Peste 1.300 de mici fermieri vor primi 20 de milioane de euro, fonduri europene nerambursabile
- Scris de Lumea Satului
- Publicat în Fonduri europene
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat lista fermierilor care au solicitat finanțare pentru dezvoltarea fermelor mici (submăsura 6.3 din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020). Acest Raport de selecție lunar, publicat pe pagina de internet a AFIR în data de 12.08.2022, conține lista cererilor de finanțare depuse online în perioada 27 octombrie – 26 noiembrie 2021 (respectiv, etapa a treia din sesiunea 2021 a submăsurii 6.3).
În urma procesului de evaluare și de selecție, 1.334 de investiții în ferme mici sunt selectate pentru a primi fonduri în valoare totală de 20.010.000 de euro. Totodată, în cadrul acestui Raport, sunt incluse și 256 de proiecte declarate neeligibile, alte 11 cereri de finanțare neconforme și 20 de proiecte care au fost retrase de către solicitanți.
Sprijinul acordat fermierilor prin această linie de finanțare este 100% nerambursabil și are valoarea de 15.000 de euro/ proiect. Finanțarea pentru dezvoltarea fermelor mici se acordă în baza unui plan de afaceri, în două tranșe (75% din sprijin la primirea deciziei de finanțare și 25% în maximum trei ani de la primirea deciziei de finanțare).
„Selecția cererilor de finanțare depuse pentru submăsura 6.3, în etapa a treia, încheie practic procesul de evaluare și analiză al tuturor proiectelor depuse până în prezent pentru perioada de tranziție 2021 – 2022. Această perioadă a însemnat un efort administrativ imens pentru Agenție și, din păcate, un timp de așteptare foarte mare a rezultatelor de către beneficiari, lucru pe care am încercat cu toate resursele disponibile să îl atenuăm. Ar fi simplu să motivăm faptul că lansarea concomitentă a tuturor liniilor de finanțare în partea a doua a anului 2021 a dus la suprasolicitarea administrativă a AFIR, dar ceea ce contează este faptul că întregul personal a lucrat la toată capacitatea posibilă. Acești bani europeni, deosebit de importanți, vor putea ajunge la fermierii, procesatorii și antreprenorii din mediul rural românesc, plățile trebuind decontate până la 31 decembrie 2025.” a precizat Dorin OPREANU, Directorul general al AFIR.
Facem precizarea că pentru perioada 2021 – 2022, experții AFIR au primit și evaluat 28.522 de solicitări de finanțare în valoare de 2,37 miliarde de euro. Dintre acestea, au fost selectate până în prezent 17.534 de proiecte însumând 1,15 miliarde de euro.
Articole înrudite
-
Plăți de peste 276 milioane de euro efectuate către beneficiarii FEADR, transmise spre decontare Comisiei Europene
-
Clubul Fermierilor Români susține poziția Ministrului Agriculturii la Consiliul AGRI-FISH din Bruxelles privind măsurile necesare imediate de compensarea a pierderilor fermierilor est-europeni ca urmare a importurilor de cereale și oleaginoase din Uc
in Actualitate -
Planul Național Strategic, pe înțelesul tuturor fermierilor
-
AFIR: Baza de date cu echipamente, mașini și utilaje va cuprinde doar elemente conforme cerințelor de mediu
-
Serele hidroponice, capabile să îndeplinească cele mai diverse cerințe de producție
in Agrotehnica -
AFIR a finanțat cu fonduri europene din FEADR peste 2.400 de proiecte de utilitate publică în mediul rural
-
Alexandru Haită: „Doar cu ajutorul tehnologiei poți optimiza pierderile din fermă“
in Agrotehnica -
2,87 miliarde de euro de la Comisia Europeană atrași de Ministerul Agriculturii în anul 2022
-
„Antreprenor în agricultura 4.0“, seria 2022-2023
in Actualitate -
Transformarea biodiversităţii sălbatice în biodiversitate cultivată şi semispontană (II)
in Agrotehnica
Articole recente - Lumea Satului
- Agricultura eco și alimentația
- 2022, al treilea cel mai călduros an din istoria României
- Mirel Pascu din Comuna Ianca (Olt), primarul „bătătarnic“
- Mărioara Băbu, Tezaurul Uman Viu de pe Transalpina
- Roma, fresca pictată de îngerii frumosului (III)
- Reușita însămânțărilor de primăvară este condiționată de calitatea pregătirii patului germinativ
- România, o țară de izbeliște?
- Identitatea vizuală și structura BioVillMAP - prezentat de echipa GREEN ENERGY CLUSTER
- Știați că… despre Pământ
- Plăți de peste 276 milioane de euro efectuate către beneficiarii FEADR, transmise spre decontare Comisiei Europene