cemrom doloflor
update 21 Jun 2018

AFIR a publicat Ghiduri consultative pentru 4 submăsuri de finanțare din PNDR 2020

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a publicat pe pagina oficială de internet, www.afir.info, la secțiunea Dezbatere Publică, Ghidul solicitantului în variantă consultativă pentru 4 submăsuri de finanțare din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) prin care se acordă fonduri nerambursabile pentru implementarera proiectelor de investiții în agricultură.

Toți cei interesați să pregătească proiecte de investiții în vederea depunerii și să formuleze observații, pot consulta varianta consultativă a Ghidurilor solicitantului pentru următoarele submăsuri: 4.1 „Investiții în exploatații agricole”, 4.2  „Sprijin pentru investiții în prelucrarea/ comercializarea și/ sau dezvoltarea de produse agricole”, 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, precum și 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”.

„După finalizarea consultării publice și analizarea tuturor propunerilor primite, vom publica versiunile finale în vederea deschiderii sesiunilor de primire a proiectelor. Condițiile generale de depunere nu s-au schimbat față de sesiunile din anul precedent, însă sunt câteva clarificări în ceea ce privește pragurile de calitate sau acordarea punctajului aferent fiecărui criteriu de selecție. Vom pune accent pe investițiile colective, astfel că prin sM 4.2 am introdus suplimentarea sprijinului nerambursabil cu 20% pentru proiectele propuse spre finanțare de către cooperative sau grupuri de producători” a precizat Adrian CHESNOIU, directorul general al AFIR.

Printre modificările introduse în Ghidurile solicitantului, varianta consultativă, se numără şi faptul că solicitanţii din teritoriul ITI Delta Dunării vor putea depune proiectele în cadrul sesiunilor deschise la nivel naţional, cu respectarea Strategiei ITI.  De asemenea, solicitanţii submăsurilor 6.1 şi 6.3 pot beneficia de elaborarea documentației şi consilierea pe perioada de derulare a proiectului, în mod gratuit prin Măsura 2 a PNDR, cu condiția ca să prevadă acest lucru în planul de afaceri.

Perioada de consultare publică este de 10 zile calendaristice de la data publicării pe pagina de internet a variantei consultative a Ghidului solicitantului pentru toate cele 4 submăsuri.

Toți cei interesați pot să transmită propuneri sau observații, până în data de 21 mai 2018, pe adresa de e-mail, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Legătura directă pentru accesarea secțiunii Dezbatere Publică este: https://portal.afir.info

Noi prevederi pentru achizitiile derulate de beneficiarii publici ai PNDR 2020

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat miercuri, 09 mai 2018, pe pagina de internet www.afir.info o noua versiune a Manualului de proceduri pentru atribuirea contractelor de achiziție publică pentru proiectele finanțate prin PNDR.

Principalele modificări privesc posibilitatea beneficiarilor publici de a derula achiziția într-o singură procedură a serviciilor de întocmire a proiectului tehnic și a execuției lucrărilor, ceea ce va reduce substanțial durata întregului proces de achiziție.

O altă prevedere cu impact real în derularea mai rapidă a procedurilor de achiziție o reprezintă posibilitatea solicitanților notificați în urma rapoartelor de selecție de a opta pentru demararea procedurilor de achiziții  înaintea încheierii contractului de finanțare cu AFIR. Acest lucru se va face sub rezerva unei clauze suspensive care să condiționeze încheierea și executarea contractului de achiziție publică de semnarea contractului de finanțare cu Agenția.

„Solicitările beneficiarilor PNDR ne-au determinat să încercăm în colaborare cu președintele ANAP, domnul Bogdan PUȘCAȘ, să găsim soluții pentru a accelera și simplifica procesul de achiziții publice. Am beneficiat inclusiv de sprijinul ministrului agriculturii, domnul Petre DAEA și al domnului secretar de stat Alexandru POTOR, precum și al Guvernului României și acum suntem în măsură să propunem aceste noi proceduri mai flexibile, pragmatice și mai rapide. Voi continua să tratez cu maximă importanță orice sugestie și propunere, pentru că sunt convins că scopurile AFIR și ale beneficiarilor nu sunt antagonice, ci dimpotrivă, convergente, pentru dezvoltarea satului românesc” a declarat Adrian CHESNOIU, directorul general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

Începând cu data publicării pe pagina de internet a AFIR, Manualul de proceduri pentru atribuirea contractelor de achiziție publică este în mod oficial în vigoare și poate fi utilizat de către beneficiari.

Fondurile alocate pentru sesiunea actuală de primire a proiectelor pentru investiții în sectorul pomicol au fost epuizate

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță că fondurile disponibile prin submăsura (sM) 4.1a „Investiții în exploatații pomicole” din sesiunea actuală, au fost epuizate, fiind atinsă limita de 200% din alocare.

Pentru sM 4.1a,  AFIR a primit on-line în sesiunea din acest an 291 de solicitări de finanțare în valoare totală nerambursabilă de 170,4 milioane de euro. Alocarea financiară, disponibilă pentru sesiunea anuală de depunere a cererilor de finanțare a investițiilor la nivel național a fost de 85 milioane de euro.

„Numărul mare de proiecte, cât și faptul că plafonul financiar pentru depunerea cererilor de finanțare a fost epuizat arată clar un interes major pe care investițiile în sectorul pomicol îl au în ultima perioadă. Dacă la primele sesiuni am constatat o anumită reținere din partea solicitanților, iată că în acest moment lucrurile se îndreaptă în direcția bună. Este și o consecință a faptului că am reușit să simplificăm multe aspecte pe care beneficiarii ni le-au semnalat și să fim mai aproape de ei în acest proces, deloc ușor, al depunerii de proiecte în sectorul pomicol.” a precizat Directorul general al AFIR, Adrian CHESNOIU.

Menționăm ca depunerea proiectelor în cadrul acestei sesiunii s-a oprit înainte de termenul limită prevăzut în anunțul de lansare pentru că valoarea publică totală a proiectelor depuse cu un punctaj estimat mai mare sau egal cu pragul de calitate a depășit 200% din alocare (excluzând valoarea publică totală a proiectelor retrase).

Sesiunea de depunere a proiectelor pentru investiții în exploatații pomicole prin sM 4.1a a fost lansată în data de 27 decembrie 2017. Termenul limită de depunere a cererilor de finanțare a fost de 30 iunie 2018.

Sursa: afir.info

Decontarea TVA pentru proiectele de investiții în infrastructura de irigații finanțate prin PNDR 2020

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale prezintă o serie de clarificări privind depunerea proiectelor de investiții în infrastructura de irigații de către Organizaţiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii (OUAI) prin submăsura (sM) 4.3 Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

„Rolul principal al Agenției este de a facilita accesul solicitanților la fonduri europene, contribuind prin intermediul proiectelor finanțate la dezvoltarea pe termen lung a mediului rural, obiectivul comun al Agenției și al beneficiarilor PNDR 2020.

În acest sens, venim acum cu o serie de clarificări privind declararea și decontarea TVA pentru OUAI-urile care doresc să obțină finanțare prin submăsura 4.3 și care ne-au semnalat anumite neclarități în înțelegerea prevederilor legale care reglementează aspectele de ordin tehnic.” a menționat Adrian CHESNOIU, Directorul general al Agenției pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

Beneficiarii componentei infrastructură de irigații din cadrul sM 4.3, respectiv Organizaţiile sau Federațiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii, sunt persoane juridice de utilitate publică fără scop patrimonial, ce se constituie şi funcţionează în conformitate cu prevederile Legii nr. 138/ 2004 a îmbunătățirilor funciare, republicată.

„Beneficiarii pot să fie înregistrați în scopuri de TVA, însă aceasta este opțiunea acelei organizații, conform legislației fiscale din România. Trebuie ținut cont de faptul că înregistrarea în scop de TVA nu este o condiție obligatorie pentru OUAI-urile care intenționează să depună proiecte prin submăsura 4.3 – infrastructura de irigații.” a precizat Adrian CHESNOIU.

Conform fișei sM 4.3 din PNDR 2020, printre cheltuielile neeligibile, în conformitate cu prevederile Regulamentului 1303/ 2013, se numără și taxa pe valoare adăugată, cu excepţia cazului în care aceasta nu se poate recupera în temeiul legislaţiei naţionale privind TVA-ul și a prevederilor specifice pentru instrumente financiare.

În cazul în care OUAI-ul solicită ANAF decontarea TVA (fiind plătitor de TVA), valoarea TVA aferentă cheltuielilor eligibile purtătoare de TVA este cheltuială neeligibilă din FEADR și, de asemenea, nu se încadrează în mecanismul de plată prevăzut de OUG nr. 49/ 2015.

Dacă solicitantul este neplătitor de TVA, valoarea TVA aferentă cheltuielilor eligibile purtătoare de TVA poate fi trecută în coloana cheltuielilor eligibile din bugetul indicativ al cererii de finanțare, proporțional cu intensitatea sprijinului financiar nerambursabil și în limita sprijinului public nerambursabil maxim admis conform ghidului solicitantului.

În situația în care beneficiarii se încadrează în prevederile art. 43 alin. 1 din OUG nr. 49/2015 cu modificările și completările ulterioare, pot beneficia de rambursarea TVA din bugetul statului, proporțional cu intensitatea sprijinului financiar nerambursabil prevăzut în Contractul de finanțare. În acest caz, este necesară încheierea unui act adițional la Contractul de finanțare pentru angajarea sumelor reprezentând valoarea maximă a TVA ce poate fi rambursată de AFIR din bugetul statului.

Menționăm că OUAI-urile constituite conform legii, care au încheiat contracte de finanțare cu AFIR, se încadrează în prevederile art. 43 alin.(1) litera h) din OUG nr.49/ 2015 și pot beneficia de rambursarea TVA din bugetul statului. Potrivit art. 43 alin.(3), în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/ 2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, dacă această categorie de beneficiari își exercită dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferentă cheltuielilor eligibile efectuate în cadrul proiectelor finanțate prin PNDR, au obligația să restituie la bugetul de stat sumele reprezentând taxa pe valoarea adăugată dedusă, a cărei contravaloare a fost plătită beneficiarilor potrivit ordonanței de urgență amintite, în condițiile stabilite prin normele metodologice.

Beneficiarii publici ai PNDR pot solicita un avans de până la 50% din valoarea proiectului, după semnarea contractului

Beneficiarii publici ai Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020  pot solicita, după semnarea contractului de finanţare, un avans financiar de până la 50% din valoarea totală eligibilă a proiectului, dacă deţin un dosar de achiziţie avizat şi prezintă o garanţie financiară în procent de 100% din valoarea avansului, a anunţat, vineri, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).

"Continuăm demersurile prin care dorim să fim cât mai aproape de beneficiarii noştri şi să îi sprijinim pentru a-şi duce la bun sfârşit investiţia pe care şi-au asumat-o. Această informare este în fapt un document prin care explicăm pe scurt toate etapele pe care beneficiarul trebuie să le parcurgă până la finalizarea proiectului. Semnarea contractului de finanţare din fonduri europene presupune anumite drepturi, dar şi respectarea unor obligaţii de către ambele părţi semnatare. Responsabilitatea nu este doar a beneficiarului pentru că avem împreună cu el un scop convergent, acela de a dezvolta economia rurală şi satul românesc", a declarat Adrian Chesnoiu, directorul general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

Astfel, prin aceste recomandări, se aduce la cunoştinţa beneficiarilor că imediat după semnarea contractului de finanţare pot solicita un avans financiar de până la 50% din valoarea totală eligibilă a proiectului. Condiţia pentru obţinerea avansului este de a avea un dosar de achiziţie avizat, precum şi prezentarea unei garanţii financiare în procent de 100% din valoarea avansului. Ulterior solicitării avansului, se demarează procedurile de achiziţii în conformitate cu procedurile pentru atribuirea contractelor de achiziţie publică anexate Contractului de finanţare şi respectând legislaţia în vigoare privind achiziţiile publice.

De asemenea, AFIR recomandă demararea cât mai rapidă a procedurii de achiziţie a proiectului tehnic. Conform recomandărilor Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice (ANAP), stabilirea tipului de procedură se va face însumând valoarea estimată a proiectului tehnic cu cea a lucrărilor.

"Obţinerea autorizaţiei de construire reprezintă următorul pas în implementarea proiectului. Documentele emise de autorităţile de mediu, sanitare sau sanitar-veterinare se vor prezenta, după caz, de către beneficiar la ultima cerere de plată, după finalizarea investiţiei realizate prin PNDR 2020. Urmează executarea lucrărilor în termenul stabilit prin Contractul de finanţare, cu asistenţă din partea proiectantului şi sub supravegherea unui diriginte de şantier atestat. După executarea lucrărilor se realizează recepţia parţială sau finală a acestora şi se depun cererile de plată conform eşalonării depuse", se precizează în comunicatul AFIR.

De asemenea, reprezentanţii agenţiei subliniază importanţa efectuării plăţilor cu respectarea prevederilor manualului de procedură specifică al AFIR.

În ceea ce priveşte prima tranşă de plată, aceasta trebuie depusă în termen de 12 luni de la semnarea contractului de finanţare pentru proiectele care prevăd construcţii montaj, dar acest termen se poate prelungi cu maximum 6 luni, însă implică aplicarea de penalităţi în conformitate cu prevederile contractuale. Ultima tranşă de plată se va depune cu 90 de zile calendaristice înainte de expirarea duratei de execuţie a contractului de finanţare.

Potrivit sursei citate, beneficiarul poate solicita avans de maximum 50% înainte de data depunerii primei tranşe de plată, care se va recupera la ultima tranşă de plată. AFIR precizează că avansul nu reprezintă tranşă de plată.

Nu în ultimul rând, beneficiarii au posibilitatea modificării contractului de finanţare, prin solicitarea unui act adiţional, cu condiţia ca această modificare să nu schimbe obiectivul principal al proiectului şi să nu afecteze funcţionalitatea investiţiei, criteriile de eligibilitate şi de selecţie.

"Precizăm că există situaţii în care nu este necesară întocmirea de act adiţional la contractul de finanţare, cum ar fi: modificări tehnico-financiare ce nu depăşesc 10% din valoarea Contractului de finanţare, schimbarea adresei sediului social al beneficiarului, schimbarea contului bancar sau de trezorerie şi/sau al instituţiei financiare bancare pentru proiectul PNDR 2020", se mai arată în comunicatul instituţiei.

AFIR: Precizări privind procedura de achiziții pentru beneficiarii publici ai PNDR 2020

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a inițiat demersurile pentru a permite beneficiarilor proiectelor de utilitate publică (infrastructură de bază și de acces din mediul rural), finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, achiziționarea serviciilor de proiectare și de execuție lucrări în cadrul unei singure proceduri, procedură numită și „licitație la pachet”.

AFIR, în colaborare cu Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP), va armoniza în scurt timp procedura internă de lucru și va pune la dipoziție fișele de date model specifice care vor putea fi utilizate de beneficiarii publici în cadrul viitoarelor proceduri de achiziții.

„Întâlnirile de lucru pe care le-am avut până în acest moment cu beneficiarii noștri ne-au permis să colectăm sugestii pe care le putem folosi pentru îmbunătățirea cadrului procedural specific implementării proiectelor finanțate prin PNDR. Procesul de modificare a procedurilor pentru achiziții publice, pe care l-am demarat în colaborare cu ANAP, este un foarte bun exemplu în acest sens. Voi continua să am acest dialog, pentru că sunt convins că scopurile AFIR și ale beneficiarilor nu sunt antagonice, ci dimpotrivă, convergente, pentru dezvoltarea mediului rural românesc.” a declarat Adrian CHESNOIU, directorul general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

Precizăm că acest tip de procedură va putea fi derulat numai după aprobarea Manualului de procedură privind achizițiile publice pentru beneficiarii publici ai PNDR 2020 prin ordin semnat de ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Sursa: afir.info

AFIR finanțează dezvoltarea proiectelor pilot și a noilor produse și tehnologii prin PNDR 2020

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) primește în perioada 29 ianuarie – 30 aprilie 2018 solicitări pentru finanțarea proiectelor de înființare și funcționare a grupurilor operaționale care dezvoltă proiecte pilot și noi produse în sectorul agricol și în cel pomicol prin submăsurile 16.1 (agricol) și 16.1a (pomicol) din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

Alocarea financiară stabilită pentru prima sesiune de primire a solicitărilor de finanțare pentru înființarea și funcționarea grupurilor operaționale în sectorul agricol este 6.676.044 euro și 5.850.768 euro pentru sectorul pomicol.  

„Dezvoltarea proiectelor pilot și a unor noi produse în sectorul agricol sau pomicol este o oportunitate excelentă pentru fermierii români de a se alătura celor europeni în ceea ce privește inovarea și excelența în producție. Aceste linii de finanțare oferă posibilitatea de a face cercetare aplicată pentru obținerea unor soluții de eficientizare a proceselor tehnologice sau de obținere a unor noi produse în vederea comercializării. Este pentru prima oară când finanțăm acest tip de proiecte și consider că este o ocazie foarte bună pentru angrenarea organismelor de cercetare românești sau a altor actori din sectorul agroalimentar și cel pomicol în constituirea unor grupuri operaționale care să ducă la o cooperare reală între toate părțile interesate.” a precizat directorul general al AFIR, Adrian CHESNOIU.

Valoarea maximă a sprijinului acordat prin sM 16.1 și sM 16.1a pentru dezvoltarea proiectelor pilot, noi produse, procese și tehnologii este de 500.000 de euro/ proiect. Pentru aceste submăsuri pragurile minime sunt de 10 puncte în cazul sM 16.1 și 15 puncte în cazul sM 16.1a, acestea reprezentând pragurile sub care nicio cerere de exprimare a interesului nu este eligibilă.

Cererile se depun on-line pe pagina oficială a Agenției, www.afir.info. Pentru întocmirea documentației necesare obținerii finanțării, solicitanții interesați au la dispoziție Ghidul solicitantului și anexele aferente sM 16.1 și 16.1a, documente pe care le pot consulta pe site-ul Agenției, la secțiunea „Investiții PNDR”.6

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Pentru submăsurile (sM) 16.1 și 16.1.a există o abordare în două etape, conform precizărilor din fișa măsurii. Astfel, în etapa I  se va lansa o sesiune de depunere a Cererilor de exprimare a interesului (CEI) pentru accesarea finanțării proiectelor, iar în etapa a II-a va avea loc depunerea, evaluarea și selecția proiectului detaliat al Grupului Operațional (GO).

Solicitanții eligibili sunt grupurile operaționale, fără statut juridic, constituite în funcție de tema proiectului, din minim un partener din domeniul cercetării sau sectorul agroalimentar și din cel puțin un fermier, un grup de producători, o cooperativă sau o altă formă de asociere în agricultură.

Pe baza temei proiectului care va fi abordată de Grupul Operațional, alți parteneri relevanți (cum ar fi: consilieri, ONG-uri, alți consultanți, întreprinderi etc.) se pot alătura parteneriatului.

Parteneriatul poate avea ca membri și persoane fizice neautorizate, cu condiția ca liderul de proiect să fie cel puțin PFA, II, IF (înfiinţate conform legii).

Intensitatea sprijinului submăsurilor 16.1 și 16.1.a este 100% nerambursabilă pentru următoarele tipuri de cheltuieli specifice:

  • elaborarea de studii pregătitoare, studii de fezabilitate și planuri, inclusiv planul proiectului;
  • cheltuieli de funcționare a GO (cheltuieli de transport și diurnă ale coordonatorului sau echipei de proiect și partenerilor, costuri legate de activitățile parteneriatului, conform legislatiei nationale; onorarii ale personalului; cheltuieli legate de închirierea spațiilor de desfășurare a întâlnirilor parteneriatului, închiriere sediu, achiziție echipamente IT și alte dotări necesare desfășurării cooperării);
  • costurile directe generate în mod specific de activitățile incluse în planul de proiect depus de GO (cheltuieli legate de chirii pentru echipamente, utilaje, imobile necesare desfășurării activității descrise în proiect, altele decât sediu; investiții de modernizare și/sau construcție clădiri, echipamente, utilaje necesare implementării proiectului; aplicații software adecvate activității descrise în proiect);
  • cheltuieli generate de diseminarea rezultatelor (organizare evenimente diseminare, pliante, publicații, participare evenimente specifice în vederea diseminării rezultatelor etc.).

În cazul în care prin proiect vor fi prevăzute și acțiuni aferente submăsurilor 4.1, 4.1a, 4.2 și 4.2a, acestea vor respecta intensitatea aferentă.

Dintre cheltuielile neeligibile pentru investițiile finanțate în cadrul sM 16.1 și sM 16.1.a, amintim câteva tipuri: cheltuielile cu achiziţionarea de bunuri și echipamente „second hand”, cheltuieli cu achiziția mijloacelor de transport pentru uz personal și pentru transport persoane, construcția sau modernizarea locuinței și sediilor sociale, cheltuieli cu investițiile ce fac obiectul dublei finanțări care vizează aceleași costuri eligibile, achiziționarea de clădiri etc.

Sursa: afir.info

Recomandarea AFIR pentru beneficiarii publici ai PNDR privind diminuarea excedentului bugetar

Agenţia pentru Finanţarea Investițiilor Rurale recomandă Unităților Administrativ Teritoriale să ia în considerare articolul 6 din Legea nr. 2/ 2018 pentru elaborarea corectă a bugetelor locale aferente anului 2018.

Articolul 6 din Legea nr. 2/ 2018 a bugetului de stat pe anul 2018 prevede diminuarea excedentului bugetelor locale, înregistrat la data de 31 decembrie 2017, cu sumele destinate implementării proiectelor care beneficiază de finanțare din fonduri externe nerambursabile.

Această diminuare se poate realiza încă de la faza de proiect a bugetului local (faza publicării pentru transparență), cu respectarea condiției încadrării sumelor destinate implementării proiectelor ce beneficiază de finanțare din fonduri externe nerambursabile, prevăzute în excedent, la Titlul 58 – Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014 – 2020.

Avansurile acordate prin PNDR pot fi utilizate exclusiv pentru finanțarea cheltuielilor care fac obiectul contractelor de finanțare încheiate între beneficiarii publici și AFIR, până la terminarea duratei de execuție a contractelor de finanțare, respectiv 24 sau 36 de luni. Aceste avansuri asigură finalizarea în termen și în bune condiții a proiectelor de utilitate publică finanțate prin intermediul PNDR.

„Pentru a preveni apariția unor blocaje financiare la nivelul UAT-urilor care au semnat contracte de finanțare cu AFIR pentru implementarea proiectelor de investiții în infrastructura de bază și de acces, considerăm oportun să atragem atenția cu privire la posibilul risc de subdimensionare a bugetelor locale în exercițiul financiar din acest an, dacă nu se va ține cont de prevederile Legii 2/ 2018. Noi, ca Agenție, avem același interes ca și beneficiarii noștri, acela de a duce la bun sfârșit investițiile aflate în derulare și pentru aceasta vom întreprinde orice acțiune care poate veni în sprijinul real al beneficiarilor PNDR.” a precizat Adrian CHESNOIU, directorul general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

Așadar, modalitatea de înregistrare a sumelor destinate implementării proiectelor ce beneficiază de finanțare din fonduri externe nerambursabile (avansuri acordate în baza contractelor de finanțare, sume destinate cofinanțării proiectelor, sume destinate acoperirii cheltuielilor neeligibile, sume destinate angajării de credite pentru susținerea proiectelor etc.) este foarte importantă în contextul prevederilor art. 6 (15) din legea bugetului de stat pe anul 2018.

AFIR Prahova: PNDR-2014-2020, plăți de 10 mil. euro, în 2017

294 de cereri de finanțare au fost depuse, în Prahova, în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020. Valoarea totală a proiectelor se ridică la 75 milioane de euro. Pentru 2017, potrivit statisticilor publicate de Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, au fost efectuate plăți în valoare de 10 milioane de euro. Un grafic al depunerilor de proiecte, al sumelor contractate și a sumelor deja decontate arată în felul următor:

– sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici: 50 de cereri depuse, în valoare de 0,74 mil. euro, contracte semnate în cuantum de 0,15 mil. euro, plăți transferate către fermieri – 0,1 mil. euro;

– sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri: 16 cereri de finanțare depuse, în valoare de 0,6 milioane de euro, contracte semnate în cuantum de 0,4 mil. euro, plăți efectuate – 0,4 milioane de euro;

– investiții în exploatații agricole: 35 cereri de finanțare depuse, în valoare totală nerambursabilă de 21 milioane de euro, contracte semnate de 3 milioane de euro, suma transferată beneficiarilor – 1 milion de euro;

– investiții în exploatații pomicole: 3 cereri depuse și acceptate spre finanțare, în valoare de 0,9 milioane de euro;

– procesarea sau marketingul produselor agricole: 6 proiecte în valoare de peste 3 milioane de euro depuse, din care au fost contractate proiecte de 2 milioane de euro;

– schema de ajutor de stat GBER – „Stimularea dezvoltării regionale prin realizarea de investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii de produse neagricole“: 9 proiecte depuse, în valoare de 6 mil. euro, contractate, proiecte în cuantum de 3,6 milioane de euro;

– înființarea de activități neagricole în zone rurale: 22 cereri de finanțare în valoare de 1,1 milioane de euro depuse, proiecte acceptate în cuantum 1,1 milioane de euro, plăți efectuate în 2017- 0,8 milioane de euro;

– investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole: 15 cereri de finanțare depuse, cu o valoare totală de 2,5 milioane de euro, contracte semnate pentru 2,4 milioane de euro, plăți efectuate – peste 1 milion de euro;

– modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole și silvice: 1 proiect în valoare de peste 0,8 milioane de euro;

– crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică: 18 proiecte de utilitate publică depuse, valorând peste 19 milioane de euro, contracte semnate în valoare de 12 milioane de euro, transferuri de bani – 5,8 milioane de euro;

– protejarea patrimoniului cultural: 7 proiecte depuse (3 mil. euro), contracte semnate în valoare de 0,4 mil. euro, plăți efectuate – 0,2 mil. euro.

În Prahova s-au constituit și 9 grupuri de acțiune locală ale căror strategii însumează 18 mil. euro.

Maria BOGDAN

AFIR a lansat în dezbatere publică Ghidul Bazei de date cu prețuri de referință pentru silozuri, grajduri și sere finanțate prin PNDR 2020

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat pe pagina oficială de internet, www.afir.info, în cadrul secțiunii „Dezbatere Publică”, versiunea consultativă a Ghidului Bazei de date cu prețuri de referință pentru silozuri, grajduri și sere din cadrul proiectelor implementate cu fonduri europene din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

„După modelul Bazei de date cu prețuri de referință pentru maşini, utilaje şi echipamente specializate, pe care AFIR a implementat-o încă din 2014, am decis să realizăm un instrument de lucru similar și pentru silozuri, grajduri și sere. Astfel, elementele care se vor regăsi în această Bază de date, vor putea fi achiziționate de către beneficiarii PNDR, în mod direct, fără a mai parcurge nicio altă procedură de achiziție. Mai mult, beneficiarii PNDR vor avea la îndemână soluții la cheie pentru realizarea unui sistem integral de depozitare a cerealelor. De asemenea, atrag atenția asupra faptului că în Baza de date se vor introduce prețurile de vânzare către beneficiarii PNDR, nu prețurile recomandate de producători.” a declarat directorul general al AFIR, Adrian-Ionuț CHESNOIU.

Elementele din categoriile menționate (silozuri, grajduri și sere) se vor introduce în Baza de date sub forma unor proiecte tip, funcționale, de către producător sau de către un singur importator/ dealer al acestuia. Producătorul sau importatorul care înscrie elemente are posibilitatea de a încărca maximum 20 de proiecte tip pentru fiecare marcă din categoriile menționate. Precizăm că prețurile din baza de date vor fi exprimate în Euro și nu vor include TVA (preț CIP la beneficiar).

Actualizarea prețurilor se va realiza o dată pe an pentru fiecare marcă per trader, cu aprobarea conducerii AFIR și se va face la solicitarea oficială a producătorului/ importatorului/ dealerului care a înscris marca respectivă în Baza de date în urma analizării acesteia de către experţii AFIR.

Versiunea consultativă a Ghidului Bazei de date cu prețuri de referință pentru silozuri, grajduri și sere este publicată pe portalul AFIR la secțiunea „Dezbatere Publică”, rubrica „Documente în dezbatere”. Toți cei interesați să trimită propuneri sau observații au la dispoziție adresa de e-mail, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.. Perioada de consultare publică este de 10 zile de la publicarea pe pagina de internet a Agenției, respectiv 18 septembrie 2017.

Sursa: afir.info

Abonează-te la acest feed RSS