Peste 15 milioane euro prin AFIR pentru înființarea grupurilor de producători
- Scris de Lumea Satului
- Publicat în Fonduri europene
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță lansarea sesiunii de primire de proiecte pentru submăsura 9.1 „Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol”, din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020. Sesiunea se va desfășura în perioada 18 iulie – 18 octombrie 2022.
Alocarea financiară disponibilă pentru finanțarea proiectelor din această sesiune este 15.356.515 euro.
Pot obține finanțare prin submăsura 9.1 Grupurile de producători din sectorul agricol, care sunt recunoscute oficial de către MADR înainte de solicitarea sprijinului, conform prevederilor legislației naționale în vigoare. Sunt eligibile, de asemenea, și grupurile de producători care au obținut recunoaștere atât pentru produse și/ sau grupe de produse sprijinite prin submăsura 9.1, cât și pentru produse și/ sau grupe de produse sprijinite prin submăsura 9.1a. În acest caz, sprijinul se va acorda pe baza valorii producției comercializate (VPC) aferente produselor agricole/ grupelor de produse sprijinite prin submăsura 9.1.
Sunt eligibile toate cheltuielile rezultate din înființarea și funcționarea grupurilor de producători din sectorul agricol, care au fost prevăzute în planul de afaceri, necesare pentru atingerea obiectivelor propuse.
Sprijinul public acordat este 100% nerambursabil și nu poate să depășească 10% din valoarea producției comercializate (VPC) în primii 5 ani de la recunoaștere. Suma maximă acordată este de 100.000 euro/ an și se va plăti sub forma unui ajutor forfetar degresiv, în tranșe anuale, pe o perioadă de cel mult 5 ani de la recunoaștere, astfel: anul I - 10%, anul II - 8%, anul III - 6%, anul IV - 5% și anul V - 4%.
Depunerea Cererilor de finanțare pentru submăsura 9.1 – Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol se va face on-line pe www.afir.info, conform precizărilor din Ghidul solicitantului, începând cu data de 18 iulie 2022, ora 9:00. Termenul limită de depunere pentru sesiunea de cereri de proiecte aferentă sM 9.1 este 18 octombrie 2022, ora 16:00.
Pragul minim de selecție al proiectelor pentru înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol este de 10 puncte.
Sursa: afir.info
Articole înrudite
-
Plăți de peste 276 milioane de euro efectuate către beneficiarii FEADR, transmise spre decontare Comisiei Europene
-
Planul Național Strategic, pe înțelesul tuturor fermierilor
-
AFIR: Baza de date cu echipamente, mașini și utilaje va cuprinde doar elemente conforme cerințelor de mediu
-
AFIR a finanțat cu fonduri europene din FEADR peste 2.400 de proiecte de utilitate publică în mediul rural
-
2,87 miliarde de euro de la Comisia Europeană atrași de Ministerul Agriculturii în anul 2022
-
Ionuț Lucian Iorga: „Avem o mare responsabilitate: să producem pentru țara noastră“
in Zootehnie -
Mănăstiri și biserici restaurate cu bani din PNRR
-
47,6 milioane de euro solicitate de fermieri pentru înființarea sau modernizarea plantațiilor pomicole
-
MADR a solicitat Comisiei Europene decontarea a peste 253 de milioane de euro, fonduri plătite deja către fermierii români prin AFIR
-
Hală de procesare a legumelor în valoare de 60.000 de euro, cu fonduri europene
Articole recente - Lumea Satului
- Agricultura eco și alimentația
- 2022, al treilea cel mai călduros an din istoria României
- Mirel Pascu din Comuna Ianca (Olt), primarul „bătătarnic“
- Mărioara Băbu, Tezaurul Uman Viu de pe Transalpina
- Roma, fresca pictată de îngerii frumosului (III)
- Reușita însămânțărilor de primăvară este condiționată de calitatea pregătirii patului germinativ
- România, o țară de izbeliște?
- Identitatea vizuală și structura BioVillMAP - prezentat de echipa GREEN ENERGY CLUSTER
- Știați că… despre Pământ
- Plăți de peste 276 milioane de euro efectuate către beneficiarii FEADR, transmise spre decontare Comisiei Europene