„As Salam Alikoum“ (Pacea să fie cu tine) se aude destul de des printre locuitorii din Maroc, țară cu marea majoritate de religie islamică, a cărei culturi poartă amprentele civilizației feniciene, grecești, romane, cartagineze. Păstrând și azi frânturi din O mie și una de nopți, Marocul este locul ce facilitează intermedierea în N-V Africii dintre deșertul Sahara și pădurile de lângă Marea Mediterană, este patria câmpurilor fertile de curmali, citrice, cereale.

Cu tavane din lemn de cedru, marmură din Meknes, faianță din Tetuan, grădini interioare de un farmec aparte și un riad granduos, Palatul Bahia e vocea lui Si Moussa și a fiului său Ahmed ben Moussa, mari viziri ai sultanilor din Maroc, ce au trăit aici, în cele 150 de camere împreună cu haremurile lor și copiii. Totul strălucește, mă așez pe o bucată de marmură, privesc soarele și arcadele ce vin una după alta, precum concubinele ce satisfăceau poftele cele mai fierbinți ale proprietarilor.

Mormintele Saadiene sunt legenda a peste 100 de personalități ale Marocului îngropate aici. În acest Mausoleu am intrat din curiozitate, nu credeam că voi găsi aceeași minunată arhitectură, atât în interiorul celor douăsprezece camere unde sunt îngropați sultanul Ahmad el Mansour, fondatorul acestui loc, și familia acestuia, cât și în exterior. Decoruri în formă de fagure, alei umbrite de trandafiri, mozaic minuțios așezat peste cei adormiți, deja uit că sunt într-un „cimitir“. Dedesubtul trăiește la suprafață prin coloritul amestecat al plăcuțelor, se transformă în stele de pământ, de arbori, ce uită de adânc.

Unul dintre simbolurile Marrakechului este Moscheea Koutoubia, denumită și Moscheea Librarilor, dat fiind faptul că în imediata vecinătate se făcea comerț cu cărți.

A fost fondată în anul 1147 de califul almohad Abd al Mu’min. În curte stau aliniate ruinele primei Moschei, dar și ce a mai rămas din poarta acesteia, ele fiind păstrate cu sfințenie de către autorități. Minaretul îl zăresc din depărtare, prin turnul înalt de 77 de metri, atât ziua, dar și noaptea când este luminat.

Continuând plimbarea prin Orașul Roșu, am luat un ghid ce m-a dus prin Souk, altfel sigur m-aș fi pierdut prin medină. Covoare atârnate pe ziduri ca niște oameni la spânzurătoare, păsări de tot felul, șerpi și reptile, comerț cu de toate pentru toate gusturile. Ca să nu plec fără vreo amintire de acolo, mi-am ales un șal curcubeu din cașmir și pentru prima dată mi-am dat mâna la propriu unei doamne pentru a-mi desena cu henna motive din cultura mexicană. Cu pensula fină, îmi atinge degetele, trasându-mi niște inele tradiționale, mă simt în pielea unei mirese ce se pregătește de nuntă.

Am avut ocazia de a vizita laboratorul Rosa Huile, unde se fac produse cosmetice și diverse medicamente din uleiul de argan marocan extras din nucile neprăjite ale arborilor endemice din Maroc. Întregul proces, de la nucile decojite până la obținerea uleiului pur l-am admirat la niște localnice angajate acolo, chiar am încercat să dau și eu o mână de ajutor strecurându-mă printre ele. Amabilitatea oamenilor și împărtășirea obiceiurilor mi-au lăsat o impresie plăcută, niciun moment, ca femeie, nu m-am simțit în nesiguranță acolo, uneori auzind zvonuri despre așa ceva.

Grădina Majorelle, ce adăpostește aproximativ 300 de specii de plante, un Muzeu de Istorie al berberilor și Vila Maisons des Illustres, a fost creată de Jacques Majorelle în anul 1931. Privesc la cactușii ce se înalță mândri, la peștii din piscinele decorative interioare care salută vizitatorii prin ieșiri rapide deasupra apei, mă așez pe o bancă la umbra palmierilor ce stau calmi de-o parte și de cealaltă a aleii decorate cu ghivece galbene ca lămâia și albastre ca cerul după furtună, respir adânc din țepii blânzi ai cactușilor ce mă gâdilă pe nas, le zâmbesc și rămân în lumea lor pură câteva clipe. Ochii mei întâlnesc acum albastrul cobalt al pictorului orientalist Majorelle. Acest accident coloristic creează în imaginația mea o explozie de sentimente stelare.

Printre valurile orientale ale orașului atât de modest, Essauira, prin arșița încântâtorului deșert al Saharei și fantasma nebănuită a Munților Atlas ne vom oglindi privirea printre cuvintele ultimei părți despre impresionantul Maroc.

Aurora GRIGORE

Luând naștere din populație amazigh sau berberi, Marocul amintește de Regatul Berber de Mauretania, așezare ce datează probabil din anul 110 î.Hr. și de întâiul stat marocan musulman, Regatul Nekor, fondat în anul 710 de Salih I ibn Mansur. Cu priveliști impresionante, de la litoral și până la Munții Atlas, tărâmul marocan respiră printr-o aură tradițională, una dintre principalele preocupări sociale fiind continuitatea familiei. Din cauza secetei, populația de la sat a migrat continuu către cea de la oraș, astfel statul a început un demers în acest sens în anul 2004 pentru a crește calitatea nivelului de trai.

Pătrund în labirintul cu străzi înguste de un metru ale căror ziduri roșiatice vor să te lase captiv acolo, simt hipnoza bidinelelor ce văruiau fiecare părticică din medină și mă îmbăt cu sunetul dintre pereți. E muzica adunată de la motocicletele ce umblă haotic în ambele direcții, nici nu-mi dau seama când au timp să te mai și ocolească, în ultima secundă-ți feresc coatele ori evită vreo pisică de pe lângă tarabele comercianților. E Marrakesh, loc fondat în 1070 de căpetenia tribului Lamtuna, Emir Abu Bakr ibn Umar, regiune locuită în perioada neolitică de fermierii berberi.

Reușesc să evadez. Ies amețită de acolo, soarele o luminează pe Jemaa el-Fnaa, cea mai aglomerată piață din Africa, loc în care demult s-a început construirea unei moschei, dar niciodată nu a mai fost finalizată, ba chiar a devenit ruină. Acest loc, azi bătătorit de tălpile turiștilor de pretutindeni și ale localnicilor, ce ziua este atât de liniștit, noaptea se transformă, nu mai ai unde să arunci un ac, fiecare părticică este ocupată de oameni, obiecte sau motoretele Tuc-Tuc. Pe jos stau aliniate niște lămpi ca la spectacol, de fapt da, mai încolo puțin e un fel de teatru comic în stradă, se spun diferite glume, povești, toți ascultă cu atenție. Mă strecor printre mulțime și vreau să surprind momentul, filmând o scenă, ei mă văd imediat că nu sunt de-a lor, mă salută cu „Bonsoir, Madame!“ și cred că fac o glumă pe seama mea, nu înțelegeam mai nimic în arabă. Plec zâmbind de-acolo, ochii-mi sunt în toate direcțiile, mă simt ca o furnică-ntr-un mușuroi. Pe grătarele încinse sfârâie fripturile și legumele, în vase mari sunt gătite ciorbele, zici că sunt la o nuntă-n sat, mă așez într-un colț și aștept să se facă frigăruile, dar nici nu poți sta locului când auzi muzica ce răsună din tarabane, îți tot vine să dansezi. Marrakesh prinde viață; noaptea, de fapt, e zi în noapte, fumul gri se-nalță pân’ la lună învăluind-o cu toată povestea de la picioarele ei, de aici, de jos, dintre muritori.

„Tu, cel ce intri pe ușa mea, să-ți depășești cele mai mari speranțe“ este mesajul scris la intrarea pe poarta de la Medersa Ben Youssef, cel mai mare colegiu islamic din Maroc de odinioară unde învățau aproximativ 900 de studenți și unul dintre cele mai frumoase centre teologice din Africa de Nord, fondat în timpul domniei sultanului marinid Abu al-Hassan în secolul al XIV-lea.

Te atinge răcoarea de pe coridorul cu arcade maure ce duce spre curtea centrală interioară, nu știu dacă sunt eu îmbrăcată prea subțire ori am intrat în lumea tablourilor pictate în alb-negru ce stau agățate pe acești pereți. Arhitectura marocană și andaluză mă fascinează, vibrația culorilor verde, albastru, negru, maro, alb îmi împăturesc în interiorul minții un păun ce-și deschide penajul multicolor și misterios. Textul coranic și motivele geometrice se îmbină armonios cu parfumul desenelor florale de deasupra mozaicului, e totul o splendoare vie, locul seamănă cu Alhambra din Granada, Spania, iar chemarea la rugăciune pe care o aud din difuzoare îmi aprinde curiozitatea și mai mult. Din cele 130 de camere atât de mici, aleg să intru într-una, mă îndrept către fereastă și privesc lumina soarelui ce bate pe piscina în jurul căreia acum sunt turiști, iar altădată erau profesorii șeici și elevii.

În a doua parte a traseului prin Maroc vă voi îndruma pașii prin viața sultanilor din Palatul Bahia, liniștea cuprinsă de arhitectura Mormintelor Saadiene, vom ajunge la unul dintre simbolurile Marrakechului – Moschea Koutoubia, vom simți tumultul autentic din Souk și vom fi fascinați de frumusețea Grădinilor Majorelle.

(Va urma)

Aurora GRIGORE

Joi, 11 mai 2023, la sediul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a fost aprobat modelul de certificat sanitar veterinar pentru exportul de ovine destinate abatorizării din România în Maroc.

La ceremonia de semnare a documentelor a participat dr. Alexandru Bociu, președintele ANSVSA și dr. El Abrak Abderrahman, director al patrimoniului zootehnic și vegetal din cadrul Biroul Național de Securitate Sanitară a Produselor Alimentare din Maroc.

Întâlnirea de astăzi a reprezentat finalul vizitei pe care delegația marocană a realizat-o în România în perioada 9-11 mai 2023. De-al lungul celor 3 zile s-au discutat și alte aspecte legate de exportul de ovine, precum procedurile sanitare, identificarea și trasabilitatea șeptelului ovin din România, vizita fermelor de carantină și procedurile de control la îmbarcare.

Reprezentanții marocani au fost interesați și de sistemele informatice privind genetica la ovine și de organizațiile profesionale din domeniul ovin.

Această vizită reprezintă un pas important în dezvoltarea relațiilor comerciale dintre România și Maroc în domeniul ovin, oferind o nouă piață de export pentru crescătorii de oi din România.