Romania

Cooperativa „Dacia Unită”, o inițiativă pentru promovarea produselor românești

Cooperativa „Dacia Unită”, o inițiativă pentru promovarea produselor românești
Distribuie:  

Unde sunt mulți puterea crește și munca depusă va da roadele cele mult așteptate, dar pentru ca acest lucru să se întâmple, UNIREA ar trebui să fie mai mult decât un simplu cuvânt. Solidaritatea și colaborarea împletite ar putea reprezenta soluția pe termen lung pentru multe probleme, nu doar pentru agricultură și domeniile conexe.

În urmă cu doi ani, un grup de oameni patrioți animați de dorința de a scoate din anonimat și de a ajuta producătorul român de produse alimentare, materie finită sau materie primă pentru alimentele autohtone, au înființat Cooperativa „Dacia Unită”.  Până în acest moment, Cooperativa „Dacia Unită” are un număr de 360 de membri: atât mici producători români, cât și specialiști în diferite domenii de activitate care vin să completeze nevoile ce pot apărea și să gireze cu expertiza lor în ramurile adiacente procesului de producție – ingineri, economiști, experți în fonduri europene, transportatori, analiști financiari, juriști, militari.

„S-au alăturat acestui proiect oameni din toată lumea, care cred în România și în puterea micului producător, a produsului de calitate și sănătos”, ne-a declarat Vasile Pauliean, președintele Cooperativei „Dacia Unită”.

Organizația sprijină coooperatorii în accesarea fondurilor europene pentru modernizarea, reutilarea, tehnologizarea arealului agricol și oferă consultanță primară în direcționarea și încadrarea nevoilor acestora în tipul de fonduri europene dorit. Președintele cooperativei „Dacia Unită” spune că organizația are specialiști și colaborează cu firme de top din domeniu reușind să obțină facilități pentru membrii cooperatori în accesarea fondurilor europene. De altfel, mai spune Vasile Pauliean, în acest moment, se lucrează la un ghid explicativ despre beneficiile accesării de fonduri europene, ghid care să faciliteze și să încurajeze absorbția acestora.

„Avem proiecte la nivel național cu Asociația Comunelor, unde am discutat despre nevoile producătorilor la nivel național, cu nevoile specifice zonale, proiectăm liberul schimb de produse și acoperirea de cât mai multe zone cu produse din diferite zone”, a mai spus președintele organizației.

Unul dintre principalele obiective este și acela de a promova produsul românesc și în străinătate, facilitând accesul la marfa românească mai ales că mulți dintre români lucrează și trăiesc în afara granițelor.

Președintele cooperativei recunoaște că își dorește ca produsul românesc să devină un ambasador și să fie recunoscut ca fiind un produs de calitate și de încredere pentru consum. „Am început colaborarea cu alte cooperative pentru a putea deveni o voce, pentru o radiografie clară, corectă și unitară în ceea ce înseamnă relația cu instituțiile statului”, a menționat Pauliean.

Cine poate face parte din „Dacia Unită”

Potrivit președintelui Vasile Pauliean, oricine poate deveni membru în organizație – atât producător autohton, cât și persoane ce doresc să sprijine această inițiativă.

„Inițial, a fost gândită ca o cooperativă de desfacere, un loc unde producătorii și cooperatorii să poată valorifica recolta sau rodul muncii lor, în condiții cât se poate de normale, cu asistență managerială, de marketing, fără  costuri adiacente, un loc unde consumatorul poate să găsească produse proaspete, sănătoase, cu gustul autentic românesc. Țin să menționez că în Cooperativa „Dacia Unită”, există standarde clare și precise, riguros transmise către producători, privind calitatea produselor, originea lor și tot ce ține de „un produs sănătos”, ne-a explicat președintele organizației.

Brașov, orașul ales pentru înființarea primului magazin

Primul magazin înființat de Cooperativa „Dacia Unită” a luat ființă la Brașov, unde deja parte din spațiu este destinat producătorilor, cooperatorilor și procesatorilor autohtoni. În paralel, contextul actual și evoluția pieței on-line, s-a lucrat și pus la punct o platformă on-line unde producătorul sau echipa de marketing din Dacia Unită încarcă produsele, promovează și vinde produsele expuse. Accesul la platformă ajută atât vânzarea directă de către producător, cât și prin intermediul cooperativei. Dar lucrurile nu rămân aici, deoarece inițiativa se dezvoltă.

„În momentul de față, tot în Brașov, deschidem „Magazinul 2” care completează și mărește capacitatea de desfacere pentru produsul românesc. Până la finalul anului, dorim să demarăm procesul pentru deschiderea unui al treilea magazin, mai mult ca sigur în București, iar pe termen lung să reușim să avem unități de desfacere în cât mai multe orașe pentru a facilita accesul producătorilor dar și al consumatorilor”, a mai explicat președintele Vasile Pauliean.

Pe viitor, în cooperativă, sunt așteptați cât mai mulți producători, specialiști în diferite domenii – agricol și nu numai – pentru a face lucruri prin care producătorul și consumatorul din România sau din afara țării să formeze o echipă și să se bazeze unul pe celălalt. Poate luând exemplul celui mai biun dascăl – natura – vom învăța cu toții cât de importantă este o relație de simbioză între producător și consumator.

Cooperativa, Cooperative, Dacia, Dacia Unita

Alte articole: