reclama youtube lumeasatuluitv
update 19 Aug 2019

APIA efectuează plata ajutorului de stat pentru cantitățile de motorină utilizate în trimestrul I/2019

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, aduce la cunoștința opiniei publice că a început plata aferentă ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, pentru cantitățile de motorină utilizate în perioada 01.01 - 31.03.2019 (trimestrul I/2019), conform prevederilor HG nr. 1174/2014 și OMADR nr.1727/2015.

Suma totală plătită este de 129.202.357 lei pentru un număr de 12.783 beneficiari și o cantitate de motorină totală determinată de 68.153.562,725 litri.

Valoarea accizei la motorină pentru anul 2019 este de 1,8959 lei/litru.

Cantitățile de motorină pentru trimestrul I/2019, care beneficiază de ajutor de stat și sunt aprobate prin Ordinul Ministrului nr.330/31.05.2019, se regăsesc prezentate mai jos:

Nr.
Crt.

Specificare

Cantități de motorină
(litri)

Valoare ajutor de stat
(lei)

1.

Sectorul vegetal

61.065.270,411

115.763.586,00

2.

Sectorul zootehnic

7.086.947,214

13.436.221,00

3.

Sector îmbunătățiri funciare

1.345,100

2.550,00

 

Total

68.153.562,725

129.202.357,00

Sursa: apia.org.ro

Beneficiarii PNDR urmează să încaseze banii solicitați pentru proiecte de investiții

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale informează că beneficiarii Programului Național de Dezvoltare Rurală care au încheiat contracte de finanțare cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) și care au depus cererile de plată la AFIR în luna aprilie 2019, vor primi în conturile bancare în data de 13 mai 2019 sumele aferente cheltuielilor eligibile realizate în cadrul proiectelor. Suma totală care va fi transferată beneficiarilor PNDR este de 23.353.638,77 euro.

La aceasta tranșă de plată, AFIR va deconta cheltuielile realizate pentru investiții în exploatații agricole și în exploatații pomicole, în unități de procesare a produselor agricole, pentru instalarea tinerilor fermieri, pentru dezvoltarea fermelor mici, dar și pentru diverse investiții în mediul rural care nu au specific agricol.

De asemenea, vor fi decontate cheltuieli aferente lucrărilor pentru infrastructura agricolă și pentru infrastructura rutieră din mediul rural, pentru protejarea patrimoniului cultural, pentru axa LEADER, pentru înființarea grupurilor de producători, precum și pentru cooperarea fermierilor pentru realizarea lanțurilor scurte de aprovizionare și a piețelor locale.

Facem precizarea că o nouă decontare a cheltuielilor eligibile realizate de beneficiarii PNDR va fi realizată de AFIR la sfârșitul lunii mai.

IPSO Agricultură îi așteaptă pe fermieri la AgriPlanta-RomAgroTec 2019

IPSO Agricultură, lider în piața de mașini și utilaje agricole din România participă în perioada 16-19 mai, la AgriPlanta-RomAgroTec 2019, eveniment ce se desfășoară în aceeași locație consacrată, lângă localitatea Fundulea, județul Călărași.

”Distribuitor exclusiv al utilajelor John Deere, Kuhn, Manitou și Bednar FMT, participarea IPSO Agricultură în cadrul celui mai important târg agricol al primăverii este marcată de un concept de stand deosebit, prin intermediul căruia ne propunem să vă oferim o experiență inedită. Flota impresionantă de utilaje aparținând mărcilor John Deere, Kuhn, Manitou, Bednar FMT, Pellenc, Fliegl au fost selectate în așa fel încât să găsiți la noi toate echipamentele de care sunteți interesați. O zonă pentru demonstrații este pregătită în imediata vecinătate a standului nostru, pentru a-i permite fermierului să testeze utilajul de care este interesat împreună cu un specialist IPSO. Având în vedere succesul pe care l-am înregistrat anul trecut cu turul de stand, am decis să continuăm și în acest an, într-un format mai ”proaspăt” cu informații importante legate de exploatarea eficientă a utilajelor și echipamentele expuse. Pentru cei care vor să vadă o demonstrație dusă la nivel de artă, îi așteptăm în zona de demo, unde avem pregătit un încărcător telescopic Manitou ce va fi manevrat cu multă precizie și îndemânare. Nu i-am neglijat nici pe cei mici, așa că am pregătit și câteva utilaje ”de demo”, ce pot fi testate în perimetrul destinat lor. Iată numai câteva motive pentru care nu trebuie să ratezi standul IPSO Agricultură de la AgriPlanta-RomAgroTec 2019. Echipa IPSO Agricultură te așteaptă la Fundulea de joi și până duminică, în perioada 16-19 mai” -  a declarat Gabriela DUMITRU – Specialist Comunicare IPSO Agricultură.

Așa cum i-a obișnuit pe fermieri, de la ediție la ediție, construcția standului IPSO Agricultură la AgriPlanta-RomAgroTec a fost modificată pentru a răspunde cerințelor fermierilor. Anul acesta, compania și-a propus să le ofere partenerilor o experiență inedită. Cu o interfață prietenoasă, în interiorul construcției vizitatorii pot afla informații despre ofertele valabile pe perioada târgului, detalii legate de campaniile de piese de schimb și service, informații prețioase despre eficientizarea activității în fermă cu ajutorul soluțiilor inteligente ce sunt integrate pe utilajele din portofoliu, dar și cum se pot alătura echipei IPSO Agricultură. Departamentul de Resurse Umane va fi prezent pe toată perioada expoziției pentru a răspunde solicitărilor candidaților interesați să construiască o carieră de succes în cadrul companiei. De asemenea, pentru acei fermieri care sunt interesați de achiziția de echipamente de ocazie, am pregătit câteva oferte speciale valabile pe perioada târgului. Echipa responsabilă de utilajele rulate comercializate de IPSO Agricultură va fi prezentă pe stand pentru a oferi toate informațiile legate de modalitățile de achiziție, precum și de oferta disponibilă.

Fermierii vor petrece câteva momente plăcute în compania echipei IPSO Agricultură, într-un cadru special, iar atmosfera plăcută va fi completată de voia bună a specialiștilor prezenți.

Tur de stand și demonstrații de îndemânare cu Manitou

Producătorii agricoli care vor trece pragul standului IPSO Agricultură pot participa la a doua ediție a turului de stand. Având în vedere succesul înregistrat anul trecut, turul de stand își așteaptă și în acest an participanții. Înscrierea la turul de stand este gratuită și se face direct în standul companiei.

Un al punct de interes va fi reprezentat de sesiunile de demonstrații ce se vor desfășura în imediata vecinătate a standului IPSO Agricultură, acolo unde un specialist va face o demonstrație de mare artă cu un încărcător telescopic Manitou. Demonstrațiile se vor desfășura zilnic, în mai multe sesiunii.

Mai multe detalii legate de aceste acțiuni vor fi furnizate, fie în standul companie, fie accesând pagina de FACEBOOK IPSO Agricultură. 

Utilajele din portofoliul IPSO Agricultură în demonstrații

Utilajele IPSO Agricultură pot fi văzute în acțiune în zona de demonstrații, la prelucrarea solului, dar și în zona special amenajată pentru defilarea echipamentelor agricole. La demonstrațiile pentru prelucrarea solului sunt prezente utilajele: John Deere 8400R împreună cu cultivatorul Kuhn Performer 4000, tractorul John Deere 6215R împreună cu semănătoare Kuhn ESPRO 4000R și tractorul 8370R împreună cu grapa Bednar XE 10000. În zona de defilare poate fi admirat sprayer-ul autopropulsat John Deere R4030.

IPSO Agricultură distribuitor CaBa Industrie – cu un portofoliu complet pentru prelucrarea solului în vie și livadă

În 2017 compania și-a mărit portofoliul de produse cu marca Pellenc specializată în producerea de utilaje pentru viticultură. Având în vedere interesul acordat pentru acest tip de echipamente, compania IPSO Agricultură a pus bazele unui parteneriat pe termen lung cu producătorul CaBa Industrie - grupul de mărci de renume capabile să furnizeze pentru piața horticolă o gamă largă de echipamente de înaltă calitate. Urmare a acestui parteneriat, un echipament cu palpatori pentru prelucrarea solului între rânduri va fi expus la AgriPlanta-RomAgroTec 2019 în standul IPSO Agricultură, în platforma de viticultură.

Achiziționând un astfel de echipament, fermierul beneficiază și de întregul suport oferit de IPSO Agricultură. Tehnicienii noștri sunt pregătiți să intervină oriunde este nevoie și sunt instruiți periodic pentru a face față oricărei provocări. Suntem prezenți peste tot în țară prin intermediul celor 8 sedii principale distribuite în cele mai importante zone agricole. De asemenea, cele 19 puncte de lucru le permit fermierilor accesul facil la tehnicieni și piese de schimb.

Despre IPSO Agricultură

Prezentă în România încă din 1996, IPSO Agricultură este numărul 1 pe piața utilajelor agricole. Rezultatele obținute de companie confirmă poziția sa de lider pe piață din România. Cu peste 500 de angajați și 19 puncte de lucru distribuite pe tot teritoriul țării, IPSO Agricultură răspunde în cel mai scurt timp tuturor solicitărilor fermierilor.

Compania este parte a grupului francez Monnoyeur, cu o rețea de birouri extinsă în 9 țări din lume, cele mai multe din Europa.

IPSO Agricultură oferă soluții integrate producătorilor agricoli din România, de la piese de schimb, service în câmp, pregătirea operatorilor, optimizarea și monitorizarea flotei de utilaje prin pachetele de servicii FarmSight și până la soluții de finanțare adaptate nevoilor acestora.

Speranțe pentru 2019 - apă la robinet pentru toţi locuitorii satelor prahovene!

Dialog cu dr. ing. Sorin Niculae, director general al SC Exploatare Sistem Zonal Prahova SA

Judeţ cu o importantă pondere economică şi socială, al treilea pe ţară ca număr de locuitori după Capitală şi judeţul Iaşi, PRAHOVA se află pe primul loc la asigurarea cu apă potabilă a locuitorilor aşezărilor din mediul rural. Este un fapt notabil: avantajele județului sunt evidente. Acesta dispune de un important potenţial hidrografic de invidiat – două mari acumulări – Bazinele râurilor Doftana (baraj Paltinu) și Teleajen (baraj Mâneciu), de trei stații de tratare și de înmagazinare, dar şi de o largă reţea de aducţiune a apei potabile, realizată în ultimii ani cu fonduri proprii şi cu bani europeni.

– Care este situaţia la zi a atingerii acestui ambiţios obiectiv? Ce anume, practic, aveţi în vedere să faceți ca apa de băut să ajungă la robinet, atât la sătenii din zona de şes, cât şi la cei din zona colinară şi de munte, cu deosebire la cei de pe Valea superioară a Prahovei?

– Prin parteneriate locale, în toate cele 90 de localități rurale sistemul de alimentare cu apă, elaborat de către Consiliul județean, la care suntem parte, alături de SC Hidro Prahova SA, s-a stabilit ca extinderea de reţea să se facă fie prin aducțiuni de la Paltinu și Măneciu, fie prin săparea de noi puţuri, pentru a se asigura debite corespunzătoare tuturor. Desigur, în funcție și de cerințele de consum, toţi sătenii să aibă întregul necesar de apă potabilă la robinet. Asta pentru că, prin eforturile CJ Prahova, s-a reuşit să se finalizeze sistemul de alimentare cu apă potabilă la mai multe localităţi din zona de şes, precum Gherghiţa, Balta Doamnei. Acum există posibilitatea să se asigure apă şi în comuna Rîfov. Pentru 2019 mai rămâne de rezolvat alimentarea cu apă în alte câteva comune cu probleme, precum Tătaru, Lapoş, Salcia, precum şi în alte câteva localităţi din zona colinară. La Salcia, bunăoară, este posibil ca sătenii să poată beneficia din anul acesta ori în anul viitor.

– Se spune că Prahova are cea mai bună reţea de aducţiune şi de distribuţie a apei potabile la sate. Așa este ?

– Da, avem un sistem solid, realizat în timp, împreună cu Administrația Națională „Apele Române“, cu noi, Exploatarea Sistem Zonal SA și cu Hidro Prahova, dar și cu autoritățile locale. Să ştiţi că dis­punem de un sistem de aducţiune şi de distribuţie destul de bun, astfel că, aşa cum arătam mai înainte, avem şansa să putem asigura în următorii ani apă de băut în aproape toate satele judeţului nostru.

– Aveți în vedere și toate acele localităţi din zona de munte care au încă probleme cu asigurarea necesarului de consum, de exemplu Secăria, Talea, Proviţa de Sus şi Proviţa de Jos?

– Da, acestea reprezintă și acel grup de comune din zona colinară, cu unele dificultăți tehnice. Noi insistăm mult acolo unde există atât o serie de aglomerări rurale, cât și o dispersare a mai multor localități, dar nu putem să nu ținem seama și de acele localități sau zone unde sunt doar cel mult câte 100 de gospodării sau mai puține.

Trebuie să se știe că alimentarea cu apă potabilă la sate rămâne totuși o situație destul de complexă. Prin eforturi comune ale CJ Prahova, dar și prin Hidro Prahova, precum și ale consiliilor locale, avem acum apă potabilă, de munte, și în micro­zona Cerașu, la Posești, Bătrâni și la Drajna. De asemenea, o importantă reușită avem și în zona sudică a județului – la Fulga, Boldești, Grădiștea, Sălciile, Baba Ana, dar și în zona colinară de la Mizil, și anume la Fântânele, Vadu Săpat, Jugureni, Călugăreni, dar și la câmpie, anume la Tomșani. Toate acestea ca urmare a asocierilor prin Parteneriatul pentru managementul apei Prahova.

– Ce investiții directe mai pot fi făcute și în acest an?

– Cum noi nu avem prevederi bugetare în acest sens, noile investiții pot fi realizate doar prin Consiliul Județean Prahova. De aceea speranțele noastre sunt strâns legate în principal de contribuția directă a acestui organism. Evident, și a fondurilor alocate de primăriile comunelor interesate în acest domeniu.

– Vă dorim mult succes în împlinirea obiectivului dvs., și anume acela ca în curând să avem apă potabilă la robinet în casele sătenilor din județul Prahova.

Cristea BOCIOACĂ

  • Publicat în Sate

APIA: Informații cu privire la depunerea cererilor de plată pentru anul 2019

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că:

A) data de 31 ianuarie 2019 este termenul limită pentru depunerea cererilor de plată pentru anul de angajament 2019, pentru angajamentele multianuale aflate în derulare în cadrul Măsurii 14T (fosta Măsura 215) – Plăți privind bunăstarea animalelor, Pachet a) – Porcine (Sesiunea 3) și Pachet b) – Păsări (Sesiunea 2), în conformitate cu prevederile Ordinului MADR nr.155/2017, Anexa nr.1 și Anexa nr.2.

Modelele cererilor de plată se regăsesc în OMADR nr.826/2016 şi se pot descărca de pe site-ul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, secțiunea Măsuri specifice –Măsuri de sprijin finanțate din FEADR - Măsura 215 - Materiale de informare - Modelul cererii de plată pentru Pachet a) şi Modelul cererii de plată pentru Pachet b) și pot fi completate online accesând secțiunea Măsuri de sprijin finanțate din FEADR - Măsura 215 - Completare online.

Documentele care însoţesc cererea de plată sunt prevăzute în Ghidul solicitantului, versiunea 3.1 pentru pachet a) şi versiunea 2.0 pentru pachet b) și sunt postate pe site-ul APIA, secțiunea Măsuri specifice - Măsura M 215 - Materiale de informare - Porcine sesiunea III și Păsari sesiunea II.

B) în perioada 15 ianuarie – 15 februarie 2019 se depun cererile de plată pentru anul 2019, pentru angajamentele anuale din cadrul Măsurii M14 – Bunăstarea animalelor, Pachet a) – Plăţi în favoarea bunăstării porcinelor şi Pachet b) – Plăţi în favoarea bunăstării păsărilor, în conformitate cu prevederile Ordinului MADR nr. 45/2019, Anexa nr.1 şi Anexa nr.2, publicat în Monitorul Oficial nr.37 şi nr. 37 bis din 14.01.2019.

Cererile pot fi completate online accesând site-ul APIA din Pagina de început, banner-ul rotativ - M14 Bunăstarea animalelor, butonul “Intră în secţiune”– Detalii.

Documentele care însoţesc cererea de plată sunt prevăzute în Ghidul solicitantului, Ediția a II-a, postat pe site-ul APIA, Secţiunea Măsuri de Sprijin și IACS - Măsuri delegate din PNDR - Măsura M14 - Bunăstarea animalelor.

Sursa: apia.org.ro

Abonează-te la acest feed RSS