Cu produsele Daymsa, spor de 6,3 tone la tomate
Vă reamintim că, la începutul anului trecut, compania Daymsa a încheiat un parteneriat cu Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri SCDCPN Dăbuleni pentru organizarea în loturi demonstrative cu scopul de a demonstra eficiența produselor sale în mai multe culturi. Am scris deja în nr. 22 al revistei Lumea Satului despre sporurile de producție înregistrate la două soiuri de struguri (Risling italian și Victoria) care au atins 3.000 și respectiv 4.000 kg/ha după aplicarea îngrășămintelor pe bază de aminoacizi.
Pe lângă sporurile de producție, specialiștii stațiunii au avut în vedere și alte aspecte: contribuția la îmbunătățirea structurii solului și absorbției de nutrienți, creșterea fructificării, asigurarea unei uniformități în fructificare, dar și posibilitatea de a corecta deficiențele de calciu, zinc și mangan. În plus, testarea efectuată la stațiunea cel mai greu încercată de condițiile pedoclimatice manifestate mai ales în lunile de vară a relevat o creștere a rezistenței plantelor la factorii de stres termic care intervin în timpul perioadei de vegetație.
Revenind la testările realizate pe cultura de tomate, soiul Romec 554J, acestea s-au întins pe 800 mp, jumătate din această suprafață fiind cultivată cu lotul martor, căruia i s-a aplicat tehnologia de cultivare recomandată pentru zonă, iar pe 400 mp s-au cultivat tomate care au primit, pe lângă tehnologia specifică, și alte produse marca Daymsa conform tabelului 1.
Tabelul nr. 1 – Planul de aplicare a produselor la cultura de tomate
Tehnologia aplicată în testare
„Culturile au fost înființate prin răsad produs în sera solar.
Primăvara s-a efectuat arătura adâncă, la data de 28 aprilie, s-a erbicidat cu Stomp 330 EC 4 l/ha la data de 2 mai, când s-a fertilizat cu îngrăşământ complex 15-15-15 în doză de 300 kg/ha, iar la 9 mai s-a întins folia pentru mulci și banda de picurare concomitent cu asigurarea unei doze de 200 g/ha azotat de amoniu.
Pentru combaterea buruienilor monocotiledonate s-a erbicidat cu Pantera 1,5 l/ha. Au fost executate 2 prașile mecanice (30 mai și 7 iunie) și o prașilă manuală pe lângă mulciul din polietilenă pentru distrugerea buruienilor dicotiledonate care nu au fost distruse de erbicid.
Necesarul de apă s-a asigurat prin aplicarea a 16 udări prin picurare. Pentru prevenirea și combaterea bolilor specifice au fost efectuate 5 tratamente fitosanitare astfel:
I – 29 mai cu produsele: Topsin M70 0,1%, + Dithane M 45 0,2%;
II – 9 iunie: Topsin M70 aplicat
1 kg/ha + Dithane M 45 aplicat 2 kg/ha + Calypso 480 SC în doză de 100 ml/ha;
III – 22 iunie: Topsin 500 SC aplicat 1 l/ha + Dithane M 45 aplicat 2 kg/ha + Calypso 480 SC în doză de 100 ml/ha;
IV – 5 iulie: Topsin 500 SC aplicat 1 l/ha + Champ 77W 3 kg/ha;
V – 18 iulie: Topsin M70 aplicat 1 kg/ha + Dithane M 45 aplicat 2 kg/ha + Milbeknock 220 ml/ha. La aplicările foliare s-a folosit cantitatea de apă de 300 l/ha“, se specifică în raportul de la SCDCPN Dăbuleni.
Produsele care au adus spor de producție
Conform aceluiași raport, 4 dintre produsele Daymsa aplicate în diverse stadii de dezvoltare a plantelor au dus la o creștere semnificativă de producție. Modul de aplicare, cantitatea folosită și data aplicării sunt evidențiate în tabelul nr. 2. Pe lângă aceste informații este important de reținut care sunt beneficiile acestor produse.
Naturcomplet-G este un ameliorator de sol, obținut dintr-un cărbune special de suprafață produs sub formă granulată ce poate fi aplicat mecanizat. Reprezintă o soluție ideală pentru îmbunătățirea calității solului și favorizarea absorbției elementelor nutritive prezente în sol.
Raiza Mix este un produs de ultimă generație dezvoltat special pentru stimularea puternică a dezvolt[rii radiculare și creșterea absorbției hranei mai ales în faza de germinare și transplantare sau ori de câte ori planta se află în perioada de înflorire, legare, dezvoltare fructe, boli, stres. Raiza este un produs ce conține extract de alge marine (Ascophyllum nodosum) total solubil în apă și îmbogățit cu L-aminoacizi liberi.
Naturvital-WSP, un extract humic provenit din Leonardită, același cărbune de suprafață, extras de compania Daymsa din Spania, este conceput pentru aplicarea prin fertirigare și are rolul de a îmbunătăți structura solului ca îngrășământ mineral. Aplicarea lui favorizează creșterea producției.
Naturfruit este un îngrășământ lichid cu o concentrație foarte mare de potasiu. Acest fertilizator se aplică în momentele când cerințele plantelor pentru potasiu sunt maxime. Datorită formulării sale speciale, Naturfruit este foarte rapid asimilat de către plante și translocat acolo unde este nevoie de el, îmbunătățind astfel precocitatea, mărimea, gustul și culoarea fructelor. Tot datorită formulării sale cu acizi organici dicarboxilici acesta nu crește pH-ul soluțiilor în care este preparat, scăzând astfel riscul hidrolizei alcaline a substanțelor active.
Tabelul nr. 2 – Aplicarea produselor la cultura de tomate
Producții mai mult decât satisfăcătoare
Așa cum reiese din tabelul nr. 3, producțiile de tomate au fost de 33,4 t/ha la cultura martor și de 39,6 t/ha în lotul unde au fost aplicate produsele DAYMSA, sporul de producție realizat fiind de 6,3 t/ha.
Tabelul nr. 3 – Producțiile realizate la cultura de tomate
„Principalele componente biochimice au înregistrat valori mai mici la fructele din cultura în care au fost aplicate produsele DAYMSA (tabelul nr. 4).
În fructele de la cultura martor a fost determinată o cantitate de substanță uscată totală de 6,80%, iar la cele de la cultura tratată conținutul în substanță uscată totală a fost de 6,68%. Substanța uscată solubilă (zahăr) a avut valoarea de 6% la martor și de 5,8% la fructele tratate. În ceea ce privește aciditatea, diferențele au fost foarte mici: 0,87 g de acid malic la 100 g s.p la martor și 0,89 g de acid malic la 100 g s.p la aplicarea produselor testate“, se menționează în raportul realizat de SCDCPN Dăbuleni.
Tabelul nr. 4 – Compoziția biochimică a fructelor de tomate în funcție de fertilizare
Cantitatea de glucide în fructele de tomate a fost de 5% la martor și de 4,85% la varianta tratată, iar conținutul în vitamina C a fost de 32,56 mg/100g s.p la martor și 28,16 mg/100g s.p în condițiile aplicării produselor.
Putem trage concluzia că produsele DAYMSA influențează favorabil producțiile de tomate și considerăm oportună testarea sub diferite combinații și doze pentru stabilirea unei formule optime de aplicare.
DAYMSA, SPANIA
Reprezentant în România și Republica Moldova – Joaquin Gonzalez – 0745.643.165; • www.daymsa.com
Patricia Alexandra POP
- Articol precedent: Să asigurăm condiții optime pentru germinarea și răsărirea culturilor de primăvară
- Articolul următor: Agricultura românească se confruntă cu dăunători noi sau cu rezistență modificată