reclama youtube lumeasatuluitv
update 13 Dec 2019

Anul 2012, unul dintre cei mai buni pentru vinul românesc

  • Publicat în Horticultura

Producţia de vin din 2012 este una dintre cele mai bune, la nivel calitativ, deşi din punct de vedere cantitativ producătorii nu pot fi la fel de mulţumiţi, a spus, joi, Adrian Rădulescu, şeful Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaţilor, într-o conferinţă de specialitate.

“La Feteasca neagră avem 260-300 de grame de zahăr pe litru, ceea ce face ca vinurile să aibă o tărie de 15-16 grade. Din păcate, exporturile nu vor fi mari, şi asta pentru că suntem, ca producători, individualişti. Nu ştim să ne organizăm şi pierdem mult. Chiar şi chinezii s-au şmecherit, nu mai cumpără vin românesc decât foarte ieftin, cu 25-50 de cenţi, şi îl revând la preţuri mult mai mari. Important este că românii consumă tot mai mult vinuri româneşti de calitate”, a spus Adrian Rădulescu la prezentarea celei de a doua ediţii a Salonului National V1NTEST.

În prezent, conform datelor Oficiului Naţional al Viei şi Produselor Vitivinicole (ONVPV), avem doar 2.348,91 hectare cultivate cu Fetească neagră, 12.972,56 ha cu Fetească regală, 12.850,58 ha cu Fetească albă, 11.407,38 ha cu Merlot, 6.567,80 ha cu Riesling, 6.333,12 ha Aligote, 4.973,38 ha cu Sauvignon, 4.832,71 ha cu Cabernet Sauvignon, 3.987,15 ha cu Muscat Ottonel.
“Ţara noastră a intrat în rândurile producătorilor de vinuri de foarte bună calitate, după ce, în ultimii ani, a accesat fonduri europene ce au permis înlocuirea vechilor plantaţii viticole cu altele noi.

Astfel, producătorii din ţările vecine privesc România drept lumea nouă din lumea veche”, a precizat Sergiu Nedelea, preşedintele Asociaţiei de somelieri Winetaste.ro, ambasador al Asociaţiei Somelierilor Europeni în România.

Sursa: Curentul

Articole recente - Lumea Satului