Adama Sultan iulie 2020
update 15 Jul 2020

Roșu ca focul

O grădină cu flori roșii este energizantă și va arata bine indiferent de dimensiunea acesteia. Plantele, puternic nuanțate în culoarea focului, oferă o atmosferă caldă și plăcută în balcon sau grădină, chiar și în zilele ploioase și răcoroase ale primăverii.

muscata

Mușcatele sunt spectaculoase atât în jardiniere, cât și în grădină. Dacă sunt udate cu generozitate vor crește de minune. La toamnă, atunci când le veți scoate din pământ, tundeți-le măcar la jumătate din lungimea tijelor. Astfel le vom pregăti pentru repaus.

Qamoclit2

Qamoclit este o plantă agățătoare anuală, deci trebuie să-i adunăm semințele, după ce s-au copt fructele și să le semănăm primăvara viitoare. Planta crește până la 1.50-3 m, așa că trebuie să le asigurăm un suport pentru susținere. Așezați planta într-un loc însorit, dar nu direct în bătaia soarelui.

monarda

Monarda – cu ea ai și culoare, și parfum. Frunzele ei miros a mentă și au un gust mentolat acrișor. Îi place în grădină, într-un loc luminos. Vrea un pământ bogat în vitamine și se înmulțește ușor, prin semințe sau prin despărțirea tufelor.

Vița de Canada este nepretențioasă, crește repede și acoperă garduri, ziduri sau zonele inestetice ale grădinii. Dacă pereții exteriori ai casei lasă de dorit ca aspect, îi puteți masca plantând în jurul clădirii viță de Canada. Dar aveți grijă: este un „cuib“ excelent pentru insecte. Din acest motiv este indicat să faceți tratamente cu insectide pentru a preveni invazia.

celosia

Celosia își păstrează culoarea intensă chiar și după ce este culeasă. Dacă este uscată, o puteți folosi în aranjamente cu plante nemuritoare.

LIHNIS

Lihnis se dezvoltă bine în grădină. Este o plantă perenă, cu pretenții minime. Iubește soarele și vrea apă, ca orice plantă care se respectă: nici prea multă, nici prea puțină. Se înmulțește ușor, prin despărțirea tufelor bătrâne, sau prin seminţe, primăvara.

Ruxandra Hăbeanu

Tehnologia de cultură a mușcatelor

Mușcatele (Pelargonium) sunt unele dintre cele mai populare și răspândite plante din lume. Majoritatea ferestrelor și balcoanelor sunt înnobilate cu aceste flori deosebite datorită proprietăților lor terapeutice și estetice. Mai mult, dacă doriți să cultivați asemenea flori, aflați că tehnologia de creștere a mușcatelor se numără printre cele mai simple. Iată care sunt pașii de urmat.

Semănatul

Se folosește un substrat bine drenat, cu pH-ul 6-6,2 fertilizat inițial. Se seamănă în ianuarie-martie pentru înflorirea din aprilie, în mai-iunie pentru înflorirea din iulie, iar pentru ghivece suspendate se seamănă la început de noiembrie.

Substratul trebuie să fie umed, dar nu ud. Nu se lasă să se usuce. După plantare se tratează cu fungicid împotriva atacului de Botrytis, Rhizoctonia și Pythium. Mușcatele obținute din semințe au o bună ramificare și nu necesită ciupirea vârfurilor. În cazul în care se dorește totuși ciupirea lăstarilor, aceasta se face când lăstarii au 3-5 noduri. Se are în vedere că o ciupire întârzie înflorirea cu cca 2 săptămâni. De asemenea, se evită excesul de umiditate a substratului.

Germinația durează între 5-10 zile, la o temperatură de 21-25°C. Plantele necesită lumină pentru germinare. Înainte de semănat se tratează substratul cu fungicid. Semințele se acoperă ușor cu vermiculit. Se menține substratul umed, nu ud. Se evită soarele direct prin umbrirea suprafeței semănate.

Răsadul

Din stadiul 2 se reduce umiditatea, dar substratul nu trebuie să se usuce, apoi se fertilizează plantele la 75 ppm N. În timpul stadiilor 3 și 4 fertilizantul se crește la 200-250 ppm.

Transplantarea

Se face la 2-3 săptămâni, câte o plantă într-un ghiveci de 10-12 cm sau două-trei plante într-un ghiveci de 25-30 cm.

Fotoperioada

Pelargonium este o plantă acumulatoare de lumină, neutră la durata zilei. Intensitatea ridicată a luminii și ziua lungă determină înfloritul și scade timpul de cultură. Iarna si primăvara devreme lumina suplimentată îmbunătățește creșterea și calitatea plantei. Intensitatea luminii trebuie să fie de cel puțin 5.000 lx pentru o bună creștere, între 10-35 klx fiind considerat optimul. Se evită deficitul de lumină la apariția rădăcinilor și la înflorit. Deficitul de lumină determină alungirea lăstarilor și frunze mari. Vara plantele se protejează împotriva luminii prea intense (> 50 klx) deoarece poate inhiba creșterea.

muscate rosii

Temperatura

Mușcatele cresc la 18-20°C. Temperatura medie din timpul zilei trebuie să fie de 18°C, iar diferențele zi/noapte nu trebuie să fie mai mari de 4°C. Dacă temperatura medie este mai mică de 16°C, timpul de cultură va crește. Temperaturile mai mici de 10°C determină colorarea frunzișului în roșu, iar temperaturile mai mari de 30°C determină clorozarea foliajului. Temperatura ridicată scade timpul de cultură, dar în acest caz sunt necesare tratamente cu regulatori de creștere. Plantele pentru vânzare timpurie trebuie călite treptat la 12-15°C pentru 14 zile. Mușcatele curgătoare nu tolerează înghețul.

Fertilizarea

Se fertilizează săptămânal, evitându-se nivelul ridicat de amoniu și azot. Când apar bobocii florali se alternează cu un fertilizant cu mai mult potasiu. O fertilizare optimă cu potasiu scade riscul de infecție cu fungi deoarece țesuturile plantei au o mai bună stabilitate, iar coloritul foliajului și florilor este îmbunătățit. Se previne deficitul de magneziu prin aplicare de sulfat de Mg de 1-2 ori, iar în caz de deficit de fier se aplică chelați de fier de 1-2 ori. Se evită fertilizarea prea concentrată și se recomandă fertilizarea de mai multe ori cu o concentrație mai mică. Acest lucru va asigura o creștere constantă.

Ciupirea

Ciupirea este un proces esențial ce constă în scurtarea lăstarilor, maximum o treime din lungimea totală, în general a ramurilor alungite, desfrunzite. Ca efect, mușcatele se vor îndesi și vor înflori abundent.

Înmulțirea mușcatelor prin butășire

La transplantare încercați să luați butașii cu cât mai mult pământ pe rădăcini. Pământul în care plantați butașii trebuie să fie bogat în substanțe nutritive (conținut 20-30% gunoi de grajd) și bine descompus.

Al doilea moment potrivit pentru butășirea mușcatelor este în luna august. Se procedează la fel ca în cazul butășirii de primăvară, iar la transplantare (aproximativ o lună) veți scurta rădăcinile cu 1/3 și tulpina la două noduri.


  • alegeți lăstarii sănătoși, fără flori sau muguri;
  • tăiați butașii cu un cuțit ascuțit și curat, întotdeauna sub un mugure sau pețiol;
  • plantați butașii în sol permeabil și sterilizat;
  • așezați butașii în locuri luminoase, dar nu direct în soare, mai ales dacă este căldură mare;
  • adâncimea de plantare este de 2-3 cm;
  • amestecul de pământ este format din nisip în părți egale cu pământ de flori;
  • butașii au rădăcini corespunzătoare când pe ei apar noi lăstari;
  • butașii luați de la plantele care conțin latex se lasă câteva ore să se usuce, apoi se plantează.

Ruxandra HĂBEANU

Mușcatele - despre îngrijire, tăieri și varietăți noi

Nu lipsesc din nicio grădină datorită florilor intens colorate. Sunt rustice, au o înflorire îndelungată și nu sunt deloc greu de întreținut. Pentru că suntem în sezonul achiziționării mușcatelor, ne-am gândit să vă oferim mai multe informații despre cum putem îngriji corect aceste minunate plante decorative.

La noi în țară această plantă este foarte apreciată și nelipsită din balcoanele și grădinile românilor datorită faptului că florile nu sunt pretențioase și cresc foarte bine fără prea mult efort din partea noastră. „Aceste plante aparțin genului pelargonium. Este bine să așezăm mușcatele la lumină deoarece influențează pozitiv creșterea și înflorirea. Practic, plantele vor fi mai viguroase, mai ramificate. Dacă locuim la casă, este recomandat ca mușcatele să fie poziționate în locuri luminoase, vara afară pe balcon, în terasă sau grădină, iar dacă stăm la bloc să le așezăm pe partea sudică a apartamentului. Totodată, este recomandat să folosim un sol bine drenat deoarece sunt foarte sensibile la excesul de umiditate. De asemenea, excesul de apă poate să provoace apariția putregaiului. Este bine ca substratul să fie reavăn, să nu stagneze apa. Bineînțeles, pe timpul iernii udările vor fi mult reduse“, explică ing. dr. Diana Zamfir Vâșcă, specialist în horticultură ornamentală.

Rezistență sporită

Aspectul estetic al mușcatelor depinde foarte mult de fertilizare. Astfel, o dată la două săptămâni, din luna aprilie până în luna septembrie, se adaugă în apa de udare îngrășământ lichid special pentru mușcate. Pe de altă parte, fiți atenți la dăunătorii acestei plante. Musculița albă și păduchii de frunze sunt cei mai des întâlniți inamici ai mușcatei. Partea bună este că există o serie de tratamente ecologice care o protejează de boli și dăunători.

„Musculița albă și păduchii de frunze sunt cei mai des întâlniți dăunători în cazul mușcatelor. Însă le putem menține sănătoase cu ajutorul unor produse ecologice, care au la bază extracte de plante precum algele sau uleiul de portocale. De aseme­nea, dacă dorim să preparăm acasă o soluție ecologică pentru protecția plantelor putem folosi decoctul sau maceratul de urzică. Acestea au rol de protecție fitosanitară și stimulează imunitatea plantelor“, mai adaugă ing. dr. Diana Zamfir Vâșcă, specialist în horticultură ornamentală.

muscate foto a

Miros de scorțișoară și nucă de cocos

În funcție de specii sau de soiuri, aceste plante pot avea miros de măr sau de scorțișoară, trandafiri, mentă, lămâi, portocale sau nucă de cocos. Mușcatele tradiționale românești sunt cele mai rezistente la frig și respectiv căldură, găsindu-se într-o gamă largă de forme, mărimi și culori. De asemenea, pentru un aspect proaspăt trebuie tăiate ramurile bătrâne și lăsate doar cele tinere  pentru a favoriza îndesirea ramurilor.

„Este bine să avem tot timpul plante tinere; plantele degarnisite se taie la bază. Din lăstarii pe care îi tăiem putem face butași. Întotdeauna tăierea se va face deasupra unui nod, apoi se elimină frunzele și stipelele de la bază. Acum vârful de lăstar a devenit un butaș, care, pus la o temperatură de 20-22° și o umiditate de 85-90%, în aproximativ patru săptămâni înrădăcinează și obținem o nouă plantă, prin înmulțire vegetativă“, conchide Diana Zamfir.

Nu uitați: udarea excesivă nu le face bine. Și în cazul mușcatelor se aplică regula generală de udare: dimineața sau seara târziu, pentru a le feri de șocul termic. Dacă le uzi în timpul arșiței de prânz, le vei arde.  Udarea se face de 2-3 ori pe săptămână sau în funcție de cât de repede se usucă pământul. De asemenea, nu se pun întâmplător mușcate în fața ferestrei. Pe lângă rolul decorativ pe care îl dețin, mușcatele au puterea de a ține energiile negative departe de locuință. Totodată, substanțele volatile emise de florile sale umplu casa cu o aromă plăcută, având un efect antitumoral și antibacterian.

Ruxandra HĂBEANU

MAI JOS REPORTAJUL VIDEO

Abonează-te la acest feed RSS