cemrom iulie 2018
update 13 Dec 2018

MADR anunță lansarea celei de a 3-a sesiuni de depunere a cererilor de sprijin pentru Schema de ajutor de stat aferent submăsurii 8.1

În perioada 11 decembrie 2018, ora 9:00 – 28 iunie 2019, ora 14:00 se va desfășura cea de a 3-a sesiune de depunere a cererilor de sprijin pentru Schema de ajutor de stat "Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurire”, aferentă submăsurii 8.1 „Împăduriri și crearea de suprafețe împădurite”, din cadrul PNDR 2014-2020.

Alocarea financiară a acestei sesiuni este de 115.995.314 euro.

Prima etapă în accesarea sprijinului este cea de identificare a terenurilor care urmează a fi împădurite. În acest sens, MADR invită potențialii beneficiari să solicite eliberarea Notei de constatare la Centrele județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).

Potențialii beneficiari trebuie să aibă în vedere că Proiectul tehnic de împădurire se depune la Garda Forestieră, în vederea avizării, cu cel puțin 10 zile înainte de încheierea perioadei de depunere a cererilor de sprijin la APIA.

Versiunea aprobată a Ghidului solicitantului pentru Schema de ajutor de stat "Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite” pentru această sesiune, care detaliază modul de accesare a sprijinului financiar, precum și documentele relevante pentru implementarea schemei de ajutor de stat sunt postate pe site-ul APIA - http://www.apia.org.ro, la secțiunea Măsuri de sprijin și IACS, respectiv Măsuri delegate din PNDR.

Prin această schemă se acordă sprijin financiar pentru înființarea de plantaţii forestiere, respectiv realizarea de trupuri de pădure și perdele forestiere de protecție.

Beneficiarii schemei pot fi deţinătorii publici şi privaţi de teren agricol şi formele asociative ale acestora.

Sprijinul financiar, acordat ca valoare fixă, este reprezentat de costuri standard pe hectar pentru împădurirea de terenuri agricole şi neagricole, sub forma a două prime, după cum urmează:

  • Primă de înfiinţare a plantaţiilor forestiere (Prima 1), care acoperă inclusiv costurile de elaborare a proiectului tehnic de împădurire - acordată pentru toți beneficiarii schemei,
  • Primă anuală (Prima 2), pentru o perioadă de 12 ani, pentru acoperirea costurilor de întreţinere şi îngrijire a plantaţiei forestiere şi pentru compensarea pierderilor de venit agricol ca urmare a împăduririi – acordată în funcție de categoria de beneficiar și tipul de teren.

Valoarea maximă a sprijinului public pentru o cerere de sprijin acordat în baza prezentei scheme este de 7.000.000 euro, valorile costurilor standard acordate fiind prezentate în tabelul de mai jos, cu precizarea că valorile din paranteză sunt aplicabile beneficiarilor cu drept de deducere a TVA, conform legislației naționale aplicabile.

EUR/ha

Terenuri agricole

Terenuri neagricole

Câmpie

Deal

Munte

Câmpie

Deal

Munte

Prima 1 (rândul 1+rândul 2 + rândul 3)

1

Proiect tehnic

Cost elaborare proiect tehnic de împădurire = VB + n x VM x 2%, în care:

VB - 590 (476) euro

n (ha) - suprafaţa totală solicitată a fi împădurită în baza schemei de ajutor de stat

VM (euro) - 8.889 (7169) euro

2

Înfiinţare

3994 (3221)

2528 (2039)

2619 (2112)

4393 (3543)

2639 (2128)

2730 (2202)

3

Împrejmuire

2081 (1749)

2081 (1749)

2081 (1749)

2081 (1749)

2081 (1749)

2081 (1749)

Prima 2 (rândul 4…9 + rândul 10…11 + rândul 12)

 

Lucrări de întreţinere (maximum 6 ani)

4

Întreţinere anul 1

1138 (918)

1443 (1164)

487 (393)

1138 (918)

1443 (1164)

487 (393)

5

Întreţinere anul 2

2423 (1954)

1923 (1551)

1295 (1044)

2423 (1954)

1923 (1551)

1295 (1044)

6

Întreţinere anul 3

1671 (1348)

1438 (1160)

1198 (966)

1671 (1348)

1438 (1160)

1198 (966)

7

Întreţinere anul 4

899 (725)

834 (673)

109 (88)

899 (725)

834 (673)

109 (88)

8

Întreţinere anul 5

632 (510)

465 (375)

109 (88)

632 (510)

465 (375)

109 (88)

9

Întreţinere anul 6

632 (510)

465 (375)

55 (44)

632 (510)

465 (375)

55 (44)

 

Lucrări de îngrijire (2 ani)

10

Îngrijire 1

191 (154)

191 (154)

191 (154)

191 (154)

191 (154)

191 (154)

11

Îngrijire 2

157 (127)

157 (127)

262 (211)

157 (127)

157 (127)

262 (211)

 

Compensaţii pentru acoperirea pierderilor de venit agricol (12 ani)

12

Marja netă standard

190

190

190

-

-

-

Deţinătorii de terenuri agricole şi neagricole proprietate a statului şi/sau deţinătorii de terenuri agricole şi/sau neagricole proprietate a unităţilor administrativ teritoriale (UAT) sau asociaţii ale acestora, beneficiază numai de sprijinul acordat în baza Primei 1.

Sursa: madr.ro

Abonează-te la acest feed RSS