Bednar SWIFTERDISC octombrie 2021    reclama youtube lumeasatuluitv
update 28 Nov 2021

Rata de absorbţie a fondurilor europene pe PNDR este de 48,3%

Rata de absorbţie a fondurilor europene pe Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) este de 48,3%, din care circa 42% provin din plata efectivă efectuată prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) pe Axa 2 şi 58% sunt plăţi efectuate prin Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi autoritatea de managment, a declarat, joi, Cornel Ştefan, consilier, Direcţia Generală Dezvoltare Rurală din Ministerul Agriculturii - AM PNDR, într-o conferinţă de specialitate.

"În prezent, cu acest program stăm destul de bine ca număr de proiecte contractate, însă ca plăţi efectuate mai avem de recuperat", a spus Cornel Ştefan. 
Numărul total de proiecte depuse pe PNDR este de 139.000, valoarea lor fiind de 17 miliarde euro, depăşind alocarea financiară pentru program, care a fost de circa 10 miliarde euro. 

Până în prezent, au fost contractate 64.505 proiecte, având o valoare totală de cinci miliarde euro. Numărul proiectelor finalizate se ridică la 3.563, în valoare totală de 758 milioane euro.

"Din păcate, avem şi proiecte reziliate, în valoare totală de 364 milioane euro, din diverse motive. Ca şi plăţi efectuate, suntem undeva la 48,3%, efectiv plătiţi 4.129 milioane euro", a precizat directorul AMPNDR. Potrivit acestuia, suma încasată de la Comisia Europeană depăşeşte trei miliarde euro.

Cele mai accesate măsuri de investiţii au fost măsura 322, unde principalii beneficiari - autorităţile locale - au investit în drumuri, apă şi canalizare, dar şi măsura 125, unde există şi componente de irigaţii.

Reprezentantul MADR a subliniat că în perioada septembrie - octombrie a avut loc o sesiune privind investiţiile în sistemul de irigaţii, prilej cu care au fost depuse în jur de 90 de proiecte, suma alocată pentru această sesiune fiind de circa 60 milioane euro.

O altă măsură foarte accesată a fost 121, care a permis achiziţionarea de utilaje şi modernizarea exploataţiilor agricole, dar şi măsura 123 care vizează procesarea produselor agricole.

PNDR a fost aprobat în martie 2008, când au avut loc şi primele lansări. Tipurile de beneficiari ai acestui program sunt fermierii, IMM-urile, grupurile de producători, ONG-urile precum şi autorităţile publice locale. 

Programul a avut o alocare financiară de circa 10 miliarde euro, sumă ce a fost depăşită de valoarea totală a proiectelor depuse.

Directorul general adjunct al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), Nicolae Popa, preciza, la începutul acestei luni, că sumele ce vor fi plătite din fondurile europene pe dezvoltare rurală, până la finele anului 2012, sunt estimate la 1,079 miliarde euro. Din alocarea totală pe PNDR 2007-2013, de 7,343 miliarde de euro, au fost efectuate plăţi de 2,39 miliarde de euro până la 31 octombrie 2012, reprezentând 32,61% din alocare, dar, ţinând cont şi de valorile aferente măsurilor delegate către APIA, pentru care s-au plătit 1,733 miliarde euro, procentul plăţilor efectuate a atins aproape 42%.

Pachetul financiar al României 2007-2013 este de 13,5 miliarde de euro, din care 8,5 miliarde de euro pentru dezvoltare rurală şi 5 miliarde de euro pentru plăţi directe.

Sursa: AGERPRES

Articole înrudite

Articole recente - Lumea Satului