Culturile de nișă încep să atragă atenția tot mai mult, iar unele noi specii legumicole cercetate intens în ultimii ani la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău au ajuns și în farfuriile noastre, ale consumatorilor. Acest lucru a fost posibil și datorită muncii constante a cercetătorului Costel Vânătoru, care a reușit nu doar să introducă noi specii la noi în țară, ci și să omologheze soiuri românești.

Spanac urcător

spanac urcator

De curând, am fost într-o scurtă vizită la Buzău, iar ghidul printre zecile de plante a fost chiar domnul Vânătoru. Este greu să nu rămâi uimit de cele pe care le vezi în seră, iar curiozitatea să nu-ți fie stârnită mai întâi de modul în care arată unele legume. De exemplu, atunci când am ajuns în fața unor plante urcătoare nu aș fi crezut că acele frunze sunt de… spanac.

„Spanacul de Malabar sau spanacul urcător (Basella rubra) poate ajunge chiar și la coloane de 20 metri înălțime. Are frunzele mari și cărnoase, sunt parfumate și se pot consuma inclusiv în salate. Spre deosebire de spanacul comun, acesta preferă temperaturile ridicate și are un potențial de producție cu mult mai mare, deci poate fi foarte rentabil. Are și substanțe foarte benefice organismului, mai ales că poate fi cultivat și în sistem ecologic. Trebuie spus că putem înființa cultura fie prin răsad, fie prin semănat direct – 2, 3 boabe la cuib, așa cum se semăna fasolea în sistem gospodăresc. Lucrările de îngrijire nu sunt dificile, însă, spre deosebire de spanacul clasic, acesta trebuie palisat. Nu suportă temperaturile scăzute, iar în ceea ce privește bolile și dăunătorii, nu au fost încă sesizate. În acest moment avem două soiuri omologate”, a declarant dr. ing. Costel Vânătoru.

Dovlecelul șarpe

dovlecelul sarpe

O altă specie interesantă este Trichosanthes cucumerina, dovlecelul șarpe, după cum i se spune la noi, sau dovlecelul tomată, cum este numit în Africa, deoarece poate fi preparat din el inclusiv bulion, însă ca plantă tânără poate fi consumată asemenea dovlecelului comun. „Este o legumă deosebită, dar nu trebuie confundată cu dovlecelul chinezesc, acela lung care este cu totul altă specie. El se consumă când este încă verde și trebuie consumat când ajunge la 50-60 cm, apoi se maturizează și poate depăși 2 metri. Poate fi cultiva în spații protejate sau în câmp, inclusiv în sistem ecologic, deoarece este o plantă rezistentă, iar de pe o singură plantă putem recolta în jur de 20 de fructe pe plantă. Nu este greu nici de înființat, nici de întreținut această cultură, practic ne putem gândi la culturile de dovlecei sau castraveți deoarece corespunde tehnologia de cultură. Trebuie să știm că poate fi înființată fie prin semănat direct, fie prin răsad, iar cel mai important pas este palisarea. Noi cercetăm această plantă de ceva timp și sperăm ca, până la finalul acestui an, atunci când se întrunește comisia la minister, să putem omologa acest soi, Felix i-am spus noi. Va fi primul soi românesc la această specie și credem că și o premieră europeană“, a mai specificat cercetătorul.

Dovlecelul șarpe emană un miros de pâine proaspătă, este sănătos deoarece reprezintă o sursă excelentă de licopen şi betacaroten, dar și plăcut estetic deoarece poate fi folosit ca plantă de ornament pentru acoperirea unor ziduri sau garduri, ori pentru formarea bolților.

Așteptările în ceea ce privește această specie sunt mari deoarece soiul propus spre omologare este rezultatul a mai mulți ani de cercetare, iar elementele distincte ce au fost obținute fac ca această plantă să aibă un potențial de producție ridicat.

Castravetele grenadă

castravetele grenada

Kivano, castravetele țepos, castravetele cu coarne, castravetele grenadă, pepenele jeleu sunt câteva dintre denumirile populare ale speciei Cucumis Metuliferus. Dintre toate denumirile populare, cel mai des folosită este Kivano, așa este și cunoscut în toată lumea. „Cu mult timp în urmă am început cercetarea acestei plante, motiv pentru care și avem un soi omologat, Tempus, însă mai avem încă alte 7 soiuri ce urmează a fi omologate. Trebuie spus că este o plantă rezistentă, iar fructele se pot păstra chiar și de la o recoltare la alta deoarece au coaja groasă și nu se deshidratează. Ele se consumă atunci când sunt coapte, deci sunt galbene, chiar spre portocaliu. Putem înființa cultura fie în câmp, fie în sere și solarii, însă chiar dacă avem soiuri românești, mai avem de lucru în ceea ce privește timpurietatea. De aceea se recomandă cultivarea lui în zone mai clade, iar cultura să fie înființată prin răsad pentru a câștiga timp, adică la 1 mai, atunci când plantăm, răsadurile să aibă deja 60 de zile. Fructele ajung greu la stadiul de maturitate, motiv pentru care multe sunt recoltate verzi, însă pe perioada depozitării se maturizează. Este o șansă pentru agricultura țării deoarece se comercializează în supermarketuri, dar majoritatea mărfii nu provine de la producătorii români, ci din străinătate. Avem un  producător care vinde în marile magazine, la bucată, cu un preț foarte bun“, a mai punctat Vânătoru.


Toate aceste specii nu doar îmbogățesc paleta culinară, ci și opțiunile legumicultorilor care doresc să înființeze culturi de nișă, ceea ce s-a și întâmplat deja, iar în unele zone din țară se comercializează astfel de legume, iar prețul pe care îl obțin este cu mult peste cel pe care îl primesc pentru legumele comune.


Larissa DINU

Dacă sunteți angrenați în ceea ce înseamnă agricultura României, este imposibil să nu fi auzit măcar o dată, indiferent în ce context, despre Banca de Gene de la Buzău.  De fapt este vorba despre Banca de Resurse Genetice Vegetale - pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice și Medicinale Buzău, acea instituție care figurează momentan doar pe hârtie și despre care cercetătorul Costel Vânătoru spune că ar situa România pe harta științifică a lumii. Deși există o Hotărâre de Guvern din 2019 privind înființarea, organizarea și funcționarea acesteia, încă vorbim doar despre un proiect și nu despre o instituție.

Demersuri din anii ‘80

Mulți consideră că ideea de înființa o astfel de instituție îi aparține domnului Costel Vânătoru, însă într-o amplă discuție purtată recent cu dumnealui ne-a demonstrat faptul că demersuri pentru înființarea acesteia există încă din anii ’80, ba chiar în anii ’84 -’86 au fost și depuse acte în acest sens, însă până în prezent nu s-a concretizat nimic. “Eu nu am făcut decât să continui munca înaintașilor mei. Trebuie să începem această activitate cât mai curând, mai mult, trebuie să precizez că fiecare zi de întârziere, înseamnă o pierdere greu de cuantificat în bani pentru țara noastră. Am obținut o Hotărâre de Guvern pentru înființarea băncii de gene, dar și o locație bună, oferită de Primăria Buzău, în interiorul unui parc din Buzău, unde avem și clădiri și sere și ne-am putea începe activitatea. Însă s-a schimbat Guvernul, au apărut discuțiile cu privire la utilitatea acesteia, dacă e nevoie de ea în condițiile în care există una la Suceava, despre care vreau să spun că nu este o Bancă de Gene, și tocmai de aceea am explicat care este diferența între un depozit de semințe, o bancă de semințe și o bancă de gene. M-am întrebat de multe ori de ce se întârzie crearea Băncii de Gene, care ar fi cauzele și am încercat să găsesc scuze: necunoașterea fenomenului, a misiunii unei astfel de bănci, or interese interne, politice, străine, ale unor companii străine, dar nu am ajuns la un rezultat concret și nu aș mai vrea să pierd timpul cu așa ceva. Aș vrea să cred că după întâlnirea pe care am avut-o cu domnul ministru Adrian Oros, se va debloca proiectul și ne vom începe activitatea cât mai curând”, a declarat cercetătorul.

30 de salariați

Tot de la dumnealui am aflat că bugetul inițial de care ar fi nevoie pentru ca acest proiect să poată prinde viață este sub 1 milion de euro, după care, în funcție de cum se desfășoară lucrurile și se pot înființa laboratoarele necesare pentru ca banca să funcționeze la standarde europene, se vor adăuga banii necesari în funcție de studiile de fezabilitate.

 Conform HG 690/2019 este necesară angajarea a 30 de persoane pentru ca această instituție să funcționeze, personal de care cercetătorul Costel Vânătoru dispune deja, pentru că de-a lungul vremii a avut grijă să-l pregătească. “Eu am depus 35 de ani de cercetare și obiectivul suprem a fost conservarea resurselor genetice, timp în care am atras lângă mine tineri care au înțeles importanța acestui demers și care se pregătesc cât pot bine pentru a contribui la realizarea Băncii de Gene. Pe unii dintre ei am reușit chiar să-i trimit cu burse, mici ce-i drept, în afara țării pentru a se pregăti corespunzător. Pentru a funcționa Banca de Gene trebuie să acoperim trei paliere: unul de cercetare în care să activeze oameni pregătiți, unul administrativ și unul de execuție. Avem pentru început oamenii, important este să primim finanțarea și să fim recunoscuți ca unitate de cercetare”, a mai adăugat Costel Vânătoru.

Soiuri readuse în țară din SUA și Germania

Despre performanța soiurilor de legume din țara noastră știu și cercetătorii din alte țări, așa s-a ajuns ca peste hotare semințele să fie păstrate cu sfințenie. Pare ireal ca bănci de gene din SUA și Germania să furnizeze cercetătorilor din români semințe de legume românești. Și totuși se întâmplă acest lucru! Pentru a putea avea din nou semințe certificate pentru soiul de ceapă Aurie de Buzău, primul soi de ceapă creat la noi și care a fost o premieră nu numai pentru legumicultura românească, a fost nevoie să iau legătura cu o bancă de gene din SUA. Umilitor pentru mine ca cercetător român să cer semințe românești, mai ales că a durat un an pentru a aduce semințele, deoarece nu avem acord de schimb cu SUA și a trebuit să găsesc o formulă să le pot aduce. Am primit 50 de semințe cu tot cu documentele de autenticitate și dreptul de utilizare. Și vorbim de mii de soiuri care s-au pierdut, doar unele dintre ele s-au păstrat în băncile de gene din străinătate  și trebuie să ne întrebăm cum au ajuns acestea în afara țării, cine a dat acordul și de ce acolo s-au păstrat și la noi nu. Ei nu au nici un interes să ne dea înapoi acest tezaur, mai ales că află că nu mai avem așa ceva și pot profita. Ei înmatricula cu altă denumire semințele, sau pot să le folosească pentru ameliorare, iar mai apoi rezultatul, semințele obținute  să ajungă în România sub altă denumire comercială și legumicultorii să dea bani mulți pentru a le cultiva. Ar trebui să ne întrebăm ce sume pleacă în afara țării în fiecare an, doar pentru a putea cultiva pământul. Cred că cercetarea românească poate oferi semințe calitative și poate sta la aceeași masă cu marile companii. Auria de Buzău a fost doar un exemplu, dar sunt multe alte soiuri pe care le-am recuperat din afara țarii, soiuri de tomate și vinete din Germania și lista poate continua”, a mai punctat cercetătorul.

Este clar semințele ar trebui păstrate ca resurse importante pentru ca sectorul legumicol românesc și cercetarea de la noi din țară să aibă viabilitate, însă se pare că nu avem niciun cultivar amprentat genetic, nici măcar pentru soiuri renumite precum varza de Buzău sau ceapa de Buzău, de aceea se găsesc și soiuri care sunt dublate și apar că ar avea 2-3 autori, dar au denumiri diferite.

“Legumicultura lucrează cu un număr mare de specii și mii de soiuri și hibrizi. Semințele de legume au putere mică de germinare, se păstrează cel mult 4 ani,  unele specii își pierd germinarea după primul an, de aceea avem nevoie de o astfel de bancă! Trebuie să păstrăm astfel de soiuri, pentru că nu trebuie să uităm că s-a muncit și s-a investit în crearea lor. Vă dau un exemplu: soiul de ardei Ureche de Elefant, care a fost cultivat pe scară largă în anii 50 - 60, după care nu a mai fost în tendințe pentru că au apărut alte soiuri, dar acum a ajuns din nou să dețină supremația în cultură. Dacă o bancă de gene nu avea aceste semințe, practic acest soi nu mai putea ieși din nou în piață. De aceea trebuie să funcționeze această bancă”, a adăugat Costel Vânătoru.

Pentru a susține faptul că în România se pierd constant soiuri de legume cu o reală importanță națională, domnul Vânătoru a prezentat în cadrul discuțiilor cu oficialitățile din domeniu un studiu prin care demonstrează faptul că în România în perioada 1894-2020 au fost cultivate 2.667 de soiuri, iar în catalogul Oficial al Plantelor de Cultură din România din anul 2020 s-au identificat doar 20 de soiuri românești. Deci, unde s-au pierdut  2.647 de soiuri?

Structură complexă

banca de resurse vegetale buzau

Aceasta este clădirea în care va funcționa Banca de Resurse Genetice Vegetale. Când? Nu se știe încă. Însă domnul director Costel Vânătoru se pregătește pentru acest moment și insistă pentru obținerea fondurilor cât mai curând. Susținem acest demers, de aceea continuăm prezentarea acestui proiect.

“Noi vrem o bancă de gene care să funcționeze după standarde FAO. Semințele care intră în bancă trebuie să fie libere de boli și dăunători, mai ales dacă ținem cont de faptul că în prezent există numeroase boli care se transmit de la un an la altul prin semințe. Noi trebuie să avem grijă ca toate semințele care intră în această bancă să fie sănătoase și apoi trebuie să fie foarte bine descrise fenotipic. De aici urmează un alt proces, cel de aducere de informații suplimentare, trebuie făcute inclusiv analize biochimice pentru a putea întări identitatea creației respective, dar ce este cel mai important, toate semințele trebuie studiate din punct de vedere genetic. Ce presupune acest lucru? să intrăm în genomul plantei și să vedem care sunt genele care dau identitate și să facem amprentarea genetică. Toate acestea sunt elemente de securizare și atunci cei care doresc să utilizeze fraudulos creațiile, sub alte denumire sau mai știu eu cum, să poată fi controlați”, a punctat domnul Vânătoru.

Pentru a înțelege mai bine modul în care ar trebui să funcționeze acesta a creat o schemă pe care o și explică pe îndelete tuturor celor care fie pun la îndoială faptul că această instituție ar trebui să existe, fie pur și simplu se opun acestei idei.

Mai întâi, semințele care provin de la diverși donatori, fermieri, diferite persoane fizice, alte bănci de gene și așa mai departe, ajung mai întâi într-un birou de înregistrare primire probe. Mai apoi ajung în laboratorul de fitopatologie, care este fie în aer liber, fie în spații protejate, care trebuie să fie situate mai departe de banca de gene. Aici se stabilește autenticitatea semințelor. Următorul loc în care ajung este laboratorul de condiționare analize semințe unde semințele sunt atent analizate, pentru a putea stabili calitatea.  După aceea, acestea ajung în laboratorul de microînmulțire, nu toate însă, ci acelea care nu pot fi înmulțite pe cale vegetativă. Este nevoie și de un laborator de agrochimie-fiziologie pentru a valorifica resursele din flora spontană, cum este exemplu chimenul românesc. În momentul în care sunt prelevate plante/semințe flora spontană, trebuie luată și o probă de sol, pentru ca atunci când va adus produsul pe piață, să aibă și toate recomandările pentru înființarea culturii. Mai apoi, semințele ajung în laboratorul de biochimie, aici se vor face analizele pentru a putea demonstra identitatea clară. Apoi acestea ajung în inima băncii de gene, după cum spune domnul Vânătoru, în laboratorul de biologie moleculară și genetică, aici va avea loc analiza genetică a plantei, se stabilesc  genele, și se face amprentare genetică. Fluxul se oprește cumva la celula de păstrare, în funcție de tipul de semințe, pentru fiecare tip de sămânță având condițiile specifice de păstrare. Însă nu tot lotul de semințe se duce aici, ci doar o parte, pentru că restul trebuie să ajungă la un birou de protocol, de schimb, distribuție de semințe și mai departe ajung la fermieri, în unitățile de învățământ și cercetare, în alte bănci de gene, adică celor care solicită semințe, păstrând protocoalele impuse într-o astfel de instituție care oferă și un certificat de autenticitate.

bamca de resurse vegetale buzau

România, pe harta științifică a lumii

“Ceea ce cultivăm, ce consumăm poate fi considerat un element de autenticitate a neamului nostru. O bancă de gene ar putea pune România pe harta științifică a lumii, pentru că avem creațiile noastre și ne putem mândri cu ele și le putem oferi cu toate documentele necesare”, mai spus cercetătorul.

Pentru a conchide, evidențiem o parte dintre principalele motive pentru care este necesară funcționarea acestei bănci:

  • Colectează și îmbogățește continuu resursele de germoplasmă;
  • Realizează studii și cercetări pentru cunoașterea acestora în profunzime, din punct de vedere genotipic, fenotipic, chimic și tehnologic;
  • Protejează și promovează resursele genetice naționale;
  • Păstrează patrimoniul genetic în condiții optime, pe termen mediu și lung, în celule cu atmosferă controlată;
  • Pune la dispoziția solicitanților resurse genetice cu certificate de autenticitate.

“Bine ar fi să reușim să deblocăm acest proiect și să uităm tot ce a fost. Eu am spus de multe că o mamă care-și iubește copilul, uită de chinurile nașteri și se bucură de prunc. Așa și eu! Aș vrea să uităm de tot ceea ce a fost până acum, dar să facem funcțională Banca de Resurse Genetice Vegetale de la Buzău”, a declarat domnul Costel Vânătoru.

Larissa Dinu

Imită forma şarpelui, emană un miros de pâine proaspătă şi reprezintă o sursă excelentă de licopen şi betacaroten. Aşa putem descrie în câteva cuvinte dovlecelul şarpe – Trichosanthes cucumerina –, o plantă aclimatizată la staţiunea de cercetare şi dezvoltare pentru legumicultură din Buzău de cercetătorul Costel Vînătoru.

Este cultivat ca legumă în multe țări din Asia tropicală, în gospodăriile proprii din Africa. În insulele Mauritius se produc aproximativ 700 t din acest fruct, din care se exportă aproximativ 2-3 t. În Europa a pătruns în anul 1720, semințele fiind trimise din China. În Catalogul Oficial al Plantelor Legumicole Europene nu este înregistrat niciun soi la această specie. În România a fost luat prima dată în studiu la SCDL Buzău încă din 1996. În urma lucrărilor de aclimatizare și ameliorare s-a obținut un soi cu expresivitate fenotipică distinct ce se află în curs de omologare. „Este o plantă nou aclimatizată în România, la SCDL Buzău. M-am ocupat de ea de 10 ani de zile. O cucurbitacee valoroasă, care poate fi cultivată în spaţii protejate şi în câmp, dar în sistem palisat. De asemenea, are un potenţial mare de producţie. Prezintă fructe mari, de peste 2 m lungime. Dovlecelul şarpe poate fi consumat ca dovleceul pe care cu toţii îl cunoaştem, cu menţiunea că acesta este mult mai gustos şi deţine proprietăţi medicinale valoroase. Este un bun antioxidant şi reprezintă o adevărată sursă de imunitate. De asemenea, la maturitate fructul mai poartă denumirea şi de dovlecelul tomată. De ce? Deoarece acesta se transformă în culoare roşie şi seamănă cu tomata, bogată în licopen şi betacaroten, substanţe benefice sănătăţii noastre. Sperăm ca în curând şi la noi în ţară dovlecelul şapre să fie folosit şi cultivat pe scară largă“, spune Costel Vînătoru, şeful Laboratorului ameliorare şi genetică al Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău.

Panaceu natural

dovleac forma sarpe

Planta este bogată, constituită dintr-o serie de componente chimice cum ar fi flavonoide, carotenoide, acizi fenolici care fac planta activă din punct de vedere farmacologic și terapeutic. Tricosanthes cucumerina este o sursă bogată de nutrienți. Conține proteine, grăsimi, fibre, carbohidrați, vitamina A și E. Conținutul de fenoli și flavonoizi este de 46,8% și 78,0%. De asemenea, fructul este bogat în vitamina A, C și E,  îmbunătățește apetitul și acționează ca tonic. Fiecare parte a acestei plante este folosită pentru a trata diverse boli. Se utilizează în tratamentul durerilor de cap, alopecie, febră, tumori abdominale, bilios, fiere, colică acută, hematurie și psoriazis.T. cucumerina este folosit ca vermifug, purgativ, laxativ, hidragog, hemaglutinant, antivomitiv, cathartic și în tratarea diabetului de tip 2. Totodată, dovlecelul șarpe poate fi utilizat și ca plantă ornamentală pentru acoperirea zidurilor, gardurilor înalte, a bolților și diverse aranjamente peisagistice. Atât planta cât și fructele au aspect ornamental plăcut, iar punctul forte este dat de frumusețea florilor și mireasma plăcută degajată de acestea, mai ales în timpul dimineții. Fructul este subțire, delicat, lung, cilindric, deseori răsucit, de culoare verde, deschis în stadiu imatur, apoi virează spre culoarea roșu închis. Datorită formelor spiralate și neregulate a primit diverse denumiri populare, dintre care cea mai folosită este cea de dovlecelul șarpe.

Potențial mare de producție

dovleacul sarpe vanatoru

Pentru a obține fructe drepte, specialiștii ne sfătuiesc să se practice legarea de vârful fructelor greutăți pentru a se asigura o creștere dreaptă, verticală a fructului. Varietățile produc 6-10 fructe pe plantă, în timp ce soiurile îmbunătățite pot produce până la 50 de fructe/plantă. Producția la hectar de fructe tinere este în jur de 8-10 tone, iar dacă se culeg fructele la o greutate de 1 kg producția crește, ajungând până la 30 t/ha. Grosimea pericarpului este de 6-7 mm, iar greutatea fructului variază între 200-1.500 g. Dovleacul șarpe se adaptează foarte bine în zonele cu climat umed. Temperatura optimă pentru creșterea sa este de 20-35°C. Planta nu tolerează solurile uscate, necesitând soluri cu o bună umiditate, însă este sensibilă la fenomenul de băltire. Soiul poate fi cultivat pe tot teritoriul țării noastre, în spații protejate, iar în câmp, în zonele mai calde. Se poate înființa cultura și prin răsaduri, însă din cauza structurii delicate a plantelor se preferă semănatul direct. Înființarea culturii prin semănat direct în spații protejate reci se poate face în jurul datei de 1 aprilie și pe toată perioada anului, în spații protejate încălzite. În câmp, înființarea culturii se face prin răsad, după 10-15 mai, iar prin semănat direct, după 20 aprilie, în zonele mai calde, iar în zonele mai reci, după 1 mai.

Producerea răsadului se face ca și la celelalte Cucurbitaceae. Lucrările de întreținere a culturii sunt cele uzuale, ce constau în prașile mecanice și manual în funcție de gradul de îmburuienare a solului; aprovizionarea cu apă se face la nevoie, cu precizarea că specia este iubitoare de apă. Pentru toate mediile de cultură se recomandă palisatul lucrării și dirijarea plantelor. Se recomandă montarea de sârme în spații protejate la distanța de 20-30 cm pentru a ajuta planta să boltească. Planta este mai tardivă, iar primele fructe își fac apariția după aproximativ două luni de la plantare și își continuă fructificarea până la venirea înghețului.

dovleacul sarpe 1

Recoltare la stadiu imatur

Fructele se recoltează în stadiu imatur, la aproximativ 2 săptămâni după ce a început procesul de fructificare, când prezintă o lungime de 30-60 cm, sau, în funcție de cultivar, 1 m, putând cântări până la 1 kg. Dacă se urmărește extragerea pulpei, recoltarea fructelor se realizează la maturitatea deplină. Fructele tinere se păstrează foarte bine timp de 10-14 zile la o temperatură de 15°C și o umiditate mare. Pentru 1 ha de cultură este necesară o normă de sămânță de 4-6 kg. 60-75 cm între plante pe rând în spații protejate, în câmp 50-60 cm între plante/rând și 150-200 m între rânduri în spații protejate și 1-1,5 m în câmp. În ceea ce privește schema de înființare a culturii, specia suportă diverse variante tehnologice, însă o atenție deosebită trebuie acordată asigurării spațiului necesar de nutriție și de creștere și dezvoltare armonioasă a plantei. În general, în condițiile țării noastre specia a demonstrat rezistența la atacul agenților patogeni, motiv pentru care poate fi cultivată în sistem ecologic. Principalele boli și dăunători întâlniți în cultură sunt Pseudoperonospora cubensis și Colletotrichum lagenarium care atacă fructele mature și imature. Controlul atacului se realizează prin îndepărtarea fructelor atacate și prin aplicarea fungicidelor. Dovlecelul șarpe este sensibil la atacul nematozilor de rădăcină. Totodată, este atacat de diferite insecte precum Bactrocera, musculița fructelor, omida Diaphania, Lasioptera și musculița albă Bemsia.

Ruxandra HĂBEANU

Majoritatea plantelor de cultură și din flora spontană se înmulțesc prin semințe. Așa cum se știe, plantele reprezintă veriga de bază a lanțului trofic fără de care viața pe pământ ar fi imposibilă. Atunci când vorbim de plante și de semințele lor, ne gândim la cea mai sigură și bună sursă de hrană pentru om și animale, la cele mai valoroase resurse medicinale, energetice, la oxigenul necesar respirației produs de plante prin sinteza dioxidului de carbon, exemplele putând continua.

Plantele, în misiunea lor dată de Creator, au capacitatea de a transforma nevăzutul în ceea ce noi vedem, pipăim, respirăm sau mâncăm, acestea sintetizează cu multă măiestrie substanțele chimice pe care noi nu le vedem de cele mai multe ori cu ochiul liber, din aer și sol, procesându-le și oferindu-le apoi sub formă de hrană sănătoasă pentru om și animale. Din punct de vedere spiritual sămânța este privită ca fiind cuvântul lui Dumnezeu, așa cum frumos este explicată de însuși Mântuitorul Lumii, Iisus Hristos, în Sfânta Scriptură, în Pilda Semănătorului. În ochii unui creștin sămânța poate fi privită ca o microtrinitate pământească, ca o microcapsulă de viață pentru viață, o treime compusă din embrion, endosperm și tegument. Sămânța are valoare de tezaur pentru că valoarea ei nu poate fi cuantificată în bani sau aur. Fără bani sau aur se poate trăi, însă fără mâncare, nu. Probabil că de aceea în mitologia greacă Mildas al Frigiei vorbește despre zeul Silenus, care putea transforma totul în aur. Aflând de acest lucru, un om bogat a vrut să se folosească de privilegiul oferit de zeu și i-a cerut acestuia ca orice obiect de care se va atinge să se transforme în aur. Zeul i-a împlinit dorința și tot ce atingea acest om se transforma în aur. Bucuria lui a fost mare, însă nu pentru mult timp. După două-trei zile setea și foamea l-au răpus și i-a cerut stăruitor zeului să-l ajute să revină cum a fost, altfel va muri de foame. 

Patrimoniu pierdut...

Grija pentru pâinea cea de toate zilele a fost și trebuie să fie o preocupare majoră pentru noi. Din păcate, absorbiți și noi nu de mirajul aurului ca cel din mitologia greacă, ci de multe alte înșelăciuni ale epocii moderne, am neglijat păstrarea semințelor semănate din lucrarea lui Dumnezeu peste țara noastră, semințe pe care le-au șlefuit prin muncă de selecție moșii și strămoșii noștri sau au fost create în unități de cercetare. Dacă analizăm cu atenție cataloagele oficiale ale plantelor de cultură din România, vedem că de-a lungul timpului s-au pierdut sute de creații biologice valoroase. Pe lângă acestea, s-au pierdut și numeroase cultivare importante denumite științific populații locale care nu au fost niciodată înscrise în cataloagele oficiale ale plantelor de cultură din România și au fost menținute de cultivatorii noștri în sistem gospodăresc. 

Indiferența statului față de această nobilă misiune de conservare a patrimoniului genetic autohton (a semințelor) a făcut să renască din rândul societății civile mai multe organizații cu preocupări voluntare pentru păstrarea semințelor românești. Cea mai activă dintre acestea se numește „Semințe cu suflet“ în fruntea căreia se află doamna Rodica Meirosu. Membrii acestei grupări voluntare se reunesc periodic în diverse locații din țară, acolo unde găsesc deschidere și în cadrul acestor întâlniri realizează schimburi de semințe, oferind tuturor doritorilor semințe și informații utile despre acestea și răspândind „bucuria de a darui“. La Buzău, aceste întâlniri au loc periodic la Centrul Cultural „Al. Marghiloman“ prin bunăvoința conducerii acestui centru, dar mai cu seamă prin dragostea și disponibilitatea doamnei director Elena Izbășoiu, care a reușit să creeze tradiție în acest sens. 

Noua Arcă a lui Noe

Nu întâmplător la Buzău se organizează astfel de reuniuni, ci pentru că horticultura buzoiană are rădăcini adânci care se pierd în negura timpurilor, iar săpăturile arheologice întreprinse pe șantierele din județ au scos la iveală vase de lut pline cu semințe și depozite de semințe încă din perioada preistorică, cele mai concludente fiind din epoca bronzului, cultura Monteoru. 

Horticultura a evoluat de-a lungul timpului prin implementarea tehnologiilor noi și speciilor noi de plante aduse de emigranții bulgari, iar cei care au dezvoltat agricultura, implicit legumicultura modernă la Buzău au fost Constantin Garoflid, zona Buzău și partea de câmpie, Gogu Iliescu, la Cândești, Caloienescu, la Buzău. Să nu uităm rolul Episcopiei Buzăului și Mănăstirii Banului și, nu în ultimul rând, pe Iancu Marghiloman, tatăl cunoscutului om politic și de cultură Alexandru Marghiloman, cum frumos mărtu­risește despre el Constantin Garoflid în calitatea sa de ministru al Agriculturii ca fiind „cel mai bun plugar din Muntenia“. De aceea, nu întâmplător aceste reuniuni au loc periodic la Centrul Cultural „Al. Marghiloman“, venind ca o continuare a tradiției pe care acesta a păstrat-o cu sfințenie și pe care noi trebuie s-o ducem mai departe. 

Sperăm ca pe viitor aceste reuniuni să beneficieze și de suportul logistic și științific al viitoarei Bănci de Gene preconizată a se înființa la Buzău. Înființarea Băncii de Resurse Genetice Vegetale la Buzău, cu misiune clară în conservarea resurselor genetice vegetale din legumicultură, floricultură, plante aromatice și medicinale, ar avea o contribuție majoră în păstrarea și valorificarea patrimoniului genetic autohton la standardele științifice actuale. Metaforic vorbind, aceasta ar trebui să fie o Arcă a lui Noe deoarece amenințările climatice, dezastrele chimice, biologice, nucleare și, nu în ultimul rând, neglijența omului pun în pericol resursele genetice autohtone precum și siguranța și securitatea alimentară a poporului român. 

Plecând de la această idee, poate că nu întâmplător cea mai mare Bancă de Gene din lume situată la Cercul Polar în Norvegia poartă pe frontispiciu „semințe pentru vremea de apoi“.

Sperăm ca autoritățile centrale și locale să înțeleagă necesitatea conservării și valorificării patrimo­niului genetic vegetal autohton deoarece acesta, pe lângă limbă, tradiție și obiceiuri, poate fi numit pe bună dreptate element de patrimoniu și identitate națională. 

Costel VÎNĂTORU

O nouă cultură agricolă se pregătește să ia cu asalt exploatațiile din România. Este vorba de pepenele cu aromă de coniac. Acest soi a fost aclimatizat după 20 de ani de cercetări și are mai multe proveniențe. Materialul genetic a fost colectat din diverse zone de origine și selectat în cadrul procesului de ameliorare. Costel Vînătoru, cercetător la ISCDL Buzău, dezvăluie pentru revista Lumea Satului care sunt avantajele înființării unei asemenea culturi și ce tehnologie putem aplica pentru a obține rezultate optime.

Pe lângă aroma sa deosebită și gustul unic pe care îl conferă, acest soi de pepene se remarcă și printr-un conținut bogat de glucide, proteine și vitamine. Fructul este folosit în medicina umană ca diuretic și regenerator de țesuturi. De asemenea, pepenele cu aromă de coniac este recomandat în anemii, reumatism și tuberculoză pulmonară.

„Cultura pepenelui cu aromă de coniac vine ca o noutate pe piața din România, fructul fiind mult mai mic decât pepenele galben obișnuit. Dacă până acum tăiam pepenele cu fruct mare și nu-l consumam pe tot, iată că acest fruct de dimensiuni mult mai mici se poate consuma la o singură masă. Pepenele galben se cultivă pentru fructele sale care se consumă la maturitatea fiziologică în stare proaspătă, în salate de fructe sau utilizate la prepararea unor dulceţuri. De asemenea, fructele acestei plante, fiind de dimensiuni mici, se pot mura mult mai bine și pot fi folosite la pregătirea diverselor conserve“, spune Costel Vînătoru, cercetător la SCDL Buzău.

Producții timpurii și de calitate

Pentru a obţine o producţie mai timpurie, cultura se poate înfiinţa prin semănare de răsaduri altoite, iar plantele pot fi palisate pe spalieri. Este o cultură cu un cost de înființare mare, dar prezintă și o serie de avantaje: rodul poate ajunge până la 6 kg/plantă, se obțin producții cu 10-15 zile mai timpurii, cultura este mai bine aerisită, lumina pătrunde mai ușor, iar fructele se coc mai uniform și nu mai vin în contact cu solul și astfel nu se mai depreciază prin putrezire. În plus, tratamentele fitosanitare pot fi efec­tuate mult mai ușor.

„Pentru producerea răsadurilor se seamănă câte o sămânţă în ghivece sau cuburi nutritive, folosind 2-2,5 kg de seminţe pentru producerea răsadurilor cu care se plantează 1 ha de cultură. În momentul plantării răsadul trebuie să aibă 45-60 de zile. Sistemul de susținere se instalează ca la castraveți, iar plantele se conduc cu ajutorul sforilor, care se leagă cu un capăt la baza plantelor și cu celălalt la sârma spalierului. După plantare, în cultură se completează golurile şi se efectuează lucrările de îngrijire. Recoltarea începe mai devreme şi se realizează o producţie de 25-30 t/ha. În cadrul asolamentului pepenele galben trebuie să revină pe aceeaşi solă după 3-4 ani pentru a se obține producții de calitate și a se evita prezența unui număr mare de boli și dăunători. Bune premergătoare pentru această cultură sunt lucerna, trifoiul, mazărea şi fasolea de grădină, dar și  plantele din grupa rădăcinoaselor sau bulboaselor“, explică Costel Vînătoru.

Semănatul direct în câmp se face, de obicei, la sfârşitul lunii aprilie sau în prima jumătate a lunii mai, când temperatura din sol, la adâncimea de 8-10 cm, ajunge la 12-13°C şi are tendinţe de creştere.

„Pe coronamentul de 94 sau 105 cm se seamănă un rând la 10-15 cm de marginea acestuia, la adâncimea de 3-4 cm și se distribuie seminţele fie echidistant, fie câte 2-3 la cuib. Norma de semănat este de 3-4 kg/ha. Pentru asigurarea răsăririi se va aplica o udare prin aspersiune dacă primăvara este secetoasă. Toamna, după desfiinţarea culturii premergătoare, se efectuează fertilizarea de bază cu 30-40 t/ha gunoi de grajd, 300-400 kg/ha superfosfat şi 200-250 kg/ha sulfat de potasiu. Îngrăşămintele se încorporează prin arătura adâncă de toamnă la 28-30 cm adâncime. Primăvara se administrează 150-200 kg/ha azotat de amoniu, iar dacă se lucrează pe suprafeţe mari şi terenul este îmburuienat se recomandă erbicidarea; de regulă se pot folosi aceleași erbicide ca în cazul castraveţilor și se grăpează pentru afânarea solului şi  încorporarea îngrăşămintelor. Terenul poate fi modelat în straturi înălţate cu lăţimea la coronament de 94 cm sau 105 cm“, mai adaugă Vînătoru.

Lucrările de îngrijire

Răritul culturii se face când plantele au 2-3 frunze adevărate, la distanţa de 30-35 cm între plante pe rând sau lăsând 2 plante la cuib, pentru a asigura densitatea de 20-24.000 plante/ha.

„Pentru combaterea buruienilor se fac praşile, manuale sau mecanice, în primele faze de vegetaţie, apoi acest lucru nu mai este necesar. În cazul în care terenul este puternic îmburuienat, se pot folosi erbicide selective specifice speciei. Dacă este secetă, se aplică udări în prima parte a perioadei de vegetaţie, apoi acestea se întrerup când fructele sunt formate şi au mărimea unui măr pentru a favoriza acumularea de glucide. Dacă terenurile sunt cu fertilitate scăzută, se recomandă o fertilizare fazială în perioada creşterii intense a fructelor cu 120-150 kg/ha azotat de amoniu şi 80-100 kg/ha sulfat de potasiu“, spune cercetătorul Costel Vînătoru.

Potrivit specialiștilor, producţia este de 20-25 t/ha, dar poate crește semnificativ dacă se folosesc semințe hibride sau verigi tehnologice suplimentare, precum fertirigarea, mulcirea sau stimularea florilor.

„Recoltarea începe în decada a doua a lunii iulie şi durează până la sfârşitul lunii august. Se recoltează manual, pe alese, fructele care au culoarea specifică cultivarului, miros şi aromă caracteristică pentru unele cultivaruri. Cererea pentru acest gen de fructe este în creștere datorită aromei inconfundabile și mult mai concentrate. Se va începe și vânzarea de semințe după ce soiul va fi omologat și brevetat, proces ce necesită încă doi ani. Deocamdată se pot oferi promoțional semințe“, conchide Costel Vînătoru.

 Ruxandra HĂBEANU

Soiul Măriuca a fost obținut la SCDL Buzău în urma cercetărilor întreprinse în perioada 1996-2016, iar începând cu anul 2017 acesta a fost omologat și introdus în lista oficială a plantelor de cultură din România.

Măriuca este un soi de tomate cu creștere determinată (nu se copilește), destinat cultivării în câmp, încadrându-se în grupa de maturitate 03, de vară-toamnă, cu plante de vigoare medie. Perioada de vegetație este de peste 130 zile până la prima recoltare. Planta prezintă o înălțime medie de 55 cm, crește sub formă de tufă compactă cu o tulpină viguroasă, din care pornesc 6-8 lăstari principali cu o înălţime ce variază între 45-60 cm. Prezintă un număr redus de frunze, între 60-80, de mărime medie, cu foliole de culoare verde închis, ușor gofrate.

Fructul este ușor ovoid (pruniform), când este imatur are culoarea verde uniform (gena UG), iar la maturitate roșu. Fructele sunt ferme, prezintă un pericarp de 8-9 mm și un număr de 2-3 lojii seminale în care se găsesc între 60-80 de semințe. Substanța uscată este de peste 6%. Fructul are un conținut bogat în antioxidanți, substanțe organo-minerale și aciditate scăzută. Prezintă gena jointless și nu se poate recolta cu codiță. În inflorescenţă se găsesc 4-6 fructe medii, iar greutatea medie a fructului este de peste 80 g. Durata de păstrare a fructului este mare, de peste 30 zile; este rezistent la crăpare şi arsură solară.

Producția medie pe plantă este de 2,5 kg, dar poate crește semnificativ dacă se intervine cu verigi tehnologice suplimentare. Potenţialul de producţie se estimează la 45-60 t/ha, producția caracterizându-se prin calitate și valoare comercială ridicate.

rosii a

Planta prezintă maturare concentrată a fructelor, de peste 70% la prima recoltare, fiind pretabilă și pentru recoltare mecanizată. Prezintă rezistență genetică și toleranță sporită la principalele boli specifice tomatelor cultivate în câmp. Poate fi cultivată în toate zonele ţării favorabile cultivării tomatelor în câmp. Suportă diverse variante tehnologice și poate fi cultivată cu succes și în sistem ecologic.

Datorită substanței uscate ridicate, de peste 6%, a numărului scăzut de semințe în fruct și acidității reduse, soiul este recomandat pentru industrializare, având un randament ridicat la procesare.

Autor – Costel Vînătoru

Revista Lumea Satului nr. 9, 1-15 mai 2017 – pag. 8

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti