Reţete de pe vremea bunicilor: 83 de preparate din toată ţara, la un concurs organizat la Iași
Prezentarea, degustarea şi jurizarea a peste 50 de preparate înscrise la Concursul Naţional „Identificare de produse tradiţionale“ a avut loc sâmbătă, pe 30 martie 2024. Ediţia a VI-a a competiţiei organizate de Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad“ (USV) Iaşi, Facultatea de Ingineria Resurselor Animale şi Alimentare (FIRAA), în parteneriat cu Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Iaşi, a început de la ora 10,00 şi s-a desfăşurat în Holul de Marmură al facultăţii. Evenimentul a fost dedicat elevilor şi studenţilor care s-au înscris individual sau în echipă, încă de pe 26 februarie când a fost lansată invitaţia, fiind coordonaţi de câte un cadru didactic.
Tineri veniţi din toată ţara la USV Iaşi
Spre deosebire de primul an, numărul preparatelor la această ediţie a fost mai mare. În plus, cei mai mulţi dintre tinerii care s-au prezentat la concurs provin din sud-estul ţării.
„La cea de a VI-a ediţie a concursului «Identificare de produse tradiţionale» avem concurenţi din sud până în nord: Suceava, Botoşani, Bacău, Iaşi şi chiar din judeţul Călăraşi, două licee. Anul trecut am avut unul, le-a plăcut atât de mult, au răspândit informaţia şi deja anul acesta în competiţie avem două licee din Călăraşi. Ediţia aceasta se remarcă, aşa cum constatăm de la fiecare ediţie la alta, prin numărul tot mai mare de produse. Dacă la prima ediţie am avut 29 de preparate în competiţie, acum avem deja 83“, a declarat conf. univ. dr. Mihaela Ivancia, prodecan al FIRAA.
Una dintre probele pe care au trebuit să o respecte toţi participanţii a constat în aducerea unei dovezi care să reflecte vechimea reţetei tradiţionale.
„Ne bucurăm că tinerii sunt interesaţi de produsele tradiţionale, de acest concurs. Vor să scormonească în cuferele de reţete ale bunicilor lor, să afle cum se mânca la vremea lor şi le aduc acum în faţă. Ei sunt obligaţi să aducă dovada vechimii reţetei. Noi ne-am propus prin acest concurs să-i şi stimulăm spre cercetare. Să se documenteze, să vadă, de aceea se numeşte «identificare», la final să spună că au într-adevăr un produs tradiţional“, a adăugat aceasta.
Totuşi, ce face ca un produs să fie tradiţional? După cum a menţionat specialistul, în primul rând vechimea, de cel puţin 30 de ani, apoi ingredientele şi metoda de preparare.
Reţeta „aluaţelelor“ din Călăraşi
Deşi au concurat elevi şi studenţi de la instituţii diferite de învăţământ, cu toţii au surprins juriul cu preparate tradiţionale care de care mai gustoase şi arătoase.
Spre exemplu, o echipă de elevi din Călăraşi a stârnit curiozitatea celor prezenţi cu reţeta „aluaţelelor“.
„Acestea sunt făcute din cocă veche. După ce s-a învechit coca se pune în apă şi mălai şi se împătureşte cu mălai până când devine o cocă plină. După aceea se lasă la înmuiat în apă, se pune şi făină până iese un aluat ca de pâine. Şi aşa va ieşi o pâine cu mălai“, a declarat Ionuţ Valentin, elev al Liceului Pedagogic „Ştefan Bănulescu“ din Călăraşi.
„La fel, avem şi «scutecele Domnului». Acesta este un preparat pe care l-am învăţat de la o vecină de-ale noastre.“
Povestea „mămăligii în pături“
O elevă de clasa a XI-a de la Colegiul Agricol şi de Industrie Alimentară „Vasile Adamachi“ din Iaşi a prezentat o reţetă care face parte dintr-o poveste a celor mai în vârstă, parcă ruptă din basme.
„Noi avem mămăligă în pături şi sarmale în foi de varză cu afumătură. Povestea mămăligii în straturi este despre un copil care era întotdeauna nemulţumit de ceea ce îi făceau părinţii şi vorbea foarte mult. De aceea, mama şi tatăl său au construit un fel de plan pentru el. L-au păcălit pe copil, făcându-i pe plac, acesta devenind şi mai alintat, iar lingura cea magică din bucătărie a cerut oalelor un sfat. Dintr-un colţ, ceaunul cel vechi i-a răspuns: «Adu-mi ce îţi cer eu şi tu faci». Lingura era foarte bulversată, dar l-a ascultat, sperând că îl va mulţumi pe cel mic. Aşadar, i-a făcut mămăligă în straturi copilului care, într-un final, a fost împlinit şi mulţumit“, a menţionat Alexandra Nicoleta.
Beatrice Alexandra MODIGA