor efectuate de coordonatorii studiului, România pierde în anii cu producţie agricolă slabă aproximativ 800 de milioane de euro, atât în agricultură cât şi în sectoarele economice conexe (industria alimentară, servicii de transport şi depozitare a mărfurilor agricole etc.).

Nu în ultimul rând, în studiul menţionat se precizează că procesul de comasare a micilor terenuri în mari exploataţii agricole poate întări legătura dintre producţia agricolă internă şi formele de comerţ modern (supermarketuri, hipermarketuri) care în prezent este ruptă din cauza incapacităţii micilor proprietari de terenuri de a livra mărfuri în cantitatea şi calitatea solicitată de partenerii lor de afaceri.

România a înregistrat în anul 2011 un deficit comercial pe segmentul de produse agroalimentare de aproximativ 800 de milioane de euro (0,6% din PIB), în scădere constantă faţă de anii anteriori. Cu toate acestea, cifra de ansamblu maschează o performanţă slabă pe segmentul produselor prelucrate industrial sau pe cel al produselor agricole neprelucrate dar cu valoare adăugată mai mare (fructe, legume) pe seama unor rezultate bune în domeniul produselor neprelucrate cu valoare adăugată mică (cereale).

"O strategie coerentă de dezvoltare a agriculturii româneşti trebuie să cuprindă şi un program de facilitare a investiţiilor private în capacităţi de prelucrare a produselor agricole în cadrul industriei alimentare care să se dezvolte în mediul rural. Guvernul ar trebui să sprijine dezvoltarea infrastructurii de drumuri, apă şi canalizare din mediul rural în acele sate care au capacitatea şi doresc să plătească aceste servicii prin intermediul taxelor locale şi direct (apă, canalizare) iar nu pe criterii de algoritm politic. Conform principiului bunelor practici, tot mai multe sate ar putea adopta această strategie care le poate permite atragerea de investiţii private în industria alimentară", se mai arată în studiul 'Rata de schimb de echilibru şi factorii săi - cazul României', realizat pentru Comisia Naţională de Prognoză (CNP).

Sursa AGERPRES

Acţiunile omului transformă anual în deşert 12 milioane de hectare de teren agricol, un calcul care se face de la începutul anilor 1980, ceea ce presupune că, de la acea dată, planeta a pierdut în ritm anual 1% din terenurile sale fertile, a declarat secretarul executiv al Convenţiei ONU de Luptă împotriva Deşertificării (UNCCD), Luc Gnacadja, într-un interviu publicat sâmbătă EFE.
Gnacadja a subliniat că degradarea pământurilor este 'principala provocare de mediu a erei noastre' şi 'principala ameninţare la bunăstarea globală'.

Secretarul executiv al UNCCD, aflat în vizită la Madrid, a susţinut că deşertificarea este principala cauză a faptului că peste un miliard de oameni la nivel mondial trăiesc în sărăcie, deoarece nu pot cultiva pământ şi nu au acces la apă. Acest 'miliard de oameni uitaţi' locuiesc în majoritate în zonele cele mai sărace din Africa şi Asia.

'Ţările dezvoltate au crezut în mod tradiţional că deşertificarea este ceva ce se petrece în zone îndepărtate şi că a o combate nu le va aduce niciun beneficiu; din acest motiv, ani la rând au refuzat să dezvolte mecanisme de finanţare pentru a o opri', a explicat Gnacadja, fost ministru al mediului în Benin. Oficialitatea ONU consideră că un astfel de mod de gândire este complet greşit: 'Degradarea solului nu doar sporeşte sărăcia şi mortalitatea infantilă la nivel local, ci afectează oceanele şi bunăstarea globală'.

În acest sens, Gnacadja a amintit că deşertificarea este una dintre principalele cauze ale imigraţiei masive din ţările sărace şi că 'soluţia nu este ridicarea de ziduri în jurul Europei pentru ca imigranţii din Africa să nu mai poată sosi, ci oferirea de ajutor pentru soluţionarea problemelor (acestor oameni) ca să nu mai aibă motive să emigreze'.

Pentru a convinge ţările că trebuie să treacă la fapte, Gnacadja propune două formule, dintre care una presupune o discuţie 'în termeni macroeconomici despre mediul înconjurător'. Drept exemplu oferă cazul Nigeriei, unde căutarea alternativelor la păşunatul masiv care distruge pământurile presupune un cost de 50-200 de dolari pe hectar, în timp ce operaţiunile de recuperare a calităţilor agricole ale acestor terenuri ar costa 1.100 de dolari pe hectar. 'Costul pasivităţii este infinit mai mare decât costul acţiunii', insistă Gnacadja. 'Evidenţele m-au convins că a combate degradarea terenurilor este sinonim cu a lupta împotriva sărăciei şi a insecurităţii alimentare şi cu promovarea creşterii economice', spune secretarul executiv al UNCCD.

Sursa AGERPRES