AFIR a publicat Ghidurile pentru finanțarea proiectelor de infrastructură de bază și de acces agricol și silvic
- Scris de Lumea Satului
- Publicat în Fonduri europene
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) informează că au fost publicate versiunile finale ale Ghidului Solicitantului pentru submăsurile (sM) privind infrastructura de bază și cea de acces ai căror beneficiari sunt autoritățiile locale, asociații ale acestora, ONG- urile constituite conform legii, precum și alte tipuri de beneficiari în funcție de specificul investiției.
Totodată, precizăm că a fost publicat Ghidului Solicitantului și pentru submăsurile de infrastructură care se adresează solicitanților de finanțare din arealul ITI (Investiții Teritoriale Intergrate) Delta Dunării.
Astfel, toți cei interesați să acceseze fondurile europene nerambursabile din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) pot consulta pe pagina oficială a Agenției (www.afir.info) Ghidului Solicitantului pentru sM 4.3 – Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice componentele de infrastructura agricolă și silvică), pentru sM 7.2 – Investiţii în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică, precum și pentru sM 7.6 – Investiţii asociate cu protejarea patrimoniului cultural pentru întreg teritoriul, cât și pentru zona ITI Delta Dunării.
De asemenea, AFIR a publicat și anexele aferente Ghidurilor, necesare pentru întocmirea unui proiect, inclusiv Cererile de Finanțare pe care beneficiarii le pot testa și pregăti în vederea depunerii. Precizăm că de la momentul publicării variantelor finale ale Ghidului Solicitantului și deschiderea sesiunilor de primire a proiectelor trebuie să treacă un interval de minimum 7 zile, conform prevederilor ROF-ului de Selecție (Regulamentului de organizare şi funcţionare al procesului de selecţie şi al procesului de verificare a contestaţiilor pentru proiectele aferente măsurilor din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020).
Modalitatea de depunere a cererilor de finanțare va fi cea on-line pe pagina de internet a Agenției pentru toate cele trei submăsuri. Pentru întocmirea documentației necesare obținerii finanțării, solicitanții au la dispoziție Ghidul Solicitantului care va putea fi consultat pe site-ul Agenției, www.afir.info, la secțiunea „Investiții PNDR”, în pagina dedicată fiecărei submăsuri în parte.6
INFORMAȚII SUPLIMENTARE
Sprijinul financiar în cadrul submăsurii 4.3 – Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice se acordă pentru înființarea, extinderea și modernizarea infrastructurii agricole de acces către ferme (infrastructură agricolă) și pentru înființarea, extinderea și modernizarea căilor de acces în cadrul fondului forestier (schema de Ajutor de Stat aferentă sM 4.3 pentru infrastructură silvică).
Beneficiarii eligibili pentru finanțare prin sM 4.3 - compenenta agricolă sunt unități administrativ teritoriale şi/ sau asociații ale acestora constituite conform legislației naționale în vigoare. Pentru proiectele de investiții în infrastructura agricolă, sprijinul public nerambursabil este de 100% din totalul cheltuielilor eligibile şi nu va depăşi 1.000.000 euro/proiect.
Prin schema de Ajutor de Stat pentru infrastructură silvică aferentă sM 4.3, beneficiarii eligibili pot fi persoane juridice de drept privat/alte forme de organizare proprietari de pădure și/sau asociațiile acestora conform legislației în vigoare; unități administrativ teritoriale și/sau asociații ale acestora, proprietari de pădure; administratorul fondului forestier proprietate publică a statului conform legislației în vigoare. Sprijinul public nerambursabil este de 100% din costurile eligibile. Valoarea maximă a ajutorului de stat în cadrul schemei 4.3 nu poate depăşi 1.500.000 euro/proiect.
Prin intermediul submăsurii 7.2 – Investiţii în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică, scopul investițiilor sprijinite este de creare și modernizare a infrastructurii rutiere locale și a sistemelor de alimentare cu apă/ apă uzată, care constituie elemente de bază pentru comunitatea rurală. Totodată, beneficiarii submăsurii vor contribui la crearea și modernizarea infrastructurii educaționale ante și preșcolară și a infrastructurii de învățământ secundar superior, cu profil resurse naturale și protecția mediului dar și a școlilor profesionale în domeniul agricol.
Beneficiarii eligibili în cadrul sM 7.2 sunt comunele și asociațiile acestora conform legislației naționale în vigoare și ONG-uri pentru investiții în infrastructura educațională (grădinițe) și socială (creşe şi infrastructură de tip after-school).
Sprijinul public nerambursabil acordat în cadrul sM 7.2 este 100% din totalul cheltuielilor eligibile pentru proiectele aplicate de autoritățile publice locale și de până la 100% în cazul proiectelor de apă/apă uzată, sub rezerva aplicării art. 61 din R (UE) nr. 1303/2013, cu modificările și completările ulterioare și nu va depăși:
Pentru ONG-uri sprijinul public nerambursabil acordat în cadrul acestei submăsuri va fi de 80% din totalul cheltuielilor eligibile și nu va depăși 200.000 euro pentru proiectele de infrastructură educațională/socială.
Submăsura 7.6 – Investiţii asociate cu protejarea patrimoniului cultural are ca scop protejarea patrimoniului cultural sau/și realizare a investițiilor pentru conservarea moștenirii de interes local, a așezămintelor monahale inclusiv a modernizării așezămintelor culturale. Obiectivele submăsurii sunt susținerea investițiilor de restaurare, conservare și accesibilizare a patrimoniului cultural imobil de interes local, a așezămintelor monahale inclusiv a așezămintelor culturale.
Beneficiarii eligibili pentru sM 7.6 sunt comunele, conform legislaţiei naţionale în vigoare, ONG-urile definite conform legislației în vigoare, unitățile de cult conform legislației în vigoare, dar și persoanele fizice autorizate/societăți comerciale care dețin în administrare obiective de patrimoniu cultural de utilitate publică, de clasă (grupă) B.
Pentru comune, sprijinul public nerambursabil acordat în cadrul acestei submăsuri este 100% din totalul cheltuielilor eligibile și nu va depăși 500.000 euro.
Pentru alt tip de beneficiari, sprijinul public nerambursabil acordat este de 80% din totalul cheltuielilor eligibile și nu va depăși 200.000 euro.
Tipurile de investiții și cheltuieli eligibile, principiile și criteriile de selecție, pragurile de calitate lunare și cele minime pentru depunerea proiectelor, precum și alte informații necesare accesării finanțărilor prin PNDR 2020 sunt disponibile în cuprinsul Ghidului Solicitantului, publicat pe site-ul AFIR, www.afir.info.
Articole înrudite
-
AFIR: Plăți de peste 430 de milioane de euro în conturile fermierilor, procesatorilor, antreprenorilor și autorităților publice, în ultimii doi ani
-
Peste 109 milioane de euro fonduri europene nerambursabile pentru apicultori prin AFIR
-
33 milioane de euro, fonduri europene, plătite către beneficiarii PNDR
-
Peste 117 milioane de euro plătiți beneficiarilor PNDR de la sfârșitul lunii martie
-
Plăți de peste 7,5 milioane de euro către beneficiarii PNDR
-
Peste 17,5 milioane de euro vor intra în conturile fermierilor, procesatorilor, antreprenorilor și autorităților publice
-
PNS a fost trimis Comisiei Europene. Chesnoiu: „Am transmis un document complex“
-
14 tineri fermieri vor primi prin AFIR fonduri de peste 4 milioane de euro pentru utilaje agricole
-
AFIR a plătit peste 8,4 miliarde de euro, fonduri pentru agricultură și investiții în dezvoltarea mediului rural
-
Proiectele continuă în orașul Mizil. Fondurile europene, gura de oxigen pentru dezvoltare
Articole recente - Lumea Satului
- APIA efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor
- Scrisoarea reprezentanților Camerelor agricole și organizațiilor profesionale agricole din Republica Cehă, Ungaria, Polonia, Slovacia, România, Letonia, Lituania, Estonia și Croația, către Comisia Europeană privind revizuirea directivei privind utili
- Regulamentul SUR pune la zid fermierii români
- Cum funcționează utilajul care execută 6-7 lucrări pe an în plantațiile pomicole
- Sfaturi practice pentru înființarea unei grădini biointensive (II)
- Regulamentul privind utilizarea durabilă (SUR) are nevoie de inovație pentru îndeplinirea țintelor de reducere a utilizării pesticidelor și a riscurilor
- De ce este important cositul în plantațiile de căpșune
- CIECH, obiective mari pe piața din România
- Rase de iepuri berbec (I) – Origini și istorie
- Karakul, rasa preferată a ciobanilor din Moldova