Călătorie la originile creştinismului românesc: Peştera Sfântului Andrei

Mănăstirea „Peştera Sfântului Apostol Andrei“ n-are zi de la Dumnezeu în care să nu fie vizitată de câteva... autocare cu turişti. Credincioşi, mai degrabă. Simbolistica este şi una aparte: este prima biserică creştină din România şi locul unde s-a odihnit, în patul săpat în peşteră, Sf. Andrei, unul dintre apostolii Mântuitorului care a creştinat partea de est a Europei de astăzi, din Grecia, trecând prin Dobrogea, şi până la nord, în Rusia. Un pelerinaj aici, păstrând proporţiile, echivalează cu închinarea la Sfântul Mormânt, din Ierusalim. Satul Brebeni, comuna Ion Corvin din Constanţa, este aşadar o destinaţie care trebuie atinsă măcar o dată în viaţă.

Povestea peşterii Celui dintâi chemat

Peştera Sfântului Andrei este înconjurată de păduri şi colinele domoale ale Dobrogei. Povestea aşezământului monahal este una duioasă. Nu se cunoaşte momentul în care grota din localitatea Ion Corvin – fostă Husdekent, Cuzdkunt, Cuzdgunt sau Cuzgun, după numele purtate sub stăpânirea otomană de 400 de ani, până la Războiul de Independenţă din 1877 – a fost descoperită. Biserica Ortodoxă Română păstrează însă în memorie o întâmplare petrecută în anul 1918. Un avocat din Constanţa, Jean sau Ion Dinu, a avut un vis repetat, în care i s-au arătat locul şi simbolurile acestuia legate de creştinătorul înaintaşilor noştri. A pornit în călătorie şi a găsit peştera. Abia se mai vedea din mărăcinişuri. Ajutat de preoţi şi călugări, a curăţat interiorul, a construit primele chilii, iar în 1936 a ridicat turla de deasupra peşterii, înaltă de 40 m, aşa cum spun unele surse, sau de 18 m, cum susţin alte voci mai credibile. După peste 20 de ani de slujbe, în 1943 peştera este sfinţită de episcopul Chesarie Păunescu. După instaurarea comunismului, ruşii au distrus în întregime chiliile şi turla. Peştera a servit apoi ca adăpost pentru ciobani şi turmele lor. Aşezământul a fost din nou scos la lumină după 1990, prin osârdia părintelui Nicodim Dincă şi a ieromonahului Victorian Ghindăoanu.

Trei biserici şi un izvor

Aşa cum arată astăzi, peştera din stânci are forma unei biserici, cu naos şi pronaos în miniatură. Pereţii sunt plini de icoane şi lumânări mereu arzând. Catapeteasma a fost înlo­cuită cu icoana mare a Sfântului Andrei. În spatele acesteia se văd scările în spirală spre locul unde se spune că se ruga Apostolul Andrei. În pronaos, într-o nişă, se află patul scobit în piatră în urmă cu aproape 2000 de ani, unde se odihnea Cel dintâi chemat al Domnului pe aceste teritorii ale Scythiei Minor. Este locul unde-şi caută tămăduirea trupească şi sufletească bolnavii, care dorm în acest pat nopţi la rând, în speranţa că-şi redobândesc sănătatea. Înăuntru, peştera nu a suferit modificări; doar la intrare s-a construit un zid, după modelul aceluia din 1918, iar deasupra s-a ridicat o turlă înaltă de 4 metri.

Tot după 1990, prin sprijinul substanţial al creştinilor şi prin strădania călugărilor, păstoriţi până acum de trei stareţi – Sava, Neofit şi Ioachim – s-au ridicat încă două biserici: una mică, a cărei construcţie a durat un an şi jumătate, din martie 1994 şi până în septembrie 1995, sfinţită cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului“; una mai încăpătoare, începută în 1998 şi terminată în 2002. Biserica mică păstrează, într-o cruce în formă de X, moaştele Sfântului Andrei (o părticică din degetul apostolului, adusă din Grecia) şi ale sfinţilor dobro­geni Zoticos, Attalos, Kamasis şi Filippos, precum şi ale sfinţilor martiri de la Niculiţel, Astion şi Epictet. În incinta mănăstirii se mai găseşte Izvorul Sfântului Apostol Andrei, despre care tradiţia a reţinut că a apărut într-un perimetru secetos, arid, după ce sfântul ar fi lovit cu toiagul într-o stâncă.

Sfântul Andrei şi porunca evanghelizării neamurilor

Sfântul Andrei, fratele lui Simon Petru, născut în Betsaida, pe ţărmul Mării Galileii, astăzi Lacul Ghenizaret, a fost întâi ucenicul Sfântului Ioan Botezătorul şi a asistat la profeţia acestuia, când a spus, botezându-l pe Mântuitorul Iisus Hristos: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii.“ Chemarea lui Andrei este relatată de Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei: „Pe când Iisus umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut doi fraţi, pe Simon ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Şi le-a zis: «Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni». Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El.“ Sfântul Andrei L-a însoţit pe Mântuitor pe drumurile Ţării Sfinte, a fost martor la minunile pe care le-a săvârşit, a ascultat cuvintele Sale de învăţătură, a suferit alături de ceilalţi apostoli, atunci când Domnul a fost judecat, chinuit şi apoi răstignit pe cruce, s-a bucurat când a aflat de minunea Învierii din morţi şi L-a văzut pe Mântuitor la arătarea din Galileea, când sfinţii apostoli au primit porunca predicării Evangheliei la toate neamurile pământului.

Creştinarea geto-dacilor de la Marea Neagră

Aşa a început frumoasa poveste a creştinării geto-dacilor. Sfântul Apostol Andrei a predicat întâi în Asia Mică. S-a deplasat apoi la Marea Neagră, în Scythia Minor, Dobrogea de azi, teritoriu trecut, rând pe rând, pe sub dominaţiile greacă, scită, romană şi, mai târziu, turcă. A sosit la Tomis între anii '60 şi '63, când Dobrogea se afla sub stăpânire romană. De teama soldaţilor, însoţitorii săi şi primii preoţi şi martiri creştinaţi la noua învăţătură a Mântuitorului l-au dus prin dealuri şi păduri la peştera care-i poartă numele. De acolo pleca şi tot acolo se întorcea după misiunile de creştinare din Dobrogea. Ţinuturile geto-dacice au fost primitoare totuşi şi, mai mult decât atât, locuitorii şi-au însuşit credinţa cea nouă cu bucurie. De aici, Sfântul Andrei a plecat în Rusia şi Ucraina de azi, unde a întâmpinat multe greutăţi şi mari umilinţe, fiind închis şi schingiuit. Povestea spune că noaptea venea Mântuitorul, îi vindeca rănile şi-l scotea din temniţă, iar sălbaticii au fost înduplecaţi de această minune, a vindecării şi scăpării din lanţuri repetate. Din zona Kievului, Sfântul Andrei s-a întors spre Scythia Minor, apoi a plecat, mai departe, în Balcani, până în Patras, din Grecia, unde a şi fost răstignit, asemenea Învăţătorului său.

Maria Bogdan
REVISTA LUMEA SATULUI NR.6, 16-31 MARTIE 2013