600x250 v1

Factorii cheie ai acestui succes au fost lansarea de produse inovative- genetică de top pentru semințe și soluții avansate de protecția plantelor.

“Compania internațională de cercetare și dezvoltare agricolă Corteva Agriscience a demonstrat o creștere rapidă a afacerii sale în România și Moldova în primul trimestru al anului 2021, cu 19% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut”, a subliniat Jean Ionescu, Country Leader Corteva Agriscience în România și Moldova, cu ocazia evenimentului  Media Club organizat pe 4 iunie 2021.

„Afacerea cu semințe din România a demonstrat o creștere de 17% susținută de vânzarea hibrizilor cu genetică de înaltă calitate. Hibrizii de porumb din gama Optimum® AQUAmax® au adus extraperformanțe de producție pentru fermierii români.” a declarat Jean Ionescu.

„Ca și noutăți, vom adăuga în portofoliu 5 hibrizi în fiecare an, iar în 2021 Corteva a lansat în România Sclerotinia Protector, o tehnologie unică aplicată culturii de rapiță. După mai bine de 10 ani, cercetătorii Corteva aduc pe câmp o combinație de hibrizi cu potențial înalt de producție plus toleranță la Sclerotinia, în același produs, în același sac de semințe. Obiectivul Corteva este să ajute fermierii români să obțină producții mai mari și mai stabile, pe fiecare hectar de teren cultivat.” a adăugat directorul Corteva.

Vânzările de produse de protecție a plantelor au crescut în România cu 27% în primul trimestru, mult mai rapid decât creșterea medie a segmentului de produse de protecție a culturilor din Europa Centrală (11%). Creșterea semnificativă s-a datorat portofoliului mixt de erbicide pentru cereale păioase: Bizon™, Floramix™, Pallas™, Pixxaro™ Super, portofoliului puternic de erbicide pentru cultura de rapiță: Gallera™ Super și Korvetto™ care are în compoziție molecula Arylex™ active. De asemenea, o contribuție majoră a rezultatelor s-a datorat produselor pentru tratamentul semințelor derivate din surse naturale, utilizate de fermierii români începând cu 2019 pe mai mult de 1,5 milioane de hectare. Molecule inovatoare precum Spinetoram, Isoclast™ active și Zorvec® active și-au adus contribuția pentru această creștere importantă în segmentul de produse de protecția plantelor.

În Moldova, segmentul de produse de protecție a culturilor a demonstrat o creștere cu 19%, iar segmentul de Semințe a crescut cu 1%.

„Corteva ca continua să ofere fermierilor românii și celor din Rep. Moldova genetică de ultimă generație, soluții inovatoare de protecție a culturilor, agricultură digitală, astfel încât să obținem rezultate excepționale și să ne atingem întregul potențial”, a comentat Jean Ionescu.

„Corteva a avut un start foarte puternic în 2021, bazându-ne pe impulsul substanțial pe care l-am adus odată cu închiderea anului 2020. Europa Centrală a depășit creșterea medie a EMEA. Afacerea noastră a crescut cu + 10% organic în comparație cu primul trimestru din 2020 ”, a comentat Jean Philippe Riffat, Commercial Unit Leader Europa Centrală.

„In ceea ce privește lunile următoare, se întrevede o prognoză pozitivă. Industria agricolă globală se recuperează cu stocuri finale mai mici, o îmbunătățire a comerțului global determinat de cererea din China care va duce la creșterea suprafețelor cultivate. În cele din urmă, prețurile record ale produselor agricole ar trebui să ne ajute să susținem veniturile fermierilor și ne așteptăm să valorificăm fundamentele pozitive ale pieței și punctele forte concurențiale”, a adăugat Jean Philippe Riffat.

După anunțarea rezultatelor financiare, în cadrul evenimentul Media Club a fost anunțată relansarea programului TalentA_2021, program pe care Corteva Agriscience îl organizează pentru doamnele fermier al doilea an consecutiv, ca parte a Obiectivelor sale de durabilitate.

Implementat cu succes anul trecut, în 2021 Corteva Agriscience a decis să crească valoarea premiilor la 15.000 USD, pentru a facilita implementarea celor mai bune planuri de afaceri.

„Prima ediție a programului TalentA a demonstrat dorința femeilor din mediul rural de a inova și implementa programe pentru dezvoltarea comunităților lor. Având în vedere rezultatele și răspunsul pozitiv al primilor absolvenți, Corteva Agriscience a decis să crească valoarea premiilor în 2021. Continuăm să ne adresăm doamnelor  din mediul rural pentru că dorim să sprijinim îmbunătățirea calității vieții în aceste zone. Cu acest program, Corteva le oferă acces la informații și finanțare, dar și sprijin pentru dezvoltarea și modernizarea afacerii lor, pentru a o face competitivă, productivă și creativă”, a declarat Maria Cîrjă - Marketing Manager  Corteva Agriscience România și Moldova

Productivitate, toleranță, profitabilitate sunt câteva cuvinte cheie de care ținem cont atunci când adăugăm în portofoliul nostru hibrizi/soiuri cu care să venim în fermele din România. Pe lângă aceste aspecte, am mai adăugat un criteriu, și anume, să avem și sămânță românească, ce poate să ofere un nivel de producție ridicat. Asta pentru că ne dorim să sprijinim cercetarea agricolă românească, un domeniu de elită pentru agricultura autohtonă. Mai mult decât atât, ne-am aliniat și principiilor de sustenabilitate la care a aderat grupul Origin Enterprises PLC, urmărind să aducem în portofoliu varietăți autohtone, adaptate condițiilor pedoclimatice care să asigure producții stabile.

Așa că, pentru acest sezon, unul dintre hibrizii adăugați în portofoliul nostru de semințe Atlas este hibridul de porumb cu genetică românească – Turda 332.

„Suportă bine perioadele de secetă“...

„Hibridul Turda 332 face parte din noua gamă de hibrizi creați la Turda (...); este un hibrid simplu, semitimpuriu (grupa FAO 380), durata perioadei de vegetație de la semănat la maturitatea tehnică (30% umiditate) fiind în medie de 135 de zile. De asemenea, are o rezistență foarte bună la temperaturile scăzute din prima parte a perioadei de vegetație, însușire importantă pentru zonele de cultură din Podișul Transilvaniei, unde frecvența acestor temperaturi este destul de ridicată. Plantele sunt viguroase, cu talie mijlocie spre înaltă (235-260 cm), știuletele este de formă cilindrică, având lungimea medie. Suportă bine perioadele de secetă și are o rezistență mijlocie la frângerea tulpinilor la recoltare, precum și la atacul de Ostrinia nubilalis. Pentru obținerea unor producții de boabe ridicate se recomandă utilizarea unor desimi de semănat care să asigure la recoltare 70.000 plante/ha, densitate care trebuie neapărat corelată cu posibilitățile fermierului de a asigura o fertilizare corespunzătoare și cu starea de fertilitate a solului. Turda 332 este un hibrid intensiv care valorifică bine dozele ridicate de îngrășăminte minerale, potențialul de producție fiind de 16.000 kg/ha. Pentru obținerea unor producții constante de porumb trebuie să aveți în vedere hibridul Turda 332“, spune directorul SCDA Turda, dr. ing. Nicolae Tritean.

Precizăm că Stațiunea Turda a fost înființată la 1 februarie 1957, fiind o stațiune de cercetare cu tradiție pentru agricultura românească. Încă de la început activitatea de cercetare şi de producţie a staţiunii a fost îndreptată spre promovarea culturii porumbului hibrid şi ridicarea producţiei la hectar a acestei culturi. În anii următori sfera preocupărilor stațiunii s-a extins la crearea de hibrizi de porumb şi soiuri la cerealele păioase şi leguminoase pentru boabe, genotipuri de înaltă productivitate şi adaptabilitate, cu rezistenţă sporită la boli, dăunători, dar şi la condiţiile nefavorabile ale mediului.

Gamă completă de semințe, pentru cele mai bune alegeri!

Despre soiurile/hibrizii pe care Agrii îi deține în portofoliul de semințe Atlas, Roxana Jercan, Category Manager Seeds – Agrii România, afirmă: „Datorită implicării și expertizei noastre suntem unul dintre pilonii de dezvoltare în peste 10% din totalul de ferme din România. Cu ajutorul colegilor din vânzări punem la dispoziția fermierilor o ofertă completă de semințe pentru aproape toate culturile din România astfel încât fermierii să poată face cea mai bună alegere. Avem o paletă largă de hibrizi de porumb de la companii de renume, însă, pentru că ne dorim să sprijinim și să promovăm cercetarea agricolă românească, anul acesta am introdus în portofoliu și hibridul de porumb românesc Turda 332, un hibrid cu foarte multe calități agronomice, pe care vă recomandăm să-l cultivați în această primăvară pentru a vedea potențialul său productiv. De asemenea, vă recomandăm să dialogați cu specialiștii noștri de vânzări din zona dumneavoastră agricolă pentru a vă oferi suportul în alegerea celor mai buni hibrizi pentru culturile pe care doriți să le înființați, acum în primăvară.“ 

Referitor la relația de colaborare SCDA Turda – Agrii România, există o colaborare îndelungată în ceea ce privește utilizarea produselor de protecția plantelor, dar și comercializarea și producerea semințelor de cea mai înaltă calitate. „Mulțumim pe această cale companiei Agrii pentru comercializarea semințelor produse la SCDA Turda“, a conchis directorul SCDA Turda, dr. ing. Nicolae Tritean.

Așadar, alegeți pentru această primăvară hibridul de porumb Turda 332! Alegeți portofoliul de semințe Atlas pentru a vă asigura un spor de producție!

Atlas seminte porumb Agrii

Compania investește 13 milioane de euro în stația din Afumați pentru a satisface cererea fermierilor europeni

Corteva Agriscience a anunțat investiția adițională de aproximativ 13 milioane de euro pentru extinderea unității de producție din Afumați, România, pentru a accelera dezvoltarea afacerii sale cu semințe de floarea soarelui în Europa.

Construcția unei facilități moderne este deja în desfășurare și urmează să devină operațională la începutul lunii august, la timp pentru sezonul de recoltare a florii-soarelui.

Acest proiect de investiții care cuprinde un nou depozit și o stație de condiționare va permite companiei Corteva Agriscience să eficientizeze problemele legate de aprovizionare, să îmbunătățească calitatea și capacitatea operațională, pentru a sprijini cererea europeană în continuă creștere.

„Prin extinderea operațiunilor noastre în România, ne consolidăm poziția de leader pe piața europeană a semințelor”, a declarat Jean Ionescu, Country Leader Corteva Agriscience în România și Moldova. „Capacitatea sporită a facilității din Afumați ne va permite să satisfacem cererea internă și internațională în creștere pentru semințe de înaltă calitate, marca Pioneer®.

Marius Bărăceanu, Production Location Manager Corteva Agriscience în Romania, a adăugat: „Deja am alocat 35.000 de ore de lucru acestui proiect, astfel că implementarea este în termen. Luând în considerare pandemia COVID-19 și toate măsurile de protecție necesare, echipa a făcut o treabă excelentă, asigurând-ne totodată că siguranța rămâne o prioritate de top.”

Stația din Afumați este una dintre cele mai moderne facilități de producție a semințelor Corteva din lume și oferă clienților din întreaga Europă produse cu cele mai avansate inovații în materie de genetică a plantelor.

Stația produce hibrizi de porumb, floarea-soarelui și rapiță de primăvară, care deservesc nevoile clienților din țările UE, precum Ucraina, Rusia, Moldova, Bielorusia, Kazahstan, Azerbaidjan și Turcia.

Facilitatea din Afumați funcționează din 2006, cu aproximativ 160 de angajați și 250 de muncitori sezonieri în timpul sezonului de recoltare. Extinderea acestei facilității va permite Corteva Agriscience să creeze peste 20 de posturi noi. Investiția totală, inclusiv investiția de modernizare, depășește 73 de milioane de euro.

În acest an, pentru producătorii de semințe din Europa totul a fost o provocare. Chiar și organizarea congresului anual al Euroseeds, Asociația producătorilor și condiționatorilor de semințe din Europa, a fost o provocare. Planificat inițial a se desfășura în Malta, evenimentul s-a mutat on-line. Cu toate acestea, între 11 și 13 octombrie, peste 400 de reprezentanți ai industriei de profil din țările europene au răspuns „Prezent!“ la apelul organizatorilor.

A fost o primă experiență virtuală completă, au apreciat organizatorii. Congresul a cuprins o sală de expoziții, o zonă comercială, un salon de socializare și, cel mai important dintre toate, o sală de reuniuni în care au avut loc numeroase prezentări foarte interesante, urmate de discuții pe mai multe teme prioritare pentru sectorul semințelor din Europa.

Putem ajunge la un Green Deal durabil?

„Acordul Verde al UE și strategiile sale, Farm-2-Fork și Biodiversitate, pot oferi un acces sporit la noile tehnici de ameliorare a plantelor și la inovație în domeniul semințelor?“ a fost întrebarea cea mai importantă, care a revenit ca un leitmotiv în toate discuțiile, indiferent de domeniul specific pe care erau axate.

Numeroși experți s-au reunit pe platforma virtuală pentru a analiza toate aspectele considerate decisive pentru creșterea capacității sectorului de ameliorare a plantelor și de inovare în domeniul semințelor, astfel încât acesta să poată contribui cu succes la un „green deal“ cu adevărat durabil.

Discuțiile legate de drepturile de proprietate intelectuală, care au deschis, luni dimineață lucrările Congresului au evidențiat echilibrul delicat dintre necesitatea încurajării investițiilor și protejarea accesului la rezultatele cercetării. Francisco Garcia-Valero, de la Oficiul UE pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), a explicat termenii de referință ai unui viitor studiu care va evalua impactul economic și durabil al drepturilor de proprietate intelectuală ale creatorilor de plante în UE. Reprezentanții mai multor organizații cu activitate în domeniu au subliniat câteva provocări potențiale ale metodologiei, dar au recunoscut, în general, necesitatea și importanța unui astfel de studiu.

Noile tehnologii de ameliorare și inovarea, unelte indispensabile

Un alt subiect s-a axat pe oportunitățile și restricțiile de utilizare a celor mai noi metode de ameliorare a plantelor. Dr. Petra Jorasch a prezentat rezultatele unui studiu realizat recent de organizație. Sondajul confirmă interesul enorm al companiilor de a folosi noi metode de selecție a plantelor pentru obținerea unei game largi de specii, cu noi trăsături. Însă, în același timp, studiul relevă și faptul că, din cauza actualelor reglementări în domeniu ale UE, majoritatea companiilor și-au mutat activitatea de R&D în această ramură pe alte continente...

O altă dezbatere aprinsă a generat obiectivul de creștere de cel puțin 25% a suprafeței cultivată în sistemul organic, pe care și-l propune Green Deal. Participanții la dezbatere, printre care s-au aflat și reprezentanți ai DG SANTE, COPA-COGECA, IFOAM, mediului academic și al industriei, au abordat factorii determinanți și limitările dezvoltării în continuare a agriculturii organice. Principala temere exprimată a fost aceea că, la nivelul actual al cunoașterii și dezvoltării agriculturii, nu se poate asigura o productivitate care să asigure necesarul de hrană din viitorul apropiat utilizând tehnologiile organice. În strânsă corelație cu acest subiect a fost și tema următoarei dezbateri. „Să obținem mai mult cu mai puțin: cum să reducem utilizarea pesticidelor și a îngrășămintelor fără a pierde din punctul de vedere al securității și siguranței alimentare?” a fost o altă întrebare fundamentală care a iscat aprinse controverse. Reprezentanții ECPA, COPA-COGECA și ai industriei au încercat să stabilească dacă putem echilibra aceste obiective cu cele de sănătate a plantelor și securitatea alimentară și ce măsuri concrete pot contribui la susținerea acestui echilibru. Din nefericire, dezbaterea nu a putut ajunge la o concluzie unanimă și în acord cu acest ambițios obiectiv al Comisiei Europene...

„Sperăm că discuțiile vor genera soluții corecte!“

Au avut loc două dezbateri foarte interesante și cu privire la evaluarea continuă a legislației UE privind comercializarea semințelor. Prima a analizat așteptările și nevoile utilizatorilor profesioniști de semințe și a furnizorilor de semințe, în timp ce a doua s-a concentrat pe piețele non-profesionale. Participanții au inclus reprezentanți din DG SANTE, contractantul Comisiei Europene pentru studiu, UPOV, CPVO, COPA-COGECA etc.

Principalul subiect al părții deschise a Adunării Generale a fost analiza Green Deal, cât de realiste sunt obiectivele sale și ce mijloace ar putea fi la dispoziția UE pentru a rezolva unele dintre conflictele cu alte obiective strategice. Prof. Tim Searchinger, director tehnic al Programului alimentar de la World Resources Institute (SUA), a stabilit scenariile și a subliniat tendințele mondiale în agricultură și producția de alimente. Este de remarcat privirea detașată a profesorului, care a privit lucrurile obiectiv, cu detașarea americanului aflat departe de disputele din interiorul UE. Nu la fel au vorbit despre cât de importante sunt ameliorarea plantelor și inovarea în domeniul semințelor invitații speciali, între care s-au aflat europarlamentarul Paolo De Castro și dna Dorothée André, de la DG SANTE. Până la urmă, și de această dată concluziile au rămas la latitudinea fiecărui invitat.

La încheierea Congresului, dl Garlich von Essen, secretarul General Euroseeds, a apreciat că nu există neapărat o contradicție. Se poate obține mai mult cu mai puține pesticide și mai puțini fertilizanți, nu neapărat printr-o mărire a suprafețelor, ci utilizând plante îmbunătățite, din semințe mai bune. „Ar fi mai eficient să rezolvăm lucrurile pas cu pas decât să fixăm obiective mărețe și apoi să distrugem totul, fără să oferim niciun fel de opțiuni la calea fixată pentru a le atinge“, a arătat domnia sa.

„Ameliorarea plantelor și inovarea în domeniul semințelor reprezintă un instrument pentru a asigura mai multă hrană, într-un mod mai sustenabil, pentru mai mulți oameni. Pragmatismul și utilizarea științei și a tehnologiei, claritatea evaluării impactului asupra diferitelor grupuri implicate, toate acestea ne vor face tuturor bine. Sperăm că toate aceste discuții vor genera, în timpul implementării concrete a strategiei Farm to Fork, soluții corecte care se vor transforma în sarcini legislative foarte concrete, care vor afecta viața tuturor fermierilor, a tuturor cetățenilor europeni și, potențial, din toată lumea!“, a conchis vorbitorul.

Ion Bogdan

A ieșit la pensie în anul 2016, iar acum este fermier, de meserie fiind inginer agronom. Mircea Velica și-a dezvoltat afacerea pe un hectar de solarii care este mediu privat, proprietate de familie.

Mircea Velica a rămas toată viaţa credincios pământului pe care a crescut. În anul 1974, imediat după ce a absolvit facultatea, a fost repartizat ca inginer agronom în comuna sa natală. În 1989 Revoluţia l-a găsit în funcţia de preşedinte al CAP Izbiceni. Prin activitatea desfăşurată în cadrul CAP-ului a făcut din comuna sa una dintre cele mai bogate la nivel naţional.

Așadar, la Izbiceni – Olt se află punctul de lucru al familiei Velica, unde alături de firma Seminis se testează în fiecare an soiuri de legume. Obiectivul principal al acestei afaceri este de a prezenta fermierilor planta ajunsă la maturitate, cu fructele, calitățile și toate proprietățile sale. Fermierii vor să vadă din timp ce producție rezultă și la ce calitate pentru că doresc, pe cât se poate, ca socoteala de acasă să se potrivească cu cea din târg.

Așadar, laboratorul de testare a calității semințelor și soiurilor a fost conceput și pentru ca să știm ce substanțe administrăm și cât administrăm. În funcție de cerințele pieței, fermierii vin și văd culturile din solariile domnului Velica, pe viu, și în viitor vin își planifică ce vor să cultive. Mircea Velica îi sprijină prin logistică și le oferă, de asemenea, consultanță pentru demararea unor culturi și îi ajută să ia cele mai bune decizii pentru performanțe.

Spre exemplu, fermierii nu mai utilizează unele substanțe pentru polenizare și folosesc bondarii, iar pentru combaterea dăunătorilor se folosesc prădători. Există chiar un inginer specializat în acest procedeu cu care Mircea Velica colaborează și pe care îl consultă ori de câte ori este nevoie.

În solariile de la Izbiceni se încearcă soiuri de legume pe care fermierii vin și le testează la fața locului. Toată acțiunea se face împreună cu echipa de cercetare, cu specialiștii care vin în fiecare an și prezintă catalogul cu noile apariții de soiuri, în special cele care rezistă la dăunători și țin cont la cerințele pieței. Un soi care se dezvoltă în solariile lui Mircea Velica este garantat la minimum că va rezista pe piață de la 10-15 ani.

mircea velica 3a

Problema pesticidelor este cât se poate de reală, mai ales că în sezonul toamnei fructele și legumele sunt la mare căutare. Se știe că majoritatea fructelor și legumelor celor din comerţ sunt contaminate cu substanţe toxice. Deși acestea au fost adăugate în alimente cu scopul de a le proteja, ele pot fi un adevărat pericol pentru sănătate. „Și acum sunt un susținător al roșiilor de Izbiceni, dar în același timp trebuie să ținem cont și de cerințele pieței, de tehnologiile pe care le aplicăm și recomandăm fermierilor, pe cât posibil, să elimine în totalitate aceste pesticide care sunt dăunătoare organismului uman“, spune Mircea Velica.

Anual intră la testare un volum important de soiuri. „Societatea Seminis vine cu aceste soiuri pe fiecare cultură în parte, pe fiecare specie, și le cultivăm aici. Avem ardeiul uriaș de California; este un ardei foarte bun, cu o pulpă sănătoasă, zdravănă, cu o rezistență la păstrare mult mai mare. Producțiile la acest ardei ajung la 60-70 de tone. Avem ardeiul gras cel obișnuit, de culoare galbenă, există și de culoare portocalie și mai avem gogoșarul care se poate consuma ca și celelalte produse atât în stare proaspătă, cât și conservat pe timp de iarnă. Producțiile la solarii se ridică la 100-120 de tone, în funcție de hibrizi și de tehnologia pe care fiecare o aplică și o respectă.“

Din momentul în care legumele ies din solariile domnului Velica consumatorul român riscă să ajungă să plătească de două-trei ori mai mult pentru legumele din piețele agroalimentare din România din cauza intermediarilor care stabilesc prețurile, afirmă producătorii. Cu privire la acest subiect, prețul, Mircea Velica spune: „Avem o problemă cu valorificarea acestor produse la nivel de țară, atât timp cât supermarketurile impun atâtea condiții, anumite criterii, iar noi, fermierii, nu reușim să le îndeplinim și din pricina faptului că nu suntem organizați în asociații de tipul cooperativă, asociații familiare. E un început pentru noi.“


În urma sortării și livrării către supermarketuri numai a legumelor de calitatea întâi, o anumită cantitate îi rămâne fermierului care nu poate să o valorifice superior de unul singur. Toate aceste proceduri se pot face numai într-o fabrică. Dar până atunci, serele pentru testare sunt un început bun în acest demers.


Anca LĂPUȘNEANU

În fermele din România, începutul de primăvară se caracterizează printr-un necesar ridicat de semințe și produse de protecție a plantelor. Distribuitorii de inputuri pentru agricultură și fermierii trebuie să fie precauți în această perioadă, atât în ceea ce privește comercializarea produselor de protecție a plantelor și semințelor suspecte a fi contrafăcute, cât și în ceea ce privește furturile din depozitele și din magaziile fermelor, a căror frecvență a crescut îngrijorător în acest interval de timp!

Direcția Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase (D.A.E.S.P) din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române împreună cu Autoritatea Națională Fitosanitară, Asociația Industriei de Protecția Plantelor din România (AIPROM), Alianța Industriei Semințelor din România  (AISR) și Alianța pentru Agricultură și Cooperare (LAPAR, PROAGRO, APPR și UNCSV) derulează în comun o amplă campanie de informare și avertizare prin intermediul Oficiilor Fitosanitare Județene, Inspectoratelor de Poliție Județene, Direcțiilor Agricole Județene și centrelor județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, astfel încât fermierii să poată să recunoască mai ușor un produs contrafăcut și să poată lua o serie de măsuri pentru a-și securiza depozitele de pesticide și semințe. Găsiți toate aceste recomandări afișate la sediile instituțiilor implicate în campania de informare.

Vă recomandăm ca în cazul în care ați intrat în posesia unor produse sau semințe asupra cărora aveți suspiciuni că ar putea fi falsificate sau neconforme, să raportați imediat autorităților și reprezentanților companiilor producătoare.

  • cumpărați produsele de protecția plantelor și semințe de la producătorii și distribuitorii autorizați;
  • solicitați factura și bonul fiscal la orice achiziție;
  • verificați dacă ambalajele sunt sigilate corespunzător;
  • verificați ca produsele și semințele pe care le cumpărați să aibă etichetă în limba română;
  • verificați pe site-ul MADR dacă respectiva firma de la care ați făcut achiziția este un operator economic autorizat. Pentru mai multe detalii puteți suna la Oficiul Fitosanitar din județul dumneavoastră.

Vă prezentăm o serie de măsuri minime pe care fermierii le pot lua pentru a-și securiza depozitul de pesticide și semințe:

  • depozitați produsele de protecție a plantelor într-un spațiu securizat, bine luminat, cu acces permis numai personalului autorizat și instruit;
  • afișați într-un loc vizibil numerelor de telefon pentru situații de urgență;
  • efectuați periodic inventarierea produselor de protecție a plantelor din depozit sau din magazie;
  • instruiți personalul cu privire la măsurile necesare ce trebuie implementate pentru a preveni furtul de produse de protecție a plantelor și semințe;
  • reduceți la minim perioada de timp în care produsele de protecție a plantelor și semințele sunt depozitate în spațiul amenajat din fermă;
  • blocați căile de acces sau intrările din apropierea depozitului de pesticide, pentru a evita sustragerile din depozit.

Produsele de protecție a plantelor și semințele lăsate nesupravegheate sau depozitate necorespunzător sunt ținte sigure pentru hoți. Furturile pot fi identificate prin inspecția atentă a locului unde sunt depozitate produsele chimice.

Asociațiile profesionale de fermieri și autoritățile competente se implică activ în monitorizarea și stoparea comerțului cu produse de protecție a plantelor contrafăcute și pentru evitarea furturilor din ferme prin campanii de informare adresate fermierilor. Acest set minim de reguli privind identificarea și combaterea contrafacerii și securizarea depozitelor de inputuri reprezintă modalitatea prin care Inspectoratul General al Poliției Române și Autoritatea Națională Fitosanitară, întreaga industrie de protecția plantelor din România, alături de asociațiile profesionale ale fermierilor, militează pentru depozitarea corespunzătoare a pesticidelor și semințelor și pentru protejarea fermierului român împotriva sustragerilor din fermă.

În curând, veți găsi aceste seturi de recomandări și reguli care vă vor ajuta dacă sunt aplicate corespunzător, afișate în cadrul Oficiilor Fitosanitare Județene din cadrul Autorității Naționale Fitosanitare (ANF), Direcțiilor Agricole Județene (DAJ), a Oficiilor Județene ale Agenției de Plăți și Intervenții pentru Agricultură (APIA).

Campanie de informare realizată de Asociația Industriei de Protecția Plantelor din România – AIPROM, Alianța Industriei Semințelor din România - AISR și Alianța pentru Agricultură și Cooperare (LAPAR, PRO AGRO, APPR și UNCSV) în parteneriat cu Autoritatea Națională Fitosanitară și Inspectoratul General al Poliției Române.

Corteva Agriscience își propune să inaugureze anul viitor un Centru de tehnologii pentru tratarea semințelor (Seed Applied Technologies – SAT) în sud-vestul Franței pentru a ajuta fermierii europeni să ofere culturilor cel mai bun start și să beneficieze de recolte bogate.

Centrul de producție din Franța va oferi un pachet complet de soluții pentru fermierii europeni.

Centrul din Aussonne va fi primul de acest tip din Europa și al treilea la nivel mondial. Acesta va deveni operațional spre finalul anului 2020 și va avea o activitate concentrată pe dezvoltarea de produse, beneficiind de investiții importante în cercetare, care vor facilita lansarea de noi soluții pentru a ajuta fermierii să gestioneze schimbările din domeniul agricol. Corteva oferă deja o gamă de soluții de tratare a semințelor, respectiv soluții aplicate direct pe semințe, așa cum sunt Lumiposa și Lumivia, prin care semințele sunt tratate cu insecticide, Lumisena pentru aplicarea de fungicide pe semințe și Lumiflex, un fungicid cu care se tratează semințele de porumb.

Ca urmare a parteneriatului anunțat între Corteva Agriscience și Pro Farm Technologies, un furnizor finlandez de tehnologii agricole, oferta companiei va include produse pe bază de soluții naturale aplicate semințelor prin intermediul platformei tehnologice brevetate de Pro Farm. Aceste instrumente vor ajuta cultivatorii europeni să combată stresul abiotic și biotic și să crească nivelul de biodisponibilitate a substanțelor nutritive, îmbunătățind într-un mod durabil starea generală de sănătate a plantelor.

Inovațiile din domeniul tratării semințelor garantează precizie în aplicarea dozelor, îmbunătățesc performanțele solului și potențează productivitatea agricultorilor.

„Corteva Agriscience este dedicată inovației. De aceea  investim circa 5 milioane de euro în acest proiect, parte a eforturilor noastre de a ne consolida oferta pe segmentul de semințe. Suntem o companie concentrată atât pe producători, cât și pe consumatori, iar acest centru va ajuta agricultorii să-și majoreze productivitatea, răspunzând, în același timp, cererii consumatorilor pentru produse agricole obținute sustenabil“, a mai precizat Andre Negreiros.

Anunțul privind acest centru a fost făcut anterior datei de începere a congresului anual Euroseeds, eveniment care s-a desfășurat în perioada 13-15 octombrie în Stockholm, Suedia. Corteva s-a alăturat sutelor de participanți de la acest eveniment anual în care au loc discuții despre legislația UE, agricultura ecologică și reglementările privind sănătatea plantelor.

„Faptul că tehnologiile de tratare a semințelor presupun aplicarea tratamentelor direct pe semințe și nu pe câmp face ca impactul activității agricole asupra mediului să fie mai mic“, a declarat Andre Negreiros, lider Tehnologii de Tratare a Semințelor în Europa, Corteva Agriscience.

La mijlocul lunii trecute, în perioada 13-15 octombrie, la Stockholm, toată suflarea din industria producătoare de semințe, dar și din domenii conexe s-a întâlnit la congresul anual al Asociației Europene a Semințelor. În acest an evenimentul a fost organizat într-un mod mai puțin obișnuit. Pe de-o parte s-a derulat programul normal al unui congres, respectiv serii de conferințe și prezentări axate pe diferite teme, dar a existat, în paralel, și o componentă tip târg. Cei peste 1.000 de participanți, reprezentând companii producătoare de semințe, asociații naționale ale producătorilor, firme care produc sau comercializează utilaje destinate producției, condiționării și ambalării semințelor, precum și firme axate pe cercetare, au putut stabili contacte sau purta discuții pe timpul celor trei zile, cât a durat manifestarea.

În total, numărul companiilor și asociațiilor participante s-a ridicat la peste 500, marea majoritate provenind din Europa. Nu au lipsit însă nici firme din SUA și Uruguay.

Una dintre cele mai sonore, ca să spunem așa, hotărâri adoptate la congres a fost aceea de a schimba denumirea organizației din Asociația Europeană a Semințelor în Euroseeds. „Aceasta nu este doar o schimbare de nume, ci este expresia unei schimbări de atitudine, de strategie, de mod de acțiune“, a subliniat secretarul general al asociației, Garlich von Essen.

Unul dintre principalele domenii de acțiune în care Euroseeds a hotărât să se implice mai activ și cu mai multă forță în anul 2020 este acela al lobby-ului pentru acceptarea pe teritoriul Uniunii Europene a noilor tehnici de reproducere și selecție a plantelor, a produselor rezultate în urma editării genomului. Așa cum au subliniat mai mulți dintre participanții la congres, fără aceste instrumente fermierii europeni nu au nicio șansă să facă față concurenței producătorilor din America de Nord și de Sud sau din Asia.

În cadrul conferințelor desfășurate pe secțiuni au fost prezentate principalele evoluții ale piețelor de cereale, cartofi, plante ornamentale și legume.

De asemenea, de un mare interes s-a bucurat și secțiunea dedicată cercetării științifice. În cadrul acesteia au fost prezentate principalele direcții către care oamenii de știință din departamentele R&D din marile companii își îndreaptă eforturile. Dar, din nou, s-a ajuns în același punct: indiferent de cât de minunate ar fi rezultatele obținute de cercetători, actualele reglementări ale UE fac din acestea doar documente pentru sertar!

Ca o concluzie generală ar fi de subliniat că, deși participanții au venit din țări diferite, cu nevoi și elemente specifice radical diferite, poate uneori chiar aflate la extreme, nu au existat diferențe de opinii în ceea ce privește viitorul comun. Categoric, în opinia tuturor participanților, obiectivul principal al producătorilor europeni de semințe rămâne acela de a pune la îndemâna fermierilor acei hibrizi care să le permită obținerea unor producții mai mari în condițiile actualelor provocări, reprezentate de modificările climatice, de creșterea populației și de exigențele tot mai ridicate ale Comisiei Europene legate de limitarea utilizării îngrășămintelor și a pesticidelor.

Alexandru GRIGORIEV

Originară din America, floarea-soarelui a fost adusă în Europa în anul 1510. La început a fost folosită îndeosebi ca plantă ornamentală în grădini, apoi a fost crescută ca plantă oleaginoasă mai întâi în Italia și în sudul Rusiei. În prezent este cultivată pe toate continentele datorită multiplelor ei întrebuințări.

Floarea-soarelui – Helianthus annuus – este o plantă oleaginoasă din familia Compositae, cultivată în principal pentru seminţele ei, care au un conţinut ridicat în ulei. Acestea conţin până la 50 la sută substanţe grase, consumate ca atare, fiind foarte hrănitoare şi energizante.

Prin presare la rece se obţine uleiul comestibil, iar prin presare la cald se obţine un ulei industrial. Uleiul de floarea-soarelui extras din seminţe se foloseşte la gătit, la prepararea unor salate, la fabricarea margarinei, a conservelor etc. De asemenea, este un ingredient folosit la fabricarea unor săpunuri, şampoane, creme, alifii.

Seminţele de floarea-soarelui trebuie consumate în stare crudă dacă vrem să profităm pe deplin de calităţile lor nutritive. Ele conţin grăsimi sănătoase, fibre, proteine, vitamine, minerale. Au un conţinut bogat în vitaminele E, B1, B6, acid folic, magneziu, seleniu, mangan, cupru, fosfor, precum şi în tryptophan şi fitosteroli.

Folosită în diverse preparate în scop curativ

Fitosterolii ajută la reducerea nivelului de colesterol din sânge, seleniul este cunoscut ca având un rol în prevenirea cancerului, iar magneziul şi cuprul contribuie la menţinerea sănătăţii oaselor. Datorită componenţilor cu proprietăţi antioxidante, seminţele de floarea-soarelui sunt recomandate şi pentru ameliorarea durerilor articulare, scăderea riscului unor boli de inimă, în ulcerele gastrice sau alte afecţiuni ale tractului gastro-intestinal, erupţii de piele, febră, afecţiuni pulmonare și astm. O altă componentă importantă este lecitina, care este folosită şi în industria farmaceutică.

Seminţele de floarea-soarelui pot fi consumate fie ca atare, în stare crudă sau prăjite, fie incluse în salate, diverse produse de panificaţie, preparate din legume. Şi alte părţi ale acestei plante precum rădăcina, tulpinile fragede, frunzele, petalele galbene sau pălăria pot fi folosite pentru diverse preparate în scop curativ. Astfel, încă de la jumătatea secolului al XVIII-lea, din frunze şi flori se prepara un ceai pentru combaterea febrei. De asemenea, din pălăria de floarea-soarelui se face un ceai recomandat pentru combaterea răcelii.

Conform „Enciclopediei de etnobotanică românească“ (1979), la noi uleiul de floarea-soarelui era folosit pe scară largă la prepararea diferitelor unguente şi linimente. Ceaiul din capitulele florale se bea, iar oamenii se udau cu el la tâmple şi în moalele capului ca remediu pentru ameţeli şi dureri de cap. Ceaiul se bea, de asemenea, contra tusei, răguşelii, pojarului şi a altor boli eruptive. În unele zone florile se fierbeau împreună cu dumbăţ (Teucrium chamaedris) sau cu planta cunoscută sub numele de lemnul-domnului (Artemisia abrotanum) şi cu buruieni de rast (Lepidium ruderale), decoctul fiind consumat contra frigurilor.

Tinctura din petale de floarea-soarelui poate fi utilizată şi în combaterea febrei, precum şi în tratarea afecţiunilor căilor respiratorii. De asemenea, în uz extern uleiul de floarea-soarelui este recomandat, spre exemplu, în tratarea locală a arsurilor şi eczemelor. Turtele rămase după presarea seminţelor constituie un excelent furaj, cu calităţi nutritive, precum şi materie primă pentru concentrate de proteine în industria alimentară.

Ruxandra HĂBEANU

Alianța Industriei Semințelor din România (AISR) continuă să tragă semnale de alarmă asupra apariției și răspândirii tot mai rapide pe piața românească a semințelor contrafăcute.

În sectorul agroalimentar este o cultură a legalității ce începe de la sămânță, care este prima verigă esențială în lanțul nostru alimentar.

Contrafacerea este o problemă periculoasă și în creștere pentru toate industriile, inclusiv pentru industria de semințe. Contrafacerea semințelor duce la apariția unei serii de efecte negative asupra industriei, fermierilor, precum și a mediului.

Aceste efecte negative ale cultivării semințelor contrafăcute includ:

  • probleme economice pentru fermier prin pierderea potențială a recoltei din cauza utilizării unor semințe contrafăcute care sunt ineficiente;
  • descurajarea antreprenorilor locali onești, dornici să investească în dezvoltarea de produse legitime;
  • împiedicarea investițiilor cu valoare adăugată;
  • potențialele efecte negative asupra mediului; semințele contrafăcute nu sunt testate pentru siguranță (în timp ce produsele legale sunt și autorizate și îndeplinesc cerințe stricte);
  • riscul ca, prin deprecierea producției din țară, economia să se bazeze pe culturile din import.

Unul dintre efectele negative ale contrafacerii este faptul că s-ar putea diminua stimularea companiilor de ameliorare a plantelor, iar acestea să nu mai continue să investească timp și bani în dezvoltarea de noi tehnologii care pot contribui la asigurarea securității alimentare la nivel mondial și la atenuarea foametei și a sărăciei. În plus, semințele contrafăcute riscă sănătatea și siguranța lucrătorilor și a agricultorilor.

Ameliorarea plantelor este angajată în inovație și în livrarea de produse de calitate agricultorilor, crescând astfel securitatea alimentară și încurajând dezvoltarea socială.

Contrafacerea de semințe este în fapt o concurență neloaială din cauza prețului mult mai mic, fapt pe care fermierii trebuie să-l înțeleagă cât se poate de bine.

Începând cu anul 2017, AISR colaborează cu detectivi particulari care derulează o analiză competentă și obiectivă a pieței de semințe care este foarte expusă la comerțul fraudulos, fiind o piață de nișă în cadrul căreia se vehiculează sume importante de bani.

Bătălia se dă, pe toate planurile, și între „sămânța certificată“ și cea „necertificată“. Sămânța necertificată se poate referi la sămânța din hambar (sau așa-numita „din pătul“), dar și la amestecuri de semințe, specifice celei contrafăcute.

Alianța Industriei Semințelor din România (AISR), ai cărei membri sunt companii producătoare de semințe, cu genetică de înaltă clasă, s-a confruntat cu unele cazuri de contrafacere, falsificatorii păcălind fermierii cu sacii aproape identici cu cei originali.

Falsificatorii pun în circulație și încearcă să comercializeze în mai multe zone de interes agricol semințele contrafăcute. În acest sens sunt utilizate centre de copiere și printare, se utilizează autocolante cu denumire și grafică similară cu cea a mărcii falsificate și de cele mai multe ori se vinde marfa fără documente justificative.

Alianța Industriei Semințelor din România lucrează cu autoritățile de reglementare pentru punerea în aplicare și respectarea drepturilor de proprietate intelectuală pentru a se asigura că numai produsele autentice, semințele certificate sunt comercializate și utilizate într-un mod sigur, responsabil de către fermieri.

Antonia Ivașcu, director executiv AISR

Majoritatea plantelor de cultură și din flora spontană se înmulțesc prin semințe. Așa cum se știe, plantele reprezintă veriga de bază a lanțului trofic fără de care viața pe pământ ar fi imposibilă. Atunci când vorbim de plante și de semințele lor, ne gândim la cea mai sigură și bună sursă de hrană pentru om și animale, la cele mai valoroase resurse medicinale, energetice, la oxigenul necesar respirației produs de plante prin sinteza dioxidului de carbon, exemplele putând continua.

Plantele, în misiunea lor dată de Creator, au capacitatea de a transforma nevăzutul în ceea ce noi vedem, pipăim, respirăm sau mâncăm, acestea sintetizează cu multă măiestrie substanțele chimice pe care noi nu le vedem de cele mai multe ori cu ochiul liber, din aer și sol, procesându-le și oferindu-le apoi sub formă de hrană sănătoasă pentru om și animale. Din punct de vedere spiritual sămânța este privită ca fiind cuvântul lui Dumnezeu, așa cum frumos este explicată de însuși Mântuitorul Lumii, Iisus Hristos, în Sfânta Scriptură, în Pilda Semănătorului. În ochii unui creștin sămânța poate fi privită ca o microtrinitate pământească, ca o microcapsulă de viață pentru viață, o treime compusă din embrion, endosperm și tegument. Sămânța are valoare de tezaur pentru că valoarea ei nu poate fi cuantificată în bani sau aur. Fără bani sau aur se poate trăi, însă fără mâncare, nu. Probabil că de aceea în mitologia greacă Mildas al Frigiei vorbește despre zeul Silenus, care putea transforma totul în aur. Aflând de acest lucru, un om bogat a vrut să se folosească de privilegiul oferit de zeu și i-a cerut acestuia ca orice obiect de care se va atinge să se transforme în aur. Zeul i-a împlinit dorința și tot ce atingea acest om se transforma în aur. Bucuria lui a fost mare, însă nu pentru mult timp. După două-trei zile setea și foamea l-au răpus și i-a cerut stăruitor zeului să-l ajute să revină cum a fost, altfel va muri de foame. 

Patrimoniu pierdut...

Grija pentru pâinea cea de toate zilele a fost și trebuie să fie o preocupare majoră pentru noi. Din păcate, absorbiți și noi nu de mirajul aurului ca cel din mitologia greacă, ci de multe alte înșelăciuni ale epocii moderne, am neglijat păstrarea semințelor semănate din lucrarea lui Dumnezeu peste țara noastră, semințe pe care le-au șlefuit prin muncă de selecție moșii și strămoșii noștri sau au fost create în unități de cercetare. Dacă analizăm cu atenție cataloagele oficiale ale plantelor de cultură din România, vedem că de-a lungul timpului s-au pierdut sute de creații biologice valoroase. Pe lângă acestea, s-au pierdut și numeroase cultivare importante denumite științific populații locale care nu au fost niciodată înscrise în cataloagele oficiale ale plantelor de cultură din România și au fost menținute de cultivatorii noștri în sistem gospodăresc. 

Indiferența statului față de această nobilă misiune de conservare a patrimoniului genetic autohton (a semințelor) a făcut să renască din rândul societății civile mai multe organizații cu preocupări voluntare pentru păstrarea semințelor românești. Cea mai activă dintre acestea se numește „Semințe cu suflet“ în fruntea căreia se află doamna Rodica Meirosu. Membrii acestei grupări voluntare se reunesc periodic în diverse locații din țară, acolo unde găsesc deschidere și în cadrul acestor întâlniri realizează schimburi de semințe, oferind tuturor doritorilor semințe și informații utile despre acestea și răspândind „bucuria de a darui“. La Buzău, aceste întâlniri au loc periodic la Centrul Cultural „Al. Marghiloman“ prin bunăvoința conducerii acestui centru, dar mai cu seamă prin dragostea și disponibilitatea doamnei director Elena Izbășoiu, care a reușit să creeze tradiție în acest sens. 

Noua Arcă a lui Noe

Nu întâmplător la Buzău se organizează astfel de reuniuni, ci pentru că horticultura buzoiană are rădăcini adânci care se pierd în negura timpurilor, iar săpăturile arheologice întreprinse pe șantierele din județ au scos la iveală vase de lut pline cu semințe și depozite de semințe încă din perioada preistorică, cele mai concludente fiind din epoca bronzului, cultura Monteoru. 

Horticultura a evoluat de-a lungul timpului prin implementarea tehnologiilor noi și speciilor noi de plante aduse de emigranții bulgari, iar cei care au dezvoltat agricultura, implicit legumicultura modernă la Buzău au fost Constantin Garoflid, zona Buzău și partea de câmpie, Gogu Iliescu, la Cândești, Caloienescu, la Buzău. Să nu uităm rolul Episcopiei Buzăului și Mănăstirii Banului și, nu în ultimul rând, pe Iancu Marghiloman, tatăl cunoscutului om politic și de cultură Alexandru Marghiloman, cum frumos mărtu­risește despre el Constantin Garoflid în calitatea sa de ministru al Agriculturii ca fiind „cel mai bun plugar din Muntenia“. De aceea, nu întâmplător aceste reuniuni au loc periodic la Centrul Cultural „Al. Marghiloman“, venind ca o continuare a tradiției pe care acesta a păstrat-o cu sfințenie și pe care noi trebuie s-o ducem mai departe. 

Sperăm ca pe viitor aceste reuniuni să beneficieze și de suportul logistic și științific al viitoarei Bănci de Gene preconizată a se înființa la Buzău. Înființarea Băncii de Resurse Genetice Vegetale la Buzău, cu misiune clară în conservarea resurselor genetice vegetale din legumicultură, floricultură, plante aromatice și medicinale, ar avea o contribuție majoră în păstrarea și valorificarea patrimoniului genetic autohton la standardele științifice actuale. Metaforic vorbind, aceasta ar trebui să fie o Arcă a lui Noe deoarece amenințările climatice, dezastrele chimice, biologice, nucleare și, nu în ultimul rând, neglijența omului pun în pericol resursele genetice autohtone precum și siguranța și securitatea alimentară a poporului român. 

Plecând de la această idee, poate că nu întâmplător cea mai mare Bancă de Gene din lume situată la Cercul Polar în Norvegia poartă pe frontispiciu „semințe pentru vremea de apoi“.

Sperăm ca autoritățile centrale și locale să înțeleagă necesitatea conservării și valorificării patrimo­niului genetic vegetal autohton deoarece acesta, pe lângă limbă, tradiție și obiceiuri, poate fi numit pe bună dreptate element de patrimoniu și identitate națională. 

Costel VÎNĂTORU

Costela Toma și soțul său italian s-au reîntors în țară, în localitatea Puiești, județul Buzău… De 5 ani investesc mii de euro în semințe certificate… Și, ca buni gospodari, cu suflet mare, nu stau pe gânduri și oferă din suflet și altor pasionați rodul muncii lor.

Costela, de mic copil, iubește neîncetat florile, iar acest lucru a determinat-o să investească în propria pasiune, povestește aceasta. „Iubesc florile! Am și o grădină, în care cultiv legume de la Buzău. Împreună cu soțul am adunat nalbe de colecție, hibiscus de grădină, știr ornamental comestibil, moțul curcanului, floarea-soarelui neagră etc. Practic, am acasă o grădină de vis! Cu toate că am stat 13 ani în Italia, de 5 ani am revenit în țară, alături de soțul meu italian, care este și el pasionat de flori“, ne spune Costela.

Aceasta este colecționară de maci, nalbe și trandafiri, pasiune pe care a dobândit-o de la mama sa. „Mama mea era o mare iubitoare de flori. Aveam de toate, de la leandri, mixandre, până la crini românești care parfumau micuța grădină din fața casei. Îmi aduc și acum aminte cum lângă fântâna din curte creșteau impunătoare și mărețe nalbe albe și roz. Dorința mea dintotdeauna a fost să am o grădină mare plină cu toate florile pământului, iar acest vis a prins contur în cele din urmă“, adaugă aceasta.

Paradisul florilor există... în grădina Costelei

În tot acest timp, aceștia se bucură de trei grădini pline de flori, de pe o suprafață de 2.400 mp în jurul casei, mărturisește aceasta. „Anul acesta vor fi pe rod 30 de pomi fructiferi și am cca 100 mp unde plantez diferite soiuri de legume. Eu iubesc cu patimă, pot spune, tot ceea ce se numește floare, de la primii ghiocei până la crizantemele târzii de toamnă. Am încercat să țin o evidență a tuturor speciilor, dar în timpul verii am pierdut numărul. Oricum, mă apropii de 200 de soiuri: flori anuale, perene, arbuști de ornament, suculente și cactuși. Totodată, mă mândresc cu colecțiile de maci de ornament, nalbe, hibiscuși de grădină, dalii, crini românești și imperiali, gladiole și tuberoze.“

Mii de euro în semințe

Multe semințe și bulbi au fost aduse din Italia, dar și din Olanda, Spania și Anglia. „Pe lângă munca asiduă, de zi-lumină, am investit mulți bani, chiar mii de euro, iar fiecare comandă a mea adusă de curier depășește 500 ron. Chiar și zilele acestea aștept o comandă de 13 crini Amaryllis. Fiind iubitoare de flori, particip la diferite piețe împreună cu grupul «Semințe cu suflet» pentru a oferi din tot ceea ce am tuturor persoanelor. Menționez că trimit semințe în toată țara din frumoasele mele flori. Dorința mea este ca în fiecare curte să fie un paradis de flori. Aș vrea să participăm la toate expozițiile, dar nu ne permite timpul“, conchide Costela Toma.

Pe lângă prețioasele semințe, cei interesați sunt sfătuiți de Costela cum să le cultive pentru a avea recolte cât mai bogate și să se bucure de darurile oferite de natură. Aceasta susține practicarea unei agriculturi la scară mică și, totodată, încurajează schimbul de informații despre tehnicile agricole ecologice, dar pledează și pentru revenirea la soiurile de legume autohtone, de altă dată.

Beatrice Alexandra MODIGA

În localitatea Săhăteni, județul Buzău, Rodica Meiroșu este numită „mama semințelor cu suflet din România“… Și este numită așa pe bună dreptate deoarece este coordonatoarea unui grup extrem de unit, numit „Semințe cu suflet“, care are peste 1.800 de membrii ce au la bază o singură credință: dăruirea propriei pasiuni! În cadrul grupului au loc deja piețe de semințe în toată țara. Acești membri cultivă soiuri autohtone, iar semințele le păstrează pentru a le dărui celor care doresc să le dețină în propria grădină, cu condiția să le dăruiască la rândul lor.

Dar din dar se face rai!

Rodica Meiroșu dăruiește o sumedenie de semințe tradiționale, nemodificate genetic, gratis, cu mesajul „Cultivați, înmulțiți, iar din ce vă prisosește, dați mai departe!“. „De mic copil am fost atrasă de plante, de tot ce este verde în jurul meu. Părinții meu au fost oameni gospodari cu dragoste de pământ. Am locuit la oraș 30 de ani, dar mi-am dat seama că locul meu este acolo unde m-am născut, în comuna natală, să îmi plimb pașii în grădina de legume sau în grădina de flori, să aud foșnetul frunzelor și să simt parfumul florilor. Am început să strâng semințe de legume, soiuri vechi, întâi de la bătrânii din sat, apoi din toate colțurile țării deoarece consider că este o comoară care trebuie păstrată. Administrez un grup de pasionați de grădinărit, „Semințe cu suflet“, ce are în jur de 1.800 de membri, iar împreună cu ei organizăm piețe de semințe gratuite (semințe de legume, plante aromatice și medicinale, flori) în multe orașe ale țării. Suntem la al patrulea sezon, iar de patru ani umblăm prin țară cu sacoșele pline cu semințe“, adaugă Rodica Meiroșu.

La evenimentele inițiate de grupul „Semințe cu suflet“ se distribuie gratuit semințe țărănești, soiuri vechi, reproductibile, nemodificate genetic, dar și butași, bulbi, rizomi, plante cu rădăcină, toate cultivate în grădinile proprii ale participanților, în scopul perpetuării plantelor curate și sănătoase, a soiurilor de calitate și pentru apărarea biodiversității. Grupul organizează asemenea acțiuni de mai bine de trei ani, atât în țară (București, Buzău, Ploiești, Pitești, Iași, Slatina, Deva, Brașov, Galați, Timișoara, Baia Mare, Brăila, Constanța), cât și în Republica Moldova. Oricine este liber să solicite și să ofere, fără condiții de schimb sau cu un preț, adaugă coordonatoarea. „Până acum am organizat 23 de piețe în țară! De asemenea, am participat la trei festivaluri: Festivalul Tomatelor, care a avut loc la Buzău (unde am luat premiul de Excelență), Festivalul Biodiversității de la București, dar și Festivalul Biodiversității de la Chișinău, din Republica Moldova“.

Grădina mondială a biodiversității de la Săhăteni

Aceasta cultivă o suprafață de 1.500 mp cu legume, plante aromatice și medicinale, flori, pomi și arbuști fructiferi și consideră că semințele tradiționale au șansa să supraviețuiască dacă sunt păstrate, cultivate, înmulțite și dăruite altor grădinari, adaugă omul care muncește și dăruiește în același timp. „Căutăm să le împrăștiem în toată țara. Unele soiuri au dispărut, din păcate, și sunt regăsite în alte zone, cu totul îndepărtate și căutăm să le înmulțim. Sunt căutate în special soiurile de roșii vechi cu gustul de altădată. Îmi place să fac colecție de roșii din toate zonele României, dar și din străinătate, de aceea în grădina mea am peste 80 de soiuri de tomate, adunate și din Grecia și America. Totodată, am roșii cherry Yellow 80 de la Stațiunea Legumicolă Bacău. Caut să păstrez semințele românești. Spre exemplu, soiul rotund de roșii, numite Tigănești, adus din America, sau un soi de porumb de floricele, popcornul alb, care nu se mai găsește. Am și dovlecel șarpe, cu două culori, este gustos și trece de un metru lungime, aclimatizat la SCDL Buzău“, conchide Rodica Meiroșu.

Beatrice Alexandra MODIGA

Sâmbătă, 27 octombrie 2018, la sediul Facultății de Zootehnie a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară "Ion Ionescu de la Brad", s-a desfășurat evenimentul intitulat "Piața de semințe cu suflet", ajuns la cea de-a treia ediție. Cei prezenți au putut face schimb de semințe străvechi nemodificate genetic, provenind din gospodării, asociații și instituții din țară și din străinătate.

Din suflet pentru suflet!

Una din marile probleme ale alimentației moderne o reprezintă faptul că nu se mai cultivă semințele tradiționale decât la scară foarte mică. Acestea riscă să se piardă, în timp ce noi ne hrănim cu fructe, legume și verdețuri lipsite de gust, provenite din semințe hibridate și chiar modificate genetic. În acest sens, diverși fermieri mici din județul Iași, cât și din județele învecinate s-au adunat la Iași pentru a face schimb de semințe tradiționale, provenind din gospodării și de la diverse asociații. Evenimentul a fost organizat de grupul de producători "Semințe cu suflet", iar gazda celei de-a treia ediții a fost Doina Leonte, șef lucrări la Facultatea de Zootehnie din Iași. „La a treia ediție putem spune că avem deja experiență și abia așteptăm să vină și ediția a patra. Piețele de semințe cu suflet sunt evenimente organizate de membrii unui grup, care are peste 2.000 de persoane din toată țara, și care se adună în spațiul virtual, dar și real, nu doar pentru a schimba sfaturi și idei, ci și pentru a schimba semințe între ei. Dorința noastră este ca aceste semințe să se păstreze și să se multiplice. Cele mai multe dinte acestea sunt de la soiuri tradiționale de legume, plante aromatice, flori, dar și semințe tradiționale, de pe alte meleaguri, cum ar fi: Basarabia, Rusia și Franța. Chiar dacă, acestea nu sunt semințe tradiționale românești sunt semințe tradiționale din alte zone, care seamănă oarecum ca și climă, cu cele din țara noastră. Rugămintea noastră este ca, cel puțin aceste soiuri să fie păstrate în gospodăriile proprii și bine ar fi ca persoanele, care au luat aceste semințe să le ofere la rândul lor, astfel încât acest fenomen să se extindă și să nu fim doar câțiva, dintre cei care se ocupă cu așa ceva.“

Dar din dar … se face rai!

Majoritatea celor prezenți la acest eveniment și-au manifestau surprinderea şi entuziasmul de a vedea că unele dintre semințele pe care le-au găsit la acest eveniment, erau din categoria culturilor, pe care le credeau pierdute.

Alina Florina Martinaș Ioniță, din localitatea Bălteni, județul Vaslui a venit pentru prima dată la un astfel de eveniment și consideră că semințele sunt un dar pe care trebuie să îl dăruim, nu să îl vindem: „Este prima interacțiune de acest gen pentru noi, deoarece suntem de curând în grupul "Semințe cu suflet". Noi am venit anul acesta cu ce am avut prin grădină, mai exact soiuri de goji, dar și semințe de dovleci, mărar, moștenite de la străbunica mea. Este o inițiativă lăudabilă, deoarece semințele sunt într-adevăr un dar, pe care ar trebui să-l dăruim mai departe, nu să-l vindem!“

Costela Toma a poposit la Iași, din localitatea Puiești, județul Buzău, cu o sumedenie de semințe pentru flori, în special semințe unice de maci: „Am o grădină de 2.400 mp numai cu flori, adunate din toată Europa. Sunt colecționară, în primul rând de maci, nalbe și trandafiri, pasiune pe care o am dobândit-o de la mama mea.“

Anca Ursu Elena, de Grădina Bogdănița, din județul Vaslui este prima dată când participă și a făcut mulți oameni fericiți, cu semințele sale tradiționale: „Aceste inițiative sunt lăudabile și trebuie sprijinite! Devenită membru boboc la semințe cu suflet am fost întâmpinată cu multă drag și diverse sfaturi. Sala a fost plină cu semințe, tigve, cartofi, sorg, napi, ardei, verdeață, flori și multe bunătăți din diferite gospodării, din județele Iași, Buzău, Constanța, Ialomița, Vaslui și spre plăcerea mea, mulți gospodari de peste Prut. Noi am venit la piață cu câte ceva din fiecare, cu semințe, cu produse proaspete aduse direct din grădină, pentru ca fiecare să-și ia tomata sau ce dorește și să-și recolteze singuri semințele dorite, dar și cu o zacuscă tradițională și o dulceață de gutui. Am mai adus de la bunicu’ semințe de fasole urcătoare mov, care la fiert se fac verzii și știuleți de porumb, pe care îi luasem de decor, până să ne trezim că vin oamenii să ne spună că porumbul respectiv, este un soi vechi foarte căutat.“

Gheorgiu Necula din Roman, județul Neamț a adus semințe autohtone de tomate și fasole, din mica sa grădină: „Am venit cu semințe de tomate și fasole grasă. Cultivăm doar pentru familie o suprafață de 50 mp și avem undeva în jur de 40 de soiuri de roșii și plus alte legume. Ne-am gândit să mâncăm sănătos, și dacă tot avem o bucățică de grădină, de ce să o lăsăm nefolosită? De mult timp facem schimburi de semințe sau cumpărăm.“

Bărlădeanu Aneta, din localitatea Cotnari, județul Iași a venit cu de toate și a lut la rândul ei, ce se putea lua: „Am adus fel de fel de bulbi, semințe de țelină, fasole, dovleci decorativi, castraveți, roșii, crăițe și salvie. Am trei ani de zile de când sunt în acest grup și îmi este folositor, deoarece facem schimburi de semințe permanent. De altfel, ce am primit am înmulți și am dăruit mai departe.“

La piața de semințe am găsit-o și pe Vicky Militaru, din Botoșani, care este o mare amatoare de ce este sănătos; aceasta lasă plantele așa cum le-a lăsat mama naturii, fără să le stropească: „Am dăruit topinambur, șofrănel, semințe de dafin, ardei Cornul caprei de Buzău, sorg, un soi nou, pe care l-am primit și eu în urmă cu doi ani și vreau să-l dăruiesc mai departe. Sunt o mare amatoare de ce este sănătos, curat și nestropit, și cum le-a lăsat mama natură, așa le-am lăsat și eu la rândul meu.“

O altă participantă a fost Geanina Pop, din Iași, care a adus semințe de plante medicinale: „Am venit cu semințe din plante medicinale, deoarece acesta este specificul grădinii mele, mici, dar care are de toate. Aici, am adus semințe de legume, plante aromatice și decorative. O astfel de activitate...vine pur și simplu din noi. “

Beatrice Alexandra MODIGA

GALERIE FOTO

Să asiguri hrana necesară pentru întreaga planetă nu este o sarcină pentru cei slabi de inimă.

Până în 2050 se estimează că planeta va avea cu două miliarde de oameni mai mult. Aceștia se vor alătura celor șapte miliarde de azi aflați în căutarea unor fructe și legume mai sănătoase, de calitate mai bună și mai delicioase, cu uleiuri sănătoase și proteine. Și vor dori cantități mai mari.

Într-adevăr, fermierii și toți cei din industria agricolă sunt într-o cursă pentru dublarea producției de alimente, necesară pentru a hrăni nouă miliarde de oameni în următorii 30 de ani, în ciuda unor amenințări precum boli ale plantelor, dăunători, diminuarea suprafețelor agricole, surse mai puține de aprovizionare cu apă sau schimbări climatice.

Nu este de mirare de ce securitatea alimentară a devenit una dintre cele mai presante probleme cu care se confruntă lumea.

Nu există soluții simple pentru a ne asigura că vom avea suficientă hrană în anii următori. Asta necesită o abordare holistică, dar și soluții și inovații adoptate în cadrul unei rețele coordonate care să includă companii, autorități publice și parteneri din rândul societății civile. Dar, dispunem de „semințele“ unor inovații promițătoare. Avem semințe și în sensul literal. Semințe care au fost tratate pentru a ajuta fermierii și comunitățile rurale din întreaga lume să prevină boli ale plantelor sau atacul unor dăunători.

Tratamentele aplicate plantelor sunt realizate cu produse chimice sau biologice, de obicei insecticide sau fungicide, acestea fiind aplicate semințelor înainte de semănat. Semințele tratate permit fermierilor să protejeze recoltele într-un mod eficient și eficace încă de la stadiul de sămânță, diminuând sau eliminând nevoia unor măsuri de protecție în stadiul de plantulă sau plantă matură.

Aceleași semințe îmbunătățesc culturile, uniformitatea producției și randamentele obținute, permițând fermierilor să beneficieze de recolte mai bogate, cu un grad de siguranță mai mare și mai puține riscuri. Chiar dacă cel mai indicat tratament aplicat depinde de un număr mare de factori, este clar că din ce în ce mai mulți fermieri apelează la semințe tratate.

De exemplu, anul trecut peste 70% din grâul și porumbul semănat de fermierii europeni a avut la bază semințe tratate, în creștere față de ponderea de doar 10% înregistrată în urmă cu 20 de ani. Rapița, floarea-soarelui, ovăzul și alte culturi provin, din ce în ce mai mult, din semințe tratate.

Acest lucru se întâmplă într-o perioadă în care amenințarea produsă de diverși dăunători este la cele mai înalte cote, pe toată suprafața globului. Se estimează deja că dăunătorii și bolile plantelor sunt responsabile de 40% dintre pierderile totale în producția globală agricolă, iar tendința este una de creștere, având în vedere că bolile și dăunătorii care distrug plantele continuă să se răspândească.

Oricum, tratarea semințelor nu vine fără o doză de scepticism din partea publicului, unii afirmând că astfel este pusă în pericol viața animalelor din sălbăticie sau a albinelor.

Este nevoie ca noi, cei din domeniul agricol, să îmbunătățim felul în care ne adresăm publicului. Un mit din această categorie este acela că semințele tratate au culori mai puternice ca urmare a unor mutații. Adevărul este că sunt adăugați coloranți prietenoși cu mediul pentru a-i ajuta pe fermieri să știe ce tip de semințe să planteze și când să facă acest lucru. Nu e nimic nenatural în asta. Încercăm doar să facem viața fermierilor mai simplă.

Trebuie să vorbim și despre beneficiile extraordinare rezultate din producția eficientă a alimentelor, cu randamente superioare, valori nutritive mai mari și mai puține amenințări venite din partea dăunătorilor, buruienilor, bolilor sau temperaturilor extreme.

În plus, trebuie să invităm prietenii preocupați de aceste aspecte în conversații și să căutăm să înțelegem mai bine punctele lor de vedere. Fie că vorbim despre protejarea surselor de apă, reducerea amprentei de carbon sau educarea lumii privind promisiunile tratării semințelor, toți vom avea de câștigat dacă oferim o platformă deschisă de colaborare și inovare, care să scoată în față cele mai bune idei, venite atât din interiorul, cât și din exteriorul industriei noastre.

Companii mari precum Corteva Agriscience au puterea de a-i convinge pe cei mai buni și inteligenți jucători din lanțul valoric, pornind de la furnizori, comercianți și până la consumatorii care achiziționează hrana pentru creșterea căreia aducem și noi o contribuție. Fiecare trebuie să se implice mai activ în relația cu organismele de reglementare și cu ONG-urile care vor defini viitorul agriculturii și al tehnologiilor de tratare a semințelor, aici, în Europa și pe întregul glob. Nu există opțiunea de a ne sustrage. Oricine din domeniul agricol va fi afectat și toți avem responsabilitatea de a face ceva, de a ne face vocile auzite și de a ne asigura că dispunem de un mediu în care fiecare este respectat și în care diferența de idei este promovată.

Dacă vom face asta nu mă îndoiesc că vom continua să revoluționăm mâncarea pe care o producem, conținutul de proteine oferit și comunitățile agricole pe care le deservim în toată lumea.

Maria CÎRJĂ

Marketing Manager România & MoldovaCorteva Agriscience™
Agriculture Division of DowDuPont ™

Alianța Industriei Semințelor din România (AISR) și Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal (UNCSV) au încheiat un Protocol de colaborare prin care cele doua organizații profesionale vor forma un parteneriat activ pentru promovarea și susținerea obiectivelor comune în interesul fermierilor din România. Cele două organizații vor acționa împreună pentru promovarea asocierii fermierilor, folosirii de semințe certificate,  promovarea agriculturii moderne, optimizării costurilor de producției și reducerea riscurilor, realizarea de proiecte, desfășurarea unor acțiuni și evenimente comune și schimbul reciproc de informații, în vederea implementării obiectivelor comune stabilite.

Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal (UNCSV) a fost înființată în anul 2017 cu scopul de a reprezenta și apăra interesele cooperativelor agricole din sectorul vegetal în relațiile cu administrația publică, autoritățile statului, alte persoane fizice sau juridice, publice ori private, organisme naționale și internaționale și cu asociații internaționale echivalente,  pentru susținerea și promovarea principiilor cooperatiste, precum și de a asigura, prin cooperare, serviciile necesare menite să contribuie la dezvoltarea și modernizarea mijloacelor și metodelor de creștere a eficienței economice a membrilor și de specializare și concentrare a activității cooperativelor agricole ce activează în România. U.N.C.S.V. a început cu 8 cooperative agricole, membri fondatori fiind: Agrisud, Argeș Biosud, Braicoop, Dobrogea Sud, Oltenia Cereal Nord, Tinoasa, Unirea Covurlui și 15 Februarie Rotunda, cărora li s-au alăturat altele 6: Agromureșana, Agrosîrbi, Fermierul Nădlăcan, Răzeșii Moldavi și Tormac, aflându-se în continuă creștere și consolidare. Cooperativele agricole reunite în U.N.C.S.V. însumează peste 350 de persoane juridice și fizice. Membrii afiliați în cooperativele agricole din uniune exploatează suprafețe între 10 ha și 3400 ha, iar cumulat ajung la 180.000 ha.

Alianța Industriei Semințelor din România (AISR) a fost fondată în anul 2012, cu obiectivul de a reprezenta o voce a industriei de semințe din România și de a asigura un dialog deschis și permanent cu toate asociațiile profesionale și patronale din agricultura românească, precum și cu autoritățile, în procesul de reglementare a semințelor certificate din țara noastră.

Membrii Alianței Industriei Semințelor din România reprezintă  peste 70% din piața domestică, reunind cele mai mari companii (Advanta Seeds, Bayer, Caussade, Euralis, KWS, Limagrain, Maisadour, Monsanto, Pioneer, RAGT și Syngenta), care produc, testează și comercializează semințe de calitate, adaptate condițiilor de cultură din țara noastră, oferind soluții durabile fermierilor. Începând cu anul 2016, Alianța Industriei Semințelor din România are ca Membru Onorific -  Institul Național de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Fundulea, iar din luna ianuarie 2017 și Institutul de Fitotehnie Porumbeni din Republica Moldova.

AISR este din 2013 membru cu drepturi depline în cadrul Asociației Europene de Seminte- ESA, iar din 2017 al Camerei de Comert și Industrie a Franței.

Ing. I. Binder, fost director de IAS, şi ing. Mihai Angelescu (tel.: 0744.487.557) seamănă de aproape zece ani grâu la Comana, cu tasare pe rând la 17,5 cm şi în 2018 au recoltat 8.300 kg/ha folosind o semănătoare simplă la tractor.

Trebuie subliniat că efectele optime pozitive la tasarea pe rând se obţin în anumite condiţii:

  • • Prima este că orientarea direcţiei de semănat faţă de vântul dominant în zona orografică să fie cât mai aproape de idealul perpendicular.

Vântul dominant este cunoscut orientativ de agricultorii locali, dar tehnica are nevoie de unele certitudini. Astfel, am căutat şi brevetat trei invenţii în acest sens.

Determinarea evaporării direcţionate, din care ultima variantă premiată la Geneva, a fost verificată pe Platforma Meteo de la Fundulea, director general fiind prof. dr. Gh. Sin, iar ing. R. Gărgăriţă a adunat citirile în cifre aşezate într-un grafic rezultând săgeata direcţiei ideale de semănat în zonă.

  • A doua condiţie optimă pozitivă este mărimea deschiderii urmei de tasare dată de distanţa dintre rânduri. Aceasta are un reper sever – rezistenţa la colmatare, care în urma întâmplării fericite din ’93 cu adâncime şi deschidere minimă la fenomenul îngheţului, s-a petrecut la şase săptămâni de la semănat. Am înţeles şi că în 2003, după 4 luni de la semănat, totul a fost bine. Amintim că distanţa de 17,5 cm dintre rânduri a fost verificată 10 ani în producţie fără a remarca scăderea, ci creşte­rea producţiei cu peste 10%. Director de excepţie la Amzacea, dr. ing. Dumitru Manole.
  • A treia condiţie optimă este ca impactul atmosferic cu suprafaţa semănată să permită un efect pozitiv asupra suprafeţei semănate, respectiv distanţa de 12,5 cm pe lângă colmatare rapidă este mai apropiată de neted, are o parcurgere a curenţilor scurtă şi astfel mai poate antrena particule de sol, în timp ce la 17,5 cm spaţiul este mai mare, iar parcurgerea se transformă în atenuare şi deci antrenarea de particule de sol este minimă şi merită titulatura de „reducerea drastică a eroziunii de vânt“.
  • Cât priveşte eroziunea de apă, deschiderea mare (17,5 cm) aduce un ajutor deosebit de preţios la acumularea ploilor reduse cantitativ şi în general măreşte acumularea apei în sol. Retenţia apei la pantele mici este deosebit de valoroasă la nivelul versantului rigolei.
  • Temperatura pe suprafaţa rigolată de urme de tasare este de regulă ceva mai mare decât la suprafaţa netedă pentru că pe fundul urmei de tasare mişcarea aerului este foarte redusă, iar diferenţa faţă de terenul neted poate depăşi 10 grade în anumite situaţii. În acest sens s-a făcut un studiu de lungă durată la Staţiunea Valul lui Traian de dr. ing. Mărioara Nicolaescu pe un poligon cu rigole orientate pe cele patru puncte cardinale unde s-a urmărit temperatura în rigolă şi pe terenul neted cu diferenţe permanente. În acest fel se definesc momente de confort termic pentru plante în ferestrele iernii, dar între neted şi zona cu urme există permanent o diferenţă.
  • Atenuarea curenţilor de aer influenţează drastic reducerea evaporării. Iarna, la nivelul solului temperează curenţii de aer, salvând plantele de îngheţ. Aşa s-a întâmplat în 19 noiembrie 1993 şi 27 februarie 2003, la o etapă de 10 ani. Aşa cum decurg fenomenele meteo în prezent, creşte riscul de scurtare a etapelor la mai puţin de 10 ani la calamităţile prin îngheţ. De asemenea, a crescut îngrijorător prezenţa grindinei şi a volumului de apă în timp scurt care fac pagube foarte mari. Tasarea pe rând conduce la o viaţă mai lungă a solului şi la un plus consistent de recoltă, 10% la 8.300 = 830 kg la ha. Un exemplu: 83 tone la 100 ha.
  • Astăzi tasarea pe rând este o componentă a agregatelor complexe de semănat cu pregătire simultană a terenului, fără îndoială o invenţie deosebit de valoroasă şi bine-venită pentru răsărire rapidă, folosindu-se astfel din plin timpul favorabil al toamnei.

Un amănunt disonant este dispozitivul de nivelare simultan care readuce o stare pe care o dorim de mult dispărută. Să ne gândim la efectele ei negative, începând cu pulverizarea solului care-i scurtează viaţa, prin creşterea alarmantă a eroziunii de apă şi de vânt, a pericolului de îngheţ în pragul schimbării catastrofale a climei pe care o trăim. Toate acestea pentru o iluzie diabolică a vitezei care pe șosea şi în câmp aduce nenorocirea.

În cazul de faţă, o creştere a randamentului muncii înseamnă economii la salarii = iluzii hilare, sporul de recoltă pe care o dau urmele... ignorate; toate sunt un dar al impactului atmosferic de neînchipuit. Rezolvarea problemei: o uşoară reducere a vitezei la semănat şi renunţarea la nivelat. Punct.

Fig. 1 – Poligonul în care s-au făcut determinările privind termometria comparativă cu suprafaţă netedă, precum şi evaporarea pe puncte cardinale cu evaporimetre originale.

750 figura1

Fig. 2 – Orientarea optimă a direcţiei de semănat prin direcţia evaporării dominante.

750 figura2

Ing. Eugen Florea

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Brăila vinde la prețuri avantajoase semințe certificate pentru culturile de toamnă netratate, tratate cu fungicid și cu insectofungicid, respectiv:

– orz – soiurile: Smarald, Cardinal, Ametist (categoria biologică Baza);

– grâu – soiurile: Glosa, Miranda, Boema, Pitar (categoria biologică Baza).

Relații la tel.: 0724.527.431; 0723.689.742; 037.291.95.32.

Adresa: Brăila, Șoseaua Vizirului, km 9.

De obicei, fermierii aleg cu multă atenție hibrizii și soiurile de rapiță și cereale păioase din oferta companiilor de semințe, luând în considerare aspecte ca: producțiile realizate anterior la un soi/hibrid, grupa de maturitate, potențialul genetic de producție, germinația, rezultatele obținute în loturile demonstrative aflate în cele mai apropiate locații și multe altele. Dar de sămânță cine are grijă?

Lebosol® – Total Care este îngrășământul lichid starter destinat aprovizionării inițiale a plantulelor cu elemente nutritive. Aplicat pe sămânță deodată cu insectofungicidul, constituie sursă de elemente nutritive disponibile de la germinare până la 6 săptămâni după răsărire. Prin utilizarea Lebosol® – Total Care la tratamentul seminței se previn eventualele probleme provocate de temperaturi scăzute, băltiri, secetă, pH nefavorabil, pregătirea terenului etc. Este un produs formulat pentru a avea o aderență maximă pe semințe. Are rol de îmbunătățire a capacității tinerelor plante de a absorbi microelementele necesare în primele faze de creștere.

Avantajele utilizării Lebosol® – Total Care:

  • Aprovizionare optimă din start cu elemente nutritive.
  • Creșterea capacității plantulelor de a absorbi substanțele hrănitoare din sol.
  • Prevenirea stresului indus de carența de elemente nutritive.
  • Dezvoltare inițială mai bună.
  • Dezvoltarea unui sistem radicular mai profund.
  • Oferă rezistență la condițiile agroclimatice nefavorabile.
  • Rețetă adaptată pentru tratamentul seminței.
  • Reduce abraziunea și formarea prafului.

prel 38 RO pic TotalCare 10l

Lebosol® – Total Care aplicat pe semințe asigură plecarea rapidă și uniformă în vegetație a tinerelor plante ca bază pentru obținerea de producții ridicate și de calitate.

Lebosol® – Total Care conține aminoacizi ușor asimilabili, sub formă de Aminosol®, în amestec cu macro și microelemente și acționează ca biostimulator și fertilizant echilibrat pentru o înrădăcinare optimă a plantelor. Tratamentul asigură aprovizionarea eficientă cu elemente nutritive pe o perioadă de până la 60 de zile după germinare. Astfel, tinerele plante sunt mai puțin predispuse la stres, mai viguroase și tolerează mai bine agenții patogeni.

Tratarea semințelor cu Lebosol® – Total Care pregătește suplimentar semințele pentru a germina rapid și uniform, indiferent de condițiile de mediu.

Din experiența noastră, Lebosol® – Total Care este compatibil cu toate insectofungicidele uzuale.

Recomandăm utilizarea Lebosol® – Total Care în această perioadă la tratarea seminței de cereale păioase (grâu, orz, triticale) în doză de 3-5 l/tonă, iar la rapiță de toamnă în doză de 5 l/tonă.

Lebosol® – Total Care se caracterizează prin dispersia uniformă și aderența foarte bună pe suprafața boabelor. Datorită utilizării la tratament a Lebosol® – Total Care se constată acoperirea uniformă a seminței cu soluție. În plus, aceasta va trece foarte ușor prin tubulatura semănătorii.

Lebosol® – Total Care este suplimentul starter ideal al insectofungicidelor.

Atenție! Pentru buna omogenizare a soluțiilor și grad maxim de acoperire a seminței recomandăm utilizarea echipamentelor specifice de realizare a tratamentelor.

Lebosol® – Total Care pune grâul pe picioare!

În lanțul tehnologiilor de cultura plantelor, lucrarea de semănat ocupă un loc foarte important. De calitatea pregătirii patului germinativ și a semănatului depind: răsărirea explozivă și uniformă, asigurarea densității plantelor, fără goluri, răsărirea unor plante viguroase în lupta cu buruienile și, în final, recoltele bogate.

În teren corespunzător pregătit, răscolit, sămânța ajunge la diferite adâncimi, răsărirea este eșalonată și cu multe goluri, plantele sunt debilitate, ușor atacate de boli și dăunători și învinse în concurența cu buruienile, iar în final nivelul recoltelor este scăzut și de slabă calitate.

De exemplu, la sfecla de zahăr, când patul germinativ a fost pregătit adânc, sămânța a ajuns la: 2 cm 16%, 3-4 cm 56% și la 6 cm 28% și a răsărit doar 30% din sămânță.

La porumb, decalajul de răsărire de 2 frunze față de plantele vecine diminuează producția cu 30% pe plantă.

Pentru germinarea semințelor acționează:

  • • Factorii interni care au în vedere specia plantei, faza de coacere la care s-a recoltat, parcurgerea repausului seminal, structura tegumentului seminței etc.
  • • Factorii externi care constau în:
  1. a) asigurarea apei care constituie mediul în care se desfășoară procesele biochimice și diviziunea celulelor embrionului. Necesarul de apă este condi­ționat de compoziția chimică a seminței și variază între 40% și 60% în cazul cerealelor, 100% în cazul leguminoaselor pentru boabe și peste 100% în cazul sfeclei-de-zahăr, procente față de greutatea seminței;
  2. b) asigurarea oxigenului necesar accelerării formării enzimelor care transformă substanțele cu molecula mare în substanțe simple care hrănesc embrionul seminței;
  3. c) asigurarea unui prag minim de temperatură care este specific fiecărei culturi agricole (1-2°C pentru mazăre, 4-5°C pentru sfecla-de-zahăr, 7°C pentru floarea-soarelui, 8-0°C pentru porumb etc.).

Reacțiile biochimice care au loc în sămânță în timpul germinației se referă la acțiunea enzimelor proteolitice care transformă substanțele proteice în aminoacizi, a amilazei care transformă amidonul în maltoză și glucoză, iar mal­toza, la rândul ei, este transformată în glucoză și levuloză; de asemenea, există și acțiunea lipazei, care transformă substanțele grase în acizi grași.

În urma acestor transformări în bob se formează un lichid lăptos foarte bun pentru hrănirea tinerei plante (embrionul). Din substanțele rezultate în urma transformărilor enzimatice, o parte sunt oxidate și rezultă energia necesară creșterii embionului, iar cealaltă parte asigură materialul necesar pentru creștere. Ca urmare a creșterii embrionului, radicela rupe tegumentul seminței, iese, fiind protejată de coleoriză, și se fixează în sol.

În faza următoare iese tulpinița, fiind protejată de coleoptil, iar la semințele cu germinație epigeică (soia, fasolea) ies cotiledoanele.

Procesul de germinație durează atât timp cât embrionul se hrănește cu substanțele de rezervă din bob, adică până începe procesul de fotosinteză.

Accentuăm asupra importanței pregătirii patului germinativ numai până la adâncimea de încorporare a seminței în sol pentru asigurarea umidității necesare prin ascensiune capilară.

De exemplu, când patul germinativ pentru sfecla de zahăr s-a pregătit cu combinatorul până la 3-4 cm, umiditatea la nivelul seminței a fost de 26-29%, iar când s-a pregătit cu grapa cu discuri, mai adânc și cu pământul răscolit, umiditatea a fost de 6-12%.

Patul germinativ (fig. 1) sub sămânță trebuie să fie așezat, cu densitatea aparentă (Da) de 1,30 g/cm3, pentru a asigura aportul capilar, iar deasupra seminței Da 1,10 g/cm3 pentru a pătrunde ușor aerul și căldura și a străbate ușor tinerele plante.

conditii optime germinare floarea soarelui

De asemenea, este necesar pragul minim de temperatură fără de care nu începe activitatea enzimatică și deci nu apare procesul de germinație, iar sămânța mucegăiește sau putrezește în sol.

De aceea se impune ca în primăvară să se efectueze cât mai puține lucrări asupra solului, la umiditatea optimă și fără răscolirea pământului, numai până la adâncimea de semănat.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti