reclama youtube lumeasatuluitv
update 19 Jul 2019

România este dezavantajată de creşterea cofinanţării la 25% pe proiectele de dezvoltare rurală

România este dezavantajată de negocierile avute la Consiliul European de la Bruxelles, în special pe partea de cofinanţare, care va creşte, conform propunerii, de la 15% la 25%, a declarat, marţi, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţii producătorilor agricoli.

,În perioada 2007- 2013, cofinanţarea statului pe proiectele de dezvoltare rurală a fost de 15%, pe lângă sumele venite de la Bruxelles. Faptul că azi se propune o cofinanţare de 25% cred că va îngreuna foarte tare accesarea de fonduri europene, inclusiv pe zona de dezvoltare rurală, unde lucrurile au mers destul de bine', a precizat Constantin.

Acesta a subliniat că pe dezvoltare rurală contractarea fondurilor a mers destul de bine, în condiţiile în care la ora actuală sumele plătite beneficiarilor de fonduri europene prin PNDR a depăşit 4,3 miliarde de euro, însă ar putea apărea probleme în perspectiva 2014-2020, dacă gradul de cofinanţare va rămâne la 25%.

'În decembrie 2012 avem plătite 4,3 miliarde de euro către beneficiari, bani rambursaţi de către CE, iar gradul de contractare pe PNDR depăşeşte 70%. Cred că există premise foarte bune să nu avem riscuri de dezangajări pe acest program. Lucrurile merg bine, dar, dacă gradul de cofinanţare va rămâne la 25%, vom avea probleme în perspectiva viitoare', a adăugat Constantin.

Preşedintele Organizaţiei Interprofesionale Cereale şi Produse Derivate Rompan, Aurel Popescu, a întărit declaraţiile ministrului Agriculturii, subliniind că problema cea mai grea pentru producători rămâne cofinanţarea.

'Dacă noi ne ducem la 25% cofinanţare, ceea ce înseamnă efortul bugetului naţional, părerea mea este că nu vom reuşi să accesăm toţi banii pe care îi vom avea de la UE, pentru că bugetul nu o să poată să dea această finanţare. Cred că mai repede dăm nişte bani din sumele totale alocate, dar să ne ducem la cel mult 15% cofinanţare. Trebuie să ne batem ca această cofinanţare să fie de maximum 15%', a adăugat Popescu.

În urma unor negocieri făcute anul trecut, gradul de cofinanţare pe zona de dezvoltare rurală şi pe cea de coeziune a scăzut pentru România la 5%, şi, cu toate acestea, Ministerul Agriculturii, dar şi alte ministere au probleme de a asigura şi acel procent de 5%.

'Dacă avem probleme pe 5%, mă întreb cum va fi pe o cofinanţare de 25%, mai ales că acum ne raportăm la o sumă mai mică pe care o avem, dar dacă ne raportăm la 25% dintr-o sumă mai mare pe care o va avea România la dispoziţie', a menţionat Daniel Constantin.

Sursa AGERPRES