AFIR a plătit peste 8,4 miliarde de euro, fonduri pentru agricultură și investiții în dezvoltarea mediului rural
- Scris de Lumea Satului
- Publicat în Fonduri europene
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a primit și a analizat 103.204 solicitări de finanțare în valoare de peste 12 miliarde de euro depuse, în intervalul martie 2015 – martie 2021, de fermieri, procesatori, antreprenori și autorități publice și finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020. Dintre acestea, AFIR a încheiat contracte de finanțare cu 74.053 de beneficiari privați și publici, prin care se acordă fonduri nerambursabile totală de 5,9 miliarde de euro.
„Rezultatele finanțărilor acordate prin AFIR sunt vizibile peste tot în satele românești, prin eforturile conjugate ale beneficiarilor acestor fonduri, dar și ale angajaților Agenției. Absorbția efectivă a fondurilor alocate este una bună până în prezent, dar trebuie să păstrăm același ritm intens pentru a absorbi în totalitate aceste finanțări, atât de necesare fermierilor și investițiilor care să asigure o dezvoltare durabilă a mediului rural”, a declarat Adrian CHESNOIU, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale.
Cele mai multe investiții finanțate prin AFIR sunt cele realizate în cadrul submăsurii 6.3 Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici, respectiv 29.302 fermieri au contractat peste 256 milioane de euro pentru dezvoltarea fermelor mici, dar și prin submăsura 6.1 Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri, în cadrul căreia 12.911 de tineri fermieri au contractat peste 506 milioane de euro.
Cele mai multe fonduri au fost acordate de AFIR pentru 2.122 de investiții în proiecte de utilitate publică, prin Măsura 7 Servicii de bază și reînnoirea satelor în zonele rurale, valoarea totală a proiectelor însumând 1,43 miliarde de euro. Alte 871 de proiecte pentru dezvoltarea și modernizarea infrastructurii agricole, silvice și de irigații au fost contractate prin submăsura 4.3 Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole și silvice, valoarea investițiilor realizate în mediul rural fiind de 707 milioane de euro.
Totodată, AFIR finanțează cu fonduri de 1,3 miliarde de euro cele 2.483 de investiții în exploatații agricole și pomicole, în cadrul submăsurilor 4.1 și 4.1a, prin care s-a asigurat practic modernizarea și dezvoltarea agriculturii din țara noastră.
În plus, prin AFIR se finanțează aproximativ 700 de proiecte de modernizare și dezvoltare a unităților de procesare agricole și pomicole cu fonduri de 470 milioane de euro, contractate prin submăsurile 4.2, 4.2a și schemele GBER și de minimis aferente.
De asemenea, sectorul non-agricol a primit finanțare prin PNDR 2020 în valoare de 276 de milioane de euro pentru 3.080 de investiții specifice activităților neagricole, contractate în cadrul submăsurilor 6.2 și 6.4.
„În total, AFIR a efectuat plăți în valoare de peste 8,4 miliarde de euro pentru investiții în agricultură și pentru dezvoltarea mediului rural, cât și pentru plăți compensatorii (măsuri de mediu și climă). Menționăm că, în cadrul acestei programări financiare, se pot face plăți până la finalul anului 2025, având în vedere că aplicăm regula N+3 raportat la perioada de tranziție, 2021 – 2022. Gradul de absorbție a fondurilor europene acordate României pentru agricultură și dezvoltare rurală prin PNDR 2014 – 2020 este în prezent de 89%”, a menționat Dorin OPREANU, Directorul general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.
Sursa: afir.info
Articole înrudite
-
Plăți de peste 276 milioane de euro efectuate către beneficiarii FEADR, transmise spre decontare Comisiei Europene
-
Planul Național Strategic, pe înțelesul tuturor fermierilor
-
AFIR: Baza de date cu echipamente, mașini și utilaje va cuprinde doar elemente conforme cerințelor de mediu
-
AFIR a finanțat cu fonduri europene din FEADR peste 2.400 de proiecte de utilitate publică în mediul rural
-
2,87 miliarde de euro de la Comisia Europeană atrași de Ministerul Agriculturii în anul 2022
-
Mănăstiri și biserici restaurate cu bani din PNRR
-
47,6 milioane de euro solicitate de fermieri pentru înființarea sau modernizarea plantațiilor pomicole
-
MADR a solicitat Comisiei Europene decontarea a peste 253 de milioane de euro, fonduri plătite deja către fermierii români prin AFIR
-
Hală de procesare a legumelor în valoare de 60.000 de euro, cu fonduri europene
-
Afinul, un arbust profitabil și ușor de întreținut
in Agrotehnica
Articole recente - Lumea Satului
- Plăți de peste 276 milioane de euro efectuate către beneficiarii FEADR, transmise spre decontare Comisiei Europene
- Clubul Fermierilor Români susține poziția Ministrului Agriculturii la Consiliul AGRI-FISH din Bruxelles privind măsurile necesare imediate de compensarea a pierderilor fermierilor est-europeni ca urmare a importurilor de cereale și oleaginoase din Uc
- RALF 7: Cei mai buni fermieri europeni vin la București, pe 25 și 26 mai
- Hibrizii de floarea-soarelui Pioneer®, performanță și stabilitate demonstrate
- Cine ar trebui să susțină financiar construirea unui brand național de țară al vinului?
- Pactul verde (II)
- Planul Național Strategic, pe înțelesul tuturor fermierilor
- ZURGĂLĂII DE LA BRUXELLES
- AFIR: Baza de date cu echipamente, mașini și utilaje va cuprinde doar elemente conforme cerințelor de mediu
- Serele hidroponice, capabile să îndeplinească cele mai diverse cerințe de producție