reclama youtube lumeasatuluitv
update 15 Jul 2019

Fermierii și procesatorii din România pot achiziționa hale și grajduri prin Baza de date cu prețuri de referință AFIR

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a actualizat Baza de date cu prețuri de referință prin introducerea unor noi categorii de elemente, respectiv hale și grajduri. Astfel, pe pagina oficială de internet, www.afir.info, a fost publicată cea mai recentă versiune a Ghidului bazei de date cu prețuri de referință pentru silozuri, sere, hale și grajduri utilizat pentru stabilirea modalității de introducere de noi elemente și de actualizare a informațiilor de către traderi[1].

Începând cu 27 iunie 2019, producătorii, importatorii sau dealerii pot încărca on-line în Baza de date cu prețuri de referință a AFIR proiecte tip pentru hale și grajduri. După verificarea de către personalul Agenției a noilor repere introduse și publicarea acestora în Baza de date online, beneficiarii privați ai PNDR vor putea achiziționa direct respectivele produse sau ansamble, fără a mai parcurge procedura de achiziție prin selecție de oferte.

Prețurile din Baza de date sunt exprimate în EURO sau USD și nu includ TVA. Prețul înscris reprezintă prețul de vânzare către beneficiar (cu transport, montaj, instructaj personal, punere în funcțiune, alte taxe etc.). Precizăm că prețul afișat on-line nu va cuprinde și prețul serviciilor de proiectare – acestea fac obiectul procedurii de achiziții pentru beneficiari privați.

Având în vedere diversitatea proiectelor tip pentru hale și grajduri, trader-ul are posibilitatea de a încărca maximum 40 de proiecte tip din fiecare categorie, pentru fiecare marcă, spre deosebire de silozuri și sere, unde trader-ul poate înscrie maximum 20 de proiecte tip pentru fiecare marcă.

Ghidul bazei de date cu prețuri de referință pentru silozuri, sere, hale și grajduri este disponibil pe pagina de internet a AFIR, www.afir.info, la secțiunea Informații utile – Baze de date cu prețuri de referință. Pe aceeași pagină se regăsește și versiunea actualizată a Ghidului bazei de date cu prețuri de referință pentru mașini, utilaje și echipamente specializate.

 

[1] Prin traderi se înțelege producători, importatori sau dealeri.

Noi prevederi pentru achizitiile derulate de beneficiarii publici ai PNDR 2020

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat miercuri, 09 mai 2018, pe pagina de internet www.afir.info o noua versiune a Manualului de proceduri pentru atribuirea contractelor de achiziție publică pentru proiectele finanțate prin PNDR.

Principalele modificări privesc posibilitatea beneficiarilor publici de a derula achiziția într-o singură procedură a serviciilor de întocmire a proiectului tehnic și a execuției lucrărilor, ceea ce va reduce substanțial durata întregului proces de achiziție.

O altă prevedere cu impact real în derularea mai rapidă a procedurilor de achiziție o reprezintă posibilitatea solicitanților notificați în urma rapoartelor de selecție de a opta pentru demararea procedurilor de achiziții  înaintea încheierii contractului de finanțare cu AFIR. Acest lucru se va face sub rezerva unei clauze suspensive care să condiționeze încheierea și executarea contractului de achiziție publică de semnarea contractului de finanțare cu Agenția.

„Solicitările beneficiarilor PNDR ne-au determinat să încercăm în colaborare cu președintele ANAP, domnul Bogdan PUȘCAȘ, să găsim soluții pentru a accelera și simplifica procesul de achiziții publice. Am beneficiat inclusiv de sprijinul ministrului agriculturii, domnul Petre DAEA și al domnului secretar de stat Alexandru POTOR, precum și al Guvernului României și acum suntem în măsură să propunem aceste noi proceduri mai flexibile, pragmatice și mai rapide. Voi continua să tratez cu maximă importanță orice sugestie și propunere, pentru că sunt convins că scopurile AFIR și ale beneficiarilor nu sunt antagonice, ci dimpotrivă, convergente, pentru dezvoltarea satului românesc” a declarat Adrian CHESNOIU, directorul general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

Începând cu data publicării pe pagina de internet a AFIR, Manualul de proceduri pentru atribuirea contractelor de achiziție publică este în mod oficial în vigoare și poate fi utilizat de către beneficiari.

AFIR: Precizări privind procedura de achiziții pentru beneficiarii publici ai PNDR 2020

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a inițiat demersurile pentru a permite beneficiarilor proiectelor de utilitate publică (infrastructură de bază și de acces din mediul rural), finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, achiziționarea serviciilor de proiectare și de execuție lucrări în cadrul unei singure proceduri, procedură numită și „licitație la pachet”.

AFIR, în colaborare cu Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP), va armoniza în scurt timp procedura internă de lucru și va pune la dipoziție fișele de date model specifice care vor putea fi utilizate de beneficiarii publici în cadrul viitoarelor proceduri de achiziții.

„Întâlnirile de lucru pe care le-am avut până în acest moment cu beneficiarii noștri ne-au permis să colectăm sugestii pe care le putem folosi pentru îmbunătățirea cadrului procedural specific implementării proiectelor finanțate prin PNDR. Procesul de modificare a procedurilor pentru achiziții publice, pe care l-am demarat în colaborare cu ANAP, este un foarte bun exemplu în acest sens. Voi continua să am acest dialog, pentru că sunt convins că scopurile AFIR și ale beneficiarilor nu sunt antagonice, ci dimpotrivă, convergente, pentru dezvoltarea mediului rural românesc.” a declarat Adrian CHESNOIU, directorul general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

Precizăm că acest tip de procedură va putea fi derulat numai după aprobarea Manualului de procedură privind achizițiile publice pentru beneficiarii publici ai PNDR 2020 prin ordin semnat de ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Sursa: afir.info

Achizițiile de teren agricol ale străinilor ar putea fi limitate în viitor

Ministrul Agriculturii Daniel Constantin a anunțat că statul va lua anul viitor măsuri pentru a limita achizițiile de teren agricol ce ar urma să fie făcute de străini după 2014, moment în care România este obligată să liberalizeze total piața funciară.

Ministrul a reluat astfel ideea de a transforma Agenția Domeniilor Statului (ADS) într-un "fel de jucător pe piața funciară", ce ar urma să dea aviz persoanelor fizice străine interesate de achiziția de terenuri în România.

Un astfel de scenariu a fost adus în lumina reflectoarelor în prealabil și de Stelian Fuia sau de Valeriu Tabără, predecesorii actualului ministru, scrie cotidianul Ziarul Financiar.

Măsurile pentru limitarea achizițiilor făcute de străini vin pe fondul unui interes sporit al străinilor pentru astfel de preluări. Achizițiile străinilor au fost facute pâna acum prin intermediul companiilor înregistrate local, aceasta fiind singura limitare impusă de autorități.

Singura statistică făcută publică anul trecut de Ministerul Agriculturii a aratat că investitorii controlează, în proprietate sau în arendă, circa 800.000 de hectare de teren arabil, adica 9,6% din total, menționeaza ziarul citat.

"Pe de altă parte, nu trebuie să uităm că și în agricultură avem nevoie totuși de investitori. De aceea cred ca trebuie să creăm și un mediu propice pentru ca acești investitori să vină și să investească în România. Condiția este ca taxele și impozitele să fie plătite în România, iar profitul să nu fie externalizat", a adăugat Daniel Constantin, citat de Ziarul Financiar.

Printre cei mai mari investitori străini în terenuri agricole în România se numară compania italiană de asigurări Assicurazioni Generali (4.650 de hectare și 350 de hectare de viță de vie), companiile daneze Ingleby și FirstFarms (18.000 de hectare împreună), fondurile germane de investiții Germanagrar (8.000 hectare) și Agrarius (3.700 de hectare), olandezii de la DN Agrar (2.000 de vaci și 11.000 de hectare de teren), Prio Foods (25.000 de hectare), libanezii de la Maria Trading (25.000 ha) sau gigantul bancar olandez Rabobank (dețineri estimate la 12.000-15.000 ha).

Sursa: AGERPRES

Abonează-te la acest feed RSS