Imprimă această pagină
Horticultura 05 Decembrie 2012, 08:57

Stare generală bună a culturilor agricole; grâul a fost însămânţat pe 1,9 milioane hectare

Scris de

Starea generală a culturilor însămânţate în toamna acestui an este mult mai bună decât anul trecut, suprafaţa însămânţată cu grâu depăşind 1,9 milioane hectare, până la finele lunii noiembrie, respectiv 96% din program, iar rapiţa a fost însămânţată pe 242.000 hectare (80% din program), potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii.

"Starea generală a culturilor însămânţate în toamnă este mult mai bună decât anul trecut. De exemplu, la rapiţă s-au acumulat zaharurile necesare, iar unele culturi care au fost semănate mai devreme, în perioada optimă, sunt la ora actuală mult mai bine dezvoltate.Toate culturile însămânţate în bazinele mari producătoare de grâu, orz, orzoaica de toamnă sunt răsărite. Avem şi un procent destul de mare de bună înfrăţire, uniformitatea fiind foarte bună în marile exploataţii agricole, care produc comercial. Doar pentru fermele mici dezvoltarea culturilor se află în diferite faze pentru că au semănat mai târziu, însă pot recupera cu stimulente, apă şi temperaturi bune", a declarat, pentru AGERPRES, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Daniel Botănoiu.

Acesta a precizat că este foarte important să nu apară în perioada următoare incidente climatice precum îngheţ fără zăpadă, pentru că acest lucru poate afecta semnificativ culturile însămânţare în toamnă.

"În momentul de faţă nu este acoperit deficitul de apă de care mai avem nevoie pentru aceste culturi, dar ploile căzute în ultimele zile, ceaţa şi burniţa au ajutat mult culturile semănate în toamnă. Sunt zone unde a plouat mai bine şi zone cu un deficit mai mare de apă. Mă aştept să vină o perioadă normală cu precipitaţii, chiar şi cu zăpadă, cel puţin în bazinele mari. Este foarte important să nu apară în perioada următoare incidente climatice precum îngheţ fără zăpadă, pentru că acest lucru poate afecta semnificativ culturile însămânţate în toamnă", a adăugat Botănoiu.

Potrivit sursei citate, în acestă toamnă au mai fost însămânţate triticale pe 92% din suprafaţa programată, adică 48.962 hectare, orz, pe 196.380 ha (96% din suprafaţa programată), orzoaica de toamnă - 90.798 ha ( 99%), legume - 11.708 ha (82%), din care cu ceapa - 5.676 ha şi cu usturoi - 3.296 ha, iar suprafaţa însămânţată cu plante de nutreţ - 33.421 ha (103%).

Arăturile de toamnă au fost realizate pe doar 1,9 milioane ha, 34% din suprafaţă, aratul fiind îngreunat din cauza lipsei de precipitaţii, dar aceste lucrări pot fi executate în orice perioadă dacă pământul nu îngheaţă.

Sursa AGERPRES


Vizualizari 2570
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Articole recente - Lumea Satului

Articole înrudite