reclama youtube lumeasatuluitv
update 9 Dec 2019

Grupurile de producatori au la dispoziție peste 13 milioane de euro prin PNDR 2020

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) lansează miercuri, 26 iunie 2019, o nouă sesiune de primire a cererilor de finanțare pentru înființarea și funcționarea grupurilor de producători în sectorul agricol și în cel pomicol, prin submăsurile 9.1 și prin 9.1a din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

Sesiunea se desfășoară în perioada 26 iunie 2019, ora 9:00 – 30 septembrie 2019, ora 16:00, iar alocarea financiară anuală este de 7.729.354 euro pentru submăsura 9.1 „Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol” și de 5.300.811 euro pentru submăsura 9.1a „Înființarea grupurilor de producători în sectorul pomicol”. Pragul minim al punctajului pe care trebuie sa îl întrunească o cerere de finanțare pentru depunere este de 10 puncte.

Sprijinul public acordat este 100% nerambursabil şi nu poate depăşi suma maximă de 100.000 euro/an și 10% din valoarea producţiei comercializate în primii cinci ani de la recunoaștere. Sprijinul, acordat în baza unui plan de afaceri, este forfetar, degresiv, plătit în tranșe anuale, pentru o perioadă care nu poate depăși 5 ani de la data la care grupul de producători a fost recunoscut.

Cererile de finanțare se depun on-line pe pagina de internet a Agenției, www.afir.info, până în data de 30 septembrie 2019, ora 16:00 sau până la epuizarea fondurilor disponibile. Pentru întocmirea documentației necesare obținerii finanțării, solicitanții de fonduri nerambursabile au la dispoziție Ghidul solicitantului care poate fi consultat gratuit pe site-ul Agenției, la secțiunea Investiții PNDR.

Sursa: afir.info

Finanțarea cooperativelor și a grupurilor de producători cu fonduri europene

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale finanțează, prin intermediul mai multor submăsuri din cadrul Programului Național de Dezvoltare 2014 – 2020 (PNDR 2020), formele asociative dintre fermieri și procesatori, respectiv cooperativele și grupurile de producători.

Până în prezent, AFIR a încheiat 32 de contracte de finanțare în valoare de 22,7 milioane de euro cu beneficiarii acestor forme asociative. Dintre acestea, 22 contracte de finanțare, în valoare de 19,3 milioane de euro, au fost semnate cu membrii cooperativelor. Valoarea totală a plăților efectuate pentru fermierii asociați este de 7,5 milioane de euro, până la această dată.

 „Am susținut încă de la început importanța deosebită pe care o are asocierea în sectorul agricol de la noi din țară. Deși fermierii români sunt încă reticenți față de aceste forme de organizare, am constatat că interesul a crescut în perioada recentă, dovadă că fermierii noștri au înțeles faptul că dacă se asociază și obțin fonduri nerambursabile se dezvoltă mai mult, pot să-și pună împreună producția, să o comercializeze și să aibă o putere sporită de negociere pe piața liberă. Prin PNDR 2020, am susținut concret fermierii care se asociază, aceștia beneficiind de punctaj suplimentar și de creșterea intensității sprijinului financiar cu 20%. Astfel, puteau ajunge și la 90% finanțare nerambursabilă, dacă erau îndeplinite condițiile prevăzute de Ghidul solicitantului.”, a menționat Directorul general al AFIR, Adrian CHESNOIU.

Cele mai multe proiecte depuse de formele asociative au fost contractate la nivelul Centrului Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 5 Vest Timișoara, respectiv 8 proiecte în valoare de 7,6 milioane de euro, dar și la nivelul Centrului Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 1 Nord-Est Iași, unde sunt contractate 7 cereri de finanțare în valoare de aproximativ 4 milioane de euro. Alte 6 investiții colective cu o valoare de peste 3,6 milioane de euro au fost finanțate la nivelul Centrului Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 6 Nord-Vest  Satu Mare.

Agenția a sprijinit financiar formele asociative și prin intermediul Programului Național de Dezvoltare 2007 – 2013 (PNDR 2013). Astfel, în perioada respectivă au fost încheiate 66 de contracte de finanțare, în valoare totală de 26,5 milioane de euro. Plățile efectuate prin PNDR 2013 pentru investițiile colective ale fermierilor însumează 16,8 milioane de euro.

Sursa: afir.info

AFIR a publicat versiunea consultativă a ghidului pentru dezvoltarea de proiecte pilot și de noi produse și tehnologii finanțate prin PNDR 2020

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat pe pagina oficială de internet, www.afir.info, versiunea consultativă a Ghidului solicitantului aferent submăsurilor 16.1 „Sprijin pentru înființarea și funcționarea grupurilor operaționale (GO), pentru dezvoltarea de proiecte pilot, noi produse” și 16.1a „Sprijin pentru înființarea și funcționarea grupurilor operaționale (GO), dezvoltarea de proiecte pilot, produse și procese în sectorul pomicol” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

„După finalizarea consultării publice în data de 15 septembrie 2017 și ulterior analizării propunerilor primite, vom lansa sesiunea în care se vor putea depune, pentru prima dată în cadrul PNDR 2020, cererile pentru solicitarea fondurilor nerambursabile prin aceste linii de finanțare. Sprijinul financiar va asigura promovarea inovării și a cooperării în sectorul agroalimentar, inclusiv în cel pomicol,  prin dezvoltarea de proiecte pilot și de noi produse, practici și tehnologii de care este mare nevoie în agricultură. Grupurile operaționale care vor fi create vor facilita cooperarea dintre fermieri, organismele de cercetare și alți actori din sectorul agroalimentar, pentru creșterea gradului de inovare din aceste sectoare și adaptarea rezultatelor cercetării la nevoile reale ale sectorului agricol.” a precizat Adrian - Ionuț CHESNOIU, directorul general al AFIR.

Valoarea maximă a sprijinului acordat prin sM 16.1 și sM 16.1a pentru dezvoltarea proiectelor pilot, noi produse, procese și tehnologii este de 500.000 de euro/ proiect. Intensitatea sprijinului este 100% nerambursabilă pentru cheltuielile pregătitoare, pentru cheltuielile de funcționare a cooperării, dar și pentru cheltuieli generate de diseminarea rezultatelor.

Pentru submăsurile 16.1 și 16.1.a se va avea în vedere o abordare în două etape, conform precizărilor din fișa măsurii. Astfel, în etapa I  se va lansa o sesiune de depunere a Cererilor de exprimare a interesului (CEI) pentru accesarea finanțării proiectelor, iar în etapa a II-a va avea loc depunerea, evaluarea și selecția proiectului detaliat al Grupului Operațional (GO).

Solicitanții eligibili sunt grupurile operaționale, fără statut juridic, constituite în funcție de tema proiectului din minim un partener din domeniul cercetării sau agroalimentar și cel puțin un fermier/ un grup de producători/ o cooperativă/ altă formă de asociere în agricultură.

De asemenea, costurile directe generate în mod specific de activitățile incluse în planul de proiect depus de GO (cheltuieli legate de chirii pentru: echipamente, utilaje, imobile necesare desfășurării activității descrise în proiect, altele decât sediu) beneficiază de sprijin 100% nerambursabil. O altă categorie de cheltuieli pentru care intensitatea sprijinului acordat este nerambursabil în procent de 100% o reprezintă cheltuielile cu onorarii ale partenerilor, colaboratorilor externi, aferente activitatilor descrise în proiect și prestări servicii de către aceștia sau alte persoane/ entități, inclusiv cheltuielile aferente salariului/ onorariului coordonatorului de proiect.

Versiunea consultativă a Ghidului solicitantului pentru înființarea și funcționarea grupurilor operaționale (sM 16.1 și sM 16.1a) a fost publicată pe site-ul AFIR la secțiunea Dezbatere publică, Documente supuse dezbaterii publice. Perioada de consultare publică este de 10 zile de la publicarea pe pagina de internet a Agenției, respectiv 5 septembrie 2017. Toți cei interesați să trimită propuneri sau observații au la dispoziție adresa de e-mail, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. până la 15 septembrie 2017.

Sursa: afir.info

Abonează-te la acest feed RSS