Întâlnire de lucru pentru analiza implementării PNDR și a absorbției fondurilor europene pentru dezvoltare rurală
- Scris de Lumea Satului
- Publicat în Fonduri europene
Miercuri, 6 septembrie 2017, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre DAEA, a participat la o întâlnire de lucru cu personalul de conducere al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) de la nivel central, regional şi judeţean.
Acest eveniment, desfășurat la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, este al treilea din seria de întâlniri lunare stabilite pentru analizarea stadiului implementării Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 în luna august a acestui an şi pentru găsirea unor soluții concrete la problemele semnalate din teritoriu.
Petre Daea, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a felicitat structurile teritoriale ale AFIR care au atins un grad ridicat de realizare pentru solicitările de plată aferente lunii august 2017, respectiv 118,12% (Centrul regional 5 Vest) şi 130,39% (Centrul regional 6 Nord- Vest) pentru realizările obţinute: „Atitudinea dvs. în realizări impune o notă de respect şi sper că şi în următoarele două luni – septembrie şi octombrie – pragurile stabilite vor fi trecute, tot aşa, la un nivel ridicat. Trebuie înțeles că doar printr-o implicare totală a fiecăruia dintre voi putem asigura atragerea fondurilor europene pentru a finanța toate acele investiții care pot asigura dezvoltarea agriculturii și a mediului rural românesc. Observ că ați înțeles rolul pe care îl aveți, și apreciez aceasta, implicarea voastră se vede și în rezultatele acestei luni”.
La rândul său, secretarul de stat Alexandru Potor a apreciat eforturile colegilor din Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale: „Ştiu că nu este uşor, dar iată că în urma mobilizării s-au atins nişte rezultate foarte bune la anumite structuri, în timp ce la alte centre regionale și oficii județene se vede nevoia de a crește nivelul de implicare pentru a atinge cel puțin țintele de absorbție stabilite pentru acest an. Vă rog pe toţi să acţionăm ca o echipă, la nivel național, astfel încât să putem susține în comun eforturile AFIR şi ale MADR.”
Discuțiile au fost axate pe analiza stadiului implementării și nivelul absorbției efective a fondurilor nerambursabile pentru fiecare regiune în parte, dar și pe identificarea acelor demersuri care trebuie inițiate pentru a asigura decontarea plăților stabilite ca țintă de absorbție pentru lunile septembrie și octombrie.
Un alt subiect important pe agenda întâlnirii l-a constituit situația beneficiarilor cu achiziții publice și continuarea demersurilor pentru fluidizarea etapelor pe care aceștia trebuie să le parcurgă până la atribuirea contractelor.
„Noi trebuie să ne asigurăm în același timp că în implementare vor fi atinse obiectivele proiectelor. Este important ca banii pe care îi aducem în țară să rămână în țară. Nu să ne trezim peste un an că suntem obligați să returnăm fondurile decontate sau să fim obligați să reziliem contracte. Depinde în egală măsură de implicarea noastră ca proiectele finanțate să fie finalizate cu succes. Noi, personalul AFIR, suntem, în limitele impuse de lege, primul consultant al beneficiarului pentru a-l putea ajuta în mod concret. Din acest punct de vedere, angajatul AFIR trebuie să aibă un nivel ridicat de probitate morală și profesională cerut de funcția publică pe care o îndeplinește.” a subliniat directorul general al AFIR, Adrian-Ionuț CHESNOIU.
Valoarea plăților efectuate de AFIR în luna august către beneficiarii proiectelor de investiții finanțate prin PNDR 2020 se ridică la 147,97 milioane euro, în marja țintei de absorbție pentru luna supusă analizei.
Până în prezent, AFIR a contractat peste 36.000 de proiecte de investiții, în valoare de 2,16 miliarde euro. Plățile la zi făcute de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale pentru măsurile de investiții, dar și pentru cele compensatorii de mediu și climă din cadrul PNDR 2020 prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, însumează în acest moment peste 1,755 miliarde euro.
Sursa: madr.ro
Articole înrudite
- Anul 2021 a început cu vești bune! Iată care sunt și cui se adresează
- Mica biserică din Sibiciu de Sus, Buzău, restaurată cu bani europeni
- Se deschide o nouă sesiune de primire a proiectelor dedicată tinerilor fermieri din diaspora
- Fonduri europene pentru abatoare de capacitate mică - zona montană
- AFIR anunță lansarea sM 6.1 diaspora și prelungirea sesiunii sM 4.2 - abatoare în zona montană
- ADR Sud-Muntenia, pregătită 100% pentru rolul de Autoritate de Management pentru POR 2021-2027
- Plăți de 7 miliarde de euro în conturile beneficiarilor PNDR 2020
- A lăsat roba de avocat pentru zootehnie
- Proiect european pentru 17 stații de monitorizare a calității aerului
- Un nou proiect european la Puchenii Mari
Articole recente - Lumea Satului
- Cu AgriClime™ împarți riscul de secetă cu Syngenta!
- Atenție la utilizarea ivermectinei de uz veterinar
- Gabriela Vila este noul Director General al ADAMA Agricultural Solutions România
- Programul „De la fermă la furculiță“ în opinia unui specialist. „Pentru fermieri vin vremuri grele“…
- Să diminuăm prin toate mijloacele consumul și pierderile de apă din sol
- Cum putem proteja recoltele cu plantele companion
- Gospodar fără pereche cu 1.000 de oi în satul Iacobeni, județul Sibiu
- Exemplare deosebite din rasa Merinos de Palas, înscrise în Registrul Genealogic
- Cu „țoalele pe măgar“ până la stâna din Baia de Aramă
- PREPELIȚESCU - un pas important spre o franciză românească