reclama youtube lumeasatuluitv
update 18 Sep 2019

340 de fermieri vor primi rambursarea primelor de asigurare în agricultură din fonduri europene

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) acordă sprijin financiar pentru asigurarea culturilor, animalelor și plantelor de către fermierii activi, prin intermediul submăsurii 17.1- „Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor” din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Până în prezent, AFIR a primit 603 cereri de finanțare în valoare totală de 1.348.988 de euro, dintre care 340 de solicitări în valoare de 497.311 euro au fost selectate în vederea rambursării unui procent consistent din valoarea primelor de asigurare aferente. Precizăm că prima sesiune de primire a cererilor de finanțare pentru submăsura 17.1 este încă deschisă până în data de 30 noiembrie 2019, iar alocarea financiară disponibilă este de 42.797.487 euro. 

Sesiunea curentă are adresabilitate pentru culturile de primăvară și vom deschide o nouă sesiune și pentru asigurarea celor de toamnă. În cazul fermelor mici cu dimensiunea economică de până la 12.000 SO, rata sprijinului nerambursabil  este de 70% din valoarea primei de asigurare eligibile și plătite efectiv de către fermier, iar în cazul fermelor cu dimensiunea economică mai mare sau egală cu 12.000 SO, rata sprijinului nerambursabil este de 55%. Avem deja aproape 350 de fermieri care beneficiază de acest sprijin în mod concret și în cel mai scurt timp vom aproba și cererile aflate în acest moment în stadiul de verificare. Procesul de obținere a finanțării este facil și, pe această cale, îi încurajez pe toți fermierii să încheie polițe de asigurări pentru riscurile din agricultură, acesta fiind cel mai sigur mod de a preîntâmpina pagubele produse de o climă din ce în ce mai impredictibilă.”, a declarat Adrian CHESNOIU, Directorul general al AFIR.

Astfel, pentru a beneficia de sprijin financiar, solicitanții trebuie să fie fermieri activi, să încheie cu o societate de asigurări un contract pentru riscurile menționate în cadrul submăsurii 17.1 și să se angajeze să plătească valoarea integrală a primei de asigurare în cuantumul și la termenele prevăzute în contract. De asemenea, solicitanții pot beneficia de sprijin dacă utilizează terenuri agricole (cu excepția suprafețelor cultivate cu struguri pentru vin), dacă dețin, cresc sau exploatează animale, dacă încheie contractul de asigurare pentru toate suprafețele cultivate cu același tip de cultură de la nivelul exploatației și dacă nu creează  condiții pentru a obține în mod necuvenit un avantaj.

AFIR a demarat pregătirile pentru viitoarea sesiune de primire a cererilor dedicate finanțării primelor de asigurare pentru culturile de toamnă. Astfel, la nivelul unui grup de lucru se vor întreprinde toate demersurile pentru simplificarea procesului de obținere a sprijinului financiar ținând cont de experiența de până acum în implementarea acestei submăsuri, precum și de opiniile beneficiarilor. 

Cererile de finanțare se depun on-line pe pagina de internet a Agenției, www.afir.info, iar pentru întocmirea documentației necesare obținerii finanțării, solicitanții pot consulta gratuit Ghidul solicitantului și anexele aferente, disponibile pe site, la secțiunea Investiții PNDR în pagina sM 17.1

Sursa: afir.info

O noua tranșă de fonduri rambursată României de către Comisia Europeană

În data de 5 martie 2019, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a încasat în contul deschis în Banca Națională a României suma de 175,8 milioane euro, reprezentând rambursarea din Fondul European de Garantare Agricolă, sumelor utilizate de la bugetul de stat de către APIA în perioada 1 ianuarie 2019 - 31.01.2019 pentru acordarea schemelor de plăți directe corespunzătoare anului de cerere 2018.

Această sumă se alătură rambursărilor efectuate de către Comisia Europeană din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) în lunile ianuarie 2019 (807,5 milioane euro) și februarie 2019 (452,86 milioane euro), pentru plățile efectuate de către APIA în cadrul schemelor de plăți directe corespunzătoare anului de cerere 2018, dar și rambursării din luna februarie 2019 din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), în suma de 297,87 milioane euro, pentru plățile efectuate de către AFIR în trimestrul al IV-lea al anului 2018.

Cumulând datele financiare prezentate mai sus, sumele pe care MADR le-a încasat de la Comisia Europeană în perioada 1 ianuarie - 6 martie 2019 se ridică la valoarea de 1,734 mld euro.

Următoarea rambursare a CE, pe baza declaratiei de cheltuieli corespunzatoare platilor efectuate de catre APIA in luna februarie 2019, va fi efectuata în primele două zile lucrătoare ale lunii aprilie, sumele ce urmează a fi astfel rambursate fiind în valoare de 124,47 mil euro.

În total, în perioada 2017-2019, România a încasat de la Uniunea Europeană peste 7,820 miliarde euro.

Pentru anul 2019, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și-a propus un target de absorbție din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) și din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) de 3 miliarde de euro. După încasarea sumei din luna aprilie 2019 procentul de absorbție raportat la target-ul propus va ajunge la 61,94%.

Bani de la APIA pentru motorina achiziționată și utilizată în agricultură

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că până la data de 31 ianuarie 2019 inclusiv, se depun Cererile de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantitățile de motorină achiziționate şi utilizate în agricultură, aferente perioadei 01 octombrie - 31 decembrie 2018 (trim. IV al anului 2018).

Cererile se depun la Centrele Județene ale Agenției de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al Municipiului Bucureşti, de către administrator/reprezentantul legal sau împuternicitul acestuia, caz în care împuternicirea este emisă de către administratorul /reprezentantul legal şi este însoţită de copia actului de identitate al persoanei împuternicite.

Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre rata accizei standard şi rata accizei reduse (stabilită la 21,00 euro/1000 litri) pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură a cărui valoare unitară este de 1,7385 lei/litru.

Pentru sectorul vegetal, cererile de plată pentru rambursare se depun însoțite de următoarele documente:

  • documente care dovedesc cantitatea de ciuperci produsă, după caz;
  • situația centralizatoare a cantităților de motorină utilizate la lucrări mecanizate, aferente perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa 9;
  • copie a facturilor/bonurilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanților;
  • copie a documentelor de identitate și/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări față de cererea de acord pentru finanțare;
  • adeverință în original de la Registrul agricol, cu suprafețele aflate în exploatare, în cazul în care au intervenit modificări față de cererea de acord pentru finanțare;
  • adeverință în original de la Direcția pentru agricultură județeană, pentru suprafețele plantate cu vie nobilă, în cazul în care au intervenit modificări față de cererea de acord pentru finanțare.

Pentru sectorul zootehnic, cererile de plată pentru rambursare se depun însoțite de următoarele documente:

  • copie a facturilor/bonurilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanților;
  • situația centralizatoare a cantităților de motorină utilizate pentru sectorul zootehnic, aferentă perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa 9 din OMADR nr.1727/2015 cu modificările și completările ulterioare;
  • situația privind calculul efectivului rulat / efectivului mediu realizat, întocmită de beneficiar și vizată de medicul împuternicit de liberă practică, după caz, întocmită conform modelului prevăzut în anexa 10 din OMADR nr.1727/2015 cu modificările și completările ulterioare;
  • copie de pe cererea depusă de către apicultori la consiliul local în vederea asigurării acestora de vetre de stupină temporare sau permanente;
  • copie a documentelor de identitate și/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări față de cererea de acord pentru finanțare.

 Pentru sectorul înbunătățiri funciare, cererile de plată pentru rambursare se depun însoțite de următoarele documente:

  1. situația centralizatoare a cantităților de motorină utilizate pentru irigații, aferentă perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa 9 din OMADR nr.1727/2015 cu modificările și completările ulterioare;
  2. copie a facturilor/bonurilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanților;
  3. situația centralizatoare a cantităților de apă pentru irigații, întocmită conform modelului prevăzut în anexa 11 din OMADR nr.1727/2015 cu modificările și completările ulterioare;
  4. copie a facturilor de apă din care să reiasă volumul de apă consumat de către beneficiar/procesul-verbal de confirmare a volumului de apă livrat pentru irigații, întocmit de către orice furnizor de apă de irigații;
  5. situația suprafețelor irigate, pe structuri de culturi, aferentă perioadei pentru care se solicită ajutorul de stat;
  6. copie a documentelor de identitate și/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări față de cererea de acord pentru finanțare;
  7. dovadă cont trezorerie dacă au intervenit modificari ale coordonatelor bancare față de cererea inițială.

Toate documentele depuse în copie vor fi certificate pentru conformitate cu originalul de către solicitantul sprijinului, însușite prin semnatură și vor purta sintagma “conform cu originalul”.

 

Fermierii acuză rambursarea târzie a TVA

Cererile de rambursare a Taxei pe Valoare Adăugată (TVA) în agricultură capătă, în practică, nuanţe diferite faţă de prevederile propriu-zise din Codul Fiscal. Controlul efectuat în fermă/ firmă înainte de rambursarea TVA vizează mult mai multe aspecte care duc, în final, ca taxa să fie încasată „mai puţin, mai greu şi mai târziu“, aşa cum spunea reputatul inginer Aurel Placinschi. Sau să nu mai fie încasată deloc.

Abuzuri semnalate sub... anonimat

Vom da două exemple în acest sens, cu precizarea că fermierii ne-au rugat să nu le divulgăm numele, temându-se de eventuale repercusiuni, pe care apoi le vor înfrunta singuri, fără ajutorul nimănui.

 .... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Maria BOGDAN
LUMEA SATULUI, NR.24, 16-31 DECEMBRIE 2012

Abonează-te la acest feed RSS