Fonduri europene 14 Noiembrie 2012, 15:12

9.000 de tineri şi-au făcut ferme cu bani europeni

Scris de

Peste 9.000 de tineri, dintre care aproape 4.000 de femei, au început afaceri cu ferme la ţară în ultimii patru ani, pentru care au primit fonduri nerambursabile de peste 200 de milioane de euro, potrivit datelor Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP).

Prima sesiune de cereri de proiecte aferentă măsurii 112 - "Instalarea tinerilor fermieri" a fost deschisă în decembrie 2008. Până la jumătatea lunii octombrie, APDRP a încheiat contracte pentru instalarea în mediul rural a 9.197 de fermieri cu vârsta sub 40 de ani. Dintre contractele de finanţare încheiate, 5.351 de proiecte, cu finanţare de la UE de 114,79 milioane de euro, sunt derulate de barbaţi, iar 3.846 de investiţii, finanţate cu 85,59 milioane de euro, sunt implementate de femei.

Valoarea totală nerambursabilă acordată pentru instalarea tinerilor fermieri, până la jumătatea lunii octombrie, este de 200 de milioane de euro. Reprezentanţii APDRP spun că în sud-vest-ul ţării au fost făcute cele mai multe investiţii, cu 1.987 de proiecte contractate, urmat de sud-est, cu 1.522 de proiecte contractate şi de vest, cu 1.263 de proiecte contractate.

La nivel general, cele mai multe proiecte contractate prevăd investiţii mixte (culturi vegetale şi creşterea animalelor), fiind urmate de cele care vizează investiţii în culturi de câmp. De asemenea, tinerii fermieri au făcut şi investiţii în horticultura, sectorul vitivinicol, culturi permanente (plantaţii pomicole, arbuşti fructiferi, pepiniere, viţă-de-vie, livezi etc.), lapte şi produse lactate, precum şi creşterea porcilor.

Sursa: Ziarul de Iasi


Vizualizari 2533
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti