Mixomatoza iepurilor
Boala este cauzată de Myxoma (genul Leporipoxvirus), un virus care aparține aceleiași familii ca și cel care produce variola. Acesta este originar din America de Sud, unde a produs o pierdere majoră printre iepurii sălbatici. Dintr-un accident, virusul a fost adus și în Europa și numărul iepurilor existenți a scăzut drastic.
Se răspândește atât la iepurii de casă, cât și la cei sălbatici, atât prin contact direct (mucoasă, piele, cale digestivă), cât și indirect, prin înțepăturile insectelor hematofage: țânțar, purici ş.a.
Simpomele mixomatozei
Primele simptome își fac apariția după 3-10 zile de la contactarea virusului.
Boala poate avea forma acută, în care semnele sunt severe, iar moartea poate interveni în 48 de ore: febră, letargie, rinită (secreții ale nasului), conjunctivită (ochii roșii), umflături (mixoame) la nivelul capului și organelor genitale. Mixoamele își măresc rapid volumul apoi se rup, suprafața sângerândă rămasă în urma lor provocându-le mari suferințe iepurilor. Iepurii slăbesc brusc, deși apetitul le rămâne neschimbat până în ultimele zile de viață. Din cercetări s-a constatat că abia în ultimele 2 săptămâni de viață iepurele își pierde pofta de mâncare.
În forma cronică, după 14 zile de la debutul bolii, pot apărea tumorile localizate mai ales la nivelul urechilor, nasului și labelor. Uneori acestea se resorb. Iepurii slăbesc brusc, deși nu-și pierd pofta de mâncare. Complicațiile pulmonare apar aproape de fiecare dată și șansele de supraviețuire sunt aproape inexistente.
Deși este extrem de rar și greu, uneori iepurii pot supraviețui acestui episod de boală, mai ales dacă se intervine rapid, sunt bine îngrijiți și sistemul lor imunitar este puternic. Mortalitatea în forma cronică a mixomatozei este de 95-100%, iar media de viață din momentul infectării cu virusul este de 7-14 de zile. Spre sfârșitul epizootiei, animalele dobândesc un oarecare grad de rezistență dar, indiferent de sex, devin sterile.
Tratamentul mixomatozei
Nu există un tratament specific pentru această boală. Virusul, odată contactat, nu mai poate fi distrus. Singurul tratament instituit este cel de susținere a organismului prin administrarea perfuziilor cu vitamine, săruri de hidratare și antibiotice.
Prevenirea mixomatozei
Singura metodă de prevenire a mixomatozei este vaccinarea periodică a iepurilor, după ce în prealabil au fost deparazitați.
Vaccinarea împotriva mixomatozei se face de două ori pe an: primăvara, înainte de apariția muștelor și a țânțarilor, și toamna. Puii se pot vaccina de la vârsta de 6 săptămâni.
În cazul în care au existat cazuri de mixomatoză este obligatoriu ca toate obiectele cu care au intrat în contact să fie riguros spălate și dezinfectate.
Profilaxia bolii constă în aplicarea măsurilor de biosecuritate: dezinfecţii cu DECONTAMINOL, CATIOROM, dezinsecţii cu ROMPARASECT 5% și deratizări cu RATITOX F şi BRODITOP.
Vaccinarea iepurilor se face cu MIXOHEMOVIROVAC, vaccin asociat contra mixomatozei şi bolii hemoragice a iepurelui care se administrează atât la tineret (după prima lună de viaţă), cât şi la iepurii adulţi nevaccinaţi. Rapelul se face la 21-45 de zile de la prima vaccinare, apoi din 6 în 6 luni pe toată viaţa economică a iepurelui.
Dr. Gabriela BĂNCILĂ, Romvac Company SA
medicina veterinara, Romvac, iepuri, medicamente uz veterinar, Mixomatoza iepurilor
- Articol precedent: Agricultura ecologică, între promisiuni electorale şi decizii administrative
- Articolul următor: Cu ce schimbăm reginele necorespunzătoare