Ministerul Agriculturii demarează realizarea unui studiu de piaţă pentru sectorul vitivinicol
- Scris de Lumea Satului
- Publicat în Horticultura
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) sprijină sectorul vitivinicol, unul dintre cele mai dezvoltate sectoare ale agriculturii, cu cea mai mare rată de absorbție a fondurilor europene în proporție de 98% din Programul Naţional de Sprijin al României în sectorul vitivinicol, pentru perioada 2007-2014, cu investiții importante în plantații viticole dar și în tehnologie de ultimă oră.
Pentru a veni în sprijinul producătorilor români, MADR a decis realizarea unui studiu de piață care să cuprindă elemente legate de cererea și oferta de struguri și vin din România, dar şi informaţii despre distribuție și consum, pe categorii de vârstă, despre prețuri ori standarde de calitate. Elementele studiului au fost agreate împreună cu reprezentanții producătorilor, respectiv organizația interprofesională ONIV.
Studiul urmează a fi realizat de Institutul de Cercetare pentru Economie Agriculturii și Dezvoltare Rurală (ICEADR) din cadrul Academiei de Științe Agricole și Silvice şi va avea următoarele elemente: regiunile viticole din Romania, sortimentul viticol al României, cererea si oferta de struguri si vin in Romania, distribuția şi consumul de vin din Romania, consumul pe categorii de vârsta, preturile de consum la struguri şi vin, standarde de calitate pentru comercializarea strugurilor de masă şi a vinului, conținutul în zaharuri, sprijinul financiar acordat sectorului, concluzii etc. Acest studiu este în plină desfășurare, fiind demarat în 15 noiembrie 2016 și va fi finalizat în 8 decembrie 2016.
„Sprijinirea producătorilor români este una dintre priorităţile mele. Este nevoie de sprijin pentru crearea de noi piețe de desfacere. Sectorul vitivinicol fiind unul dintre cele mai dezvoltate cu produse de calitate, care a consumat toate fondurile europene pentru plantații noi, construcții, modernizare și dezvoltare, are nevoie de acest sprijin. Studiul de piață pe care l-am comandat ICEADR-ului este un prim pas pentru cunoașterea pieței din România. În primul rând, este nevoie ca românii să cunoască și să înțeleagă că avem o tradiție milenară în producerea vinului, importanța consumului moderat de vin și, nu în ultimul rând, faptul că este important să susținem noi, românii, pe cei care produc produse românești. S-ar putea, dacă identificăm o necesitate și surse de finanțare, să extindem acest studiu la piața intracomunitară sau mondială”, a afirmat ministrul Agriculturii, Achim Irimescu.
Valoarea fondurilor alocate din bugetul Uniunii Europene (UE) pentru măsura de promovare a produselor agricole a crescut pe total UE de la peste 50 milioane Euro în anul 2015 la aproximativ 111 milioane de euro în anul 2016 și va crește până la 200 milioane Euro până în anul 2020, aspect care, conform estimărilor, va conduce la creşterea numărului şi valorii programelor de informare şi promovare a produselor agricole derulate de beneficiari români.
Eficienţa acestor măsuri care valorizează şi sprijinul financiar primit în amonte conduce la creşterea pe termen mediu şi lung a fluxurilor comerciale cu produse agricole şi a exporturilor de vinuri de calitate, produse pe teritoriul naţional este relevată de evaluările periodice şi raportările care se efectuează pentru măsura de informare şi promovare a produselor agricole pe piaţa internă şi pe pieţele ţărilor terţe şi a celei de promovare a vinurilor în cadrul Programului Naţional de Sprijin în sectorul vitivinicol.
Activitatea de promovare a produselor agricole, respectiv a vinurilor, înregistrează şi în România, din anul 2009 și până în prezent, un trend crescător, în condiţiile derulării cu sprijinul financiar al Uniunii Europene şi de la bugetul de stat a 27 programe multianuale, în valoare totală de 23.771.081,50 euro.
Sursa: madr.ro
Articole înrudite
-
Turul inovației în viticultură. Făinarea și mana, marile probleme ale plantațiilor de viță-de-vie
in Evenimente -
Vești bune pentru fermieri: MADR alocă 1,5 miliarde de euro pentru infrastructura de irigații, desecare și drenaj
in Actualitate -
APIA efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor
-
Gala BASF. Vinurile câștigătoare în concursul „Povești cu vinuri românești“
in Actualitate -
SØREN JENSEN, ambasadorul Danemarcei: „Suntem fascinați de munte, de satele istorice, de mâncare și de vinurile românești“
in Interviu -
Oamenii flămânzi devin agresivi. Așadar, cine și de ce ne vrea panicați că vom flămânzi?
in Editorial -
Pe o piață a vinului de peste 406 milioane de euro, BASF România lansează a 7-a ediție a concursului dedicat industriei de profil
in Actualitate -
De ce pariază fermierul Ion Bălan pe viță-de-vie și vinuri
in Agrotehnica -
Turbulențe în Agribusiness – Trenduri și soluții la provocările din agricultură
in Actualitate -
MADR: PNS a fost încărcat în sistemul electronic al Comisiei Europene
in Actualitate
Articole recente - Lumea Satului
- APIA: Acordarea plăților în avans - Campania 2022
- APIA eliberează adeverințe fermierilor crescători de animale care doresc să acceseze credite bancare
- Gastronomia locală la Romanian Beef Master - chefi și produse demne de stele Michelin
- Cunicultura, între ferma de subzistență și hobby
- Culege-ți sigur aronia la ICDP Mărăcineni
- Aura Essențial, plantația cu lavandă de lângă Delta Moldovei
- Cultura de soia – profituri rezonabile pentru fermieri
- Licuricii dintre zgârie-norii din Singapore (II)
- Vovidenia, schitul din Poiana Liniștii
- Procesiune religioasă cu icoane și rugăciuni pentru venirea ploilor