reclama youtube lumeasatuluitv

Cum obţii fonduri nerambursabile fără cofinanţare

Dacă ai o idee de afacere şi eşti convins(ă) că este profitabilă, dar nu ai (destui) bani, poţi accesa în anumite condiţii fonduri europene nerambursabile.

Pentru ca o idee de afacere să primească finanţare nerambursabilă este necesar ca ea să fie eligibilă şi să se bazeze pe un plan de afaceri viabil. Documentaţia este standard şi se întocmeşte în conformitate cu cerinţele UE privind dezvoltarea rurală şi pescuitul. Din momentul în care afacerea ta este considerată eligibilă de către reprezentanţii Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (sau ai oficiilor judeţene din domeniu, unde vei prezenta planul de afaceri), poţiprimi finanţarea nerambursabilă. Cofinanţarea proiectului nu mai este o problemă pentru solicitanţii de astfel de fonduri, întrucât se poate obţine rapid de la bănci, deoarece proiectele sunt girate de Uniunea Europeană.

Afaceri finantate

Domeniile în care poţi începe o afacere cu fonduri nerambursabile sunt variate, printre activităţile eligibile numărându-se:

  • creşterea animalelor (cu câteva excepţii),
  • producţia de băuturi răcoritoare nealcoolice; producţia de ape minerale şi alte ape îmbuteliate,
  • fabricarea şi finisarea materialelor textile (cu câteva excepţii),
  • agricultură, silvicultură şi pescuit

De asemenea, fondurile nerambursabile pot fi folosite pentru fabricarea:

  • de covoare, mochete, frânghii, sfori etc.,
  • articolelor de îmbrăcăminte,
  • articolelor de voiaj, marochinărie şi încălţăminte,
  • produselor din lemn,
  • de mobilă,
  • bijuteriilor, imitaţiilor de bijuterii şi articolelor similare,
  • articolelor pentru sport,
  • jocurilor şi jucăriilor.

Totodată, între activităţile eligibile se numără:

  • repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor,
  • colectarea deşeurilor,
  • construcţii,
  • lucrări de instalaţii electrice şi tehnico-sanitare, plus alte lucrări de instalaţii pentru construcţii,
  • lucrări de tâmplărie şi dulgherie,
  • lucrări de ipsoserie,
  • transport şi depozitare,
  • întreţinerea şi repararea maşinilor şi a motocicletelor,
  • turism,
  • activităţi de poştă şi curierat,
  • restaurante şi alte activităţi de servicii de alimentaţie,
  • activităţi de editare a cărţilor, ziarelor, revistelor şi alte activităţi de editare,
  • activităţi veterinare,
  • activităţi de peisagistică şi servicii pentru clădiri.

Detalii privind întocmirea planului de afaceri şi lista tuturor domeniilor eligibile, precum şi a excepţiilor, poţi găsi pe fondurinerambursabile.ro.

Sursa: Național

Articole înrudite

Articole recente - Lumea Satului