cemrom doloflor
update 25 May 2018

Prima reuniune a Grupurilor de Lucru LEADER

În perioada 19 – 20 septembrie 2017 a fost organizată la Botoșani de către Autoritatea de Management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală prima întâlnire a Grupului de Lucru LEADER (GLL) care s-a desfășurat în cadrul planului de acțiuni al Rețelei Naționale de Dezvoltare Rurală 2014-2020.

La eveniment au participat membri ai Grupurilor de Acțiune Locală autorizați pentru exercițiul financiar 2014 -2020, precum și reprezentanți ai Unității de Sprijin a Rețelei și ai Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

În cadrul întâlnirii a avut loc un schimb de idei din experiența practică a grupurilor, dat fiind faptul că în prezent acestea sunt implicate în organizarea apelurilor de selecție, fiind discutate totodată și aspecte administrative privind depunerea și evaluarea proiectelor din cadrul sesiunilor în desfășurare, inclusiv prioritizarea AFIR.

Discuțiile au vizat îndeosebi clarificarea problemelor întâmpinate de GAL și a anumitor aspecte din implementare cu care s-au confruntat pe parcurs. În urma dezbaterilor, s-a constatat necesitatea organizării unor evenimente pe tematici specifice, un exemplu fiind submăsura 16.4, respectiv art. 35 al Regulamentului UE nr. 1305/2013.

Cu ocazia acestui eveniment, s-au efectuat și vizite la două proiecte de succes finalizate în cadrul PNDR 2007-2013, respectiv o pensiune agroturistică și un atelier meșteșugăresc din județul Suceava.

Mai multe detalii despre prezentarile sustinute în cadrul întâlnirii Grupului de Lucru LEADER pot fi gasite pe site-ul rndr.ro, secțiunea Evenimente RNDR - http://rndr.ro/evenimente-rndr.html.

Reamintim că, în cadrul planului de acțiuni al Rețelei Naționale de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 vor fi organizate 24 de întâlniri ale Grupurilor de Lucru LEADER (GLL) în mai multe judeţe ale ţării.

10 martie - deschidere sesiune de depunere a Strategiilor de Dezvoltare Locală (SDL) aferente Măsurii 19 Dezvoltarea locală LEADER

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță, în perioada 10 martie – 08 aprilie 2016, deschiderea sesiunii de depunere a Strategiilor de Dezvoltare Locală (SDL), din cadrul Măsurii 19 Dezvoltarea locala LEADER– Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, depuse de potențialii beneficiari.

Selectarea SDL-urilor se va realiza în baza unei singure proceduri publice de selecție.

Alocarea publică totală pentru sesiunea de selecție a SDL-urilor 2014-2020 este de 563.516.557 Euro, fiind compusă din următoarele:

- Sub-măsura 19.2 “Sprijin pentru implementarea acțiunilor în cadrul strategiei de dezvoltare locală” – 440.116.655 Euro;

- Sub-măsura 19.4 “Sprijin pentru cheltuieli de funcționare și animare ” - 123.399.902 Euro.

Depunerea SDL-urilor, cu anexele aferente, se va face la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale din București, B-dul. Carol I, nr. 2-4, Sector 3, în intervalul orar 08.30 – 16.30.

Termenul limită de depunere a SDL-urilor este 08.04.2016, ora 16.30.

Strategiile de Dezvoltare Locală sunt întocmite de Grupurile de Acțiune Locală (GAL) potențiale/ existente, parteneriate privat-publice, în baza analizei nevoilor și priorităților specifice teritoriului acoperit de parteneriat.

Anunţarea rezultatelor selecţiei SDL-urilor se va face prin publicarea pe site-ul oficial al MADR a Raportului de selecție aprobat de către directorul general al DGDR AM PNDR.

Informaţii detaliate privind selecţia Strategiilor de Dezvoltare Locală sunt cuprinse în Ghidul Solicitantului pentru participarea la selecţia Strategiilor de Dezvoltare Locală le găsiți pe site-ul : www.madr.ro

Abonează-te la acest feed RSS